Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decret nr 344 din 12 aprilie 2019
Monitorul Oficial 331 din 14 Aprilie 2025 (M. Of. 331/2025)
HOTĂRÂRE nr. 344 din 3 aprilie 2025 privind transmiterea unei părţi din imobilul 816 aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru Direcţia Naţională Anticorupţie EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 331 din 14 aprilie 2025
În conformitate cu prevederile art. 867 alin. (1), art. 868 şi 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă transmiterea unei părţi din imobilul 816 aflat în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea ministerului apărării naţionale în administrarea ministerului public - parchetul ...
Monitorul Oficial 365 din 18 Aprilie 2024 (M. Of. 365/2024)
HOTĂRÂRE nr. 385 din 11 aprilie 2024 privind actualizarea anexei nr. 44 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 365 din 18 aprilie 2024
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. 2 din ordonanţa guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin legea nr. 246/2001,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1), art. 299 şi art. 361 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi ...