Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTARARE nr. 36 din 18 decembrie 2001 privind adoptarea Strategiei de securitate nationala a Romaniei
Având în vedere mesajul şi solicitarea Preşedintelui României, adresate celor doua Camere ale Parlamentului, pentru a adopta Strategia de securitate nationala a României, în temeiul prevederilor art. 62 alin. (2) lit. a) din Constituţia României, ale <>art. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 52/1998 privind planificarea apãrãrii naţionale a României, astfel cum a fost aprobatã prin <>Legea nr. 63/2000 , republicatã, şi ale art. 1 pct. 1 şi 27 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului,
Parlamentul României adopta prezenta hotãrâre.
ARTICOL UNIC Se adopta Strategia de securitate nationala a României, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.
Aceasta hotãrâre a fost adoptatã de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comuna din 18 decembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALER DORNEANU
PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VACAROIU
ANEXA 1
STRATEGIA de securitate nationala a României
Garantarea democraţiei şi a libertãţilor fundamentale, dezvoltare economicã şi socialã susţinutã şi durabila, aderare la NATO şi integrare în Uniunea Europeanã - Bucureşti, noiembrie 2001 -
Introducere Legea romana care instituie obligativitatea elaborãrii Strategiei de securitate nationala a României defineste prezenta reglementare ca fiind "documentul de baza care fundamenteazã planificarea apãrãrii la nivel naţional", strategia constituind astfel expresia politica de referinta a atributelor fundamentale ale statului roman în acest domeniu. Pentru a fundamenta în mod unitar şi coerent acţiunile sectoriale şi reglementãrile specifice ale instituţiilor statului de drept şi factorilor constitutionali de putere care au responsabilitãţi în realizarea, protejarea şi afirmarea intereselor fundamentale ale României, strategia sintetizeaza obiective, precizeazã definiţii şi coreleazã direcţii de acţiune pentru toate componentele implicate în asigurarea securitãţii tarii. O asemenea structura a Strategiei de securitate nationala a României a fost stabilitã în aceeaşi lege privind planificarea apãrãrii naţionale a României şi cuprinde, în ordine: 1. definirea intereselor naţionale de securitate; 2. precizarea obiectivelor care conduc la protejarea şi afirmarea acestor interese; 3. evaluarea mediului internaţional de securitate; 4. identificarea factorilor de risc din mediul intern şi internaţional; 5. direcţiile de acţiune şi principalele mijloace pentru asigurarea securitãţii naţionale a României. Elaborata, asadar, în stricta conformitate cu prevederile existente ale legii în materie, prezenta Strategie de securitate nationala a României asigura în mod necesar continuitatea conferita de lege în abordarea succesiva de cãtre documentele similare precedente a problematicii securitãţii statului roman. S-a valorificat astfel experienta acumulatã în ultimii ani, asigurându-se totodatã şi coerenta necesarã cu programele specifice adoptate anterior, pentru integrarea României în Alianta Nord-Atlantica şi în Uniunea Europeanã. În acelaşi timp actuala Strategie de securitate nationala a României este profund marcata de actualitate, de realitatile din societatea româneascã şi din lume, precum şi de perspectivele previzibile pe termen scurt şi mediu ale vieţii interne şi internaţionale. În acest sens noutatea Strategiei de securitate nationala a României o reprezintã deschiderea mai larga a acestei problematici şi abordarea mai cuprinzatoare a conceptului de securitate nationala, în condiţiile creşterii complexitatii şi diversitatii aspectelor care au cãpãtat relevanta pentru acest domeniu. Analizele instituţionale şi de specialitate care au fundamentat elaborarea strategiei au condus la concluzia ca o asemenea abordare innoita, novatoare a problematicii securitãţii este o chestiune şi de necesitate, şi de posibilitate. a) Sub aspectul necesitãţii unei noi abordari se constata ca dinamica fenomenelor din realitatea economicã şi socialã a tarii, precum şi mutaţiile, adesea neaşteptate, care se produc în lume impun strategiei proprii de securitate cerinta unei mai mari capacitãţi de perceptie, evaluare şi abordare a tuturor acestor fenomene şi mutaţii, astfel încât rãspunsurile şi reactiile sistemului naţional de securitate sa fie întotdeauna adecvate realitatilor şi totodatã în permanenta subordonate intereselor fundamentale ale tarii. Pe plan intern starea de securitate a României de azi este caracterizatã încã de suficiente vulnerabilitati, în mai toate domeniile de manifestare ale mediului economic şi social, precum şi ale mediului natural de existenta a societãţii româneşti. Aceasta situaţie s-a produs ca urmare a presiunii cumulative, în timp, a unor factori multipli - politici, economici, financiari, sociali, culturali, biologici, religiosi, demografici, militari şi de alta natura - care au influentat climatul de siguranta a statului şi cetãţenilor, conducand la fragilizarea suportului moral, material, precum şi a celui de valori spirituale, pe care se întemeiazã civilizatia identitãţii noastre naţionale. Pe plan internaţional lumea traverseaza o situaţie fãrã precedent, fiind profund marcata de acţiunile irationale ale unor forte ce promoveazã terorismul ca mijloc de divizare a comunitãţii internaţionale şi de slabire a stabilitatii mondiale în general. Caracterul global al luptei impotriva terorismului a devenit componenta necesarã, dar neasteptata şi cel mai puţin dorita, a fenomenului globalizarii, constituind deja un imperativ de lupta şi atitudine al tuturor democratiilor, cãruia statul roman i se asociaza fãrã nici o ezitare. Lãrgirea spectrului de riscuri neconventionale, diversificarea tipologiei crizelor şi conflictelor genereazã provocari multiple, care necesita reactii multidirectionale, bazate pe mobilitate, diversitate, coerenta şi complementaritate, atât în spaţiul intern, cat şi în cel internaţional. b) Abordarea mai larga a problematicii securitãţii a devenit şi posibila în condiţiile actuale, prin identificarea unor noi resurse interne de securitate, care au rezultat din corelarea mai atenta şi punerea în valoare a tuturor dimensiunilor - politica, economicã, financiarã, militarã, civicã, socialã, ecologica - ale stãrii de securitate şi siguranta nationala. Prin urmare, pe lângã elementele de continuitate şi cele oarecum traditionale ale domeniului, caracteristica noii Strategii de securitate nationala a României consta în faptul ca România nu mai abordeaza modelul propriu de securitate printr-o viziune strict tehnicista a problematicii securitãţii, cu un conţinut schematizat, care sa includã o organizare rigida şi o atitudine ermetica a instituţiilor şi competentelor în acest domeniu. Rãspunderea fundamentalã pentru securitatea tarii o poarta, desigur, Preşedintele tarii, Parlamentul, Guvernul, celelalte instituţii ale statului - potrivit prerogativelor constituţionale ale fiecãreia. Dar complexitatea aspectelor ce influenţeazã acest domeniu impune ca, în sistemul securitãţii naţionale - care reprezintã instrumentul prin care se operationalizeaza Strategia de securitate nationala a României - sa fie atrase structuri civice, neguvernamentale, academice şi comerciale, care deţin tehnologii şi informaţii conexe cu securitatea nationala şi care pot contribui la formarea şi echilibrul mediului intern - economic, social, civil şi militar. Aceasta conceptie se va regasi în modul de reglementare specifica a diferitelor domenii economico-sociale, în maniera de gestionare a resurselor publice destinate securitãţii, în creşterea gradului de cooperare institutionala şi de coordonare a eforturilor în direcţia solidarizarii sociale şi naţionale. În acest fel comunitatea româneascã, în ansamblul ei, şi toţi cetãţenii tarii nu numai ca vor avea asigurat dreptul de a beneficia de protecţie sub multiple planuri, dar vor capata, deopotrivã, posibilitatea şi obligaţia de a participa la asigurarea acesteia. Reconfigurarea relaţiilor dintre componentele specifice ale securitãţii, precum şi înţelegerea proceselor din sfera securitãţii mondiale şi europene obliga statul roman sa îşi readapteze strategia proprie la evolutiile mediului de securitate, integrand-o într-o viziune sistemica mai larga, pentru a-şi spori capabilitatea de contracarare a riscurilor şi amenintarilor ce pot afecta interesele României.
