Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 26.879/02)
În Cauza Episcopia Românã Unitã cu Roma Oradea împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Bostjan M. Zupancic, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Elisabet Fura-Sandstrom, Egbert Myjer, David Thor Bjorgvinsson, Ineta Ziemele, Isabelle Berro-Lefevre, judecãtori, şi Santiago Quesada, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 17 ianuarie 2008,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 26.879/02) îndreptatã împotriva României, prin care o episcopie greco-catolicã cu sediul în acest stat, Episcopia Greco-Catolicã din Oradea (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 13 noiembrie 2000, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanta este reprezentatã de domnul Teodor Cadar, avocat în Beiuş. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul sãu, domnul Rãzvan-Horaţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 17 mai 2006, Curtea a decis sã comunice cererea Guvernului. Invocând prevederile art. 29 § 3 din Convenţie, aceasta a decis sã se analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi temeinicia cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele Cauzei
4. Reclamanta, Episcopia Greco-Catolicã din Oradea, are sediul în Str. Romanã nr. 2, municipiul Beiuş (judeţul Bihor).
5. La data de 18 august 1967, statul şi-a însuşit mai multe bunuri imobile ce aparţineau Fundaţiei Greco-Catolice de Ajutor Demetriu Radu, cãreia reclamanta i-a succedat. Printre alte bunuri se afla apartamentul nr. 1 (compus dintr-o camerã şi dependinţe) în suprafaţã de 53,04 mp, situat în str. Horea nr. 30, Beiuş.
6. La data de 18 noiembrie 1997, în urma unei acţiuni în revendicare imobiliarã, reclamanta a obţinut o hotãrâre definitivã ce constata nelegalitatea transferului de proprietate în beneficiul statului şi dispunea inter alia rectificarea cãrţii funciare în sensul înscrierii dreptului sãu de proprietate asupra apartamentului menţionat mai sus, în calitate de succesor.
7. În ciuda recunoaşterii printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã a dreptului sãu de proprietate, reclamanta s-a aflat în imposibilitatea de a-şi recupera bunul, deoarece, în temeiul <>Legii nr. 112/1995 , statul vânduse acest bun la data de 30 septembrie 1996 chiriaşilor care îl ocupau.
8. La data de 23 iunie 1998, reclamanta a solicitat instanţelor judecãtoreşti sã constate nulitatea vânzãrii bunului. Aceasta a precizat cã statul îşi însuşise apartamentul în mod abuziv şi fãrã temei legal şi cã nu putea fi proprietarul legitim al bunului, drept care el nu îl putea vinde în mod legal.
9. La finalizarea procedurii, prin Decizia din data de 30 iunie 2000, Curtea de Apel Oradea, recunoscând dreptul de proprietate al reclamantei, i-a respins acţiunea, întrucât chiriaşii erau cumpãrãtori de bunã-credinţã. Curtea de Apel nu i-a acordat reclamantei nicio despãgubire.
10. În anul 2000, la o datã neprecizatã, Parchetul de pe lângã Curtea Supremã de Justiţie a respins cererea reclamantei de a se formula un recurs în anulare.
11. La data de 3 martie 2003, pe baza <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 , reclamanta a depus la Comisia specialã de retrocedare instituitã de aceastã lege o cerere de retrocedare a apartamentului în litigiu. Pânã în momentul de faţã nu a fost datã o decizie.
II. Dreptul intern pertinent
12. Prevederile pertinente ale <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, astfel cum a fost modificatã prin <>Legea nr. 501/2002 şi prin <>Legea nr. 247/2005 şi republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005, sunt urmãtoarele:
ARTICOLUL 1
"1. Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv (...) de statul român (...) în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lãcaşele de cult, [...] se retrocedeazã foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţã.
(...)
9. În toate cazurile, cererile de retrocedare a imobilelor prevãzute la alin. 1 se depun la secretariatul Comisiei speciale de retrocedare, prevãzutã de prezenta ordonanţã de urgenţã, în termen de 6 luni de la data intrãrii în vigoare a legii de aprobare a acesteia."
ARTICOLUL 2
"1. Imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv (...) vor fi restituite solicitantului, în naturã, prin decizia organelor de conducere ale unitãţii deţinãtoare.
