Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  SENTINŢA nr. 66 din 22 mai 2024 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare act administrativ cu caracter normativ Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 SENTINŢA nr. 66 din 22 mai 2024 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare act administrativ cu caracter normativ

EMITENT: Curtea de Apel Braşov - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 139 din 23 februarie 2026
Comenteaza legea
    Dosar nr. 596/64/2023
    Completul constituit din:

┌────────────┬─────────────────────────┐
│Preşedinte: │Mihaela Zup - judecător  │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Grefier:    │Raluca Popa              │
└────────────┴─────────────────────────┘


    Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra acţiunii formulate de reclamanţii Asociaţia Composesoratul Foştii Coloni din Satul Breaza, Composesoratul de Pădure Foştii Coloni şi Boieri Ucea de Sus, Asociaţia Composesoratul Pleaşa-Paler Lisa, Composesoratul de Pădure Foştii Grăniceri Pojorta, Composesoratul Bărbăteşti, Asociaţia de Proprietari de Terenuri Forestiere Ţaga, Asociaţia Composesoratul de Pădure Ileni, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect „anulare act administrativ“.
    Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 24 aprilie 2024, când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
    Instanţa, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea pentru data de 8 mai 2024, apoi pentru data de 22 mai 2024.
    CURTEA
    constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe cu nr. 596/64 la data de 28.11.2023 reclamanţii Composesoratul de Pădure Foştii Coloni şi Boieri Ucea de Sus, Asociaţia Composesoratul Foştii Coloni din Satul Breaza, Asociaţia Composesoratul Pleaşa-Paler Lisa, Composesoratul de Pădure Foştii Grăniceri Pojorta, Composesoratul Bărbăteşti, Asociaţia de Proprietari de Terenuri Forestiere Ţaga şi Asociaţia Composesoratul de Pădure Ileni au solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, să dispună:
    A. anularea parţială a Hotărârii Guvernului nr. 1.370/2022 din 9.11.2022, publicată în Monitorul Oficial cu nr. 1087 din 10.11.2022, în concret:
    1. anularea parţială a articolului 1 din Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.370/2022;
    2. anularea parţială a art. 4 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022 privind termenul-limită pentru depunerea cererilor şi a documentaţiilor şi momentul de la care se calculează acest termen;
    3. anularea parţială a titlului din anexa nr. 1 la normele metodologice;
    4. anularea parţială a titlului din anexa nr. 2 la normele metodologice;

    B. obligarea pârâtului la adoptarea unei hotărâri de Guvern în care să se reflecte efectele juridice ale cererilor de mai sus, în sensul următor:
    1. ca efect al anulării parţiale a articolului 1 din normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022, reclamanţii au solicitat ca noul conţinut al articolului să fie următorul: „Prezentele norme se aplică tuturor proprietarilor de suprafeţe de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase“ sau un conţinut echivalent care să reflecte recunoaşterea dreptului la compensaţii tuturor proprietarilor de păduri;
    2. ca efect al anulării parţiale a articolului 4 alin. (3) din normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022, reclamanţii au solicitat ca noul conţinut al articolului să fie următorul: „Cererea de acordare a compensaţiilor, însoţită de documentele prevăzute la alin. (2), se depune în termen de maximum 90 de zile, termen care se calculează de la intrarea în vigoare a hotărârii de modificare a normelor metodologice la structura teritorială de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură“ sau un conţinut echivalent al duratei maxime, dar care să reflecte în substanţă exercitarea efectivă a dreptului de a depune cererea de acordare a compensaţiilor;
    3. ca efect al anulării parţiale a titlului anexei nr. 1 la normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022, reclamanţii au solicitat ca noul conţinut al titlului să fie următorul: „Metodologie de calcul pentru plata contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000 pentru proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă“ sau un conţinut echivalent care să reflecte recunoaşterea dreptului la compensaţii tuturor proprietarilor de păduri;
    4. ca efect al anulării parţiale a titlului anexei nr. 2 la normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022, solicită ca noul conţinut al titlului să fie următorul: „Cerere de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000 pentru proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă“ sau un conţinut echivalent care să reflecte recunoaşterea dreptului la compensaţii tuturor proprietarilor de păduri;

    C. obligarea pârâtului Guvernul României să completeze art. 4 din normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022 prin inserarea unui nou alineat, respectiv alin. (4), care să prevadă următoarele: „Prin derogare de la dispoziţiile alin. (3), proprietarii de păduri care au depus în termen cererea, însoţită de documentaţia completă prevăzută la alin. (2), nu sunt obligaţi să mai depună încă o dată cererea şi documentaţia în termenul stipulat la alin. (3), urmând ca acestea să fie verificate de structura teritorială competentă“ sau un conţinut echivalent care să reflecte/permită valorificarea cererilor şi a documentaţiilor deja depuse la structura teritorială competentă;
    D. stabilirea unui termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pentru punerea în executare a obligaţiilor impuse sub sancţiunea aplicării unei penalităţi părţii obligate în cuantum de 500-1.000 lei pentru flecare zi de întârziere şi a unei amenzi prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004;
    E. obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă.
    În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanţii au arătat că au calitatea de proprietari de terenuri cu vegetaţie forestieră, situate în arii protejate de tip Natura 2000, încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, fapt care presupune restricţii totale/extrem de drastice în recoltarea de masă lemnoasă, regimul de arii naturale protejate de tip Natura 2000 fiind consacrat iniţial prin prevederile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2007.
    Reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) şi art. 99 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, precum şi prevederile O.G. nr. 14/2010 care reglementează măsurile financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, respectiv art. 5 din O.G. nr. 14/2010. Contrar obligaţiei legale exprese, pârâtul Guvernul României a tergiversat excesiv momentul adoptării normelor metodologice pentru anii 2010-2013, sens în care o parte dintre proprietarii de păduri au luat măsuri prin introducerea de cereri de chemare în judecată prin care să obţină obligarea Guvernului la adoptarea hotărârii pentru perioada antereferită. Demersurile s-au soluţionat favorabil pentru proprietari, în sensul că Guvernul a fost obligat de instanţele de judecată la adoptarea unei hotărâri de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea masei lemnoase ce nu poate fi recoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru perioada 2010-2013.
    Aşadar, au susţinut reclamanţii, ca urmare a pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a Deciziei nr. 4.596/2020 (prin care a menţinut Sentinţa nr. 302/2018 a Curţii de Apel Craiova) în Dosarul nr. 494/54/2017 şi a Deciziei nr. 3.701/2021 în Dosarul nr. 214/57/2017, precum şi a procedurii de executare silită, derulată în Dosarul nr. 1.335/54/2022, finalizat prin Sentinţa civilă nr. 311 din 29.11.2022, Guvernul României a procedat în cele din urmă la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1.370/2022 din 9.11.2022 privind aprobarea Normelor metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive pentru anii 2010-2013, hotărâre care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1087 din 10.11.2022.
    Au arătat reclamanţii că, în urma examinării conţinutului acestor două hotărâri judecătoreşti definitive, rezultă fără tăgadă că obligarea pârâtului Guvernul României la adoptarea hotărârii nu s-a dispus doar pentru a satisface interesele private ale celor două entităţi reclamante (Obştea Peştişani şi Composesoratul Jina), ci finalitatea acestora constă în adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ pentru aprobarea acestor norme metodologice, act administrativ general aplicabil tuturor proprietarilor de păduri, însă, cu toate acestea, în conţinutul art. 1 din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022 (a cărei anulare o solicită şi reclamanţii, printre altele) poate fi identificată o diferenţă radicală între obligaţia concretă impusă de instanţele de judecată şi modalitatea în care Guvernul României a înţeles să reflecte obligaţia impusă prin cele două hotărâri judecătoreşti. În această modalitate, Guvernul României a deturnat de la scopul şi finalitatea obligaţiilor impuse de cele două instanţe.
    Astfel, raportat la art. 1 din normele metodologice, reclamanţii au menţionat că, prin Decizia nr. 3.701/2021, pronunţată în Dosarul nr. 214/57/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal a obligat Guvernul României la adoptarea H.G. privind aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, în vederea soluţionării cererii privind compensaţiile aferente perioadei 2010-2013, iar la fel a decis şi Curtea de Apel Craiova, prin Sentinţa nr. 302/2018, menţinută de Înalta Curte în recurs, prin Decizia nr. 4.596/2020. În concret, instanţa de fond a decis obligarea pârâtului la adoptarea unei hotărâri de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice, respectiv obligarea acestuia la adoptarea şi publicarea proiectului de hotărâre de Guvern avizat de Guvern în Comisia Europeană, care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012, iar respectarea întocmai a acestei dispoziţii a instanţei însemna preluarea în concret şi complet în H.G. nr. 1.370/2022 a întregului conţinut al schemei, aşa cum aceasta a fost înaintată şi ulterior aprobată de către Comisia Europeană în decizia anterior menţionată.
