Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
────────── Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 41 din 27 februarie 2026, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 9 aprilie 2026.────────── CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 (1) Institutul Notarial Român, denumit în continuare INR, organizează, de regulă anual, la solicitarea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, denumit în continuare Consiliul Uniunii, concursul de schimbare a sediilor birourilor notariale, în condiţiile Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.333/C/2013, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale prezentului regulament. (2) Schimbarea sediului biroului notarului public din localitatea în care este numit într-o localitate din circumscripţia aceleiaşi judecătorii sau din circumscripţia altei judecătorii se face prin concurs, la nivel naţional, pe posturile vacante destinate schimbărilor de sedii, prevăzute în ordinul ministrului justiţiei de actualizare a posturilor vacante cu această destinaţie. (3) În cazul în care pentru postul vacant cu această destinaţie există un singur candidat, schimbarea sediului biroului notarial se va face la cererea notarului public, fără a participa la concurs. ART. 2 (1) Data desfăşurării concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale se stabileşte de preşedintele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, denumită în continuare Uniunea, prin dispoziţie, la solicitarea Consiliului Uniunii. (2) Data desfăşurării concursului şi lista tuturor posturilor vacante destinate schimbărilor de sedii se publică pe pagina de internet a INR, cu cel puţin 30 de zile înainte de data susţinerii concursului. (3) Concursul de schimbare a sediilor birourilor notariale constă într-o probă scrisă de practică notarială, cu durata de 4 ore. (4) Cu cel puţin 15 zile înainte de data concursului, directorul INR stabileşte, prin dispoziţie, ora şi locul desfăşurării acestuia. Aceste informaţii se publică, de îndată, pe pagina de internet a INR. CAP. II Condiţiile legale şi procedura de înscriere la concursul de schimbare a sediilor birourilor notariale ART. 3 (1) Se pot înscrie la concursul de schimbări de sedii notarii publici în funcţie, cu licenţă de funcţionare la data depunerii cererii de înscriere la concurs, pe un post vacant cuprins în ordinul de actualizare, în cadrul unei singure Camere. (2) După efectuarea înscrierii, opţiunea privind postul şi Camera pentru care candidează nu mai poate fi schimbată. ART. 4 (1) Notarii publici care se înscriu la concursul de schimbare a sediilor birourilor notariale încarcă, în format scanat, cu cel puţin 25 de zile înainte de data concursului, cererea de înscriere tipizată, însoţită de actele necesare înscrierii, în platforma informatică pusă la dispoziţie de INR, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a solicita înscrierea în sesiunea respectivă. Termenul de înscriere se împlineşte la ora 16:00 a ultimei zile de încărcare electronică a documentelor. Prin încărcarea documentelor în platforma informatică, notarul public îşi asumă conformitatea acestora cu exemplarele originale deţinute. (2) În cazul în care platforma informatică nu funcţionează în ultima zi a termenului de înscriere, candidaţii pot transmite documentele prin e-mail către INR, anterior orei 16:00 a acestei zile. (3) În vederea înscrierii, notarul public încarcă cererea de înscriere tipizată (anexa nr. 1) în care se menţionează, sub sancţiunea respingerii acesteia, localitatea în care se află postul vacant prevăzut în ordinul de actualizare pentru care îşi exprimă opţiunea candidatul, însoţită de următoarele documente: a) ordinul de numire în funcţia de notar public şi licenţa de funcţionare; b) înscrisuri care dovedesc achitarea la scadenţă a obligaţiilor băneşti, după cum urmează: (i) cazier fiscal şi certificate de atestare fiscală pentru dovada achitării impozitelor, tarifelor şi a oricăror alte obligaţii băneşti datorate bugetului de stat şi bugetului local, în legătură cu exercitarea profesiei; (ii) adeverinţe eliberate de Camera în care îşi desfăşoară activitatea notarul public şi de Uniune, pentru dovada efectuării plăţilor către Cameră, Uniune şi entităţile subordonate acestora; (iii) înscris eliberat de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru dovada efectuării plăţilor către această instituţie; c) cartea de identitate; d) dovada plăţii taxei de participare la concurs. CAP. III Organizarea, funcţionarea şi competenţa comisiilor constituite pentru concursul de schimbare a sediilor birourilor notariale ART. 5 Pentru organizarea şi desfăşurarea concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale funcţionează următoarele comisii: a) Comisia pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de înscriere la concurs, alcătuită din 3 notari publici; b) Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârii de respingere a cererilor de înscriere la concurs şi pentru organizarea desfăşurării concursului, alcătuită din 35 notari publici, în funcţie de numărul candidaţilor înscrişi la concurs; c) Comisia de examinare, alcătuită din 3 membri: 2 notari publici, dintre care unul este preşedintele comisiei, şi un reprezentant al Ministerului Justiţiei; d) Comisia de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor, alcătuită din 3 membri: 2 notari publici, dintre care unul este preşedintele comisiei, şi un reprezentant al Ministerului Justiţiei; e) Comisia de mediere, alcătuită din 3 membri: 2 notari publici şi un reprezentant al Ministerului Justiţiei, aleşi, prin tragere la sorţi, dintre membrii supleanţi ai comisiilor prevăzute la lit. c) şi d). ART. 6 (1) Componenţa nominală a comisiilor prevăzute la art. 5 se stabileşte prin hotărâre a Consiliului Uniunii, la propunerea Consiliului director al INR, denumit în continuare Consiliul director, cu excepţia reprezentanţilor Ministerului Justiţiei, care se numesc prin ordin al ministrului justiţiei. (2) În vederea constituirii Comisiei de examinare şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor, Consiliul director propune notari publici care au cel puţin 10 ani vechime în profesie, care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi care au prestigiu profesional. Pentru celelalte comisii sunt desemnaţi notari publici care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi care au prestigiu profesional. (3) Preşedintele Comisiei de examinare şi preşedintele Comisiei de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor sunt numiţi de către Consiliul Uniunii dintre membrii acestuia din urmă, la propunerea Consiliului director. (4) Preşedintele Comisiei de examinare este şi preşedintele concursului. (5) Nu pot fi numiţi în comisiile prevăzute de prezentul regulament notari publici sau reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei care au calitatea de soţ/soţie, rude sau afini până la gradul al IV-lea inclusiv sau care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc cu candidaţii, sau notarii publici asociaţi în aceeaşi societate profesională notarială cu candidaţii. (6) Membrii comisiilor dau o declaraţie pe propria răspundere prin care declară faptul că îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (2) şi (5). (7) Dacă incompatibilitatea prevăzută la alin. (5) intervine ulterior desemnării membrilor comisiilor, persoana în cauză are obligaţia de a se retrage şi de a comunica această situaţie preşedintelui concursului, în vederea înlocuirii sale. (8) O persoană nu poate face parte din mai multe comisii ale aceluiaşi concurs. (9) Comisiile prevăzute la art. 5 au în componenţă şi câte 3 membri supleanţi, dintre care 2 notari publici şi un reprezentant al Ministerului Justiţiei, după caz. Aceştia sunt convocaţi de către preşedintele concursului, dacă unul dintre membrii titulari ai comisiilor se află în imposibilitate de a se prezenta, respectiv