Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  SENTINŢA nr. 20 din 23 februarie 2024 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare act administrativ cu caracter normativ Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 SENTINŢA nr. 20 din 23 februarie 2024 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare act administrativ cu caracter normativ

EMITENT: Curtea de Apel Braşov - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 138 din 23 februarie 2026
Comenteaza legea
    Dosar nr. 495/64/2023
    Completul constituit din:

┌───────────┬──────────────────────────┐
│Preşedinte:│Demis Marius Spărios -    │
│           │judecător                 │
├───────────┼──────────────────────────┤
│Grefier:   │Mihaela Furnică           │
└───────────┴──────────────────────────┘


    Pentru astăzi este amânată pronunţarea asupra soluţionării acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamanţii Composesoratul de Pădure Vârghiş, Composesoratul Doboşeni, Composesoratul Satului Tălişoara, Composesoratul Satului Bodoc şi Composesoratul Unificat Bixad în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi accesoriu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, având ca obiect „anulare act administrativ“.
    Dezbaterile au avut loc la data de 15 februarie 2024, în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa, în condiţiile art. 396 alin. (1) din Codul de procedură civilă, a amânat pronunţarea la data de 23 februarie 2024.
    În deliberare,
    CURTEA,
    asupra cauzei deduse judecăţii, constată următoarele:
    I. Cererea de chemare în judecată
    La data de 2.10.2023 s-a înregistrat, pe rolul Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal, cererea prin care reclamanţii Composesoratul de Pădure Vârghiş, Composesoratul Doboşeni, Composesoratul Satului Tălişoara, Composesoratul Satului Bodoc şi Composesoratul Unificat Bixad au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României:
    A. anularea parţială a Hotărârii de Guvern nr. 1.370/2022 din 9.11.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1087 din 10.11.2022, în concret:
    1. anularea parţială a articolului 1 din Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1.370/2022;
    2. anularea parţială a art. 4 alin. (3) din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022 privind termenul-limită pentru depunerea cererilor şi a documentaţiilor şi a momentului de la care se calculează acest termen;
    3. anularea parţială a titlului din anexa nr. 1 la normele metodologice;
    4. anularea parţială a titlului din anexa nr. 2 la normele metodologice;

    B. obligarea pârâtului la adoptarea unei hotărâri de Guvern în care să se reflecte efectele juridice ale cererilor de mai sus, în sensul următor:
    1. ca efect al anulării parţiale a articolului 1 din normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022, solicită ca noul conţinut al articolului să fie următorul: „Prezentele norme se aplică tuturor proprietarilor de suprafeţe de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase“ sau un conţinut echivalent care să reflecte recunoaşterea dreptului la compensaţii tuturor proprietarilor de păduri;
    2. ca efect al anulării parţiale a articolului 4 alin. (3) din normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022, solicită ca noul conţinut al articolului să fie următorul: „Cererea de acordare a compensaţiilor, însoţită de documentele prevăzute la alin. (2), se depune în termen de maximum 90 de zile, termen care se calculează de la intrarea în vigoare a hotărârii de modificare a normelor metodologice la structura teritorială de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură“ sau un conţinut echivalent al duratei maxime, dar care să reflecte în substanţă exercitarea efectivă a dreptului de a depune cererea de acordare a compensaţiilor;
    3. ca efect al anulării parţiale a titlului anexei nr. 1 la normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022, solicită ca noul conţinut al titlului să fie următorul: „Metodologie de calcul pentru plata contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000 pentru proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă“ sau un conţinut echivalent care să reflecte recunoaşterea dreptului la compensaţii tuturor proprietarilor de păduri;
    4. ca efect al anulării parţiale a titlului anexei nr. 2 la normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022, solicită ca noul conţinut al titlului să fie următorul: „Cerere de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000 pentru proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă“ sau un conţinut echivalent care să reflecte recunoaşterea dreptului la compensaţii tuturor proprietarilor de păduri;

    C. obligarea pârâtului Guvernul României să completeze art. 4 din normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022 prin inserarea unui nou alineat, respectiv alin. (4), care să prevadă: „Prin derogare de la dispoziţiile alin. (3), proprietarii de păduri care au depus în termen cererea, însoţită de documentaţia completă prevăzută la alin. (2), nu sunt obligaţi să mai depună încă o dată cererea şi documentaţia în termenul stipulat la alin. (3), urmând ca acestea să fie verificate de structura teritorială competentă“ sau un conţinut echivalent care să reflecte/permită valorificarea cererilor şi a documentaţiilor deja depuse la structura teritorială competentă;
    D. stabilirea unui termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pentru punerea în executare a obligaţiilor impuse sub sancţiunea aplicării unei penalităţi părţii obligate în cuantum de 500-1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere şi a unei amenzi prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004;
    E. Obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată

