Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul prevederilor art. 2 alin. (2) şi ale <>art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/1998 privind Statutul Bãncii Naţionale a României, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale <>art. 45 şi 55 din Legea bancarã nr. 58/1998 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
având în vedere prevederile <>Legii nr. 21/1999 pentru prevenirea şi sancţionarea spalarii banilor şi necesitatea diminuãrii riscului reputational*), operational, de credit, de lichiditate şi de conformare la cerinţele legii, precum şi protejarea siguranţei şi stabilitatii bãncilor şi, prin aceasta, a integritãţii sistemului bancar,
----------------
*) Posibilitatea ca publicitatea negativa facuta practicilor de afaceri ale unei bãnci şi/sau persoanelor legate de aceasta acţionari, parteneri de afaceri etc. -, indiferent dacã este conformã realitãţii sau nu, sa cauzeze o pierdere a încrederii în integritatea bãncii.
Banca Nationala a României emite prezentele norme.
CAP. 1
Dispoziţii generale
ART. 1.
(1) Prezentele norme se aplica bãncilor, persoane juridice romane, şi reprezintã un cadru general pentru elaborarea de cãtre acestea a politicilor şi procedurilor proprii de cunoaştere a clientelei, ca parte esenţialã a unei gestiuni prudente a riscului şi a unor sisteme eficiente de control intern.
(2) Prezentele norme se aplica în mod corespunzãtor şi sucursalelor din România ale bãncilor strãine.
ART. 2.
În scopul asigurãrii desfãşurãrii activitãţii bancare în conformitate cu cerinţele legii, inclusiv cu legislaţia privind prevenirea şi sancţionarea spalarii banilor şi cu regulile unei practici bancare prudente şi sanatoase, bãncile trebuie sa adopte politici şi proceduri eficiente de cunoaştere a clientelei, denumite în continuare programe de cunoaştere a clientelei, care sa promoveze înalte standarde etice şi profesionale şi sa previnã folosirea bãncii de cãtre clienţii acesteia pentru desfãşurarea unor activitãţi de natura infractionala sau a altor activitãţi contrare legii.
ART. 3.
(1) Pentru scopul prezentelor norme, termenul client include:
a) orice persoana fizica, persoana juridicã sau entitate fãrã personalitate juridicã ce are deschis la banca un cont prin care sunt derulate operaţiuni care implica primirea sau distribuirea de fonduri;
b) orice persoana fizica, persoana juridicã sau entitate fãrã personalitate juridicã în numele cãreia este deschis un astfel de cont;
c) orice persoana fizica, persoana juridicã sau entitate fãrã personalitate juridicã ce are legatura cu o tranzacţie financiarã în care banca este implicata şi care poate genera un risc reputational sau de alta natura pentru aceasta.
(2) Termenul client va fi înţeles în cel mai larg sens, astfel încât sa includã, fãrã a fi limitativ:
a) orice beneficiar direct sau indirect al unui cont de disponibilitati, de depozit, de credit sau al unui alt cont prin care sunt derulate operaţiuni care implica primirea sau distribuirea de fonduri;
b) orice persoana sau entitate care este beneficiarul real al tranzacţiilor derulate de intermediarii de profesie, cum ar fi organismele de plasament colectiv în valori mobiliare, fondurile de pensii ori alte entitãţi ale cãror active sunt administrate de societãţi de administrare, beneficiarul real al tranzacţiilor derulate prin conturile administrate de avocaţi, societãţi de valori mobiliare, agenţi de bursa pentru clienţii acestora, beneficiarul real al tranzacţiilor derulate prin conturi deschise pe numele unui împuternicit sau al unei persoane interpuse;
c) bãncile corespondente;
d) orice persoana imputernicita sa opereze în conturile unui client al bãncii.
ART. 4.
(1) Programele de cunoaştere a clientelei trebuie sa aibã în vedere toate operaţiunile bãncii care implica primirea sau distribuirea de fonduri ale clienţilor, cuprinzând, fãrã a fi limitative:
a) deschiderea de conturi curente, de depozit, de economii, de credit, de card;
b) deschiderea de conturi de evidenta a valorilor mobiliare;
c) închirierea de casete de siguranta;
d) efectuarea tranzacţiilor cu valori mobiliare ori cu alte instrumente financiare, valuta, metale şi pietre preţioase, a cãror valoare depãşeşte 10.000 euro în echivalent;
e) operaţiuni cu numerar care depãşesc 10.000 euro în echivalent;
f) acordarea de credite şi operaţiuni cu efecte de comerţ.
(2) Operaţiunile cu numerar sunt considerate operaţiunile efectuate la ghiseul bãncii sub forma de schimb valutar, vânzare-cumpãrare de metale preţioase, subscriere de obligaţiuni, vânzarea de cecuri de cãlãtorie, încasare de cecuri şi alte asemenea operaţiuni.
(3) Prevederile alin. (1) nu se aplica în cazul deschiderii de conturi pentru colectarea fondurilor în vederea constituirii capitalului social al unei societãţi, cu excepţia cazului în care banca suspecteaza ca operaţiunea are drept scop spalarea banilor.
ART. 5.
Cerinţele privind cunoaşterea clientelei se aplica şi în cazul tranzacţiilor în care banca este angajata şi care pot genera pentru aceasta o expunere semnificativã la riscul reputational sau de alta natura, decurgând din calitatea partenerului sau contractual sau a oricãrei alte persoane fizice ori entitãţi care are o legatura cu tranzacţia respectiva.
