Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   REZOLUTIE nr. MEPC.198(62) din 15 iulie 2011  privind Liniile directoare din 2011 referitoare la aspecte suplimentare ale Codului tehnic NO(x) 2008 privind cerintele specifice ale motoarelor diesel navale prevazute cu dispozitive de reducere catalitica selectiva (SCR)    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

REZOLUTIE nr. MEPC.198(62) din 15 iulie 2011 privind Liniile directoare din 2011 referitoare la aspecte suplimentare ale Codului tehnic NO(x) 2008 privind cerintele specifice ale motoarelor diesel navale prevazute cu dispozitive de reducere catalitica selectiva (SCR)

EMITENT: ORGANIZATIA MARITIMA INTERNATIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 516 din 25 iulie 2012

    Comitetul pentru protecţia mediului marin,
    amintind articolul 38(a) al Convenţiei privind crearea Organizaţiei Maritime Internaţionale referitor la funcţiile Comitetului pentru protecţia mediului marin (Comitetul) conferite acestuia prin convenţiile internaţionale pentru prevenirea şi controlul poluării marine,
    amintind, de asemenea, că la a cincizeci şi opta sesiunea a sa Comitetul a adoptat, prin Rezoluţia MEPC.176(58), o versiune revizuită a anexei VI la MARPOL (denumită în continuare Anexa VI la MARPOL) şi, prin Rezoluţia MEPC.177(58), un Cod tehnic revizuit privind controlul emisiilor de oxizi de azot de la motoarele diesel navale (denumit în continuare Codul tehnic NO(x) 2008),
    luând notă de regula 13 a anexei VI la MARPOL ce face obligatoriu Codul tehnic NO(x) 2008 în virtutea acestei anexe,
    luând notă, de asemenea, de faptul că utilizarea dispozitivelor de reducere a NO(x) este prevăzută în Codul tehnic NO(x) 2008 şi că dispozitivele de reducere catalitică selectivă (denumită în continuare SCR) sunt dispozitive de reducere a NO(x) de acest tip care pot îndeplini nivelul III al limitelor emisiilor de NO(x),
    luând în considerare, la cea de-a şaizeci şi doua sa sesiune, Liniile directoare referitoare la aspecte suplimentare ale Codului tehnic NO(x) 2008 privind cerinţele specifice ale motoarelor diesel navale prevăzute cu dispozitive de reducere catalitică selectivă (SCR), elaborate de către Subcomitetul de lichide şi gaze în vrac la a cincisprezecea sa sesiune,

    1. adoptă Liniile directoare din 2011 referitoare la aspecte suplimentare ale Codului tehnic NO(x) 2008 privind cerinţele specifice ale motoarelor diesel navale prevăzute cu dispozitive de reducere catalitică selectivă (SCR), al căror text este prezentat în anexa la prezenta rezoluţie;
    2. invită administraţiile să ia în considerare Liniile directoare anexate atunci când emit certificate motoarelor prevăzute cu dispozitive de reducere catalitică selectivă (SCR);
    3. solicită părţilor la anexa VI la MARPOL şi guvernelor membre să aducă Liniile directoare anexate referitoare la Codul tehnic NO(x) în atenţia proprietarilor de nave, operatorilor de nave, constructorilor de nave, producătorilor de motoare diesel navale, precum şi oricăror altor grupuri interesate; şi
    4. decide să menţină aceste linii directoare în studiu, în scopul de a ţine cont de experienţa acumulată.


    ANEXĂ
    -----
la Rezoluţia MEPC.198(62)
-------------------------

                          LINIILE DIRECTOARE DIN 2011
                    referitoare la aspecte suplimentare ale
      Codului tehnic NO(x) 2008 privind cerinţele specifice ale motoarelor
 diesel navale prevăzute cu dispozitive de reducere catalitică selectivă (SCR)

