Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORMA din 17 iunie 2005  privind rezervele tehnice pentru asigurarile de viata, activele admise sa le acopere si dispersia activelor admise sa acopere rezervele tehnice brute    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

NORMA din 17 iunie 2005 privind rezervele tehnice pentru asigurarile de viata, activele admise sa le acopere si dispersia activelor admise sa acopere rezervele tehnice brute

EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURARILOR
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 15 iulie 2005
NORMA din 17 iunie 2005
privind rezervele tehnice pentru asigurãrile de viata, activele admise sa le acopere şi dispersia activelor admise sa acopere rezervele tehnice brute
EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURÃRILOR
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 15 iulie 2005


ART. 1
(1) Asiguratorii care practica activitatea de asigurãri de viata trebuie sa constituie rezerve tehnice, inclusiv rezerve matematice, la un nivel care sa le permitã onorarea tuturor obligaţiilor asumate prin contractele de asigurare. Valoarea acestor rezerve tehnice se determina în conformitate cu urmãtoarele principii:
A. Principii generale:
(i) Valoarea rezervelor tehnice pentru asigurarea de viata se calculeazã printr-o evaluare actuariala prospectiva suficient de prudenta, luându-se în considerare toate obligaţiile viitoare determinate de condiţiile de asigurare pentru fiecare contract de asigurare existent, incluzând:
a) toate beneficiile garantate, inclusiv valorile de rãscumpãrare garantate;
b) bonusurile la care asiguraţii, contractanţii sau beneficiarii sunt deja îndreptãţiţi, fie colectiv, fie individual, indiferent de tipul bonusurilor în cauza - dobândite, declarate sau alocate;
c) toate opţiunile disponibile pentru asiguraţii, contractanţii sau beneficiarii pe baza termenilor contractului;
d) cheltuieli, inclusiv comisioane, din care se deduce valoarea primelor viitoare datorate.
(ii) Rezerva de prime se calculeazã lunar prin însumarea cotelor pãrţi din primele brute subscrise aferente perioadelor neexpirate ale contractelor de asigurare, astfel încât diferenţa dintre volumul primelor brute subscrise şi aceasta rezerva sa reflecte primele brute alocate partii din riscurile expirate la data calculãrii. Aceasta rezerva se calculeazã separat pentru fiecare contract de asigurare.
(iii) Rezerva de daune se constituie pentru daunele raportate şi în curs de lichidare şi se calculeazã pentru fiecare contract de asigurare la care s-a notificat producerea evenimentului asigurat, pornindu-se de la cheltuielile previzibile care vor fi efectuate în viitor pentru lichidarea acestor daune.
(iv) Rezerva de beneficii şi risturnuri se calculeazã pentru contractele de asigurãri de viata la care se prevede dreptul asiguratului de a participa la beneficiile obţinute din fructificarea rezervei matematice, conform obligaţiilor asumate.
(v) Rezerva matematica se determina la valoarea neta sau prin metoda Zillmer.
(vi) Rezerva tehnica suplimentarã se calculeazã în cazul în care randamentul prezent sau previzibil al activelor asiguratorului care practica activitatea de asigurãri de viata este insuficient pentru a-şi îndeplini angajamentele luate fata de asiguraţi în ceea ce priveşte rata dobânzii.
(vii) Rezerva tehnica pentru asigurãrile de viata legate de investiţii se va constitui la nivelul valorii activelor pentru care expunerea la riscul de investiţii este transferata asiguratului. În cazul în care asigurãrile de viata legate de investiţii oferã o rata garantatã a dobânzii tehnice sau alte tipuri de garanţii (beneficii), se vor constitui suplimentar rezerve tehnice similare produselor traditionale.
(viii) Se permite utilizarea unei metode retrospective, dacã se poate demonstra ca rezervele tehnice astfel rezultate nu sunt mai mici decât cele care ar fi rezultat pe baza unui calcul prospectiv suficient de prudent sau dacã nu se poate utiliza o metoda prospectiva pentru tipul de contract în cauza.
