Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 2.367/04)
În Cauza Daniel şi Niculina Georgescu împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Ann Power, judecãtori, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 6 ianuarie 2009,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 2.367/04) îndreptatã împotriva României, prin care 2 cetãţeni ai acestui stat, domnul Daniel Georgescu şi doamna Niculina Georgescu (reclamanţii), au sesizat Curtea la data de 13 octombrie 2003, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanţii sunt reprezentaţi de doamna L. Poenaru, avocat în Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul sãu, domnul Rãzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 10 decembrie 2007, preşedintele Secţiei a treia a decis sã îi comunice cererea Guvernului. Astfel cum prevede art. 29 § 3 din Convenţie, acesta a decis, de asemenea, sã se analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi temeinicia cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamanţii s-au nãscut în anul 1974 şi, respectiv, în anul 1950 şi locuiesc în Bucureşti.
5. În anul 1994, G.F. - tatãl reclamantului şi soţul reclamantei - i-a vândut lui P.M. un imobil pe care îl moştenise de la pãrinţii sãi în anul 1977 şi, respectiv, în anul 1993 şi care era compus dintr-o casã cu 4 camere şi un teren în suprafaţã de 290 mp, imobil situat în Bucureşti, str. Comarnic nr. 53. G.F. a decedat în anul 1997, reclamanţii fiind moştenitorii sãi legali.
A. Procedura privind anularea contractului de vânzare-cumpãrare din anul 1994 şi recursul în anulare formulat de procurorul general
6. La data de 17 februarie 1998, asistaţi de un avocat, reclamanţii au introdus la judecãtoria de sector din Bucureşti o acţiune având ca obiect constatarea nulitãţii absolute a certificatului de moştenitor eliberat în favoarea lui G.F. în anul 1993, precum şi a contractului de vânzare-cumpãrare încheiat de acesta în anul 1994. Aceştia invocau lipsa totalã de discernãmânt a lui G.F., care suferise de schizofrenie paranoicã timp de mai mulţi ani înainte de deces şi care fusese, de altfel, spitalizat în mai multe rânduri.
7. Prin Sentinţa din data de 4 aprilie 2000, confirmatã în ultimã instanţã prin Decizia definitivã din 21 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, judecãtoria a admis parţial acţiunea reclamanţilor şi a anulat contractul de vânzare-cumpãrare din anul 1994. Întemeindu-se pe o expertizã psihiatricã şi pe documentele din dosarul medical al lui G.F., instanţa a constatat lipsa de discernãmânt sancţionatã prin nulitatea contractului numai în ceea ce priveşte perioada în care a fost semnat acesta, nu şi referitor la perioada anterioarã.
8. Sesizatã cu un recurs în anulare formulat de procurorul general împotriva hotãrârilor menţionate mai sus, prin Decizia din data de 5 mai 2003, Curtea Supremã de Justiţie a admis recursul respectiv şi a respins acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiatã, contractul litigios nefiind afectat de nulitate absolutã. Aceasta a reţinut cã, dacã în general lipsa de discernãmânt şi, aşadar, de consimţãmânt, era sancţionatã prin nulitatea absolutã, doctrina şi jurisprudenţa au nuanţat aceastã soluţie de principiu, aplicând în anumite cazuri nulitatea relativã. Aceasta era ipoteza contractului încheiat de o persoanã care, aşa cum este cazul în speţã, deşi lipsitã de discernãmânt, nu fusese pusã sub tutelã la cererea rudelor sale, conform prevederilor Codului familiei, pãstrându-şi aşadar capacitatea de exerciţiu. În ceea ce priveşte nulitatea relativã aplicabilã în speţã, aceasta nu fusese invocatã de reclamanţi şi era în orice caz prescrisã ca urmare a expirãrii termenului legal de 3 ani. Pe de altã parte, Curtea Supremã a înlãturat afirmaţiile procurorului general şi a confirmat calitatea reclamanţilor de moştenitori legali ai lui G.F.
