Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   NORMA*) din 1 iunie 2005  de metrologie legala NML 047-05 Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

NORMA*) din 1 iunie 2005 de metrologie legala NML 047-05 "Cisterne"

EMITENT: BIROUL ROMAN DE METROLOGIE LEGALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 664 bis din 26 iulie 2005
____________
*) Aprobata de <>Ordinul nr. 101/2005 publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 664 bis din 26/07/2005.


1. Domeniul de aplicare
1.1. Prezenta norma de metrologie legala stabileste cerintele metrologice si tehnice pe care trebuie sa le indeplineasca cisternele mobile destinate transportului rutier sau feroviar al produselor lichide care, in afara functiei de transport, sunt utilizate si ca mijloace de masurare a cantitatilor de lichide in tranzactiile comerciale.
1.2. Cisternele sunt o categorie de mijloace de masurare care cuprinde doua sortimente: cisterne auto si cisterne de cale ferata.
1.3. Deoarece volumul lichidelor continute in cisterne variaza cu temperatura, masurarea volumului de lichide cu aceste mijloace de masurare se face conform unor proceduri de masurare in care este prevazuta si masurarea altor marimi (ex: temperatura si densitatea lichidului) in vederea stabilirii masei sau volumului la temperatura de referinta ale lichidelor continute.
1.4. Cisternele pot fi considerate mijloace de masurare numai pentru lichidele a caror vascozitate nu depaseste 17 mPa.s la temperatura de masurare.
1.5. Cisternele pot fi compartimentate, fiecare compartiment fiind considerat ca o cisterna separata.
Cisterna sau compartimentul sunt masuri de volum constituite din:
- un corp;
- eventual, un dom amplasat la partea superioara a corpului;
- un dispozitiv de golire format, de obicei, dintr-o conducta de golire si un robinet de inchidere.
In general, umplerea fiecarui compartiment se face pana la un reper materializat. In cazurile in care reperul nu exista, determinarea nivelului lichidului continut in vederea stabilirii volumului acestuia se face prin masurarea inaltimii lichidului sau a distantei golului (a se vedea punctul 2 din prezenta norma).
La livrare, cantitatea de lichid continuta in compartiment este complet golita.
2. Terminologie
In prezenta norma de metrologie legala, termenii specifici utilizati au urmatoarele semnificatii:
2.1. capacitate nominala: volumul de lichid continut in cisterna in conditiile prevazute de functionare, la temperatura de referinta.
2.2. calibrare: ansamblul de operatii efectuate in vederea determinarii capacitatii cisternei pana la unul sau mai multe nivele de umplere, materializate sau nu.
2.3. verticala de masurare: linia verticala care corespunde pozitiei stabilite pentru masurarea nivelelor lichidului. In cazul masurarii nivelului cu ajutorul unei ferestre de vizare cu rigla gradata, verticala de masurare trece prin mijlocul domului.
2.4. punct de referinta (P): punct situat pe verticala de masurare in raport cu care sunt masurate distantele golului.
2.5. inaltime totala martora (H): distanta masurata pe verticala de masurare intre punctul de referinta si intersectia acestei verticale cu suprafata interioara a cisternei sau cu o placa de referinta.
2.6. sensibilitate a cisternei in vecinatatea unui nivel de umplere h: raportul dintre cresterea nivelului DELTA h si cresterea relativa a volumului DELTA V/V, pentru volumul V continut corespunzator inaltimii h.
2.7. distanta a golului (C): distanta masurata pe verticala de masurare de la nivelul suprafetei libere a lichidului pana la punctul de referinta.
2.8. tabela de calibrare: relatie functionala tabelara intre volumul de lichid continut V, in dmc, si inaltimea lichidului h sau a distantei golului C, exprimate in numere intregi de cm.
3. Cerinte metrologice si tehnice comune cisternelor auto si cisternelor de cale ferata
3.1. Erori tolerate
3.1.1. Incertitudinea extinsa cu care se determina capacitatea cisternei (compartimentului) trebuie sa nu depaseasca 0,2% din valoarea ei.
Nota: Fara o conventie contrara indicata in certificatul de calibrare, capacitatea conductei de golire pana la robinetul de inchidere face parte din capacitate cisternei (compartimentului).