(ix) O evaluare prudenta nu este o evaluare "conform celei mai bune estimari", dar include o marja adecvatã pentru variatia adversa a factorilor cu influenta relevanta.
(x) Metoda de evaluare pentru rezervele tehnice trebuie sa fie nu doar prudenta în sine, ci şi sa aibã în vedere metoda de evaluare pentru activele care acoperã rezervele tehnice în cauza.
(xi) Rezervele tehnice se calculeazã separat pentru fiecare contract. Se permite totuşi utilizarea de generalizari sau aproximari adecvate, dacã acestea produc aproximativ acelaşi rezultat ca şi calculele individuale. Principiul calculãrii separate nu impiedica în nici un fel constituirea de rezerve suplimentare pentru riscuri generale care nu sunt individualizate.
(xii) Când valoarea de rãscumpãrare a unui contract de asigurare este garantatã, valoarea rezervelor matematice pentru acel contract de asigurare va fi menţinutã permanent cel puţin la nivelul valorii garantate.
B. Rata dobânzii utilizate se alege cu prudenta având în vedere urmãtoarele considerente:
(i) când contractele prevãd o rata garantatã a dobânzii, aceasta poate varia în funcţie de moneda în care este exprimat contractul, cu condiţia sa nu depãşeascã 60% din rata dobânzii pentru obligaţiunile emise de statul în a cãrui moneda este exprimat contractul sau, dupã caz, rata dobânzii de refinantare a Bãncii Centrale Europene. Pentru contractele exprimate în moneda altui stat membru, Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor va consulta autoritatea competenta din statul membru în a cãrui moneda este exprimat contractul;
(ii) stabilirea unei rate maxime a dobânzii nu implica faptul ca asiguratorul este obligat sa foloseascã o rata atât de ridicatã;
(iii) prevederile pct. (i) nu se aplica urmãtoarelor tipuri de contracte de asigurãri:
1. asigurãri de viata şi anuitati care sunt legate de fonduri de investiţii;
2. contracte de asigurãri cu prima unica pentru o perioada de pana la 8 ani;
3. contracte de asigurãri fãrã participare la beneficii şi contracte de anuitati fãrã valoare de rãscumpãrare.
În ultimele doua cazuri, la alegerea unei rate prudente a dobânzii poate fi luatã în considerare moneda în care este exprimat contractul şi activele corespunzãtoare deţinute în acel moment şi, când activele societãţii sunt evaluate la valoarea lor actuala, randamentul anticipat al viitoarelor active.
Rata dobânzii folositã nu poate depãşi randamentul activelor calculat în conformitate cu reglementãrile în vigoare, având în vedere şi o deducere adecvatã;
(iv) în cazul în care randamentul prezent sau previzibil al activelor asiguratorului care practica activitatea de asigurãri de viata este insuficient pentru a acoperi angajamentele în cauza, pentru a-şi îndeplini angajamentele luate fata de asiguraţi în ceea ce priveşte rata dobânzii, asiguratorul trebuie sa îşi constituie o rezerva tehnica suplimentarã.
C. Elementele statistice de evaluare şi de alocare a cheltuielilor vor fi selectate cu prudenta, avându-se în vedere obligaţiile asumate, tipul de polita şi costurile administrative şi comisioanele care se estimeaza ca vor aparea.
D. În cazul contractelor cu participare la rezultatul investitional, metoda de calcul al rezervelor tehnice poate lua în considerare, fie implicit, fie explicit, toate tipurile de bonusuri viitoare, în concordanta atât cu proiectiile viitoare, cat şi cu metoda actuala de distribuire a bonusurilor.
E. Evaluarea cheltuielilor viitoare se poate face implicit, de exemplu utilizându-se valoarea viitoare a primelor nete de taxele de gestionare. Totuşi, evaluarea generalã, implicita sau explicita, trebuie sa fie mai mare ori egala cu o estimare prudentiala a viitoarelor cheltuieli relevante.
F. Metoda de calcul al rezervelor tehnice nu va suferi modificãri de la un an la altul ca urmare a unor modificãri arbitrare aduse metodei sau bazelor de calcul şi va fi de natura sa permitã recunoaşterea repartizãrii beneficiilor în mod adecvat.
(2) Asiguratorii care practica activitatea de asigurãri de viata sunt obligaţi sa punã la dispoziţie publicului bazele şi metodele utilizate la calcularea rezervelor tehnice, inclusiv a rezervelor pentru beneficii şi risturnuri.
(3) Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor va solicita societãţilor de asigurare sa îşi acopere rezervele tehnice, în raport cu intreaga lor activitate, cu active congruente, în conformitate cu art. 5. Pentru activitãţile înregistrate în Comunitatea Europeanã, activele admise sa acopere rezervele tehnice trebuie localizate în cadrul Comunitãţii Europene.
ART. 2
La investirea activelor admise sa acopere rezervele tehnice brute se va tine seama de tipul de activitate desfasurata de asigurator, astfel încât sa se garanteze siguranta şi randamentul investiţiilor, societatea asigurând dispersia activelor respective.
ART. 3
Categorii de active admise sa acopere rezervele tehnice brute
1. Asiguratorul care practica activitatea de asigurãri de viata trebuie sa îşi acopere rezervele tehnice brute numai cu urmãtoarele categorii de active:
A. Investiţii:
(i) titluri de stat şi bonuri de tezaur emise de statele membre, titluri emise de organisme financiare internaţionale, titluri emise de autoritãţi ale administraţiei publice locale, obligaţiuni şi alte instrumente ale pieţei monetare şi de capital tranzacţionate pe o piata supravegheatã;
(ii) acţiuni şi alte participatii cu randament variabil tranzacţionate pe o piata supravegheatã; unitãţi în organisme de plasament colectiv în valori mobiliare şi alte fonduri de investiţii;
(iii) depozite şi conturi curente la instituţii de credit;
(iv) terenuri, construcţii în proprietatea societãţilor;
(v) împrumuturi.
B. Creanţe:
(i) creanţe de la asiguraţi şi intermediari rezultând din operaţiuni directe şi acceptãri în reasigurare;
(ii) creanţe de la reasiguratori.
C. Altele:
(i) active corporale, altele decât terenuri şi construcţii, evaluate pe baza amortizarii prudentiale;
(ii) cheltuielile de achiziţie reportate.
2. În evaluarea activelor admise sa acopere rezervele tehnice brute se vor respecta urmãtoarele reguli:
(i) activele admise sa acopere rezervele tehnice brute se evalueaza la valoarea neta, respectiv fãrã includerea datoriilor rezultate din achiziţionarea acestora;
(ii) activele admise sa acopere rezervele tehnice brute trebuie evaluate pe baza prudentiala, avându-se în vedere orice nerealizari viitoare. Activele corporale, altele decât terenurile sau construcţiile, pot fi admise sa acopere rezervele tehnice brute numai dacã sunt evaluate pe baza amortizarii prudentiale;
(iii) împrumuturile acordate societãţilor, statului sau organizaţiilor internaţionale, autoritãţilor locale ori regionale şi persoanelor fizice pot fi admise sa acopere rezervele tehnice brute numai dacã exista suficiente garanţii cu privire la securitatea acestora, bazate pe situaţia celui împrumutat, ipoteci, garanţii bancare, garanţii acordate de societãţi de asigurare sau alte forme de garanţii;
(iv) valoarea creanţelor admise sa acopere rezervele tehnice brute trebuie calculatã pe baza prudentiala, avându-se în vedere orice pierderi viitoare. Creanţele deţinute la asiguraţi şi la intermediari, care rezulta din operaţiile de asigurare şi acceptãri în reasigurare, pot fi acceptate numai în mãsura în care nu au o vechime mai mare de 3 luni;
(v) când activele deţinute includ o investiţie într-o filiala care gestioneazã toate investiţiile asiguratorului care practica activitatea de asigurãri de viata sau o parte a acestora în numele sau, Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor va lua în considerare numai activele deţinute de acea filiala, tratamentul activelor altor filiale fiind similar;
(vi) cheltuielile de achiziţie reportate pot fi acceptate ca acoperire pentru rezervele tehnice brute, numai în mãsura în care metoda de calcul al acestora este în concordanta cu metoda de calcul al rezervelor matematice.