B. Procedura incidentã referitoare la ridicarea interdicţiei de vânzare a imobilului litigios şi vânzarea ulterioarã a imobilului cãtre terţi
9. În cursul procedurii menţionate mai sus, la data de 25 februarie 1998, reclamanţii au solicitat judecãtoriei de sector din Bucureşti sã înscrie în cartea funciarã interdicţia de vânzare a imobilului în litigiu. Din Adresa din data de 14 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti (paragraful 11 de mai jos) reiese cã cererea respectivã a fost admisã prin consemnarea unei "rezoluţii" a instanţei asupra cererii în cauzã.
10. Prin Încheierea de şedinţã din data de 2 iulie 1998, care menţiona cã "procedura a fost legal îndeplinitã" şi cã hotãrârea pronunţatã putea fi atacatã cu apel, instanţa a admis cererea lui P.M. de a ridica interdicţia de vânzare, observând cã acesta din urmã cunoştea procedura de fond, aflatã pe rol, şi cã nu existau motive serioase pentru o astfel de interdicţie. Pe baza acestei sentinţe şi a unui "certificat de sarcini al imobilului" eliberat la data de 1 iulie 1998 de grefa judecãtoriei, la data de 3 iulie 1998, P.M. le-a vândut imobilul în cauzã soţilor T. Conform afirmaţiilor reclamanţilor, ei nu au fost citaţi în aceastã procedurã incidentã şi nu au aflat decât mai târziu, la data de 17 noiembrie 1998, despre vânzarea imobilului cãtre soţii T., încheierea de şedinţã existând în dosarul de fond.
11. Reclamanţii s-au adresat autoritãţilor pentru a contesta modalitatea în care a fost ridicatã interdicţia de vânzare. Prin Adresa din data de 14 ianuarie 2002, N.C., judecãtor inspector de pe lângã Curtea de Apel Bucureşti, le-a rãspuns reclamanţilor cã "rezoluţia" din 25 ianuarie 1998 nu avea un temei legal, cã "certificatul de sarcini" din 1 iulie 1998 indica existenţa interdicţiei la data respectivã, cã încheierea de şedinţã din data de 2 iulie 1998 a fost pronunţatã legal şi cã pãrţile interesate nu au introdus apel împotriva acestei sentinţe, conform art. 336 din Codul de procedurã civilã (CPC). Reclamanţii au sesizat parchetul cu o plângere penalã împotriva lui P.M., pentru fals, şi cu o altã plângere penalã cu constituire de parte civilã, pentru fals şi abuz în serviciu, împotriva judecãtorilor N.C. şi A.D., aceastã din urmã judecãtoare fiind cea care a pronunţat încheierea de şedinţã din data de 2 iulie 1998. Reclamanţii nu au informat Curtea despre soluţionarea primei plângeri penale; cea de-a doua a fost respinsã ca neîntemeiatã prin rezoluţia de neîncepere a urmãririi penale datã la 14 decembrie 2002 de Parchetul de pe lângã Curtea Supremã de Justiţie.
12. Într-o altã procedurã, iniţiatã de reclamanţi la data de 24 ianuarie 2002 în contradictoriu cu soţii T., prin Sentinţa din 5 septembrie 2003, Judecãtoria Bucureşti a respins ca inadmisibilã acţiunea în anulare a contractului de vânzare-cumpãrare a imobilului în litigiu din data de 3 iulie 1998, cu motivarea cã pãrţile interesate nu au introdus-o împotriva tuturor pãrţilor la contractul respectiv. Din dosar rezultã cã reclamanţii nu au introdus apel împotriva acestei sentinţe.
II. Dreptul şi practica interne pertinente
13. Prevederile legale relevante, în vigoare la data evenimentelor, sunt descrise în hotãrârea SC Maşinexportimport Industrial Group SA împotriva României (nr. 22.687/03, § 22, 1 decembrie 2005).
14. Art. 331-339 din Codul de procedurã civilã (CPC) reglementeazã procedurile civile necontencioase, şi anume cele care nu urmãresc sã constate un drept împotriva unei persoane, ci care necesitã intervenţia instanţei în chestiuni legate de autorizaţii judiciare sau de mãsuri legale de supraveghere ori de protecţie. În cazul în care problema supusã instanţei este legatã de procedurã contencioasã aflatã pe rol, este competentã instanţa deja sesizatã cu cauza respectivã. Aceasta din urmã verificã dacã procedura are un caracter necontencios şi pronunţã o încheiere de şedinţã, care poate fi atacatã cu apel; termenul de apel curge de la data pronunţãrii sau comunicãrii hotãrârii. Pe de altã parte, apelul poate fi introdus de orice persoanã interesatã, chiar dacã cererea nu a fost îndreptatã împotriva sa şi chiar dacã ea nu a fost citatã în procedurã (art. 336). Apelul şi recursul împotriva hotãrârii respective sunt judecate în camera de consiliu.
CPC stabileşte termenul general de apel la 15 zile. Art. 103 din CPC prevede ipoteza repunerii în termenul de recurs, în cazul în care partea face dovada cã a fost împiedicatã "mai presus de voinţa ei" sã exercite calea de recurs în cauzã.
15. În ceea ce priveşte problema valabilitãţii contractului de vânzare-cumpãrare ulterior, referitor la un imobil dupã anularea contractului de vânzare-cumpãrare iniţial referitor la acelaşi imobil, doctrina şi jurisprudenţa internã au considerat cã principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, care ar conduce la anularea tuturor contractelor consecutive primului, cunoaşte o excepţie, întemeiatã pe motive de echitate socialã, în cazul în care terţul care a dobândit imobilul în mod oneros a fost de bunã-credinţã (vezi, printre altele, D. Chirica, Contracte speciale, Lumina Lex, 1997, pp. 66-67, acest autor bazând aceastã soluţie pe principiul error communis facit jus). Dacã buna-credinţã a terţului cumpãrãtor este prezumatã pânã la proba contrarie, existã totuşi exemple de jurisprudenţã internã în care, în funcţie de circumstanţele speciale ale speţei, instanţele au anulat contracte de vânzare-cumpãrare ulterioare din cauza relei-credinţe a terţilor şi chiar au pus mai presus protecţia persoanei lipsite de discernãmânt (şi pusã sub interdicţie) faţã de cea a terţului cumpãrãtor (deciziile definitive din 7 septembrie şi 15 octombrie 2001, pronunţate de Curtea de Apel Cluj şi, respectiv, de Curtea de Apel Bucureşti).
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 6 § 1 din Convenţie
16. Reclamanţii susţin cã anularea sentinţei definitive din data de 4 aprilie 2000 de cãtre Curtea Supremã de Justiţie în urma unui recurs în anulare formulat de procurorul general a încãlcat principiul securitãţii raporturilor juridice. Ei invocã art. 6 § 1 din Convenţie, care prevede urmãtoarele în partea sa relevantã:
Art. 6 § 1
"Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) a cauzei sale, de cãtre o instanţã (...), care va hotãrî (...) asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)"
A. Asupra admisibilitãţii
17. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de altã parte, Curtea constatã cã nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil.
B. Asupra fondului
18. Recunoscând cã dreptul la un proces echitabil presupune şi respectarea principiului securitãţii raporturilor juridice şi cã aceastã Curte a sancţionat deja reexaminarea de cãtre Curtea Supremã de Justiţie a unei decizii definitive în urma unui recurs în anulare (Brumãrescu împotriva României, [MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII), Guvernul subliniazã cã aceastã cale de atac a fost abrogatã în anul 2003.
19. Reclamanţii nu au comunicat observaţii pe fondul acestui capãt de cerere.
20. Curtea a soluţionat în mai multe rânduri cauze care ridicau probleme similare cu cea din cauza de faţã, în care a constatat încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie, din cauza rejudecãrii, în urma unui recurs în anulare formulat de procurorul general, a soluţiei date în mod definitiv unui litigiu (vezi, printre altele, Brumãrescu, menţionatã mai sus, §§ 61, SC Maşinexportimport Industrial Group SA, menţionatã mai sus, § 32, şi Piaţa Bazar Dorobanţi SRL împotriva României, nr. 37.513/03, § 23, 4 octombrie 2007).