    Au arătat reclamanţii că, relevant pentru cele susţinute, este că, în anexa nr. 1 la art. 1 din proiectul de hotărâre pentru aprobarea normelor metodologice, înaintat şi aprobat de Comisia Europeană, preluat la pct. 8 din această schemă, în ceea ce priveşte beneficiarii ajutorului, s-a prevăzut expres: „Beneficiarii, al căror număr este estimat la peste 1.000, sunt proprietari de păduri (persoane fizice şi juridice), asociaţiile acestora înscrise în registrul specific, precum şi unităţi administrativ-teritoriale care deţin în proprietate publică sau privată suprafeţe forestiere cu funcţie de protecţie de tip T1 sau T2 şi care nu pot recolta masa lemnoasă de pe aceste suprafeţe din acest motiv“, însă, în pofida acestei dispoziţii clare şi exprese a instanţei, Guvernul a înţeles să adopte o poziţie oscilantă cu privire la executarea obligaţiei impuse.
    Într-o primă abordare, Guvernul a înţeles să pună în aplicare, mai întâi, Decizia civilă nr. 3.701/2021 din 16.06.2021, pronunţată de ÎCCJ-SCAF în Dosarul nr. 214/57/2017, adoptând în acest sens proiectul de hotărâre ce a fost publicat în transparenţă decizională, ce a fost publicat pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor la data de 5.10.2021 şi pe site-ul Guvernului României la data de 6.10.2021. Din diverse motive necunoscute, Guvernul nu a parcurs procedura completă de adoptare şi publicare în Monitorul Oficial a acestui proiect.
    Într-o a doua abordare, la care reclamanţii se referă expres în prezenta pricină, Guvernul a înţeles să ignore cu desăvârşire obligaţia impusă, limitând beneficiarii ajutorului la o categorie de persoane stipulată în mod subiectiv şi aleatoriu, diferită ca soluţie faţă de proiectul la care s-a făcut trimitere anterior.
    Mai mult, au menţionat reclamanţii, prin utilizarea sintagmei „proprietarii“ de către instanţele de judecată, dar şi prin această obligaţie impusă, de a adopta norme metodologice, s-a născut în sarcina pârâtului Guvernul României obligaţia de a adopta un act administrativ cu caracter normativ, general aplicabil tuturor proprietarilor de păduri care se regăsesc în situaţia premisă a beneficiarilor ajutorului şi care urma să prevadă în concret condiţiile în baza cărora proprietarii de păduri, care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, pot obţine compensaţii pentru această ingerinţă în dreptul de proprietate, aferente anilor 2010-2013. Aşadar, obligaţia ce a fost impusă în sarcina Guvernului a fost aceea de a crea cadrul legal secundar (secundum legem) pentru ca toţi proprietarii de terenuri cu vegetaţie forestieră (păduri), care se află sub imperiul restricţiilor de recoltare, să poată beneficia de compensaţii, astfel cum prevăd Regulamentul UE nr. 1.305/2013, Decizia nr. C (2012) 5166 final din 19.07.2012, precum şi legislaţia naţională - art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2007, art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, respectiv art. 5 şi 6 din O.G. nr. 14/2010.
    În ceea ce priveşte vătămarea produsă, reclamanţii au considerat că suntem în prezenţa încălcării grave a prevederilor art. 108 din Constituţie şi ale art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2000. Astfel, au arătat reclamanţii, o hotărâre a Guvernului nu este dată în completarea legii, ea nu poate adăuga în sarcina subiectului de drept condiţii suplimentare faţă de cele cuprinse în textul legii. Organizarea executării legii nu se poate confunda cu elaborarea acesteia. Întrucât hotărârea Guvernului se adoptă în baza legii şi urmăreşte organizarea şi executarea în concret a legii, aceasta nu poate institui norme derogatorii de la lege, posibilitate rezervată doar actelor normative de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază. De aceea, atunci când o hotărâre a Guvernului încalcă legea sau adaugă la lege, ea poate fi anulată, total sau parţial.
    În dezacord cu obligaţia impusă de instanţele de judecată, executivul a procedat la adoptarea defectuoasă a hotărârii de Guvern, în sensul că a restricţionat drastic, prin utilizarea unei formulări neconforme, categoria persoanelor vizate, contrar celor două hotărâri judecătoreşti (titluri executorii).
    Aşadar, deşi trebuia utilizată sintagma „proprietarilor de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice“, la art. 1 din normele metodologice regăsim sintagma „beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice“.
    De asemenea, în conţinutul anexei nr. 1 - metodologie şi al anexei nr. 2 - cerere, ambele anexe ale normelor metodologice şi parte integrantă din H.G. nr. 1.370/2022, se regăseşte sintagma „pentru beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“.
    În acest sens, reclamanţii au învederat faptul că hotărârea de Guvern la a cărei adoptare a fost obligat pârâtul Guvernul României are, în mod indubitabil, natura unui act administrativ normativ (aspect care rezultă chiar şi din poziţia procesuală a Guvernului exprimată în dosarele nr. 494/54/2017 şi nr. 214/57/2017), întrucât aceasta urma să conţină prevederi cu caracter general, impersonale, care să producă efecte juridice erga omnes, în concret, care să prevadă condiţiile ce trebuie îndeplinite de către orice proprietar de pădure care suferă restricţii de natura celor reglementate prin art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008.
    Contrar dispoziţiilor instanţei supreme, articolul 1 din normele metodologice limitează drastic categoria persoanelor care pot formula cereri şi accesa compensaţii aferente perioadei 2010-2013 exclusiv la categoria „beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor“. Or, prin această formulare nu se încalcă numai dispoziţia instanţelor de judecată, ci şi spiritul şi litera legii aplicate de acestea - art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008. Astfel, se poate observa cu uşurinţă că nu acesta este sensul dat de cele două hotărâri judecătoreşti care au fost puse în executare de către pârât.
    Dacă prin absurd s-ar admite contrariul, respectiv că H.G. nr. 1.370/2022 are caracterul unui act administrativ individual, aşa cum pretinde pârâtul, trebuiau să fie expres nominalizaţi ca beneficiari cei doi reclamanţi care au avut drept de câştig în cele două litigii.
    Astfel, în situaţia dată, pârâtul Guvernul României, sfidând dispoziţiile instanţelor de judecată, a normat cu de la sine putere, dincolo de orice temei legal şi factual, stabilind că normele aprobate prin HG nr. 1.370/2022 sunt aplicabile doar beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri. Acest aspect presupune că avem de-a face tot cu un act administrativ cu caracter normativ, dar criteriile de eligibilitate ale beneficiarilor sunt altele decât cele prevăzute de lege şi consacrate în cele două hotărâri judecătoreşti.
    De asemenea, au susţinut reclamanţii, prevederile legale a căror anulare se solicită aduc atingere dreptului de proprietate, astfel cum acesta este garantat de Constituţie, de Codul civil şi de protecţia conferită de însuşi Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Mai mult, reclamanţii au apreciat că este incidentă o discriminare vădită prin raportare la toţi ceilalţi proprietari de păduri care nu deţin hotărâri judecătoreşti definitive prin care li s-a statuat dreptul la compensaţii pentru anii 2010-2013, dar care au aceleaşi interdicţii de recoltare precum cei doi justiţiabili care au obţinut obligarea Guvernului României la adoptarea hotărârii de guvern privind aprobarea normelor metodologice. De asemenea, proprietarii de păduri au dreptul la compensaţii în temeiul legii, motiv pentru care nici măcar nu trebuiau să deţină hotărâri judecătoreşti care să le statueze acest drept.
    Reclamanţii au mai arătat că, în practica administrativă consacrată de adoptarea hotărârilor ce aprobă astfel de norme metodologice, nici anterior perioadei vizate de H.G. nr. 1.370/2022 (H.G. nr. 1.071/2006, 861/2009, 447/2017) şi nici ulterior acesteia (proiectul de Guvern pentru perioada 2023-2027, publicat pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor), nicio altă hotărâre de Guvern nu a limitat posibilitatea ca toţi cei care suferă restricţii de natura celor amintite mai sus să poată accesa compensaţiile, aşa cum s-a făcut în mod nelegal prin H.G. nr. 1.370/2022.
    De altfel, la finalul acestei argumentaţii, prealabil adoptării H.G. nr. 1.370/2022, pârâtul Guvernul României a publicat pe site-ul acestei instituţii proiectul de hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru perioada 2010-2013, care avea ca obiect punerea în executare a Deciziei civile nr. 3.701/16.06.2021, pronunţată de ÎCCJ. În anexa la acest proiect s-a prevăzut la art. 1 alin. (1) şi art. 2 că „(1) Prezentele norme se aplică proprietarilor de suprafeţe de păduri încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform Normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase. (2) Prezentele norme se aplică şi asociaţiilor proprietarilor prevăzuţi la alin. (1), dacă aceste asociaţii sunt înscrise în Registrul naţional al asociaţiilor de proprietari de pădure, ţinut la nivelul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, conform prevederilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare.“
    Şi în acest context, din diverse raţiuni, acest proiect care satisfăcea pe deplin cerinţele impuse de hotărârile judecătoreşti nu s-a mai materializat în concret, ci Guvernul a înţeles să adopte H.G. nr. 1.370/2022, criticată prin prezenta acţiune. Faţă de cele ce precedă, forma adoptată prin H.G. nr. 1.370/2022 reprezintă o nerespectare gravă a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în contradictoriu cu Guvernul României, prin aceea că pârâtul a schimbat şi denaturat categoria persoanelor ce pot obţine compensaţii. Astfel, de la un număr nedeterminat de proprietari de păduri care aveau dreptul să formuleze cerere de acordare a compensaţiilor, în mod nelegal şi complet discriminatoriu, prin articolul 1 din norme, această categorie este limitată doar beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată. În acest sens, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 2 din Legea nr. 554/2004, reclamanţii s-au considerat vătămaţi într-un drept, respectiv cel vizând acordarea compensaţiilor, precum şi în exercitarea dreptului de proprietate.
