Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 94 din 27 septembrie 2002
Monitorul Oficial 699 din 25 Iulie 2025 (M. Of. 699/2025)
LEGE nr. 141 din 25 iulie 2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 699 din 25 iulie 2025
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. i(1) prezenta lege reglementează unele măsuri fiscal-bugetare pentru a consolida sustenabilitatea financiară a româniei pe termen lung prin limitarea cheltuielilor permanente, până la un nivel care să permită respectarea condiţionalităţilor asumate de românia, cu consecinţe negative asupra performanţelor fiscale şi externe ale statului român, şi prin creşterea veniturilor astfel încât să se poată susţine din fonduri publice finanţarea tuturor categoriilor de servicii publice destinate cetăţenilor la un nivel calitativ şi competitiv impus de standardele europene.(2) măsurile instituite de prezenta lege au caracter excepţional şi urmăresc să asigure guvernului finanţarea necesară respectării angajamentelor asumate ...
Monitorul Oficial 698 din 25 Iulie 2025 (M. Of. 698/2025)
DECIZIA nr. 357 din 22 iulie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare, în ansamblul său, precum şi ale art. II pct. 7 [cu referire la art. 100 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 227/2015] şi pct. 12-19 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f^3)-f^4), f^7)-f^9), art. 154 alin. (1) lit. c), d), f), h), h^1), h^2), j)-l) şi o) din Legea nr. 227/2015], art. VIII pct. 3 [cu referire la art. 224 alin. (1) lit. c), d), i), k), m) şi p) din Legea nr. 95/2006] şi pct. 7 [cu referire la art. 224 alin. (1^4) şi (1^5) din Legea nr. 95/2006], art. IX pct. 1 [cu referire la art. 17 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005], art. XIV, art. XV pct. 1-4 [cu referire la art. 16 alin. (1), (1^2) şi (2) şi art. 17 alin. (1)-(2^1) din Legea-cadru nr. 153/2017], art. XVIII alin. (9), art. XX, art. XXII, art. XXIII alin. (1)-(5) şi (7) şi art. LVIII din lege EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 698 din 25 iulie 2025
┌──────────────┬───────────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├──────────────┼───────────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├──────────────┼───────────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 675 din 18 Iulie 2025 (M. Of. 675/2025)
DECIZIA nr. 144 din 27 martie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, ale art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale art. 14 alin. (1) şi (5), în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, şi ale art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 675 din 18 iulie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 638 din 07 Iulie 2025 (M. Of. 638/2025)
DECIZIA nr. 225 din 16 iunie 2025 referitoare la interpretarea art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările şi completările ulterioare, art. 3 alin. (2) şi art. 12 alin. (2) din Normele metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 215/2009, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului ministrului educaţiei nr. 3.498/2022 privind stabilirea modalităţii de acordare a voucherelor de vacanţă pentru unităţile/instituţiile de învăţământ de stat, Ministerul Educaţiei şi alte instituţii publice din subordinea/coordonarea acestuia, pentru anul 2022 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 638 din 7 iulie 2025
Dosar nr. 2.790/1/2024 ┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 619 din 01 Iulie 2025 (M. Of. 619/2025)
ORDIN nr. M.94 din 18 septembrie 2008 pentru aprobarea "A.N.S.-2, Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei superioare pentru acte normative specifice a Ministerului Apărării Naţionale" EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 619 din 1 iulie 2025
──────────conţinut de ordinul nr. m.106 din 27 iunie 2025, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 619 din 1 iulie 2025.──────────pentru aplicarea prevederilor art. 82 din legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 44 din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apărării naţionale,în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din legea nr. 346/2006,ministrul apărării emite prezentul ordin.art. 1se aprobă „a.n.s.-2, regulamentul privind organizarea şi funcţionarea comisiei superioare pentru acte normative specifice a ministerului apărării naţionale“, care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2ordinul intră în ...
ORDIN nr. M.106 din 27 iunie 2025 privind declasificarea şi publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a unui ordin al ministrului apărării emis în anul 2008 EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 619 din 1 iulie 2025
Având în vedere prevederile art. 23 alin. (1) şi art. 24 din standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în românia, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 1 lit. a) din hotărârea guvernului nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu,în temeiul prevederilor art. 40 alin. (1) din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apărării naţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul apărării naţionale, emite prezentul ordin.art. 1(1) se declasifică informaţiile secret de serviciu cuprinse în ordinul ministrului apărării nr. m.s.94/2008 pentru aprobarea „a.n.s.-2, regulamentul privind organizarea şi funcţionarea comisiei superioare pentru acte normative ...
Monitorul Oficial 402 din 06 Mai 2025 (M. Of. 402/2025)
DECIZIA nr. 73 din 3 martie 2025 referitoare la art. 28 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, a art. 4 şi 13 din anexa VI la Legea-cadru nr. 153/2017, a art. 37 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, a art. 150 din Legea nr. 53/2003 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 402 din 6 mai 2025
Dosar nr. 2.313/1/2024┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena │- preşedintele secţiei ...
Monitorul Oficial 398 din 05 Mai 2025 (M. Of. 398/2025)
DECIZIA nr. 40 din 17 februarie 2025 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 20^1 alin. 2^1, alin. 2^2, alin. 2^3, alin. 2^5 şi alin. 3 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 398 din 5 mai 2025
Dosar nr. 2.100/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 350 bis din 22 Aprilie 2025 (M. Of. 350 bis/2025)
ANEXE din 15 aprilie 2025 pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 73/2025 privind aprobarea formularului-tip al cererii de plată pentru anul 2025 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 350 bis din 22 aprilie 2025
──────────conţinute de ordinul nr. 147 din 15 aprilie 2025, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 350 din 22 aprilie 2025.──────────anexa 1 (anexa nr. 1 la ordinul nr. 73/2025)operator de date cu caracter personal:┌─────────────────┬────────────────────┐│ │nr. cerere şi data ││ │din registrul ││judeţul │electronic de ...
Monitorul Oficial 360 din 24 Aprilie 2025 (M. Of. 360/2025)
DECIZIA nr. 79 din 17 martie 2025 referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 360 din 24 aprilie 2025
Dosar nr. 2.375/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│adina georgeta│- ...