atunci când este necesară întrunirea Comisiei de mediere, conform art. 21. ART. 7 (1) Comisia pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de înscriere la concurs verifică îndeplinirea de către candidaţi a condiţiilor de înscriere la concurs, adoptă hotărâri cu majoritatea voturilor membrilor săi şi publică situaţia centralizată a candidaţilor admişi sau respinşi la înscrierea la concurs, prevăzută în anexa nr. 2, pe pagina de internet a INR. (2) Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârii de respingere a cererilor de înscriere la concurs şi pentru organizarea desfăşurării concursului are următoarele atribuţii: 1. examinează contestaţiile formulate de candidaţi conform art. 8 alin. (3) şi adoptă hotărâri, cu majoritatea voturilor membrilor săi, şi publică situaţia soluţionării contestaţiilor formulate de către candidaţii respinşi la înscrierea la concurs, prevăzută în anexa nr. 3, pe pagina de internet a INR; 2. după soluţionarea contestaţiilor, cu cel puţin 3 zile înainte de data desfăşurării concursului, publică pe pagina de internet a INR situaţia centralizată finală a candidaţilor care au fost declaraţi admişi la înscrierea la concursul de schimbare a sediilor birourilor notariale, prevăzută în anexa nr. 4; 3. cu cel puţin 24 de ore înaintea începerii concursului afişează pe pagina de internet a INR şi la locul desfăşurării concursului lista candidaţilor care urmează să participe la concurs, cu repartizarea acestora pe săli, dacă este cazul; 4. cu cel puţin 24 de ore înaintea începerii concursului pregăteşte seturile de hârtie tipizate şi ciornele care sunt distribuite candidaţilor şi consemnează într-un proces-verbal numărul acestora. La sfârşitul probei de concurs consemnează în procesul-verbal prevăzut la pct. 9 numărul seturilor de hârtie şi al ciornelor rămase neutilizate şi procedează la distrugerea acestora; 5. asigură introducerea în sală a candidaţilor cu cel puţin 15 minute înainte de începerea probei şi verifică identitatea acestora la intrarea în sălile de concurs, completând în mod corespunzător un tabel de prezenţă a candidaţilor; 6. distribuie seturile de hârtie pentru concurs şi ciornele, purtând ştampila INR; 7. sprijină Comisia de examinare în procedurile de extragere, multiplicare şi distribuire a subiectelor; 8. sigilează colţurile lucrărilor cuprinzând datele de identificare ale candidaţilor şi verifică dacă datele de identificare ale candidatului sunt vizibile şi aplică semnătura unuia dintre notarii publici membri ai comisiei, precum şi ştampila INR. Lipirea colţului din dreapta al primei file a lucrării se poate face pe toată durata concursului, dar nu mai târziu de predarea lucrării; 9. completează procesul-verbal care cuprinde: - data, ora începerii şi ora încheierii concursului; – numărul seturilor de hârtie tipizate şi al ciornelor utilizate; – numărul seturilor de hârtie tipizate şi al ciornelor rămase neutilizate; – lucrările anulate, cu indicarea împrejurărilor care au dus la aceasta; – numărul seturilor de subiecte multiplicate; 10. anunţă candidaţilor momentul începerii concursului, făcând precizarea că timpul de concurs începe să curgă după distribuirea setului de subiecte extras tuturor candidaţilor; 11. anunţă candidaţii, la fiecare 30 de minute, respectiv la fiecare 15 minute în ultima oră a concursului, timpul efectiv rămas, prin înscrierea acestuia pe un suport care permite vizualizarea de către toţi candidaţii; 12. supraveghează candidaţii în timpul concursului şi asigură respectarea tuturor condiţiilor de organizare şi desfăşurare a acestuia; 13. completează procesul-verbal care cuprinde numele şi prenumele candidaţilor care au părăsit temporar sala de concurs în condiţiile art. 13 alin. (2), motivul părăsirii sălii, intervalul orar, precum şi numele şi prenumele membrului comisiei care a însoţit candidatul; 14. completează procesul-verbal prevăzut la art. 12 alin. (5); 15. verifică, la predarea lucrărilor, dacă sunt aplicate ştampilele şi semnăturile, dacă datele de identificare a candidatului nu sunt vizibile şi solicită acestuia să semneze borderoul de predare a lucrării prevăzut în anexa nr. 5; 16. amestecă şi ulterior numerotează lucrările în spaţiul anume delimitat, pe prima filă a lucrării, începând cu cifra 1, fără a fi desfăcute colţurile, şi le predă Comisiei de examinare pe bază de proces-verbal semnat de toţi membrii celor două comisii; 17. afişează la sala/sălile de concurs, la finalul concursului, baremul de notare şi setul de subiecte extras şi asigură publicarea acestora pe pagina de internet a INR. În acest sens, comisia întocmeşte un proces-verbal; 18. procedează la distrugerea seturilor de subiecte şi a ciornelor utilizate de candidaţi, după finalizarea probei de concurs; 19. îndeplineşte orice alte atribuţii necesare bunei desfăşurări a concursului. (3) Comisia de examinare este constituită în vederea elaborării subiectelor şi notării lucrărilor şi îndeplineşte atribuţiile prevăzute de prezentul regulament. (4) Preşedintele Comisiei de examinare participă la notarea lucrărilor şi are ca atribuţii supravegherea organizării şi desfăşurării activităţii tuturor comisiilor prevăzute de prezentul regulament, cu excepţia celor date în sarcina preşedintelui comisiei prevăzute la art. 5 lit. d), precum şi convocarea la termenele prevăzute de prezentul regulament a comisiilor de concurs, cu excepţia comisiei prevăzute la art. 5 lit. d). (5) Comisia de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor examinează contestaţiile formulate conform art. 15 alin. (3) şi art. 19 alin. (1). Preşedintele comisiei participă la notarea lucrărilor şi are ca atribuţii supravegherea desfăşurării activităţii acestei comisii şi întocmirea listei rezultatelor contestaţiilor, după caz, prevăzută în anexa nr. 14. CAP. IV Verificarea îndeplinirii condiţiilor de înscriere la concurs ART. 8 (1) În termen de 48 de ore de la împlinirea termenului de depunere a cererilor de înscriere la concurs, Comisia pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de înscriere la concurs verifică documentele de înscriere ale candidaţilor, puse la dispoziţie de INR, şi se pronunţă cu acordul majorităţii membrilor săi asupra admisibilităţii cererilor de înscriere la concurs, prin hotărâre de admitere sau, după caz, de respingere. (2) Hotărârile de respingere a cererilor de înscriere la concursul de schimbare a sediilor birourilor notariale se motivează în fapt şi în drept pentru fiecare candidat în parte şi se comunică acestora, la cerere, de către INR. În baza hotărârii de admitere şi, după caz, a celor de respingere, comisia întocmeşte situaţia centralizată a candidaţilor admişi sau respinşi la înscriere (anexa nr. 2), care se publică de îndată pe pagina de internet a INR. În situaţia centralizată se menţionează şi candidaţii admişi conform dispoziţiilor art. 1 alin. (3), cu menţiunea că schimbarea sediului biroului notarial se face fără susţinerea concursului. (3) Împotriva hotărârii de respingere a cererii de înscriere la concurs, notarul public poate formula contestaţie, semnată olograf sau cu semnătură electronică calificată, ce poate fi depusă la INR, fizic sau în format electronic, în termen de 2 zile lucrătoare de la publicarea situaţiei centralizate prevăzute la alin. (2), sub sancţiunea decăderii. (4) În termen de 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin. (3), INR pune la dispoziţia comisiei prevăzute la art. 5 lit. b) contestaţiile formulate de candidaţii respinşi la înscrierea la concurs, pe bază de proces-verbal. ART. 9 (1) Cu cel puţin 5 zile înainte de data desfăşurării concursului, Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârii de respingere a cererilor de înscriere la concurs şi pentru organizarea desfăşurării concursului soluţionează, cu acordul majorităţii membrilor săi, contestaţiile formulate de notarii publici împotriva hotărârii de respingere a cererii de înscriere la concurs, soluţia