21. Dupã ce a analizat cauza de faţã, Curtea considerã cã Guvernul nu a oferit niciun fapt sau argument convingãtor care sã poatã duce la o altã concluzie. În mod special, ea constatã cã instanţa supremã, sesizatã de procurorul general, a reanalizat cauza şi, printr-o interpretare diferitã a principiilor de drept aplicabile în speţã, a anulat, la data de 5 mai 2003, sentinţa pronunţatã la data de 4 aprilie 2000 şi confirmatã în ultimã instanţã prin Decizia din 21 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti. Sentinţa respectivã constatase nulitatea contractului de vânzare-cumpãrare încheiat în anul 1994 între G.F. şi P.M.
22. Având în vedere cele de mai sus şi probele aflate la dosar, Curtea constatã cã anularea de cãtre Curtea Supremã de Justiţie a hotãrârilor menţionate mai sus a încãlcat principiul securitãţii raporturilor juridice, aducând atingere dreptului reclamanţilor la un proces echitabil.
23. Prin urmare, a avut loc încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie.
II. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 1 din Protocolul nr. 1
24. Reclamanţii susţin încãlcarea dreptului acestora la respectarea bunurilor, cu motivarea cã admiterea recursului în anulare i-a lipsit de dreptul lor la moştenirea lui G.F. şi, în mod special, a imobilului în litigiu. Ei invocã art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmãtoarele:
Art. 1 din Protocolul nr. 1
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
25. Guvernul contestã cã a avut loc o ingerinţã disproporţionatã în dreptul reclamanţilor la respectarea bunurilor lor.
26. Având în vedere legãtura existentã între acest capãt de cerere şi cel întemeiat pe art. 6 § 1 din Convenţie menţionat mai sus, circumstanţele speţei, precum şi constatarea referitoare la încãlcarea dreptului reclamanţilor la securitatea drepturilor juridice (paragrafele 20-23 de mai sus), Curtea apreciazã cã trebuie sã declare prezentul capãt de cerere admisibil, dar cã nu este necesar sã analizeze separat dacã, în speţã, a avut loc încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 (vezi, mutatis mutandis, Stancu împotriva României, nr. 30390/02, § 48, 29 aprilie 2008).
III. Asupra celorlalte pretinse încãlcãri
27. Reclamanţii se plâng de inechitatea procedurii incidente referitoare la ridicarea interdicţiei de vânzare în legãturã cu imobilul în litigiu şi, în special, de lipsa citãrii în aceastã procedurã, precum şi de încãlcarea dreptului la egalitate între soţi, având în vedere afirmaţiile Curţii Supreme referitoare la calitatea primului reclamant de copil şi moştenitor al lui G.F. Ei invocã art. 6 § 1 din Convenţie şi art. 5 din Protocolul nr. 7.
28. În ceea ce priveşte capãtul de cerere întemeiat pe art. 6 § 1, presupunând chiar cã acest articol se poate aplica în speţã datoritã importanţei procedurii incidente în discuţie asupra realizãrii dreptului civil ce fãcea obiectul procedurii pe fond aflate pe rol [vezi, mutatis mutandis, Markass Car Hire Ltd. împotriva Ciprului (dec.), nr. 51.591/99, 23 octombrie 2001], Curtea observã cã reclamanţii, care erau asistaţi de un avocat, nu au introdus apel împotriva încheierii de şedinţã din 2 iulie 1998 dupã ce au aflat de existenţa sa la data de 17 noiembrie 1998 şi nu au solicitat sã fie repuşi în termenul de apel (paragrafele 11 şi 14 de mai sus). În ceea ce priveşte al doilea capãt de cerere menţionat mai sus, acesta nu este susţinut în niciun mod, motivarea Deciziei din data de 5 mai 2003 nefãcând sã reiasã nicio ingerinţã în dreptul respectiv.