    Cu titlu prealabil, reclamanţii arată că au parcurs procedura administrativă, prin formularea Plângerii prealabile nr. 195/16.05.2023, aceasta fiind înregistrată la pârâtul Guvernul României cu nr. 17/18.142/17.05.2023, la care nu au primit răspuns în termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
    Cu privire la starea de fapt, reclamanţii menţionează că au calitatea de proprietari de terenuri cu vegetaţie forestieră, situate în arii protejate de tip Natura 2000, încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, fapt care presupune restricţii totale/extrem de drastice în recoltarea de masă lemnoasă.
    Susţin reclamanţii că pârâtul Guvernul României a tergiversat excesiv momentul adoptării normelor metodologice pentru anii 2010-2013, astfel că o parte dintre proprietarii de păduri au luat măsuri prin introducerea de cereri de chemare în judecată prin care să obţină obligarea Guvernului la adoptarea hotărârii pentru perioada antereferită. Demersurile s-au soluţionat favorabil pentru proprietari, în sensul că Guvernul a fost obligat de instanţele de judecată la adoptarea unei hotărâri de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea masei lemnoase ce nu poate fi recoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru perioada 2010-2013.
    Ca urmare a pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a Deciziei nr. 4.596/2020 (prin care a menţinut Sentinţa nr. 302/2018 a Curţii de Apel Craiova) în Dosarul nr. 494/54/2017 şi a Deciziei nr. 3.701/2021 în Dosarul nr. 214/57/2017, precum şi a procedurii de executare silită, derulată în Dosarul nr. 1.335/54/2022, finalizat prin Sentinţa civilă nr. 311/29.11.2022, Guvernul României a procedat la adoptarea H.G. nr. 1.370/2022 din 9.11.2022 privind aprobarea Normelor metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive pentru anii 2010-2013. Această hotărâre a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1.087 din 10.11.2022.
    Potrivit celor două decizii judecătoreşti definitive, rezultă că obligarea pârâtului Guvernul României la adoptarea hotărârii nu s-a dispus doar pentru a satisface interesele private ale celor două entităţi reclamante (Obştea Peştişani şi Composesoratul Jina), ci finalitatea acestora consta în adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ pentru aprobarea acestor norme metodologice, act administrativ general aplicabil tuturor proprietarilor de păduri. Cu toate acestea, în conţinutul articolului 1 din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022 poate fi identificată o diferenţă între obligaţia concretă impusă de instanţele de judecată şi modalitatea în care Guvernul României a înţeles să reflecte obligaţia impusă prin cele două hotărâri judecătoreşti. Prin această modalitate, Guvernul României a deturnat de la scopul şi finalitatea obligaţiilor impuse de cele două instanţe. Menţionează reclamanţii că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3.701/2021, pronunţată în Dosarul nr. 214/57/2017, a obligat Guvernul României la adoptarea H.G. privind aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, în vederea soluţionării cererii privind compensaţiile aferente perioadei 2010-2013. În concret, obligaţia ce a fost impusă în sarcina Guvernului a fost aceea de a crea cadrul legal secundar pentru ca toţi proprietarii de terenuri cu vegetaţie forestieră (păduri), care se află sub imperiul restricţiilor de recoltare, să poată beneficia de compensaţii, astfel cum prevede Regulamentul UE nr. 1.305/2013, Decizia nr. C (2012) 5.166 final din 19.07.2012, precum şi legislaţia naţională - art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2007, art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, respectiv art. 5 şi 6 din O.G. nr. 14/2010.
    Referitor la vătămarea produsă, reclamanţii susţin că, în dezacord cu obligaţia impusă de instanţele de judecată, executivul a procedat la adoptarea defectuoasă a hotărârii de Guvern, în sensul că a restricţionat drastic, prin utilizarea unei formulări neconforme, categoria persoanelor vizate, contrar celor două hotărâri judecătoreşti (titluri executorii). Astfel, deşi trebuia utilizată sintagma „proprietarilor de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice“, la art. 1 din normele metodologice se regăseşte sintagma „beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice“.
    De asemenea, în conţinutul anexei nr. 1 - Metodologie şi al anexei nr. 2 - Cerere, ambele anexe ale normelor metodologice şi parte integrantă din H.G. nr. 1.370/2022, se regăseşte sintagma „pentru beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“.
    Învederează reclamanţii că hotărârea de Guvern la a cărei adoptare a fost obligat pârâtul Guvernul României are natura unui act administrativ normativ (aspect care rezultă şi din poziţia procesuală a Guvernului exprimată în cele două dosare: nr. 494/54/2017 şi nr. 214/57/2017), întrucât aceasta urma să conţină prevederi cu caracter general, impersonale, care să producă efecte juridice erga omnes, în concret, care să prevadă condiţiile ce trebuie îndeplinite de către orice proprietar de pădure care suferă restricţii de natura celor reglementate prin art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008. Contrar dispoziţiilor instanţei supreme, articolul 1 din normele metodologice limitează drastic categoria persoanelor care pot formula cereri şi accesa compensaţii aferente perioadei 2010-2013 exclusiv la categoria „beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor“. Or, prin această formulare nu se încalcă numai dispoziţia instanţelor de judecată, ci şi spiritul şi litera legii aplicate de acestea [art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008]. Astfel, se observă că nu acesta este sensul dat de cele două hotărâri judecătoreşti care au fost puse în executare de către pârât.
    Susţin reclamanţii că, în situaţia dată, pârâtul Guvernul României, sfidând dispoziţiile instanţelor de judecată, a normat cu de la sine putere, dincolo de orice temei legal şi factual, stabilind că normele aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022 sunt aplicabile doar beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri.
    Apreciază reclamanţii că aceasta este o discriminare prin raportare la toţi ceilalţi proprietari de păduri care nu deţin hotărâri judecătoreşti definitive prin care li s-a statuat dreptul la compensaţii pentru anii 2010-2013, dar care au aceleaşi interdicţii de recoltare precum cei doi justiţiabili care au obţinut obligarea Guvernului României la adoptarea hotărârii de Guvern privind aprobarea normelor metodologice. De asemenea, proprietarii de păduri au dreptul la compensaţii în temeiul legii, motiv pentru care nici nu trebuiau să deţină hotărâri judecătoreşti care să le statueze acest drept. Au solicitat reclamanţii să se observe că în practica administrativă consacrată de adoptare a hotărârilor ce aprobă astfel de norme metodologice, nici anterior perioadei vizate de H.G. nr. 1.370/2022 (H.G. nr. 1.071/2006, H.G. nr. 861/2009, H.G. nr. 447/2017) şi nici ulterior acesteia (proiectul de Guvern pentru perioada 2023-2027, publicat pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor), nicio altă hotărâre de Guvern nu a limitat posibilitatea ca toţi cei care suferă restricţii de natura celor amintite să poată accesa compensaţiile, aşa cum s-a făcut în mod nelegal prin H.G. nr. 1.370/2022.
    În opinia reclamanţilor, forma adoptată prin H.G. nr. 1.370/2022 reprezintă o nerespectare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în contradictoriu cu Guvernul României, prin aceea că pârâtul a schimbat şi denaturat categoria persoanelor ce pot obţine compensaţii. Astfel, de la un număr nedeterminat de proprietari de păduri care aveau dreptul să formuleze cerere de acordare a compensaţiilor, în mod nelegal şi discriminatoriu, prin articolul 1 din norme, această categorie este limitată doar la beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată. În acest sens, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 2 din Legea nr. 554/2004, reclamanţii se consideră vătămaţi într-un drept, respectiv cel vizând acordarea compensaţiilor, precum şi în exercitarea dreptului de proprietate.
    Cu privire la natura juridică a actului constând în H.G. nr. 1.370/2022, reclamanţii arată că o calificare a unui act infralegislativ în una dintre cele două categorii (normativ şi individual) se face prin examinarea integrală a conţinutului său, prin prisma trăsăturilor fiecăreia din categoriile în discuţie (ICCJ - Secţia de contencios administrativ şi fiscal - Decizia nr. 1.718/2013). Prin urmare, un act administrativ este fie normativ, fie individual, în funcţie de întinderea efectelor pe care le produce, independent de conţinutul unei anexe a acelui act. Prin Decizia nr. 3.807/2022, ICCJ a statuat că un act normativ îşi păstrează caracterul normativ, chiar dacă la data publicării sale ar fi determinabile subiectele de drept cărora urmează să le fie aplicabil, însă rămân nedeterminate toate subiectele de drept care vor resimţi efectele pe parcursul activităţii sale.
    Reclamanţii apreciază că H.G. nr. 1.370/2022 are caracterul unui act administrativ normativ, pentru că edictează reguli generale care sunt de aplicabilitate repetată tuturor persoanelor care îndeplinesc exigenţele sale. În situaţia dată, H.G. nr. 1.370/2022 a fost adoptată pentru punerea în aplicare a celor două decizii judecătoreşti indicate, prin mecanismul procedural al art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004 (procedura executării silite), întrucât pârâtul nu a înţeles să execute de bunăvoie această obligaţie legală pe care o avea încă din anul 2010. Până la adoptarea H.G. nr. 1.370/2022, toate actele normative de aprobare a normelor metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor adoptate anterior au fost materializate prin acte administrative cu caracter normativ (de exemplu: H.G. nr. 1.071/2006, H.G. nr. 861/2009 şi H.G. nr. 447/2017).
    Având în vedere conţinutul normelor metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022, reclamanţii apreciază că acest act normativ încalcă şi principiul ierarhiei actelor juridice, consacrat în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Având în vedere că pârâtul Guvernul României a adoptat un act administrativ prin nerespectarea prevederilor legale din acte normative cu forţă juridică superioară, dar şi cu încălcarea dispoziţiilor celor două hotărâri judecătoreşti, reclamanţii consideră că au dovedit că există o vătămare, având astfel calitatea de persoane vătămate, cum aceasta este definită de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.
    Cu privire la petitele din cererea de chemare în judecată, reclamanţii învederează că solicită anularea parţială a H.G. nr. 1.370/2022, în sensul anulării parţiale a articolului 1 din Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1.370/2022. Astfel, apreciază că este nelegală, contrară prevederilor Legii nr. 46/2008, O.G. nr. 14/2010 şi dispoziţiei celor două hotărâri judecătoreşti, formularea de la articolul 1 din normele metodologice (precum şi din anexele nr. 1 şi nr. 2 la normele metodologice).
    Mai susţin reclamanţii că Guvernul României a alterat conţinutul actului administrativ pe care avea obligaţia să îl adopte, în sensul că în cuprinsul art. 1 din normele metodologice adoptate nu se menţionează „pe care proprietarii nu le recoltează“, ci că H.G. „se aplică beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri“, putând fi observată aici o cu totul altă formulare, care este restrictivă faţă de cea din dispoziţia instanţelor. Concluzionează astfel reclamanţii că Guvernul a normat cu exces de putere, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. (n) din Legea nr. 554/2004, vătămându-le dreptul legitim la compensaţii prevăzut de normele legale în vigoare.
    Reclamanţii învederează că solicită anularea art. 4 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022 privind termenul-limită pentru depunerea cererilor şi documentaţiilor şi a momentului de la care se calculează acest termen, întrucât şi acesta este vătămător. Astfel, în opinia reclamanţilor, ca urmare a anulării articolului 1 din normele metodologice, se impune anularea şi a articolului 4 alin. (3) din acestea, întrucât, în caz contrar, situaţia proprietarilor de terenuri afectate de restricţii ar rămâne neschimbată, aceştia nemaiputând să depună cerere de acordare a compensaţiilor.
    Susţin reclamanţii că sintagma „în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme“ reprezintă un interval de timp care s-a epuizat deja, deoarece H.G. nr. 1.370/2022 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1087 din 10.11.2022. Drept urmare, pentru a exista posibilitatea legală şi reală ca alţi proprietari de păduri afectaţi în sensul art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic să poată formula cereri pentru acordarea compensaţiilor pentru perioada 2010-2013, se impune anularea şi a acestui text legal, care pune în imposibilitate un potenţial solicitant de a se adresa gărzii forestiere cu o astfel de cerere, întrucât aceasta s-ar respinge ca tardiv formulată. Subliniază reclamanţii că, pentru a se putea formula o astfel de cerere de acordare a compensaţiilor, solicitantul trebuie să anexeze o vastă documentaţie, iar pentru obţinerea tuturor înscrisurilor necesare termenul de 30 de zile este mult prea scurt. Astfel, pentru anul 2017 s-au acordat 90 de zile de la intrarea în vigoare a H.G. nr. 447/2017 (calculat din 6.07.2017), iar pentru anii 2018-2022 inclusiv termenul de depunere era de 6 luni, adică mult mai lung. Prin urmare, ceea ce pârâtul Guvernul României a urmărit prin maniera de reglementare a H.G. nr. 1.370/2022 a fost limitarea drastică a categoriei solicitanţilor în mod nelegal şi, mai mult decât atât, pierderea termenului de depunere a cererilor şi documentaţiilor, aspecte de neacceptat din partea unei autorităţi publice, care vine în serviciul cetăţenilor.
    În privinţa anulării parţiale a titlului din anexa nr. 1 la normele metodologice, reclamanţii susţin că în titlul anexei nr. 1 la norme se utilizează din nou, în mod defectuos, la fel ca în cazul art. 1 la norme, sintagma „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“, care conduce la vătămarea potenţialilor solicitanţi, întrucât se limitează nelegal şi excesiv categoria persoanelor care pot formula cerere de accesare a compensaţiilor pentru anii 2010-2013. În locul sintagmei criticate, reclamanţii arată că trebuia utilizată următoarea sintagmă: „pentru proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă“; doar în acest fel obligaţia de adoptare a hotărârii de Guvern privind aprobarea normelor metodologice pentru anii 2010-2013 este dusă la îndeplinire în mod corespunzător şi legal.
    Referitor la solicitarea privind anularea parţială a titlului din anexa nr. 2 la normele metodologice, reclamanţii arată că, la fel ca în cazul anexei nr. 1 la norme, pârâtul Guvernul României a utilizat în mod defectuos sintagma „pentru beneficiarii cărora lea fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“. În opinia reclamanţilor, această sintagmă a fost inserată în mod nelegal, cu nerespectarea dispoziţiilor instanţei.
    Cu privire la capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la adoptarea unei hotărâri de Guvern în care să se reflecte efectele juridice ale cererilor de mai sus, având în vedere argumentele deja expuse, reclamanţii consideră că au dovedit nerespectarea de către Guvernul României a obligaţiei concrete de adoptare a Hotărârii de Guvern nr. 1.370/9.11.2022 impuse de instanţele de judecată, argumente prin care au dovedit şi nelegalitatea parţială a prevederilor criticate cuprinse în H.G. nr. 1.370/2022. Susţin reclamanţii că maniera în care se reglementează acordarea compensaţiilor pentru anii 2010-2013 prin intermediul H.G. nr. 1.370/2022 este parţial nelegală, vătămătoare şi discriminatorie în raport cu 99,9% dintre proprietarii de păduri din România.
    De asemenea, reclamanţii solicită admiterea petitului vizând obligarea pârâtului Guvernul României să completeze art. 4 din normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.370/2022 prin inserarea unui nou alineat, respectiv alin. (4), care să prevadă „Prin derogare de la dispoziţiile alin. (3), proprietarii de păduri care au depus în termen cererea, însoţită de documentaţia completă prevăzută la alin. (2), nu sunt obligaţi să mai depună încă o dată cererea şi documentaţia în termenul stipulat la alin. (3), urmând ca acestea să fie verificate de structura teritorială competentă“ sau un conţinut echivalent care să reflecte/permită valorificarea cererilor şi a documentaţiilor deja depuse la structura teritorială competentă. Astfel, raţiunea inserării unui nou alineat având conţinutul de mai sus, în opinia reclamanţilor, este oportună, utilă şi necesară, deoarece există numeroşi proprietari care au depus în termenul legal prevăzut la art. 4 alin. (3) din normele metodologice cererile şi documentaţia aferentă pentru obţinerea compensaţiilor aferente anilor 2010-2013, dar cărora le-au fost respinse cererile pe motiv că H.G. nr. 1.370/2022 nu li se aplică.
    Menţionează reclamanţii că pentru operativitatea şi efectivitatea, respectiv celeritatea punerii în executare a hotărârii ce urmează să fie pronunţată în cauză, pentru protejarea cât mai completă a drepturilor reclamanţilor solicită instanţei să dispună stabilirea unui termen de executare de maximum 30 de zile, însoţit de obligarea pârâtului la plata unei penalităţi de întârziere cuprinse între 500-1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere până la executarea integrală a obligaţiei, prevăzută de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, precum şi la plata unei amenzi, prevăzută de art. 18 alin. (6) raportat la art. 24 alin. (2) din aceeaşi lege.
    În drept, reclamanţii au invocat aplicabilitatea art. 1, art. 8, art. 18 din Legea nr. 554/2004, art. 194, art. 223 alin. (3), art. 453 din Codul de procedură civilă, precum şi celelalte prevederi indicate.
    În probaţiune, reclamanţii au solicitat administrarea probei cu înscrisurile ataşate cererii de chemare în judecată.
    Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu 150 lei, conform art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

