Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTARARE nr. 2.105 din 1 ianuarie 1969  privind cursurile pentru calificarea si perfectionarea muncitorilor si a personalului cu pregatire medie    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

HOTARARE nr. 2.105 din 1 ianuarie 1969 privind cursurile pentru calificarea si perfectionarea muncitorilor si a personalului cu pregatire medie

EMITENT: CONSILIUL DE MINISTRI
PUBLICAT: BULETINUL OFICIAL nr. 1 din 6 ianuarie 1969
Consiliul de Miniştri al Republicii Socialiste România hotãrãşte:

CAP. 1
ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA CURSURILOR DE CALIFICARE ŞI DE PERFECŢIONARE A MUNCITORILOR ŞI A PERSONALULUI CU PREGĂTIRE MEDIE

ART. 1
Cursurile pentru calificarea şi perfecţionarea muncitorilor şi a personalului cu pregãtire medie se organizeazã în întreprinderi şi celelalte organizaţii socialiste de stat, precum şi în centre pentru pregãtirea personalului necesar mai multor organizaţii socialiste, în conformitate cu prevederile Legii privind învãţãmîntul în Republica Socialistã România.
ART. 2
Cursurile de calificare a muncitorilor se organizeazã în unul sau doua cicluri (grade), în funcţie de complexitatea meseriei, dupã cum urmeazã:
- cursuri de calificare de gradul I, prin care se asigura cunoştinţele teoretice şi practice necesare executãrii lucrãrilor prevãzute în indicatoarele tarifare de calificare;
- cursuri de calificare de gradul II, prin care se asigura muncitorilor calificaţi prin cursuri de gradul I cunoştinţele teoretice şi practice necesare executãrii lucrãrilor complexe prevãzute în indicatoarele tarifare de calificare la meseriile, specialitatile, funcţiile şi categoriile pentru care se prevede necesitatea absolvirii unor cursuri de gradul II.
Meseriile, specialitatile, funcţiile şi categoriile pentru care este necesarã pregãtirea prin cursurile de gradul II se stabilesc prin indicatoarele tarifare de calificare, care vor fi completate în acest sens de Ministerul Muncii, pe baza propunerilor organelor centrale şi locale ale administraţiei de stat.
ART. 3
Cursurile de calificare şi de perfecţionare a muncitorilor şi a personalului cu pregãtire medie vor fi organizate şi vor funcţiona fãrã scoatere de la locul de munca a celor care urmeazã aceste cursuri.
În mod excepţional, pentru unele meserii (specialitãţi sau funcţii), care necesita o pregãtire complexa ce nu poate fi asigurata concomitent cu activitatea în producţie sau pentru întreprinderile şi secţiile noi, se vor putea organiza cursuri de calificare şi perfecţionare cu scoatere de la locul de munca. Meseriile (specialitatile sau funcţiile) pentru care se vor putea organiza asemenea cursuri vor fi avizate de Ministerul Învãţãmîntului şi Ministerul Muncii la propunerea organelor centrale şi locale ale administraţiei de stat interesate.
ART. 4
Organizarea cursurilor pentru calificarea şi perfecţionarea muncitorilor şi a personalului cu pregãtire medie se aproba de cãtre ministere, celelalte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti.
Pentru întreprinderile din subordinea centralelor industriale, organizarea cursurilor fãrã scoatere de la locul de munca se aproba de cãtre conducerea centralei industriale, respectiv a trustului, combinatului sau grupului de întreprinderi.
ART. 5
Cursurile de calificare şi perfecţionare a muncitorilor şi a personalului cu pregãtire medie se organizeazã pe baza planului de şcolarizare aprobat în conformitate cu prevederile Legii privind învãţãmîntul în Republica Socialistã România, cu durata stabilitã prin nomenclatorul de meserii şi în cadrul fondurilor alocate prin planul de stat. Unitãţile în cadrul cãrora se organizeazã cursuri de calificare sau perfecţionare rãspund de buna funcţionare a acestora.
ART. 6
Recrutarea şi selecţionarea candidaţilor pentru cursurile de calificare şi de perfecţionare se fac de cãtre unitãţile care organizeazã aceste cursuri, pe baza normelor stabilite de Ministerul Învãţãmîntului şi Ministerul Muncii. În cazul în care recrutarea nu se poate asigura numai dintre angajaţii unitãţii respective, pentru cursurile de calificare se pot recruta şi alte persoane, care, o data cu admiterea la cursuri, devin angajaţi cu contract de munca pe durata nedeterminatã.
ART. 7
Materialul didactic şi bibliografic necesar desfãşurãrii cursurilor pentru calificarea şi perfecţionarea muncitorilor şi personalului cu pregãtire medie se asigura prin grija organelor prevãzute la art. 4.
ART. 8
Certificatele care se elibereazã absolvenţilor cursurilor de calificare şi celor de perfecţionare sînt urmãtoarele:
- certificat de absolvire a cursului de calificare de gradul I;
- certificat de absolvire a cursului de calificare de gradul II;
- certificat de absolvire a cursului de calificare pentru personalul mediu;
- certificat de absolvire a cursului de perfecţionare.
Certificatele de absolvire se elibereazã de cãtre organizaţiile socialiste sau centrele de calificare şi perfecţionare în care au funcţionat cursurile. Certificatele vor fi tipãrite dupã modelele stabilite de Ministerul Învãţãmîntului.