    Revenind la natura juridică a actului constând în Hotărârea Guvernului nr. 1.370/2022, reclamanţii au menţionat următoarele: calificarea unui act infralegislativ în una dintre cele două categorii (normativ şi individual) se face, aşa cum s-a decis în practica judiciară (ÎCCJ - Secţia de contencios administrativ şi fiscal - Decizia nr. 1.718/2013), prin examinarea integrală a conţinutului său, prin prisma trăsăturilor fiecăreia dintre categoriile în discuţie. Aşa fiind, un act administrativ este fie normativ, fie individual, în funcţie de întinderea efectelor pe care le produce, independent de conţinutul unei anexe a acelui act. Şi în acest caz, jurisprudenţa ÎCCJ - Secţia contencios administrativ şi fiscal (Decizia nr. 3.807/2022) a statuat că un act normativ îşi păstrează caracterul normativ, chiar dacă la data publicării sale ar fi determinabile subiectele de drept cărora urmează să le fie aplicabil, însă rămân nedeterminate toate subiectele de drept care vor resimţi efectele pe parcursul activităţii sale. Aceasta deoarece, în actele administrative individuale, subiectele de drept sunt determinate, individualizate ca atare în cuprinsul actului. Or, tocmai această nuanţă de natură juridică a fost nesocotită de către pârâtul Guvernul României la momentul adoptării H.G. nr. 1.370/2022.
    Aşadar, H.G. nr. 1.370/2022 are caracterul unui act administrativ normativ. În privinţa acesteia nu se poate reţine că ar fi aplicabilă unor situaţii strict determinate, pentru că aceasta conţine reguli generale, care sunt de aplicabilitate repetată tuturor persoanelor care la fiecare aplicare îndeplinesc exigenţele sale. În situaţia dată, H.G. nr. 1.370/2022 a fost adoptată pentru punerea în aplicare a celor două decizii judecătoreşti mai sus vizate prin mecanismul procedural al art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004 (procedura executării silite), întrucât pârâtul nu a înţeles să execute de bunăvoie această obligaţie legală pe care o avea încă din anul 2010. În acest context, aşa cum s-a relevat în doctrina de specialitate, când o autoritate judecătorească ordonă (imperium) obligarea la adoptarea sau emiterea unui act administrativ, autoritatea publică competentă nu mai exercită o competenţă discreţionară ce implică o anumită marjă de apreciere, ci, dimpotrivă, instanţa judecătorească impune o conduită precisă pentru autoritatea publică, materializată în ceea ce doctrina desemnează ca fiind competenţa legală.
    Trebuie remarcat faptul că în ambele hotărâri judecătoreşti antereferite regăsim imperativul obligării la adoptarea de către Guvern a normelor metodologice, fără vreo menţiune cu privire la adoptarea de H.G. doar pentru reclamantul din acel dosar anume. Mai mult, în considerentele celor două hotărâri judecătoreşti de obligare se menţionează expres că este vorba despre adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ.
    Totodată, competenţa legală poate fi recunoscută atunci când conţinutul actului administrativ este complet predeterminat de norma legală în cuprinsul căreia se menţionează expres elementele de fapt şi de drept necesare pentru emiterea actului, fiind o simplă îndatorire legală de îndeplinit în privinţa căreia organul administrativ - în speţă, pârâtul Guvernul României - nu are nicio altă opţiune. Cadrul legal în baza căruia trebuia adoptată H.G. de aprobare a normelor metodologice de către Guvern a fost conturat şi detaliat în cele două hotărâri judecătoreşti, de unde rezultă foarte clar natura şi conţinutul actului, aşa cum s-a arătat şi demonstrat mai sus.
    De altfel, au mai arătat reclamanţii, până la adoptarea H.G. nr. 1.370/2022, toate actele normative de aprobare a normelor metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor adoptate anterior au fost materializate prin acte administrative cu caracter normativ (de exemplu: H.G. nr. 1.071/2006, H.G. nr. 861/2009 şi H.G. nr. 447/2017).
    Având în vedere conţinutul normelor metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022, reclamanţii au apreciat că acest act normativ încalcă şi principiul ierarhiei actelor juridice, consacrat în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit căruia „actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă“.
    Aşadar, având în vedere faptul că pârâtul Guvernul României a adoptat un act administrativ prin nerespectarea prevederilor legale din acte normative cu forţă juridică superioară, dar şi cu încălcarea dispoziţiilor celor două hotărâri judecătoreşti, reclamanţii au considerat că au dovedit că ne aflăm în prezenţa unei vătămări, reclamanţii având, deci, calitatea de persoană vătămată, astfel cum aceasta este definită de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.
    Reclamanţii au arătat că obligaţia de adoptare a normelor metodologice a fost impusă încă din anul 2008, prin art. 97 alin. (1) lit. b) şi art. 99 din Legea nr. 46/2008, iar mai apoi reiterat prin art. 5-6 din O.G. nr. 14/2010, acte legislative cu forţă juridică superioară hotărârii de Guvern. La momentul adoptării H.G., adică la data de 9.11.2022, pârâtul nu a respectat dispozitivul celor două hotărâri judecătoreşti pronunţate în anii 2020 şi 2021, creând, astfel, o inechitate pentru proprietarii de păduri al căror drept la compensaţii este prevăzut expres, clar, printr-o lege organică. Adoptând această hotărâre abia după pronunţarea a două hotărâri judecătoreşti definitive prin care pârâtul a fost obligat expres să adopte actul, hotărâri din ale căror considerente se desprinde inclusiv caracterul normativ al actului administrativ, pârâtul a sfidat extrem de grav atât dispoziţiile instanţei de judecată, cât şi legea. Astfel, la acest moment al adoptării, pârâtul nu mai avea posibilitatea schimbării categoriei beneficiarilor actului administrativ, adică nu mai avea marja de apreciere de care beneficia anterior obligării sale la adoptare, întrucât a proceda în această manieră presupune nerespectarea hotărârilor judecătoreşti prin care a fost obligat la adoptarea hotărârii de Guvern privind aprobarea normelor metodologice de acordare a compensaţiilor, adică la adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ.
    Cu privire la petitele din prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanţii au arătat că, în primul rând, solicită anularea parţială a H.G. nr. 1.370/2022, în sensul anulării parţiale a articolului 1 din Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1.370/2022.
    Astfel, reclamanţii au apreciat că este nelegală, contrară prevederilor Legii nr. 46/2008, ale O.G. nr. 14/2010 şi dispoziţiei celor două hotărâri judecătoreşti, formularea de la articolul 1 din Normele metodologice (precum şi din anexele nr. 1 şi 2 la normele metodologice), conform căreia: „Prezentele norme se aplică beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase.“
    Dispozitivul Deciziei nr. 3.701/2021 a ÎCCJ este următorul: „Obligă pârâtul Guvernul României la adoptarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, în vederea soluţionării cererii privind compensaţiile aferente perioadei 2010-2013, formulată de reclamantă.“
    De asemenea, prin Sentinţa civilă nr. 302/2018 a Curţii de Apel Craiova, menţinută prin Decizia nr. 4.596/2020 a ÎCCJ, s-a dispus: „Obligă pe pârâtul Guvernul României să adopte o hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a proiectului de Hotărâre de Guvern avizată de Guvern în Comisia Europeană care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012.“
    Drept urmare, reclamanţii au apreciat că este evidentă alterarea pe care pârâtul Guvernul României a produs-o cu privire la conţinutul actului administrativ pe care avea obligaţia să îl adopte, în sensul că, în cuprinsul art. 1 din normele metodologice adoptate, nu se menţionează „pe care proprietarii nu le recoltează“, ci că H.G. „se aplică beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri“, putând fi observată aici o cu totul altă formulare, care, în mod evident, este restrictivă faţă de cea din dispoziţia instanţelor.
    În aceeaşi ordine de idei, reclamanţii au solicitat instanţei să observe că pârâtul Guvernul României a invocat în apărarea sa (în Dosarul nr. 494/54/2017) excepţia inadmisibilităţii cererii de obligare la adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ, excepţie care a fost respinsă de către instanţă - Curtea de Apel Craiova, prin Sentinţa civilă nr. 302/2018, soluţie care a fost menţinută prin Decizia civilă nr. 4.596/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Drept urmare, pârâtul Guvernul a normat cu exces de putere, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, vătămând reclamanţilor extrem de grav dreptul legitim la compensaţii prevăzut de normele legale în vigoare, dispreţuind, între altele, efectele lucrului judecat.