    II. Apărările pârâtului
    La data de 3.11.2023, pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, a depus întâmpinare (f. 8086 vol. I dosar), prin care a solicitat: anularea cererii de chemare în judecată pentru lipsa taxei judiciare de timbru, pe cale de excepţie; respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de interes şi pentru lipsa calităţii procesuale active, pe cale de excepţie; admiterea excepţiei de inadmisibilitate a petitului prin care se solicită obligarea Guvernului la adoptarea unei hotărâri „care să se reflecte efectele juridice“ ale cererilor de la punctul B; pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată; respingerea cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.
    Cu privire la anularea cererii de chemare în judecată pentru lipsa taxei judiciare de timbru, pârâtul arată că, raportat la primele două petite ale cererii, constând în solicitare anulare acte administrative, se impune taxarea conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, corelate cu cele ale Codului de procedură civilă. Astfel, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, la care fac trimitere prevederile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Solicită pârâtul ca instanţa, în cazul în care constată neîndeplinirea acestei condiţii, să dispună anularea cererii, potrivit dispoziţiilor art. 197 din Codul de procedură civilă.
    Referitor la excepţia lipsei de interes a părţilor reclamante în promovarea acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a acestora, pârâtul a solicitat să se constate că părţile reclamante nu fac dovada interesului de a promova prezenta cerere de anulare a actului administrativ contestat; pentru a fi parte într-un proces este necesar să fie întrunite nu numai condiţiile privind capacitatea şi calitatea procesuală, ci şi aceea a existenţei unui interes legitim, născut şi actual, personal şi direct. În cauză, exerciţiul dreptului la acţiune şi recunoaşterea interesului legitim nu pot interveni decât în condiţiile prevăzute de art. 21 şi art. 52 din Constituţia României şi de legea aplicabilă căii procedurale alese, respectiv de Legea nr. 554/2004.
    Susţine pârâtul că, la acest moment, demersul judiciar al părţilor reclamante este lipsit de interes, prin prisma faptului că H.G. nr. 1.370/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive (H.G. nr. 1.370/2022) a fost elaborată pentru punerea în executare a Deciziei civile nr. 3.701/16.06.2020, precum şi a Deciziei civile nr. 4.596/23.09.2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 214/57/2017, respectiv în Dosarul nr. 494/54/2017. Instanţele de judecată au pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive prin cele două decizii pentru reclamanta Asociaţia Composesoratul Jina şi reclamanta Obştea Peştişani.
    Pentru toate aceste aspecte, a solicitat admiterea excepţiei invocate şi respingerea cererii de anulare a H.G. nr. 1.370/2022 ca fiind lipsită de interes.
    De asemenea, pârâtul apreciază că aceasta este formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Pentru a fi parte într-un proces este necesar să fie întrunite condiţiile privind capacitatea şi calitatea procesuală, precum şi aceea a existenţei unui interes legitim, născut şi actual, personal şi direct. Opinează pârâtul că părţile reclamante au iniţiat demersul pentru anularea actului administrativ, fără însă să dovedească vreo vătămare care să le fi fost produsă prin actul administrativ dedus analizei instanţei, invocarea unor argumente generale nefiind suficientă pentru realizarea acestui demers, din perspectiva normelor de referinţă ale Legii nr. 554/2004, drept care se impune respingerea acţiunii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
    Cu privire la excepţia inadmisibilităţii petitului prin care se solicită obligarea Guvernului la adoptarea unei hotărâri „în care să se reflecte efectele juridice“ ale cererilor de la punctul B, pârâtul susţine că instanţa nu poate obliga autoritatea publică la emiterea unui act cu caracter normativ în modalitatea pretinsă de reclamantă decât cu încălcarea dispoziţiilor din cuprinsul Legii nr. 554/2004 care reglementează competenţa instanţelor de contencios administrativ şi a principiului separaţiei puterilor în stat. Astfel, în realizarea controlului de legalitate al actelor administrative, instanţele de judecată nu au dreptul de a se subroga în atribuţiile executivului. Mai mult decât atât, opinează că prin acţiunea sa reclamanta solicită de fapt instanţei să creeze norme pe cale judiciară, o astfel de acţiune fiind inadmisibilă.
    Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
    În motivare, în ceea ce priveşte solicitarea de anulare în parte a H.G. nr. 1.370/2022, pârâtul arată că acest act administrativ a fost adoptat în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 99 din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic), precum şi al art. 18 din Legea nr. 554/2004, având în vedere Decizia civilă nr. 3.701/16.06.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 214/57/2017, precum şi Decizia civilă nr. 4.596/23.09.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 494/54/2017, precum şi art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic. Sub aspectul oportunităţii, pârâtul subliniază că adoptarea actului administrativ contestat a fost determinată de motivele menţionate atât în preambulul actului normativ, cât şi expuse pe larg în nota de fundamentare a acestuia. Actul administrativ contestat a fost adoptat de către Executiv, astfel cum reiese şi din nota de fundamentare care a însoţit proiectul actului administrativ, prin însuşirea proiectului iniţiat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
    Arată pârâtul că la elaborarea actului normativ au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin H.G. nr. 561/2009, proiectul actului administrativ fiind avizat de autorităţile publice interesate în aplicarea acestuia şi de Ministerul Justiţiei care, potrivit art. 20 alin. (7) din regulament, avizează proiectele de acte normative exclusiv din punctul de vedere al legalităţii, încheind succesiunea operaţiilor din etapa de avizare.
    Susţine pârâtul că la elaborarea H.G. nr. 1.370/2022, a cărei modificare şi completare se solicită, legiuitorul a avut în vedere toţi beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii de recoltare a masei lemnoase.
    Pârâtul arată că, prin cererea formulată, se doreşte schimbarea destinatarilor H.G. nr. 1.370/2022, în sensul că aceasta să se refere la toţi proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice şi repunerea în termenul de depunere a cererilor de acordare a compensaţiilor pentru toţi proprietarii de păduri, chiar dacă aceştia nu şi-au valorificat drepturile pe cale judecătorească sau în termenele prevăzute de lege.
    Pârâtul susţine că H.G. nr. 1.370/2022 nu este o reeditare a hotărârilor de Guvern anterioare (de exemplu, H.G. nr. 447/2022 prin care au fost aprobate norme metodologice în baza unei decizii a Comisiei Europene), ci reprezintă un set de norme care se adresează acelor proprietari care au obţinut în instanţă dreptul de a beneficia de despăgubiri (echivalentul compensaţiilor) pentru restricţiile impuse potrivit legii în perioada 2010-2013. Având în vedere că aceste norme metodologice au fost elaborate în baza unor decizii ale instanţelor de judecată, şi nu în baza Deciziei Comisiei Europene nr. C (2012) 5.166 final din data de 19.07.2012 privind ajutorul de stat reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice şi a costurilor gestionării durabile a pădurilor, a cărei aplicabilitate s-a încheiat în data de 30.06.2014, se constată că părţile reclamante nu fac dovada interesului în continuarea demersului de anulare a unor acte administrative cu caracter normativ, această împrejurare fundamentând concluzia că interesul şi obiectul acţiunii nu mai subzistă.
    În ceea ce priveşte cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, pârâtul solicită să se constate că aceasta este neîntemeiată şi se impune respingerea, deoarece nu se poate reţine culpa procesuală a pârâtului, condiţie pentru acordarea cheltuielilor de judecată. Mai solicită pârâtul ca instanţa să facă aplicarea art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