CAP. 2
Elemente esenţiale ale programelor de cunoaştere a clientelei
SECŢIUNEA 1
Programele de cunoaştere a clientelei
ART. 6.
Fiecare banca va elabora un program propriu de cunoaştere a clientelei, care sa corespundã naturii, mãrimii, complexitatii şi întinderii activitãţii sale şi sa fie adaptat la gradul de risc asociat categoriilor de clienţi pentru care aceasta presteazã servicii bancare.
ART. 7.
Programele de cunoaştere a clientelei trebuie sa cuprindã cel puţin urmãtoarele:
a) o politica de acceptare a clientului;
b) proceduri de identificare a clientului şi de încadrare a acestuia în categoria de clientela corespunzãtoare;
c) modalitãţi de întocmire şi pãstrare a evidentelor corespunzãtoare;
d) monitorizarea operaţiunilor derulate prin conturi în scopul detectarii tranzacţiilor suspecte şi procedura de raportare a acestora;
e) modalitãţi de abordare a tranzacţiilor în şi/sau din jurisdictiile în care nu exista reglementãri corespunzãtoare în domeniul prevenirii spalarii banilor;
f) proceduri şi sisteme de verificare a modului de implementare a programelor elaborate şi de evaluare a eficientei acestora;
g) programe de pregãtire a personalului în domeniul cunoaşterii clientelei.
ART. 8.
Programele de cunoaştere a clientelei trebuie sa fie elaborate în forma scrisã şi sa fie aprobate de consiliul de administraţie al fiecãrei bãnci. Aceste programe de cunoaştere a clientelei trebuie sa fie cunoscute de întregul personal implicat şi sa fie reanalizate periodic de consiliul de administraţie în vederea adaptãrii lor corespunzãtoare.
SECŢIUNEA a 2-a
Politica de acceptare a clientelei
ART. 9.
(1) Bãncile trebuie sa elaboreze politici clare de acceptare a clientului, prin care sa se stabileascã cel puţin categoriile de clientela pe care banca îşi propune sa le atragã, tipurile de produse şi servicii care pot fi furnizate fiecãrei categorii de clientela, procedurile graduale de acceptare a clientelei stabilite în funcţie de riscul asociat diferitelor categorii de clienţi şi care sa includã şi o descriere a categoriilor de clienţi cu un grad de risc potenţial mai ridicat decât nivelul mediu acceptat de banca.
(2) La elaborarea politicilor de acceptare a clientului se va avea în vedere ca banca sa între în relaţii de afaceri şi sa furnizeze produsele oferite numai în funcţie de calitatea clientului, care va fi evaluatã indiferent de gradul de expunere a bãncii la riscul de credit.
ART. 10.
Bãncile care oferã servicii bancare complexe, denumite în practica internationala private banking, trebuie sa manifeste o vigilenta sporitã fata de categoria de clientela cãreia îi sunt oferite astfel de servicii; toţi clienţii noi fãcând parte din aceasta categorie trebuie sa fie aprobaţi atât în cadrul structurii organizatorice care gestioneazã acest tip de clientela, cat şi de cel puţin o persoana cu competente în managementul riscului clientelei, insarcinata în acest sens.
ART. 11.
Decizia de a intra în relaţii de afaceri cu clienţii cu un grad de risc potenţial mai ridicat trebuie luatã exclusiv la nivelul consiliului de administraţie al bãncii sau, dupã caz, la nivelul comitetului de direcţie, în funcţie de competentele acordate acestuia.
SECŢIUNEA a 3-a
Identificarea clientului
3.1. Principii generale
ART. 12.
(1) Bãncile trebuie sa stabileascã o procedura sistematizatã pentru verificarea identitãţii noilor clienţi şi a persoanelor care acţioneazã în numele acestora şi sa nu între în relaţii de afaceri pana când identitatea noului client nu este verificata în mod corespunzãtor.
(2) Bãncile nu vor deschide şi nu vor opera conturi anonime pentru care identitatea titularului nu este cunoscutã şi evidenţiatã în mod corespunzãtor.
ART. 13.
Bãncile trebuie sa obţinã toate informaţiile necesare pentru a stabili identitatea fiecãrui nou client, scopul şi natura preconizata a serviciilor bancare ce urmeazã sa fie prestate de banca pentru respectivul client. Volumul şi natura informaţiilor solicitate vor fi în funcţie de tipul potenţialului client - persoana fizica, societate comercialã - şi de natura şi volumul preconizat ale operaţiunilor ce urmeazã sa fie derulate prin intermediul bãncii.
ART. 14.
Politicile de identificare a clientelei trebuie sa fie aplicate în egala mãsura atât în cazul conturilor deschise şi menţinute pe numele clientului bãncii, cat şi în cazul conturilor nenominative pentru care identitatea titularului, cunoscutã de banca, este înlocuitã în documentaţia subsecventa printr-un cod numeric sau de alta natura, în vederea asigurãrii unui grad sporit de confidenţialitate.
ART. 15.
În cazul conturilor de depozit şi de economii bãncile trebuie sa verifice identitatea oricãrei persoane care efectueazã depuneri în cont sau retrageri de sume care depãşesc 10.000 euro în echivalent.
ART. 16.
