Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORMA nr. 7 din 23 august 2006  privind incetarea activitatii administratorului    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

NORMA nr. 7 din 23 august 2006 privind incetarea activitatii administratorului

EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 766 din 8 septembrie 2006

Având în vedere prevederile <>art. 37-41, precum şi ale cap. VI din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative,
în temeiul dispoziţiilor <>art. 23 lit. f) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 313/2005 ,

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, denumitã în continuare Comisie, emite prezenta normã.

CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
Prezenta normã reglementeazã procedura, condiţiile de încetare, efectele încetãrii, precum şi documentele care trebuie prezentate Comisiei în situaţia încetãrii activitãţii administratorului.
ART. 2
Administratorul îşi înceteazã activitatea în cazurile şi conform procedurii prevãzute în prezenta normã.
ART. 3
Termenii şi expresiile utilizate în prezenta normã au semnificaţiile prevãzute la <>art. 2 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, denumitã în continuare Lege.

CAP. II
Cazuri de încetare a activitãţii administratorului

ART. 4
Administratorul îşi înceteazã activitatea în una dintre urmãtoarele situaţii:
a) la cerere, în cazurile prevãzute de Lege şi de prezenta normã;
b) ca urmare a aplicãrii de cãtre Comisie a sancţiunii de retragere a autorizaţiei de administrare.

SECŢIUNEA 1
Retragerea autorizaţiei de administrare la cerere

ART. 5
Retragerea autorizaţiei de administrare a administratorului la cerere intervine:
a) în situaţia în care acţionarii administratorului au decis lichidarea, fuziunea sau divizarea acestuia conform art. 38 lit. e) din Lege;
b) în situaţia în care acţionarii administratorului, societate de administrare a investiţiilor sau societate de asigurare, au decis radierea din registrul comerţului a obiectului de activitate referitor la colectarea, administrarea, investirea activelor fondurilor de pensii facultative şi, opţional, furnizarea pensiilor facultative.
ART. 6
Hotãrârea adunãrii generale extraordinare a acţionarilor administratorului prin care s-a decis lichidarea, fuziunea, divizarea acestuia sau radierea obiectului de activitate prevãzut la art. 5 lit. b) trebuie sã fie supusã aprobãrii Comisiei în condiţiile art. 12 din Lege.
ART. 7
(1) În cazul în care acţionarii administratorului decid lichidarea acestuia, dupã obţinerea avizului Comisiei, se aplicã prevederile titlului VII "Lichidarea societãţilor comerciale" din <>Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, republicatã.
(2) Lichidarea la iniţiativa acţionarilor este permisã numai în cazul în care administratorul nu se aflã în vreuna dintre situaţiile prevãzute de <>Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
ART. 8
(1) În cazul în care acţionarii administratorului decid divizarea acestuia, Comisia retrage autorizaţia de administrare.
(2) Societãţile care dobândesc patrimoniul administratorului şi care doresc sã funcţioneze ca administratori de pensii facultative sunt obligate sã urmeze procedura de autorizare de administrare prevãzutã de Lege şi de normele Comisiei.
ART. 9
În cazul în care acţionarii decid fuziunea administratorului cu un alt administrator de fonduri de pensii facultative, Comisia retrage autorizaţia de administrare a:
a) ambilor administratori, dacã prin fuziune s-a creat o nouã societate având acelaşi obiect de activitate. Pentru a putea administra fonduri de pensii facultative societatea creatã prin fuziune este obligatã sã urmeze procedura de autorizare de administrare prevãzutã de Lege şi de normele Comisiei;
b) administratorului absorbit de cãtre celãlalt administrator, caz în care se aplicã în mod corespunzãtor şi dispoziţiile incidente ale <>Legii nr. 31/1990 , republicatã. Administratorul care absoarbe alt administrator îşi pãstreazã autorizaţia de administrare, dar este obligat sã obţinã avizul Comisiei prevãzut la art. 12 din Lege.
ART. 10
În cazul în care acţionarii administratorului, societate de administrare a investiţiilor sau societate de asigurare, decid faptul cã nu mai doresc sã administreze fonduri de pensii facultative, se aplicã prevederile articolelor din prezenta secţiune.