3.1.2. Abaterea maxima a valorii capacitatii cisternei, determinata la o verificare periodica, fata de valoarea determinata la verificarea anterioara, trebuie sa nu depaseasca, in modul, 0,4% din valoarea ei.
3.2. Durabilitate
Alegerea formelor, materialelor, a elementelor de intarire si a metodelor de formare si de asamblare folosite trebuie facuta astfel incat cisterna sa fie suficient de rezistenta la actiunea agentilor atmosferici si a lichidelor continute si practic sa fie nedeformabila in conditiile nominale de functionare.
3.3. Adecvare
3.3.1. Indeplinirea cerintelor de constructie, impuse de functiile de stocare si de transport ale cisternei, nu trebuie sa afecteze functia de masurare a cisternei.
3.3.2. Cisternele utilizate sub presiune trebuie sa suporte o proba de rezistenta la presiune. Aceasta cerinta va fi verificata de constructor, care va prezenta rezultatele obtinute cu ocazia incercarii pentru aprobarea de model.
3.3.3. Dupa umplerea cisternei la presiune atmosferica, cisterna trebuie sa nu prezinte urme de scurgere sau umezeala in zona sudurilor si a imbinarilor armaturilor metalice.
3.3.4. Orice cisterna sau compartiment trebuie sa aiba o astfel de forma incat sa fie impiedicata formarea pernelor de aer la umplere si retinerea lichidului la golire in orice pozitie uzuala de folosire a echipamentului.
3.3.5. Dispozitivul de golire trebuie sa asigure golirea completa si rapida a lichidului continut in cisterna; in acest scop dispozitivul trebuie racordat la partea cea mai de jos a corpului cisternei.
3.3.6. Spargatoarele de valuri si elementele de intarire, care exista eventual in interiorul cisternei, trebuie sa aiba o astfel de forma incat sa nu impiedice umplerea si golirea normala a cisternei. Pentru a se asigura posibilitatea controlului vizual al interiorului cisternei, spargatoarele de valuri trebuie prevazute cu orificii.
3.3.7. Este interzis sa se plaseze in interiorul cisternei corpuri corectoare, care sa permita ajustarea capacitatii la o valoare data, sau orice alt corp a carui indepartare sau schimbare sa duca la modificarea capacitatii cisternei.
3.4. Protectie impotriva interventiilor neautorizate
3.4.1. Daca este cazul, pozitia reperelor materializate pana la care se face umplerea cisternei trebuie sa poata fi asigurata prin sigilare.
3.4.2. Daca exista, serpentinele de incalzire trebuie sigilate la imbinarea lor cu corpul cisternei.
3.5. Informatii pe care trebuie sa le prezinte cisterna
Pe corpul fiecarei cisterne trebuie fixate, la o inaltime convenabila, una sau mai multe placi cu inscriptii care sa fie vizibile si usor de citit. Inscriptiile trebuie sa fie neambigue si sa nu poata fi sterse.
Placile trebuie astfel fixate incat demontarea lor sa nu fie posibila fara distrugerea unor sigilii pe care s-au aplicat marcajele metrologice.
Informatiile pe care trebuie sa le contina placile cu inscriptii sunt indicate la pct. 4.5.1, 4.5.2, 4.5.3, 5.3.1 si 5.3.2.
3.6. Posibilitatea evaluarii conformitatii
3.6.1. Domul trebuie sa aiba dimensiuni adecvate pentru a permite inspectia interiorului cisternei. Este recomandat un diametru de cel putin 500 mm.
3.6.2. Cisterna trebuie prevazuta cu un acces convenabil pentru a permite operatorului sa deschida si sa inchida orificiul de umplere, sa observe nivelul lichidului, sa ia esantioane de lichid si sa observe interiorul cisternei.
4. Conditii metrologice si tehnice specifice cisternelor auto
4.1. Erori tolerate
4.1.1. In cursul umplerii unei cisterne (compartiment), inaltimea totala martora H nu trebuie sa se modifice cu mai mult decat cea mai mare valoare din urmatoarele doua valori: 2 mm sau H/1000 (H in mm).
4.1.2. Variatia capacitatii unui compartiment in raport cu starea de umplere a compartimentelor vecine (pline sau goale), nu trebuie sa depaseasca 1/1000 din valoarea sa.
4.1.3. La sfarsitul probei de golire completa, cantitatea de lichid ramasa intr-un compartiment trebuie sa nu depaseasca 1/5 din eroarea maxima admisa la calibrare. Golirea compartimentului se face in situatia cea mai defavorabila de golire a compartimentelor, vehiculul fiind asezat pe un teren orizontal.
Nota: Conditia nu se aplica cisternelor monoax.