2. Comisia specialã de retrocedare va transmite cererea de retrocedare unitãţii deţinãtoare, care are obligaţia de a o soluţiona în termen de 60 de zile de la data completãrii dosarului.
(...)
4. Pentru situaţiile în care nu se poate dispune retrocedarea în naturã, se vor acorda mãsurile reparatorii în echivalent prevãzute de legea specialã. Se poate dispune, cu acordul celui interesat, şi compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de cãtre unitatea deţinãtoare prevãzutã la alin. (1)
(...)
6. Decizia prevãzutã la alin. (1) poate fi atacatã la secţia civilã a tribunalului în a cãrui circumscripţie teritorialã se aflã sediul unitãţii deţinãtoare, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora."
ARTICOLUL 3 § 7
"Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cãrei razã teritorialã este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotãrârea pronunţatã de instanţa de contencios administrativ este supusã cãilor de atac potrivit <>Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 ."
ARTICOLUL 4 § 1
"Cererile de retrocedare se depun, prin centrul eparhial sau, dupã caz, centrul de cult, la Comisia specialã de retrocedare."
ARTICOLUL 5
"1. Dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat se redobândeşte pe baza deciziei Comisiei speciale de retrocedare (...)
5. Mãsurile reparatorii în echivalent se vor acorda potrivit legii speciale care va reglementa tipul şi procedura de acordare a despãgubirilor."
ARTICOLUL 6
"1. În cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţã au fost înstrãinate legal dupã data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea mãsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5).
2. Actele juridice de înstrãinare a imobilelor care fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţã sunt lovite de nulitate absolutã dacã au fost încheiate cu încãlcarea dispoziţiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrãinãrii."
13. <>Legea nr. 247/2005 precizeazã în plus, în titlul VII, modul în care sunt stabilite şi plãtite despãgubirile pentru bunurile trecute în mod abuziv în patrimoniul statului. Prevederile relevante ale acestui titlu din lege sunt urmãtoarele:
ARTICOLUL 2
"Pentru asigurarea resurselor financiare necesare acordãrii de despãgubiri în conformitate cu prevederile prezentei legi se înfiinţeazã organismul de plasament colectiv în valori mobiliare denumit Fondul Proprietatea, conform prevederilor capitolului II."
ARTICOLUL 13
"1. Pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despãgubirilor care se acordã potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului-Ministru Comisia Centralã pentru Stabilirea Despãgubirilor, denumitã în continuare Comisia Centralã (...)."
ARTICOLUL 16
"1. Deciziile/dispoziţiile emise de entitãţile învestite cu soluţionarea notificãrilor, a cererilor de retrocedare (...) se predau (...) Secretariatului Comisiei Centrale, (...) dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi.
2. Notificãrile formulate potrivit prevederilor <>Legii nr. 10/2001 (...) care nu au fost soluţionate (...) pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, se predau (...) Secretariatului Comisiei Centrale (...) în termen de 10 zile de la data adoptãrii deciziilor/dispoziţiilor sau, dupã caz, a ordinelor.
(...)
5. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevãzute la alin. (1) şi (2), în care, (...) cererea de restituire în naturã a fost respinsã, dupã care acestea vor fi transmise societãţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
6. (...) Societatea de evaluatori desemnatã va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despãgubirilor în limita cãrora vor fi acordate titlurile de despãgubire.
7. În baza raportului de evaluare, Comisia Centralã va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despãgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare."
14. Funcţionarea Societãţii pe Acţiuni "Proprietatea" este descrisã în Cauza Radu împotriva României (nr. 13.309/03, §§ 18-20, 20 iulie 2006).
15. <>Legea nr. 247/2005 a fost modificatã ultima oarã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 81 din 28 iunie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, din 29 iunie 2007, pentru accelerarea procedurii de acordare a despãgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de stat.
Conform art. 18^1 din titlul I din ordonanţã, atunci când Comisia Centralã a decis acordarea de despãgubiri a cãror valoare nu depãşeşte 500.000 lei româneşti noi (RON), beneficiarii pot opta între acţiunile la Fondul "Proprietatea" şi acordarea unor despãgubiri pecuniare. Pentru sumele mai mari de 500.000 lei, pãrţile interesate pot solicita despãgubiri pecuniare în valoare de 500.000 lei, acordându-li-se acţiuni la Fondul "Proprietatea" pentru diferenţã.
Conform art. 7 din titlul II din ordonanţã, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a ordonanţei, Guvernul va trebui sã stabileascã regulile de desemnare a societãţii de administrare a Fondului "Proprietatea".
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 1 din Protocolul nr. 1
16. Reclamanta pretinde cã imposibilitatea de a-şi recãpãta proprietatea asupra bunului sãu i-a încãlcat dreptul la respectarea bunului sãu, astfel cum este acesta recunoscut prin art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmãtoarele:
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilitãţii
17. Guvernul aratã cã acest capãt de cerere trebuie respins din cauza nerespectãrii termenului de 6 luni, în mãsura în care cererea a fost introdusã la data de 23 martie 2001, data primirii de cãtre Curte a formularului de cerere, în timp ce ultima hotãrâre internã definitivã în sensul art. 35 § 1 din Convenţie a fost pronunţatã la data de 30 iunie 2000 de cãtre Curtea de Apel Oradea.
18. Reclamanta contestã acest argument şi subliniazã cã, la data de 13 noiembrie 2000, ea a trimis o primã scrisoare Curţii, în care îşi expunea cererile. Or, calculat de la aceastã datã, termenul de 6 luni nu a fost încãlcat.
19. Curtea reaminteşte cã, în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenţie, ea nu poate fi sesizatã decât dupã epuizarea cãilor de atac interne şi într-un termen de 6 luni de la data hotãrârii interne definitive. Când încãlcarea pretinsã constã într-o situaţie continuã, termenul de 6 luni nu începe sã curgã decât din momentul în care aceastã situaţie continuã ia sfârşit [vezi, mutatis mutandis, Hornsby împotriva Greciei, Hotãrârea din 19 martie 1997, Culegere de hotãrâri şi decizii 1997-II, p. 508, § 35, şi Marinakos împotriva Greciei, (dec.) nr. 49.282/99, 29 martie 2000].
20. Curtea apreciazã cã imposibilitatea pretinsã de reclamantã de a se bucura timp de mai mulţi ani de dreptul sãu de proprietate recunoscut printr-o hotãrâre definitivã şi irevocabilã reprezintã o situaţie continuã. Simplul fapt cã a încercat - fãrã succes - sã punã capãt acestei situaţii, solicitând, prin intermediul unei acţiuni în justiţie, anularea contractului de vânzare-cumpãrare încheiat de stat cu chiriaşii, nu poate schimba aceastã constatare fapticã. Nici pânã în ziua de astãzi reclamantei nu i s-a restituit bunul în litigiu şi nici nu a primit o despãgubire egalã cu valoarea de piaţã a acestuia. Termenul de 6 luni prevãzut la art. 35 § 1 din Convenţie nu a început aşadar sã curgã în speţã (vezi Todicescu împotriva României, nr. 18.419/02, § 16, 24 mai 2007, şi Horia Jean Ionescu împotriva României, nr. 11.116/02, § 24, 31 mai 2007).
21. În plus, presupunând cã nu este vorba de o situaţie continuã şi cã decizia internã definitivã în speţã este cea din data de 30 iunie 2000 a Curţii de Apel Oradea, Curtea observã cã prima comunicare a reclamantei, în care şi-a expus cererile, dateazã din 13 noiembrie 2000, astfel încât, chiar şi în acest caz, termenul de 6 luni nu a fost încãlcat [vezi Baumann împotriva Austriei (dec.), nr. 39.917/98, 4 septembrie 2001].
22. Prin urmare, excepţia Guvernului nu poate fi admisã. De asemenea, Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de altã parte, ea constatã cã acesta nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil.