*
Sistemul securitãţii naţionale se defineste prin ansamblul mijloacelor, reglementãrilor şi instituţiilor statului roman, care au rolul de a realiza, a proteja şi a afirma interesele fundamentale ale României. Strategia reprezintã documentul de baza care defineste aceste interese, precum şi obiectivele pentru realizarea lor, fiind expresia politica şi de reglementare cea mai inalta a statului roman şi totodatã instrumentul de fundamentare şi orientare a acţiunilor din întregul sistem al securitãţii naţionale. Strategia are un orizont de evaluare pe termen mediu, cuprinzând elementele predictibile - în momentul de fata - care influenţeazã realizarea obiectivelor de securitate nationala a României. 1. Interesele naţionale de securitate ale României Interesele naţionale de securitate ale României sunt acele stãri şi procese, bazate pe valorile asumate şi promovate de societatea româneascã, prin care se asigura prosperitatea, protecţia şi securitatea membrilor ei, stabilitatea şi continuitatea statului. Edificarea unei Romanii democratice, stabilã politic şi prospera economic şi social, capabilã sa participe eficient la dinamica vieţii internaţionale, impune ca, în deplina concordanta cu evoluţia proceselor de integrare europeanã şi euroatlantica, sa fie afirmate, realizate şi protejate urmãtoarele interese naţionale: ● menţinerea integritãţii, unitãţii, suveranitãţii şi independentei statului roman; ● garantarea drepturilor şi libertãţilor democratice fundamentale, asigurarea bunastarii, siguranţei şi protecţiei cetãţenilor României; ● dezvoltarea economicã şi socialã a tarii, în pas cu dezvoltarea contemporana. Reducerea susţinutã a marilor decalaje care despart România de ţãrile dezvoltate europene; ● realizarea condiţiilor pentru integrarea României ca membru al NATO şi UE România trebuie sa devinã componenta, cu obligaţii şi drepturi depline, a celor doua organizaţii, singurele în mãsura sa îi garanteze un statut de independenta şi suveranitate şi sa îi permitã o dezvoltare economicã, politica şi socialã similarã ţãrilor democratice; ● afirmarea identitãţii naţionale şi promovarea acesteia ca parte a comunitãţii de valori democratice; valorificarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural naţional şi a capacitãţii de creaţie a poporului roman; ● protecţia mediului înconjurãtor, a resurselor naturale, a calitãţii factorilor de mediu, la nivelul standardelor internaţionale. În apãrarea şi promovarea intereselor sale naţionale România va respecta principiile dreptului internaţional, va dezvolta spiritul de dialog şi cooperare cu toate organizaţiile internaţionale şi statele interesate în realizarea stabilitatii şi securitãţii. 2. Obiectivele politicii de securitate nationala Obiectivele de securitate nationala a României stabilesc orientarea efectivã şi reprezintã reperele de baza ale acţiunii practice, sectoriale, a diferitelor instituţii ale statului, astfel încât îndeplinirea lor coerenta, corelata şi interdependenta sa garanteze şi sa conducã la realizarea şi afirmarea intereselor fundamentale ale tarii. Strategia de securitate nationala a României fixeazã urmãtoarele obiective: ● pãstrarea independentei, suveranitãţii, unitãţii şi integritãţii teritoriale a statului roman, în condiţiile specifice ale aderãrii la NATO şi integrãrii tarii în Uniunea Europeanã; ● garantarea ordinii constituţionale, consolidarea statului de drept şi a mecanismelor democratice de funcţionare a societãţii româneşti, prin: asigurarea libertãţilor democratice ale cetãţenilor, a drepturilor şi îndatoririlor constituţionale, a egalitãţii sanselor; perfecţionarea sistemului politic şi dezvoltarea modalitãţilor de realizare a solidaritãţii sociale; aprofundarea reformei în justiţie; întãrirea autoritãţii instituţiilor statului, consolidarea mecanismelor de respectare şi aplicare a legii; ● relansarea economiei naţionale, combaterea saraciei şi a somajului; perfecţionarea mecanismelor economiei de piata şi a disciplinei financiare; ● dezvoltarea societãţii civile şi a clasei de mijloc; ● asigurarea stabilitatii sistemului financiar-bancar şi a echilibrului social; ● modernizarea instituţiilor de apãrare a ordinii publice; garantarea siguranţei cetãţeanului; ● optimizarea capacitãţii de apãrare nationala, în conformitate cu standardele NATO; ● îmbunãtãţirea capacitãţii de participare la acţiunile internaţionale pentru combaterea terorismului şi a crimei organizate; ● îmbunãtãţirea stãrii de sãnãtate a populaţiei şi protecţia copilului, dezvoltarea instituţiilor de educaţie, cercetare şi cultura; ● reforma administraţiei publice şi dezvoltarea regionala, în corelatie cu practicile şi reglementãrile europene; ● armonizarea relaţiilor interetnice şi edificarea statului civic multicultural, având drept garanţii ale securitãţii participarea socialã, integrarea interculturala şi subsidiaritatea în actul de guvernare; ● acţiuni diplomatice şi o politica externa creativa, dinamica şi pragmatica, bazatã pe respectarea tratatelor şi acordurilor internaţionale la care România este parte, a obiectivelor şi principiilor Cartei ONU; ● diversificarea şi strângerea legãturilor cu romanii care trãiesc în afarã graniţelor tarii; ● participarea activa la acţiunile de cooperare internationala pentru combaterea terorismului şi a crimei organizate transfrontaliere; ● dezvoltarea relaţiilor de buna vecinãtate şi a unei conduite participative pe plan regional, pentru consolidarea stabilitatii şi reglementarea crizelor; ● asigurarea securitãţii ecologice; ● implicarea societãţii civile în realizarea obiectivelor strategiei de securitate. Realizarea acestor obiective va produce modernizarea structuralã a societãţii româneşti şi va accelera rezolvarea marilor probleme cu care aceasta se confrunta, va realiza şi va proteja interesele naţionale, va asigura securitatea nationala a tarii şi a cetãţenilor ei. 3. Mediul internaţional de securitate Începutul secolului al XXI-lea este marcat de transformãri profunde ale mediului de securitate. Lumea devine tot mai complexa şi interdependenta, iar fenomenul globalizarii se afirma tot mai mult ca fiind ireversibil. 3.1. Un cadru organizational activ şi adaptabil. Evoluţia, în general pozitiva, a securitãţii globale în ultimul deceniu a confirmat ca succesul acţiunilor şi stabilitatea pot fi numai rezultatul cooperãrii multidimensionale a comunitãţii internaţionale - în primul rând prin punerea în valoare a dialogului în cadru institutionalizat şi prin activarea rolului decisiv pe care marile organizaţii internaţionale îl au în definirea stãrii de securitate a lumii. ● Într-un context internaţional adesea schimbator NATO deţine un rol esenţial în întãrirea securitãţii euroatlantice dupã încheierea "rãzboiului rece". Rolul sau politic este în creştere, îndeosebi dupã adoptarea la summitul de la Washington, din 1999, a unui nou concept strategic al Aliantei; pe baza unei forte de negociere sporitã substanţial în ultimul deceniu NATO a deschis şi a dezvoltat parteneriatul politico-militar, cooperarea şi dialogul consolidat cu alte state inclusiv cu România; a manifestat interes şi receptivitate continua, reafirmate chiar foarte recent, pentru primirea de noi membri; de asemenea, colaborarea cu alte