fiind definitivă. În situaţia în care nu există cereri de înscriere la concurs respinse sau nu se formulează contestaţii împotriva hotărârilor de respingere, situaţia centralizată prevăzută la art. 8 alin. (2) este finală, aspect care se aduce la cunoştinţa candidaţilor prin publicare pe pagina de internet a INR. (2) După soluţionarea contestaţiilor, cu cel puţin 3 zile înainte de data desfăşurării concursului, Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârii de respingere a cererilor de înscriere la concurs şi pentru organizarea desfăşurării concursului procedează la afişarea pe pagina de internet a INR a situaţiei centralizate finale cu notarii publici care participă la concurs (anexa nr. 4). CAP. V Stabilirea subiectelor şi desfăşurarea concursului ART. 10 (1) Cu cel mult 5 zile înainte de începerea probei, Comisia de examinare elaborează 3 seturi a câte maximum 5 subiecte de practică notarială, dintre care cel puţin unul va reprezenta o speţă de practică notarială. (2) Comisia de examinare stabileşte, în prezenţa tuturor membrilor şi cu acordul majorităţii acestora, subiectele, urmărind ca acestea să nu conţină aspecte controversate. Subiectele se redactează exclusiv pe calculatoare fără conexiune la internet pe toată durata desfăşurării concursului. Calculatoarele utilizate pentru redactarea subiectelor se depozitează la sediul INR, luându-se măsurile de siguranţă ce se impun, prin sigilarea locului de depozitare la finalul fiecărei zile în care Comisia de examinare îşi desfăşoară activitatea. În acest sens, comisia întocmeşte un proces-verbal. (3) Seturile de subiecte pentru concurs se semnează de către toţi membrii Comisiei de examinare, se introduc în plicuri separate, care se sigilează şi se ştampilează cu ştampila INR şi a Ministerului Justiţiei, apoi se depozitează la sediul INR, împreună cu calculatoarele utilizate pentru redactarea subiectelor, luându-se măsurile de siguranţă ce se impun, prin sigilarea locului de depozitare. În acest sens, comisia întocmeşte un proces-verbal. (4) Pe parcursul elaborării subiectelor, membrii Comisiei de examinare nu pot deţine asupra lor mijloace electronice de comunicare. (5) Răspunderea pentru securitatea subiectelor revine fiecărui membru al Comisiei de examinare. ART. 11 Până la data desfăşurării concursului, preşedintele Comisiei de examinare şi al concursului solicită în scris Registrului Naţional de Evidenţă a Notarilor Publici un referat care cuprinde informaţiile despre fiecare candidat înscris la concurs, necesare în vederea aplicării dispoziţiilor art. 22 alin. (4). ART. 12 (1) La ora stabilită pentru începerea concursului, preşedintele Comisiei de examinare, în prezenţa membrilor acestei comisii şi ai comisiei prevăzute la art. 5 lit. b), prezintă candidaţilor plicurile cu seturile de subiecte şi invită un candidat să extragă unul dintre plicuri, care se desigilează în faţa candidaţilor şi se comunică acestora numărul setului extras. Setul de subiecte extras se multiplică de îndată, sub supravegherea Comisiei de examinare, într-un număr de exemplare egal cu numărul candidaţilor prezenţi la concurs şi se distribuie fiecărui candidat o copie a acestuia, exemplarul original rămânând la dispoziţia Comisiei de examinare pentru întocmirea baremului de corectare a lucrărilor. (2) În cazul în care datorită numărului candidaţilor concursul se susţine în mai multe săli, extragerea plicului cu subiecte se face într-o singură sală, în prezenţa a cel puţin 2 candidaţi din celelalte săli, despre aceste aspecte făcându-se menţiune în procesul-verbal prevăzut la alin. (4). (3) Pentru a se putea constata că plicurile nu conţin aceleaşi subiecte, preşedintele Comisiei de examinare desigilează plicurile rămase, făcându-se menţiune despre aceasta în procesul-verbal prevăzut la alin. (4). (4) După extragerea subiectelor se încheie un proces-verbal, cu menţionarea numărului setului de subiecte extras, care se semnează de către toţi membrii Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârii de respingere a cererilor de înscriere la concurs şi pentru organizarea desfăşurării concursului şi ai Comisiei de examinare, precum şi de candidatul care a extras plicul cu subiecte. (5) În cazul în care, după extragerea setului de subiecte şi înainte de desigilarea plicului, Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârii de respingere a cererilor de înscriere la concurs şi pentru organizarea desfăşurării concursului constată că pentru un post s-a prezentat un singur candidat, va proceda la încheierea unui proces-verbal, cu menţiunea că sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (3), candidatul urmând a părăsi sala de concurs. ART. 13 (1) Accesul candidaţilor în sala de concurs este permis pe baza unui act de identitate sau a paşaportului, cel mai târziu până la momentul extragerii setului de subiecte. Din momentul extragerii setului, niciun candidat nu mai poate intra în sală şi niciun candidat nu poate părăsi sala, doar după scurgerea a cel puţin o jumătate din timpul de concurs şi doar după ce predă lucrarea, subiectele, precum şi ciornele şi semnează pentru predarea acestora. Candidaţii care nu se află în sală în momentul extragerii plicului pierd dreptul de a mai susţine concursul, cu excepţia celor menţionaţi la art. 12 alin. (2). (2) În cazuri excepţionale, dacă un candidat solicită părăsirea temporară a sălii, acesta trebuie să fie însoţit până la întoarcerea în sală de către un membru al Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârii de respingere a cererilor de înscriere la concurs şi pentru organizarea desfăşurării concursului, aspect ce se va consemna în procesul-verbal prevăzut la art. 7 alin. (2) pct. 13. (3) Frauda atrage eliminarea imediată din concurs. Se va considera ca fiind fraudă oricare dintre următoarele: a) înscrierea numelui candidatului pe lucrarea de concurs în afara rubricii care se sigilează; b) copierea de la alţi candidaţi; c) comunicarea, prin orice mijloace, cu persoane aflate în afara sau în interiorul sălii de examinare; d) deţinerea de tipărituri sau alte înscrisuri conţinând surse de informare privind materiile de concurs, indiferent dacă acestea au fost sau nu utilizate în timpul concursului; e) deţinerea de mijloace electronice de comunicare ori de informare sau care permit comunicarea ori informarea, indiferent de natura acestora (cum ar fi telefoane mobile, PDA-uri, notebookuri, ceasuri inteligente), indiferent dacă acestea au fost sau nu utilizate în timpul concursului; f) depăşirea timpului de concurs stabilit potrivit art. 2 alin. (3); g) substituirea de persoană; h) orice alte mijloace/modalităţi care pot conduce la denaturarea rezultatului concursului. (4) În vederea prevenirii şi identificării situaţiilor ce pot constitui fraudă, pe parcursul desfăşurării concursului se poate utiliza, în condiţiile legii, aparatură tehnică specifică. În acelaşi scop, INR poate solicita serviciile instituţiilor, persoanelor juridice sau persoanelor autorizate să desfăşoare aceste activităţi, în condiţiile legii. (5) În situaţia în care există suspiciunea deţinerii de mijloace electronice de comunicare sau de informare sau care permit comunicarea sau informarea, indiferent de natura acestora, Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârii de respingere a cererilor de înscriere la concurs şi pentru organizarea desfăşurării concursului informează de îndată preşedintele concursului. (6) Frauda, modul de realizare a acesteia, precum şi măsurile luate vor fi constatate şi consemnate într-un proces-verbal ce se va întocmi pe loc de către Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârii de respingere a cererilor de înscriere la concurs şi pentru organizarea desfăşurării concursului, iar lucrarea se va anula cu menţiunea „Fraudă“. În situaţia în care cazurile prevăzute la alin. (3) sunt constatate ulterior predării lucrării, procesul-verbal se va întocmi de către preşedintele