    În al doilea rând, reclamanţii au arătat că solicită anularea art. 4 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022 privind termenul-limită pentru depunerea cererilor şi a documentaţiilor şi momentul de la care se calculează acest termen, întrucât şi acesta este vătămător. Astfel, ca urmare a anulării articolului 1 din normele metodologice, se impune anularea şi a articolului 4 alin. (3) din acestea, întrucât, în caz contrar, situaţia proprietarilor de terenuri afectate de restricţii ar rămâne neschimbată, aceştia nemaiputând să depună cerere de acordare a compensaţiilor. În mod cert, sintagma „în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme“ reprezintă un interval de timp care s-a epuizat deja, deoarece H.G. nr. 1.370/2022 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 10.11.2022 cu nr. 1.087/10.11.2022.
    Drept urmare, pentru a exista posibilitatea legală şi reală ca alţi proprietari de păduri afectaţi în sensul art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic să poată formula cereri pentru acordarea compensaţiilor pentru perioada 2010-2013, se impune anularea şi a acestui text legal, care pune în imposibilitate un potenţial solicitant de a se adresa gărzii forestiere cu o astfel de cerere, întrucât aceasta s-ar respinge în mod cert ca tardiv formulată.
    Pentru a se putea formula o astfel de cerere de acordare a compensaţiilor, art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022, solicitantul trebuie să anexeze o vastă documentaţie, iar pentru obţinerea tuturor înscrisurilor imperios necesare termenul de 30 de zile este mult prea scurt.
    Astfel, art. 4 alin. (2) lit. e) stipulează că trebuie anexată confirmarea din partea administratorului sitului Natura 2000 sau a serviciului teritorial al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, după caz, cu privire la încadrarea suprafeţei de pădure aflate în proprietate în siturile Natura 2000 în perioada 2010-2013. Or, A.N.A.N.P. sau administraţia unui parc natural sau naţional beneficiază de un termen legal de 30 de zile să răspundă solicitării adresate.
    Aşadar, posibilitatea ca un proprietar să efectueze toate demersurile şi să depună documentaţia completă prevăzută de art. 4 alin. (2) din norme în termenul de 30 de zile apare ca fiind nerealistă.
    Pentru aceste considerente şi având în vedere imposibilitatea ca un proprietar de pădure să poată formula cerere de acordare a compensaţiilor în termenul prevăzut în actuala formă, reclamanţii au solicitat şi anularea art. 4 alin. (3) din Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022.
    Reclamanţii au precizat, spre exemplu, că termenele prevăzute în H.G. nr. 447/2017 aveau o durată mai cuprinzătoare: „(3) Cererile de acordare a compensaţiilor, pentru anul în curs, însoţite de documentele prevăzute la alin. (2), se depun anual, până la data de 30 iunie, la structura teritorială de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. (4) Pentru anul 2017, prin excepţie de la prevederile alin. (3), cererile de acordare a compensaţiilor, însoţite de documentele prevăzute la alin. (2), se depun în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezenţei hotărâri, la structura teritorială de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.“
    Poate fi observat, aşadar, că pentru anul 2017 s-au acordat 90 de zile de la intrarea în vigoare a H.G. nr. 447/2017 (calculat din 6.07.2017), iar pentru anii 2018-2022 inclusiv termenul de depunere era de 6 luni, adică mult mai lung.
    Ceea ce pârâtul Guvernul României a urmărit prin maniera de reglementare a H.G. nr. 1.370/2022, in concreto, a normelor metodologice aprobate prin aceasta, a fost limitarea drastică a categoriei solicitanţilor în mod nelegal şi, mai mult decât atât, pierderea termenului de depunere a cererilor şi documentaţiilor, aspecte de neacceptat din partea unei autorităţi publice, care vine în serviciul cetăţenilor. În consecinţă, reclamanţii au solicitat şi anularea parţială a art. 4 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022 şi obligarea pârâtului la modificarea conţinutului acestuia în sensul indicat prin cererea de chemare în judecată.
    În privinţa anulării parţiale a titlului din anexa nr. 1 Ia normele metodologice, reclamanţii au arătat că în titlul anexei nr. 1 la norme se utilizează din nou, în mod defectuos, la fel ca în cazul art. 1 din norme, sintagma „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“, care, după cum s-a învederat mai sus, conduce la vătămarea potenţialilor solicitanţi, întrucât se limitează nelegal şi excesiv categoria persoanelor care pot formula cerere de accesare a compensaţiilor pentru anii 2010-2013.
    Şi în cazul acestui capăt de cerere reclamanţii au solicitat anularea/eliminarea sintagmei indicate mai sus din cuprinsul titlului anexei nr. 1 la norme, întrucât se impune utilizarea unei sintagme care să reglementeze acordarea compensaţiilor întocmai în sensul impus de instanţele de judecată.
    Aşadar, în locul sintagmei criticate mai sus, reclamanţii au apreciat că trebuia utilizată următoarea sintagmă: „pentru proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă“, doar în acest fel obligaţia de adoptare a hotărârii de guvern privind aprobarea normelor metodologice pentru anii 2010-2013 este dusă la îndeplinire în mod corespunzător şi legal.
    În acest sens, reclamanţii au considerat că argumentele invocate la capitolul III pct. 1 din cerere sunt aplicabile mutatis mutandis şi cu privire la solicitarea de anulare parţială a titlului anexei nr. 1 la normele metodologice, sens în care reclamanţii şi-au menţinut argumentele invocate cu privire la acel capăt de cerere.
    Referitor la solicitarea privind anularea parţială a titlului din anexa nr. 2 la normele metodologice, reclamanţii au solicitat, de asemenea, admiterea acestuia, în virtutea următoarelor argumente: precum în cazul anexei nr. 1 la norme, pârâtul Guvernul României a utilizat în mod defectuos sintagma „pentru beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“. Instanţele de judecată au obligat pârâtul, în ceea ce priveşte perioada anilor 2010-2013, la adoptarea unei hotărâri de guvern privind aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.
    Astfel, în niciun moment pârâtului Guvernul României nu îi era permis să denatureze scopul vizat de instanţele de judecată prin cele două hotărâri judecătoreşti definitive şi nici să schimbe categoria beneficiarilor cărora acest act administrativ normativ li se adresează. Drept urmare, şi în acest caz, sintagma „pentru beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“ a fost inserată în mod nelegal, cu nerespectarea dispoziţiilor instanţei, motiv pentru care reclamanta solicită anularea parţială a titlului anexei nr. 2.
    În baza argumentelor expuse mai sus, reclamanţii au solicitat admiterea capetelor de cerere vizând anularea parţială a H.G. nr. 1.370/2022, in concreto, a art. 1 din norme, a art. 4 alin. (3) din norme, a titlului din anexa nr. 1 la norme şi a titlului din anexa nr. 2 la norme.
    Cu privire la capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la adoptarea unei hotărâri de Guvern în care să se reflecte efectele juridice ale cererilor de mai sus, reclamanţii au arătat că, în virtutea argumentelor expuse deja la capitolul A pct. 1-4, au dovedit nerespectarea de către Guvernul României a obligaţiei concrete de adoptare a Hotărârii Guvernului nr. 1.370/9.11.2022 impuse de instanţele de judecată, argumente prin care au dovedit, totodată, şi nelegalitatea parţială a prevederilor criticate cuprinse în H.G. nr. 1.370/2022.
    Mecanismul judiciar firesc la care reclamanţii au recurs urmăreşte tocmai anularea sintagmelor nelegale din cuprinsul acestui act administrativ normativ şi obligarea pârâtului la adoptarea unei noi hotărâri prin care acesta să utilizeze întocmai termenii impuşi de instanţele de judecată, fără să schimbe/ denatureze/restrângă în mod nelegal categoria persoanelor cărora hotărârea de Guvern privind aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor pentru anii 2010-2013 li se adresează.
    Aşadar, reclamanţii au solicitat admiterea şi a acestui capăt de cerere, întrucât maniera în care se reglementează acordarea compensaţiilor pentru anii 2010-2013 prin intermediul H.G. nr. 1.370/2022 este parţial nelegală, vătămătoare şi discriminatoare în raport cu 99,9% dintre proprietarii de păduri din România. Prin adoptarea unei hotărâri de Guvern în cuprinsul căreia se utilizează sintagme/expresii ce restrâng în mod indubitabil categoria persoanelor cărora hotărârea li se adresează, contrar dispoziţiei instanţelor de judecată, reclamanţii au apreciat că se impun anularea parţială a prevederilor nelegale şi obligarea pârâtului să se conformeze obligaţiei impuse, în sensul adoptării unei hotărâri prin care să modifice conţinutul textelor nelegale criticate mai sus în sensul arătat prin cererea de chemare în judecată.
    De asemenea, reclamanţii au solicitat admiterea petitului vizând obligarea pârâtului Guvernul României să completeze art. 4 din Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022 prin inserarea unui nou alineat, respectiv alin. (4), care să prevadă „Prin derogare de la dispoziţiile alin. (3), proprietarii de păduri care au depus în termen cererea, însoţită de documentaţia completă prevăzută la alin. (2), nu sunt obligaţi să mai depună încă o dată cererea şi documentaţia în termenul stipulat la alin. (3), urmând ca acestea să fie verificate de structura teritorială competentă.“ sau un conţinut echivalent care să reflecte/permită valorificarea cererilor şi a documentaţiilor deja depuse la structura teritorială competentă.
