Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 6 din 13 ianuarie 2010
Monitorul Oficial 3 din 03 Ianuarie 2022 (M. Of. 3/2022)
HOTĂRÂRE nr. 1.326 din 30 decembrie 2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 3 din 3 ianuarie 2022
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, precum şi al art. 2 alin. (1) şi (6) şi al art. 8 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 121/2021 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) ministerul economiei funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea guvernului, care aplică strategia şi programul de guvernare în domeniile economie, politici industriale, competitivitate, industria de apărare, resurse minerale neenergetice, dezvoltare durabilă, proprietate intelectuală, invenţii şi mărci, protecţia consumatorilor, infrastructura calităţii ...
ORDIN nr. 362 din 29 decembrie 2021 pentru aprobarea Programului naţional privind realizarea şi reactualizarea Sistemului naţional de monitorizare sol-teren pentru agricultură, a Normelor de conţinut pentru studiile pedologice şi agrochimice elaborate în vederea realizării şi reactualizării periodice a Sistemului judeţean de monitorizare sol-teren pentru agricultură şi a realizării Sistemului naţional de monitoring al calităţii solului în reţeaua de profile 8 x 8 km şi a bazelor de date aferente, a Metodologiei privind realizarea şi reactualizarea Sistemului judeţean de monitorizare sol-teren pentru agricultură şi a Sistemului naţional de monitoring al calităţii solului în reţeaua de profile 8 x 8 km şi a bazelor de date aferente, a Normelor de conţinut privind realizarea Sistemului naţional de monitoring al calităţii solului în reţeaua de profile 8 x 8 km şi a bazei de date aferente reţelei de profile 8 x 8 km, precum şi realizarea bazei de date la nivel naţional aferente Sistemului judeţean de monitorizare sol-teren pentru agricultură şi a Modului de finanţare a Sistemului judeţean de monitorizare sol-teren pentru agricultură, a Sistemului naţional de monitoring al calităţii solului în reţeaua de profile 8 x 8 km, precum şi a bazelor de date aferente EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 3 din 3 ianuarie 2022
Având în vedere referatul de aprobare nr. 294.229/2021 al direcţiei îmbunătăţiri funciare şi fond funciar,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (14) din legea nr. 246/2020 privind utilizarea, conservarea şi protecţia solului, ale art. 1, 3, 9 şi 13 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 38/2002 privind întocmirea şi finanţarea studiilor pedologice şi agrochimice şi finanţarea sistemului naţional de monitorizare sol-teren pentru agricultură, precum şi sol-vegetaţie forestieră pentru silvicultură, aprobată cu modificări prin legea nr. 444/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 57 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. ...
Monitorul Oficial 1256 din 31 Decembrie 2021 (M. Of. 1256/2021)
LEGE nr. 320 din 29 decembrie 2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 312/2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1256 din 31 decembrie 2021
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 312/2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 920 din 11 decembrie 2015, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 1 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:"b) instituţii financiare, persoane juridice române, care sunt filiale ale unei instituţii de credit, ale unei firme de investiţii ori ale uneia dintre societăţile de tipul celor prevăzute la lit. c) sau ...