Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 26 din 7 septembrie 1992  referitoare la contestatia Partidului Social Democrat Traditional din Romania inregistrata cu nr. 217/7 septembrie 1992 privind respingerea candidaturii domnului Lucian Cornescu la functia de Presedinte al Romaniei    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 26 din 7 septembrie 1992 referitoare la contestatia Partidului Social Democrat Traditional din Romania inregistrata cu nr. 217/7 septembrie 1992 privind respingerea candidaturii domnului Lucian Cornescu la functia de Presedinte al Romaniei

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 25 septembrie 1992

Vasile Gionea - presedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecator
Mihai Constantinescu - judecator
Miklos Fazakas - judecator
Ion Filipescu - judecator
Antonie Iorgovan - judecator
Ioan Muraru - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Victor Dan Zlatescu - judecator
Simion Grigore - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol contestatia Partidului Social Democrat Traditional din Romania, inregistrata cu nr. 217/7 septembrie 1992, formulata impotriva Hotararii nr. 1/28 august 1992 a Biroului Electoral Central prin care a fost respinsa cererea de inregistrare a candidaturii domnului Lucian Cornescu la functia de Presedinte al Romaniei, pe motivul ca pentru un numar de 11.000 sustinatori listele nu au putut fi retinute, fiind incomplete, astfel incat propunerea nu intrunea conditia de a fi sustinuta de cel putin 100.000 alegatori.
Contestatia se judeca fara citarea partilor, potrivit dispozitiilor <>art. 28 alin. (1) din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Presedintelui Romaniei, <>art. 85 din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si art. 581 din Codul de procedura civila.
In motivarea contestatiei, Partidul Social Democrat Traditional din Romania arata ca, la congresul acestuia din luna decembrie 1991, s-a stabilit candidatura domnului Lucian Cornescu la functia de Presedinte al Romaniei si, in consecinta, in conformitate cu prevederile <>Legii nr. 69/1992 , s-a procedat la strangerea a peste 100.000 semnaturi ale sustinatorilor, cuprinse in douazeci si trei de volume, la care se adaugau un numar de peste 6.000 semnaturi neindosariate, pastrate in rezerva pentru eventuale vicii procedurale. De asemenea, in contestatie se arata ca existenta listelor rezerva de 6.000 semnaturi a fost adusa la cunostinta presedintelui Biroului Electoral Central, insa acestea nu au fost admise sa inlocuiasca listele care nu indeplineau conditiile prevazute de lege.
In concluzie, se solicita anularea Hotararii nr. 1/28 august 1992 a Biroului Electoral Central si admiterea prezentarii listelor rezerva a sustinatorilor candidaturii domnului Lucian Cornescu si inregistrarea candidaturii acestuia la functia de Presedinte al Romaniei. Domnul procuror pune concluzii de respingere a contestatiei, intrucat motivele invocate nu constituie incalcari ale prevederilor <>art. 9 si 10 din Legea nr. 69/1992 , iar refuzul Biroului Electoral Central de a lua in calcul listele rezerva depuse dupa expirarea termenului de depunere a candidaturii este justificat.