organizaţii internaţionale; angajamentul, exemplificat în Balcani, pentru prevenirea conflictelor şi managementul crizelor, inclusiv prin operaţiuni de sprijinire a pãcii - toate acestea reflecta hotãrârea Aliantei Nord-Atlantice de a modela mediul internaţional de securitate şi de a întãri pacea şi stabilitatea zonei euroatlantice. ● ONU, OSCE şi UE au adus contribuţii deosebite la securitatea şi stabilitatea euroatlantica. Consiliul de Securitate al ONU are în continuare o rãspundere recunoscuta şi invocatã în menţinerea pãcii şi securitãţii internaţionale, detinand şi în anii urmãtori un rol important în edificarea securitãţii şi stabilitatii mondiale - lucru confirmat, în mod simbolic, şi în conferirea în anul 2001 a Premiului Nobel pentru Pace Organizaţiei Naţiunilor Unite şi secretarului ei general. ● OSCE, reprezentând cea mai cuprinzatoare instituţie regionala de securitate din Europa, care include totodatã Canada şi S.U.A., joaca un rol esenţial în promovarea pãcii şi stabilitatii, în întãrirea securitãţii prin cooperare şi în promovarea democraţiei şi drepturilor omului în intreaga emisfera nordica a planetei. OSCE s-a manifestat îndeosebi în domeniile diplomaţiei, prevenirii conflictelor, managementului crizelor şi reabilitãrii postconflict. ● Uniunea Europeanã a adoptat decizii importante şi a dat un nou impuls eforturilor sale de intarire a securitãţii şi dimensiunii de apãrare. Dezvoltarea unei politici externe şi de securitate comune include definirea progresiva a unei politici comune de apãrare. Asemenea politica, preconizata de Tratatul de la Amsterdam, urmeazã sa fie compatibila cu politica de securitate comuna şi de apãrare instituitã prin Tratatul de la Washington. În acelaşi timp Uniunea Europeanã este tot mai mult preocupata de finalizarea propriilor reforme instituţionale interne, precum şi de eficienta dezbaterilor declansate pe tema viitorului Europei, a construcţiei politice pe continent. 3.2. Cãtre noi forme de solidaritate. Sfidarile induse de procesul globalizarii, suprapunerea acestuia cu tendintele spre regionalizare şi fragmentare genereazã noi tensiuni şi factori de risc. Multiplicarea continua a numãrului de entitãţi ce acţioneazã pe scena globalã prin afirmarea actorilor nonstatali conduce la creşterea complexitatii procesului de luare a deciziilor în politica externa şi de securitate a statelor. Acestor sfidari trebuie sa li se rãspundã prin forme noi de solidaritate, capabile sa gestioneze un spectru larg de tensiuni şi riscuri şi o gama variata de manifestare a acestora, cum sunt: tensiunile etnice, traficul de droguri, substanţe radioactive şi fiinţe umane, criminalitatea organizatã, instabilitatea politica a unor zone, reimpartirea unor zone de influenta şi altele. Marile discrepanţe în nivelul de dezvoltare economicã - care se accentueaza tot mai mult în condiţiile unor progrese tehnologice fãrã precedent -, accesul discriminatoriu la educaţie şi apãrarea sãnãtãţii, la resurse esenţiale ale vieţii, la informaţie şi cunoaştere provoacã grave crize sociale, genereazã frustrari şi starnesc nemultumiri. În condiţiile globalizarii economice crizele sociale sunt însoţite, nu o data, de crize de identitate, generatoare de violenţe neaşteptate. În acest context devine tot mai evident faptul ca interesele şi obiectivele de securitate ale statelor pot fi realizate doar prin cooperare internationala, care sa se manifeste nu numai în situaţii-limita, precum sunt cele create în urma atacului asupra S.U.A. din 11 septembrie 2001, ci şi în tot contextul problematic - economic, social, financiar - al lumii de astãzi. Aceasta noua resolidarizare a statelor lumii se poate exprima în toate aceste domenii prin stabilirea unor forme de acţiune conjugata a tuturor naţiunilor care impartasesc interese şi valori comune. Atacurile teroriste sãvârşite asupra Statelor Unite ale Americii, precum şi amenintarile ulterioare evidenţiazã cu atât mai mult - dar în împrejurãri tragice - necesitatea unor asemenea noi forme de solidaritate internationala, care sa permitã nu numai prevenirea şi contracararea acestor tipuri de acţiuni, ci şi dezvoltarea unor modalitãţi adecvate de construcţie a stabilitatii politice, economice şi sociale în lume. Terorismul constituie însã unul dintre cele mai periculoase fenomene, fiind incurajat de virulenta curentelor fundamentaliste care se sprijinã pe starea de frustrare şi saracire extrema a unor zone largi ale planetei. Prin imprevizibilitatea sa, prin sfidarea normelor şi ratiunii vieţii civilizate, prin efectele sale emotionale asupra opiniei publice terorismul poate genera riposte care sa destabilizeze comunitatea internationala, sa deturneze omenirea spre izolare, suspiciune şi soluţii unilaterale. Sfidarea virulenta a terorismului, precum şi celelalte provocari sau riscuri nonmilitare ale lumii de astãzi vor putea fi eliminate numai prin cooperare deschisã, multilaterala, echilibrata şi perseverenta, îndreptatã spre eradicarea radacinilor şi cauzelor profunde, în special a saraciei extreme. 3.3. Europa este într-o continua schimbare. Interesele şi obiectivele de securitate ale statelor europene nu sunt însã generatoare de stãri conflictuale, mediul de securitate fiind influentat pozitiv de procesele de integrare europeanã şi euroatlantica, de extinderea comunitãţii statelor care impartasesc şi promoveazã valorile democraţiei şi economiei de piata, de adâncirea colaborãrii regionale. Riscurile apariţiei unei confruntari militare traditionale pe continentul european s-au diminuat semnificativ. Totuşi persista fenomene de instabilitate şi criza la nivel subregional şi tendinte de fragmentare, marginalizare sau izolare a unor state. Tari din Europa Centrala, de Est şi de Sud-Est se confrunta cu dificultãţi economice, sociale şi politice asociate procesului de tranzitie spre societatea bazatã pe principiile democraţiei şi ale economiei de piata, care pot genera destule riscuri la adresa securitãţii statelor din regiune. Uniunea Europeanã trece printr-un profund proces de reforma interna, concomitent cu derularea procedurilor pentru primirea de noi membri. Progresele în evoluţia politicii externe şi de securitate comune, implicarea şi soluţiile alese de organizaţiile internaţionale şi europene în rezolvarea situaţiilor dificile de pe continent demonstreaza ca Europa se pregãteşte sa îşi asume un rol substanţial în arhitectura propriei securitati, inclusiv în cea de apãrare, şi sa ofere modele de aşezare, pe baze rationale, echitabile, a relaţiilor dintre state şi natiuni, prin armonizarea intereselor lor. Pentru România îndeplinirea criteriilor comunitare de aderare este un proces necesar în primul rând din punct de vedere intern, al vieţii economice şi sociale româneşti, având în mod evident influente directe şi asupra securitãţii noastre naţionale. Şi aceasta pentru ca realizarea Planului naţional de aderare la Uniunea Europeanã va avea efecte în primul rând asupra spaţiului romanesc, va accelera dezvoltarea economicã, va adânci şi va consolida democraţia, va amplifica toleranta şi dialogul, va consolida exercitarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale, protecţia minoritãţilor şi identitãţii lor etnice şi culturale, va stimula rezolvarea prin dialog şi acţiuni comune a problemelor. În paralel cu eforturile pentru îndeplinirea criteriilor de aderare România trebuie sa îşi asume responsabilitatea de a formula un punct de vedere romanesc, o viziune proprie asupra viitorului Europei. Aceasta va fi o contribuţie necesarã nu numai la dezbaterea generalã, care are loc în prezent, pe aceeaşi tema în mai toate ţãrile europene, ci şi un aport la consolidarea conceptului de securitate nationala în condiţiile viitoarei arhitecturi a continentului. 