B. Asupra fondului
23. Guvernul nu contestã existenţa unei ingerinţe în dreptul reclamantei la respectarea bunurilor sale.
24. El aratã cã reclamanta s-a adresat autoritãţilor competente pentru a solicita o despãgubire în temeiul <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 . El considerã cã, în situaţii complexe cum este cea de faţã, în care prevederile legislative au un impact economic asupra întregii ţãri, autoritãţile naţionale trebuie sã beneficieze de o putere discreţionarã nu numai pentru a alege mãsurile menite sã garanteze respectarea drepturilor patrimoniale, ci şi pentru a le pune în practicã. El aratã cã ultima reformã în materie, şi anume <>Legea nr. 247/2005 , stabileşte principiul acordãrii de despãgubiri echitabile şi neplafonate, fixate printr-o decizie a comisiei administrative centrale pe baza unei expertize, şi accelereazã procedura de retrocedare sau de acordare de despãgubiri. Aceastã lege prevede cã, în cazul în care retrocedarea imobilului nu este posibilã, despãgubirea se face prin emisiune de titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea), la nivelul valorii bunului stabilite prin expertizã. În opinia Guvernului, noul mecanism instituit prin <>Legea nr. 247/2005 asigurã o despãgubire efectivã, conformã cerinţelor Convenţiei.
25. Guvernul considerã cã, în orice caz, o eventualã întârziere în acordarea unei despãgubiri, în contextul unei despãgubiri neplafonate, nu afecteazã justul echilibru ce trebuie pãstrat între protecţia proprietãţii indivizilor şi cerinţele interesului general şi nu obligã reclamanta sã suporte o sarcinã excesivã.
26. Reclamanta contestã argumentele Guvernului. Ea aratã cã autoritãţile au vândut bunul sãu, pe care statul şi-l însuşise în mod abuziv, în ciuda demersurilor sale pentru retrocedarea acestuia. Ea considerã cã despãgubirea pe care Guvernul o lasã sã se întrevadã nu constituie o reparaţie efectivã, având în vedere în special lipsa oricãrei precizãri în ceea ce priveşte termenul în care ea ar putea interveni. Pe de altã parte, reclamanta argumenteazã cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 nu îi este aplicabilã, deoarece este ulterioarã procedurii prin care i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra apartamentului în litigiu.
27. Curtea observã cã reclamanta deţine o hotãrâre definitivã şi irevocabilã care dispune ca autoritãţile sã îi retrocedeze bunul în litigiu. Astfel cum a constatat deja Curtea (vezi cauza Strain, citatã anterior, § 38), existenţa dreptului sãu de proprietate în temeiul hotãrârii definitive sus-menţionate nu era condiţionatã de alte formalitãţi.
28. Curtea reaminteşte cã a statuat deja cã vânzarea de cãtre stat a bunului altuia cãtre terţi de bunã-credinţã, chiar dacã a fost anterioarã confirmãrii definitive în justiţie a dreptului de proprietate al altcuiva, reprezintã o privare de proprietate. O astfel de privare, combinatã cu lipsa totalã de despãgubire, este contrarã art. 1 din Protocolul nr. 1 (Strãin şi alţii, citatã anterior, §§ 39, 43 şi 59).
29. În plus, în cauza Pãduraru, citatã anterior, Curtea a constatat cã statul şi-a încãlcat obligaţia pozitivã de a reacţiona în timp util şi cu coerenţã în faţa chestiunii de interes general pe care o constituie retrocedarea sau vânzarea unor imobile intrate în posesia sa în mod abuziv. De asemenea, ea a considerat cã incertitudinea generalã astfel creatã s-a repercutat asupra reclamantei, care s-a vãzut în imposibilitatea de a-şi recupera bunul în integralitatea lui, deşi dispunea de o decizie definitivã care condamna statul sã i-l retrocedeze (Pãduraru, citatã anterior, § 112).
30. În speţã, Curtea nu distinge niciun motiv de a se abate de la cauzele menţionate mai sus, situaţia de fapt fiind aproximativ aceeaşi. Ea observã cã vânzarea de cãtre stat a bunului reclamantei în temeiul <>Legii nr. 112/1995 , care nu permitea totuşi vânzarea bunurilor preluate ilegal, împiedicã partea interesatã - inclusiv în prezent - sã îşi exercite dreptul de proprietate recunoscut printr-o hotãrâre definitivã şi irevocabilã.
