Monitorul Oficial
Decizie 2016
- 2025
- 2024
- 2023
- 2022
- 2021
- 2020
- 2019
- 2018
- 2017
- 2016
- 2015
- 2014
- 2013
- 2012
- 2011
- 2010
- 2009
- 2008
- 2007
- 2006
- 2005
- 2004
- 2003
- 2002
- 2001
- 2000
- 1999
- 1998
- 1997
- 1996
- 1995
- 1994
- 1993
- 1992
- 1990
- 1980
- 1951
- 1950
- 1949
- 1948
Selectati luna pentru care doriti sa afisam decizie din 2016
Monitorul Oficial 515 din 07 Iulie 2016 (M. Of. 515/2016)
DECIZIE nr. 236 din 7 iulie 2016 privind numirea domnului Mihai Tomescu în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 7 iulie 2016
Având în vedere propunerea formulată de ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice prin adresa nr. 4.405/d.p din 4 iulie 2016, înregistrată la cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/4.390 din 5 iulie 2016,în temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 7 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 174/2015, cu modificările ulterioare, precum şi ...
DECIZIE nr. 235 din 7 iulie 2016 privind eliberarea doamnei Mihaela Ungureanu din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 7 iulie 2016
Având în vedere propunerea formulată de ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice prin adresa nr. 4.405/d.p. din 4 iulie 2016, înregistrată la cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/4.390 din 5 iulie 2016,în temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 7 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 174/2015, cu modificările ulterioare, precum şi ...
DECIZIE nr. 234 din 7 iulie 2016 pentru numirea domnului Radu Mihaiu în funcţia de secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 7 iulie 2016
Având în vedere propunerea formulată de ministrul fondurilor europene prin adresa nr. 850 c.g. din 5 iulie 2016, înregistrată la cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/4.407 din 5 iulie 2016,în temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicÎncepând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul radu mihaiu se numeşte în funcţia de secretar de stat la ministerul fondurilor europene. prim-ministru dacian julien cioloŞ contrasemnează: --------------- secretarul general al guvernului,sorin sergiu chelmubucureşti, 7 iulie 2016.nr. 234. -----
DECIZIE nr. 233 din 7 iulie 2016 pentru numirea doamnei Monica Emanuela Althamer în funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 7 iulie 2016
Având în vedere propunerea formulată de ministrul sănătăţii prin adresa nr. 1.261 din 30 iunie 2016, înregistrată la cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/4.318 din 30 iunie 2016,în temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicÎncepând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna monica emanuela althamer se numeşte în funcţia de secretar de stat la ministerul sănătăţii. prim-ministru dacian julien cioloŞcontrasemnează:--------------- secretarul general al guvernului, sorin sergiu chelmubucureşti, 7 iulie 2016.nr. 233. -----
Monitorul Oficial 511 din 07 Iulie 2016 (M. Of. 511/2016)
DECIZIE nr. 273 din 10 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 511 din 7 iulie 2016
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 lit. d) din codul de procedură penală, excepţie ridicată de gheorghe copos în dosarul nr. 600/2/2015 al tribunalului bucureşti - secţia i penală, care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 1.172 d/2015.2. la apelul nominal răspunde autorul excepţiei, reprezentat de domnul avocat corneliu liviu popescu din cadrul baroului bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. procedura de citare este legal îndeplinită.3. cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care pune concluzii de admitere ...
Monitorul Oficial 515 din 07 Iulie 2016 (M. Of. 515/2016)
DECIZIE nr. 232 din 7 iulie 2016 privind exercitarea, cu caracter temporar, de către domnul Cosmin-George Dinescu a funcţiei publice temporar vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Afacerilor Externe EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 7 iulie 2016
Având în vedere propunerea ministerului afacerilor externe, formulată prin adresa nr. a/7.081 din 21 iunie 2016, precum şi avizul favorabil nr. 35.424/2016 al agenţiei naţionale a funcţionarilor publici privind exercitarea, cu caracter temporar, de către domnul cosmin-george dinescu a funcţiei publice temporar vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al ministerului afacerilor externe,în temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b) şi al art. 92 alin. (1^1) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările ...
DECIZIE nr. 231 din 7 iulie 2016 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, de către domnul Sorin Laurenţiu Moise a funcţiei publice temporar vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Afacerilor Externe EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 7 iulie 2016
Având în vedere solicitarea formulată de ministerul afacerilor externe prin adresa nr. a/7.081 din 21 iunie 2016, înregistrată la secretariatul general al guvernului cu nr. 20/10.769/ssc din 22 iunie 2016,în temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b) şi al art. 92 alin. (1^1) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicÎncepând cu data de 11 iulie 2016, încetează exercitarea, cu caracter temporar, de către domnul sorin laurenţiu moise a ...
Monitorul Oficial 514 din 07 Iulie 2016 (M. Of. 514/2016)
DECIZIE nr. 327 din 19 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 122 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 514 din 7 iulie 2016
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror Ştefania sofronea.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 122 alin. (2) din legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de partidul mişcarea populară dolj, prin reprezentant legal gelu vişan, în dosarul nr. 4.133/63/2016 al tribunalului dolj - secţia i civilă şi care constituie obiectul dosarului nr. 722d/2016 al curţii constituţionale.2. la apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, avocat dorel cosmin marinescu, cu împuternicire avocaţială ...
DECIZIE nr. 292 din 11 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) şi art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 514 din 7 iulie 2016
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror luminiţa nicolescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) şi art. 101 alin. (2) şi (3) din legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de avram adrian liviu în dosarul nr. 1.754/2/2016 al curţii de apel bucureşti - secţia a viii-a contencios administrativ şi fiscal, şi care constituie obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 686 d/2016.2. la apelul nominal este prezent autorul excepţiei. ...
DECIZIE nr. 263 din 10 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 425 alin. (1) din Codul civil EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 514 din 7 iulie 2016
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror luminiţa nicolescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 425 alin. (1) din codul civil, excepţie ridicată de bogdan adrian în dosarul nr. 5.686/221/2014 al judecătoriei deva şi care constituie obiectul dosarului nr. 906d/2015 al curţii constituţionale.2. la apelul nominal se constată lipsa părţilor. procedura de citare este legal îndeplinită.3. cauza fiind în stare de judecată, preşedintele curţii acordă cuvântul reprezentantului ministerului public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că acţiunea în stabilirea paternităţii aparţine copilului şi are caracter personal, textul ...