concursului. (7) Candidatul eliminat din concurs în condiţiile dispoziţiilor alin. (3) nu se va mai putea înscrie în următorii 10 ani în vederea susţinerii unui alt concurs organizat de INR. (8) INR ţine evidenţa persoanelor eliminate din concurs pentru situaţiile prevăzute la alin. (3). ART. 14 (1) Lucrările se redactează, sub sancţiunea anulării lucrării, doar pe seturile de hârtie tipizate asigurate de INR, purtând în colţul din stânga sus ştampila acestuia aplicată pe semnătura unui reprezentant al comisiei prevăzute la art. 5 lit. b). (2) În vederea elaborării lucrărilor candidaţii folosesc numai instrumentele de scris puse la dispoziţie de INR. (3) Pe prima filă a lucrării, după înscrierea numelui, prenumelui şi a Camerei din care provine candidatul în colţul din dreapta, acesta se lipeşte în faţa candidatului de către unul dintre membrii Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârii de respingere a cererilor de înscriere la concurs şi pentru organizarea desfăşurării concursului, astfel încât datele înscrise să nu poată fi identificate, şi se aplică semnătura unuia dintre notarii publici membri ai comisiei, precum şi ştampila INR. Spaţiile libere din cuprinsul şi de la sfârşitul lucrării se barează la predarea acesteia de către unul dintre membrii comisiei. (4) Lipirea colţului din dreapta al primei file a lucrării se poate face pe toată durata concursului, dar nu mai târziu de predarea lucrării. (5) Candidatul părăseşte sala de concurs după predarea lucrării. Revenirea în sală a unui candidat după predarea lucrării este interzisă până la încheierea tuturor formalităţilor de concurs. (6) La expirarea timpului alocat concursului, candidatul are obligaţia de a preda lucrarea în faza în care se află, ciornele şi setul de subiecte Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârii de respingere a dosarelor şi pentru organizarea desfăşurării concursului şi de a semna borderoul de predare a lucrărilor prevăzut în anexa nr. 5. Ultimii 3 candidaţi rămân în sală până la predarea lucrării de către ultimul dintre aceştia. (7) La predarea lucrărilor, Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârii de respingere a dosarelor şi pentru organizarea desfăşurării concursului verifică dacă ştampilele şi semnăturile sunt aplicate şi solicită candidatului să semneze borderoul de predare a lucrărilor. (8) Candidaţii care solicită rescrierea lucrării, fără a depăşi timpul alocat probei, primesc alte seturi de hârtie tipizate. Setul de hârtie tipizat folosit iniţial se anulează pe loc de către Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârii de respingere a dosarelor şi pentru organizarea desfăşurării concursului, menţionându-se pe aceasta „Anulat“, şi se semnează de un membru al comisiei, fiind păstrată în condiţiile stabilite pentru lucrările scrise. Aceste aspecte sunt consemnate în procesul-verbal prevăzut de art. 7 alin. (2) pct. 9. (9) Pe parcursul desfăşurării concursului, membrii Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârii de respingere a dosarelor şi pentru organizarea desfăşurării concursului nu pot da candidaţilor indicaţii sau informaţii referitoare la rezolvarea subiectelor şi nu pot aduce modificări acestora. Comisia de examinare poate transmite candidaţilor precizări privind eventualele erori materiale constatate în redactarea subiectelor. (10) După predarea lucrărilor de către toţi candidaţii, acestea sunt amestecate, cu excepţia celor anulate, după care se numerotează în spaţiul special delimitat pe prima filă a lucrării, fără a fi desfăcute colţurile, şi se predau Comisiei de examinare, pe bază de proces-verbal semnat de către toţi membrii Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârii de respingere a dosarelor şi pentru organizarea desfăşurării concursului şi ai Comisiei de examinare. (11) Lucrările de concurs vor fi depuse de către toţi membrii Comisiei de examinare la sediul instituţiei, în locuri de depozitare sigilate, până la întrunirea comisiei. Locul de depozitare este desigilat în prezenţa tuturor membrilor comisiei. CAP. VI Notarea lucrărilor ART. 15 (1) După extragerea şi comunicarea subiectelor, Comisia de examinare se întruneşte şi stabileşte baremul de notare, având în vedere complexitatea şi gradul de dificultate ale fiecărui subiect. Baremul de notare se stabileşte, cu majoritate de voturi, în puncte întregi sau fracţiuni de puncte, astfel încât suma punctelor acordate prin barem să fie 10. (2) Baremul de notare şi subiectele extrase se afişează la sala de concurs la expirarea timpului alocat probei şi se publică pe pagina de internet a INR, pentru a putea fi consultate de către candidaţi. (3) În termen de maximum 24 de ore de la afişarea baremului de notare, candidaţii pot formula şi depune contestaţie împotriva baremului de notare, semnată olograf sau cu semnătură electronică calificată, în format electronic, la INR, sub sancţiunea decăderii din acest drept, care se înregistrează cu menţionarea datei şi a orei primirii. În situaţii excepţionale, contestaţia poate fi depusă şi fizic, la sediul INR. În acelaşi termen, în situaţia în care Comisia de examinare sesizează că există o eroare materială cu privire la modalitatea de întocmire a baremului de notare, cu acordul majorităţii membrilor săi, procedează la îndreptarea acesteia, adoptând o hotărâre în acest sens. Dacă în acelaşi termen de 24 de ore nu se formulează nicio contestaţie sau, după caz, nu se face nicio îndreptare de eroare materială de către Comisia de examinare, baremul de notare rămâne definitiv, aspect care se aduce la cunoştinţa candidaţilor, prin publicare pe pagina de internet a INR. (4) După expirarea termenului de depunere a contestaţiilor împotriva baremului de notare, INR înaintează, de îndată, Comisiei de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor contestaţiile primite. Comisia soluţionează contestaţiile în 48 de ore de la primirea acestora, cu acordul majorităţii membrilor săi, şi întocmeşte un proces-verbal de motivare a soluţiilor contestaţiilor la barem, care se publică pe pagina de internet a INR. (5) În cazul admiterii contestaţiei la barem, Comisia de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor poate modifica şi/sau completa baremul de notare şi poate acorda punctajul corespunzător, după caz. Comisia de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor nu va putea modifica enunţul subiectelor extrase. (6) Baremul de notare rămas definitiv se publică, de îndată, pe pagina de internet a INR. ART. 16 (1) După preluarea lucrărilor pe bază de proces-verbal de la comisia prevăzută la art. 5 lit. b) şi după rămânerea definitivă a baremului de notare, membrii Comisiei de examinare încep corectarea lucrărilor. Fiecare lucrare este corectată independent de către toţi membrii Comisiei de examinare, inclusiv de preşedintele acesteia, şi apreciată separat cu note de la 1 la 10, conform baremului de notare rămas definitiv. (2) Fiecare corector trece în borderoul de notare prevăzut în anexa nr. 6, sub semnătură, punctajul acordat la fiecare subiect şi nota lucrării, reprezentând suma punctajelor acordate conform baremului. (3) Între notele acordate de corectori nu poate exista o diferenţă mai mare de 1 punct. La sesizarea oricărui membru al Comisiei de examinare, în situaţia în care se constată diferenţe mai mari de 1 punct între notele acordate de corectori, comisia procedează la recorectarea lucrării, din dispoziţia preşedintelui comisiei. (4) Nota lucrării este media aritmetică, cu două zecimale, a notelor acordate individual de cei 3 corectori şi se înscrie în centralizatorul comun prevăzut în anexa nr. 7, semnat de toţi membrii Comisiei de examinare. În situaţia în care nota este cuprinsă între 0 şi 1, aceasta va fi 1. (5) Înainte de deschiderea colţului lucrării cuprinzând datele de identificare ale candidatului, nota obţinută se înscrie pe lucrare, în spaţiul anume delimitat, sub semnătură, de către