Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizia nr 341 din 11 mai 2017
Monitorul Oficial 896 bis din 15 Noiembrie 2017 (M. Of. 896 bis/2017)
NORME METODOLOGICE din 1 noiembrie 2017 privind întocmirea situaţiilor financiare FINREP la nivel individual, conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile instituţiilor de credit în scopuri de supraveghere prudenţială EMITENT: Banca Naţională a României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 896 bis din 15 noiembrie 2017
──────────aprobate prin ordinul nr. 9 din 1 noiembrie 2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 896 din 15 noiembrie 2017.──────────cap. idispoziŢii generale1. (1) instituţiile de credit au obligaţia, potrivit legii, să întocmească situaţii financiare finrep la nivel individual, la termenele şi în forma stabilite prin prezentele norme metodologice.(2) situaţiile financiare finrep la nivel individual trebuie să reflecte operaţiunile şi situaţia financiară a instituţiei de credit, a sucursalelor şi a celorlalte sedii secundare ale acesteia, pe bază individuală.(3) situaţiile financiare finrep la nivel individual reprezintă situaţii globale, respectiv situaţii care privesc ansamblul teritoriului naţional ...
Monitorul Oficial 966 din 06 Decembrie 2017 (M. Of. 966/2017)
DECIZIA nr. 56 din 11 septembrie 2017 referitoare la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 966 din 6 decembrie 2017
Dosar nr. 1.047/1/2017 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei ││ │de contencios ││ionel barbă │administrativ şi fiscal││ │- preşedintele ││ │completului ...
Monitorul Oficial 961 din 05 Decembrie 2017 (M. Of. 961/2017)
DECIZIA nr. 563 din 19 septembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 961 din 5 decembrie 2017
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 924 din 24 Noiembrie 2017 (M. Of. 924/2017)
DECIZIA nr. 529 din 11 iulie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18, art. 319 alin. (1) şi art. 341 alin. (2) teza a doua şi alin. (8) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 924 din 24 noiembrie 2017
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 899 din 15 Noiembrie 2017 (M. Of. 899/2017)
DECIZIA nr. 610 din 28 septembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 339 alin. (5) şi ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 899 din 15 noiembrie 2017
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│simona-maya ...
Monitorul Oficial 898 din 15 Noiembrie 2017 (M. Of. 898/2017)
ORDIN nr. 2.780 din 13 octombrie 2017 pentru modificarea şi completarea Ordinului viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 664/2012 privind autorizarea şi/sau înregistrarea entităţilor care desfăşoară activităţi de schimb valutar pe teritoriul României, altele decât cele care fac obiectul supravegherii Băncii Naţionale a României EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 898 din 15 noiembrie 2017
În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. iordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 664/2012 privind autorizarea şi/sau înregistrarea entităţilor care desfăşoară activităţi de schimb valutar pe teritoriul româniei, altele decât cele care fac obiectul supravegherii băncii naţionale a româniei, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 341 din 19 mai 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. În anexa nr. 2, la capitolul i articolul 1, punctul 4 se modifică şi va ...
Monitorul Oficial 897 din 15 Noiembrie 2017 (M. Of. 897/2017)
DECIZIA nr. 526 din 11 iulie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 din Codul penal din 1969 şi ale art. 165 din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 897 din 15 noiembrie 2017
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 894 din 14 Noiembrie 2017 (M. Of. 894/2017)
DECIZIA nr. 603 din 28 septembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (4) şi ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 894 din 14 noiembrie 2017
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia-doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│simona-maya ...
DECIZIA nr. 528 din 11 iulie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 şi art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 894 din 14 noiembrie 2017
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 888 din 13 Noiembrie 2017 (M. Of. 888/2017)
DECIZIA nr. 530 din 11 iulie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2), (5^1), (6) şi (8) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 888 din 13 noiembrie 2017