    În acest sens, reclamanţii au susţinut că, în primul rând, raţiunea inserării unui nou alineat având conţinutul de mai sus este oportună, utilă şi necesară, deoarece, în afară de reclamantă, există numeroşi proprietari care au depus în termenul legal prevăzut la art. 4 alin. (3) din normele metodologice cererile şi documentaţia aferentă pentru obţinerea compensaţiilor aferente anilor 2010-2013, dar cărora le-au fost respinse cererile pe motiv că H.G. nr. 1.370/2022 nu li se aplică.
    În al doilea rând, documentaţia prevăzută de art. 4 alin. (2) din Normele metodologice este extrem de vastă şi cuprinde documente a căror procedură de obţinere este greoaie şi întinsă ca durată. Astfel, pentru toţi proprietarii de păduri care au făcut eforturi să depună documentele în forma prevăzută de lege apare ca fiind cel puţin nejustificat ca aceştia să depună aceeaşi documentaţie a doua oară, în condiţiile în care aceasta există deja la structura teritorială de specialitate - garda forestieră, fiind depusă în cursul lunilor noiembrie-decembrie 2022, adică relativ recent.
    În al treilea rând, din raţiuni ce ţin de protecţia mediului, nu se impune întocmirea din nou a aceleiaşi documentaţii care cuprinde, de exemplu, 200-600 de pagini, în situaţia în care aceasta se află în original şi în integralitate depusă deja la structura teritorială competentă, cu primirea şi verificarea acesteia.
    Date fiind aceste raţiuni expuse mai sus, reclamanţii au considerat necesară inserarea acestui nou alineat, prin care să se reglementeze ca proprietarii care au depus deja cererea şi documentaţia pentru acordarea compensaţiilor aferente anilor 2010-2013 să fie scutiţi de parcurgerea pentru a doua oară a acestui demers birocratic anevoios.
    În situaţia în care se va aprecia că formularea propusă de reclamanţi cu privire la petitele ce impun modificări vizând H.G. nr. 1.370/2022 ar putea fi interpretată ca având „conţinut prestabilit“, s-a solicitat a fi admise petitele subsidiare.
    Pentru operativitatea şi efectivitatea, respectiv celeritatea punerii în executare a hotărârii ce urmează să fie pronunţată în cauză, pentru protejarea cât mai completă a drepturilor reclamantei, reclamanţii au solicitat stabilirea unui termen de executare de maximum 30 de zile, însoţit de obligarea pârâtului la plata unei penalităţi de întârziere cuprinsă între 500 şi 1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere până la executarea integrală a obligaţiei, prevăzută de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, precum şi la plata unei amenzi, prevăzută de art. 18 alin. (6) raportat la art. 24 alin. (2) din aceeaşi lege.
    În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 1, art. 8, art. 18 din Legea nr. 554/2004, art. 194, art. 223 alin. (3), art. 453 din Codul de procedură civilă.
    Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, pe cale de excepţie, ca fiind lipsită de interes şi pentru lipsa calităţii procesuale active, pe cale de excepţie, iar pe fondul cauzei pârâtul a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
    Astfel, cu privire la excepţia inadmisibilităţii, pârâtul a arătat că nu este întrunită premisa legală pentru admiterea cererii de chemare în judecată, întrucât cadrul normativ în vigoare nu atribuie instanţei de contencios administrativ competenţa de a obliga instituţia abilitată să emită un act administrativ în sensul dorit de reclamant, admiterea unei cereri de chemare în judecată având ca obiect stabilirea în concret a conţinutului unui act administrativ de punere în aplicare a legii putând atrage după sine incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, întrucât presupune o imixtiune a puterii judecătoreşti în atribuţiile puterii executive, aspect ce este de natură a afecta principiul constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, expres prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţia României.
    Cu privire la excepţia lipsei de interes a părţilor reclamante în promovarea acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a acesteia, pârâtul a arătat că părţile reclamante nu fac dovada interesului de a promova cererea de anulare a actului administrativ contestat, condiţie de exerciţiu a oricărei acţiuni în justiţie. În cauza dedusă judecăţii, exerciţiul dreptului la acţiune şi recunoaşterea interesului legitim nu pot interveni decât în condiţiile prevăzute de art. 21 şi 52 din Constituţia României şi de legea aplicabilă căii procedurale alese, respectiv de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, din analiza cărora reiese că instanţele de contencios administrativ au obligaţia de a analiza şi de a se pronunţa şi prin prisma existenţei interesului legitim, nu doar a dreptului subiectiv. Plecând de la consideraţiile de ordin teoretic şi exigenţe ale cerinţei interesului, la acest moment demersul judiciar al părţilor reclamante este lipsit de interes prin prisma faptului că Hotărârea Guvernului nr. 1.370/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive (H.G. nr. 1.370/2022) a fost elaborată pentru punerea în executare a Deciziei civile nr. 3.701/16.06.2021, precum şi a Deciziei civile nr. 4.596/23.09.2020, pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 214/57/2017, respectiv în Dosarul nr. 494/54/20217. Instanţele de judecată au pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive prin cele două decizii mai sus menţionate pentru reclamanta Asociaţia Composesoratul Jina şi pentru reclamanta Obştea Peştişani.
    Totodată, în ceea ce priveşte cererea pendinte, pârâtul a apreciat că aceasta este formulată de persoane fără calitate procesuală activă, sens în care pârâtul a invocat dispoziţiile art. 32 şi 36 din Codul de procedură civilă. A susţinut pârâtul că părţile reclamante nu pot acţiona ca atare în contencios administrativ subiectiv decât dacă şi sub condiţia în care dovedesc că sunt titulare ale unor drepturi subiective sau interese legitime private, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004. Pe de altă parte, unei persoane fizice/juridice nu i se recunoaşte dreptul de a formula o acţiune în contenciosul obiectiv, respectiv de a cere anularea unui act administrativ pornind de la premisa lezării unui interes legitim public decât dacă şi sub condiţia în care probează că vătămarea interesului public legitim decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau interesului legitim privat.
    Părţile reclamante au iniţiat demersul pentru anularea actului administrativ, fără însă să dovedească vreo vătămare care să le fi fost produsă prin actul administrativ dedus analizei instanţei, invocarea unor argumente generale nefiind suficientă pentru realizarea acestui demers, din perspectiva normelor de referinţă ale Legii nr. 554/2004.
    Pe fondul cauzei, în ceea ce priveşte solicitarea de anulare în parte a Hotărârii Guvernului nr. 1.370/2022, pârâtul a arătat că acest act administrativ a fost adoptat în temeiul art. 108 din Constituţia României, al art. 99 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, precum şi al art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, având în vedere Decizia civilă nr. 3.701 din 16.06.2021, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 214/57/2017, şi Decizia civilă nr. 4.596 din 23.09.2020, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 494/54/2017, precum şi al art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic.
    Sub aspectul oportunităţii, pârâtul a arătat că adoptarea actului administrativ contestat a fost determinată de motivele menţionate atât în preambulul actului normativ, cât şi expuse pe larg în nota de fundamentare a acestuia. La elaborarea actului normativ au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, proiectul actului administrativ fiind avizat de către autorităţile publice interesate în aplicarea acestuia şi de către Ministerul Justiţiei, care, potrivit art. 20 alin. (7) din regulament, „avizează proiectele de acte normative exclusiv din punctul de vedere al legalităţii, încheind succesiunea operaţiilor din etapa de avizare“.
    La elaborarea H.G. nr. 1.370/2022, a cărei modificare şi completare se solicită, legiuitorul a avut în vedere toţi beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii de recoltare a masei lemnoase.
    Practic, prin cererea formulată de către reclamanţi se doreşte schimbarea destinatarilor H.G. nr. 1.370/2022, în sensul ca aceasta să se refere la toţi proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, şi repunerea în termenul de depunere a cererilor de acordare a compensaţiilor pentru toţi proprietarii de păduri, chiar dacă aceştia nu şi-au valorificat drepturile pe cale judecătorească sau în termenele prevăzute de lege.
    În conformitate cu prevederile art. 97-99 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.
    Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale pentru acordarea compensaţiilor se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
    Acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislaţia naţională se putea face începând cu data de 1 ianuarie 2010, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier în perioada 2007-2013, nr. 2006/C 319/01.
    Pentru perioada 2010-2012 nu a existat o decizie a Comisiei Europene, iar ulterior emiterii Deciziei Comisiei Europene nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012 privind ajutorul de stat reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice şi costurilor gestionării durabile a pădurilor, până la data de 30.06.2014 nu a fost adoptat în legislaţia naţională un act normativ care să permită acordarea acestor compensaţii.
    Pârâtul a invocat Decizia civilă nr. 36/2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.794/1/2015 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, şi a menţionat că Decizia CE nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012 a avut prevăzută la pct. 6 durata, stabilindu-se că schema va expira la 31 decembrie 2013, iar prin Decizia CE nr. C (2013) 9369 final/18.12.2013 a fost prelungit acest acord până la data de 30.06.2014. La acest moment, efectele deciziei au încetat. În lipsa unei prevederi legale exprese în acest sens, prevederile deciziei nu pot ultraactiva, spre a se aplica şi la o dată ulterioară încetării prin împlinirea termenului expres prevăzut.