preşedintele Comisiei de examinare, cu cerneală sau pix cu pastă de culoare albastră. (6) Subdiviziunile rezultate din calculul mediilor sau din oricare alte situaţii se calculează la nivelul sutimilor. (7) Nota minimă de promovare este 7,00. ART. 17 (1) La sesizarea oricărui membru al Comisiei de examinare care constată că o lucrare conţine semne distinctive, înainte de desigilarea colţului lucrării, cu acordul majorităţii membrilor Comisiei de examinare, preşedintele comisiei anulează lucrarea cu menţiunea „Fraudă“. În borderoul de notare, centralizatoare, lista cuprinzând rezultatele concursului, prevăzută în anexa nr. 9, şi în procesul-verbal întocmit în acest sens se fac menţiunile corespunzătoare. (2) Lucrările anulate nu se notează şi se deschid după stabilirea situaţiei care a generat anularea, în prezenţa tuturor membrilor Comisiei de examinare. ART. 18 (1) După terminarea notării lucrărilor, întocmirea centralizatorului comun, prevăzut în anexa nr. 7, şi înscrierea notelor pe toate lucrările, preşedintele Comisiei de examinare, în prezenţa tuturor membrilor comisiei, dezlipeşte colţurile lucrărilor în ordinea numerotării. La fiecare lucrare se citesc numărul acesteia, numele şi prenumele candidatului şi nota obţinută, întocmindu-se centralizatorul nominal prevăzut în anexa nr. 8, care se semnează de toţi membrii Comisiei de examinare. (2) Pe baza centralizatorului nominal se întocmeşte lista rezultatelor concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale, prevăzută în anexa nr. 9, care se semnează pe fiecare filă de către toţi membrii Comisiei de examinare. În cazul candidaţilor care nu s-au prezentat la concurs se înscrie menţiunea „Absent“. (3) Lista prevăzută la alin. (2) se publică pe pagina de internet a INR. (4) Lucrările de concurs, borderourile şi centralizatoarele se depun de către preşedintele Comisiei de examinare, împreună cu reprezentantul INR şi al Ministerului Justiţiei, la sediul INR, în locuri de depozitare sigilate, până la întrunirea Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârii de respingere a dosarelor şi pentru organizarea desfăşurării concursului. În situaţia în care se depun contestaţii la notare, locul de depozitare este desigilat de către membrii comisiei prevăzute la art. 5 lit. b), în prezenţa reprezentantului INR. CAP. VII Formularea şi soluţionarea contestaţiilor ART. 19 (1) În termen de 24 de ore de la data publicării listei rezultatelor concursului (anexa nr. 9), candidaţii nemulţumiţi de nota obţinută pot formula şi transmite contestaţie, semnată olograf sau cu semnătură electronică calificată, prin e-mail sau personal la sediul INR, sub sancţiunea decăderii. (2) Termenul prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la ora zero a zilei următoare celei în care a fost publicată lista rezultatelor concursului. (3) La primirea contestaţiei, INR menţionează pe aceasta numărul, data şi ora înregistrării. (4) În situaţia în care, în termenul prevăzut la alin. (1), nu se depun contestaţii, preşedintele concursului întocmeşte lista rezultatelor finale ale concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale, prevăzută în anexa nr. 15, care se publică, de îndată, pe pagina de internet a INR. ART. 20 (1) În termen de 24 de ore de la primirea contestaţiilor, preşedintele concursului solicită întrunirea comisiei prevăzute la art. 5 lit. b). Comisia selectează lucrările cu privire la care s-au formulat contestaţii şi le resigilează prin aplicarea unor etichete, astfel încât să nu se poată distinge identitatea candidatului, numărul lucrării şi nota acordată de Comisia de examinare. Lucrările a căror notare a fost contestată se amestecă, se renumerotează şi se predau resigilate preşedintelui Comisiei de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor, pe bază de proces-verbal semnat de acesta şi de către membrii Comisiei pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârii de respingere a cererilor de înscriere la concurs şi pentru organizarea desfăşurării concursului. Preşedintele Comisiei de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor nu participă la activitatea de resigilare a lucrărilor a căror notare a fost contestată. (2) Comisia de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor se întruneşte în termen de 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1). (3) Fiecare lucrare este corectată independent de către toţi membrii comisiei, inclusiv de către preşedintele acesteia, şi apreciată separat, conform baremului de notare rămas definitiv. Dispoziţiile art. 16 alin. (3) se aplică în mod corespunzător. (4) Fiecare corector trece în borderoul de notare prevăzut în anexa nr. 6, sub semnătură, punctajul acordat. (5) Nota lucrării este media aritmetică a notelor acordate de cei 3 corectori şi se înscrie în centralizatorul comun la soluţionarea contestaţiilor, prevăzut în anexa nr. 10, semnat de către corectori. În situaţia în care nota finală este cuprinsă între 0 şi 1, aceasta va fi 1. (6) Nota individuală a fiecărui corector se înscrie în centralizatorul comun la soluţionarea contestaţiilor, prevăzut în anexa nr. 10, semnat de către toţi membrii Comisiei de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor. (7) Comisia de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor, reexaminând lucrarea, poate micşora nota iniţială obţinută de candidat. În situaţia în care, în urma analizării contestaţiei, nota obţinută de candidat este inferioară sau superioară notei acordate iniţial, contestaţia este admisă. Decizia Comisiei de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor este definitivă, cu excepţia situaţiilor în care diferenţa de notare între cele două comisii este de 1 punct sau mai mult. În acest din urmă caz, lucrarea va fi reexaminată de Comisia de mediere, convocată de preşedintele concursului, nota acordată de această comisie fiind definitivă. (8) Dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător, Comisia de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor completând centralizatorul nominal la soluţionarea contestaţiilor, prevăzut în anexa nr. 11. (9) După finalizarea procedurilor de soluţionare a contestaţiilor, în situaţia în care nu există diferenţe de notare de 1 punct sau mai mult între cele două comisii, preşedintele Comisiei de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor întocmeşte lista rezultatelor contestaţiilor/medierii, prevăzută în anexa nr. 14. (10) Lista rezultatelor contestaţiilor/medierii (anexa nr. 14) se publică pe pagina de internet a INR, cu respectarea condiţiilor alin. (9). ART. 21 (1) În situaţia în care diferenţa de notare între Comisia de examinare şi Comisia de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor este de 1 punct sau mai mult, preşedintele concursului convoacă, în termen de 24 de ore, comisia prevăzută la art. 5 lit. b) în vederea resigilării acestor lucrări şi Comisia de mediere, pentru reexaminarea acestora, de îndată. (2) Medierea se face între notele acordate de cele două comisii, respectiv Comisia de examinare şi Comisia de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor. (3) După terminarea reexaminării lucrărilor, fiecare corector trece punctajul acordat în borderoul de notare prevăzut în anexa nr. 6, sub semnătură. Pe baza acestuia se întocmeşte centralizatorul comun la mediere, prevăzut în anexa nr. 12. Preşedintele concursului, în prezenţa tuturor membrilor Comisiei de mediere, procedează la înscrierea notelor pe toate lucrările reexaminate, dezlipeşte colţurile lucrărilor în ordinea numerotării şi se întocmeşte centralizatorul nominal prevăzut în anexa nr. 13, care se semnează de către toţi membrii Comisiei de mediere. (4) Pe baza centralizatorului nominal prevăzut în anexa nr. 11, întocmit de Comisia de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor, şi pe baza centralizatorului nominal prevăzut în anexa nr. 13, întocmit de Comisia de mediere, preşedintele concursului