CURTEA CONSTITUTIONALA

Constatand ca este competenta sa solutioneze contestatia potrivit prevederilor art. 144 lit. d) din Constitutia Romaniei, <>art. 27 din Legea nr. 47/1992 si <>art. 11 din Legea nr. 69/1992 , retine urmatoarele:
Potrivit <>art. 10 din Legea nr. 69/1992 , propunerile de candidaturi se depun la Biroul Electoral Central cel mai tarziu cu 30 de zile inainte de data alegerilor. Rezulta ca ultima zi de depunere a candidaturilor a fost 27 august 1992 si ca ea s-a incheiat la ora 24,00. Din datele dosarului se constata ca reprezentantii Partidului Social Democrat Traditional din Romania s-au prezentat la Biroul Electoral Central pe data de 27.08.1992 la ora 23,45.
La data si ora depunerii candidaturii, Partidul Social Democrat Traditional din Romania a prezentat Biroului Electoral Central doua adrese:
Prima adresa, semnata de Comitetul director, reprezinta cererea partidului de inscriere a candidaturii domnului Lucian Cornescu, presedintele acestui partid, "pentru campania prezidentiala din 27 septembrie 1992", si cuprinde datele personale ale acestuia si precizarea ca domnul Lucian Cornescu "indeplineste conditiile prevazute de lege pentru a candida la Presedintia Romaniei, respectiv conditiile prevazute de art. 35 din Constitutia Romaniei si cele prevazute de <>art. 10 din Legea nr. 69/1992 ".
In cea de-a doua adresa, semnata de vicepresedintele Partidului Social Democrat Traditional din Romania, domnul Gheorghe Bratescu, se mentioneaza urmatoarele: "In sprijinul candidaturii domnului Lucian Cornescu pentru Presedintia Romaniei, depunem alaturat, conform legilor in vigoare, un numar de 107.183 semnaturi, continute in 23 de dosare".
Aceste adrese, care poarta data de 27 august 1992, au valoarea documentelor oficiale cerute de <>art. 9 din Legea nr. 69/1992 pentru depunerea candidaturii.
Este de observat ca, dupa cum prevede expres alin. (2) al <>art. 9 din Legea nr. 69/1992 , propunerea nu poate fi primita decat daca este insotita de lista sau listele sustinatorilor, al caror numar nu poate fi mai mic de 100.000 alegatori. Rezulta ca cererea scrisa de inregistrare a candidaturii nu poate fi disociata de listele sustinatorilor.
Atat timp cat o cerere scrisa de inregistrare a unei candidaturi mentioneaza un anumit numar de semnaturi, Biroul Electoral Central este obligat sa primeasca numai listele la care se refera cifra respectiva, intrucat din insusi cuprinsul cererii rezulta ca ea se sprijina numai pe aceste liste, care, potrivit alin. (3) al <>art. 9 din Legea nr. 69/1992 de la data depunerii sunt acte de drept public si de aici rezulta ca ele nu mai pot fi modificate sau inlocuite.
Biroul Electoral Central este obligat sa verifice legalitatea propunerii, in functie de documentele ce o insotesc la data cand propunerea a fost depusa.
Prezentarea de liste noi peste numarul prevazut in adresa de sesizare sau, dimpotriva, retragerea unor liste facand ca cifra mentionata in adresa de sesizare sa nu mai fie acoperita in documentele care o insotesc nu se poate face decat in ipoteza in care se retrage sesizarea initiala a Biroului Electoral Central, revenindu-se cu o noua adresa care sa mentioneze alta cifra, insotita evident de listele corespunzatoare ale sustinatorilor.
O asemenea eventualitate este oricand posibila cat timp termenul de depunere a candidaturii nu a expirat, intrucat prin natura sa juridica acest termen este de decadere, astfel incat implinirea lui stinge dreptul de a propune inregistrarea unei candidaturi.
Asa cum se prevede in Hotararea nr. 1/28 august 1992 a Biroului Electoral Central, acesta, in urma reverificarii indeplinirii cerintelor <>art. 9 din Legea nr. 69/1992 , a constatat ca in nouasprezece volume din cele douazeci si trei prezentate, cuprinzand listele de sustinatori, la un numar foarte mare de pozitii lipseste "data nasterii" ceruta de alin. (2) lit. c) din articolul mentionat.
In hotarare se enumera pe volum, pagina si pozitie lipsa mentiunii datei de nastere la un numar de peste 11.000 sustinatori, ceea ce a determinat Biroul Electoral Central sa nu poata stabili indeplinirea conditiei prevazute de lege ca sustinatorul sa aiba calitatea de alegator.
Se retine, de asemenea, ca dupa prezentarea de catre Partidul Social Democrat Traditional din Romania a propunerii candidatului sau, formulata in scris, si a actului prin care a comunicat ca a depus "un numar de 107.183 semnaturi confirmate in 23 de dosare", reprezentantii partidului au invederat ca mai au si alte liste de sustinatori pe care le pot infatisa. Fata de actul mentionat, in care s-a aratat ca s-a depus "un numar de 107.183 semnaturi confirmate in 23 de dosare", ce fusesera primite odata cu propunerea partidului si declaratia de acceptare a candidatului sau, toate acestea constituind, in sens juridic, actul de investire a Biroului Electoral Central, cererea reprezentantilor Partidului Social Democrat Traditional din Romania de a mai infatisa si alte liste de sustinatori nu a putut fi primita, iar Biroul Electoral Central a hotarat respingerea cererii de inregistrare a candidaturii.
Fata de cele aratate, Curtea Constitutionala constata ca Biroul Electoral Central a procedat legal, nemaiingaduind reprezentantilor Partidului Social Democrat Traditional din Romania sa adauge liste la cele care au fost depuse odata cu cererea scrisa de inregistrare a candidaturii.
Vazand si dispozitiile art. 28 si <>art. 13 lit. B a) din Legea nr. 47/1992 , <>art. 2 alin. (2) si alin. (3) din Legea nr. 69/1992 ,
pentru motivele aratate, Curtea Constitutionala, cu majoritate de voturi,

In numele legii
HOTARASTE:

1. Respinge, ca nefondata, contestatia Partidului Social Democrat Traditional din Romania, cu sediul in Bucuresti, str. Aron Florian nr. 1, sectorul 2, Bucuresti, formulata impotriva Hotararii nr. 1/28 august 1992 a Biroului Electoral Central.
2. Hotararea este definitiva si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE
prof. dr. VASILE GIONEA

----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016