ART. 4
Reguli privind dispersia activelor admise sa acopere rezervele tehnice brute
A. Asiguratorul care practica activitatea de asigurãri de viata poate investi maximum:
1. 50% din rezervele tehnice brute în valori mobiliare tranzacţionate pe o piata reglementatã şi supravegheatã şi titluri de participare la organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, cu respectarea pct. 2;
2. 5% din rezervele tehnice brute în acţiuni şi alte titluri negociabile tratate ca acţiuni, obligaţiuni, titluri de credit şi alte instrumente ale pieţei monetare sau de capital emise de aceeaşi entitate;
3. 40% din rezervele tehnice brute în terenuri şi construcţii, cu respectarea pct. 4;
4. 10% din rezervele tehnice brute în orice teren sau clãdire ori într-un numãr de terenuri sau clãdiri suficient de apropiate unele de altele pentru a fi considerate efectiv ca o singura investiţie;
5. 90% din rezervele tehnice brute în depozite şi disponibilitati la instituţii de credit, dar nu mai mult de 25% din rezervele tehnice brute în una dintre instituţiile de credit;
6. 10% din rezervele tehnice brute în active corporale, altele decât terenuri şi clãdiri;
7. 3% din rezervele tehnice brute în disponibilitati în casierie;
8. 5% din rezervele tehnice brute în împrumuturi negarantate, 1% din rezervele tehnice brute pentru fiecare împrumut negarantat, altele decât împrumuturile acordate instituţiilor de credit, societãţilor de asigurare şi societãţilor de investiţii dintr-un stat membru.
B. Neprecizarea unei limite a investiţiilor într-o anumitã categorie de active, descrise la lit. A, nu implica faptul ca activele din categoria respectiva ar trebui admise sa acopere fãrã limita rezervele tehnice brute. Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor se va asigura, la determinarea şi aplicarea prezentelor norme, de conformitatea cu urmãtoarele principii:
1. activele care acoperã rezervele tehnice brute trebuie sa fie diversificate şi dispersate într-o astfel de maniera încât sa nu existe o utilizare excesiva a unei anumite categorii de active, a unei pieţe de investiţii sau a unei investiţii;
2. investiţiile în anumite tipuri de active, care prezintã un risc ridicat fie datoritã naturii activului, fie datoritã stãrii în care se afla emitentul, trebuie menţinute la un nivel prudential;
3. În calculul rezervelor tehnice, limitele anumitor categorii de active trebuie sa ţinã cont de contractul de reasigurare;
4. când activele deţinute includ o investiţie într-o filiala care gestioneazã toate sau doar o parte din investiţiile asiguratorului, în numele acestuia, Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor va lua în considerare doar activele deţinute de acea filiala, tratamentul activelor altor filiale fiind similar;
5. ponderea activelor nonlichide admise sa acopere rezervele tehnice brute trebuie sa nu depãşeascã 10% din totalul activelor admise;
6. când activele deţinute includ împrumuturi sau obligaţiuni emise de anumite instituţii de credit, aplicând principiile prevãzute la acest articol, Comisia de Supraveghere a Asigurãrilor va tine seama de activele deţinute de respectivele instituţii de credit. Acest tratament poate fi aplicat doar atunci când instituţia de credit are sediul central într-un stat membru, este detinuta în întregime de respectivul stat membru şi/sau de autoritãţile locale din statul respectiv şi activitatea sa în conformitate cu statutul consta în acordarea prin intermediari a împrumuturilor garantate de stat sau autoritãţile locale ori a împrumuturilor acordate organismelor aflate în strânsã legatura cu statul sau autoritãţile locale.
ART. 5
Asigurãri de viata şi anuitati care sunt legate de fonduri de investiţii
1. Când beneficiile oferite de un contract de asigurare sunt direct legate de valoarea unitãţilor într-un organism de plasament colectiv în valori mobiliare sau de valoarea activelor conţinute într-un fond intern deţinut de asiguratorul care practica activitatea de asigurãri de viata, de regula divizat în unitãţi, rezervele tehnice referitoare la beneficiile în cauza trebuie reprezentate cat mai exact posibil de aceste unitãţi sau, în cazul în care nu sunt înfiinţate unitãţi, de activele în cauza.