    Or, acordarea altor compensaţii decât cele stabilite pentru beneficiarii care au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive echivalează cu ultraactivarea prevederilor Deciziei CE nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012 peste termenul stabilit prin Decizia CE nr. C (2013) 9369 final/18.12.2013.
    Pentru acordarea de compensaţii, altele decât cele reglementate prin H.G. nr. 1.370/2022 în favoarea proprietarilor care au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive, nu există, la acest moment, aprobarea schemei de ajutor de stat de către Comisia Europeană. Comisiei Europene nu i-a fost notificată o schemă de ajutor şi, implicit, nu există o decizie favorabilă din partea acesteia, pentru perioada 2010-2013, alta decât cea aprobată prin CE nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012, a cărei valabilitate a încetat.
    Durata de valabilitate a schemei de ajutor nu înseamnă că statul român poate acorda oricând ajutoarele în discuţie, cu singura condiţie ca aceasta să se refere la perioada referită prin decizie (31.12.2013 şi, ulterior, 30.06.2014), ci că beneficiarii pot accesa ajutoarele de stat (în speţă compensaţiile) doar pe durata perioadei de valabilitate, respectiv până la 30.06.2014.
    De altfel, dacă s-ar referi la perioada pentru care beneficiarii pretind compensaţii, nu ar fi explicabil de ce durata schemei este până la 30.06.2014, în condiţiile în care compensaţiile sunt solicitate pentru perioada de până la 31.12.2013.
    Aşadar, la acest moment nu mai există o decizie a Comisiei Europene privind ajutorul de stat pentru perioada 2010-2013, Decizia nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012 încetându-şi valabilitatea.
    H.G. nr. 1.370/2022 a fost elaborată pentru punerea în executare a Deciziei civile nr. 3.701/16.06.2021, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 214/57/2017, precum şi a Deciziei civile nr. 4.596/23.09.2020, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 494/54/2017. Instanţele de judecată, în limita cererilor care le-au fost adresate, au pronunţat, aşadar, hotărâri judecătoreşti definitive pentru reclamanta Asociaţia Composesoratul Jina şi reclamanta Obştea Peştişani. Cele două hotărâri vizate de H.G. nr. 1.370/2022 nu sunt general obligatorii, nefiind hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi nici hotărâri pronunţate în recursuri în interesul legii, prin urmare, se aplică doar celor două reclamante care au fost părţi în dosarele nr. 494/54/2017 şi nr. 214/57/2017.
    Practic, prin cererea formulată de către reclamanţi în prezentul dosar se doreşte schimbarea destinatarilor H.G. nr. 1.370/2022, în sensul că aceasta se referă la toţi proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, şi repunerea în termenul de depunere a cererilor de acordare a compensaţiilor pentru toţi proprietarii de păduri, chiar dacă aceştia nu şi-au valorificat drepturile pe cale judecătorească sau în termenele prevăzute de lege.
    Hotărârea Guvernului nr. 1.370/2022 nu este o reeditare a hotărârilor de Guvern anterioare (de exemplu, H.G. nr. 447/2022 prin care au fost aprobate norme metodologice în baza unei decizii a Comisiei Europene), ci reprezintă un set de norme care se adresează acelor proprietari care au obţinut în instanţă dreptul de a beneficia de despăgubiri (echivalentul compensaţiilor) pentru restricţiile impuse potrivit legii în perioada 2010-2013.
    Aceste norme metodologice au fost elaborate în baza unor decizii ale instanţelor de judecată, şi nu în baza Deciziei Comisiei Europene nr. C (2012) 5166 final din data de 19.07.2012 privind ajutorul de stat reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice şi a costurilor gestionării durabile a pădurilor, a cărei aplicabilitate s-a încheiat în data de 30 iunie 2014. Adoptarea unor norme metodologice care să dispună pentru trecut ar constitui o încălcare flagrantă a principiului neretroactivităţii legii, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
    În ceea ce priveşte solicitările cu privire la completarea art. 4 din Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022 şi stabilirea unui termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pentru punerea în executare a obligaţiilor, pârâtul a arătat că acestea sunt neîntemeiate.
    Pentru toate aceste considerente, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca inadmisibilă, pe cale de excepţie, şi, pe fond, ca neîntemeiată.
    În ceea ce priveşte obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, pârâtul a apreciat că aceasta este neîntemeiată, deoarece nu se poate reţine culpa procesuală a acestuia, condiţie pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
    Totodată, în virtutea rolului activ şi a prevederilor Codului de procedură civilă, pârâtul a solicitat cenzurarea/micşorarea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu expert, onorariu avocat etc., având în vedere prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
    Reclamanţii au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apărărilor expuse de pârât în cuprinsul întâmpinării.
    La data de 5.03.2024, în temeiul art. 204 din Codul de procedură civilă, reclamanţii au formulat modificare şi precizare de acţiune, prin care au arătat că renunţă parţial la judecată doar raportat la următoarele petite din acţiunea introductivă: cu privire la petitul A din cererea iniţială - A. Anularea parţială a Hotărârii Guvernului nr. 1.370/2022 din 9.11.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1087 din 10.11.2022, în concret, doar raportat la punctul 2 - respectiv 2. Anularea parţială a art. 4 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022 privind termenul-limită pentru depunerea cererilor şi a documentaţiilor şi a momentului de la care se calculează acest termen şi integral raportat la punctul B, respectiv B. Obligarea pârâtului la adoptarea unei hotărâri de Guvern în care să se reflecte efectele juridice ale cererilor de mai sus, şi integral raportat la punctul C, respectiv C. Obligarea pârâtului Guvernul României să completeze art. 4 din Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022 prin inserarea unui nou alineat, respectiv alin. (4), care să prevadă următoarele: „Prin derogare de la dispoziţiile alin. (3), proprietarii de păduri care au depus în termen cererea, însoţită de documentaţia completă prevăzută la alin. (2), nu sunt obligaţi să mai depună încă o dată cererea şi documentaţia în termenul stipulat la alin. (3), urmând ca acestea să fie verificate de structura teritorială competentă.“ sau un conţinut echivalent care să reflecte/permită valorificarea cererilor şi a documentaţiilor deja depuse la structura teritorială competentă, precum şi integral raportat la punctul D, respectiv D. Stabilirea unui termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pentru punerea în executare a obligaţiilor impuse sub sancţiunea aplicării unei penalităţi părţii obligate în cuantum de 500-1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere şi a unei amenzi prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
    Ca efect al constatării modificării parţiale a petitelor aşa cum s-a învederat mai sus, reclamanţii au arătat că instanţa urmează a fi învestită doar cu următoarele petite:
    1. anularea parţială a Hotărârii Guvernului nr. 1.370/2022 din 9.11.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1087 din 10.11.2022, în concret:
    a) anularea parţială a articolului 1 din Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.370/2022, în sensul de a se înlătura sintagma: „beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri“;
    b) anularea parţială a titlului din anexa nr. 1 la normele metodologice, în sensul de a se înlătura sintagma „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“; şi
    c) anularea parţială a titlului din anexa nr. 2 la normele metodologice, în sensul de a se înlătura sintagma „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“.


    Reclamanţii au menţionat în mod expres că toate argumentele de fapt şi de drept corespunzătoare din acţiunea iniţială rămân integral valabile.
    Prin notele scrise completatoare depuse la data de 8.03.2024, reclamanţii au arătat, suplimentar faţă de cele invocate atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin toate apărările formulate, că în data de 28.11.2023 Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauzele reunite nr. 46.201/16 şi nr. 47.379/18 privind Obştea de Pădure Porceni Pleşa şi Composesoratul Piciorul Bătrân Banciu (Braşov) versus România - într-o speţă identică/similară cu prezenta cauză, a constatat încălcarea gravă a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, relevante în acest sens fiind paragrafele 70-74, 77. Astfel, CEDO a statuat că această conduită a Guvernului României - prin care acesta nu a adoptat şi nu a publicat normele metodologice de acordare a ajutorului de stat menite să compenseze restricţiile impuse de lege proprietarilor terenurilor forestiere pentru anii 2010-2013 - a afectat direct principiul legalităţii, apreciind că pentru repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restabilirea legalităţii încălcate şi instaurarea ordinii de drept în ceea ce îl priveşte pe reclamant se impune admiterea cererii aşa cum a fost formulată. Mai mult, în sens contrar, din cele ce precedă rezultă fără putinţă de tăgadă că absenţa normelor metodologice aprobate de Guvern prin care să se recunoască în concret dreptul la compensaţii constituie o încălcare flagrantă a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie şi, drept urmare, reclamanta din prezenta pricină este prejudiciată în dreptul ei de proprietate, aşa cum a statuat şi CEDO în hotărârea menţionată mai sus în paragraful 76-78.
    Aşa fiind, pentru a nu expune România la o previzibilă nouă condamnare pentru încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie şi obligarea statului român la plata de despăgubiri materiale şi morale, precum şi la alte cheltuieli, reclamanţii au arătat că se impune admiterea tuturor petitelor cererii de chemare în judecată, aşa cum au fost formulate şi precizate.
