Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   PROTOCOLUL din 28 septembrie 1984  Conventiei din 1979 asupra poluarii atmosferice transfrontiere pe distante lungi cu privire la finantarea pe termen lung a Programului de cooperare pentru supravegherea si evaluarea transportului pe distante lungi al poluantilor atmosferici in Europa (EMEP)*)    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

PROTOCOLUL din 28 septembrie 1984 Conventiei din 1979 asupra poluarii atmosferice transfrontiere pe distante lungi cu privire la finantarea pe termen lung a Programului de cooperare pentru supravegherea si evaluarea transportului pe distante lungi al poluantilor atmosferici in Europa (EMEP)*)

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 911 din 14 decembrie 2002

*) Traducere.

Pãrţile contractante,
reamintind ca Convenţia asupra poluarii atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi (denumita în continuare Convenţia) a intrat în vigoare la 16 martie 1983,
constiente de importanta Programului de cooperare pentru supravegherea şi evaluarea transportului pe distanţe lungi al poluantilor atmosferici în Europa (denumit în continuare EMEP), menţionat la art. 9 şi 10 din Convenţie,
constiente de rezultatele pozitive obţinute pana în prezent prin aplicarea EMEP,
recunoscând ca aplicarea EMEP a fost posibila pana în prezent datoritã mijloacelor financiare furnizate de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) şi prin contribuţiile voluntare ale guvernelor,
având în vedere ca finanţarea UNEP va continua numai pana la sfârşitul anului 1984 şi ca suma acestei contribuţii şi a contribuţiilor voluntare ale guvernelor nu va acoperi integral costul aplicãrii planului de lucru al EMEP şi, în consecinta, va fi necesarã asigurarea finanţãrii pe termen lung dupã anul 1984,
luând în considerare apelul Comisiei Economice pentru Europa cãtre guvernele ţãrilor membre ale Comisiei Economice pentru Europa, conţinut în Decizia B (XXXVIII), prin care Comisia Economicã pentru Europa cere acestora sa furnizeze, în conformitate cu modalitãţile ce se vor conveni la prima reuniune a Organismului executiv al Convenţiei (denumit în continuare organismul executiv), resursele financiare care sa permitã continuarea activitãţii organismului executiv, în special în ceea ce priveşte EMEP,
luând cunostinta de faptul ca amintita Convenţie nu conţine nici o prevedere referitoare la finanţarea EMEP şi ca este asadar necesar sa se ia mãsurile corespunzãtoare cu privire la aceasta problema,
luând în considerare elementele care trebuie avute în vedere pentru elaborarea unui instrument oficial care sa completeze Convenţia, dupã cum se arata în recomandãrile adoptate de cãtre organismul executiv la prima sa sesiune (7-10 iunie 1983),
au convenit urmãtoarele:

ART. 1
Definiţii
În sensul prezentului protocol termenii de mai jos au urmãtoarele semnificatii:
1. cota-parte ONU reprezintã cota-parte a unei pãrţi contractante pentru exerciţiul financiar în discuţie, conform cu baremul cotelor-pãrţi stabilit pentru repartizarea cheltuielilor Organizaţiei Naţiunilor Unite;
2. exerciţiu financiar reprezintã exerciţiul financiar al Organizaţiei Naţiunilor Unite, iar expresiile baza anuala şi costuri anuale trebuie interpretate în consecinta;
3. fonduri generale cu destinaţie specialã reprezintã fondurile generale cu destinaţie specialã pentru finanţarea aplicãrii Convenţiei asupra poluarii atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, care au fost create de cãtre secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite;
4. zona geograficã a activitãţilor EMEP reprezintã zona care face obiectul supravegherii coordonate de cãtre centrele internaţionale ale EMEP*).

---------------
*) Centrele internaţionale ale EMEP sunt în prezent: Chemical Coordinating Centre (Centrul de coordonare pentru chimie), the Meteorological Synthesizing Centre-East (Centrul estic pentru sinteze meteorologice), the Meteorological Synthesizing Centre-West (Centrul vestic pentru sinteze meteorologice).

