Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decret nr 94 din 4 martie 2004
Monitorul Oficial 555 din 05 Iulie 2019 (M. Of. 555/2019)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 555 din 5 iulie 2019
Având în vedere angajamentele constante şi termenele asumate de românia în raport cu instituţiile uniunii europene, precum şi riscurile de suspendare a fondurilor aferente unor programe operaţionale ca urmare a neimplementării în termenele asumate în documentele strategice, inclusiv acordul de parteneriat încheiat cu comisia europeană, a unor măsuri de reformă a administraţiei publice, a căror reglementare nu mai poate fi amânată,ţinând cont de disfuncţionalităţile şi problemele semnalate în mod constant de către autorităţile administraţiei publice locale, ca urmare a neadaptării cadrului legal actual care reglementează organizarea şi funcţionarea acestor autorităţi la realităţile socioeconomice şi la complexitatea şi dinamica activităţilor aferente ...
Monitorul Oficial 291 din 16 Aprilie 2019 (M. Of. 291/2019)
DECRET nr. 318 din 12 aprilie 2019 pentru numirea unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 291 din 16 aprilie 2019
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 31 din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 187 din data de 28 martie 2019,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna camelia albulescu se numeşte în funcţia de procuror ...
DECRET nr. 305 din 12 aprilie 2019 pentru numirea unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 291 din 16 aprilie 2019
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 31 din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 187 din data de 28 martie 2019,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdomnul daniel cristian geaburu se numeşte în funcţia ...
Monitorul Oficial 288 din 16 Aprilie 2019 (M. Of. 288/2019)
DECRET nr. 238 din 12 aprilie 2019 pentru numirea unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 288 din 16 aprilie 2019
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 31 din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 508 din data de 21 martie 2019,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdomnul ioan valentin antache se ...
DECRET nr. 225 din 12 aprilie 2019 pentru numirea unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 288 din 16 aprilie 2019
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 31 din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 508 din data de 21 martie 2019,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna elena laura lupu se ...
Monitorul Oficial 243 din 29 Martie 2019 (M. Of. 243/2019)
DECIZIA nr. 6 din 11 februarie 2019 referitoare la modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 165 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 243 din 29 martie 2019
Dosar nr. 2.877/1/2018┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele secţiei a││voicheci │ii-a civile ...