În cazul efectuãrii operaţiunilor prevãzute la art. 4 alin. (1) lit. d) şi e), a cãror valoare se situeaza sub limita de 10.000 euro în echivalent, banca trebuie sa verifice identitatea clientului/clienţilor în situaţiile în care sunt suspiciuni ca mai multe asemenea operaţiuni au o legatura între ele şi fac parte dintr-o singura tranzacţie care a fost astfel divizata în scopul evitãrii cerinţelor de identificare.
ART. 17.
Dacã banca suspecteaza ca o operaţiune are drept scop spalarea banilor, aceasta trebuie sa verifice identitatea clientului, indiferent de valoarea operaţiunii sau de incidenta prevederilor referitoare la excepţia de la cerinta identificarii, prevãzutã la art. 4 alin. (3).
3.2. Cerinţe generale de identificare
ART. 18.
(1) Bãncile vor stabili identitatea clientului pe baza unui document oficial sau a altui document de identificare şi vor inregistra în evidente corespunzãtoare identitatea clienţilor lor, inclusiv a clienţilor ocazionali.
(2) Bãncile vor acorda o atentie specialã în cazul clienţilor nerezidenti şi al clienţilor care nu se prezintã personal la banca.
ART. 19.
Bãncile vor depune diligenţele necesare pentru verificarea informaţiilor furnizate de client în cadrul procedurii de identificare. Verificarea se poate realiza prin observarea directa a locatiei la adresa indicatã, prin schimb de corespondenta şi/sau accesarea numãrului de telefon furnizat de client, verificarea informaţiilor furnizate de client cu cele înscrise pe facturile remise la plata sau prin orice alta metoda.
ART. 20.
(1) În cazul clienţilor persoane fizice bãncile trebuie sa solicite şi sa obţinã cel puţin urmãtoarele informaţii:
a) numele şi prenumele şi, dupã caz, pseudonimul;
b) adresa domiciliului şi/sau resedinta;
c) data şi locul naşterii;
d) codul numeric personal sau, dupã caz, un alt element unic de identificare similar;
e) numele/denumirea angajatorului sau natura activitãţii proprii;
f) sursa fondurilor;
g) specimenul de semnatura.
(2) Bãncile vor urmãri ca documentele pe baza cãrora se verifica identitatea clienţilor sa fie din categoria celor mai greu de falsificat sau de obţinut pe cale ilicitã sub un nume fals, cum sunt documente originale de identitate, emise de o autoritate oficialã, care sa includã o fotografie a titularului, eventual o descriere a persoanei şi semnatura acesteia, ca de exemplu cãrţi de identitate, paşapoarte.
(3) În vederea încadrãrii corespunzãtoare în categoriile de clienţi stabilite de banca şi pentru asigurarea îndeplinirii în mod corespunzãtor a obligaţiilor de raportare ale bãncii potrivit legislaţiei în vigoare, informaţii suplimentare care pot fi solicitate se vor referi la naţionalitate sau la ţara de origine a clientului, poziţia publica sau politica detinuta şi altele.
ART. 21.
(1) Identificarea clienţilor persoane juridice sau entitãţi fãrã personalitate juridicã se realizeazã prin obţinerea, de la client sau de la un registru public ori din ambele surse, a documentelor care au stat la baza înmatriculãrii ori înregistrãrii acestora şi a unui extras la zi din acel registru; în cazul absentei unei cerinţe de înregistrare, identificarea se va realiza pe baza documentelor de constituire, inclusiv a autorizaţiilor de funcţionare şi/sau a rapoartelor de audit.
(2) Procedura de identificare a clientului va consta cel puţin în:
a) verificarea existenţei legale a entitatii, respectiv dacã aceasta este înregistratã în registrul comerţului sau, dupã caz, într-un alt registru public, şi obţinerea de informaţii privind denumirea, forma juridicã, adresa sediului social, tipul şi natura activitãţii desfãşurate, identitatea administratorilor/directorilor şi prevederile care reglementeazã puterile acestora de angajare a entitatii;
b) verificarea oricãrei persoane care susţine ca acţioneazã în numele clientului, pentru a se stabili ca aceasta este autorizata/imputernicita în acest sens, şi identificarea persoanei în cauza.
ART. 22.
(1) În scopul asigurãrii unei cat mai bune cunoaşteri a clientului bãncile pot solicita informaţii suplimentare referitoare la situaţia financiarã, structura entitatii şi la identitatea persoanelor fizice în beneficiul cãrora sunt desfãşurate operaţiuni prin intermediul entitatii respective.
(2) Pentru verificarea unor informaţii furnizate de client bãncile pot solicita confirmarea acestora de cãtre terţe persoane.
ART. 23.
(1) Bãncile trebuie sa întocmeascã şi sa pãstreze evidente adecvate privind identitatea clienţilor, care sa cuprindã copii de pe documentele de identificare şi/sau de pe alte documente, care sa furnizeze cel puţin informaţiile prevãzute la art. 20 alin. (1) şi la art. 21 alin. (2), mãsurile întreprinse în scopul verificãrii realitãţii informaţiilor, analizele şi evaluarile legate de clientul respectiv, iar în cazul clienţilor cu un grad de risc potenţial mai ridicat, aprobãrile prevãzute la art. 11 şi la art. 44 lit. c).
(2) Bãncile vor asigura accesul departamentului de control intern şi al auditorului independent la evidentele întocmite.
3.3. Cerinţe specifice de identificare
ART. 24.
(1) Bãncile trebuie sa ia mãsurile necesare pentru a obţine informaţii cu privire la adevarata identitate a persoanelor în beneficiul cãrora este deschis un cont sau este derulata o tranzacţie.