întocmeşte lista rezultatelor contestaţiilor/medierii, prevăzută în anexa nr. 14, care se semnează pe fiecare filă de către acesta şi se publică pe pagina de internet a INR. ART. 22 (1) După finalizarea listei cu rezultatele contestaţiilor/medierii, după caz, preşedintele concursului, pe baza listei cu rezultatele concursului (anexa nr. 9), întocmită de Comisia de examinare, şi, respectiv, a listei cu rezultatele contestaţiilor/medierii (anexa nr. 14), întocmită de preşedintele Comisiei de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor sau de preşedintele concursului, întocmeşte lista rezultatelor finale ale concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale, prevăzută în anexa nr. 15, care se semnează pe fiecare filă de către acesta. În listă se vor menţiona, pentru fiecare candidat, nota obţinută, precum şi rezultatul obţinut, respectiv „Admis“/„Respins“, şi aceasta se publică pe pagina de internet a INR. (2) Rezultatul se stabileşte de către preşedintele concursului, în ordinea mediilor obţinute, raportat la numărul posturilor cuprinse în ordinul ministrului justiţiei privind actualizarea posturilor destinate schimbărilor de sedii. (3) În situaţii excepţionale, ocuparea posturilor de către candidaţii admişi cu medii egale se face în ordinea mediilor obţinute şi a ordinii de prioritate prevăzute la alin. (4) şi în limita posturilor prevăzute în ordinul ministrului justiţiei de actualizare a posturilor destinate schimbărilor de sedii. Opţiunile candidaţilor, aşa cum sunt precizate în cererile de înscriere la concurs, se consemnează de către preşedintele concursului într-un proces-verbal. (4) La medii egale are prioritate candidatul care: a) nu a fost sancţionat disciplinar în ultimii 5 ani; b) are vechime mai mare în funcţia de notar public; c) nu a fost admis pe un alt post în urma participării la concursul de schimbare a sediilor biroului notarial în ultimii 5 ani. (5) Preşedintele concursului stabileşte ordinea de prioritate pentru candidaţii cu medii egale, potrivit criteriilor prevăzute la alin. (4), în baza referatului prevăzut la art. 11. CAP. VIII Validarea rezultatelor ART. 23 (1) În termen de cel mult 3 zile de la finalizarea tuturor procedurilor, în vederea validării/invalidării rezultatelor concursului, preşedintele concursului înaintează Consiliului Uniunii propunerea de validare/invalidare a concursului însoţită de lista rezultatelor finale ale concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale şi procesul-verbal în care sunt consemnate opţiunile candidaţilor. (2) După primirea documentelor prevăzute la alin. (1), Consiliul Uniunii procedează la validarea/invalidarea concursului, prin hotărâre, care se comunică INR, în vederea publicării pe pagina proprie de internet. (3) Consiliul Uniunii invalidează rezultatele concursului numai în cazul nerespectării procedurilor prevăzute de Legea nr. 36/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.333/C/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi de prezentul regulament. ART. 24 (1) În cazul invalidării concursului, INR organizează, pe cheltuiala sa, un nou concurs, la care participă, fără a mai achita vreo taxă de participare, numai candidaţii care au fost admişi să participe la concursul invalidat. (2) În vederea organizării noului concurs, Consiliul Uniunii şi Ministerul Justiţiei procedează, potrivit dispoziţiilor prezentului regulament, la stabilirea membrilor Comisiei de examinare şi Comisiei de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor, cu respectarea dispoziţiilor art. 6. Din comisiile astfel constituite nu pot face parte persoanele care au deţinut calitatea de membri ai comisiilor constituite pentru concursul invalidat. (3) Data organizării şi desfăşurării celui de al doilea concurs se stabileşte de către preşedintele Uniunii, cu respectarea dispoziţiilor prezentului regulament. (4) Cu excepţia procedurilor de depunere şi verificare a dosarelor, precum şi de plată a taxei de concurs, celelalte dispoziţii ale prezentului regulament se aplică în mod corespunzător noului concurs. ART. 25 După validarea rezultatelor concursului, preşedintele Uniunii va înainta ministrului justiţiei hotărârea de validare a rezultatelor, însoţită de copia dosarelor de înscriere la concurs ale candidaţilor şi de procesul-verbal prevăzut la art. 22 alin. (3), în vederea emiterii ordinelor de schimbare a sediului biroului notarial pentru notarii publici admişi la concurs. CAP. IX Dispoziţii tranzitorii şi finale ART. 26 (1) Îndeplinirea procedurilor de publicare a tuturor documentelor prevăzute de prezentul regulament şi, după caz, dispuse de preşedinţii comisiilor se face de către secretariatul INR. (2) Perioada de publicare a tuturor documentelor pe pagina de internet a INR este până la data validării concursului de către Consiliul Uniunii. După data validării, documentele publicate în condiţiile prevăzute la alin. (1) se retrag de pe pagina de internet şi se publică anexa hotărârii Consiliului Uniunii de validare a concursului, pe o perioadă de 15 zile. (3) În situaţia în care pagina de internet a INR nu funcţionează, toate procedurile de publicare prevăzute de prezentul regulament se vor face la sediul INR. ART. 27 Membrii comisiilor prevăzute de prezentul regulament beneficiază de o indemnizaţie stabilită de Consiliul director şi de decontarea cheltuielilor ocazionate de participarea la comisiile de concurs. ART. 28 (1) Cuantumul taxei de înscriere la concurs şi condiţiile de plată se stabilesc de către Consiliul director. La stabilirea taxei de înscriere, Consiliul director se raportează şi la cheltuielile ocazionate de organizarea concursului, pe baza proiectului de buget al concursului întocmit de compartimentul de specialitate din cadrul INR. (2) Taxele de înscriere la concurs se constituie venit la bugetul INR. Taxele se restituie în cuantum de 70% doar pentru candidaţii care şi-au retras cererea de înscriere anterior începerii procedurilor de verificare a dosarelor. (3) Cererile pentru restituirea taxelor se soluţionează în termen de 30 de zile. ART. 29 Anexele nr. 1-15 fac parte integrantă din prezentul regulament. ANEXA 1 la regulament CERERE de înscriere la concursul de schimbare a sediilor birourilor notariale Doamnă/Domnule Preşedinte, 1. Subsemnatul/Subsemnata, ..............., născut(ă) în localitatea ............ la data de .........., cu domiciliul în ..................., telefon .................., numit(ă) notar public în localitatea ............., circumscripţia Judecătoriei ................, Camera Notarilor Publici ............, în baza Ordinului ministrului justiţiei nr. ........, solicit înscrierea la concursul de schimbare a sediilor birourilor notariale în vederea ocupării postului vacant de notar public din localitatea ..............., circumscripţia Judecătoriei ..................., Camera Notarilor Publici ............. . 2. Prin prezenta declar că: [ ] am luat cunoştinţă de prevederile Regulamentului pentru organizarea şi desfăşurarea concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale, aprobat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România nr. 41/2026; [ ] îmi asum conformitatea documentelor încărcate în platforma Institutului Notarial Român în vederea înscrierii la concursul de schimbare a sediilor birourilor notariale, cu exemplarele originale deţinute. 3. Acord privind prelucrarea datelor personale Subsemnatul/Subsemnata, .......(numele, iniţiala tatălui, prenumele)......, identificat/identificată cu CNP ............., în calitate de candidat la concursul de schimbare a sediilor birourilor notariale, declar că sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul organizării şi desfăşurării concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale, în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE („GDPR“) şi cu dispoziţiile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), cu modificările ulterioare.