    III. Cererea de intervenţie
    La data de 2.11.2023, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a depus la dosarul cauzei o cerere de intervenţie accesorie, în susţinerea poziţiei procesuale a Guvernului României, chemat în judecată în calitate de pârât (f. 89-92 vol. I dosar), cerere prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
    În motivarea cererii de intervenţie se arată că, în conformitate cu prevederile art. 97-99 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.
    Menţionează intervenientul că normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale pentru acordarea compensaţiilor se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. Acordarea tuturor formelor de sprijin prevăzute de legislaţia naţională se putea face începând cu data de 1 ianuarie 2010, după parcurgerea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier în perioada 2007-2013 nr. 2006/C 319/01. Pentru perioada 2010-2012 nu a existat o decizie a Comisiei Europene, iar ulterior emiterii Deciziei Comisiei Europene nr. C (2012) 5.166 final/19.07.2012 privind ajutorul de stat reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice şi a costurilor gestionării durabile a pădurilor, până la data de 30.06.2014, nu a fost adoptat în legislaţia naţională un act normativ care să permită acordarea acestor compensaţii.
    În opinia intervenientului, relevantă în cauză este Decizia civilă nr. 36/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. De asemenea, Decizia CE nr. C (2012) 5.166 final/19.07.2012 a avut prevăzută la pct. 6 durata, stabilindu-se că schema va expira la 31 decembrie 2013, iar prin Decizia CE nr. C (2013) 9.369 final/18.12.2013 a fost prelungit acest acord până la data de 30.06.2014. La acest moment, efectele deciziei au încetat, lipsa unei prevederi legale exprese în acest sens, prevederile deciziei nu pot ultraactiva, spre a se aplica şi la o dată ulterioară încetării prin împlinirea termenului expres prevăzut. Or, acordarea altor compensaţii decât cele stabilite pentru beneficiarii care au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive echivalează cu ultraactivarea prevederilor Deciziei CE nr. C (2012) 5.166 final/19.07.2012, peste termenul stabilit prin Decizia CE nr. C (2013) 9.369 final/18.12.2013.
    Susţine intervenientul că pentru acordarea de compensaţii, altele decât cele reglementate prin H.G. nr. 1.370/2022 în favoarea proprietarilor care au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive, nu există, la acest moment, aprobarea schemei de ajutor de stat de către Comisia Europeană. Precizează intervenientul că durata de valabilitate a schemei de ajutor nu înseamnă că statul român poate acorda oricând ajutoarele în discuţie, cu singura condiţie ca aceasta să se refere la perioada referită prin decizie (31.12.2013 şi ulterior 30.06.2014), ci că beneficiarii pot accesa ajutoarele de stat (în speţă compensaţiile) doar pe durata perioadei de valabilitate, respectiv până la data de 30.06.2014. Dacă s-ar referi la perioada pentru care beneficiarii pretind compensaţii, nu ar fi explicabil de ce durata schemei este până la 30.06.2014, în condiţiile în care compensaţiile sunt solicitate pentru perioada de până la 31.12.2013.
    Intervenientul mai arată că H.G. nr. 1.370/2022 a fost elaborată pentru punerea în executare a Deciziei civile nr. 3.701/16.06.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 214/57/2017, prin care instanţa a admis în parte acţiunea formulată de Asociaţia Composesoratul Jina şi a obligat pârâtul Guvernul României la adoptarea hotărârii pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, în vederea soluţionării cererii privind compensaţiile aferente perioadei 2010-2013, formulată de Asociaţia Composesoratul Jina, precum şi a Deciziei civile nr. 4.596/23.09.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 494/54/2017, prin care s-a admis în parte acţiunea formulată de Obştea Peştişani şi a fost obligat pârâtul Guvernul României la adoptarea unei hotărâri de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamentele silvice, care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a proiectului de hotărâre de Guvern, avizată în Comisia Europeană, care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C (2012) 5.166 final/19.07.2012. Subliniază intervenientul că cele două hotărâri vizate de H.G. nr. 1.370/2022 nu sunt general obligatorii, nefiind hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi nici hotărâri pronunţate în recursuri în interesul legii, prin urmare se aplică doar celor 2 reclamante care au fost părţi în dosarele nr. 494/54/2017 şi nr. 214/57/2017.
    Susţine intervenientul că la elaborarea H.G. nr. 1.370/2022, a cărei modificare şi completare se solicită, legiuitorul a avut în vedere beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase.
    Or, prin cererea formulată de reclamanţi în prezentul dosar, se doreşte schimbarea destinatarilor H.G. nr. 1.370/2022, în sensul că aceasta se referă la toţi proprietarii de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice şi repunerea în termenul de depunere a cererilor de acordare a compensaţiilor pentru toţi proprietarii de păduri, chiar dacă aceştia nu şi-au valorificat drepturile pe cale judecătorească sau în termenele prevăzute de lege. Precizează intervenientul că H.G. nr. 1.370/2022 nu este o reeditare a hotărârilor de Guvern anterioare (de exemplu, H.G. nr. 447/2022 prin care au fost aprobate norme metodologice în baza unei deciziei a Comisiei Europene), ci reprezintă un set de norme care se adresează acelor proprietari care au obţinut în instanţă dreptul de a beneficia de despăgubiri (echivalentul compensaţiilor) pentru restricţiile impuse potrivit legii în perioada 2010-2013. Aceste norme metodologice au fost elaborate în baza unor decizii ale instanţelor de judecată, şi nu în baza Deciziei Comisiei Europene nr. C (2012) 5.166 final din data de 19.07.2012 privind ajutorul de stat reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice şi a costurilor gestionării durabile a pădurilor, a cărei aplicabilitate s-a încheiat în data de 30 iunie 2014. Adoptarea unor norme metodologice care să dispună pentru trecut ar constitui o încălcare a principiului neretroactivităţii legii, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României.
    Referitor la modificarea termenului prevăzut la art. 4 alin. (3) din anexa la H.G. nr. 1.370/2022, intervenientul precizează că art. 68 din Legea nr. 24/2000 prevede că prin acte normative ulterioare se poate prelungi, extinde sau restrânge durata actelor normative temporare. Dispoziţia de prelungire a termenului de aplicare a actului normativ temporar trebuie să intervină însă înainte de expirarea termenului şi să indice, când este cazul, noul termen.
    Potrivit art. 58 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenţei acestuia, pot interveni diferite evenimente legislative, cum ar fi: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea. Or, având în vedere faptul că H.G. nr. 1.370/2022 prevede că proprietarii de păduri care au obţinut prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor sunt obligaţi să depună cererile de acordare a compensaţiilor în termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a normelor metodologice, intervenientul opinează că nu mai suntem în situaţia „existenţei“ actului a cărui modificare se cere, efectele acestuia încetând la data expirării termenului de 30 de zile antereferit.
    Arată intervenientul că proiectul de act normativ a fost elaborat cu respectarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, potrivit căreia a fost stabilită o perioadă pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice, iar reclamantele nu au formulat nicio propunere, sugestie sau opinie.
    Intervenientul menţionează că cererea Obştei Peştişani, având ca obiect aplicarea unei amenzi pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art. 24 din Legea nr. 554/2004), în Dosarul nr. 1.335/54/2022, a fost respinsă ca rămasă fără obiect, ca urmare a adoptării H.G. nr. 1.370/2022. Prin urmare, s-a considerat că obligaţia impusă prin Sentinţa nr. 302/2018 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în Dosarul nr. 494/54/2017, menţinută prin Decizia nr. 4.596/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost îndeplinită prin adoptarea H.G. nr. 1.370/2022 în forma care este acum contestată de către reclamanţi; Hotărârea nr. 311/2022, pronunţată în Dosarul nr. 1.335/54/2022, nu a fost atacată cu recurs de către Obştea Peştişani.
    În opinia intervenientului, prin cererea formulată, reclamanţii solicită, de fapt, punerea în executare a celor două hotărâri judecătoreşti pronunţate în dosarele nr. 494/54/2017 şi nr. 214/57/2017, în interpretarea pe care ele o dau acestor hotărâri, ceea ce este un demers inadmisibil din punct de vedere procesual, acestea nefiind parte în cele două dosare şi nefiind respectat termenul de prescripţie statuat de art. 24 din Legea nr. 554/2004. Or, singurele persoane îndreptăţite la un astfel de demers erau reclamantele din cele două dosare, respectiv Obştea Peştişani şi Composesoratul Jina. Obştea Peştişani a obţinut punerea în executare în forma H.G. nr. 1.370/2022, iar Composesoratul Jina nu a urmat procedura de punere în executare, formulând cererea de acordare a compensaţiilor în temeiul H.G. nr. 1.370/2022.
    În drept, intervenientul a invocat art. 63 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

