Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
RAPORT nr. 3.640 din 5 martie 2026 privind verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale ale Partidului Naţional Liberal efectuate cu ocazia alegerilor locale parţiale din 7 decembrie 2025
EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 323 din 23 aprilie 2026
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 8.01.2026-5.03.2026 s-a desfăşurat misiunea de control referitoare la verificarea legalităţii veniturilor şi cheltuielilor electorale înregistrate de Partidul Naţional Liberal, cu ocazia alegerilor locale parţiale din 7 decembrie 2025.
I. Constatări
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că pentru campania electorală aferentă alegerilor locale parţiale din data de 7 decembrie 2025:
- contribuţiile electorale au fost în cuantum de 1.850.550,00 lei, din care:
• 388.450,00 lei - contribuţii provenite din venituri proprii ale candidaţilor;
• 1.394.000,00 lei - contribuţii provenite din împrumuturi ale candidaţilor;
• 68.100,00 lei - contribuţii electorale provenite din transferul fondurilor obţinute în afara campaniei electorale (pentru sediul central);
– cheltuielile electorale au fost în cuantum de 1.827.426,10 lei.
Conform cererii de rambursare a cheltuielilor electorale depuse de către mandatarul financiar coordonator, cuantumul cheltuielilor electorale solicitate în vederea rambursării este de 1.827.426,10 lei, iar conform documentelor justificative cuantumul acestora este de 1.827.426,10 lei.
În conformitate cu prevederile art. 48 alin. (12) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în urma verificărilor efectuate, echipa de control a validat suma de 1.827.426,10 lei aferentă cheltuielilor electorale, sumă care îndeplineşte condiţiile de rambursare către competitorul electoral.
II. Sancţiuni aplicate ca urmare a verificării legalităţii finanţării campaniei electorale, precum şi ca urmare a sesizărilor
Partidul Naţional Liberal a fost sancţionat cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor art. 28 alin. (6) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Bucureşti, 5 martie 2026.
Nr. 3.640.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: