Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 64 din 24 martie 2026 privind reţinerea contribuţiilor la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate în cazul pensionarilor sistemului public de pensii din România având locul de şedere obişnuită sau domiciliul declarat pe teritoriul altui stat
EMITENT: Casa Naţională de Pensii Publice PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 404 din 13 mai 2026
Având în vedere Referatul de aprobare nr. K. 5.919 al Casei Naţionale de Pensii Publice şi nr. DG 3.717 din 14.04.2026 al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,
ţinând cont de dispoziţiile instrumentelor juridice cu caracter internaţional în domeniul coordonării sistemelor de securitate socială pe care România le aplică, şi anume ale:
- Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 166 din 30 aprilie 2004, cu modificările şi completările ulterioare;
– Regulamentului (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 284 din 30 octombrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare;
– Acordului comercial şi de cooperare între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe de altă parte;
– acordurilor bilaterale în domeniul securităţii sociale la care România este parte, cu prevederi pentru asigurarea de boală şi maternitate,
în temeiul prevederilor:
- art. 123 şi 124 din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii;
– art. 222 alin. (1) lit. e), art. 224 alin. (1) lit. n) şi art. 291 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
– Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
– art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin:
ART. 1
În vederea analizării situaţiei pensionarilor sistemului public de pensii din România, denumiţi în continuare pensionari, care au locul de şedere obişnuită pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat membru al Spaţiului Economic European, al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord sau al Confederaţiei Elveţiene, din punctul de vedere al asigurării la sistemul de asigurări sociale de sănătate şi al plăţii contribuţiei la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate din România, denumit în continuare Fond, casele teritoriale de pensii competente transmit pensionarilor, după emiterea deciziei de acordare a drepturilor de pensie şi sub rezerva depăşirii plafonului prevăzut de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Codul fiscal, o notificare prin intermediul căreia să se reglementeze statutul de asigurat al persoanelor în cauză pentru asigurările sociale de sănătate. Modelul notificării este prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
În situaţia în care pensionarul prevăzut la art. 1 face dovada că este asigurat pentru asigurările sociale de sănătate în statul de şedere obişnuită sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European, în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord sau în Confederaţia Elveţiană, acesta va fi exceptat de la plata contribuţiilor la Fond prevăzute de lege, dacă solicită în mod expres acest lucru, prin completarea rubricii 3 din partea B a notificării prevăzute la art. 1.
ART. 3
În situaţia în care pensionarul prevăzut la art. 1 declară că nu este asigurat pentru asigurările sociale de sănătate în statul de şedere obişnuită sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European, în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord sau în Confederaţia Elveţiană, acesta datorează contribuţii la Fond pentru veniturile din pensie care depăşesc plafonul, în conformitate cu dispoziţiile Codului fiscal.
ART. 4
În vederea analizării situaţiei pensionarilor care au locul de şedere obişnuită pe teritoriul unui stat cu care România aplică un acord bilateral de securitate socială cu prevederi pentru asigurarea de boală şi maternitate, care fac obiectul respectivului acord, casele teritoriale de pensii competente transmit pensionarilor, după emiterea deciziei de acordare a drepturilor de pensie, notificarea prevăzută la art. 1.
ART. 5
În situaţia în care pensionarul prevăzut la art. 4 face dovada că este asigurat pentru asigurările sociale de sănătate în statul de şedere obişnuită, acesta va fi exceptat de la plata contribuţiilor la Fond prevăzute de lege, dacă solicită în mod expres acest lucru, prin completarea rubricii 3 din partea B a notificării prevăzute la art. 1.
ART. 6
În situaţia în care pensionarul prevăzut la art. 4 declară că nu este asigurat pentru asigurările sociale de sănătate în statul de şedere obişnuită, acesta datorează contribuţii la Fond pentru veniturile din pensie care depăşesc plafonul, în conformitate cu dispoziţiile Codului fiscal.