(2) Dacã exista suspiciuni asupra faptului ca un client este şi beneficiarul real al contului şi al operaţiunilor derulate prin acesta, bãncile trebuie sa manifeste diligenta necesarã pentru stabilirea identitãţii beneficiarului real. În acest sens ele vor solicita clientului sa completeze o declaraţie conform formularului prevãzut în anexa la prezentele norme, prin care acesta sa declare identitatea beneficiarului real.
ART. 25.
Formularul de declaraţie poate fi întocmit de cãtre bãnci într-o forma agreatã de acestea, care sa corespundã propriilor cerinţe şi poate fi redactat în una sau mai multe limbi de circulaţie internationala, dar trebuie sa includã cel puţin textul cuprins în formularul prevãzut în anexa la prezentele norme.
ART. 26.
Bãncile trebuie sa manifeste suspiciune cu privire la identitatea beneficiarului real în situaţii cum ar fi:
a) când clientul împuterniceşte o persoana cu care, în mod evident, nu are relaţii apropiate sa efectueze operaţiuni prin contul sau deschis la banca;
b) când valoarea fondurilor sau a activelor implicate într-o operaţiune dispusã de un client este disproportionata în raport cu situaţia financiarã a acestuia, cunoscutã de banca;
c) când banca observa şi alte situaţii neobisnuite pe parcursul derulãrii relaţiilor sale cu un client.
ART. 27.
Banca trebuie sa solicite clientului sa dea o declaraţie cu privire la identitatea beneficiarului real în forma prevãzutã în anexa la prezentele norme, în urmãtoarele cazuri:
a) operaţiuni cu numerar, a cãror valoare excede 10.000 euro în echivalent;
b) în cazurile în care banca intra în relaţii cu clienţii prin corespondenta sau prin alta modalitate care nu implica prezentarea clientului la banca.
ART. 28.
Dacã, dupã completarea declaraţiei, suspiciunile privind informaţiile furnizate în scris de cãtre client persista şi nu pot fi inlaturate prin clarificãri suplimentare, banca va refuza sa între în relaţii cu clientul respectiv sau sa efectueze operaţiunea solicitatã.
ART. 29.
În cazul deschiderii şi menţinerii unor conturi deţinute în comun de mai mulţi titulari bãncile trebuie sa dispunã de o evidenta cuprinzând identitatea tuturor beneficiarilor contului.
ART. 30.
În situaţia deschiderii de conturi în numele unei alte persoane, care acţioneazã ca intermediar - împuternicit, persoana interpusã, administrator al fondurilor, custode, tutore -, banca trebuie sa solicite şi sa obţinã informaţiile şi documentele corespunzãtoare cu privire la identitatea intermediarului şi a persoanelor beneficiare în contul cãrora acesta acţioneazã, precum şi detalii privind natura împuternicirii.
ART. 31.
(1) În cazul deschiderii de conturi administrate de intermediari de profesie - societãţi de administrare - în numele unor entitãţi, cum ar fi fonduri mutuale, fonduri de pensii sau alte asemenea entitãţi, precum şi de conturi administrate de avocaţi sau agenţi de bursa pentru o categorie de clienţi, se vor avea în vedere urmãtoarele:
a) în cazul conturilor deschise pe numele unor organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, care au mai mult de 50 de investitori, informaţiile privind identitatea beneficiarilor trebuie obţinute numai în cazul investitorilor care deţin direct sau indirect cel puţin 5% din activele respectivului organism;
b) în cazul conturilor deschise pe numele unui organism de plasament colectiv, la care numãrul investitorilor este mai mic de 50, se vor solicita informaţii cu privire la identitatea tuturor beneficiarilor;
c) în cazul conturilor deschise pe numele unui intermediar, pentru care exista subconturi care pot fi atribuite fiecãrui client al acestuia, banca trebuie sa aplice procedurile de identificare prevãzute de prezentele norme pentru fiecare beneficiar al contului deţinut de intermediar.
(2) Bãncile trebuie sa accepte deschiderea unor asemenea conturi numai cu condiţia ca ele sa fie în mãsura sa stabileascã dacã intermediarul a aplicat proceduri corespunzãtoare de identificare şi dacã acesta dispune de sisteme adecvate de alocare a activelor din cont pe fiecare beneficiar. La evaluarea procedurilor intermediarului banca trebuie sa aplice criteriile prevãzute la art. 32.
(3) Când intermediarul nu este în mãsura sa furnizeze bãncii informaţiile solicitate cu privire la beneficiari sau când acesta nu este supus unor standarde echivalente celor prevãzute în prezentele norme, banca nu va intra în relaţii cu respectivul intermediar.
ART. 32.
(1) În cazul acceptãrii unui nou client pe baza datelor de identificare furnizate de alte bãnci sau de o terta parte, care intermediaza contactul clientului cu banca, aceasta trebuie sa se asigure de calitatea procedurilor de identificare aplicate de intermediar. La evaluarea calitãţii procedurilor banca va avea în vedere urmãtoarele cerinţe:
a) asigurarea ca procedurile intermediarului sunt conforme cu standardele minime referitoare la cunoaşterea clientelei şi cel puţin la fel de riguroase ca cele implementate de banca;
b) încheierea unei înţelegeri cu intermediarul, prin care bãncii sa i se permitã sa verifice procedurile urmate de intermediar pentru cunoaşterea clientelei;
c) obligativitatea transmiterii cãtre banca a tuturor informaţiilor şi a altor documente de identificare obţinute de intermediar în cadrul procedurilor proprii de identificare.