    La data de 26.03.2024, pârâtul Guvernul României a depus la dosar întâmpinare la precizarea/modificarea de acţiune, prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării completării de acţiune, în temeiul dispoziţiilor art. 204 din Codul de procedură civilă, arătând în mod expres că pârâtul Guvernul României nu îşi exprimă acordul în vederea modificării cererii de chemare în judecată.
    Raportat la cererea de renunţare parţială la judecată formulată de reclamantă, pârâtul a arătat că este de acord cu solicitarea reclamantei de renunţare la judecata acelor petite.
    În măsura în care instanţa de judecată va trece peste susţinerile sale, pârâtul a arătat că, faţă de pretenţiile exprimate prin cererea modificatoare, Guvernul României nu poate avea calitate de pârât, deci calitate procesuală pasivă, prin raportare la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 102 şi următoarele din Constituţia României, coroborate cu cele care reglementează organizarea şi funcţionarea Guvernului - art. 14 din Codul administrativ, aprobat prin O.U.G. nr. 57/2019.
    De asemenea, prin întâmpinarea la precizarea/modificarea de acţiune, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia rămânerii fără obiect şi a lipsei de interes a reclamanţilor în continuarea acţiunii, în considerarea finalităţii urmărite de reclamanţi prin promovarea acţiunii, respectiv emiterea unei hotărâri de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, în acest sens pârâtul învederând instanţei că la data de 5 martie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 5 martie 2024, Hotărârea Guvernului nr. 167/2024 pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, act normativ care cuprinde prevederi de natura celor solicitate de reclamanţi, inclusiv sub aspectul instituirii, pentru anul 2024, a unui termen de depunere a cererilor de acordare a compensaţiilor de maximum 90 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului.
    Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, pentru aspectele deja enunţate şi detaliate în cuprinsul întâmpinării formulate de Guvernul României.
    La termenul de judecată din data de 24.04.2024 instanţa a respins excepţia tardivităţii formulării completării de acţiune, considerentele fiind cele reţinute în încheierea de şedinţă de la acea dată.
    În probaţiune s-au depus la dosar înscrisuri.
    Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:
    Prioritar, instanţa va examina, în raport cu dispoziţiile art. 248 din Codul de procedură civilă, excepţiile invocate prin întâmpinare de către pârâtul Guvernul României, constatând caracterul neîntemeiat al acestora pentru considerentele ce urmează.
    Cu privire la excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare, instanţa, reţinând motivele invocate de pârât în susţinerea excepţiei, o va respinge, reţinând că, potrivit precizării de acţiune depuse la dosar la data de 5.03.2024, reclamanţii au renunţat la judecata petitului indicat la lit. B în cererea de chemare în judecată, petit care viza obligarea pârâtului la adoptarea unei hotărâri de Guvern având conţinutul solicitat de către reclamanţi, petit raportat la care pârâtul Guvernul României invocase excepţia inadmisibilităţii.
    În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, pârâtul a susţinut în esenţă că reclamanţii nu au dovedit un interes, un folos practic în demararea acestui demers judiciar, dat fiind că nu au făcut dovada încălcării unui drept sau interes legitim prin actul normativ a cărui anulare se solicită. În susţinerea excepţiei, pârâtul a invocat faptul că H.G. nr. 1.370/2022 a fost elaborată pentru punerea în executare a Deciziei civile nr. 3.701/16.06.2021 precum şi a Deciziei civile nr. 4.596/23.09.2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarele nr. 214/57/2017 şi nr. 494/54/2017 în care reclamanţii nu au fost parte, hotărârile în discuţie privind pe Asociaţia Composesoratul Jina, respectiv Obştea Pestişani.
    Instanţa consideră aceste susţineri sunt nefondate, având în vedere definirea interesului ca fiind folosul material ori moral pe care l-ar obţine oricare dintre părţi de pe urma activităţii judiciare pe care doreşte să o desfăşoare şi având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât scopul introducerii acţiunii de către reclamanţi este tocmai obţinerea, pe de o parte, a anulării actului administrativ contestat, dar şi a aprobării de către Guvernul României a normelor metodologice de plată a despăgubirilor conform obligaţiei rezultate din legislaţia internă şi, pe de altă parte, ulterior despăgubirile cuvenite în baza acestei hotărâri de Guvern.
    În cauză, întrucât, potrivit înscrisurilor depuse la filele nr. 107-151 din dosar vol. I, reclamanţii au calitatea de proprietar de terenuri cu vegetaţie forestieră, situate în arii protejate de tip Natura 2000, iar hotărârea de Guvern a cărei anulare se solicită vizează acordarea de compensaţii unei anumite categorii de proprietari de astfel de terenuri, Curtea apreciază că aceştia justifică interesul pentru promovarea acţiunii deduse judecăţii.
    De asemenea, prin demersul lor judiciar, reclamanţii urmăresc să obţină extinderea ariei de aplicare a Normelor metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamante de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, în sensul ca acestea să se aplice tuturor proprietarilor de păduri care au suferit restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.
    Prin urmare, reclamanţii justifică, fără dubiu, un interes direct, născut şi actual, astfel că instanţa va respinge excepţia lipsei de interes ca fiind nefondată.
    Cu referire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, invocată prin întâmpinare, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 36 din Codul de procedură civilă, „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic, astfel cum acesta este dedus judecăţii“. Aşadar, calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între reclamant şi titularul dreptului dedus judecăţii.
    În susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, pârâtul, în esenţă, a argumentat că, pentru a avea legitimare procesuală activă, persoana fizică sau juridică ce introduce acţiunea în contencios administrativ trebuie să facă dovada vătămării unui drept sau interes legitim.
    Susţinerile sunt însă nefondate, dată fiind calitatea reclamanţilor de proprietari de terenuri cu vegetaţie forestieră, situate în arii protejate de tip Natura 2000, încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, fapt ce presupune restricţii totale sau drastice în recoltarea de masă lemnoasă. Prin raportare la obiectul de reglementare al actului normativ a cărui anulare se solicită, reclamanţii se consideră vătămaţi într-un drept sau interes legitim, dovedirea în concret a vătămării fiind o chestiune ce ţine de fondul cauzei, iar nu de legitimarea procesuală activă a acesteia.
    Totodată, instanţa reţine că, în principiu, reclamanţii intră în categoria persoanelor care ar putea, sub rezerva îndeplinirii unor formalităţi punctuale, să primească compensaţii/ajutoare de stat, de unde concluzia existenţei calităţii procesuale active a acestora în promovarea cererii deduse judecăţii şi posibilitatea ca ei să sufere o vătămare prin adoptarea actului normativ contestat în prezenta cauză.
    În consecinţă, instanţa va respinge şi această excepţie, ca fiind neîntemeiată.
    Analizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţie invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinarea la modificarea de acţiune, instanţa reţine că Hotărârea Guvernului nr. 1.370/2002, a cărei anulare parţială o solicită reclamanţii, a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, iar emitentul acestui act administrativ este Guvernul României.
    Calitatea procesuală este una dintre condiţiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea acţiunii civile, conţinutul acestei noţiuni fiind în cuprinsul art. 36 din Codul de procedură civilă. În consecinţă, calitatea procesuală este determinată de transpunerea în plan procesual a subiectelor raportului juridic de drept substanţial dedus judecăţii. Potrivit doctrinei, calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum şi între persoana chemată în judecată şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă).
    În speţă, în raport cu obiectul acţiunii în contencios administrativ deduse judecăţii - anularea în parte a Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022 -, legitimarea procesuală pasivă revine autorităţii publice - în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 - emitente a actului administrat contestat. Or, această autoritate publică, subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii, este pârâtul Guvernul României, motive pentru care instanţa va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Guvernul României prin întâmpinarea la modificarea de acţiune.
    Referitor la excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată şi excepţia lipsei de interes în continuarea acţiunii, excepţii invocate de pârâtul Guvernul României prin întâmpinarea la modificarea de acţiune, instanţa reţine că adoptarea H.G. nr. 167/2024 pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 5 martie 2024, nu determină rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată şi nici lipsa de interes în continuarea demersului procesual al reclamanţilor în prezenta cauză.
    Astfel, potrivit preambulului său, H.G. nr. 167/2024 a fost adoptată în vederea punerii în aplicare a Deciziei Comisiei Europene C (2023) 5.420 final din 10 august 2023, de aprobare a schemei de ajutor de stat - Compensaţii pentru sectorul forestier ca urmare a restricţiilor în ceea ce priveşte recoltarea de masă lemnoasă. Potrivit notei de fundamentare a H.G. nr. 167/2024, acest act normativ a fost adoptat având în vedere că: „Pentru perioada 2024-2027 trebuie reglementată în legislaţia naţională acordarea compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamentele silvice, pentru suprafeţele de păduri, încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform Normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, aprobate prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 2.536/2022.“
    H.G. nr. 1.370/2022 a fost adoptată în vederea punerii în aplicare a unei alte decizii a Comisiei Europene, respectiv a Deciziei Comisiei Europene C (2012) 5166 final din 19.07.2012, şi vizează acordarea compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamentele silvice, pentru suprafeţele de păduri, încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă pentru o altă perioadă decât cea pentru care a fost adoptată H.G. nr. 167/2024, respectiv pentru perioada 2010-2013, astfel cum rezultă din nota de fundamentare a H.G. nr. 1.370/2022 şi din cuprinsul art. 1 din acest act normativ.