ART. 7
Prin excepţie de la dispoziţiile art. 4-6, pensionarii care au locul de şedere obişnuită pe teritoriul Turciei şi care fac obiectul Acordului dintre România şi Republica Turcia în domeniul securităţii sociale, semnat la Ankara la 6 iulie 1999, ratificat prin Legea nr. 551/2002, datorează contribuţii la Fond pentru veniturile din pensie care depăşesc plafonul, în conformitate cu dispoziţiile Codului fiscal, odată cu dobândirea calităţii de pensionar al sistemului public de pensii din România.
ART. 8
În aplicarea art. 2 şi 5, pensionarii în cauză au obligaţia de a prezenta documente care fac dovada calităţii de asigurat pentru asigurările sociale de sănătate în statul respectiv. Aceste documente pot fi:
a) A1 - Certificat privind legislaţia în materie de securitate socială care se aplică titularului;
b) PM/RO 101 - Certificat privind legislaţia aplicabilă;
c) MD/RO 101 - Certificat privind legislaţia aplicabilă;
d) E 104 - Atestat privind totalizarea perioadelor de asigurare, de muncă sau de reşedinţă sau documentul electronic structurat S041 - Răspuns la cererea pentru confirmarea perioadelor - tip de risc asigurat: boală şi maternitate;
e) QUE/ROU 104 - Atestat privind totalizarea perioadelor de asigurare în România sau de reşedinţă în Québec;
f) SRB/RO 104 - Atestat privind totalizarea perioadelor de asigurare.
ART. 9
(1) În vederea analizării situaţiei pensionarilor care au locul de şedere obişnuită sau domiciliul declarat pe teritoriul unui stat cu care România nu aplică niciun instrument juridic cu caracter internaţional în domeniul securităţii sociale cu prevederi pentru asigurarea de boală şi maternitate, casele teritoriale de pensii competente transmit pensionarilor, după emiterea deciziei de acordare a drepturilor de pensie şi sub rezerva depăşirii plafonului prevăzut de Codul fiscal, notificarea prevăzută în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2) Pensionarii menţionaţi la alin. (1) care au locul de şedere obişnuită sau domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România nu aplică niciun instrument juridic cu caracter internaţional în domeniul securităţii sociale cu prevederi pentru asigurarea de boală şi maternitate vor fi exceptaţi de la plata contribuţiilor la Fond prevăzute de lege, dacă solicită în mod expres acest lucru, prin completarea rubricii 2 din partea B a notificării prevăzute în anexa nr. 2.
ART. 10
(1) Din momentul în care pensionarilor care dobândesc venituri din pensie care depăşesc plafonul prevăzut de Codul fiscal pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate nu li se mai reţine contribuţia la Fond, aceştia nu mai au calitatea de persoane asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România.
(2) Începând cu aceeaşi dată, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale cuprinse în pachetul de servicii de bază acordate acestora pe teritoriul României nu se mai decontează din Fond.
ART. 11
Notificarea prevăzută la art. 1, respectiv la art. 9, semnată de pensionar în partea B, şi documentele prevăzute la art. 8, după caz, vor fi transmise de acesta casei de asigurări de sănătate din raza casei teritoriale de pensii competente, prin orice mijloace de comunicare (poştă, e-mail, fax, reprezentant legal etc.). Documentele transmise de pensionari vor fi analizate de casa de asigurări de sănătate în termen de 30 de zile de la data înregistrării.
ART. 12
În prima zi lucrătoare a fiecărei luni, casele de asigurări de sănătate vor transmite caselor teritoriale de pensii competente care au emis notificările prevăzute la art. 1, respectiv la art. 9, prin fişiere de tip dbf, lista pensionarilor, ale căror documente au fost comunicate de pensionari şi prelucrate de casele de asigurări de sănătate, care vor fi exceptaţi de la plata contribuţiilor la Fond, respectiv lista pensionarilor care trebuie reintroduşi în evidenţele informatice ale asiguraţilor la Fond, conţinând următoarele informaţii: numele, prenumele, data naşterii, codul numeric personal atribuit de Ministerul Afacerilor Interne, respectiv de Casa Naţională de Pensii Publice (dacă există), ţara de şedere obişnuită, respectiv de domiciliu, după caz.