(2) Responsabilitatea ultima pentru cunoaşterea clientelei revine întotdeauna bãncii.
ART. 33.
(1) În cazul relaţiilor începute prin corespondenta sau prin intermediul mijloacelor moderne de telecomunicaţii - telefon, e-mail, Internet - bãncile trebuie sa aplice clienţilor în cauza procedurile de identificare şi standardele de monitorizare aplicabile clienţilor disponibili sa se prezinte personal la banca.
(2) În cazul unor astfel de relaţii banca trebuie sa verifice realitatea adresei şi a numãrului de telefon indicate la art. 19 sau prin orice alta metoda consideratã oportuna de cãtre banca. Cu ocazia primei vizite a clientului la banca, aceasta va solicita documentele corespunzãtoare pentru identificarea clientului şi va întocmi evidentele corespunzãtoare.
(3) În vederea realizãrii unei cat mai bune cunoaşteri a acestei categorii de clientela bãncile pot lua anumite mãsuri, cum ar fi:
a) certificarea documentaţiei transmise bãncii, inclusiv a specimenului de semnatura, în special în cazul clienţilor nerezidenti, de cãtre o sucursala a bãncii sau de un intermediar de încredere;
b) solicitarea unor documente suplimentare;
c) acceptarea clientului ca urmare a introducerii acestuia de cãtre un intermediar care îndeplineşte cerinţele prevãzute la art. 32;
d) solicitarea ca prima plata sa fie derulata în numele clientului printr-un cont de la o alta banca care este supusã unor standarde similare de identificare şi verificare a clientelei.
ART. 34.
Bãncile vor acorda o atentie specialã în cazurile în care intra în relaţii de corespondent sau continua asemenea relaţii cu o banca înregistratã într-o jurisdicţie care a fost identificata ca nefiind cooperanta în domeniul prevenirii spalarii banilor.
SECŢIUNEA a 4-a
Monitorizarea clientelei
ART. 35.
Monitorizarea clientelei se realizeazã cel puţin prin urmãtoarele activitãţi: actualizarea permanenta a evidentelor privind identitatea clienţilor, reevaluarea periodicã a calitãţii procedurilor de identificare aplicate de intermediari şi monitorizarea tranzacţiilor şi a conturilor în vederea determinãrii şi raportarii tranzacţiilor suspecte în conformitate cu procedurile interne ale bãncii.
ART. 36.
(1) Bãncile trebuie sa asigure o revizuire periodicã a informaţiilor deţinute cu privire la client şi sa realizeze o actualizare permanenta a evidentelor întocmite la începutul relatiei; în funcţie de evoluţia relatiei cu fiecare client bãncile vor proceda la reincadrarea acestora în categoriile de clientela corespunzãtoare.
(2) Schimbãrile ulterioare în informaţiile furnizate vor fi verificate şi înregistrate în mod corespunzãtor.
(3) Dacã apar în mod frecvent schimbãri substanţiale în structura clienţilor persoane juridice sau a altor entitãţi fãrã personalitate juridicã ori a deţinãtorilor acestora, banca trebuie sa realizeze verificãri ulterioare.
(4) Revizuirea poate avea loc atunci când se deruleazã o tranzacţie semnificativã, când cerinţele referitoare la documentaţia necesarã pentru fiecare client se modifica în mod semnificativ sau când exista o modificare importanta în modul de operare a contului.
(5) În situaţiile în care exista lipsuri în informaţiile deţinute despre un client existent ori când exista indicii sau banca suspecteaza ca informaţiile furnizate nu corespund realitãţii, aceasta trebuie sa ia mãsurile necesare pentru ca toate informaţiile relevante sa fie obţinute cat mai curând posibil.
(6) În situaţia în care nu pot fi obţinute informaţiile solicitate sau în cazul în care se constata ulterior ca informaţiile furnizate de client nu corespund realitãţii, banca va depune diligenţele necesare pentru încheierea relaţiilor cu clientul respectiv şi, dupã caz, va raporta despre aceasta autoritãţilor competente şi Bãncii Naţionale a României.
ART. 37.
Bãncile trebuie sa reevalueze periodic calitatea procedurilor de identificare aplicate de intermediar pentru a se asigura ca acestea îndeplinesc cerinţele prevãzute de prezentele norme.
ART. 38.
(1) Bãncile trebuie sa asigure monitorizarea activitãţii clientului prin urmãrirea tranzacţiilor efectuate de acesta prin toate conturile sale, indiferent de tipul contului şi unitãţile teritoriale ale bãncii unde sunt deschise acestea.
(2) Programul trebuie sa prevadã un grad de monitorizare a tranzacţiilor derulate prin conturi, care sa fie raportat la gradul de risc asociat diferitelor categorii de clienţi.
ART. 39.
În vederea asigurãrii unei monitorizari eficiente a tranzacţiilor şi a conturilor bãncile trebuie sa cunoascã activitatea clientului astfel încât sa poatã identifica tranzacţiile care ies din tiparele obişnuite ale operaţiunilor derulate de acesta prin conturile bancare.
ART. 40.