SECŢIUNEA a 2-a
Retragerea autorizaţiei de administrare ca sancţiune

ART. 11
Retragerea autorizaţiei de administrare a administratorului ca sancţiune a Comisiei intervine în situaţiile prevãzute în art. 32 şi art. 38 lit. a)-d) şi f)-j) din Lege, precum şi pentru urmãtoarele motive:
a) autorizaţia a fost obţinutã pe baza unor declaraţii sau informaţii false ori care, la momentul eliberãrii autorizaţiei, au indus Comisia în eroare;
b) ori de câte ori administratorul încalcã prevederile art. 97 din Lege;
c) ori de câte ori administratorul, deşi nu a obţinut din partea Comisiei avizul necesar, efectueazã o operaţiune care este condiţionatã de obţinerea prealabilã a acelui aviz;
d) întârzierea plãţii contribuţiilor la fondul de garantare pe o perioadã mai mare de 3 luni;
e) în cazul în care aplicarea mãsurilor dispuse prin Planul de remediere a deficienţelor sau de redresare financiarã, conform prevederilor cap. V din Lege, nu a condus la remedierea deficienţelor sau la redresarea financiarã a administratorului;
f) când administratorul nu respectã dispoziţiile Legii şi ale normelor Comisiei privind instrumentele în care poate investi;
g) pentru orice alte încãlcãri ale dispoziţiilor Legii sau ale normelor Comisiei.

CAP. III
Procedura de încetare a activitãţii administratorului

ART. 12
(1) Retragerea autorizaţiei se face prin decizie a Comisiei.
(2) Decizia de retragere a autorizaţiei de administrare, scrisã şi motivatã, se comunicã administratorului şi depozitarului, în scris şi cu confirmare de primire, în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia.

SECŢIUNEA 1
Procedura de încetare a activitãţii administratorului la cerere

ART. 13
(1) Retragerea autorizaţiei la solicitarea expresã a administratorului se efectueazã în baza unei cereri întocmite de reprezentantul legal al administratorului.
(2) Cererea este însoţitã de urmãtoarele documente:
a) hotãrârea adunãrii generale extraordinare a acţionarilor administratorului;
b) indicarea adresei arhivei şi a datelor de identificare şi de contact ale persoanei responsabile cu administrarea arhivei administratorului;
c) raportul auditorului financiar cu privire la situaţia administratorului la data încetãrii activitãţii;
d) dovada achitãrii în contul Comisiei a tuturor taxelor stabilite conform normei privind taxele de autorizare, avizare şi funcţionare în sistemul pensiilor facultative;
e) orice alte documente pe care Comisia le considerã necesare pentru soluţionarea cererii.

SECŢIUNEA a 2-a
Procedura de încetare a activitãţii administratorului ca sancţiune

ART. 14
În momentul constatãrii de cãtre Comisie a vreuneia dintre situaţiile prevãzute în cap. II secţiunea a 2-a, aceasta aplicã sancţiunea retragerii autorizaţiei administratorului aflat în acea situaţie.

SECŢIUNEA a 3-a
Efectele retragerii autorizaţiei de administare a administratorului

ART. 15
În cazul în care Comisia procedeazã la retragerea autorizaţiei de administrare, administratorul este obligat sã prezinte Comisiei situaţia financiarã a fondului/fondurilor de pensii facultative administrate la data retragerii, situaţie auditatã de cãtre un auditor financiar extern autorizat.
ART. 16
De la data retragerii autorizaţiei de administrare, Comisia hotãrãşte instituirea administrãrii speciale conform art. 58-70 din Lege şi normei privind administarea specialã.
ART. 17
(1) Decizia de retragere a autorizaţiei de administrare, scrisã şi motivatã, se comunicã în termen de 5 zile calendaristice de la adoptarea acesteia şi poate fi atacatã la instanţa judecãtoreascã competentã, în conformitate cu prevederile legislaţiei privind contenciosul administrativ.
(2) Plângerea adresatã instanţei de contencios administrativ competente nu suspendã, pe timpul soluţionãrii acesteia, mãsurile dispuse de Comisie.
ART. 18
Comisia publicã decizia privind retragerea autorizaţiei de administrare în conformitate cu art. 40 alin. (5) din Lege.

---------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016