Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 4 299 din 13 decembrie 2024
Monitorul Oficial 13 din 12 Ianuarie 2026 (M. Of. 13/2026)
ORDIN nr. 424 din 30 decembrie 2025 privind criteriile de eligibilitate, documentele justificative, condiţiile şi modul de implementare a intervenţiei IS-V-01 "Restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole" din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 13 din 12 ianuarie 2026
Având în vedere referatul de aprobare nr. 193.467 din 30.12.2025 al direcţiei generale dezvoltare rurală - autoritate de management pentru programul naţional de dezvoltare rurală, în calitate de autoritate de management pentru planul strategic pac 2023-2027 şi al agenţiei de plăţi şi intervenţie pentru agricultură,în baza prevederilor:- planului strategic pac 2023-2027 al româniei, aprobat prin decizia de punere în aplicare a comisiei europene c (2022) 8.783 din 7 decembrie 2022, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului de punere în aplicare (ue) nr. 2.072/2019 al comisiei de stabilire a unor condiţii uniforme pentru punerea în aplicare a regulamentului (ue) ...
Monitorul Oficial 1225 din 31 Decembrie 2025 (M. Of. 1225/2025)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 92 din 30 decembrie 2025 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2024 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a unor instituţii aflate în subordinea acestuia, precum şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectoarele suin şi avicol, în perioada 1 august 2022-31 august 2023, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru modificarea unor acte normative din domeniul agriculturii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1225 din 31 decembrie 2025
Având în vedere obligaţia guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent, pentru a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum şi riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung, inclusiv predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice,luând în considerare faptul că refacerea echilibrelor bugetare şi întărirea disciplinei bugetare la nivelul entităţilor publice şi a responsabilizării ordonatorilor de credite în procesul bugetar constituie obiective de maximă urgenţă,ţinând cont că agricultura este un motor important al economiei româneşti şi are un potenţial uriaş de creştere şi atragere de investiţii,ţinând ...
Monitorul Oficial 1224 din 31 Decembrie 2025 (M. Of. 1224/2025)
ORDIN nr. 2.264 din 23 decembrie 2025 privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1, 2 şi 4 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 5.994/2024 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1224 din 31 decembrie 2025
Văzând referatul de aprobare nr. 2.264r din 23.12.2025 al direcţiei farmaceutice şi dispozitive medicale din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţi emite următorul ordin:art. ianexele nr. 1, 2 şi 4 la ordinul ministrului ...
Monitorul Oficial 1181 din 19 Decembrie 2025 (M. Of. 1181/2025)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 82 din 18 decembrie 2025 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru transmiterea unui bun aflat în proprietatea publică a statului din administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" în administrarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1181 din 19 decembrie 2025
În contextul amplificării cutremurelor de mare amplitudine la nivel mondial, cu importante pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti, precum şi al activării unor zone din românia, cu magnitudini neaşteptate ce pot avea consecinţe considerabile, s-a constatat necesitatea stringentă a unei evaluări temeinice, la scară naţională, a riscului seismic al clădirilor, atât al clădirilor cu destinaţia principală de locuinţă, clădirilor de interes şi utilitate publică, cât şi al clădirilor din sistemul de învăţământ şi al celor aferente infrastructurii de sănătate publică, fiind instituite obligaţii de evaluare şi expertizare a clădirilor pentru toţi proprietarii şi administratorii clădirilor, precum şi programe naţionale ...
Monitorul Oficial 1177 din 18 Decembrie 2025 (M. Of. 1177/2025)
HOTĂRÂRE nr. 1.103 din 18 decembrie 2025 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2025 al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1177 din 18 decembrie 2025
Ţinând cont de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 72/2025 privind unele măsuri pentru implementarea planului naţional de redresare şi rezilienţă al româniei, precum şi pentru completarea unor acte normative,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, precum şi al art. 2^1 şi art. 13 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 196/2005 privind fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2025 al fondului pentru mediu şi al administraţiei fondului pentru mediu, instituţie publică finanţată ...
Monitorul Oficial 1146 din 10 Decembrie 2025 (M. Of. 1146/2025)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 71 din 5 decembrie 2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1146 din 10 decembrie 2025
Având în vedere că, în calitatea sa de stat membru al uniunii europene cu drepturi depline, româniei îi revine sarcina de a transpune şi implementa directivele adoptate la nivelul uniunii europene,luând în considerare faptul că românia are obligaţia transpunerii corecte şi complete a directivei (ue) 2023/2.226 a consiliului din 17 octombrie 2023 de modificare a directivei 2011/16/ue privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, având totodată obligaţia de a comunica comisiei europene textul acestor măsuri,întrucât termenul de transpunere urmează a se împlini la data de 31 decembrie 2025, statele membre ale uniunii europene aplicând aceste prevederi începând cu data de 1 ...
Monitorul Oficial 1134 din 09 Decembrie 2025 (M. Of. 1134/2025)
HOTĂRÂRE nr. 994 din 20 noiembrie 2025 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei şi a instanţelor judecătoreşti, precum şi înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor imobile şi darea în administrarea unor instanţe judecătoreşti EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1134 din 9 decembrie 2025
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 alin. (1) şi art. 868 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în ...
Monitorul Oficial 1086 din 25 Noiembrie 2025 (M. Of. 1086/2025)
ORDIN nr. 1.614 din 19 noiembrie 2025 privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 5.994/2024 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1086 din 25 noiembrie 2025
Văzând referatul de aprobare nr. 1.614 r din 19.11.2025 al direcţiei farmaceutice şi dispozitive medicale din cadrul ministerului sănătăţii, având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexele nr. 1 şi 2 la ordinul ministrului sănătăţii ...
Monitorul Oficial 1041 din 11 Noiembrie 2025 (M. Of. 1041/2025)
DECIZIA nr. 673 din 3 decembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 pct. 39 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1041 din 11 noiembrie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 1035 din 07 Noiembrie 2025 (M. Of. 1035/2025)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 59 din 6 noiembrie 2025 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul energiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1035 din 7 noiembrie 2025
Având în vedere angajamentele şi termenele asumate de românia în raport cu instituţiile uniunii europene, precum şi riscul de sesizare a curţii de justiţie a uniunii europene în cauza 2021/0333 - procedură de infringement având ca obiect netranspunerea în termen a directivei (ue) 2018/2001 a parlamentului european şi a consiliului din 11 decembrie 2018 (reformare) privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, înaintată autorităţilor române,întrucât autorităţile române au la dispoziţie până la data de 24 noiembrie 2025 adoptarea măsurilor de soluţionare a avizului motivat suplimentar emis în cauza 2021/0333,faptul că, prin directiva (ue) 2018/2001 a parlamentului european şi a consiliului ...