ART. 2
Finanţarea EMEP
Resursele EMEP acoperã cheltuielile anuale ale centrelor internaţionale care coopereazã în cadrul EMEP pentru activitãţile înscrise în programul de lucru al organismului director al EMEP.
ART. 3
Contribuţii
1. În conformitate cu dispoziţiile prezentului articol, finanţarea EMEP consta în contribuţii obligatorii completate cu contribuţiile voluntare. Contribuţiile pot fi vãrsate în moneda convertibilã, moneda neconvertibila sau în natura.
2. Contribuţiile obligatorii se fac anual de cãtre pãrţile contractante ale prezentului protocol, care se gãsesc în zona geograficã a activitãţilor EMEP.
3. Contribuţiile voluntare pot fi fãcute de pãrţile contractante ale prezentului protocol şi de cãtre semnatari, chiar dacã teritoriul lor se gãseşte în afarã zonei geografice a activitãţilor EMEP, dar, la recomandarea organismului director al EMEP şi sub rezerva aprobãrii organismului executiv, şi de cãtre orice alt stat, organizaţie sau persoana fizica care doreşte sa contribuie la programul de lucru.
4. Costurile anuale ale programului de lucru sunt acoperite din contribuţiile obligatorii. Contribuţiile în bani şi cele în natura, cum ar fi cele ale statelor în care îşi au sediul centrele internaţionale, sunt specificate în programul de lucru. Contribuţiile voluntare, la recomandarea organismului director şi sub rezerva aprobãrii de cãtre organismul executiv, pot fi utilizate fie pentru reducerea contribuţiilor obligatorii, fie pentru finanţarea unor activitãţi specifice din cadrul EMEP.
5. Contribuţiile obligatorii şi cele voluntare sunt vãrsate în fondul general cu destinaţie specialã.
ART. 4
Repartizarea costurilor
1. Contribuţiile obligatorii se fac în conformitate cu dispoziţiile anexei la prezentul protocol.
2. Organismul executiv va analiza necesitatea modificãrii anexei:
a) dacã bugetul anual al EMEP creste de doua ori şi jumãtate în raport cu bugetul anual adoptat pentru anul intrãrii în vigoare a prezentului protocol sau pentru anul ultimei modificãri a anexei, dacã acesta este ulterior;
b) dacã organismul executiv, la recomandarea organismului director, desemneazã un nou centru internaţional; sau
c) la 6 ani de la intrarea în vigoare a prezentului protocol sau la 6 ani de la ultima modificare a anexei, în funcţie de data care este mai recenta.
3. Modificãrile la anexa sunt adoptate prin consens de cãtre organismul executiv.
ART. 5
Bugetul anual
Bugetul anual al EMEP este stabilit de cãtre organismul director al EMEP şi adoptat de cãtre organismul executiv cu cel puţin un an înaintea începerii exerciţiului financiar cãruia i se aplica.
ART. 6
Modificãri ale protocolului
1. Orice parte contractantã a prezentului protocol poate propune modificarea acestuia.
2. Textul modificãrilor propuse este înaintat în scris secretarului executiv al Comisiei Economice pentru Europa, care îl comunica tuturor pãrţilor contractante ale protocolului. Organismul executiv examineazã modificãrile propuse la urmãtoarea sesiune anuala, cu condiţia ca aceste propuneri sa fi fost comunicate pãrţilor contractante ale protocolului de cãtre secretarul executiv al Comisiei Economice pentru Europa cu cel puţin 90 zile înainte.
3. O modificare a prezentului protocol, alta decât modificarea anexei la protocol, se adopta prin consens de cãtre reprezentanţii pãrţilor contractante ale protocolului şi intra în vigoare pentru pãrţile contractante ale protocolului care l-au acceptat în a 90-a zi ulterioara zilei în care doua treimi din numãrul pãrţilor contractante au depus la depozitar instrumentele lor de acceptare a modificãrii. Modificarea intra în vigoare pentru orice parte contractantã în a 90-a zi ulterioara datei la care respectiva parte şi-a depus instrumentul de acceptare a modificãrii.
ART. 7
Soluţionarea diferendelor
Dacã apare un diferend între doua sau mai multe pãrţi contractante ale prezentului protocol, cu privire la interpretarea sau la aplicarea protocolului, atunci pãrţile contractante în cauza trebuie sa caute o soluţie prin negociere sau prin orice alta metoda de soluţionare a diferendelor pe care o considera acceptabilã.
ART. 8
Semnarea
1. Prezentul protocol este deschis pentru semnare statelor membre ale Comisiei Economice pentru Europa, statelor care au statut consultativ pe lângã Comisia Economicã pentru Europa în temeiul alin. (8) din Rezoluţia 36 (IV), adoptatã de Consiliul Economic şi Social la 28 martie 1947, şi organizaţiilor regionale de integrare economicã, constituite de cãtre statele suverane ale Comisiei Economice pentru Europa şi care au competente pentru negocierea, încheierea şi aplicarea acordurilor internaţionale în problemele legate de prezentul protocol, cu condiţia ca statele şi organizaţiile implicate sa fie pãrţi ale Convenţiei, la Oficiul Organizaţiei Naţiunilor Unite din Geneva, de la 25 septembrie pana la 5 octombrie 1984 inclusiv, apoi la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York pana la 4 aprilie 1985.
2. În problemele care ţin de domeniul lor de competenta organizaţiile regionale de integrare economicã menţionate anterior pot, în nume propriu, sa îşi exercite drepturile şi sa se achite de responsabilitãţile pe care prezentul protocol le conferã statelor membre. În astfel de cazuri statele membre ale acestor organizaţii nu sunt abilitate sa îşi exercite drepturile în mod individual.
ART. 9
Ratificarea, acceptarea, aprobarea şi aderarea
1. Prezentul protocol este supus ratificãrii, acceptãrii sau aprobãrii de cãtre semnatari.
2. Prezentul protocol este deschis pentru aderare statelor şi organizaţiilor menţionate la art. 8 alin. 1 începând din 5 octombrie 1984.
3. Instrumentele de ratificare, acceptare, aprobare sau de aderare sunt depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va îndeplini funcţia de depozitar.
ART. 10
Intrarea în vigoare
1. Prezentul protocol intra în vigoare în a 90-a zi de la data la care:
a) instrumentele de ratificare, acceptare, aprobare sau de aderare sunt depuse de cel puţin 19 state şi de organizaţiile menţionate la art. 8 alin. 1, care se gãsesc în zona geograficã a activitãţilor EMEP; şi
b) totalul cotelor-pãrţi ONU ale acestor state şi organizaţii depãşeşte 40%.
2. Pentru fiecare stat şi organizaţie menţionatã la art. 8 alin. 1, care ratifica, accepta sau aproba prezentul protocol sau au aderat la acesta atunci când condiţiile de intrare în vigoare enunţate la alin. 1 lit. a) au fost îndeplinite, protocolul intra în vigoare în a 90-a zi de la data depunerii de cãtre fiecare stat sau organizaţie a instrumentului sau de ratificare, acceptare, aprobare sau de aderare.
ART. 11
Retragerea
1. În orice moment dupã expirarea unui interval de 5 ani începând de la data la care prezentul protocol a intrat în vigoare pentru una dintre pãrţile contractante. Partea respectiva se poate retrage din aceasta printr-o notificare scrisã, adresatã depozitarului. Retragerea îşi produce efectele în a 90-a zi care urmeazã primirii notificãrii de cãtre depozitar.
2. Retragerea nu aduce atingere obligaţiilor financiare ale partii contractante care se retrage pana la data la care retragerea devine efectivã.
ART. 12
Texte autentice
Originalul prezentului protocol, ale cãrui texte în limbile engleza, franceza şi rusa sunt în egala mãsura autentice, se depune la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Drept care, subsemnaţii, pe deplin împuterniciţi, au semnat prezentul protocol.
Adoptat la Geneva la 28 septembrie 1984.