4.2. Sensibilitate
Sensibilitatea unei cisterne (compartiment) trebuie sa fie astfel incat, in zona in care se fac reperarile de nivel al lichidului continut, la o variatie de volum de 1/1000 din volumul continut, variatia de nivel sa fie de cel putin 2 mm.
4.3. Adecvare
4.3.1. Daca exista, domul este montat la partea superioara a corpului de care este asamblat prin sudura.
Daca peretii domului sunt montati astfel incat sa patrunda in interiorul corpului cisternei, trebuie prevazute orificii sau decupari la nivelul generatoarei interioare superioare, daca altfel nu se poate evita formarea pernelor de aer.
4.3.2. Fiecare compartiment trebuie sa aiba un singur orificiu de golire si un singur robinet de inchidere. Pentru cisternele de constructie speciala pentru aeroporturi se admite prezenta unui decantor, care are rolul de a colecta apa si impuritatile depuse de lichidul continut. Decantorul trebuie sa aiba o conducta de golire separata de diametru redus, in cazul in care conducta de golire nu este racordata la partea cea mai de jos.
Decantorul poate fi montat:
- pe toata partea inferioara a cisternei;
- pe o zona redusa a partii inferioare.
Partea inferioara a decantorului trebuie sa aiba o panta suficienta spre conducta de golire incat sa poata fi golit complet prin cadere libera.
4.3.3. Fiecare compartiment trebuie sa aiba o conducta de golire independenta. Prezenta unui colector este autorizata numai in cazuri speciale. Aceste cazuri se refera, de exemplu, la cisternele care transporta cantitati mari dintr-un singur produs livrat integral la un singur beneficiar. In acest caz, in apropierea colectorului trebuie fixata o placuta de circa 90 x 150 mm cu urmatoarea inscriptie: "Inainte si dupa fiecare operatie de masurare verificati starea de umplere a compartimentelor". Existenta colectorului trebuie mentionata in certificatul de calibrare al cisternei.
4.3.4. Robinetii de inchidere trebuie sa fie usor accesibili si plasati in spatele sau pe partea laterala adecvata a cisternei.
4.3.5. In cazul in care cisternele auto sunt prevazute cu o instalatie de pompare sau cu un sistem de masurare cu contor pentru lichide, cu sau fara pompa, ele trebuie sa indeplineasca cerintele prezentate in continuare. Legaturile dintre robinetii de inchidere ai cisternei si aceste instalatii trebuie sa fie realizate prin racorduri amovibile, cat mai scurte posibil si usor de montat si demontat. Aceasta cerinta nu se aplica cisternelor de constructie speciala (de exemplu, la cisternele utilizate pentru alimentarea avioanelor), dar, in acest caz, trebuie asigurata, din punct de vedere hidraulic, izolarea perfecta si controlata a corpului cisternei fata de aceste instalatii.
In cazul instalatiilor de pompare, pe langa pompa, trebuie sa existe cel mult un filtru, iar conductele trebuie sa fi cat mai scurte si sa nu aiba robineti si derivatii. Instalatia trebuie sa fie astfel realizata incat sa se goleasca in intregime prin cadere libera, fara manevre speciale, dupa fiecare golire a cisternei.
Nota: Sistemele de masurare cu contor pentru lichide fac obiectul altor norme de metrologie legala.