    CUPRINS

    1. INTRODUCERE
    2. GENERALITĂŢI
    2.1. Scop
    2.2. Aplicare
    2.3. Definiţii
    3. PROCEDURA DE PRECERTIFICARE
    3.1. Generalităţi
    3.2. Dosarul tehnic şi procedurile de verificare a NO(x) la bordul navei
    3.3. Măsuri pentru a evita pierderea agentului de reducere
    3.4. Procedura de precertificare
    3.5. Certificatul EIAPP
    4. MOTOARE PREVĂZUTE CU UN DISPOZITIV DE REDUCERE CATALITICĂ SELECTIVĂ (SCR): CONCEPTELE DE FAMILIE ŞI GRUP DE MOTOARE
    5. METODE DE ÎNCERCARE CARE SE APLICĂ ÎN CADRUL PROCEDURII A
    5.1. Generalităţi
    5.2. Calcularea emisiilor gazoase
    6. METODE DE ÎNCERCARE CARE SE APLICĂ ÎN CADRUL PROCEDURII B
    6.1. Generalităţi
    6.2. Proceduri pentru încercarea de verificare a unui motor
    6.3. Proceduri pentru încercarea camerelor de reducere catalitică selectivă (SCR)
    6.4. Calcularea emisiilor specifice
    6.5. Raportul încercării care trebuie transmis administraţiei
    7. ÎNCERCAREA DE CONFIRMARE LA BORDUL NAVEI ÎN CADRUL PROCEDURII B

    1. Introducere

    1.1. Codul tehnic NO(x) 2008 (NTC 2008) prevede utilizarea de dispozitive de reducere a NO(x) (a se vedea paragraful 2.2.5 din Cod). Printre acestea se numără şi dispozitivele de reducere catalitică selectivă.
    1.2. Codul tehnic NO(x) 2008 prevede două moduri de precertificare a motoarelor prevăzute cu un dispozitiv de reducere a NO(x):
    .1 motor prevăzut cu un dispozitiv de reducere catalitică selectivă: aprobare în conformitate cu paragraful 2.2.5.1 din Codul tehnic NO(x) 2008 şi încercarea în conformitate cu capitolul 5 din acest Cod; şi
    .2 metoda de măsurare simplificată în conformitate cu secţiunea 6.3 din Codul tehnic NO(x) 2008, în condiţiile prevăzute la paragraful 2.2.5.2 (în caz de nerespectare) din Codul tehnic NO(x) 2008.
    1.3. În conformitate cu paragraful 2.2.5.1 din Codul tehnic NO(x) 2008, motorul prevăzut cu dispozitiv de reducere catalitică selectivă ar trebui să fie încercat pe un stand de încercare (procedura A). Atunci când acest lucru nu este posibil pentru motivele menţionate la paragraful 3.1.1, ar trebui să fie aplicate dispoziţiile procedurii B.
    1.4. Administraţiile sunt invitate să ţină cont de prezentele linii directoare atunci când efectuează certificarea motoarelor prevăzute cu un dispozitiv de reducere catalitică selectivă.

    2. Generalităţi

    2.1. Scop
    2.1.1. Prezentele linii directoare sunt menite să ofere recomandări, care completează cerinţele prevăzute de Codul tehnic NO(x) 2008, aplicabile la proiectare, la încercare, la inspecţii şi la certificarea motoarelor diesel navale prevăzute cu un dispozitiv de reducere catalitică selectivă, pentru a asigura că acestea îndeplinesc cerinţele regulii 13 a anexei VI la MARPOL.

    2.2. Aplicare
    2.2.1. Prezentele linii directoare se aplică la toate motoarele diesel navale prevăzute cu un dispozitiv de reducere catalitică selectivă în scopul de a satisface prevederile regulii 13 a anexei VI la MARPOL.