31. În mãsura în care Guvernul aratã cã reclamanta are dreptul sã obţinã titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea) în baza <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 , la valoarea bunului stabilitã prin expertizã, Curtea observã cã autoritãţile competente nu au soluţionat încã cererea reclamantei depusã în temeiul acestei ordonanţe. Pe deasupra, nici <>ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 94/2000 , nici <>Legea nr. 247/2005 care o modificã nu ia în considerare prejudiciul suferit din cauza unei lipse îndelungate a despãgubirii de cãtre persoanele care, la fel ca reclamanta, s-au vãzut în imposibilitatea de a se folosi de bunurile lor restituite în baza unei sentinţe definitive (vezi, mutatis mutandis, Porteanu, citatã anterior, § 34).
32. Prin urmare, Curtea considerã cã zãdãrnicirea dreptului de proprietate al reclamantei asupra apartamentului sãu, vândut de stat terţilor care îl ocupau în calitate de chiriaşi, combinatã cu lipsa totalã de despãgubire timp de circa 10 ani, a fãcut-o sã suporte o sarcinã disproporţionatã şi excesivã, incompatibilã cu dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
33. În consecinţã, a avut loc încãlcarea acestei prevederi.
II. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 6 din Convenţie
34. Reclamanta denunţã caracterul inechitabil al procedurii care s-a încheiat cu Decizia Curţii de Apel Oradea din data de 30 iunie 2000 şi lipsa de acces la o instanţã ca urmare a refuzului procurorului general de a exercita un recurs în anulare împotriva deciziei menţionate mai sus. Ea invocã art. 6 § 1 din Convenţie, ale cãrui prevederi relevante dispun urmãtoarele:
"Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî (...) asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)."
35. Ţinând cont de ansamblul elementelor aflate în posesia sa şi în mãsura în care este competentã sã analizeze afirmaţiile formulate, Curtea nu a constatat nicio aparenţã de încãlcare a drepturilor şi libertãţilor garantate prin Convenţie sau protocoalele la aceasta.
36. Rezultã cã aceastã parte a cererii este vãdit neîntemeiatã şi trebuie respinsã în temeiul art. 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
III. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie
37. Conform art. 41 din Convenţie,
"Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al Înaltei Pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã".
A. Prejudiciu
38. În formularul de cerere, reclamanta solicitã, cu titlu de daune materiale, retrocedarea apartamentului al cãrui proprietar a fost recunoscutã prin Hotãrârea din 18 noiembrie 1997. În scrisoarea sa din data de 7 noiembrie 2006 ea estimeazã valoarea de piaţã a apartamentului la 18.000 euro. Reclamanta mai solicitã valoarea chiriilor neîncasate, pe care o evalueazã la 400 euro pe lunã, începând cu data de 30 septembrie 1996, respectiv suma totalã de 48.000 euro.
39. În sfârşit, reclamanta solicitã 75.000 euro cu titlu de daune morale pentru suferinţele cauzate prin încãlcarea de cãtre stat a dreptului sãu de proprietate.
40. Guvernul nu a formulat observaţii în ceea ce priveşte valoarea de piaţã a bunului în litigiu. În ceea ce priveşte cererea având ca obiect lipsa de folosinţã, acesta solicitã respingerea sa, fãcând trimitere la jurisprudenţa Curţii în care s-a statuat cã nu se poate specula asupra valorii chiriilor neîncasate [Buzatu împotriva României (reparaţie echitabilã), nr. 34.642/97, 27 ianuarie 2005]. În ceea ce priveşte daunele morale, Guvernul apreciazã cã ele ar fi suficient compensate printr-o constatare a încãlcãrii. În subsidiar, Guvernul considerã cã pretenţiile reclamantei sunt excesive.
41. Curtea reaminteşte cã a constatat încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie din cauza imposibilitãţii reclamantei de a se folosi de bunul sãu, ca urmare a vânzãrii sale de cãtre stat, combinatã cu lipsa de despãgubire.
42. Curtea apreciazã cã, în circumstanţele speţei, retrocedarea bunului în litigiu, astfel cum a fost dispusã prin Hotãrârea definitivã din 18 noiembrie 1997, ar repune-o pe reclamantã pe cât posibil într-o situaţie echivalentã cu cea în care s-ar fi aflat dacã cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încãlcate.