ART. 13
Data de la care îşi produce efectele notificarea transmisă de către casa de asigurări de sănătate conform prevederilor art. 12 este prima zi lucrătoare a lunii următoare celei în care a fost înregistrat fişierul de tip dbf de către casa teritorială de pensii competentă.
ART. 14
(1) Data menţionată la art. 13 va fi confirmată de către casele teritoriale de pensii competente Casei Naţionale de Pensii Publice, prin trimiterea unui fişier de tip dbf care va conţine următoarele informaţii:
a) codul numeric personal;
b) numele şi prenumele;
c) stare;
d) data stării;
e) identificare dosar doveditor - nr. dosar/cod casă teritorială de pensii;
f) data stabilirii pensiei;
g) tipul de pensie.
(2) În cazul persoanelor care vor fi exceptate de la plata contribuţiilor la Fond, fişierul va conţine la câmpul „Stare“ menţiunea „nerezident“ şi la câmpul „Data stării“ se va indica data de la care persoanei în cauză nu i se mai reţin contribuţiile la Fond.
(3) Datele prevăzute la alin. (1) şi (2) vor fi centralizate la nivelul Casei Naţionale de Pensii Publice şi comunicate Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, prin acelaşi fişier, în vederea scoaterii, respectiv a reintroducerii pensionarilor în evidenţele informatice ale asiguraţilor în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România.
ART. 15
Punerea/Reluarea în plată a drepturilor de pensie de către casa teritorială de pensii competentă nu este condiţionată de transmiterea datelor prevăzute la art. 12.
ART. 16
Casele teritoriale de pensii au obligaţia calculării, reţinerii şi virării contribuţiilor la Fond pentru toţi pensionarii care dobândesc venituri din pensie care depăşesc plafonul stabilit de Codul fiscal, cu excepţia celor pentru care casele de asigurări de sănătate au notificat exceptarea de la plată conform prevederilor art. 12.
ART. 17
(1) Dispoziţiile prezentului ordin se aplică tuturor persoanelor care, începând cu data intrării în vigoare a acestuia, au calitatea de pensionari în plată ai sistemului public de pensii din România şi ale căror venituri din pensii depăşesc plafonul stabilit de Codul fiscal.
(2) Notificările prevăzute la art. 1 şi 9 se transmit atât ca urmare a consultării bazelor de date ale caselor teritoriale de pensii, cât şi la cererea persoanelor în cauză.
ART. 18
Pensionarii sunt obligaţi să comunice caselor de asigurări de sănătate orice schimbare în situaţia proprie, de natură să conducă la modificarea statutului de asigurat pentru asigurările sociale de sănătate, cu efecte asupra obligaţiei de plată a contribuţiilor la Fond, în termen de 15 zile de la data apariţiei acesteia.
ART. 19
Îndrumarea metodologică cu privire la exceptarea de la plata contribuţiilor la Fond este asigurată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin casele de asigurări de sănătate.
ART. 20
(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.285/437/2011 privind reţinerea contribuţiilor la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate în cazul pensionarilor sistemului public de pensii din România având reşedinţa sau domiciliul declarat pe teritoriul altui stat, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 22 aprilie 2011, se abrogă.
(2) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice,
Nicolae Giugea
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,
Horaţiu-Remus Moldovan
ANEXA 1
PARTEA A*
* Se completează de către casa teritorială de pensii în evidenţa căreia s-a constituit dosarul de pensie.
(a se vedea imaginea asociată)
ROMÂNIA
CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII ...............
CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Nr. .......... din .............
NOTIFICARE
Stimată doamnă/Stimate domnule ....................,
Având în vedere Decizia dumneavoastră privind acordarea drepturilor de pensie cuvenite din sistemul public de pensii din România, înregistrată cu nr. ......... din ........., vă aducem la cunoştinţă că datoraţi, potrivit prevederilor legale din România, contribuţia lunară pentru asigurările sociale de sănătate.