    2.3. Definiţii
    2.3.1. Cu excepţia cazului în care se prevede altfel, expresiile folosite în prezentele linii directoare au acelaşi înţeles ca şi cele definite în regula 2 din anexa VI la MARPOL şi în paragraful 1.3 din Codul tehnic NO(x) 2008.
    2.3.2. Motor prevăzut cu un dispozitiv de reducere catalitică selectivă înseamnă un sistem format dintr-un motor diesel naval, o cameră de reducere catalitică selectivă şi un sistem de injecţie de agent de reducere. Atunci când un dispozitiv de control de reducere efectivă a emisiilor de NO(x) este instalat, acesta este, de asemenea, considerat ca parte a sistemului.
    2.3.3. Bloc catalitic înseamnă un bloc de anumite dimensiuni, prin care trec gazele arse de evacuare şi a cărei suprafaţă internă este acoperită cu un catalizator pentru a reduce NO(x) din gazele arse de evacuare.
    2.3.4. Cameră de reducere catalitică selectivă înseamnă o unitate integrată care conţine unul sau mai multe blocuri catalitice şi prin care trec gazele arse de evacuare şi agentul de reducere.
    2.3.5. Sistem de injecţie al agentului de reducere înseamnă un sistem compus din una sau mai multe pompe care alimentează unul sau mai multe injectoare de agent de reducere, de unul sau mai multe injectoare care difuzează agentul de reducere în fluxul de gaze arse de evacuare şi unul sau mai multe dispozitive de reglare a difuziei.
    2.3.6. Valoarea AV (viteză superficială) înseamnă valoarea raportului dintre debitul de gaze arse de evacuare ce trec prin blocurile catalitice (mc/h) şi suprafaţa totală activă a blocurilor catalitice situate în camera de reducere catalitică selectivă (mý). Ca urmare, valoarea AV este exprimată în metri pe oră (m/h). Volumul fluxului gazelor arse de evacuare este volumul calculat la 0°C şi 101,3 kPa.
    2.3.7. Valoarea SV (viteză spaţială) înseamnă valoarea raportului dintre debitul de gaze arse de evacuare ce trec prin blocurile catalitice (mc/h) şi volumul total al blocului catalitic sau blocurilor catalitice situat/situate în camera de reducere catalitică selectivă (mc). Ca urmare, valoarea AV este exprimată în l pe oră (l/h). Volumul fluxului gazelor arse de evacuare este volumul calculat la 0°C şi 101,3 kPa.
    2.3.8. Volumul total al blocului catalitic înseamnă volumul (mc), calculat pe baza dimensiunilor exterioare ale blocului catalitic.
    2.3.9. Valoarea LV (viteza liniară) înseamnă valoarea raportului dintre debitul gazelor arse de evacuare ce trec prin blocurile catalitice (mc/h) şi secţiunea blocului catalitic (mý) în direcţia normală a fluxului de gaze. Ca urmare, valoarea LV este exprimată în metri pe oră (m/h). Volumul fluxului de gaze arse de evacuare este volumul calculat la 0°C şi 101,3 kPa.
    2.3.10. Secţiunea unui bloc catalitic înseamnă suprafaţa secţiunii transversale (mý) a blocului catalitic calculată la dimensiunile sale exterioare.
    2.3.11. Rata de reducere a NO(x), (eta) înseamnă valoarea obţinută aplicând formula următoare [(eta) se exprimă în procente (%)]:

               C(intrare) - C(ieşire)
    (eta) = ────────────────────────── * 100
                   C(intrare)

    unde: C(intrare) este concentraţia de NO(x) (ppm) măsurată la intrarea în camera de reducere catalitică selectivă;
          C(ieşire) este concentraţia NO(x) (ppm) măsurată la ieşirea din camera de reducere catalitică selectivă.

    3. Procedura de precertificare

    3.1. Generalităţi
    3.1.1. Motoarele prevăzute cu un dispozitiv de reducere catalitică selectivă ar trebui să fie certificate conform capitolului 2 din Codul tehnic NO(x) 2008. În cazul în care sistemele combinate, motor/dispozitiv de reducere catalitică selectivă, nu pot fi încercate nici la standul de încercare din cauza dimensiunii lor, construcţiei lor şi a altor restricţii, nici la bordul navei în deplină conformitate cu cerinţele capitolului 5 din Codul tehnic NO(x) 2008, atunci ar trebui să se aplice procedurile prevăzute în cadrul procedurii B.
    3.1.2. Solicitantul unui certificat ar trebui să fie entitatea responsabilă pentru întregul sistem "motor prevăzut cu un dispozitiv de reducere catalitică selectivă", de exemplu, producătorul motorului.
    3.1.3. Solicitantul ar trebui să furnizeze toate documentele necesare, inclusiv dosarul tehnic privind întregul sistem, descrierea procedurii de verificare a NO(x) la bordul navei şi, dacă este cazul, descrierea procedurii de încercare de confirmare.

