Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 4 620 din 6 iunie 2024
Monitorul Oficial 901 din 01 Octombrie 2025 (M. Of. 901/2025)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 50 din 1 octombrie 2025 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2025 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 901 din 1 octombrie 2025
Având în vedere:a) analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor opt luni ale anului 2025;b) corelarea planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi cu execuţia bugetară pe primele opt luni ale anului;c) asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;d) asigurarea fondurilor pentru plata drepturilor salariale;e) alocarea de fonduri suplimentare pentru asigurarea cu prioritate a cheltuielilor obligatorii;f) prevederile legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi de rectificare;g) asigurarea fondurilor necesare ...
Monitorul Oficial 887 din 29 Septembrie 2025 (M. Of. 887/2025)
DECIZIA nr. 292 din 30 iunie 2025 referitoare la sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază, prevăzut de art. 1 capitolul I lit. B - Reglementări specifice funcţionarilor publici din anexa nr. VIII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Administraţie" la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 887 din 29 septembrie 2025
Dosar nr. nr. 93/1/2025 ┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│carmen ...
Monitorul Oficial 699 din 25 Iulie 2025 (M. Of. 699/2025)
LEGE nr. 141 din 25 iulie 2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 699 din 25 iulie 2025
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. i(1) prezenta lege reglementează unele măsuri fiscal-bugetare pentru a consolida sustenabilitatea financiară a româniei pe termen lung prin limitarea cheltuielilor permanente, până la un nivel care să permită respectarea condiţionalităţilor asumate de românia, cu consecinţe negative asupra performanţelor fiscale şi externe ale statului român, şi prin creşterea veniturilor astfel încât să se poată susţine din fonduri publice finanţarea tuturor categoriilor de servicii publice destinate cetăţenilor la un nivel calitativ şi competitiv impus de standardele europene.(2) măsurile instituite de prezenta lege au caracter excepţional şi urmăresc să asigure guvernului finanţarea necesară respectării angajamentelor asumate ...
Monitorul Oficial 620 din 02 Iulie 2025 (M. Of. 620/2025)
ORDIN nr. 4.339 din 19 iunie 2025 privind acordarea acreditării unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic din municipiul Gherla, judeţul Cluj EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 620 din 2 iulie 2025
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare; – ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– ...
ORDIN nr. 4.307 din 13 iunie 2025 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar particular Liceul Teoretic "Paradis" din comuna Rediu, judeţul Iaşi EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 620 din 2 iulie 2025
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 4.304 din 13 iunie 2025 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa Paradisul lui Mario din oraşul Gura Humorului, judeţul Suceava EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 620 din 2 iulie 2025
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 4.303 din 13 iunie 2025 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară Echilibria Montessori Education din oraşul Voluntari, judeţul Ilfov EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 620 din 2 iulie 2025
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 4.300 din 13 iunie 2025 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program prelungit "Baby Genius" din municipiul Constanţa, judeţul Constanţa EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 620 din 2 iulie 2025
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023, privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– ...
ORDIN nr. 4.298 din 13 iunie 2025 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Şcoala Gimnazială Moldoveneşti din comuna Moldoveneşti, judeţul Cluj EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 620 din 2 iulie 2025
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
ORDIN nr. 4.297 din 13 iunie 2025 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar particular Liceul Tehnologic UCECOM "Spiru Haret" din oraşul Breaza, judeţul Prahova EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 620 din 2 iulie 2025