    IV. Răspunsul reclamanţilor faţă de întâmpinarea pârâtului
    La data de 13.11.2023, reclamanţii au depus la dosar răspuns la întâmpinarea pârâtului (f. 106-113 vol. I), prin care au solicitat: respingerea excepţiei netimbrării cererii ca neîntemeiată; respingerea excepţiei lipsei de interes ca neîntemeiată; respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active ca neîntemeiată; respingerea excepţiei inadmisibilităţii cu privire la capătul de cerere prin care au solicitat obligarea Guvernului la adoptarea unei hotărâri; respingerea celorlalte apărări privind fondul cauzei ca neîntemeiate; admiterea cererii astfel cum aceasta a fost formulată; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
    Cu privire la excepţia netimbrării invocată de pârât, reclamanţii precizează că au achitat taxă judiciară de timbru, dovada fiind depusă la dosarul cauzei.
    Cu privire la excepţia lipsei de interes, reclamanţii solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, întrucât prin cererea de chemare în judecată şi-au argumentat şi dovedit interesul în promovarea cererii. În cauză, pârâtul trebuia să demonstreze lipsa folosului practic pe care reclamanţii îl urmăresc prin promovarea demersului în justiţie. Or, pârâtul nu a dovedit contrariul existenţei interesului, pe care reclamanţii l-au învederat şi l-au dovedit. Subliniază reclamanţii că interesul lor direct, determinat, personal, născut şi actual, urmărit prin prezentul demers judiciar, constă ca, după analizarea legalităţii parţiale a H.G. nr. 1.370/2022, să obţină o hotărâre de Guvern prin care să se reglementeze acordarea compensaţiilor pentru perioada 2010-2013 pentru care ar fi eligibile şi care să vizeze toţi proprietarii de păduri, raţiunea fiind că, în forma actuală a actului atacat, este lezat dreptul legitim privat la compensaţii, prevăzut de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic şi de prevederile Deciziei C (2012) 5166 final a Comisiei Europene.
    Astfel, primul aspect care dovedeşte interesul reclamanţilor de a solicita anularea parţială a H.G. nr. 1.370/2022 constă în faptul că au calitatea de proprietari de terenuri cu vegetaţie forestieră, terenuri situate în arii protejate de tip Natura 2000, adică în arii naturale protejate, încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, fapt care presupune restricţii totale/extrem de drastice în recoltarea de masă lemnoasă. Dovada proprietăţii acestor terenuri forestiere este reprezentată de titlurile de proprietate şi de procesele-verbale de punere în posesie care le-au fost eliberate.
    Al doilea aspect care dovedeşte interesul reclamanţilor în promovarea acţiunii constă în imposibilitatea totală sau parţială de a dispune de bunul lor din cauza faptului că o parte semnificativă din suprafeţele pe care le deţin sunt supuse restricţiilor de recoltare, dovadă fiind menţiunile din amenajamentele silvice care se regăsesc, de regulă, la capitolul 5 din acestea. Or, pentru a compensa imposibilitatea de recoltare a masei lemnoase, prin Legea nr. 46/2008 s-au instituit măsuri privind acordarea unor compensaţii/ajutoare de stat proprietarilor de păduri care suferă restricţii. În concret, interesul reclamanţilor în promovarea prezentei acţiuni rezultă din calitatea de proprietar, din restricţiile de recoltare la care sunt supuşi şi din refuzul autorităţilor de a compensa imposibilitatea de recoltare a masei lemnoase de pe terenurile pe care le deţin. Atât timp cât reclamanţii nu au încasat compensaţiile pentru perioada 1.01.2010-31.12.2013 se constată că justifică interes în promovarea acţiunii, demers judiciar care reprezintă un prim pas pentru a putea încasa compensaţiile aferente perioadei menţionate.
    În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale active, reclamanţii solicită respingerea acesteia. Susţin că justifică această calitate procesuală activă întrucât sunt parte a raportului juridic de drept material, respectiv aceştia au adresat pârâtului Guvernul României plângerea prealabilă nr. 195/16.05.2023, înregistrată la pârât cu nr. 17/18.142/17.05.2023, prin care i-au solicitat acestuia să adopte o hotărâre materializată într-un act administrativ cu caracter normativ în baza căreia să procedeze la modificarea şi la completarea unor prevederi indicate expres din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022, respectiv cele care fac obiectul prezentei cauze. În concret, atât interesul, cât şi calitatea procesuală activă sunt dovedite prin calitatea de proprietar de păduri, care sunt supuse unor restricţii de recoltare prin includerea acestora în arii naturale protejate şi prin restricţiile concrete impuse, fapt care naşte dreptul la compensaţii, în baza prevederilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008. Refuzul autorităţii de a adopta hotărârea privind modificările şi completările H.G. nr. 1.370/2022 reprezintă premisa acestei acţiuni şi dovedeşte interesul reclamanţilor, precum şi calitatea nemijlocită de a obţine adoptarea hotărârii.
    Susţin reclamanţii că scopul principal şi finalitatea demersului promovat sunt în esenţă afirmarea şi probarea vătămării cauzate drepturilor recunoscute de lege în patrimoniul lor personal, deci promovarea şi afirmarea vătămării în principal a interesului lor legitim privat.
    Subliniază reclamanţii că natura juridică a H.G. nr. 1.370/2022 este aceea a unui act administrativ unilateral cu caracter normativ. Acest aspect decurge din conţinutul celor două hotărâri judecătoreşti care au stat la baza adoptării acesteia şi, implicit, din recunoaşterile făcute de pârât. Aşa fiind, acest act este menit să recunoască dreptul la compensaţii nu numai în beneficiul exclusiv al celor doi reclamanţi din dosarele nr. 464/54/2017 şi nr. 214/57/2017, în care s-a obţinut obligarea la adoptarea H.G. de aprobare a normelor metodologice, ci şi al tuturor proprietarilor de terenuri forestiere care au suferit restricţii de recoltare, deci şi reclamanţii.
    În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea pârâtului la adoptarea unei hotărâri de Guvern, reclamanţii învederează că şi aceasta este neîntemeiată şi se impune respingerea acesteia.
    Contrar susţinerilor pârâtului, reclamanţii precizează că nu au solicitat adoptarea unei conduite în activitatea de legiferare, deoarece adoptarea unei hotărâri de Guvern nu reprezintă activitate de legiferare ci, dimpotrivă, de organizare şi punere în executare a legii. Astfel, prin acţiunea lor au solicitat, într-o primă etapă, verificarea legalităţii H.G. nr. 1.370/2022 în limitele precizate în acţiunea introductivă şi apoi obligarea pârâtului la adoptarea unei H.G. de modificare a acesteia.
    Învederează reclamanţii că în speţă nu intervin depăşirea atribuţiilor conferite puterii judecătoreşti şi nici încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, aceasta deoarece au invocat încălcarea de către Guvernul României a unor dispoziţii consacrate expres într-o lege organică, lege care a fost valorificată ca atare de către instanţele judecătoreşti care au pronunţat cele două hotărâri care au stat la baza adoptării H.G. nr. 1.370/2022.
    Susţin reclamanţii că scopul şi finalitatea demersului se înscriu în prevederile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 21 şi art. 52 şi art. 126 alin. (6) din Constituţie, texte în baza cărora instanţa de contencios administrativ are abilitarea legală ca în procedura contenciosului administrativ să verifice legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ, chiar emis de Guvernul României, şi să dispună obligarea acestuia la adoptarea unui alt act administrativ care să corecteze această nelegalitate. Prin acest demers reclamanţii urmăresc să se restabilească ordinea de drept încălcată de către autoritatea publică pârâtă, demers prin care solicită instanţei strict aplicarea legii, şi nu crearea unei alte legi noi, aşa cum în mod fals şi neîntemeiat susţine pârâtul.
    Pe fondul cauzei, reclamanţii solicită respingerea apărărilor pârâtului. Susţin că necesitatea adoptării unei H.G. care să îi vizeze pe toţi proprietarii de păduri care suferă restricţii reiese atât din dispozitivul, cât şi din considerentele celor două hotărâri judecătoreşti, prin care s-a reţinut încălcarea dreptului subiectiv la compensaţii nu numai pentru acele două entităţi reclamante, ci implicit pentru toate entităţile care s-au aflat în aceeaşi situaţie factuală şi juridică cu acestea, ceea ce face aplicabile pentru aceste două litigii dispoziţiile din art. 8 alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004. În concret, demersul promovat vizează, între altele, şi schimbarea sferei destinatarilor H.G. nr. 1.370/2022 şi are menirea să corecteze toate carenţele şi viciile de nelegalitate.
    Sub aspectul cererii de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, reclamanţii susţin că aceasta este admisibilă şi îşi are fundamentul în art. 453 din Codul de procedură civilă, având ca premisă ipoteza în care pârâtul va fi partea care va pierde acest proces. Cât priveşte solicitarea de a reduce cuantumul onorariului avocaţial, reclamanţii solicită să se observe că pârâtul nu cunoaşte cuantumul acestuia, sens în care nu poate dovedi că acesta este disproporţionat în raport cu valoarea şi complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat.