    3.2. Dosarul tehnic şi procedurile de verificare a NO(x) la bordul navei
    3.2.1. În plus faţă de informaţiile furnizate în paragraful 3.1.3 şi de elementele indicate în secţiunea 2.4 din Codul tehnic NO(x) 2008, dosarul tehnic privind motoarele prevăzute cu un dispozitiv de reducere catalitică selectivă ar trebui să cuprindă următoarele informaţii:
    .1 agent de reducere: componente/tip şi concentraţie;
    .2 sistemul de injecţie a agentului de reducere, inclusiv dimensiunile şi volumul de alimentare;
    .3 caracteristici de proiectare a componentelor specifice dispozitivului de reducere catalitică selectivă situat în conducta de evacuare, de la colectorul de evacuare al motorului la camera de reducere catalitică selectivă;
    .4 specificaţii şi dispunerea blocului catalitic în camera de reducere catalitică selectivă;
    .5 parametrii de intrare, inclusiv temperatura de intrare admisibilă a gazelor arse de evacuare (maximă şi minimă) la intrarea în camera de reducere catalitică selectivă;
    .6 parametrii interni: pierderea admisibilă a presiunii ((Delta)P) între intrarea şi ieşirea din camera de reducere catalitică selectivă şi în conducta de evacuare, cauzată de componentele dispozitivului de reducere catalitică selectivă;
    .7 aspecte legate de calitatea combustibilului pentru a se asigura că motorul respectă permanent limita aplicabilă a emisiilor de NO(x);
    .8 factorii referitori la rata de diminuare a randamentului dispozitivului de reducere catalitică selectivă, de exemplu, condiţiile de înlocuire a blocurilor de reducere catalitică selectivă şi intervalul de schimb al blocurilor recomandat;
    .9 măsuri de control şi setările dispozitivului de reducere catalitică selectivă, de exemplu, modelul şi specificaţiile unităţii de control;
    .10 măsuri vizând reducerea la minimum a pierderii agentului de reducere;
    .11 metoda de verificare a parametrilor ca o procedură de verificare: având în vedere metoda de verificare care urmează să fie aplicată, ar trebui să se ia în considerare cerinţele paragrafului 2.3.6 din Codul tehnic NO(x) 2008 şi indicaţiile cuprinse în paragraful 2 din apendicele VII din Codul tehnic NO(x) 2008 la evaluarea adecvării procedurii propuse, folosind analizoare ale căror specificaţii îndeplinesc cerinţele apendicelui III din Codul tehnic NO(x) 2008 sau chiar cerinţe mai stricte; şi
    .12 orice alt/alţi parametru/parametri specificat/specificaţi de către producător.

    3.3. Măsuri pentru a evita pierderea agentului de reducere
    3.3.1. Când ureea soluţie sau amoniacul soluţie ori amoniacul gaz este utilizată/utilizat ca agent de reducere pentru reducerea catalitică selectivă, ar trebui să existe măsuri pentru a evita pierderea agentului de reducere, pentru a evita injectarea în sistem a unor cantităţi excesive de agent de reducere. Sistemul de injecţie a agentului de reducere ar trebui să fie conceput astfel încât să se evite emisiile de orice substanţă dăunătoare din sistem.

    3.4. Procedura de precertificare
    3.4.1. Încercarea şi precertificarea unui motor prevăzut cu un dispozitiv de reducere catalitică selectivă ar trebui să fie efectuate fie prin aplicarea procedurii A (descrisă la secţiunea 5), fie prin aplicarea procedurii B (descrisă la secţiunile 6 şi 7), după caz.

    3.5. Certificatul EIAPP
    3.5.1. Administraţia ar trebui să emită un certificat internaţional de prevenire a poluării atmosferei de către motoare (Certificat EIAPP) (a se vedea apendicele I din Codul tehnic NO(x) 2008), după aprobarea dosarului tehnic.
    3.5.2. Atunci când solicitantul alege procedura B pentru precertificare, inspecţia iniţială pentru emiterea certificatului IAPP nu ar trebui să fie făcută până când rezultatele de încercare de confirmare iniţială de la bordul navei nu sunt satisfăcătoare.Solicitantul rămâne în continuare entitatea responsabilă până la acceptarea finală a dispozitivului.

    4. Motoare prevăzute cu un dispozitiv de reducere catalitică selectivă (SCR): concepte de familie şi grup de motoare

    4.1. Cerinţele enunţate în capitolul 4 din Codul tehnic NO(x) 2008 se aplică, de asemenea, sistemelor de motoare prevăzute cu un dispozitiv de reducere catalitică selectivă (SCR).

    5. Metode de încercare care se aplică în cadrul procedurii A

    5.1. Generalităţi
    5.1.1. În cadrul procedurii A, încercarea aplicată la un sistem mixt compus dintr-un motor prevăzut cu un dispozitiv de reducere catalitică selectivă urmăreşte să garanteze că îndeplineşte limitele aplicabile de emisii de NO(x) prevăzute în anexa VI la MARPOL, după cum este cerut. Procedurile de măsurare la standul de încercare prevăzute în capitolul 5 din Codul tehnic NO(x) 2008 ar trebui să se aplice.