4.4. Protectie impotriva interventiilor neautorizate
In cazul cisternelor amovibile, dispozitivele de fixare ale corpului cisternei trebuie sa poata fi sigilate in asa fel incat ridicarea acestuia sa nu fie posibila fara distrugerea sigiliilor pe care s-au aplicat marcajele metrologice.
4.5. Informatii pe care trebuie sa le prezinte cisterna
4.5.1. Pe o placa de identificare trebuie inscriptionate cel putin urmatoarele informatii:
- denumirea sau sigla producatorului;
- tipul si anul fabricatiei;
- numarul de serie;
- marcajul aprobarii de model;
- capacitatea nominala a cisternei sau a fiecarui compartiment (compartimentele se numeroteaza incepand cu cel din fata vehiculului);
- temperatura de referinta (20°C).
4.5.2. La cisternele la care masurarea nivelului lichidului continut se face cu ajutorul riglelor gradate, in locul ultimelor doua inscriptii mentionate la pct. 4.4.1 (capacitate si temperatura) trebuie inscriptionat numarul certificatului de calibrare emis la verificarea metrologica initiala. Acest numar se va oblitera cu ocazia primei verificari periodice. Pentru verificarile metrologice periodice, pe o alta placa fixata pe un suport, trebuie inscriptionate urmatoarele:
- tipul, anul fabricatiei si numarul de serie;
- numarul certificatului de calibrare;
- executantul si data calibrarii.
Aceasta placa trebuie schimbata la fiecare verificare periodica.
4.5.3. Pentru cisternele care au fost modificate constructiv si a caror modificare a fost aprobata in conformitate cu reglementarile metrologice in vigoare, se procedeaza dupa cum urmeaza:
a) pe placa initiala a constructorului se taie valorile capacitatii nominale (eventual se sterg cifrele);
b) se fixeaza alaturi o alta placa (avand aceleasi dimensiuni), pe care trebuie inscriptionate urmatoarele:
- modificat in anul ....... de catre ..................;
- marcajul aprobarii de model;
- capacitatea nominala a fiecarui compartiment;
- temperatura de referinta (20°C).
4.6. Indicarea rezultatului masurarii
4.6.1. Dispozitivul de reperare a nivelelor trebuie sa asigure o citire sigura, usoara si neambigua si practic independenta de inclinarea cisternei in conditiile prevazute de functionare.
Reperul (reperele) sau verticala de masurare trebuie sa treaca cat mai aproape de centrul sectiunilor orizontale ale cisternei.
4.6.2. In cazul in care exista, dispozitivele auxiliare pentru usurarea citirii reperelor sau pentru indicarea automata a nivelului lichidului la reper, trebuie sa nu produca erori suplimentare.
5. Conditii metrologice si tehnice specifice cisternelor de cale ferata
5.1. Sensibilitate
Sensibilitatea cisternei trebuie sa fie astfel incat, la o variatie de 2/1000 a volumului de lichid continut, variatia inaltimii lichidului sa fie de cel putin 3 mm. Conditia se aplica pe tot domeniul de masurare cuprins in tabela de calibrare.
5.2. Adecvare
Dispozitivul de golire al cisternei trebuie astfel realizat incat sa permita golirea cisternei pe ambele parti ale caii ferate.
5.3. Informatii pe care trebuie sa le prezinte cisterna
5.3.1. Placa de identificare, fixata pe unul din fundurile cisternei, trebuie sa poarte urmatoarele inscriptii:
- denumirea sau sigla producatorului;
- numarul de identificare al vagonului;
- inaltimea totala martora, H, in mm;
- capacitatea totala, in dmc;
- inaltimea domului;
- marcajul aprobarii de model;
- numarul si anul eliberarii certificatului de calibrare.
5.3.2. Cisterna trebuie sa aiba doua placi de calibrare fixate pe partile laterale ale cisternei. Fiecare placa de calibrare trebuie sa poarte urmatoarele inscriptii:
- entitatea care a executat calibrarea si a intocmit tabela de calibrare;
- numarul certificatului de calibrare;
- numarul de identificare al vagonului;
- temperatura de referinta (20°C);
- numarul serpentinelor de incalzire, daca este cazul;
- tabela de calibrare;
- data executarii calibrarii.
5.4. Indicarea rezultatului masurarii
5.4.1. Cisterna trebuie sa permita reperarea manuala a nivelului lichidului continut; verticala de masurare trebuie sa treaca cat mai aproape de centrul de greutate al cisternei si sa intalneasca generatoare inferioara a acesteia intr-un punct in jurul caruia, pe o raza de cel putin 10 cm, nu exista nici un orificiu sau obstacol.
5.4.2. Cisterna trebuie sa prezinte un punct de referinta, P, clar definit si materializat.
5.4.3. Imbinarea mantalei cilindrice a cisternei cu domul trebuie realizata astfel incat, la masurarea nivelului lichidului continut, rigla gradata sa poata fi mentinuta in pozitie verticala.
6. Atestarea legalitatii
6.1. Atestarea legalitatii cisternei pentru fiecare modalitate de control specifica introducerii pe piata sau utilizarii se realizeaza numai dupa demonstrarea conformitatii acesteia cu cerintele metrologice si tehnice prevazute in tabelele 1 si 2.
6.2. Conformitatea unei cisterne cu cerintele metrologice si tehnice din prezenta norma este atestata prin aplicarea marcajelor aprobarii de model si verificarii metrologice, conform prevederilor certificatului aprobarii de model si prin emiterea documentelor specifice (certificatul aprobarii de model, buletinul de verificare metrologica si certificatul de calibrare. Numarul certificatului de calibrare trebuie inscris in buletinul de verificare metrologica.