CAP. 2
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE MUNCITORILOR ŞI ALE PERSONALULUI CU PREGĂTIRE MEDIE CARE URMEAZĂ CURSURILE DE CALIFICARE SAU DE PERFECŢIONARE

ART. 9
Muncitorii şi personalul cu pregãtire medie care urmeazã cursurile de calificare sau de perfecţionare fãrã scoaterea lor de la locul de munca beneficiazã, în afarã de retributia pentru munca prestatã în producţie, de material bibliografic care se acorda în folosinta pe durata cursurilor.
ART. 10
Muncitorii şi personalul cu pregãtire medie care urmeazã cursuri de calificare sau de perfecţionare cu scoaterea lor de la locul de munca beneficiazã pe durata cursurilor de:
a) material bibliografic în folosinta;
b) o indemnizaţie lunarã egala cu media salariului realizat în ultimele 3 luni premergãtoare admiterii lor la cursuri, dacã au avut calitatea de angajaţi în aceasta perioada; pentru muncitorii din construcţii, media salariului realizat se va calcula pe ultimele 12 luni. În calculul mediei salariului nu se includ sporurile şi adausurile la salarii care se acorda pentru condiţii deosebite la locul de munca, dacã în perioada cursului condiţiile de munca sînt diferite fata de cele pentru care se acorda astfel de sporuri sau adausuri. Pentru cei admişi la cursuri dupã terminarea stagiului militar, dacã la data incorporarii aveau calitatea de angajaţi, indemnizaţia lunarã este egala cu media salariului realizat în ultimele 3 luni premergãtoare incorporarii;
c) o indemnizaţie de 400 de lei lunar în cazul cursurilor de calificare, dacã la data admiterii lor la cursuri nu au avut calitatea de angajaţi cu minimum 3 luni stagiu în munca.
ART. 11
Muncitorii şi personalul cu pregãtire medie de la cursurile de calificare sau de perfecţionare care provin din organizaţii socialiste sau secţii ale acestora situate în alte localitãţi decît aceea în care este organizat cursul mai beneficiazã de:
a) cazare gratuita, în cãmine sau alte localuri amenajate în acest scop, asigurata de cãtre unitãţile care organizeazã astfel de cursuri. În cazul cînd nu se poate asigura cazarea gratuita, cu aprobarea organului central care a înfiinţat centrul de cursuri sau în subordinea cãruia funcţioneazã organizaţia socialistã la care s-a organizat cursul, se vor putea deconta pentru fiecare cursant maximum 10 lei pe zi pentru cazarea în localitãţi urbane şi 5 lei pe zi în localitãţi rurale;
b) dreptul de a lua masa la cantina, contra cost, în condiţiile stabilite pentru angajaţi;
c) transportul gratuit dus şi întors cu tren de persoane clasa a II-a, autobuze ale întreprinderilor de transport sau vapoare NAVROM la începutul şi la sfîrşitul cursului, din localitatea în care se afla organizaţia socialistã sau secţia acesteia în care sînt angajaţi în localitatea unde este organizat cursul.
De drepturile prevãzute la literele a-c inclusiv din prezentul articol beneficiazã şi muncitorii şi personalul cu pregãtire medie admis la cursurile de calificare fãrã ca, la data admiterii, sa fi avut calitatea de angajaţi, dacã au domiciliul în alta localitate decît aceea în care este organizat cursul.
ART. 12
Înainte de începerea cursurilor, persoanele admise la cursurile de calificare şi cele de perfecţionare cu scoatere de la locul de munca încheie cu organizaţiile socialiste angajamente de şcolarizare, care au caracter de act adiţional la contractul de munca, prin care îşi iau obligaţia:
- sa-şi însuşeascã temeinic cunoştinţele teoretice şi practice ale meseriei sau specialitatii;
- sa respecte programul de instruire teoreticã şi practica stabilit;
- sa se încadreze în normele privind disciplina, atît în cadrul locului de munca, cît şi în cadrul cursului;
- sa lucreze dupã absolvirea cursului, timp de 3 ani, în cadrul organizaţiei socialiste care le-a şcolarizat sau la care vor fi repartizate.
În cazul cînd se pregãtesc cadre pentru unitãţi socialiste noi ce urmeazã sa între în funcţiune, contractele de munca şi angajamentele de şcolarizare se vor încheia cu organizaţia socialistã care a primit sarcina pregãtirii cadrelor pentru unitatea respectiva.
Persoanele care nu-şi îndeplinesc obligaţiile asumate prin angajamentul de şcolarizare vor restitui sumele reprezentind contravaloarea drepturilor primite, cu excepţia celor cuvenite pentru munca prestatã pe timpul pregãtirii practice în producţie. Sumele ce se vor restitui se stabilesc proporţional cu perioada de munca rãmasã neprestata fata de prevederile din angajamentul de şcolarizare ca urmare a încetãrii raporturilor de munca pentru motive ce le sînt imputabile.
Aceeaşi obligaţie de restituire a sumelor reprezentind contravaloarea drepturilor primite revine şi celor care au fost exmatriculati sau au pãrãsit cursul din motive ce le sînt imputabile.
Restituirea sumelor va fi integrala şi se va realiza prin procedura prevãzutã de Codul muncii.
Modelul angajamentului-tip de şcolarizare se stabileşte de Ministerul Muncii împreunã cu Ministerul Învãţãmîntului. Dovada raporturilor de şcolarizare intervenite între angajat şi organizaţia socialistã se poate face prin orice mijloc de proba admis de lege.

CAP. 3
PERSONALUL DE PREDARE ŞI DE INSTRUIRE PRACTICA DE LA CURSURILE DE CALIFICARE ŞI PERFECŢIONARE A MUNCITORILOR ŞI A PERSONALULUI CU PREGĂTIRE MEDIE