3.4. Democraţia este o resursa importanta a mediului intern de securitate. România a parcurs o etapa dificila dupã Revoluţia din decembrie 1989 - prin construirea statului de drept, a instituţiilor şi mecanismelor democratice, prin declanşarea reformelor necesare pentru trecerea de la economia de comanda la economia de piata. Finalizarea acestor procese, istorice şi ireversibile, necesita încã eforturi costisitoare. Dar, în pofida neajunsurilor şi neimplinirilor care mai persista, rezultatele de pana acum sunt de natura esenţialã inclusiv pentru securitatea tarii - şi constau în aceea ca societatea româneascã este organizatã şi funcţioneazã pe baza principiilor, valorilor şi libertãţilor democratice fundamentale. Acesta este un lucru de referinta şi de necontestat în orice caracterizare ce s-ar face României de astãzi. Acceptarea pluralismului politic, a deosebirilor politice, ideologice şi culturale, a diversitatii etnice, respectarea drepturilor omului, care modeleaza activitatea instituţiilor statului de drept în eliminarea oricãror forme de marginalizare pe criterii etnice, religioase, sociale, de sex sau orientare politica, stabilitatea politica incontestabila şi experienta pilduitoare a alternantei paşnice, democratice, la guvernare - toate acestea constituie realitati ale societãţii democratice româneşti şi totodatã importante resurse pentru soluţionarea problemelor tarii, pentru tratarea securitãţii naţionale pe baze mai solide şi mai eficiente. 3.5. Principalele probleme de securitate a României sunt cele de natura economicã. Dificultãţile tranzitiei economice prelungite, scãderea calitãţii vieţii, inegalitatile sociale, creşterea numãrului celor care trãiesc sub pragul saraciei, toate acestea pot produce intoleranta, afecteazã solidaritatea socialã, favorizeazã populismul, pot alimenta manifestãrile radicale şi extremiste, având efecte dintre cele mai grave asupra instituţiilor şi mecanismelor de funcţionare a statului. Societatea româneascã este încã marcata de consecinţele managementului defectuos al procesului tranzitiei economice şi sociale, care a condus la diminuarea autoritãţii şi eficientei instituţiilor statului şi a afectat coeziunea civicã şi echilibrul social. Rezultatele, încã insuficient de concludente, în derularea reformei au determinat diminuarea în timp a resurselor alocate pentru modernizarea societãţii şi reducerea potenţialului de asteptare al cetãţeanului confruntat cu un proces de pauperizare accelerata. S-a înregistrat degradarea nivelului de viata al majoritãţii populaţiei, inclusiv în ceea ce priveşte starea de sãnãtate, educaţia şi calitatea mediului. Serviciile publice sunt birocratizate, infrastructura teritorialã insuficient dezvoltata, restructurarea şi modernizarea industriei se desfãşoarã cu mari dificultãţi, agricultura a cunoscut un regres dramatic, privatizarea şi reasezarea drepturilor de proprietate cunosc multe inertii, asistenta sanitarã este precara, reţeaua de transport şi comunicaţii nedezvoltata. În acelaşi timp adaptarea lenta a sistemului ordinii publice şi siguranţei naţionale la noile forme ale criminalitatii din ce în ce mai agresive, precum şi unele deficiente în administrarea justiţiei au generat scãderea inacceptabila a nivelului de siguranta a cetãţeanului. Pe baza experienţei acumulate sunt necesare identificarea şi lichidarea blocajelor şi adoptarea neîntârziatã a soluţiilor care permit o relansare realã. Este nevoie de o abordare coerenta, care sa reuneascã energiile societãţii, sa canalizeze resursele acesteia în direcţia construirii unei economii performanţe, capabilã sa elimine starea de incertitudine şi insecuritate la nivel social. Relansarea economicã trebuie consolidata prin crearea unui mediu de afaceri atractiv şi stabil şi prin racordarea adecvatã la marile fluxuri economico-financiare, tehnologice şi comerciale. Accelerarea creşterii economice vizeazã în primul rând asigurarea prosperitatii cetãţenilor şi sprijinirea procesului democratic intern. Creşterea încrederii cetãţenilor în instituţiile statului este posibila numai în condiţiile promovãrii consecvente a principiilor statului de drept, a drepturilor fundamentale ale cetãţeanului. Dificultãţile intampinate de România sunt şi probleme din unele zone ale Europei, ce fac obiectul unor mai largi preocupãri internaţionale. Menţinerea unui climat de instabilitate în plan subregional, cu impact negativ asupra mediului economic, a accentuat incapacitatea României de a angaja decizii în mãsura sa o apropie de sistemul economico-financiar caracteristic lumii democratice occidentale. În eforturile de promovare a reformei economice s-au concretizat destul de greu şi aleatoriu formule de încadrare şi racordare la structurile economice şi financiare din sistemul economic occidental. Crizele şi violentele care s-au manifestat în vecinãtate au dus la pierderea unor legãturi economice traditionale, au provocat României pierderi financiare grele, au împiedicat elaborarea şi promovarea unor strategii de dezvoltare pe termen lung, au constituit o stavila în încurajarea investitorilor strãini, în general i-au accentuat dificultãţile. Îndeplinirea obligaţiilor asumate de România în procesul de integrare în structurile europene şi euroatlantice constituie o etapa decisiva pentru modernizarea societãţii româneşti şi consolidarea tendinţelor de creştere economicã. Pe termen lung acestea vor aduce prosperitate şi vor spori credibilitatea României în eforturile de consolidare a securitãţii europene. Prin urmare, nu teama de ameninţãri, ci dorinta de a asigura stabilitatea şi de a construi un viitor mai bun, de a-şi întãri vocaţia de pilon al stabilitatii în zona şi de apãrãtor al valorilor democraţiei şi pãcii motiveaza opţiunea României pentru integrare europeanã şi euroatlantica. 4. Factorii de risc la adresa securitãţii României Factorii de risc constau în acele elemente, situaţii sau condiţii, interne sau externe, care pot afecta prin natura lor securitatea tarii, generand efecte contrare sau de atingere a intereselor noastre fundamentale. Vulnerabilitatile sunt definite ca stãri de lucruri, procese sau fenomene din viata interna, care diminueazã capacitatea de reactie la riscurile existente ori potenţiale sau care favorizeazã apariţia şi dezvoltarea acestora. România nu este şi nu se va afla în viitorul apropiat în fata vreunei ameninţãri majore, de tip militar clasic, la adresa securitãţii sale naţionale. Se poate estima ca în perioada actuala riscurile la adresa securitãţii sunt preponderent de natura nemilitara şi mai ales interna, manifestandu-se în special în domeniile economic, financiar, social şi ecologic. Perpetuarea şi conjugarea unor vulnerabilitati existente în aceste domenii pot afecta însã securitatea tarii, generand efecte interdependente, difuze, multidirectionale, care impun modalitãţi de prevenire şi de acţiune adecvate şi flexibile. Neglijarea, amplificarea ori acumularea necontrolata a acestor vulnerabilitati poate sa creeze instabilitate şi sa conducã la transformarea lor în riscuri la adresa securitãţii. 4.1. Sub umbrela climatului internaţional. Disocierea neta dintre evolutiile din mediul intern şi cel internaţional este tot mai greu de fãcut, în contextul acţiunii conjugate şi intrepatrunderii unor procese care pot crea condiţii favorabile pentru apariţia, previzibila sau imprevizibila, a unor riscuri la adresa securitãţii naţionale. Accentuarea interdependentelor multiple dintre state, globalizarea şi liberalizarea schimburilor de orice fel - de la cele comerciale la cele informationale - fac tot mai dificila o asemenea disociere într-un mediu globalizat, în care riscurile interne şi externe se pot genera şi potenta în mod reciproc. Fundalul pe care se proiecteazã dinamica acestor interdependente este totuşi unul pozitiv, fiind constituit de generalizarea la nivel european a spiritului de cooperare şi dialog pentru consolidarea securitãţii pe continent, precum şi de implicarea tot mai activa a ONU, NATO, UE, OSCE şi a celorlalte instituţii europene ori organizaţii internaţionale în gestionarea complexelor probleme de securitate şi stabilitate globale. Aceste caracteristici dominante ale climatului internaţional reprezintã pentru statul roman circumstanţe de mare importanta, care au rolul de a favoriza şi de a incuraja accelerarea şi finalizarea proceselor interne de reforma atât de necesare pentru îndeplinirea criteriilor de integrare europeanã şi euroatlantica. Pe acest fundal responsabilitatea fundamentalã şi mult sporitã a statului este de a gestiona cu autoritate îndeosebi riscurile şi vulnerabilitatile de natura strict interna, care influenţeazã, în mod inevitabil, şi pozitionarea României în mediul internaţional de securitate. Prin atenţia acordatã acestor factori interni România poate, pe de o parte, sa constituie în continuare un furnizor important de securitate regionala şi internationala şi, pe de alta parte, sa transforme îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare economicã şi socialã, susţinutã şi durabila, într-o resursa considerabila şi specifica pentru securitatea propriu-zisa a tarii. 4.2. Principalii factori externi de risc la adresa securitãţii naţionale sunt: ● posibile evolutii negative în plan subregional în domeniul democratizarii, respectãrii drepturilor omului şi al dezvoltãrii economice, care ar putea genera crize acute cu efecte destabilizatoare pe o arie extinsã; ● proliferarea armelor de distrugere în masa, a tehnologiilor şi materialelor nucleare, a armamentelor şi mijloacelor letale neconventionale; ● proliferarea şi dezvoltarea reţelelor teroriste, a crimei organizate transnationale, a traficului ilegal de persoane, droguri, armamente şi munitie, de materiale radioactive şi strategice; ● migratia clandestina şi apariţia unor fluxuri masive de refugiati; ● acţiunile de incitare la extremism, intoleranta, separatism sau xenofobie, care pot afecta statul roman şi promovarea valorilor democratice; ● decalaje între nivelurile de asigurare a securitãţii şi gradul de stabilitate ale statelor din proximitatea României; ● limitarea accesului statului roman la unele resurse şi oportunitati regionale, importante pentru realizarea intereselor naţionale. 4.3. Noile provocari. O noua categorie de riscuri sunt cele asimetrice nonclasice, ce pot consta în acţiuni armate şi nonarmate deliberate, având ca obiectiv afectarea securitãţii naţionale prin provocarea de consecinţe directe ori indirecte asupra vieţii economico-sociale a tarii. Între riscurile de acest tip se pot enumera: ● terorismul politic transnational şi internaţional, inclusiv sub formele sale biologice şi informatice; ● acţiuni ce pot atenta la siguranta sistemelor de transport intern şi internaţional; ● acţiuni individuale sau colective de accesare ilegala a sistemelor informatice; ● acţiunile destinate în mod premeditat afectãrii - sub diferite forme şi în împrejurãri variate - a imaginii României în plan internaţional, cu efecte asupra credibilitatii şi seriozitatii în îndeplinirea angajamentelor asumate; ● agresiunea economico-financiarã; ● provocarea deliberata de catastrofe ecologice. Dintre cele de mai sus terorismul internaţional se manifesta într-o forma acuta fãrã precedent, prefigurand efecte multiple asupra securitãţii statelor şi stabilitatii internaţionale în general. În contextul în care constatam o creştere a gradului de complexitate şi de impredictibilitate al terorismului internaţional, va trebui ca mãsurile interne de management al crizelor sa fie mai bine coordonate, sub cerinta asigurãrii operative şi eficiente a participãrii tarii noastre la eforturile internaţionale de combatere a acestei ameninţãri. România îşi reafirma disponibilitatea de a participa, alãturi de comunitatea internationala, la lupta impotriva terorismului internaţional şi va dispune în permanenta constituirea mijloacelor adecvate pentru combaterea acestuia. 4.4. Vulnerabilitati în situaţia interna. În paralel cu prevenirea sau contracararea punctuala a intervenţiei acestor posibili factori de risc România este preocupata sa diminueze vulnerabilitatile interne care se manifesta în diferite domenii şi care, în anumite circumstanţe, pot avea un impact şi asupra securitãţii naţionale. Printre aceste tipuri de vulnerabilitati se afla: ● persistenta problemelor de natura economicã, financiarã şi socialã, generate de prelungirea tranzitiei şi întârzierea reformelor structurale; ● accentuarea fenomenelor de corupţie şi de administrare deficitara a resurselor publice, care produc adâncirea inechitatilor sociale şi proliferarea economiei subterane; ● reactiile ineficiente ale instituţiilor statului în fata acutizarii fenomenelor de criminalitate economicã şi de perturbare a ordinii publice şi siguranţei cetãţeanului, fenomene care au efecte negative tot mai evidente asupra coeziunii şi solidaritãţii sociale, asupra calitãţii vieţii cetãţenilor; ● menţinerea unor surse şi cauze de potenţiale conflicte sociale punctuale, de mai mica sau mai mare întindere, cu efecte asupra risipirii energiilor, diminuãrii sau întreruperii proceselor şi activitãţilor economice propriu-zise, precum şi asupra stãrii de liniste a populaţiei; ● nerespectarea normelor ecologice în funcţionarea unor obiective industriale; posibilitatea producerii unor dezastre ecologice, catastrofe naturale şi procese de degradare a mediului; ● scãderea nivelului de încredere a cetãţenilor în instituţiile statului, ca urmare a indolentei şi birocratiei excesive din administraţie, ceea ce, de asemenea, duce la slabirea coeziunii sociale şi civice; ● menţinerea unor disparitati de dezvoltare între regiunile tarii; ● slabiciuni în îndeplinirea angajamentelor asumate pentru aderarea la NATO; ● menţinerea la un nivel scãzut a infrastructurii informationale şi întârzieri în realizarea acesteia la standardele impuse de dinamica globalizarii; ● deficiente în protecţia informaţiilor clasificate; ● emigrarea specialiştilor din diferite domenii de vârf, fenomen ce afecteazã potenţialul de dezvoltare a societãţii româneşti. 5. Direcţii de acţiune în politica de securitate nationala 5.1. În domeniul politico-administrativ Modernizarea societãţii româneşti presupune acţiuni ferme pentru întãrirea funcţiei de reglementare a statului şi a autoritãţii instituţiilor sale. Realizarea obiectivelor de securitate nationala solicita dezvoltarea capacitãţii normative a statului roman, prin mãsuri adoptate în mod democratic, care sa respecte principiul separarii puterilor şi sa asigure reforma institutionala şi administrativã. Statul, ca organizator al coeziunii naţionale şi sociale, trebuie sa devinã o instituţie supla şi eficienta, debirocratizata, aflatã în slujba cetãţeanului. Întregul sistem politic se va perfectiona pentru a se deschide cãtre cetãţean şi pentru a completa democraţia reprezentativa cu virtutile democraţiei participative; prin urmare, exercitarea puterii politice va asigura participarea şi controlul cetãţeanului asupra instituţiilor şi procesului de luare a deciziilor, prin respectarea normelor şi regulilor democratice, în concordanta cu prevederile Constituţiei. Activitatea de legiferare trebuie sa aibã în vedere un cadru conceptual unitar şi coerent, pe deplin compatibil cu legislaţia europeanã, cu principiile acquisului comunitar, cu sistemul de reglementãri propriu Uniunii Europene. Aplicarea stricta şi severã a legilor fata de toţi cetãţenii şi în toate împrejurãrile, în spiritul şi litera Constituţiei, constituie o cerinta majorã pentru toate instituţiile statului, de îndeplinirea cãreia depind decisiv coeziunea socialã, încrederea cetãţenilor în autoritãţile publice, solidaritatea nationala. De aceea se impun: asigurarea corectitudinii actului administrativ şi de justiţie, stabilitate legislativã şi simplificarea cadrului juridic, afirmarea justiţiei ca instituţie a cinstei şi profesionalismului. Este necesarã, de asemenea, adaptarea mai explicita a cadrului legislativ la cerinţele de combatere a terorismului şi crimei organizate, precum şi la cerinţele care decurg din necesitatea participãrii forţelor din sistemul de apãrare la operaţiuni şi misiuni comune, împreunã cu forţele altor state, pe teritoriul naţional şi în afarã acestuia. 5.2. În domeniul economic Tranzitia spre economia de piata funcţionalã presupune un efort conjugat şi coordonat de realizare a obiectivelor asumate de România prin Strategia de dezvoltare pe termen mediu, acceptatã de Uniunea Europeanã, în paralel cu mãsuri de optimizare a cadrului normativ în domeniu. Relansarea economiei constituie o prioritate a politicii de securitate. Direcţiile de acţiune în acest domeniu sunt: ● consolidarea stabilitatii macroeconomice, adoptarea unor politici fiscale coerente, prin reglementãri simplificate şi stimulative, reforma impozitelor, reducerea cheltuielilor interne şi restructurarea marilor companii şi societãţi ale statului, o politica monetara şi a cursului de schimb adecvatã; ● îmbunãtãţirea mediului de afaceri, diminuarea birocratiei, reglementãri favorizante pentru investiţii şi pentru menţinerea creşterii economice prin producţie performanta cerutã de piata; ● stimularea, prin reglementãri eficiente şi sub diferite forme, a întreprinderilor mici şi mijlocii; ● continuarea privatizãrii, restructurãrii şi modernizãrii, cu accent pe dinamizarea domeniilor industriale şi productive care au potenţial, în condiţiile programelor sectoriale de aderare la Uniunea Europeanã ori convenite cu organismele financiare internaţionale; ● promovarea unor politici industriale functionale, corespunzãtoare nevoilor sociale şi adaptabile cerinţelor pieţei; ● dezvoltarea cooperãrii economice internaţionale prin forme noi, mai active şi stimulative, de comerţ exterior; ● consolidarea sectorului bancar şi de asigurãri; disciplinarea pieţelor de capital în care sunt implicate categorii largi de populaţie; ● relansarea agriculturii şi dezvoltarea silviculturii; ● amenajarea teritoriului şi reabilitarea infrastructurii de transport; ● promovarea noilor tehnologii eficiente şi trecerea efectivã la realizarea functionalitatilor unei societãţi informationale; ● dezvoltarea turismului şi consolidarea cadrului institutional şi legislativ referitor la mediul înconjurãtor şi calitatea mediului; ● orientarea pentru atragerea de investiţii strãine, îndeosebi din spaţiul european şi euroatlantic, ca sursa a motivatiei pentru includerea României în sistemele de securitate respective; ● dezvoltarea activitãţilor de comerţ interior, inclusiv prin reglementãri ale administraţiei publice locale privind stimularea producţiei şi pieţelor locale; ● asigurarea protecţiei consumatorilor; ● garantarea unui sistem concurential liber şi onest. 5.3. În domeniul social Problemele securitãţii sociale se referã, între altele, la starea de insecuritate individualã, la declinul demografic şi fragilizarea stãrii de sãnãtate a populaţiei, la emigratia tineretului instruit şi superdotat, la insuficienta consacrare, pe toate componentele, a societãţii civile şi la absenta unei clase de mijloc puternice. Politica în domeniul securitãţii sociale vizeazã toate aceste aspecte, cu accent pe combaterea saraciei, consolidarea dialogului şi a solidaritãţii sociale şi alinierea la normele europene în domeniul ocupãrii forţei de munca. Principalele fenomene sociale care altereaza coeziunea societãţii româneşti şi accentueaza vulnerabilitatea acesteia la crize şi conflicte sociale sunt determinate de evolutii negative la nivel macroeconomic şi de incoerenta cadrului legislativ. În acest sens strategia stabileşte necesitatea realizãrii unor modalitãţi de stimulare a solidaritãţii naţionale şi responsabilitãţii civice, a interesului pentru munca, a egalitãţii dintre bãrbaţi şi femei, a egalitãţii de sanse în privinta accesului la educaţie şi pregãtire, a protecţiei sociale. Ca urmare, eforturile instituţiilor cu atribuţii în domeniu vor avea în vedere: ● promovarea dialogului şi coeziunii sociale prin implicarea statului, ca factor de echilibru, în contracararea efectelor negative ale procesului de tranzitie şi evolutiilor economiei de piata; ● reforma sistemului de securitate socialã şi diminuarea deficitului de finanţare a protecţiei sociale; ● elaborarea, în cooperare cu partenerii sociali, a Planului naţional de acţiune în domeniul ocupãrii forţei de munca, ce va asigura coerenta acţiunilor pe piata muncii; ● descentralizarea deciziei administrative în domeniul raporturilor de munca; ● ocuparea forţei de munca în concordanta cu orientãrile UE, diminuarea somajului şi asigurarea unei protecţii sociale reale a şomerilor, inclusiv prin atragerea şi implicarea acestora în activitãţi de utilitate publica, desfãşurate în perioada disponibilizarii; ● instituirea unor politici salariale corespunzãtoare performantelor şi importantei domeniului; ● realizarea reformei pensiilor, în scopul diversificãrii resurselor de asigurare, al eliminãrii inechitatilor şi creşterii în termeni reali a pensiilor; ● perfecţionarea sistemului de asistenta socialã; ● îmbunãtãţirea stãrii de sãnãtate a populaţiei, încurajarea şi reglementarea producţiei interne a medicamentelor de baza; ● asigurarea protecţiei copilului, ca prioritate nationala, şi reglementarea sistemului de adoptii, în conformitate cu Strategia de aplicare a Convenţiei ONU; ● sprijinirea şi întãrirea familiei ca entitate socialã fundamentalã; ● ameliorarea condiţiilor de viata ale persoanelor şi familiilor lipsite de venituri sau cu venituri mici, prevenirea şi combaterea marginalizarii sociale, diminuarea saraciei, prin creşterea gradului de ocupare a populaţiei active; ● dezvoltarea civismului, a solidaritãţii sociale şi a dialogului intercultural. 