Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 447 din 19 decembrie 2017
Monitorul Oficial 1269 din 21 Decembrie 2020 (M. Of. 1269/2020)
LEGE nr. 296 din 18 decembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1269 din 21 decembrie 2020
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 227/2015 privind codul fiscal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 7, punctul 18, litera d) a punctului 26, punctele 37 şi 40 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"18. locul conducerii efective - locul în care, dacă nu se demonstrează altfel, persoana juridică străină realizează operaţiuni care corespund unor scopuri economice, reale şi de substanţă şi unde este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:a) deciziile economico-strategice necesare pentru conducerea activităţii persoanei ...
Monitorul Oficial 1239 din 16 Decembrie 2020 (M. Of. 1239/2020)
ORDIN nr. 1.188 din 10 decembrie 2020 privind modificarea şi completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 245/2017 EMITENT: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1239 din 16 decembrie 2020
Văzând referatul de aprobare nr. dg 4.914 din 10.12.2020 al directorului general al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere art. 51 alin. (1) lit. b) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi hotărârea guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 291 alin. (2) din legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 17 alin. (5) din statutul casei naţionale de asigurări de sănătate, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 972/2006, cu modificările ...
Monitorul Oficial 1165 din 02 Decembrie 2020 (M. Of. 1165/2020)
ORDIN nr. 1.168 din 27 noiembrie 2020 pentru modificarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 245/2017 EMITENT: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1165 din 2 decembrie 2020
Văzând referatul de aprobare nr. dg 4.685 din 27.11.2020 al directorului general al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere art. 51 alin. (1) lit. b) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, a legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea ...
Monitorul Oficial 1050 din 09 Noiembrie 2020 (M. Of. 1050/2020)
ORDIN nr. 1.138 din 4 noiembrie 2020 pentru modificarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 245/2017, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 EMITENT: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1050 din 9 noiembrie 2020
Văzând referatul de aprobare nr. dg 4.351 din 4.11.2020 al directorului general al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere art. 51 alin. (1) lit. b) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, a legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. ...
Monitorul Oficial 962 din 20 Octombrie 2020 (M. Of. 962/2020)
ORDIN nr. 1.822 din 6 octombrie 2020 pentru aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare a ariilor naturale protejate EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 962 din 20 octombrie 2020
Având în vedere referatul de aprobare nr. 5.578 din 12.08.2020 al agenţiei naţionale pentru arii naturale protejate,în temeiul prevederilor art. 18 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 57 alin. (1), (4) şi (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului, apelor şi pădurilor,ministrul ...
Monitorul Oficial 923 din 09 Octombrie 2020 (M. Of. 923/2020)
DECIZIA nr. 597 din 15 iulie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 923 din 9 octombrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 881 din 28 Septembrie 2020 (M. Of. 881/2020)
DECIZIA nr. 591 din 14 iulie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectaţi de fenomene meteorologice nefavorabile EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 881 din 28 septembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 824 din 08 Septembrie 2020 (M. Of. 824/2020)
DECIZIA nr. 592 din 15 iulie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 824 din 8 septembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 751 din 18 August 2020 (M. Of. 751/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 135 din 14 august 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 751 din 18 august 2020
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şase luni ale anului 2020;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2020;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice centrale;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– necesitatea corelării planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului;– necesitatea menţinerii locurilor de muncă pentru salariaţii din domeniile ...
Monitorul Oficial 752 din 18 August 2020 (M. Of. 752/2020)
DECIZIA nr. 551 din 7 iulie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 752 din 18 august 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...