ART. 13
Personalul care va preda obiectele de studiu la cursurile de calificare şi de perfecţionare a muncitorilor şi a personalului cu pregãtire medie va fi asigurat, din rindul celor mai buni specialişti din producţie sau al cadrelor didactice de specialitate cu pregãtire superioarã din unitãţile de învãţãmînt profesional şi tehnic prin grija organelor care înfiinţeazã cursurile. Cu aprobarea organelor centrale şi locale prevãzute la art. 4, pentru cursurile de calificare şi de perfecţionare a muncitorilor va putea fi folosit şi personal cu pregãtire medie de specialitate.
ART. 14
Personalul care preda la cursurile pentru calificarea şi perfecţionarea muncitorilor şi a personalului cu pregãtire medie va fi retribuit cu ora, potrivit normelor legale, dupã nivelul de salarizare prevãzut pentru personalul didactic din şcolile profesionale în cazul cursurilor organizate pentru muncitori, şi respectiv din şcolile de specializare postliceala în cazul cursurilor organizate pentru personalul cu pregãtire medie.
În situaţii deosebite, cînd nivelul de predare cerut este superior celui din şcolile de specializare postliceala, cu aprobarea Ministerului Învãţãmîntului şi cu avizul Ministerului Finanţelor, la anumite discipline, cadrele didactice care provin din instituţiile de învãţãmînt superior vor putea fi plãtite cu ora potrivit salariului corespunzãtor funcţiei didactice îndeplinite în învãţãmîntul superior.
La centrele de calificare şi perfecţionare care funcţioneazã continuu, personalul didactic de conducere şi de predare permanent va avea aceeaşi norma didactica şi salarizare ca şi personalul didactic de conducere şi de predare din învãţãmîntul profesional şi învãţãmîntul tehnic.
Funcţiile, salariile tarifare şi normele didactice ale personalului didactic din centrele organizate pentru perfecţionarea personalului din aparatul consiliilor populare vor fi stabilite, în funcţie de nivelul cursurilor, de Ministerul Învãţãmîntului, pe baza propunerilor Comitetului de Stat pentru Economia şi Administraţia Localã, cu avizul Ministerului Muncii.
ART. 15
Persoanele admise la cursurile de calificare şi perfecţionare vor fi repartizate, în vederea instruirii lor practice, pe lîngã cei mai buni muncitori, maiştri, tehnicieni, ingineri şi alt personal cu studii superioare.
Muncitorii care instruiesc pe cei care urmeazã cursurile de calificare vor putea fi premiati cu o suma pînã la 500 de lei, în funcţie de durata instruirii, numãrul persoanelor instruite şi rezultatele obţinute de acestea la absolvire, în cadrul fondului total de salarii planificat.