┌───────────────────┬───────────────────┐
│Data │Semnătura │
│...................│...................│
└───────────────────┴───────────────────┘
Doamnei/Domnului Preşedinte al Institutului Notarial Român ANEXA 2 la regulament SITUAŢIA CENTRALIZATĂ a candidaţilor admişi sau respinşi la înscrierea la concurs*1) Camera Notarilor Publici .......................
┌────┬─────────┬──────────┬────────────┐
│ │ │Admis/ │Motivele de │
│ │ │Respins*2)│fapt şi de │
│Nr. │Numele şi│la │drept ale │
│crt.│prenumele│înscrierea│respingerii │
│ │ │la concurs│cererii de │
│ │ │ │înscriere │
├────┼─────────┼──────────┼────────────┤
├────┼─────────┼──────────┼────────────┤
├────┼─────────┼──────────┼────────────┤
├────┼─────────┼──────────┼────────────┤
├────┼─────────┼──────────┼────────────┤
└────┴─────────┴──────────┴────────────┘
Comisia pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de înscriere la concurs
┌─────────────────────────┬────────────┐
│Numele şi prenumele │Semnătura │
├─────────────────────────┼────────────┤
│................., notar │............│
│public │ │
├─────────────────────────┼────────────┤
│................., notar │............│
│public │ │
├─────────────────────────┼────────────┤
│................., notar │............│
│public │ │
└─────────────────────────┴────────────┘
*1) În condiţiile art. 8 alin. (2) din Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale, aprobat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România nr. 41/2026, situaţia centralizată rămâne definitivă. *2) Hotărârile de respingere a cererilor de înscriere a candidaţilor se comunică acestora, la cerere, de către Institutul Notarial Român. ANEXA 3 la regulament SITUAŢIA soluţionării contestaţiilor formulate de către candidaţii respinşi la înscrierea la concurs*) Camera Notarilor Publici .......................
┌────┬─────────┬───────────┬───────────┐
│ │ │ │Motivele de│
│ │ │Contestaţie│fapt şi de │
│Nr. │Numele şi│admisă/ │drept ale │
│crt.│prenumele│respinsă │respingerii│
│ │ │ │cererii de │
│ │ │ │înscriere │
├────┼─────────┼───────────┼───────────┤
│ │ │ │ │
├────┼─────────┼───────────┼───────────┤
│ │ │ │ │
├────┼─────────┼───────────┼───────────┤
│ │ │ │ │
├────┼─────────┼───────────┼───────────┤
│ │ │ │ │
├────┼─────────┼───────────┼───────────┤
│ │ │ │ │
└────┴─────────┴───────────┴───────────┘
Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârii de respingere a cererilor de înscriere la concurs şi pentru organizarea desfăşurării concursului
┌─────────────────────────┬────────────┐
│Numele şi prenumele │Semnătura │
├─────────────────────────┼────────────┤
│................., notar │............│
│public │ │
├─────────────────────────┼────────────┤
│................., notar │............│
│public │ │
├─────────────────────────┼────────────┤
│................., notar │............│
│public │ │
└─────────────────────────┴────────────┘
*) Hotărârile de respingere a contestaţiilor formulate de candidaţii respinşi la înscrierea la concurs se comunică acestora, la cerere, de către Institutul Notarial Român. ANEXA 4 la regulament SITUAŢIA CENTRALIZATĂ FINALĂ a candidaţilor care au fost declaraţi admişi la înscrierea la concursul de schimbare a sediilor birourilor notariale Camera Notarilor Publici .......................
┌────┬───────────────────┬─────────────┐
│Nr. │Numele şi prenumele│Observaţii*1)│
│crt.│ │ │
├────┼───────────────────┼─────────────┤
├────┼───────────────────┼─────────────┤
├────┼───────────────────┼─────────────┤
├────┼───────────────────┼─────────────┤
├────┼───────────────────┼─────────────┤
└────┴───────────────────┴─────────────┘
Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârii de respingere a cererilor de înscriere la concurs şi pentru organizarea desfăşurării concursului
┌─────────────────────────┬────────────┐
│Numele şi prenumele │Semnătura │
├─────────────────────────┼────────────┤
│................., notar │............│
│public │ │
├─────────────────────────┼────────────┤
│................., notar │............│
│public │ │
├─────────────────────────┼────────────┤
│................., notar │............│
│public │ │
└─────────────────────────┴────────────┘
*1) Admis conform art. 1 alin. (3) din Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale, aprobat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România nr. 41/2026. ANEXA 5 la regulament BORDEROU de predare a lucrărilor de către candidaţi*1) Data .........................
┌────┬─────────┬───────┬────────┬───────┬─────────┬──────────┐
│ │ │Numărul│ │Numărul│ │ │
│Nr. │Numele şi│de │Setul de│de │Semnătura│Observaţii│
│crt.│prenumele│pagini │subiecte│ciorne │ │ │
│ │ │scrise │ │predate│ │ │
├────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼─────────┼───────┼────────┼───────┼─────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
└────┴─────────┴───────┴────────┴───────┴─────────┴──────────┘
Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârii de respingere a cererilor de înscriere la concurs şi pentru organizarea desfăşurării concursului
┌─────────────────────────┬────────────┐
│Numele şi prenumele │Semnătura │
├─────────────────────────┼────────────┤
│................., notar │............│
│public │ │
├─────────────────────────┼────────────┤
│................., notar │............│
│public │ │
├─────────────────────────┼────────────┤
│................., notar │............│
│public │ │
└─────────────────────────┴────────────┘
*1) Împreună cu lucrarea, candidaţii predau ciornele şi seturile de subiecte conform art. 14 alin. (6) din Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale, aprobat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România nr. 41/2026. ANEXA 6 la regulament BORDEROU DE NOTARE*) Data .........................