ANEXA
menţionatã la art. 4 din Protocolul Convenţiei din 1979
asupra poluarii atmosferice transfrontiere pe distanţe
lungi cu privire la finanţarea pe termen lung a Programului
de cooperare pentru supravegherea şi evaluarea transportului
pe distanţe lungi al poluantilor atmosferici în Europa (EMEP)

Contribuţiile obligatorii pentru repartizarea cheltuielilor pentru finanţarea Programului de cooperare pentru supravegherea şi evaluarea transportului pe distanţe lungi al poluantilor atmosferici în Europa (EMEP) sunt calculate, începând din 1995, dupã urmãtoarea schema*).

-%-
Republica Austria .............................................1,59
Republica Belarus .............................................0,71
Republica Bosnia şi Hertegovina ...............................0,05
Republica Bulgaria ............................................0,35
Republica Croatia .............................................0,15
Republica Cipru ...............................................0,04
Republica Cehia ...............................................1,00
Republica Finlanda ............................................1,07
Statul oraşului Vatican .......................................0,02
Republica Ungara ..............................................0,45
Republica Islanda .............................................0,06
Principatul Liechtenstein .....................................0,02
Regatul Norvegiei .............................................1,13
Republica Polona ..............................................1,42
România .......................................................0,37
Federaţia Rusa ...............................................20,78
Serenisima Republica San Marino ...............................0,02
Republica Slovaca .............................................0,54
Republica Slovenia ............................................0,10
Regatul Suediei ...............................................2,66
Confederatia Elvetiana ........................................2,26
Republica Turcia ..............................................0,60
Republica Ucraina .............................................2,60
Republica Federala Iugoslavia .................................0,23

Tari membre ale Comunitãţii Europene

Regatul Belgiei ...............................................2,36
Regatul Danemarcei ............................................1,38
Republica Franceza ...........................................11,99
Republica Federala Germania ..................................18,47
Republica Elena ...............................................1,00
Republica Irlanda .............................................0,50
Republica Italiana ............................................6,89
Marele Ducat de Luxemburg .....................................0,10
Regatul Ţãrilor de Jos ........................................3,28
Republica Portughezã ..........................................0,30
Regatul Spaniei ...............................................3,54
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord ............8,61
Comunitatea Europeanã .........................................3,33
TOTAL.........................................................99,97

-----------
*) Ordinea în care pãrţile contractante sunt menţionate în prezenta anexa depinde de sistemul de repartizare a costurilor, convenit de organismul executiv al Convenţiei. Prin urmare, înscrierea pe lista este o caracteristica specifica Protocolului pentru finanţarea EMEP.

------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016