    V. Întâmpinarea reclamanţilor la cererea de intervenţie
    La data de 24.11.2023, reclamanţii au depus întâmpinare la cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (f. 136-138 vol. I dosar), prin care solicită respingerea în principiu a cererii de intervenţie accesorie ca inadmisibilă; pe fond, în situaţia în care instanţa va admite în principiu cererea de intervenţie accesorie, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată.
    Reclamanţii arată că înţeleg să solicite respingerea în principiu a cererii de intervenţie accesorie a M.M.A.P. în temeiul art. 64 alin. (2) raportat la art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă, având în vedere lipsa interesului titularului cererii de a formula cerere de intervenţie accesorie. În cauză, titularul cererii de intervenţie nu invocă, nu probează şi nu dovedeşte interesul său în formularea cererii, interes care reprezintă o condiţie de exercitare a oricărei cereri adresate unei instanţe de judecată, inclusiv a cererii de intervenţie, condiţie stipulată expres la art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
    Susţin reclamanţii că prin admiterea cererii de intervenţie în principiu se acordă dreptul aceleiaşi părţi (pârâtului) să îşi exprime poziţia procesuală de două ori, ceea ce este injust în raport cu reclamanţii. Opinează reclamanţii că Guvernul poate să obţină consultarea ministerului, ca organ de specialitate, în cadrul poziţiei pe care o exprimă în acest dosar, fără însă ca ministerul să devină parte în dosar. De asemenea, poziţia exprimată de minister cuprinde aceleaşi susţineri precum cele ale Guvernului, astfel că nu se aduc argumente juridice proprii, ci, dimpotrivă, susţinerile M.M.A.P. reprezintă o copie fidelă a argumentelor pârâtului, cu privire la care şi-au exprimat deja poziţia prin răspunsul la întâmpinarea pârâtului.
    Reclamanţii au solicitat să se constate că M.M.A.P. nu invocă excepţii, ci alegaţiile acestuia privesc doar fondul cauzei.
    Reiterează reclamanţii că anularea parţială a H.G. nr. 1.370/2022 şi adoptarea unei noi hotărâri de modificare a acesteia nu presupun ultraactivarea Deciziei Comisiei Europene C (2012) 5166 final, deoarece această decizie reglementează perioada cuprinsă între 1.01.2010 şi 30.06.2014. Simplul fapt că în intervalul de timp pentru care există Decizia CE C (2012) 5166 final din 12.07.2012 nu s-au acordat compensaţiile la care statul român s-a obligat printr-o lege organică - Legea nr. 46/2008, cu modificări, nu echivalează cu pierderea dreptului la compensaţii pentru toţi proprietarii de păduri care suferă restricţii şi încetarea obligaţiei corelative a statului de a le acorda.
    În opinia reclamanţilor, autorităţile manifestă exces de putere prin aceea că nu au adoptat hotărârea de Guvern decât după 13 ani (adică la finele anului 2022), respectiv că la momentul adoptării acesteia nu au prevăzut acordarea compensaţiilor decât pentru proprietarii de păduri care beneficiază de hotărâri judecătoreşti definitive de recunoaştere a dreptului.
    Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei la data de 5.12.2023, reclamanţii au completat apărările formulate iniţial în cererea de chemare în judecată şi în răspunsul la întâmpinările pârâtului Guvernului României şi ale intervenientului accesoriu M.M.A.P. (f. 144-146 vol. I dosar).
    Astfel, suplimentar faţă de cele invocate atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin toate apărările, reclamanţii precizează că în data de 28.11.2023 Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauzele reunite nr. 46.201/16 şi 47.379/18 privind Obştea de Pădure Porceni Piesa şi Composesoratul Piciorul Bătrân Banciu (Braşov) versus România, într-o speţă identică/similară cu prezenta cauză, a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. În susţinere, au invocat paragrafele 78, 70, 71, 72, 73, 74, 77 din Hotărârea CEDO.
    Conform hotărârii, CEDO a statuat că această conduită a Guvernului României (nu a adoptat şi publicat normele metodologice de acordare a ajutorului de stat menite să compenseze restricţiile impuse de lege proprietarilor terenurilor forestiere pentru anii 2010-2013) a afectat direct principiul legalităţii. Apreciază reclamanţii că pentru repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restabilirea legalităţii încălcate şi instaurarea ordinii de drept în ceea ce îl priveşte pe reclamant se impune admiterea cererii aşa cum a fost formulată.
    Subliniază reclamanţii că instanţa naţională română, ca prim judecător al Convenţiei, are obligaţia legală de a da eficienţă şi de a recunoaşte efectele hotărârilor pronunţate de jurisdicţia de contencios european al drepturilor omului, ca o expresie a respectării obligaţiilor asumate de România ca stat parte la Convenţie conform art. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi preambulului acestuia.

    VI. Renunţarea parţială la acţiune
    La data de 26.01.2024, reclamanţii au depus la dosarul cauzei o cerere de renunţare parţială la judecată (f. 36-38 vol. II dosar), prin care arată că în temeiul art. 406 din Codul de procedură civilă înţeleg să renunţe parţial la judecată doar raportat la următoarele petite din acţiunea introductivă: cu privire la petitul A din cererea iniţială - anularea parţială a H.G. nr. 1.370/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1087 din 10.11.2022, în concret: doar raportat la punctul 2 - respectiv anularea parţială a art. 4 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022 privind termenul-limită pentru depunerea cererilor şi a documentaţiilor şi momentul de la care se calculează acest termen; integral raportat la punctul B; integral raportat la punctul C; integral raportat la punctul D. Ca efect al constatării renunţării parţiale a petitelor aşa cum au învederat, reclamanţii arată că instanţa urmează a fi investită doar cu următoarele petite:
    1) anularea parţială a Hotărârii Guvernului nr. 1.370/2022 din 9.11.2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1087 din 10.11.2022, în concret:
    a. anularea parţială a articolului 1 din Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.370/2022, în sensul de a se înlătura sintagma: „beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri“;
    b. anularea parţială a titlului din anexa nr. 1 la normele metodologice, în sensul de a se înlătura sintagma: „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“; şi
    c. anularea parţială a titlului din anexa nr. 2 la normele metodologice, în sensul de a se înlătura sintagma „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“;

    2) obligarea pârâţilor în solidar, în cazul admiterii cererii de intervenţie accesorie a M.M.A.P., la plata integrală a tuturor cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă.

    În secundar, în cazul în care instanţa va constata că pe data de 14.12.2023 nu au fost îndeplinite condiţiile legale a primului termen de judecată, au solicitat ca în conformitate cu art. 204 din Codul de procedură civilă să considere prezenta ca fiind precizare de acţiune (şi nu cerere de renunţare parţială raportat la art. 406 din Codul de procedură civilă).
    Au susţinut că toate argumentele de fapt şi de drept corespunzătoare din acţiunea iniţială rămân integral valabile şi le susţin ca atare, inclusiv toate apărările pe care le-au formulat în cauză şi prin notele completatoare depuse pentru termenul din 14.12.2023, raportat la petitele care vor rămâne deduse judecăţii.
    În drept, reclamanţii au invocat aplicabilitatea art. 406 din Codul de procedură civilă, iar în subsidiar a art. 204 din acelaşi cod.

    VII. Dispoziţii ale instanţei
    Prin încheierea din data de 1.02.2024 (f. 39 vol. II dosar), Curtea a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi a respins excepţia netimbrării acţiunii, invocată de pârâtul Guvernul României, pentru motivele expuse în acea încheiere.
    Prin încheierea din data de 15.02.2024 (f. 85-86 vol. II dosar), Curtea a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse de părţi la dosar şi a rămas în pronunţare asupra excepţiilor lipsei de interes, lipsei calităţii procesuale active şi inadmisibilităţii petitului B al acţiunii, invocate de pârâtul Guvernul României, asupra cererii de renunţare parţială la judecată, cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată şi asupra cererii de intervenţie accesorie.

    VIII. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
    Curtea va analiza, cu prioritate, cererea de renunţare parţială la judecată şi excepţiile lipsei de interes, lipsei calităţii procesuale active şi inadmisibilităţii petitului B al acţiunii.
    VIII.1. Renunţarea parţială la judecată
    După cum s-a reţinut mai sus (pct. VI al hotărârii), reclamanţii au depus la dosarul cauzei o cerere de renunţare parţială la judecată (f. 36-38 vol. II dosar), prin care arată că în temeiul art. 406 din Codul de procedură civilă înţeleg să renunţe parţial la judecată doar raportat la următoarele petite din acţiunea introductivă: cu privire la petitul A din cererea iniţială - anularea parţială a H.G. nr. 1.370/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1087 din 10.11.2022, în concret: doar raportat la punctul 2 - respectiv anularea parţială a art. 4 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1.370/2022 privind termenul-limită pentru depunerea cererilor şi a documentaţiilor şi a momentului de la care se calculează acest termen; integral raportat la punctul B; integral raportat la punctul C; integral raportat la punctul D.
    Curtea, faţă de cererea de renunţare la judecată, reţine că în drept, potrivit art. 406 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură civilă, reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă, acordul celeilalte părţi fiind necesar dacă renunţarea se face la primul termen de judecată sau ulterior. În cauză, renunţarea a fost făcută după primul termen de judecată, iar pârâtul nu şi-a exprimat poziţia, cerută de instanţă, care a acordat termen în acest sens prin încheierea din data de 1.02.2024 (f. 39 verso vol. II dosar), astfel că se consideră că există acordul tacit al acestuia, potrivit art. 406 alin. (4) teza ultimă din Codul de procedură civilă.
    Prin urmare, Curtea va face aplicarea dispoziţiilor art. 406 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi va lua act de renunţarea reclamanţilor Composesoratul de Pădure Vârghiş, Composesoratul Doboşeni, Composesoratul Satului Tălişoara, Composesoratul Satului Bodoc şi Composesoratul Unificat Bixad la judecata petitelor A (doar pct. 2), B (integral), C (integral) şi D (integral).

    VIII.2. Excepţia lipsei de interes
    În susţinerea excepţiei lipsei de interes a reclamanţilor în formularea acţiunii, pârâtul a arătat, în esenţă, că reclamanţii nu au dovedit un interes, un folos practic în demararea acestui demers judiciar, dat fiind că nu a făcut dovada încălcării unui drept sau interes legitim prin actul normativ a cărui anulare se solicită.
    În drept, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă, „orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes“.
    Interesul trebuie să fie, în conformitate cu prevederile art. 33 din Codul de procedură civilă, „determinat, legitim, personal, născut şi actual“ şi reprezintă folosul practic, imediat şi direct, urmărit de partea care declanşează procedura judiciară. Această condiţie trebuie să existe nu numai la momentul promovării unei acţiuni în justiţie, ci şi pe tot parcursul soluţionării ei, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea căilor de atac.
    În materia contenciosului administrativ, art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede explicit că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public“.
    În cauză, întrucât reclamanţii sunt proprietari de terenuri cu vegetaţie forestieră, situate în arii protejate de tip Natura 2000, iar hotărârea de guvern a cărei anulare se solicită vizează acordarea de compensaţii unei anumite categorii de proprietari de astfel de terenuri, Curtea apreciază că aceştia justifică interesul pentru promovarea acţiunii deduse judecăţii.
    Curtea apreciază că este neîntemeiată apărarea pârâtului că reclamanţii nu ar justifica vreun interes în promovarea cererii de chemare în judecată întrucât Hotărârea Guvernului nr. 1.370/2022 a fost elaborată pentru punerea în executare a Deciziei civile nr. 3.701 din 16.06.2021, precum şi a Deciziei civile nr. 4.596 din 23.09.2020, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 214/57/2017, respectiv în Dosarul nr. 494/54/2017, hotărâri ce privesc reclamantele Asociaţia Composesoratul Jina, respectiv Obştea Pestişani.
    Astfel, prin demersul lor judiciar, reclamanţii urmăresc să obţină extinderea ariei de aplicare a Normelor metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, în sensul ca acestea să se aplice tuturor proprietarilor de păduri care suferă restricţii în recoltarea de masă lemnoasă. Pentru aceasta, reclamanţii justifică, fără dubiu, un interes direct, născut şi actual.
    Din motivele mai sus expuse, Curtea va respinge excepţia lipsei interesului în formularea acţiunii, invocată de pârâtul Guvernul României.

    VIII.3. Excepţia lipsei calităţii procesuale active
    În ceea ce priveşte această excepţie, Curtea reţine că cerinţa calităţii procesuale active, condiţie de exerciţiu al acţiunii în faţa instanţei, presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi titularul dreptului raportului juridic dedus judecăţii, în acord cu dispoziţiile art. 36 din Codul de procedură civilă.
    Din cuprinsul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că au legitimare procesuală activă pentru a formula cerere de anulare a actului administrativ persoanele pretins vătămate în drepturile sau în interesele lor legitime de actul administrativ vizat.
    În cauză, reclamanţii au calitatea de proprietari de terenuri cu vegetaţie forestieră, situate în arii protejate de tip Natura 2000, încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, fapt ce presupune restricţii totale sau drastice în recoltarea de masă lemnoasă. Prin raportare la obiectul de reglementare al actului normativ a cărui anulare se solicită, reclamanta se consideră vătămată întrun drept sau interes legitim, dovedirea în concret a vătămării fiind o chestiune ce ţine de fondul cauzei, nu de legitimare procesuală activă a reclamantei. În principiu, reclamanta intră în categoria persoanelor care ar putea, sub rezerva îndeplinirii unor formalităţi punctuale, să primească compensaţii/ajutoare de stat, de unde concluzia existenţei calităţii procesuale active a acesteia în promovarea prezentei acţiuni şi posibilitatea ca ea să sufere o vătămare prin adoptarea actului normativ contestat în prezenta cauză.
    În consecinţă, instanţa va respinge şi această excepţie, ca fiind neîntemeiată.

    VIII.4. Excepţia inadmisibilităţii petitului B al acţiunii
    Curtea constată că prin cererea de renunţare parţială la judecată (f. 36-38 vol. II dosar) reclamanţii au înţeles să renunţe la judecata petitului B al acţiunii, iar instanţa a luat act de această renunţare, astfel că excepţia inadmisibilităţii acestui petit urmează a fi respinsă, fiind rămasă fără obiect.

    VIII.5. Fondul cauzei
    Curtea reţine că, urmare a renunţării parţiale de către reclamanţi la judecata unor petite din acţiunea sa, instanţa a rămas învestită cu cererea acestora de anulare parţială a Hotărârii Guvernului nr. 1.370/2022, în sensul:
    - anulării parţiale a articolului 1 din Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.370/2022, în sensul de a se înlătura sintagma: „beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri“;
    – anulării parţiale a titlului din anexa nr. 1 la Normele metodologice, în sensul de a se înlătura sintagma: „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“;
    – anulării parţiale a titlului din anexa nr. 2 la Normele metodologice, în sensul de a se înlătura sintagma „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“.