5.4. În domeniul educaţiei, cercetãrii şi culturii Problemele de fond ale acestui domeniu - care ar putea fi numite ale unei securitati culturale, în sens larg - sunt în mod direct legate de nevoia afirmarii unor noi mentalitati şi atitudini care sa contribuie la configurarea dimensiunii culturale şi civilizatorii a reformelor, cerutã în mod implicit de procesul integrãrii europene şi euroatlantice. Spiritul comunitar, solidaritatea nationala, cultura comunicationala, atitudinea fata de performanta, respectul pentru elite şi promovarea lor se afla încã în stadii insuficiente de dezvoltare. De aceea punerea în valoare şi dezvoltarea potenţialului cultural, ştiinţific şi uman de care dispune România constituie o componenta şi o resursa esenţialã a securitãţii naţionale şi a modernizãrii societãţii româneşti. Principalele direcţii de acţiune în acest domeniu sunt: ● promovarea societãţii educaţionale în cooperare cu societatea civilã şi în conformitate cu Carta alba a educaţiei şi formãrii, elaborata de Uniunea Europeanã; ● continuarea reformei sistemului de învãţãmânt, ca fundament al politicilor în domeniul resurselor umane; ● asigurarea educaţiei de baza, creşterea calitãţii învãţãmântului preuniversitar; ● racordarea învãţãmântului superior la cerinţele sociale şi economice; ● promovarea în sistemul educaţional a cerinţelor societãţii informationale; ● îmbunãtãţirea cadrului legislativ şi institutional pentru cercetaredezvoltare; ● revigorarea, pe baze competitive, a sistemului naţional de cercetare capabil sa contribuie în mod real la modernizarea societãţii româneşti; ● dezvoltarea şi promovarea tehnologiei informatiei şi creşterea numãrului de specialişti în acest domeniu; ● protejarea, conservarea şi restaurarea patrimoniului naţional şi promovarea sa ca parte a patrimoniului cultural universal; ● promovarea culturii ca fundament al dezvoltãrii durabile a naţiunii şi ca nucleu al identitãţii naţionale; ● protejarea diversitatii culturale şi religioase, promovarea multiculturalismului şi multiconfesionalismului, a dialogului cu reprezentanţii vieţii religioase; ● revigorarea politicilor în domeniul tineretului; ● îmbunãtãţirea cadrului juridic şi institutional în domeniul relaţiilor interetnice, sprijinirea consolidãrii şi dezvoltãrii identitãţii etnice; ● pregãtirea populaţiei pentru impactul cultural al integrãrii europene şi euroatlantice. 5.5. În domeniul siguranţei naţionale şi ordinii publice Prin situarea sa la confluenta apãrãrii intereselor statului şi ale cetãţeanului acest domeniu reprezintã o componenta importanta a politicii de securitate a României. Acţiunile specifice în domeniul menţinerii ordinii publice şi siguranţei naţionale vor viza prevenirea şi combaterea fenomenului infractional, protejarea cetãţenilor, a proprietãţii private şi publice şi a infrastructurii de interes strategic. Direcţiile de acţiune în acest domeniu sunt: ● armonizarea legislaţiei şi a procedurilor specifice cu reglementãrile internaţionale şi cu standardele UE privind forţele şi serviciile de ordine publica; ● consolidarea relaţiilor de parteneriat cu structuri similare din statele membre NATO şi UE, precum şi dezvoltarea legãturilor cu cele aparţinând altor state; continuarea participãrii forţelor de ordine publica, civile şi militare la misiuni internaţionale; ● reglementarea rãspunderii Ministerului de Interne şi a Ministerului Justiţiei - a structurilor acestora - în eradicarea abuzurilor şi ilegalitatilor; ● consolidarea sistemului institutional de acţiune - servicii de informaţii, poliţie, minister public, justiţie - care sa facã posibila aplicarea ferma a legii; ● întãrirea acţiunilor de prevenire şi control pentru limitarea şi stoparea criminalitatii; ● dezvoltarea permanenta a controlului civil asupra instituţiilor din domeniul siguranţei naţionale şi implicarea societãţii civile în apãrarea ordinii publice; ● restructurarea sistemului institutional al ordinii publice prin descentralizarea serviciilor din domeniul ordinii publice şi demilitarizarea în mare mãsura a acestora; ● constituirea sistemului naţional de gestionare a crizelor pe principiul managementului integrat al riscurilor şi conectarea acestuia la organismele existente în NATO şi UE; ● combaterea eficace a terorismului, coruptiei şi crimei organizate, inclusiv prin diverse forme de cooperare regionala şi subregionala; ● îmbunãtãţirea colaborãrii dintre autoritãţile din sistemul de apãrare şi justiţie şi a acestora cu societatea civilã; ● securizarea frontierei de stat în concordanta cu interesele naţionale şi exigenţele aderãrii la Uniunea Europeanã, concomitent cu modernizarea procedurilor de control la frontiera; ● construirea parteneriatului cu societatea civilã, inclusiv prin asigurarea unui echilibru între dreptul la libera informare şi necesitatea protejãrii informaţiilor clasificate; ● protecţia dreptului la intimitate, la propria imagine şi la corecta informare a cetãţeanului; ● asigurarea functionarii la standarde comunitare a instituţiilor care au atribuţii pe linia migratiei şi azilului. 5.6. În domeniul apãrãrii naţionale România va acţiona pentru integrarea în structurile militare euroatlantice, pentru continuarea reformei armatei, în conformitate cu standardele statelor membre NATO şi UE, pentru dezvoltarea unei capacitãţi de apãrare credibile, moderne şi eficiente; se au în vedere întãrirea controlului civil asupra forţelor armate, în concordanta cu principiile şi valorile democraţiei, precum şi consolidarea statutului României de generator de securitate, prin continuarea şi îmbunãtãţirea contribuţiei la stabilitatea regionala. Principalele direcţii de acţiune sunt: ● îndeplinirea obiectivelor asumate prin Programul naţional anual pentru integrare în NATO şi asigurarea interoperabilitatii cu forţele Aliantei Nord-Atlantice; ● participarea intensificata la Parteneriatul pentru Pace şi dezvoltarea cooperãrii militare bi- şi multilaterale, în vederea realizãrii obiectivelor de parteneriat asumate de România; ● constituirea şi consolidarea capabilitatilor necesare pentru îndeplinirea performanta a obligaţiilor asumate de România, de a participa în cadrul unor operaţiuni de menţinere a pãcii, de salvare, de rãspuns la crize, de combatere a terorismului şi de asistenta umanitara la nivel subregional şi regional; ● restructurarea şi modernizarea Armatei României, îndeosebi modernizarea structuralã a forţelor şi a sistemelor de instruire şi continuarea armonizarii cadrului legislativ naţional din domeniul apãrãrii cu cel existent în ţãrile membre NATO şi UE; ● adaptarea la condiţiile contemporane a sistemului de mobilizare şi planificare integrata a apãrãrii şi asigurarea concordanţei dintre obiectivele propuse şi resursele alocate; ● operationalizarea forţelor