    5.2. Calcularea emisiilor gazoase
    5.2.1. Metoda de calcul descrisă la paragraful 5.12 din Codul tehnic NO(x) 2008 se aplică de asemenea motoarelor prevăzute cu un dispozitiv de reducere catalitică selectivă. Ea nu ţine cont de agentul de reducere injectat în fluxul de gaze arse de evacuare, în ceea ce priveşte efectul său asupra determinării debitului masic al gazelor arse de evacuare (apendicele VI) sau asupra factorului de corecţie în fază uscată/fază umedă [ecuaţia (11), paragraful 5.12.3.2.2 din Codul tehnic NO(x) 2008]. Factorul de corecţie a NO(x) pentru umiditate şi temperatură [ecuaţia (16) sau (17), respectiv paragrafele 5.12.4.5 şi 5.12.4.6 din Codul tehnic NO(x) 2008] nu trebuie să se aplice.
    5.2.2. În cazul unui motor prevăzut cu un dispozitiv de reducere catalitică selectivă ar trebui să se măsoare următorii parametri şi să se înregistreze rezultatele în raportul de încercare a motorului, în conformitate cu secţiunea 5.10 din Codul tehnic NO(x) 2008:
    .1 rata de injectare a agentului de reducere la fiecare punct de încărcare (kg/h);
    .2 temperatura gazelor arse de evacuare la intrarea şi ieşirea din camera de reducere catalitică selectivă (°C);
    .3 pierderea de presiune (kPa): trebuie să se măsoare presiunea la intrarea şi ieşirea din camera de reducere catalitică selectivă şi să se calculeze pierderea de presiune ((Delta)P). Dacă producătorul a stabilit o limită admisibilă pentru (Delta)P, această valoare ar trebui să fie confirmată; şi
    .4 alt/alţi parametru/parametri, aşa cum se specifică de către administraţie.

    6. Metode de încercare care se aplică în cadrul procedurii B

    6.1. Generalităţi
    6.1.1. Scopul încercării unui motor prevăzut cu un dispozitiv de reducere catalitică selectivă în cadrul procedurii B este de a confirma faptul că sistemul respectă limitele aplicabile emisiilor de NO(x) definite în anexa VI la MARPOL, după cum este cerut. Încercările din cadrul procedurii B sunt următoarele:
    .1 motorul este încercat pentru a determina valoarea emisiilor de NO(x) (g/kWh) în conformitate cu paragraful 6.2.1;
    .2 rata de reducere a emisiilor de NO(x), obţinută de dispozitivul pentru reducerea catalitică selectivă, poate fi calculată folosind instrumente de modelare, având în vedere condiţiile de referinţă geometrice, modelele de conversie chimică a NO(x), precum şi alţi parametri care urmează să fie luaţi în considerare;
    .3 camera de reducere catalitică selectivă, nu neapărat la scară naturală, trebuie să fie încercată în conformitate cu secţiunea 6.3 în scopul obţinerii datelor pentru modelul de calcul, astfel cum acesta este utilizat la paragraful 6.1.1.2;
    .4 este verificat volumul emisiilor de NO(x) ale motorului prevăzut cu un dispozitiv de reducere catalitică selectivă, care este calculat în conformitate cu secţiunea 6.4, utilizând valoarea emisiilor de NO(x) provenite de la motor şi rata de reducere a NO(x) a camerei de reducere catalitică selectivă. În acest stadiu, dosarul tehnic este complet şi valorile emisiilor de NO(x) vor fi înregistrate în suplimentul certificatului EIAPP; şi
    .5 performanţa privind emisiile de NO(x) a motorului, la care este ataşat dispozitivul de reducere catalitică selectivă a emisiilor de NO(x), este verificată printr-o încercare de confirmare în conformitate cu procedura descrisă la paragraful 7.5.

