Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 2 201 din 16 decembrie 2009
Monitorul Oficial 1303 din 29 Decembrie 2020 (M. Of. 1303/2020)
ORDIN nr. 4.422 din 23 decembrie 2020 privind modificarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei nr. 2.154/2020 pentru aprobarea Programului naţional multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe cu finanţare în perioada 2020-2022 EMITENT: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1303 din 29 decembrie 2020
În conformitate cu prevederile legii bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, ale legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de referatul de aprobare al direcţiei generale dezvoltare regională şi infrastructură nr. 173.184 din 23.12.2020,în temeiul art. 16 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 12 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. ...
Monitorul Oficial 1269 din 21 Decembrie 2020 (M. Of. 1269/2020)
LEGE nr. 296 din 18 decembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1269 din 21 decembrie 2020
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 227/2015 privind codul fiscal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 7, punctul 18, litera d) a punctului 26, punctele 37 şi 40 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"18. locul conducerii efective - locul în care, dacă nu se demonstrează altfel, persoana juridică străină realizează operaţiuni care corespund unor scopuri economice, reale şi de substanţă şi unde este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:a) deciziile economico-strategice necesare pentru conducerea activităţii persoanei ...
Monitorul Oficial 1264 din 21 Decembrie 2020 (M. Of. 1264/2020)
ORDIN nr. 6.974/C din 26 noiembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind modul de ţinere a registrelor comerţului, de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.594/C/2008 EMITENT: Ministerul Justiţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1264 din 21 decembrie 2020
În temeiul dispoziţiilor art. 12 alin. (4) din legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere dispoziţiile art. 3 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale art. 6,8 şi 213 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 8,18 şi 77 din legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, cu modificările ...
Monitorul Oficial 1245 din 17 Decembrie 2020 (M. Of. 1245/2020)
NORME METODOLOGICE din 15 decembrie 2020 privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2020 EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1245 din 17 decembrie 2020
──────────aprobate prin ordinul nr. 3.155 din 15 decembrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1245 din 17 decembrie 2020.──────────cap. iÎncasarea veniturilor bugetare1.1. (1) impozitele, taxele, contribuţiile şi alte obligaţii către bugetul general consolidat, cu termene de plată scadente până la finele anului 2020, se achită de către persoanele juridice şi fizice prin virament, potrivit programului stabilit de instituţiile de credit sau unităţile trezoreriei statului, după caz, la care au conturile deschise, astfel încât sumele respective să fie încasate în contul curent general al trezoreriei statului până la data de 31 decembrie 2020.(2) impozitele, ...
Monitorul Oficial 1205 din 10 Decembrie 2020 (M. Of. 1205/2020)
ORDIN nr. 192 din 9 noiembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1205 din 10 decembrie 2020
Văzând referatul de aprobare nr. 528 din 10 iunie 2020, întocmit de direcţia coordonare laboratoare şi produse medicinale veterinare din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 4 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru ...
Monitorul Oficial 937 bis din 13 Octombrie 2020 (M. Of. 937 bis/2020)
PLAN DE MANAGEMENT din 24 septembrie 2020 al sitului Natura 2000 ROSCI0357 Porumbeni EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 937 bis din 13 octombrie 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.764 din 24 septembrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 937 din 13 octombrie 2020.──────────cuprins1. informaŢii generale1.1. descrierea sintetică a planului de management1.2. procesul de elaborare al planului de management1.3 descrierea ariei/ariilor naturale protejate vizate de planul de management1.3.1. ariile naturale protejate vizate de planul de management1.3.2. localizarea ariei/ariilor naturale protejate vizate planul de management1.3.3. limitele ariei/ariilor naturale protejate vizate de planul de management2. mediul abiotic al ariei/ariilor naturale protejate2.1. geologie2.2. hidrografie2.3. pedologie2.4. clima2.5. elemente de interes conservativ, de tip abiotic3. mediul biotic al ariei/ariilor naturale protejate3.1. ecosistemele3.2. habitate de interes conservativ în baza ...
Monitorul Oficial 1051 din 10 Noiembrie 2020 (M. Of. 1051/2020)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 22 octombrie 2020 Viitor pentru tinerii NEETs II EMITENT: Ministerul Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1051 din 10 noiembrie 2020
──────────aprobată prin ordinul 1.201 din 22 octombrie 2020, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.051 din 10 noiembrie 2020.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis, „viitor pentru tinerii neets ii“, aferentă programului operaţional capital uman 2014-2020 (pocu 2014-2020), axa prioritară 2 „Îmbunătăţirea situaţiei tinerilor din categoria neets“, obiectivul specific 2.1 „creşterea ocupării tinerilor neets şomeri cu vârsta între 16-29 ani, înregistraţi la serviciul public de ocupare, cu rezidenţa în regiunile eligibile“ şi obiectivul specific 2.2 „Îmbunătăţirea nivelului de competenţe, inclusiv prin evaluarea şi certificarea competenţelor dobândite în sistem non-formal şi ...
Monitorul Oficial 1032 din 05 Noiembrie 2020 (M. Of. 1032/2020)
DECIZIA nr. 648 din 24 septembrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind meşteşugarii tradiţionali din România EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1032 din 5 noiembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1030 din 04 Noiembrie 2020 (M. Of. 1030/2020)
DECIZIA nr. 637 din 23 septembrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru completarea art. 5 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1030 din 4 noiembrie 2020
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 948 din 15 Octombrie 2020 (M. Of. 948/2020)
LEGEA nr. 217 din 22 mai 2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 948 din 15 octombrie 2020
*) republicată în temeiul art. ii din legea nr. 183/2020 privind modificarea legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 758 din 19 august 2020, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice a fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 205 din 24 martie 2014, şi ulterior, a mai fost modificată şi completată prin:- ordonanţa guvernului nr. 6/2015 privind modificarea şi completarea legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 78 din 29 ianuarie ...