Tabel 1

Cerinte metrologice si tehnice specifice modalitatilor de control metrologic legal al unei cisterne auto


┌────┬────────────────────────────────-┬──────-┬──────────────────────────────-┐
│ │ │ │ Modalitati de control │
│Nr. │ │Punctul├────────┬──────────────────────┤
│crt.│ Cerinte metrologice si tehnice │din NML│Aprobare│Verificare metrologica│
│ │ │ │de model├──────────┬──────────-┤
│ │ │ │ │ initiala │ periodica │
├────┼────────────────────────────────-┼──────-┼────────┼──────────┼──────────-┤
│ 1. │Erori tolerate │ 3.1.2 │ X │ - │ X │
│ │ │ 4.1.1 │ X │ X │ - │
│ │ │ 4.1.2 │ X │ X │ - │
│ │ │ 4.1.3 │ X │ X │ - │
├────┼────────────────────────────────-┼──────-┼────────┼──────────┼──────────-┤
│ 2. │Sensibilitate │ 4.2 │ X │ X │ - │
├────┼────────────────────────────────-┼──────-┼────────┼──────────┼──────────-┤
│ 3. │Durabilitate │ 3.2 │ X │ X │ - │
├────┼────────────────────────────────-┼──────-┼────────┼──────────┼──────────-┤
│ 4. │Adecvare │ 3.3.1 │ X │ X │ - │
│ │ │ 3.3.2 │ X │ - │ - │
│ │ │ 3.3.3 │ X │ X │ X │
│ │ │ 3.3.4 │ X │ X │ - │
│ │ │ 3.3.5 │ X │ X │ - │
│ │ │ 3.3.6 │ X │ X │ - │
│ │ │ 3.3.7 │ X │ X │ X │
│ │ │ 4.3.1 │ X │ X │ - │
│ │ │ 4.3.2 │ X │ X │ - │
│ │ │ 4.3.3 │ X │ X │ X │
│ │ │ 4.3.4 │ X │ X │ X │
│ │ │ 4.3.5 │ X │ X │ X │
├────┼────────────────────────────────-┼──────-┼────────┼──────────┼──────────-┤
│ 5. │Protectie impotriva │ 3.4.1 │ X │ X │ X │
│ │interventiilor neautorizate │ 3.4.2 │ X │ X │ X │
│ │ │ 4.4 │ X │ X │ - │
├────┼────────────────────────────────-┼──────-┼────────┼──────────┼──────────-┤
│ 6. │Informatii pe care trebuie sa le │ 3.5 │ X │ X │ X │
│ │prezinte cisterna │ 4.5.1 │ X │ X │ X │
│ │ │ 4.5.2 │ X │ X │ X │
│ │ │ 4.5.3 │ X │ X │ X │
├────┼────────────────────────────────-┼──────-┼────────┼──────────┼──────────-┤
│ 7. │Indicarea rezultatului masurarii │ 4.6.1 │ X │ X │ X │
│ │ │ 4.6.2 │ X │ X │ X │
├────┼────────────────────────────────-┼──────-┼────────┼──────────┼──────────-┤
│ 8. │Posibilitatea evaluarii │ 3.6.1 │ X │ - │ - │
│ │conformitatii │ 3.6.2 │ X │ - │ - │
└────┴────────────────────────────────-┴──────-┴────────┴──────────┴──────────-┘