    6.2. Proceduri pentru încercarea de verificare a unui motor
    6.2.1. Scopul încercării motorului este de a determina valorile emisiilor pentru utilizarea lor în secţiunea 6.4. Aceste măsurători ar trebui să fie în conformitate cu dispoziţiile capitolului 5 din Codul tehnic NO(x) 2008.
    6.2.2. Este specificat la paragraful 5.9.8.1 din Codul tehnic NO(x) 2008 faptul că, în cazul unui sistem de motor, condiţiile de funcţionare ale motorului trebuie să fie măsurate pentru fiecare mod. Acest lucru se aplică şi în cazul unui motor prevăzut cu un dispozitiv de reducere catalitică selectivă. În plus, trebuie să se determine temperatura gazelor arse de evacuare la intrarea prevăzută a camerei de reducere catalitică selectivă şi înregistrată în raportul de încercare specificat în secţiunea 5.10 din Cod.

    6.3. Proceduri pentru încercarea camerelor de reducere catalitică selectivă (SCR)
    6.3.1. Generalităţi
    6.3.1.1. Pentru încercarea de validare, camera de reducere catalitică selectivă poate să fie o cameră la scară naturală sau o versiune la scară redusă. O cameră de reducere catalitică selectivă ar trebui să demonstreze reducerea aşteptată a concentraţiilor de NO(x) (ppm) în gazele arse de evacuare, măsurate în secţiunea 6.2. Prin urmare, rata de reducere a NO(x) a camerei de reducere catalitică selectivă ar trebui să fie determinată pentru fiecare punct de mod individual. Când se foloseşte o versiune la scară a camerei de reducere catalitică selectivă, procesul de reducere la scară ar trebui să fie validat în conformitate cu cerinţele administraţiei.
    6.3.2. Condiţii de încercare la fiecare punct de mod
    6.3.2.1. Gazele arse de evacuare, catalizatorul, agentul de reducere şi sistemul de injecţie ar trebui să îndeplinească următoarele condiţii la fiecare punct de mod:
    .1 Flux de gaze arse de evacuare
    În timpul încercării, debitul de gaze arse de evacuare trebuie să fie redus la scară pentru a ţine cont de dimensiunea modelului catalizatorului.
    .2 Componentele gazelor arse de evacuare
    În timpul încercării, gazele arse de evacuare trebuie să fie gaze arse de evacuare provenite fie de la motoarele diesel, fie gaze simulate.
    În cazul în care sunt utilizate gaze arse de evacuare provenite de la motoarele diesel, acestea ar trebui să corespundă, din punctul de vedere al concentraţiilor acestora, gazelor arse de evacuare descrise în secţiunea 6.2, în privinţa NO(x), O(2), CO(2), H(2)O şi SO(2) (± 5% din concentraţia necesară pentru fiecare tip de emisie).
    În cazul în care sunt utilizate gaze simulate, acestea ar trebui să corespundă, din punctul de vedere al concentraţiilor acestora, gazelor arse de evacuare descrise în secţiunea 6.2, în privinţa NO, NO(2)O(2), CO(2), H(2)O şi SO(2)(± 5% din concentraţia necesară pentru fiecare tip de emisie), plus N(2).
    .3 Temperatura gazelor arse de evacuare
    Temperatura gazelor arse de evacuare utilizate pentru încercare ar trebui să corespundă temperaturilor obţinute în cursul încercării descrise la secţiunea 6.2, asigurându-se că la fiecare punct de încărcare, altul decât cel prevăzut la paragraful 3.1.4 din Codul tehnic NO(x) 2008, camera de reducere catalitică selectivă este activată şi că nu a avut loc nicio formare de bisulfat de amoniac şi nici pieirea agentului de reducere.
    .4 Blocuri catalitice şi valorile AV şi SV
    Blocurile catalitice utilizate la încercare ar trebui să fie la fel cu blocurile catalitice care sunt utilizate în camera de reducere catalitică selectivă în funcţiune. În cazul încercării la scară naturală, valorile AV, SV sau LV ar trebui să aibă valoarea cuprinsă în marja de ± 20% din valoarea cerută, astfel cum a fost obţinută din încercările descrise în secţiunea 6.2. În cazul unei încercări la scară, valorile ar trebui să corespundă cu cele menţionate mai sus.
    .5 Agent de reducere
    Concentraţia agentului de reducere trebuie să fie reprezentativă pentru agentul de reducere din gazul ars de evacuare în timpul exploatării efective.
    6.3.3. Stabilitatea măsurătorilor
    6.3.3.1. Toate măsurătorile ar trebui să fie înregistrate după ce s-au stabilizat.
    6.3.4. Lista parametrilor ce urmează a fi obţinuţi din model
    6.3.4.1. Datele de operare ce trebuie incluse în dosarul tehnic ar trebui să fie obţinute din modelare sau justificate altfel.
    6.3.4.2. Analizoarele gazului ars de evacuare ar trebui să fie în conformitate cu apendicele III şi apendicele IV la Codul tehnic NO(x) 2008 sau să fie considerate corespunzătoare de către administraţie.
    6.3.5. Raportul încercării privind camera de reducere catalitică selectivă
    6.3.5.1. Valorile înregistrate în conformitate cu paragraful 6.3.1.1 ar trebui să fie înregistrate în raportul de încercare astfel cum este cerut în secţiunea 5.10 din Codul tehnic NO(x) 2008.