În vederea reglementării situaţiei dumneavoastră, vă rugăm să completaţi declaraţia prevăzută în partea B şi să o transmiteţi, în cel mai scurt timp posibil, împreună cu eventualele dovezi ale calităţii de asigurat (A1 - Certificat privind legislaţia în materie de securitate socială care se aplică titularului sau PM/RO 101 - Certificat privind legislaţia aplicabilă sau MD/RO 101 - Certificat privind legislaţia aplicabilă sau E104/document electronic structurat S041 sau QUE/ROU 104 sau SRB/RO 104), casei de asigurări de sănătate competente ale cărei coordonate le regăsiţi mai jos**.
** Declaraţia se transmite casei de asigurări de sănătate din România, personal, prin reprezentant legal, poştă, e-mail, fax, la următoarele coordonate de contact: .......................... .
Vă informăm că, în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 64/751/2026 privind reţinerea contribuţiilor la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate în cazul pensionarilor sistemului public de pensii din România având locul de şedere obişnuită sau domiciliul declarat pe teritoriul altui stat, până la notificarea de către casa de asigurări de sănătate competentă cu privire la exceptarea dumneavoastră, în baza documentelor pe care urmează să le transmiteţi conform paragrafului anterior, de la plata contribuţiilor la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, avem obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vira contribuţiile lunare de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile prevăzute de lege.
Data ....................
Director executiv,
............................
Doamnei/Domnului ................
Adresa .............................
PARTEA B*
* Se completează de către titularul drepturilor de pensie cuvenite din sistemul public de pensii din România.
DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE
referitoare la calitatea de asigurat pentru
asigurările sociale de sănătate, în cazul
pensionarilor sistemului public de pensii
din România care au locul de şedere obişnuită
în alte state cu care România aplică
instrumente juridice cu caracter internaţional
în domeniul securităţii sociale cu prevederi
pentru asigurările de boală şi maternitate
1. Subsemnatul(a), .............., codul numeric personal ................., având locul de şedere obişnuită în localitatea ............, cod .................., str. ................. nr. ........., bl. ......., sc. ......, et. ......, ap. ........, judeţul/provincia/departamentul/regiunea .................., ţara .............., posesor (posesoare) al (a) actului de identitate (carte de identitate, paşaport etc.) .......... seria ............. nr. ..........., eliberat de .............. la data de ......., născut(ă) la data de ............... în localitatea/judeţul/provincia/departamentul/regiunea ..............., fiul (fiica) lui ............ şi al (a) ................,
declar pe propria răspundere, sub sancţiunile prevăzute de Codul penal pentru declaraţii neadevărate, că:
[ ] sunt asigurat pentru asigurările sociale de sănătate în statul de şedere obişnuită/alt stat ........(a se indica statul respectiv)........**
[ ] nu sunt asigurat pentru asigurările sociale de sănătate în statul de şedere obişnuită/alt stat**
2. Anexez la prezenta declaraţie următorul document/următoarele documente din care rezultă calitatea de asigurat pentru asigurările sociale de sănătate în ......(Se va indica statul.).......:
[ ] A1 - Certificat privind legislaţia în materie de securitate socială care se aplică titularului**
[ ] PM/RO 101** - Certificat privind legislaţia aplicabilă
[ ] MD/RO 101** - Certificat privind legislaţia aplicabilă
[ ] E 104/document electronic structurat S041**
[ ] QUE/ROU 104**
[ ] SRB/RO 104**
3. Având în vedere că sunt asigurat pentru asigurările sociale de sănătate în statul de şedere obişnuită/alt stat ......(a se indica statul respectiv).........,
[ ] solicit**
[ ] nu solicit**
exceptarea de la plata contribuţiei lunare pentru asigurările sociale de sănătate în România.
4. Mă oblig a anunţa, în termen de 15 zile calendaristice, casa de asigurări de sănătate competentă din România cu privire la orice schimbare ce va surveni în cele declarate mai sus, în caz contrar fiind pe deplin responsabil(ă) de consecinţele inacţiunii mele.