┌────┬────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────┐
│Nr. │Numărul │Subiectul│Subiectul│Subiectul│Subiectul│Subiectul│Total│
│crt.│lucrării│1 │2 │3 │4 │5 │ │
├────┼────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────┘
Numele şi prenumele membrului Comisiei de examinare/Comisiei de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor/Comisiei de mediere *) Se completează de fiecare membru al comisiei.
┌─────────────────────────┬─────────────────────────┐
│Numele şi prenumele │Semnătura │
│.........................│.........................│
└─────────────────────────┴─────────────────────────┘
ANEXA 7 la regulament CENTRALIZATOR COMUN Data .....................
┌────┬────────┬──────────────────────────┬────────┐
│ │Numărul │Notă │ │
│ │de │ │ │
│Nr. │ordine ├────────┬────────┬────────┤Nota │
│crt.│al │Corector│Corector│Corector│lucrării│
│ │lucrării│1 │2 │3 │ │
│ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │
└────┴────────┴────────┴────────┴────────┴────────┘
Membrii Comisiei de examinare Numele şi prenumele ................ Semnătura ......................... ANEXA 8 la regulament CENTRALIZATOR NOMINAL Data .........................
┌────┬───────────┬────────────┬────────┐
│Nr. │Numărul de │Numele şi │Nota │
│crt.│ordine al │prenumele │acordată│
│ │lucrării │candidatului│lucrării│
├────┼───────────┼────────────┼────────┤
│ │ │ │ │
├────┼───────────┼────────────┼────────┤
│ │ │ │ │
├────┼───────────┼────────────┼────────┤
│ │ │ │ │
├────┼───────────┼────────────┼────────┤
│ │ │ │ │
└────┴───────────┴────────────┴────────┘
Membrii Comisiei de examinare Numele şi prenumele .................. Semnătura ...................... ANEXA 9 la regulament LISTA rezultatelor concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale Camera Notarilor Publici ...................... Data ......................
┌────┬──────────────────┬──────────────┐
│Nr. │Numărul de ordine │Nota acordată │
│crt.│al lucrării │lucrării │
├────┼──────────────────┼──────────────┤
│ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────────────┤
│ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────────────┤
│ │ │ │
├────┼──────────────────┼──────────────┤
│ │ │ │
└────┴──────────────────┴──────────────┘
Membrii Comisiei de examinare Numele şi prenumele ............... Semnătura ..................... ANEXA 10 la regulament CENTRALIZATOR COMUN la soluţionarea contestaţiilor Data .........................
┌────┬────────┬──────────────────────────┬────────┐
│ │Numărul │Notă │ │
│ │de │ │ │
│Nr. │ordine ├────────┬────────┬────────┤Nota │
│crt.│al │Corector│Corector│Corector│lucrării│
│ │lucrării│1 │2 │3 │ │
│ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │
└────┴────────┴────────┴────────┴────────┴────────┘
Membrii Comisiei de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor Numele şi prenumele ................... Semnătura ....................... ANEXA 11 la regulament CENTRALIZATOR NOMINAL la soluţionarea contestaţiilor Data .........................
┌────┬──────────────┬─────────┬────────┐
│Nr. │Numărul de │Numele şi│Nota │
│crt.│ordine al │prenumele│lucrării│
│ │lucrării │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼────────┤
│ │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼────────┤
│ │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼────────┤
│ │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼────────┤
│ │ │ │ │
└────┴──────────────┴─────────┴────────┘
Membrii Comisiei de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor Numele şi prenumele ................. Semnătura .................... ANEXA 12 la regulament CENTRALIZATOR COMUN la soluţionarea medierii Data ................
┌────┬────────┬──────────────────────────┬────────┐
│ │Numărul │Notă │ │
│ │de │ │ │
│Nr. │ordine ├────────┬────────┬────────┤Nota │
│crt.│al │Corector│Corector│Corector│lucrării│
│ │lucrării│1 │2 │3 │ │
│ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │
├────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │
└────┴────────┴────────┴────────┴────────┴────────┘
Membrii Comisiei de mediere Numele şi prenumele ............. Semnătura ..................... ANEXA 13 la regulament CENTRALIZATOR NOMINAL la soluţionarea medierii Data ....................
┌────┬──────────────┬─────────┬────────┐
│Nr. │Numărul de │Numele şi│Nota │
│crt.│ordine al │prenumele│lucrării│
│ │lucrării │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼────────┤
│ │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼────────┤
│ │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼────────┤
│ │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼────────┤
│ │ │ │ │
├────┼──────────────┼─────────┼────────┤
│ │ │ │ │
└────┴──────────────┴─────────┴────────┘
Membrii Comisiei de mediere Numele şi prenumele .............. Semnătura .................... ANEXA 14 la regulament LISTA rezultatelor contestaţiilor/medierii*) Camera Notarilor Publici ...................... Data ...................
┌────┬─────────┬──────────────┬────────┐
│ │ │Nota după │ │
│Nr. │Numele şi│soluţionarea │Rezultat│
│crt.│prenumele│contestaţiilor│admis/ │
│ │ │/medierii │respins │
│ │ │lucrărilor*) │ │
├────┼─────────┼──────────────┼────────┤
├────┼─────────┼──────────────┼────────┤
├────┼─────────┼──────────────┼────────┤
├────┼─────────┼──────────────┼────────┤
├────┼─────────┼──────────────┼────────┤
└────┴─────────┴──────────────┴────────┘
Preşedintele Comisiei de soluţionare a contestaţiilor împotriva notării lucrărilor/Preşedintele concursului în cazul procedurii de mediere*) Numele şi prenumele ................... Semnătura ............................. *) Se completează în condiţiile art. 20 alin. (9) sau art. 21 alin. (4) din regulament. ANEXA 15 la regulament LISTA rezultatelor finale ale concursului de schimbare a sediilor birourilor notariale Camera Notarilor Publici ....................... Data ....................... Pentru localitatea: .......................
┌────┬────────────┬──────┬─────────────┐
│ │Numele şi │ │Rezultatul │
│Nr. │prenumele/ │Nota │concursului │
│crt.│Codul de │finală│- Admis/ │
│ │anonimizare │ │Respins - │
├────┼────────────┼──────┼─────────────┤
│ │ │ │ │
├────┼────────────┼──────┼─────────────┤
│ │ │ │ │
├────┼────────────┼──────┼─────────────┤
│ │ │ │ │
├────┼────────────┼──────┼─────────────┤
│ │ │ │ │
├────┼────────────┼──────┼─────────────┤
│ │ │ │ │
├────┼────────────┼──────┼─────────────┤
│ │ │ │ │
└────┴────────────┴──────┴─────────────┘
Preşedintele concursului Numele şi prenumele ................ Semnătura ..................... -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.