    6.4. Calcularea emisiilor specifice
    6.4.1. Emisiile de NO(x) provenite de la un motor prevăzut cu un dispozitiv de reducere catalitică selectivă ar trebui să fie calculate după cum urmează:

             i=n
              Σ [(100 - (eta)(i))/100]*q(mgasi)*W(Fi)
             i=1
    gas(x) = ────────────────────────────────────────,
                        i=n
                         Σ (P(i)*W(Fi))
                        i=1

    unde:
    (eta) - rata de reducere a NO(x) (%) obţinută în conformitate cu secţiunea 6.3;
    q(mgasi) - debitul masic a NO(x) în fază gazoasă măsurat conform secţiunii 6.2;
    W(Fi) - factor de ponderare;
    P(i) - presiunea măsurată la punctele de mod individuale în conformitate cu secţiunea 6.2.
    Factorii de ponderare şi numărul de moduri (n) utilizaţi în calculele de mai sus trebuie să fie în conformitate cu prevederile secţiunii 3.2 din Codul tehnic NO(x) 2008.

    6.4.2. Valoarea emisiilor de NO(x) (g/kWh) calculată conform paragrafului 6.4.1 ar trebui să fie comparată cu valoarea emisiilor-limită aplicabile. Această valoare a emisiilor este consemnată în secţiunea 1.9.6 din Suplimentul la Certificatul EIAPP (apendicele I din Codul tehnic NO(x) 2008).

    6.5. Raportul încercării care trebuie transmis administraţiei
    6.5.1. Raportul încercării la care se face referire în paragrafele 6.2.2 şi 6.3.5.1, împreună cu datele indicate în secţiunea 6.4, ar trebui să fie incluse în documentaţia care urmează a fi transmisă administraţiei.

    7. Încercarea de confirmare la bordul navei în cadrul procedurii B

    7.1. După instalarea la bordul navei a motorului prevăzut cu un dispozitiv de reducere catalitică selectivă şi înainte de intrarea sa în funcţiune, ar trebui să fie efectuată la bord o încercare de confirmare iniţială.
    7.2. Motorul prevăzut cu dispozitiv de reducere catalitică selectivă ar trebui să fie verificat dacă acesta corespunde descrierii prezentate în dosarul tehnic.
    7.3. Încercarea de confirmare ar trebui efectuată cât mai aproape posibil de 25%, 50% şi 75% din puterea nominală, indiferent de ciclul de încercare.
    7.4. Pentru fiecare punct de mod de încercare de confirmare ar trebui să se verifice valorile de exploatare indicate în dosarul tehnic.
    7.5. Concentraţiile emisiilor de NO(x) ar trebui măsurate la intrarea şi ieşirea din camera de reducere catalitică selectivă. Rata de reducere a NO(x) ar trebui să fie calculată fie pentru fază uscată, fie pentru fază umedă. Valoarea obţinută a ratei de reducere a NO(x) ar trebui să fie comparată cu valoarea cerută de încercarea de confirmare iniţială la fiecare punct de mod indicat în dosarul tehnic. Valorile care indică eficacitatea reducerii obţinute la fiecare punct de încercare ar trebui să nu fie mai mici decât cu cel mult 5% faţă de valorile corespunzătoare care figurează în dosarul tehnic.
    7.6. Analizorul de NO(x) ar trebui să îndeplinească cerinţele capitolului 5 din Codul tehnic NO(x) 2008.
    7.7. Atunci când un motor prevăzut cu un dispozitiv de reducere catalitică selectivă aparţine unui grup definit la capitolul 4 din prezentele linii directoare, încercarea de confirmare ar trebuie să se efectueze numai pe motorul-tip al grupului.

                                     -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016