Procedura de determinare a activitãţii obişnuite sau preconizate a clientului trebuie sa aibã în vedere tipul de cont care a fost deschis. În acest sens banca trebuie sa realizeze o clasificare a clientelei în mai multe categorii, având în vedere factori cum ar fi:
a) tipul contului;
b) tipul tranzacţiilor derulate prin diferitele tipuri de conturi;
c) numãrul şi volumul tranzacţiilor derulate prin cont;
d) riscul unei activitãţi ilicite asociat diferitelor tipuri de conturi şi de tranzacţii derulate prin cont.
ART. 41.
Pentru toate conturile bãncile trebuie sa aibã în funcţiune sisteme de detectare a operaţiunilor neobisnuite sau suspecte. Aceasta se poate realiza prin stabilirea unor parametri în interiorul cãrora se situeaza tranzacţiile obişnuite care pot fi derulate prin tipurile de conturi respective, cum ar fi: limite valorice pe tip de tranzacţie, de client sau de cont, domeniul de activitate în cazul persoanelor juridice şi al altor entitãţi. În acest caz monitorizarea va viza tranzacţiile care nu se încadreazã în parametrii stabiliţi.
ART. 42.
(1) Programul trebuie sa prevadã un sistem de determinare a tranzacţiilor suspecte şi o procedura de raportare a acestora persoanei desemnate potrivit art. 47 alin. (2) şi autoritãţilor competente. Banca trebuie sa se concentreze asupra tipurilor de tranzacţii care nu se încadreazã în tiparele obişnuite şi sa izoleze tranzacţiile care prezintã factori de risc ce necesita o evaluare ulterioara. Apariţia unor suspiciuni depinde de volumul activelor sau veniturilor, de tipul tranzacţiilor, circumstanţele economice, reputaţia tarii de origine şi de plauzibilitatea explicatiilor oferite de client.
(2) Tranzacţiile suspecte pot include:
a) tranzacţiile care nu se circumscriu tiparelor obişnuite, inclusiv datoritã frecvenţei neobisnuite a retragerilor ori depunerilor operate în cont;
b) tranzacţiile complexe, de o valoare semnificativã, care implica depuneri şi retrageri de mari sume de bani;
c) transferuri externe sau alte operaţiuni care nu par sa aibã un sens economic, comercial sau legal, inclusiv transferuri externe care nu se circumscriu activitãţii statutare a clientului sau care sunt ordonate de clienţi care nu sunt angajaţi în activitatea statutara.
(3) Circumstanţele şi scopul unor asemenea tranzacţii trebuie sa fie examinate cat mai curând posibil, inclusiv pe baza unor documente suplimentare solicitate clientului pentru justificarea tranzacţiei, constatãrile sa fie consemnate în scris şi sa fie disponibile verificãrilor ulterioare. Tranzacţiile vor fi raportate persoanei desemnate potrivit art. 47 alin. (2).
ART. 43.
Pentru categoria clienţilor cu un risc potenţial mai ridicat este necesar sa se monitorizeze majoritatea sau, dupã caz, toate tranzacţiile derulate prin conturile acestora. La stabilirea persoanelor care se încadreazã în aceasta categorie se vor lua în considerare:
a) tipul clientului - persoana fizica, persoana juridicã;
b) ţara de origine;
c) poziţia publica sau poziţia importanta detinuta;
d) conturile asociate acestuia;
e) specificul activitãţii desfãşurate de client;
f) sursa fondurilor;
g) alţi indicatori de risc.
ART. 44.
Pentru clienţii cu un risc potenţial mai ridicat:
a) bãncile trebuie sa dispunã de sisteme adecvate de gestiune a informatiei care sa furnizeze personalului de conducere şi de control intern informaţii în timp util, necesare pentru identificarea, analizarea şi monitorizarea efectivã a acestor conturi; sistemele implementate trebuie sa evidentieze cel puţin lipsa sau insuficienta documentaţiei corespunzãtoare la deschiderea contului, tranzacţiile neobisnuite derulate prin contul clientului şi situaţia agregata a tuturor relaţiilor clientului cu banca;
b) personalul de conducere însãrcinat cu serviciile bancare pentru clienţii respectivi trebuie sa aibã cunostinta de circumstanţele personale ale acestora şi sa acorde atentie sporitã informaţiilor provenite de la terţe pãrţi în legatura cu aceste persoane;
c) tranzacţiile de mare valoare ale acestor clienţi trebuie aprobate la nivelul consiliului de administraţie al bãncii sau, dupã caz, al comitetului de direcţie.
ART. 45.
(1) Banca va putea refuza efectuarea operaţiunilor considerate suspecte şi nu va efectua operaţiunile care sunt contrare legii sau care nu pot fi justificate corespunzãtor.
(2) Operaţiunile suspecte se vor raporta de cãtre banca la Banca Nationala a României Direcţia supraveghere. Raportarea va cuprinde elemente de identificare a clientului, sumele implicate în operaţiune, justificarea operaţiunii, motivele pentru care operaţiunea solicitatã este consideratã suspecta şi orice alte informaţii considerate relevante de cãtre banca. În cazul în care banca suspecteaza ca fondurile îşi au izvorul în activitãţi criminale, aceasta va raporta şi altor autoritãţi competente.
SECŢIUNEA a 5-a
Managementul riscului
ART. 46.