    În soluţionarea acestor petite, Curtea reţine că prin Hotărârea Guvernului nr. 1.370 din 9 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, Guvernul României a aprobat Normele metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive.
    În nota de fundamentare a acestui normativ s-a menţionat că actul se impune a fi adoptat ca urmare a Deciziei civile nr. 3.701 din 16.06.2021 şi a Deciziei civile nr. 4.596 din 23.09.2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul înregistrat cu nr. 214/54/2017, respectiv în Dosarul nr. 494/54/2017. Aşadar, HG nr. 1.370/2022 a fost adoptată pentru punerea în executare atât a Deciziei nr. 3.701 din 16.06.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 214/57/2017, şi a Deciziei nr. 4.596 din 23.09.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul înregistrat cu nr. 494/54/2017.
    Prin Decizia nr. 3.701 din 16 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul înregistrat cu nr. 214/54/2017, în soluţionarea recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 130 din 14 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia contencios administrativ şi fiscal, instanţa de recurs, casând sentinţa şi rejudecând cauza, „a admis acţiunea reclamantei Composesoratul Jina şi a obligat Guvernul României la adoptarea hotărârii de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, în vederea soluţionării cererii privind compensaţiile aferente perioadei 2010-2013, formulate de reclamantă“.
    Relativ la Decizia nr. 4.596 din 23.09.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul înregistrat cu nr. 494/54/2017, instanţa constată că prin aceasta a fost respins recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva Sentinţei nr. 302 din 24.05.2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia contencios administrativ şi fiscal. Prin această sentinţă instanţa a admis în parte acţiunea formulată de Obştea Peştişani în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi a obligat pârâtul Guvernul României „să adopte o hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a proiectului de hotărâre de Guvern avizată de Guvern în Comisia Europeană care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012“.
    Aşadar, prin această sentinţă, definitivă prin respingerea recursului, instanţa a stabilit, definitiv, în sarcina pârâtului Guvernul României obligaţia de a adopta o hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, respectiv a proiectului de hotărâre, avizat de Comisia Europeană şi care a stat la baza emiterii Deciziei nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012, hotărârea urmând a se aplica tuturor proprietarilor care au restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, iar nu doar beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri, aşa cum a stabilit pârâtul prin H.G. nr. 1.370/2022.
    Deşi în expunerea de motive se face trimitere la cele dispuse prin cele două sentinţe judecătoreşti, în cuprinsul art. 1 din H.G. nr. 1.370/2022 se statuează că „Prezentele norme se aplică beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor incluse în reţeaua ecologică europeană NATURA 2000, care determină restricţii în recoltarea masei lemnoase“.
    Astfel, analizând conţinutul actului normativ contestat, se constată că, deşi se menţionează că scopul emiterii actului este punerea în aplicare a celor două hotărâri judecătoreşti, conţinutul acestuia nu reflectă cele stabilite definitiv prin Decizia nr. 3.701 din 16 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul înregistrat cu nr. 214/54/2017.
    De asemenea, nu există nicio justificare rezonabilă pentru care, la elaborarea H.G. nr. 1.370/2022, pârâtul a avut în vedere toţi beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri reprezentând contravaloarea compensaţiilor pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice pentru suprafeţele de păduri încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2, stabilite conform normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor, incluse în reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care determină restricţii de recoltarea masei lemnoase, iar nu proprietarii de astfel de suprafeţe de păduri care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, astfel cum s-a stabilit prin decizia sus-menţionată.
    Astfel cum rezultă din nota de fundamentare, sursa proiectului de act normativ a fost reprezentată de cele două decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sus-menţionate, iniţiativa aparţinând Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. În acord cu apărările pârâtului, instanţa constată că proiectul actului administrativ a fost avizat de către autorităţile publice interesate în aplicarea acestuia, astfel, de altfel necontestat de reclamantă.
    Pârâtul Guvernul României trebuia, aşadar, să adopte un act administrativ cu caracter normativ şi care să cuprindă reglementări formulate abstract, de principiu, cu caracter obligatoriu pentru un număr nedeterminat de persoane sau situaţii care se încadrează în ipoteza normei pe care o instituie, determinate fiind numai criteriile pentru stabilirea sferei destinatarilor, iar nu fiecare beneficiar în parte.
    Faptul că actul administrativ la adoptarea căruia a fost obligat pârâtul are caracter normativ rezultă şi din dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic care prevede: „(1) În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru: (…) b) acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.“, respectiv din prevederile articolului 99 din acelaşi act normativ, potrivit căruia Normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale prevăzute la art. 98 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.
    Or, tocmai din cauza faptului că pârâtul nu a elaborat astfel de Norme metodologice, instanţa de judecată, la iniţiativa altor reclamanţi, a înţeles să dispună obligarea acestuia la adoptarea acestor norme metodologice.
    Faţă de cele care precedă, Curtea va admite cererea de chemare în judecată, formulată şi precizată de reclamanţii Composesoratul de Pădure Vârghiş, Composesoratul Doboşeni, Composesoratul Satului Tălişoara, Composesoratul Satului Bodoc şi Composesoratul Unificat Bixad, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, şi va dispune anularea în parte a Hotărârii Guvernului nr. 1.370 din 9 noiembrie 2022 privind aprobarea Normelor metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, în sensul că:
    - se va înlătura din cuprinsul art. 1 din Normele metodologice aprobate prin această hotărâre sintagma „beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri“;
    – se va înlătura din titlurile anexelor nr. 1 şi 2 la Normele metodologice sintagma „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“.


    VIII.6. Cererea de intervenţie accesorie
    Faţă de soluţia dată cererii principale, Curtea va respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor în interesul pârâtului Guvernul României.

    VIII.7. Cheltuieli de judecată
    Curtea reţine că reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului şi intervenientului accesoriu la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 25.050 de lei, compus din contravaloarea taxei judiciare de timbru (150 de lei), onorariu avocaţial (24.750 de lei) şi cheltuieli de deplasare cu autovehiculul (150 de lei).
    În drept, Curtea reţine că, potrivit art. 453 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, „Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată“.
    Întrucât în cauză iniţial instanţa a fost învestită cu o cerere având patru petite, iar ulterior reclamanţii au renunţat la trei dintre aceste petite, petitul rămas fiind admis, Curtea apreciază că trebuie considerat că cererea reclamanţilor a fost admisă numai în parte, drept care şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată va fi admisă în parte.
    Prin urmare, Curtea va stabili cuantumul cheltuielilor de judecată la care vor fi obligaţi, în solidar, să le plătească reclamanţilor pârâtul Guvernul României şi intervenientul accesoriu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin raportare la măsura în care cererea de chemare în judecată cu care a fost învestită iniţial instanţa a fost admisă.
    Prin urmare, cuantumul cheltuielilor de judecată va cuprinde suma de 6.187,50 de lei cu titlu de onorariu avocaţial (25% din 24.750 de lei), suma de 50 de lei cu titlu de taxă judiciară de timbru aferentă petitului admis şi suma de 150 de lei cu titlu de cheltuieli de transport.
    Faţă de cele care precedă, Curtea va admite în parte cererea reclamanţilor de acordare a cheltuielilor de judecată şi, în consecinţă, va obliga pe pârâtul Guvernul României şi pe intervenientul accesoriu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata în solidar către reclamanţi a sumei de 6387,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.


    PENTRU ACESTE MOTIVE
    În numele legii
    HOTĂRĂŞTE:
    Ia act de renunţarea reclamanţilor Composesoratul de Pădure Vârghiş, Composesoratul Doboşeni, Composesoratul Satului Tălişoara, Composesoratul Satului Bodoc şi Composesoratul Unificat Bixad la judecata petitelor A (doar pct. 2), B (integral), C (integral) şi D (integral).
    Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii petitului B al acţiunii, invocate de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare.
    Admite cererea de chemare în judecată, formulată şi precizată de reclamanţii Composesoratul de Pădure Vârghiş, Composesoratul Doboşeni, Composesoratul Satului Tălişoara, Composesoratul Satului Bodoc şi Composesoratul Unificat Bixad, cu sediul procesual ales la avocat ales Zăgrean Gabriel, în municipiul Cluj-Napoca, Str. Cetinei nr. 22, judeţul Cluj, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, cu sediul în Bucureşti, Palatul Victoria, Piaţa Victoriei nr. 1, sectorul 1.
    Anulează în parte Hotărârea Guvernului nr. 1.370 din 9 noiembrie 2022 privind aprobarea Normelor metodologice de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, în sensul că:
    - se înlătură din cuprinsul art. 1 din Normele metodologice aprobate prin această hotărâre sintagma „beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri“;
    – se înlătură din titlurile anexelor nr. 1 şi 2 la Normele metodologice sintagma „beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive“.

    Respinge cererea de intervenţie accesorie, în interesul pârâtului, formulată de intervenientul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
    Admite în parte cererea reclamanţilor de acordare a cheltuielilor de judecată şi, în consecinţă, obligă pe pârâtul Guvernul României şi pe intervenientul accesoriu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata în solidar către reclamanţi a sumei de 6.387,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Braşov.
    Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, data de 23 februarie 2024.


                    PREŞEDINTE,
                    DEMIS-MARIUS SPĂRIOS
                    Grefier,
                    Mihaela Furnică


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial,  SENTINŢA nr. 20 din 23 februarie 2024

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
DESCARCATI GRATUIT
Raportul Special
" 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016