Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 756 din 12 iulie 2017
Monitorul Oficial 768 din 24 August 2023 (M. Of. 768/2023)
ORDIN nr. 1.441/C din 8 august 2023 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna EMITENT: Ministerul Justiţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 768 din 24 august 2023
Având în vedere prevederile art. 11 alin. (7) şi (12) din hotărârea guvernului nr. 756/2016 pentru organizarea, funcţionarea şi atribuţiile administraţiei naţionale a penitenciarelor şi pentru modificarea hotărârii guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului justiţiei, cu completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 2 lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificări prin legea nr. 48/2003, cu modificările şi completările ulterioare,văzând prevederile art. 1 alin. (2) şi (3) şi ale art. 177 alin. (5) din regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin ordinul ministrului educaţiei nr. 4.183/2022, cu modificările şi completările ulterioare, luând ...
Monitorul Oficial 612 din 05 Iulie 2023 (M. Of. 612/2023)
ORDIN nr. 278 din 28 iunie 2023 pentru aprobarea transmiterii unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi situată pe teritoriul Organizaţiei utilizatorilor de apă pentru irigaţii Tufeşti Ţibăneşti din judeţul Brăila, în proprietatea acestei organizaţii EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 612 din 5 iulie 2023
Luând în considerare referatul de aprobare nr. 242.446 din 22.06.2023 al direcţiei îmbunătăţiri funciare şi fond funciar,în baza prevederilor art. 27 alin. (1) şi (4) din legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 57 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 9 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii pentru administrarea sistemului naţional antigrindină şi de ...
Monitorul Oficial 496 bis din 07 Iunie 2023 (M. Of. 496 bis/2023)
CONTRACT DE FINANŢARE din 15 decembrie 2022 Răspunsul sectorului public din România la COVID-19 - dintre România şi Banca Europeană de Investiţii EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 496 bis din 7 iunie 2023
──────────aprobat prin legea nr. 159 din 30 mai 2023, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 496 din 7 iunie 2023.──────────contractul numărul (fi n°) 92 756 (ro)număr operativ (n° serapis) 2020-0654rĂspunsul sectorului public din romÂniala covid-19contract de finanţareîntreromâniaşibanca europeană de investiţiibucureşti, 15 decembrie 2022luxemburg, 19 decembrie 2022 unde:interpretare Şi definiŢiiarticolul 11.1. valoarea creditului1.2. procedura de tragere1.2.a tranŞe1.2.b cererea de tragere1.2.c notificarea de tragere1.2.d contul de tragere1.3. moneda tragerii1.4. condiŢii de tragere1.4.a condiŢii precedente pentru prima cerere de tragere1.4.b prima tranŞĂ1.4.c toate tranŞele1.5. amÂnarea tragerii1.5.a cauzele amÂnĂrii1.5.b anularea unei trageri amÂnate timp de 6 (Şase) luni1.6. anulare Şi suspendare1.6.a dreptul Împrumutatului ...
Monitorul Oficial 22 din 09 Ianuarie 2023 (M. Of. 22/2023)
ORDIN nr. 4.268 din 15 decembrie 2022 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor, precum şi pentru reglementarea unor aspecte contabile EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 22 din 9 ianuarie 2023
În temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 4 alin. (1), art. 28, art. 36 alin. (3) şi ale art. 37 din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 14 din ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.844/2016 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu standardele internaţionale de raportare financiară, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor emite următorul ordin:art. 1potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele prevăzute la art. 1 alin. ...