(1) Fiecare banca trebuie sa îşi stabileascã politici şi proceduri corespunzãtoare pentru asigurarea implementarii unui program eficient de cunoaştere a clientelei. În acest sens prin reglementãrile interne trebuie sa se asigure cel puţin:
a) separarea responsabilitãţilor;
b) supravegherea periodicã a gestiunii informatiei, a sistemelor şi controlului acestora;
c) o strategie de pregãtire a personalului în domeniul standardelor de cunoaştere a clientelei şi a programelor proprii elaborate pe baza acestora.
(2) Bãncile vor evalua noile produse şi servicii din perspectiva riscurilor asociate acestora, inclusiv a riscului de a fi folosite de clienţi ca mijloc pentru desfãşurarea unor activitãţi de natura infractionala.
ART. 47.
(1) Bãncile trebuie sa stabileascã în mod explicit responsabilitãţile prin reglementãri interne, astfel încât sa se asigure ca politicile şi procedurile sunt utilizate în mod eficient. Procedura de raportare a tranzacţiilor suspecte trebuie sa fie clar stabilitã, în forma scrisã, şi aduse la cunostinta întregului personal.
(2) Banca trebuie sa desemneze un funcţionar responsabil cu coordonarea şi monitorizarea respectãrii procedurilor stabilite.
ART. 48.
(1) Procedurile de control intern ale bãncii trebuie sa cuprindã o evaluare independenta a politicilor şi procedurilor proprii ale bãncii privind cunoaşterea clientelei, inclusiv din punct de vedere al conformarii la cerinţele legii şi ale altor reglementãri aplicabile.
(2) Controlul intern trebuie sa evalueze periodic eficienta procedurilor şi politicilor stabilite, inclusiv nivelul de pregãtire a personalului, sa facã propuneri pentru înlãturarea deficienţelor constatate şi sa urmãreascã modul de rezolvare a concluziilor şi a propunerilor formulate.
(3) Responsabilitãţile personalului însãrcinat cu exercitarea controlului intern trebuie sa includã monitorizarea permanenta a performantelor personalului prin testarea prin sondaj a respectãrii conformitatii cu normele interne şi revizuirea rapoartelor privind cazurile excepţionale, în vederea atentionarii conducerii bãncii sau consiliului de administraţie în cazul în care se considera ca procedurile stabilite privind cunoaşterea clientelei nu sunt respectate.
(4) Conducerea bãncii trebuie sa se asigure ca departamentul de control intern dispune de personal adecvat, cu experienta în asemenea politici şi proceduri.
ART. 49.
(1) Bãncile trebuie sa aibã un program continuu de pregãtire a personalului, astfel încât personalul implicat în relaţia cu clienţii sa fie pregãtit în mod adecvat. Programul de pregãtire şi conţinutul acestuia pe diferite sectoare trebuie sa fie adaptat necesitãţilor fiecãrei bãnci.
(2) Cerinţele de pregãtire a personalului trebuie sa fie focalizate diferit în cazul noilor angajaţi, lucrãtorilor de la ghiseu, personalului din departamentul de control intern şi al personalului implicat în relaţia cu noii clienţi. Personalul nou-angajat trebuie instruit în legatura cu importanta programelor de cunoaştere a clientelei şi cu cerinţele minime ale bãncii în acest domeniu. Personalul de la ghiseu, care vine în contact direct cu publicul, trebuie instruit sa verifice identitatea noilor clienţi, sa manifeste în permanenta vigilenta în administrarea conturilor clienţilor existenţi şi sa detecteze tipurile de activitãţi suspecte.
(3) Personalul va fi instruit periodic, cel puţin o data pe an şi ori de câte ori se considera necesar, pentru a se asigura ca acesta cunoaşte responsabilitãţile care îi revin şi pentru a fi ţinut la curent cu noile progrese în domeniu, astfel încât sa se asigure implementarea consecventa a programelor stabilite.
CAP. 3
Implementarea programelor de cunoaştere a clientelei în contextul tranzacţiilor transfrontaliere
ART. 50.
(1) Banca trebuie sa asigure implementarea programelor de cunoaştere a clientelei în toate unitãţile sale teritoriale şi filialele atât din ţara, cat şi din strãinãtate şi sa verifice periodic conformitatea acestora atât cu cerinţele prevãzute de prezentele norme, cat şi cu standardele tarii gazda, pentru ca programele sale sa opereze eficient pe plan global.
(2) Banca trebuie sa dispunã de proceduri de evaluare a vulnerabilitatii la riscul reputational, operational, de concentrare şi de conformare la cerinţele legii pentru unitãţile sale teritoriale şi sa implementeze mãsuri speciale de securitate, dacã este cazul.
(3) Evidentele referitoare la clientela, existente la nivelul fiecãrei unitãţi teritoriale sau filiale, trebuie sa fie în mod corespunzãtor ţinute şi disponibile în cazul verificãrilor realizate de controlul intern şi al inspectiilor efectuate de Banca Nationala a României.
ART. 51.
Dacã legile şi reglementãrile din ţara gazda - în mod special dispoziţiile referitoare la secretul bancar - impiedica implementarea cerinţelor prevãzute de prezentele norme, unitãţile teritoriale şi filialele din strãinãtate ale bãncii vor respecta standardele tarii gazda, dar vor informa banca şi, prin intermediul acesteia, Banca Nationala a României asupra diferenţelor existente.
CAP. 4
Supravegherea respectãrii cerinţelor privitoare la cunoaşterea clientelei
ART. 52.
(1) Consiliul de administraţie al fiecãrei bãnci trebuie sa fie pe deplin angajat într-o strategie eficienta de cunoaştere a clientelei şi sa implementeze o politica clara cu privire la comportamentul etic şi profesional în relaţia cu clientela, care sa fie aduse la cunostinta întregului personal al bãncii.
