Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 6 642 din 16 martie 2021

‹‹ Pagina 7 din 10

Monitorul Oficial 335 din 01 Aprilie 2021 (M. Of. 335/2021)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 22 din 31 martie 2021 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 335 din 1 aprilie 2021

În contextul finalizării suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa fizică a elevilor şi studenţilor în unităţile, respectiv instituţiile de învăţământ, se impune luarea unor măsuri de natură să sprijine sistemul naţional de învăţământ, astfel încât să se creeze posibilitatea unei abordări în concordanţă cu normele europene în vederea internaţionalizării actului de educaţie. o abordare integrată a politicilor la nivelul sistemului de învăţământ superior constituie premisa suficientă şi necesară ca universităţile din românia să poată recupera pierderile suferite în contextul pandemic pe care îl traversăm. introducerea noţiunii de joint degree (program integrat) este o măsură prevăzută şi în programul de guvernare ...

Monitorul Oficial 333 din 01 Aprilie 2021 (M. Of. 333/2021)

 HOTĂRÂRE nr. 371 din 29 martie 2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 333 din 1 aprilie 2021

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 8 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi al art. 62 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) ministerul cercetării, inovării şi digitalizării este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, care se organizează şi funcţionează în subordinea guvernului.(2) ministerul cercetării, inovării şi digitalizării are rol de sinteză şi de ...

Monitorul Oficial 271 din 18 Martie 2021 (M. Of. 271/2021)

 ORDIN nr. 14 din 21 ianuarie 2021 pentru aprobarea formei şi conţinutului rapoartelor prevăzute la art. 6 şi 7 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi a metodologiei de transmitere a acestora EMITENT: Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 271 din 18 martie 2021

În temeiul:- prevederilor art. 40 alin. (2) şi (5), art. 8 alin. (11) şi art. 60 alin. (1) din legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare;– dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din anexa la hotărârea guvernului nr. 1.599/2008 pentru aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a oficiului naţional de prevenire şi combatere a spălării banilor, cu modificările ulterioare,preşedintele oficiului naţional de prevenire şi combatere a spălării banilor emite următorul ordin:art. 1(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin se aprobă: a) forma ...

Monitorul Oficial 268 din 17 Martie 2021 (M. Of. 268/2021)

 ORDIN nr. 6.642 din 16 martie 2021 privind instituirea carantinei zonale pentru comuna Roşcani, cu satele aparţinătoare Roşcani şi Rădeni, judeţul Iaşi EMITENT: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 268 din 17 martie 2021

Luând în considerare situaţia epidemiologică din comuna roşcani, cu satele aparţinătoare roşcani şi rădeni, judeţul iaşi, generată de coronavirusul sars-cov-2, având ca rezultat o incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cu sars-cov-2 de 8,92 cazuri la 1.000 de locuitori, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare, ţinând cont de hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă iaşi nr. 48 din 16.03.2021 emisă pe baza analizei de risc a direcţiei de sănătate publică a judeţului iaşi nr. 6.250 din 15.03.2021 şi a avizului institutului naţional de sănătate publică nr. insp/cnscbt 547 din 15.03.2021,în ...

Monitorul Oficial 203 bis din 01 Martie 2021 (M. Of. 203 bis/2021)

 ANEXE din 1 martie 2021 privind formularul-tip al cererii unice de plată pentru anul 2021 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 203 bis din 1 martie 2021

──────────aprobate prin ordinul nr. 46 din 1 martie 2021, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 203 din 1 martie 2021.──────────anexa 1 operator de date cu caracter personal:┌─────────────────┬────────────────────┐│ │nr. cerere şi data ││ │din registrul ││judeţul │electronic de ││ ...

Monitorul Oficial 236 din 09 Martie 2021 (M. Of. 236/2021)