Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
NORME METODOLOGICE din 14 martie 2007 de aplicare a titlului XV "Raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice" din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii
EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 237 din 5 aprilie 2007
CAP. I
Rãspunderea civilã a personalului medical
ART. 1
Eroarea profesionalã sãvârşitã în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, care a produs prejudicii asupra pacientului, atrage rãspunderea civilã a personalului medical şi/sau a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice.
ART. 2
(1) Personalul medical rãspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei şi atunci când îşi depãşeşte competenţele, cu excepţia cazurilor de urgenţã în care nu este disponibil personal medical ce are competenţa necesarã.
(2) Dovada cazurilor în care nu este disponibil personal medical ce are competenţã în efectuarea unui act medical se face cu acte ce emanã de la reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale şi care atestã personalul existent la locul furnizãrii actului medical ce a fost generator de prejudicii.
ART. 3
(1) Persoanele implicate în actul medical rãspund proporţional cu gradul de vinovãţie al fiecãruia, în cazul producerii unui prejudiciu.
(2) Stabilirea gradului de vinovãţie se face de cãtre instanţa judecãtoreascã competentã, potrivit legii.
ART. 4
Personalul medical nu este rãspunzãtor pentru daunele şi prejudiciile produse în exercitarea profesiunii, în cazurile prevãzute de lege.
ART. 5
(1) Personalul medical rãspunde direct în situaţia în care s-a stabilit existenţa unui caz de malpraxis.
(2) Unitãţile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, rãspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenţie, diagnostic sau tratament, în situaţiile prevãzute la <>art. 664 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în solidar cu personalul medical angajat, pentru prejudiciile produse de acesta.
ART. 6
Pentru prejudiciile cauzate în mod direct sau indirect pacienţilor, generate de nerespectarea reglementãrilor interne ale unitãţii sanitare, rãspund civil unitãţile sanitare publice sau private.
ART. 7
Persoanele prevãzute la <>art. 646-648 din Legea nr. 95/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, rãspund potrivit dispoziţiilor cuprinse în lege.
CAP. II
Acordul pacientului informat
ART. 8
(1) Acordul scris al pacientului, necesar potrivit <>art. 649 din Legea nr. 95/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, trebuie sã conţinã în mod obligatoriu cel puţin urmãtoarele elemente:
a) numele, prenumele şi domiciliul sau, dupã caz, reşedinţa pacientului;
b) actul medical la care urmeazã a fi supus;
c) descrierea, pe scurt, a informaţiilor ce i-au fost furnizate de cãtre medic, medicul dentist, asistentul medical/moaşã;
d) acordul exprimat fãrã echivoc pentru efectuarea actului medical;
e) semnãtura şi data exprimãrii acordului.
(2) Acordul scris constituie anexã la documentaţia de evidenţã primarã.
ART. 9
(1) În cazurile în care pacientul este lipsit de discernãmânt, iar medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa nu pot contacta reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiatã, datoritã situaţiei de urgenţã, şi nu se poate solicita nici autorizarea autoritãţii tutelare, deoarece intervalul de timp pânã la exprimarea acordului ar pune în pericol, în mod ireversibil, sãnãtatea şi viaţa pacientului, persoana care a acordat îngrijirea va efectua un raport scris ce va fi pãstrat la foaia de observaţie a pacientului.
(2) Raportul prevãzut la alin. (1) va cuprinde descrierea împrejurãrii în care a fost acordatã îngrijirea medicalã, cu precizarea elementelor ce atestã situaţia de urgenţã, precum şi a datelor din care sã rezulte lipsa de discernãmânt a pacientului.
(3) Raportul prevãzut la alin. (1) va cuprinde numele şi prenumele persoanei care a acordat asistenţa medicalã, data şi ora la care a fost întocmit, actul medical efectuat în cauzã, semnãtura persoanei care a efectuat actul medical.
(4) În situaţia în care actul medical a fost efectuat cu participarea mai multor persoane, se vor preciza în raport numele tuturor persoanelor care au efectuat actul în cauzã şi tipul de manevre medicale efectuate şi raportul va fi semnat de toate aceste persoane.
CAP. III
Obligativitatea acordãrii asistenţei medicale
ART. 10
(1) Medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa au obligaţia sã acorde asistenţã medicalã unei persoane doar dacã au acceptat-o în prealabil ca pacient.