(2) Deciziile privind derularea unor operaţiuni pentru clienţii cu un risc potenţial mai ridicat şi a oricãror tranzacţii în care banca este implicata şi cãrora le este asociat un grad de risc mai mare trebuie luate la nivelul consiliului de administraţie al bãncii sau, dupã caz, al comitetului de direcţie. Deciziile trebuie sa fie fundamentate pe o documentaţie adecvatã şi o analiza a tuturor circumstanţelor operaţiunii/tranzacţiei respective în vederea determinãrii riscurilor asociate şi sa cuprindã, dacã este cazul, mãsuri suplimentare de protecţie prin care sa se asigure diminuarea acestor riscuri.
ART. 53.
Conducerea bãncii şi ceilalţi membri ai consiliului de administraţie sunt rãspunzãtori pentru:
a) elaborarea şi implementarea unui program eficient de cunoaştere a clientelei;
b) asigurarea pregãtirii corespunzãtoare a personalului implicat;
c) realizarea controlului asupra respectãrii programelor stabilite şi eficientei politicilor, procedurilor şi sistemelor implementate;
d) efectuarea sau angajarea bãncii în tranzacţii fãrã realizarea unei analize corespunzãtoare, pe baza programelor stabilite şi a riscurilor asociate tranzacţiilor respective;
e) efectuarea sau angajarea bãncii în tranzacţii atunci când stiau sau trebuiau sa ştie ca tranzacţiile prezintã un risc semnificativ pentru banca, periclitand credibilitatea şi viabilitatea bãncii prin administrarea necorespunzãtoare a fondurilor acesteia;
f) nerespectarea altor prevederi cuprinse în prezentele norme.
ART. 54.
Bãncile trebuie sa asigure personalului însãrcinat cu activitatea de supraveghere accesul la intreaga documentaţie legatã de clienţi şi tranzacţiile derulate prin conturile acestora, inclusiv la orice analiza pe care banca a fãcut-o pentru detectarea tranzacţiilor neobisnuite sau suspecte ori pentru a determina gradul de risc asociat unei tranzacţii în care este implicata banca.
ART. 55.
(1) Pentru nerespectarea prevederilor prezentelor norme Banca Nationala a României va aplica sancţiunile prevãzute la <>art. 69 din Legea bancarã nr. 58/1998 , cu modificãrile ulterioare, şi/sau va dispune, dupã caz, mãsuri de remediere, conform art. 70 din aceeaşi lege.
(2) Aplicarea sancţiunilor de cãtre Banca Nationala a României nu inlatura rãspunderea penalã, civilã sau de alta natura, dupã caz, a persoanelor sancţionate.
CAP. 5
Dispoziţii tranzitorii şi finale
ART. 56.
(1) Bãncile trebuie sa pãstreze, cel puţin 5 ani, toate evidentele de înregistrare a tranzacţiilor, atât a celor efectuate în ţara, cat şi în strãinãtate, care sa le permitã sa furnizeze cu usurinta toate informaţiile cerute de autoritãţile competente. Asemenea evidente trebuie sa fie suficiente pentru a permite o reconstituire a tranzacţiei - inclusiv suma şi tipul valutei - şi pentru a furniza, dacã este necesar, probe pentru incriminarea faptelor de natura penalã.
(2) Evidentele realizate cu privire la identificarea clientelei - copii sau înregistrãri ale documentelor de identitate originale -, dosarele de cont şi corespondenta de afaceri vor fi pãstrate de cãtre banca cel puţin 5 ani dupã închiderea contului sau dupã încheierea relatiei cu clientul. Aceste documente trebuie sa fie disponibile, în condiţiile prevãzute de lege, autoritãţilor competente în domeniul investigarii şi incriminãrii faptelor de natura penalã şi autoritãţii de supraveghere.
ART. 57.
(1) În termen de 3 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentelor norme bãncile vor adopta şi vor implementa programe de cunoaştere a clientelei, adaptate specificului activitãţii fiecãreia.
(2) În acest sens, în termenul arãtat bãncile vor asigura identificarea clienţilor existenţi şi întocmirea evidentelor corespunzãtoare.
GUVERNATORUL
BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI,
MUGUR CONSTANTIN ISARESCU
ANEXA 1
Numãrul contului Client*)
................. ..................
..................
DECLARAŢIE
privind identitatea beneficiarului real
Subsemnatul client declar pe propria rãspundere, sub sancţiunea legii:
a) ca subsemnatul este beneficiarul real al fondurilor/activelor deţinute în contul arãtat;
b) ca beneficiarul real/beneficiarii reali este/sunt:
Numele şi prenumele/denumirea Adresa domiciliului/sediului social şi ţara
............................. ...........................................
............................. ...........................................
............................. ...........................................
............................. ...........................................
Subsemnatul client se obliga sa comunice bãncii orice modificare referitoare la cele declarate.
Locul şi data Semnatura clientului
................. .......................
N.B.: Banca îşi rezerva dreptul de a refuza efectuarea tranzacţiilor ordonate de client/de a inceta relaţiile cu clientul în cazul unor declaraţii false sau dacã are suspiciuni cu privire la realitatea celor declarate de client.
---------------
*) Se va completa cu numele şi prenumele/denumirea clientului, adresa domiciliului/sediului social.
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