    Aşadar, obiectul de reglementare al H.G. nr. 167/2024, invocată de pârâtul Guvernul României, este diferit de cel al H.G. nr. 1.370/2022 - a cărei anulare parţială o solicită reclamanţii în prezenta cauză -, considerente pentru care instanţa va respinge excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată şi excepţia lipsei de interes în continuarea acţiunii, excepţii invocate de pârâtul Guvernul României prin întâmpinarea la modificarea de acţiune.
    Pe fondul cauzei, Curtea reţine că, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată şi precizată, reclamanţii Composesoratul de Pădure Foştii Coloni şi Boieri Ucea de Sus, Asociaţia Composesoratul Foştii Coloni din Satul Breaza, Asociaţia Composesoratul Pleaşa-Paler Lisa, Composesoratul de Pădure Foştii Grăniceri Pojorta, Composesoratul Bărbăteşti, Asociaţia de Proprietari de Terenuri Forestiere Ţaga şi Asociaţia Composesoratul de Pădure Ileni au solicitat anularea în parte a Hotărârii nr. 1.370 din 9 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, respectiv în parte art. 1 din anexă - normele metodologice, în parte titlul anexei nr. 1 la nomele metodologice şi în parte titlul anexei nr. 2 la normele metodologice, în sensul înlăturării sintagmelor „beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri“, prevăzute la art. 1 din anexă - normele metodologice, respectiv „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“ din titlul anexei nr. 1 la nomele metodologice şi din titlul anexei nr. 2 la normele metodologice.
    Sub un prim aspect, se impune a se observa că prin Hotărârea Guvernului nr. 1.370 din 9 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, Guvernul României a aprobat Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive.
    Conform prevederilor notei de fundamentare a acestui normativ, actul în cauză a fost adoptat ca urmare a Deciziei civile nr. 3.701/16.06.2021 şi a Deciziei civile nr. 4.596/23.09.2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarele nr. 214/54/2017, respectiv nr. 494/54/2017.
    Aşa fiind, Hotărârea Guvernului nr. 1.370/2022 a fost adoptată pentru punerea în executare a Deciziei nr. 3.701/16.06.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 214/57/2017 şi a Deciziei nr. 4.596/23.09.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 494/54/2017.
    Examinând actele dosarului, instanţa constată că, prin Decizia nr. 4.596/23.09.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 494/54/2017, a fost respins recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva Sentinţei nr. 302/24.05.2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia contencios administrativ şi fiscal, iar prin sentinţa recurată prima instanţă a admis în parte acţiunea formulată de Obştea Peştişani în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi a obligat pârâtul Guvernul României „să adopte o hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a proiectului de Hotărâre de Guvern avizată de Guvern în Comisia Europeană care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012“.
    Aşadar, prin această sentinţă, definitivă prin respingerea recursului, instanţa a stabilit definitiv în sarcina pârâtului Guvernul României obligaţia de a adopta o hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a proiectului de hotărâre avizat de Comisia Europeană şi care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012, hotărârea urmând a se aplica tuturor proprietarilor care au restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, iar nu doar beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri, aşa cum a stabilit pârâtul prin H.G. nr. 1.370/2022.
    Deşi în expunerea de motive se face trimitere la cele dispuse prin cele două hotărâri judecătoreşti, în cuprinsul art. 1 din H.G. nr. 1.370/2022 se statuează că: „Prezentele norme se aplică beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase.“
    Or, analizând conţinutul actului normativ contestat, se constată că, deşi se menţionează că scopul emiterii actului este punerea în aplicare a celor două hotărâri judecătoreşti, conţinutul acestuia nu reflectă cele stabilite definitiv prin Decizia nr. 3.701/16 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul înregistrat sub nr. 214/54/2017.
    De asemenea, instanţa reţine că nu există nicio justificare rezonabilă pentru care, la elaborarea H.G. nr. 1.370/2022, pârâtul a avut în vedere doar beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase, iar nu proprietarii de astfel de suprafeţe de păduri care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, astfel cum s-a stabilit prin decizia sus-menţionată.
    Astfel cum rezultă din nota de fundamentare, sursa proiectului de act normativ a fost reprezentată de cele două decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sus-menţionate, iniţiativa aparţinând Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. În acord cu apărările pârâtului, instanţa constată că proiectul actului administrativ a fost avizat de către autorităţile publice interesate în aplicarea acestuia, aspect, de altfel, necontestat de către reclamanţi.
    Pârâtul Guvernul României trebuia, aşadar, să adopte un act administrativ cu caracter normativ şi care să cuprindă reglementări formulate abstract, de principiu, cu caracter obligatoriu pentru un număr nedeterminat de persoane sau situaţii care se încadrează în ipoteza normei pe care o instituie, determinate fiind numai criteriile pentru stabilirea sferei destinatarilor, iar nu fiecare beneficiar în parte.
    Faptul că actul administrativ la adoptarea căruia a fost obligat pârâtul are caracter normativ rezultă şi din dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, care prevede: „(1) În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru: b) acordarea unor compensanţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă“, respectiv din prevederile art. 99 din acelaşi act normativ, potrivit cărora: „Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale prevăzute la art. 98 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.“
    Or, tocmai din cauza faptului că pârâtul nu a elaborat astfel de norme metodologice instanţa de judecată, la iniţiativa altor reclamanţi, a înţeles să dispună obligarea acestuia la adoptarea acestor norme metodologice.
    Faţă de cele care precedă, Curtea va admite cererea de chemare în judecată, formulată şi precizată de reclamanţii Composesoratul de Pădure Foştii Coloni şi Boieri Ucea de Sus, Asociaţia Composesoratul Foştii Coloni din Satul Breaza, Asociaţia Composesoratul Pleaşa-Paler Lisa, Composesoratul de Pădure Foştii Grăniceri Pojorta, Composesoratul Bărbăteşti, Asociaţia de Proprietari de Terenuri Forestiere Ţaga şi Asociaţia Composesoratul de Pădure Ileni în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi va dispune anularea în parte a Hotărârii Guvernului nr. 1.370 din 9 noiembrie 2022 privind aprobarea Normelor metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, hotărâre publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, în sensul că:
    - se va înlătura, din cuprinsul art. 1 din normele metodologice aprobate prin această Hotărâre, sintagma „beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri“;
    – se va înlătura, din titlurile anexelor nr. 1 şi 2 la normele metodologice, sintagma „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“.

    În temeiul dispoziţiilor art. 453 din Codul de procedură civilă, pârâtul fiind cel din a cărui culpă procesuală au fost ocazionate cheltuielile de judecată, instanţa va dispune obligarea pârâtului la plata către reclamanţi a sumei de 35.139,28 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în judecată (150 lei), taxe poştale achitate în vederea trimiterii cererii de chemare în judecată la instanţa competentă (10 lei), onorariu de avocat în cuantum total de 34.650 lei (4.950 lei x 7, achitat de reclamanţi potrivit chitanţelor depuse la filele nr. 156-161 din dosar vol. I) şi cheltuieli de transport pentru avocat (suma de 329,28 lei, achitată potrivit chitanţei depuse la fila nr. 28 din dosar vol. II).
    PENTRU ACESTE MOTIVE
    În numele legii
    HOTĂRĂŞTE:
    Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţii invocate de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare.
    Respinge excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, excepţia lipsei de interes în continuarea acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţii invocate de pârâtul Guvernul României prin întâmpinarea la modificarea de acţiune.
    Admite acţiunea formulată, precizată şi modificată de reclamanţii Composesoratul de Pădure Foştii Coloni şi Boieri Ucea de Sus, Asociaţia Composesoratul Foştii Coloni din Satul Breaza, Asociaţia Composesoratul Pleaşa-Paler Lisa, Composesoratul de Pădure Foştii Grăniceri Pojorta, Composesoratul Bărbăteşti, Asociaţia de Proprietari de Terenuri Forestiere Ţaga şi Asociaţia Composesoratul de Pădure Ileni, cu sediul ales în municipiul Cluj-Napoca, Str. Cetinei nr. 22, judeţul Cluj, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, cu sediul în Bucureşti, Piaţa Victoriei nr. 1, sectorul 1, şi, în consecinţă:
    Anulează în parte Hotărârea Guvernului nr. 1.370/2022 din 9.11.2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1087 din 10.11.2022, şi anume:
    - anulează în parte art. 1 din anexa la Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022, în sensul înlăturării sintagmei „beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri“;
    – anulează în parte titlul din anexa nr. 1 la normele metodologice, în sensul înlăturării sintagmei „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“;
    – anulează în parte titlul din anexa nr. 2 la normele metodologice, în sensul înlăturării sintagmei „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“.

    Obligă pârâtul Guvernul României să achite reclamanţilor suma de 35.139,28 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs care se depune la Curtea de Apel Braşov.
    Pronunţată astăzi, 22.05.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.


                    PREŞEDINTE
                    MIHAELA ZUP
                    Grefier,
                    Raluca Popa


    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial,  SENTINŢA nr. 66 din 22 mai 2024

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
" 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016