CAP. 4
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

ART. 16
Pentru muncitorii şi personalul cu pregãtire medie care, datoritã unor mãsuri tehnico-organizatorice - schimbarea profilului sau reorganizarea unitãţii, introducerea mecanizarii şi automatizarii, crearea unor noi ramuri şi subramuri industriale şi altor asemenea mãsuri -, trebuie sa se pregãteascã într-o alta meserie sau specialitate, se pot organiza cursuri de recalificare.
Dispoziţiile din prezenta hotãrîre referitoare la recalificarea muncitorilor şi personalului cu pregãtire medie se aplica în mod corespunzãtor şi în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea cursurilor de recalificare.
Fac excepţie de la prevederile alineatului precedent drepturile de salarii sau indemnizaţia lunarã pentru cei care se recalifica ca urmare a unor reorganizari prevãzute prin acte normative care menţioneazã în mod expres drepturile acestora.
ART. 17
Calificarea muncitorilor în meserii simple sau în domenii restrînse ale unei meserii (specialitate sau funcţie), la care notiunile teoretice pot fi însuşite o data cu deprinderile practice, în procesul muncii, se va putea face şi prin practica la locul de munca fãrã cursuri teoretice. Meseriile şi domeniile restrînse ale unor meserii la care calificarea se va face prin practica la locul de munca se vor stabili de organele prevãzute la art. 4.
Muncitorii care se vor pregati pe aceasta cale vor primi, pe perioada pregãtirii, retributia pentru munca prestatã în producţie. Actul doveditor al calificãrii obţinute îl va constitui adeverinta eliberata de organizaţia socialistã în cadrul cãreia s-au calificat, pe baza procesului-verbal al comisiei tehnice de încadrare a muncitorilor.
ART. 18
Muncitorii care la data prezentei hotãrîri sînt încadraţi ca muncitori calificaţi şi executa lucrãri ce necesita o calificare vor putea fi promovati în categorii tarifare pentru care nu se prevede absolvirea unui curs de gradul II fãrã absolvirea unui curs de gradul I; promovarea în categoriile tarifare la care indicatorul de calitate prevede absolvirea cursurilor de gradul II se va putea face numai dupã absolvirea acestor cursuri, fãrã condiţia absolvirii prealabile a cursurilor de gradul I.
Muncitorii calificaţi care la data prezentei hotãrîri sînt încadraţi în categorii tarifare pentru care este prevãzutã condiţia absolvirii cursurilor de calificare de gradul II vor putea fi promovati în categorii superioare de încadrare şi fãrã absolvirea cursurilor de calificare de gradul II.
În întreprinderile la care nu sînt condiţii pentru organizarea cursurilor de gradul II, organele prevãzute la art. 4 pot aproba ca promovarea muncitorilor în categorii superioare de salarizare, în anumite meserii, sa se poatã face şi fãrã absolvirea cursului de calificare de gradul II. Aceasta aprobare este aplicabilã numai în cadrul întreprinderii respective.
ART. 19