(2) Criteriile de acceptare ca pacient sunt urmãtoarele:
a) metoda de prevenţie, diagnostic, tratament la care urmeazã sã fie supusã persoana în cauzã sã facã parte din specialitatea/competenţa medicului, medicului dentist, asistentului medical/moaşei;
b) persoana în cauzã sã facã o solicitare scrisã cãtre medic, medicul dentist, asistentul medical/moaşã de acordare a asistenţei medicale, cu excepţia cazurilor în care persoana este lipsitã de discernãmânt sau a situaţiilor de urgenţã medico-chirurgicalã. Solicitarea va fi pãstratã în fişa medicalã sau, dupã caz, într-un registru special;
c) aprecierea medicului, medicului dentist, asistentului medical/moaşei cã prin acordarea asistenţei medicale nu existã riscul evident de înrãutãţire a stãrii de sãnãtate a persoanei cãreia i se acordã asistenţã medicalã. Aprecierea se face dupã un criteriu subiectiv şi nu poate constitui circumstanţã agravantã în stabilirea cazului de malpraxis.
ART. 11
(1) Întreruperea relaţiei cu pacientul se face de cãtre medic, medicul dentist, asistentul medical/moaşã în cazurile prevãzute de <>art. 653 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(2) În situaţia în care medicul doreşte întreruperea relaţiei cu pacientul, acesta va notifica pacientului dorinţa terminãrii relaţiei, înainte cu minimum 5 zile, pentru ca pacientul sã gãseascã o alternativã, doar în mãsura în care acest fapt nu pune în pericol starea sãnãtãţii pacientului.
(3) În vederea realizãrii notificãrii prevãzute la alin. (2), medicul trebuie sã motiveze temeiul refuzului, astfel încât acesta sã nu fie unul arbitrar.
(4) Notificarea se întocmeşte în dublu exemplar, unul fiind transmis pacientului cu minimum 5 zile înaintea terminãrii relaţiei, iar celãlalt exemplar urmând sã rãmânã la medic. În notificare se va preciza cã terminarea relaţiei în momentul notificãrii nu pune în pericol viaţa pacientului.
ART. 12
(1) În situaţia în care nu existã ghiduri de practicã aprobate la nivel naţional, în specialitatea respectivã, în acordarea asistenţei medicale europene, personalul medical are obligaţia aplicãrii standardelor recunoscute de comunitatea medicalã a specialitãţii respective.
(2) În aplicarea prevederilor alin. (1), fiecare furnizor de servicii medicale va respecta standarde europene recunoscute de comunitatea medicalã a specialitãţii respective, standarde ce vor putea fi actualizate periodic, în funcţie de dezvoltarea ştiinţificã medicalã.
CAP. IV
Asigurarea obligatorie de rãspundere civilã profesionalã pentru medici, farmacişti şi alte persoane din domeniul asistenţei medicale
ART. 13
(1) Personalul medical încheie asigurare de malpraxis, în condiţiile legii.
(2) O copie de pe asigurare va fi prezentatã înainte de încheierea contractului de muncã, fiind o condiţie obligatorie pentru angajare.
(3) Asigurarea va fi reînnoitã la expirarea perioadei de valabilitate şi va fi depusã, în copie, la angajator.
(4) În situaţia în care nu existã contract de muncã, copia asigurãrii va fi înaintatã reprezentantului legal al furnizorului de produse, servicii medicale sau farmaceutice, la care persoana asiguratã îşi desfãşoarã activitatea.
CAP. V
Procedura de stabilire a cazurilor de rãspundere civilã profesionalã pentru medici, farmacişti şi alte persoane din domeniul asistenţei medicale
ART. 14
Persoanele prejudiciate printr-un act de malpraxis se pot adresa fie Comisiei de monitorizare şi competenţã profesionalã pentru cazurile de malpraxis, denumitã în continuare Comisia, fie instanţei judecãtoreşti competente, potrivit legii.
ART. 15
(1) În situaţia în care are loc sesizarea Comisiei de monitorizare şi competenţã profesionalã pentru cazurile de malpraxis ori a instanţei judecãtoreşti competente de cãtre persoanele care au acest drept, potrivit legii, Comisia stabileşte prin decizie dacã a fost sau nu un caz de malpraxis.
(2) Decizia se comunicã persoanelor implicate în termen de 5 zile calendaristice.
ART. 16
Decizia Comisiei poate fi contestatã de cãtre asigurãtor sau pãrţile implicate la instanţa judecãtoreascã competentã, în termen de 15 zile calendaristice de la data comunicãrii acesteia.
ART. 17
În situaţia în care Comisia a stabilit existenţa unei situaţii de malpraxis, instanţa judecãtoreascã competentã poate, la cererea persoanei prejudiciate, sã oblige persoana responsabilã la plata despãgubirilor.