43. În cazul în care statul pârât nu procedeazã la aceastã retrocedare, Curtea decide ca acesta sã îi plãteascã reclamantei, în acelaşi termen, cu titlu de daune materiale, o sumã care sã corespundã cu valoarea actualã a bunului. În acest sens, Curtea constatã cã Guvernul nu contestã valoarea de circulaţie a apartamentului, precizatã de reclamantã. Având în vedere aspectele de mai sus şi informaţiile de care dispune cu privire la preţurile de pe piaţa imobiliarã localã, Curtea estimeazã valoarea de piaţã actualã a bunului la 18.000 euro.
44. În ceea ce priveşte sumele solicitate pentru lipsa de folosinţã a bunului, calculate în funcţie de preţul de închiriere al acestui bun, Curtea nu poate aloca nicio sumã cu acest titlu, având în vedere, pe de o parte, faptul cã a dispus restituirea bunului ca reparaţie în temeiul art. 41 din Convenţie şi, pe de altã parte, faptul cã acordarea unei sume cu acest titlu ar avea, în speţã, un caracter speculativ, posibilitatea şi randamentul unei închirieri depinzând de mai multe variabile. Totuşi, ea va ţine cont de privarea de proprietate suferitã de reclamantã începând cu anul 1997, cu ocazia acordãrii reparaţiei pentru prejudiciul moral (vezi, mutatis mutandis, Androne împotriva României, nr. 54.062/00, § 70, 22 decembrie 2004, şi Buzatu, citatã anterior, § 18).
45. Curtea considerã cã evenimentele în cauzã au putut sã îi provoace reclamantei o stare de incertitudine care nu poate fi compensatã prin constatarea încãlcãrii. Ea apreciazã cã suma de 2.000 euro reprezintã o reparaţie echitabilã a prejudiciului moral suferit de reclamantã.
B. Cheltuieli de judecatã
46. Reclamanta solicitã, de asemenea, restituirea cheltuielilor de judecatã efectuate în faţa instanţelor interne şi în faţa Curţii. Ea prezintã o singurã facturã pentru suma de 1.100.000 ROL.
47. Guvernul nu se opune restituirii cheltuielilor angajate, cu condiţia ca acestea sã fie dovedite, necesare şi rezonabile.
48. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine restituirea cheltuielilor sale de judecatã decât în mãsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil. În speţã, ţinând cont de elementele aflate în posesia sa şi de criteriile menţionate mai sus, Curtea considerã rezonabilã suma de 50 euro cu titlu de cheltuieli de judecatã pentru procedura naţionalã, pe care o acordã reclamantei.
C. Dobânzi moratorii
49. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal practicatã de Banca Centralã Europeanã, majoratã cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA
ÎN UNANIMITATE,
1. declarã cererea admisibilã în ceea ce priveşte capãtul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 şi inadmisibilã în rest;
2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
3. hotãrãşte ca:
a) statul pârât sã îi restituie reclamantei apartamentul nr. 1 (compus dintr-o camerã şi dependinţe) în suprafaţã de 53,04 mp, situat în str. Horea nr. 30, Beiuş, în termen de 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, conform art. 44 § 2 din Convenţie;
b) în lipsa acestei restituiri, statul pârât sã îi plãteascã reclamantei, în acelaşi termen de 3 luni, 18.000 euro (optsprezece mii euro) cu titlu de daune materiale;
c) în orice caz, statul pârât sã îi plãteascã reclamantei suma de 2.000 euro (douã mii euro) cu titlu de daune morale şi 50 euro (cincizeci euro) cu titlu de cheltuieli de judecatã;
d) la sumele menţionate mai sus sã se adauge orice sumã ce ar putea fi datoratã cu titlu de impozit şi sumele respective sã fie convertite în moneda statului pârât, la cursul de schimb valabil la data plãţii;
e) începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuarea plãţii, aceste sume sã se majoreze cu o dobândã simplã având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de reparaţie echitabilã pentru rest.
Întocmitã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 7 februarie 2008, în temeiul art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Bostjan M. Zupancic,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