Organizaţiile cooperatiste pot infiinta cursuri de calificare şi cursuri de perfecţionare pentru pregãtirea muncitorilor şi personalului cu pregãtire medie de care au nevoie, precum şi cursuri de recalificare, aplicind în mod corespunzãtor prevederile prezentei hotãrîri.
ART. 20
Ministerele şi celelalte organe centrale ale administraţiei de stat vor elabora, cu avizul Ministerului Învãţãmîntului, regulamente pentru organizarea şi funcţionarea cursurilor pentru calificarea şi perfecţionarea muncitorilor şi a personalului cu pregãtire medie din organizaţiile socialiste în subordine.
Pentru cursurile din cadrul organizaţiilor socialiste subordonate consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti regulamentele se vor elabora, în condiţiile prevãzute la alineatul precedent, de Comitetul de Stat pentru Economia şi Administraţia Localã.
ART. 21
La cursurile de calificare de gradul I, organizate în meserii de o complexitate mai redusã, pot fi admise, în funcţie de nevoi, şi persoane care nu au absolvit încã şcoala generalã, dar au ca studii cel puţin patru clase ale şcolii generale.
ART. 22
Pe data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrîri, se abroga:
- Hotãrîrea Consiliului de Miniştri nr. 4.319/1953 privind organizarea învãţãmîntului pentru şcolarizarea cadrelor necesare gospodariilor agricole colective, publicatã în Colecţia de Hotãrîri şi Dispoziţii ale Consiliului de Miniştri nr. 1/1954;
- Hotãrîrea Consiliului de Miniştri nr. 4.369/1953 privind unele mãsuri pentru pregãtirea activistilor sfaturilor populare;
- Hotãrîrea Consiliului de Miniştri nr. 1566/1956 privind "Nomenclatorul meseriilor care se pregãtesc prin şcolile profesionale de ucenici, cursurile de calificare, cursurile de ridicare a calificãrii şi cursurile de specializare a muncitorilor";
- Hotãrîrea Consiliului de Miniştri nr. 36/1957 privind înfiinţarea unor cursuri de specializare pentru unele cadre de conducere şi administrative ale sfaturilor populare;
- Hotãrîrea Consiliului de Miniştri nr. 626/1958 privind organizarea şcolilor de mineri în cadrul Ministerului Industriei Grele - Departamentul Cãrbune şi Minereuri;
- Hotãrîrea Consiliului de Miniştri nr. 129/1959 privind organizarea şi funcţionarea cursurilor de scurta durata pentru pregãtirea muncitorilor şi a personalului tehnico-administrativ, cu excepţia art. 4 şi 11, care se vor aplica în continuare numai pentru cursurile de specializare a personalului tehnico-administrativ cu pregãtire superioarã;
- dispoziţia Consiliului de Miniştri nr. 119/1960 privind eliberarea salariilor unor categorii de muncitori din fondurile de investiţii;
- Hotãrîrea Consiliului de Miniştri nr. 506/1962 pentru modificarea articolului 1 al Hotãrîrii Consiliului de Miniştri nr. 129/1959 privind organizarea şi funcţionarea cursurilor de scurta durata pentru pregãtirea muncitorilor şi a personalului tehnico-administrativ.

--------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016