Nota: In cazul neindeplinirii cerintei de la nr. crt. 1, se intocmeste un nou certificat de calibrare, care il inlocuieste pe cel eliberat la calibrarea anterioara.

Tabel 2

Cerinte metrologice si tehnice specifice modalitatilor de control metrologic legal al unei cisterne de cale ferata


┌────┬────────────────────────────────-┬──────-┬──────────────────────────────-┐
│ │ │ │ Modalitati de control │
│Nr. │ │Punctul├────────┬──────────────────────┤
│crt.│ Cerinte metrologice si tehnice │din NML│Aprobare│Verificare metrologica│
│ │ │ │de model├──────────┬──────────-┤
│ │ │ │ │ initiala │ periodica │
├────┼────────────────────────────────-┼──────-┼────────┼──────────┼──────────-┤
│ 1. │Erori tolerate │ 3.1.2 │ X │ - │ X │
├────┼────────────────────────────────-┼──────-┼────────┼──────────┼──────────-┤
│ 2. │Sensibilitate │ 5.1 │ X │ X │ - │
├────┼────────────────────────────────-┼──────-┼────────┼──────────┼──────────-┤
│ 3. │Durabilitate │ 3.2 │ X │ X │ - │
├────┼────────────────────────────────-┼──────-┼────────┼──────────┼──────────-┤
│ 4. │Adecvare │ 3.3.1 │ X │ X │ - │
│ │ │ 3.3.2 │ X │ - │ - │
│ │ │ 3.3.3 │ X │ X │ X │
│ │ │ 3.3.4 │ X │ X │ - │
│ │ │ 3.3.5 │ X │ X │ - │
│ │ │ 3.3.6 │ X │ X │ - │
│ │ │ 3.3.7 │ X │ X │ X │
│ │ │ 5.2 │ X │ X │ X │
├────┼────────────────────────────────-┼──────-┼────────┼──────────┼──────────-┤
│ 5. │Protectie impotriva │ 3.4.1 │ X │ X │ X │
│ │interventiilor neautorizate │ 3.4.2 │ X │ X │ X │
│ │ │ │ │ │ │
├────┼────────────────────────────────-┼──────-┼────────┼──────────┼──────────-┤
│ 6. │Informatii pe care trebuie sa le │ 3.5 │ X │ X │ X │
│ │prezinte cisterna │ 5.3.1 │ X │ X │ X │
│ │ │ 5.3.2 │ X │ X │ X │
├────┼────────────────────────────────-┼──────-┼────────┼──────────┼──────────-┤
│ 7. │Indicarea rezultatului masurarii │ 5.4.1 │ X │ X │ - │
│ │ │ 5.4.2 │ X │ X │ - │
│ │ │ 5.4.3 │ X │ X │ - │
├────┼────────────────────────────────-┼──────-┼────────┼──────────┼──────────-┤
│ 8. │Posibilitatea evaluarii │ 3.6.1 │ X │ - │ - │
│ │conformitatii │ 3.6.2 │ X │ - │ - │
└────┴────────────────────────────────-┴──────-┴────────┴──────────┴──────────-┘


Nota: In cazul neindeplinirii cerintei de la nr. crt. 1, se intocmeste un nou certificat de calibrare, care il inlocuieste pe cel eliberat la calibrarea anterioara.
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016