2. Când beneficiile oferite de un contract de asigurare sunt direct legate de un indice al acţiunilor sau de alta valoare de referinta, altele decât cele menţionate în pct. 1, rezervele tehnice referitoare la beneficiile în cauza trebuie reprezentate, cat mai exact posibil, de unitãţile care trebuie sa reprezinte valoarea de referinta sau, în cazul în care nu sunt înfiinţate unitãţi, de activele care prezintã garanţia şi tranzactionabilitatea adecvate şi care corespund, cat mai exact posibil, celor pe care se bazeazã valoarea de referinta specifica.
3. Prevederile art. 2 şi 4 nu se aplica activelor admise sa acopere rezervele tehnice brute aferente contractelor care sunt direct legate de beneficiile menţionate în pct. 1 şi 2. Prevederile art. 1 vizeazã rezervele tehnice, mai puţin cele care sunt aferente contractelor legate de fonduri de investiţii.
4. Când beneficiile menţionate în pct. 1 şi 2 includ o garantare a randamentului investiţiilor sau alte beneficii garantate, rezervele tehnice suplimentare corespunzãtoare se afla sub rezerva prevederilor art. 2-4.
ART. 6
Reguli de congruenta
Moneda în care se vor plati angajamentele asiguratorului va fi determinata în conformitate cu urmãtoarele reguli:
a) Acolo unde garanţia prevãzutã în contract este exprimatã într-o anumitã moneda, angajamentele asiguratorului sunt considerate a fi plãtibile în acea moneda.
b) Societãţile de asigurare pot deţine active care nu sunt congruente, pentru a acoperi o suma care sa nu depãşeascã mai mult de 20% din obligaţiile lor într-o anumitã valuta.
c) În cazul în care obligaţiile şi activele sunt exprimate în moneda unui stat membru, ele sunt considerate a fi exprimate în euro.
d) Societãţile de asigurare pot sa nu îşi acopere rezervele tehnice prin active congruente, dacã prin aplicarea procedurilor de mai sus rezulta obligaţia acestora ca pentru a respecta principiul de congruenta sa pãstreze activele într-o valuta care sa nu depãşeascã mai mult de 7% din activele exprimate în alte valute.
e) În cazul în care angajamentele pot fi plãtite într-o moneda, alta decât moneda unui stat membru, dacã investiţiile în acea moneda sunt reglementate, dacã moneda este supusã unor restrictii de transfer sau dacã, din motive similare, moneda nu este potrivita pentru a acoperi rezervele tehnice, societãţile nu sunt obligate sa respecte principiul de congruenta.
ART. 7
Active care nu sunt utilizate în acoperirea rezervelor tehnice brute.
Prevederile art. 1-3 nu se aplica activelor care nu sunt utilizate pentru acoperirea rezervelor tehnice brute. Societãţile de asigurare sunt libere sa hotãrascã asupra activelor respective, mobile sau imobile, care se includ în activele unei societãţi de asigurare autorizate.
ART. 8
Nerespectarea prevederilor prezentelor norme se sancţioneazã în condiţiile şi potrivit prevederilor <>art. 39 din Legea nr. 32/2000 privind societãţile de asigurare şi supravegherea asigurãrilor, cu modificãrile şi completãrile ulerioare.
ART. 9
Prezentele norme vor intra în vigoare la data aderãrii României la Uniunea Europeanã.
ART. 10
La data intrãrii în vigoare a prezentelor norme se abroga <>Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor nr. 3.111/2003 pentru punerea în aplicare a Normelor privind condiţiile pentru administrarea fondului asigurãrilor de viata, investirea şi evaluarea activelor şi calculul rezervelor tehnice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 3 noiembrie 2003.
ART. 11
Prezentele norme transpun art. 20, 22, 23, 24, 25 şi 26 din Directiva 2002/83/CE .
____________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016