Rezultã cã aceastã parte a cererii trebuie respinsã ca inadmisibilã pentru neepuizarea cãilor de recurs şi, respectiv, pentru lipsã vãditã de temeinicie, în conformitate cu art. 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
IV. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie
29. Conform art. 41 din Convenţie,
"Atunci când Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciu
30. Reclamanţii solicitã suma de 500.000 euro (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-au suferit, sumã ce reprezintã valoarea imobilului în litigiu estimatã pe bazã de anunţuri imobiliare. Pe de altã parte, ei solicitã şi suma de 500.000 EUR pentru prejudiciul moral cauzat prin suferinţele datorate în special admiterii de cãtre Curtea Supremã a recursului în anulare formulat de procurorul general.
31. Guvernul trimite un raport de expertizã ce evalueazã imobilul în litigiu la valoarea de 146.775 EUR. Considerând cã nu existã nicio legãturã de cauzalitate între prejudiciul moral pretins şi încãlcarea constatatã, acesta apreciazã, în orice caz, cã suma solicitatã cu acest titlu este excesivã.
32. Pe baza elementelor de care dispune, Curtea considerã cã reclamanţii nu au demonstrat cã prejudiciul material pretins este efectiv rezultatul încãlcãrii art. 6 § 1 pe care a constatat-o în speţã.
33. Pe de altã parte, Curtea reaminteşte cã, în caz de încãlcare a art. 6 din Convenţie, aplicarea principiului restitutio in integrum presupune ca reclamanţii sã fie puşi, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentã cu cea în care s-ar fi aflat dacã nu ar fi avut loc încãlcarea cerinţelor acestei prevederi [Piersack împotriva Belgiei (art. 50), Hotãrârea din 26 octombrie 1984, § 12, seria A nr. 85].
34. Într-o cauzã similarã în care a constatat numai încãlcarea art. 6 § 1 menţionat mai sus, Curtea a constatat cã, prin calea de atac a revizuirii prevãzute de art. 322 § 9 din CPC, dreptul român permite restabilirea situaţiei existente înainte de survenirea încãlcãrii constatate a art. 6. Ţinând cont de rolul sãu subsidiar, Curtea a apreciat cã reclamanta trebuie mai întâi sã sesizeze instanţele interne conform prevederilor menţionate mai sus (Sfrijan împotriva României, nr. 20.366/04, § 48, 22 noiembrie 2007). Având în vedere circumstanţele speţei, Curtea considerã cã în cauza de faţã se impune aceeaşi abordare şi cã cererea de daune materiale a reclamanţilor trebuie respinsã.
35. În schimb, aceasta apreciazã cã reclamanţii au suferit un prejudiciu moral din cauza încãlcãrii principiului securitãţii raporturilor juridice şi, prin aceasta, a dreptului lor la un proces echitabil. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41, Curtea îi alocã fiecãrui reclamant suma de 3.000 EUR cu acest titlu.
B. Cheltuieli de judecatã
36. Reclamanţii nu au formulat o cerere de rambursare a cheltuielilor de judecatã angajate în procedurile în faţa instanţelor interne sau în faţa Curţii.
C. Dobânzi moratorii
37. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. declarã cererea admisibilã în ceea ce priveşte capetele de cerere întemeiate pe art. 6 § 1 din Convenţie şi pe art. 1 din Protocolul nr. 1 referitoare la anularea Sentinţei definitive din data de 4 aprilie 2000 în urma unui recurs în anulare, şi inadmisibilã în rest;
2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie;
3. hotãrãşte cã nu este necesar sã analizeze capãtul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1;
4. hotãrãşte:
a) ca statul pârât sã îi plãteascã fiecãrui reclamant, în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, conform art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 3.000 EUR (trei mii euro), care va fi convertitã în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plãţii, pentru daune morale, plus orice sumã care ar putea fi datoratã cu titlu de impozit;
b) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuarea plãţii, aceastã sumã sã se majoreze cu o dobândã simplã având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de reparaţie echitabilã în rest.
Întocmitã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 27 ianuarie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