ART. 18
Despãgubirile pentru un act de malpraxis se pot stabili pe cale amiabilã în cazul în care rezultã cu certitudine rãspunderea civilã a asiguratului.
ART. 19
(1) În situaţia în care asiguratul, asigurãtorul şi persoana prejudiciatã nu cad de acord asupra culpei asiguratului, cuantumul şi modalitatea de platã a prejudiciului cauzat printr-un act de malpraxis se vor stabili de cãtre instanţa judecãtoreascã.
(2) Prejudiciul se va despãgubi de cãtre asigurãtor în limita sumei asigurate, în baza hotãrârii judecãtoreşti definitive, iar în cazul în care prejudiciul depãşeşte suma asiguratã, partea vãtãmatã poate pretinde autorului prejudiciului plata diferenţei pânã la recuperarea integralã a acestuia.
ART. 20
Despãgubirile se stabilesc în raport cu întinderea prejudiciului.
ART. 21
Acordarea despãgubirilor se poate face fie sub forma unei sume globale, fie prin plãţi cu caracter viager sau temporar şi va ţine cont de toate cheltuielile pentru restabilirea sãnãtãţii.
ART. 22
În cazul în care, dupã acordarea despãgubirilor, se face dovada unor noi prejudicii având drept cauzã acelaşi act de malpraxis, se pot acorda de cãtre instanţa judecãtoreascã despãgubiri suplimentare.
ART. 23
În situaţia în care s-au acordat prestaţii periodice ca formã de reparare a prejudiciului, se poate solicita instanţei judecãtoreşti competente mãrirea, reducerea cuantumului prestaţiilor sau sistarea plãţii dacã au intervenit modificãri corespunzãtoare ale stãrii sãnãtãţii persoanei prejudiciate.
ART. 24
Despãgubirile pot fi majorate de cãtre instanţã în situaţia în care partea prejudiciatã, ulterior rãmânerii definitive a hotãrârii judecãtoreşti prin care au fost stabilite despãgubirile, a fost încadratã într-un alt grad de handicap, ca urmare a actului de malpraxis, şi s-a micşorat pensia de invaliditate.
ART. 25
În situaţia în care, ca urmare actului de malpraxis, a avut loc pierderea totalã sau parţialã a capacitãţii de muncã, instanţa de judecatã stabileşte, în funcţie de situaţie, modalitatea şi cuantumul despãgubirilor.
ART. 26
În cazul în care persoana prejudiciatã este un minor, cuantumul despãgubirilor va fi stabilit de cãtre instanţã, ţinându-se seama de împrejurãrile de fapt, de îngrijirile pe care aceasta trebuie sã le primeascã, de cheltuielile şi eforturile suplimentare pe care trebuie sã le facã pentru dobândirea unei calificãri adecvate stãrii de sãnãtate şi alte împrejurãri ce vor fi stabilite de instanţã.
ART. 27
Cuantumul despãgubirilor poate fi reexaminat la data când persoana s-a încadrat în muncã.
ART. 28
Renunţarea de cãtre pãrinte, în numele minorului, la despãgubirile cuvenite acestuia nu se poate face decât cu prealabila încuviinţare a autoritãţii tutelare.
ART. 29
Data de la care se plãtesc despãgubirile este aceea a producerii actului de malpraxis.
ART. 30
Raporturile dintre asigurat şi asigurãtor sunt stabilite potrivit clauzelor din contractul de asigurare.
ART. 31
(1) Despãgubirile se plãtesc şi atunci când persoanele vãtãmate sau decedate nu au domiciliul ori reşedinţa în România, cu excepţia cetãţenilor din Statele Unite ale Americii, Canada şi Australia.
(2) Pentru a putea beneficia de prevederile alin. (1), persoanele vãtãmate sau succesorii legali ai acestora vor face dovada domiciliului ori reşedinţei persoanei vãtãmate la momentul producerii actului cauzator de prejudicii.
CAP. VI
Dispoziţii finale
ART. 32
(1) Comisia întocmeşte un raport anual detaliat pe care îl prezintã Ministerului Sãnãtãţii Publice pânã la data de 1 februarie a anului urmãtor celui pentru care se întocmeşte acest raport.
(2) Aducerea la cunoştinţa opiniei publice a raportului prevãzut la alin. (1) se face prin publicarea pe site-ul Ministerului Sãnãtãţii Publice în luna martie a fiecãrui an pentru anul anterior.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