destinate participãrii la misiuni ale Uniunii Europene, în cadrul politicii europene de securitate şi apãrare, precum şi ale NATO, ONU şi ale forumurilor/iniţiativelor subregionale; ● managementul eficient al resurselor umane şi restructurarea forţelor, concomitent cu creşterea gradului de profesionalizare a personalului armatei şi modernizarea învãţãmântului militar; ● asigurarea stocurilor de echipamente, tehnica de lupta, muniţii şi materiale; ● îmbunãtãţirea colaborãrii dintre serviciile de specialitate pe linia schimbului operativ de informaţii vizând potentialii factori de risc la adresa securitãţii şi stabilitatii interne; ● redimensionarea corpului de comanda la nivelul forţelor în proces de reducere, restructurare şi modernizare; reglementarea pensionãrii cadrelor militare; aplicarea programelor de reconversie profesionalã a personalului disponibilizat din armata şi industria de apãrare; ● planificarea coerenta a activitãţii de inzestrare şi achiziţii, prin coordonare cu politicile în domeniul economic, de privatizare şi restructurare a industriei naţionale de apãrare; dezvoltarea şi achiziţionarea de echipamente noi, interoperabile cu cele utilizate de NATO; ● întãrirea controlului parlamentar asupra organismului militar; ● sprijinirea autoritãţilor publice în caz de urgente civile, dezastre sau calamitati naturale. Consiliul Suprem de Apãrare a Tarii îşi va perfectiona activitãţile de coordonare, prevãzute de Constituţie şi de legile speciale, în domeniile apãrãrii naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale. 5.7. În domeniul politicii externe Politica externa a României reprezintã principalul mijloc de promovare a valorilor şi intereselor naţionale în plan internaţional. Politica externa va fi susţinutã printr-un efort intern de asigurare a coerentei interinstitutionale şi a sprijinului opiniei publice şi va continua sa fie orientata, în mod prioritar, pe urmãtoarele direcţii: ● promovarea candidaturii României pentru aderarea la Alianta Nord-Atlantica şi crearea condiţiilor necesare pentru aceasta; ● intensificarea negocierilor şi accelerarea pregãtirii pentru integrarea în Uniunea Europeanã, inclusiv implicarea în procesul de realizare a politicii europene de securitate şi apãrare; ● aprofundarea Parteneriatului strategic intensificat cu S.U.A., dezvoltarea relaţiilor bilaterale privilegiate cu ţãrile NATO şi UE; ● consolidarea relaţiilor cu statele membre ale Uniunii Europene în plan bi- şi multilateral -, cu ţãrile vecine şi cu statele cu care România are relaţii traditionale; ● dezvoltarea cooperãrii cu statele din regiune, inclusiv prin participarea la proiecte de cooperare regionala, subregionala, transfrontaliera şi în cadrul euroregiunilor; ● dezvoltarea, pe baze pragmatice, a relaţiilor privilegiate cu Republica Moldova; ● consolidarea rolului OSCE, ca forum de dialog în domeniul securitãţii, şi dezvoltarea capacitãţii de acţiune pentru prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor şi reconstructia postconflict; ● susţinerea diplomaticã a participãrii la operaţiunile de pace ale ONU şi la alte acţiuni vizând asigurarea stabilitatii şi întãrirea încrederii la nivel regional şi global; ● respectarea stricta a angajamentelor internaţionale în domeniul neproliferarii şi controlului armamentelor, exporturilor de produse strategice şi de tehnologie cu dubla utilizare, precum şi participarea activa la dezbaterile, din diverse foruri, pe aceasta tema; ● promovarea unei politici active în plan bilateral sau într-un cadru internaţional pentru asigurarea securitãţii şi stabilitatii în Europa de Sud-Est, ca şi în Caucazul de Sud şi în intreaga regiune a Dunãrii şi Marii Negre; ● sprijinirea comunitãţilor româneşti din afarã graniţelor pentru pãstrarea identitãţii naţionale, culturale şi spirituale şi identificarea potenţialului de suport al acestora pentru realizarea obiectivelor diplomaţiei româneşti; ● preocuparea constanta pentru îmbunãtãţirea statutului juridic şi a tratamentului minoritãţilor româneşti din alte state, conform normelor internaţionale privind drepturile persoanelor aparţinând minoritãţilor şi angajamentelor asumate prin înţelegeri şi tratate bilaterale. 6. Resursele politicii de securitate România dispune de resursele necesare îndeplinirii obiectivelor cuprinse în Strategia de securitate nationala a României. Potenţialul intelectual al poporului roman, nivelul de pregãtire şi educaţie în tradiţie europeanã, dorinta de însuşire a ceea ce este performant la nivel mondial constituie cea mai importanta garanţie a succesului eforturilor de modernizare a societãţii româneşti. Resursele politice şi suportul social sunt oferite de însuşirea unanima de cãtre toate forţele politice şi instituţiile publice din România a opţiunii pentru integrarea europeanã şi euroatlantica, de sprijinul larg acordat de societatea româneascã eforturilor de modernizare şi integrare europeanã. Pentru atingerea obiectivelor de securitate nationala vor fi alocate resurse financiare corespunzãtoare, atenţia fiind concentrata asupra utilizãrii acestora cu eficienta. În acest sens vor fi avute în vedere urmãtoarele: ● aplicarea managementului resurselor pe baza de programe integrate pentru toate instituţiile angrenate în activitãţi în domeniul apãrãrii, ordinii publice şi siguranţei naţionale; ● asigurarea unei mai bune coordonari a instituţiilor implicate în asigurarea resurselor, precum şi exercitarea mai eficienta a controlului parlamentar; ● creşterea transparenţei utilizãrii fondurilor publice şi a responsabilitãţii fata de contribuabil. Strategia de securitate nationala a României reflecta o conceptie dinamica şi pragmatica asupra viitorului în domeniul securitãţii, fiind un document-cadru ale cãrui modalitãţi de acţiuni vor fi adaptate în funcţie de evolutiile din mediul de securitate. Documentul propune obiective a cãror îndeplinire se va realiza pe parcursul actualei legislaturi, precum şi ulterior. Obiectivul fundamental îl constituie realizarea, apãrarea şi promovarea intereselor naţionale. Strategia de securitate nationala a României reflecta intentii şi acţiuni, etape şi evenimente care vor fi urmãrite cu consecventa, chiar dacã într-o lume aflatã în permanenta schimbare pot sa apara evolutii care sa necesite reconsiderari temporare. Integrarea în structurile de securitate europene şi euroatlantice nu are însã aternativa, chiar dacã eforturile ar putea fi de durata. Naţiunea şi statul roman se afla în fata unei realizari istorice integrarea europeanã şi euroatlantica. Toate eforturile noastre trebuie îndreptate spre realizarea acestei sanse fãrã precedent în îndelungatã noastrã istorie. O viziune realista asupra posibilitãţilor şi resurselor ne obliga sa ne concentram eforturile pe acele prioritati care vor influenta în mod decisiv starea de securitate a României. Participarea cetãţenilor şi a organizaţiilor, a societãţii în ansamblul ei va fi hotãrâtoare pentru susţinerea posibilitãţilor de dezvoltare a obiectivelor acestei strategii. Securitatea şi prosperitatea sunt doua obiective cu o profunda determinare reciprocã, iar promovarea lor solicita din partea tuturor angajare, responsabilitate şi patriotism.
──────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