Am completat şi am citit cu atenţie conţinutul declaraţiei de mai sus, după care am semnat.
Data ...............
Semnătura .................
** Se va bifa obligatoriu căsuţa corespunzătoare.
ANEXA 2
PARTEA A*
* Se completează de către casa teritorială de pensii în evidenţa căreia s-a constituit dosarul de pensie.
(a se vedea imaginea asociată)
ROMÂNIA
CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII ...............
CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Nr. .......... din .............
NOTIFICARE
Stimată doamnă/Stimate domnule ....................,
Având în vedere Decizia dumneavoastră privind acordarea drepturilor de pensie cuvenite din sistemul public de pensii din România, înregistrată cu nr. .......... din ........., vă aducem la cunoştinţă că datoraţi, potrivit prevederilor legale din România, contribuţia lunară pentru asigurările sociale de sănătate.
În vederea reglementării situaţiei dumneavoastră, vă rugăm să completaţi declaraţia pe propria răspundere prevăzută în partea B şi să o transmiteţi, în cel mai scurt timp posibil, casei de asigurări de sănătate competente ale cărei coordonate le regăsiţi mai jos**.
** Declaraţia se transmite casei de asigurări de sănătate din România personal, prin reprezentant legal, poştă, e-mail, fax, la următoarele coordonate de contact: .............................. .
Vă informăm că, în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 64/751/2026 privind reţinerea contribuţiilor la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate în cazul pensionarilor sistemului public de pensii din România având locul de şedere obişnuită sau domiciliul declarat pe teritoriul altui stat, până la notificarea de către casa de asigurări de sănătate competentă din România cu privire la exceptarea dumneavoastră, în baza declaraţiei pe propria răspundere pe care urmează să o transmiteţi, conform paragrafului anterior, de la plata contribuţiilor la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, avem obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vira contribuţiile lunare de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile prevăzute de lege.
Data ....................
Director executiv,
........................
Doamnei/Domnului ...................
Adresa .........................
PARTEA B*
* Se completează de către titularul drepturilor de pensie cuvenite din sistemul public de pensii din România cu locul de şedere obişnuită sau domiciliul declarat într-un stat cu care România nu aplică niciun instrument juridic cu caracter internaţional în domeniul securităţii sociale cu prevederi pentru asigurarea de boală şi maternitate.
DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE
în vederea reglementării statutului de asigurat în
sistemul de asigurări sociale de sănătate în cazul
pensionarilor sistemului public de pensii din România
cu locul de şedere obişnuită/domiciliul declarat
pe teritoriul altui stat
1. Subsemnatul(a), ................, codul numeric personal ..............., având domiciliul în localitatea ................, cod ..........., str. ............... nr. ........., bl. ......., sc. ....., et. ....., ap. ..........., judeţul/provincia/departamentul/regiunea ..............., ţara ......................., posesor (posesoare) al (a) actului de identitate (carte de identitate, paşaport etc.) .......... seria ............ nr. ............, eliberat de ............... la data de .........., născut(ă) la data de ............ în localitatea/judeţul/provincia/ departamentul/regiunea .............., fiul (fiica) lui ............. şi al (a) ................,
declar pe propria răspundere, sub sancţiunile prevăzute de Codul penal pentru declaraţii neadevărate, că nu am locul de şedere obişnuită sau domiciliul pe teritoriul României.
2. Având în vedere că am locul de şedere obişnuită/domiciliul pe teritoriul .......(Se va indica statul respectiv.)........, solicit exceptarea de la plata contribuţiei lunare pentru asigurările sociale de sănătate în România.
3. Mă oblig a anunţa, în termen de 15 zile calendaristice, casa de asigurări de sănătate competentă din România cu privire la orice schimbare ce va surveni în cele declarate mai sus, în caz contrar fiind pe deplin responsabil(ă) de consecinţele inacţiunii mele.
Am completat şi am citit cu atenţie conţinutul declaraţiei de mai sus, după care am semnat.
Data ..........
Semnătura .............
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: