Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
(Cererea nr. 28.266/05)
În Cauza Megheleş şi Popa împotriva României,
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Ann Power, judecãtori, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 23 septembrie 2008,
pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se aflã o cerere (nr. 28.266/05) îndreptatã împotriva României, prin care 2 cetãţeni ai acestui stat, doamnele Ana Megheleş şi Elena Popa (reclamantele), au sesizat Curtea la data de 21 iulie 2005 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamantele au fost reprezentate de domnul A. Iorgovan, decedat între timp, şi de domnul A. M. Mihãlcescu, avocaţi în Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul sãu, domnul Rãzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 16 februarie 2007, preşedintele Secţiei a treia a decis sã comunice cererea Guvernului. Astfel cum prevede art. 29 § 3 din Convenţie, acesta a decis, de asemenea, sã se analizeze în acelaşi timp admisibilitatea şi temeinicia cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
4. Reclamantele s-au nãscut în anul 1939 şi, respectiv, în anul 1937 şi locuiesc în Sicheviţa, judeţul Caraş-Severin.
5. În anul 1959, statul a preluat douã terenuri, unul în suprafaţã de 982 m² şi celãlalt în suprafaţã de 1.856 m², ce îi aparţineau lui A. L., bunicul reclamantelor, şi erau situate în satul Gornea (comuna Sicheviţa). La data respectivã nu a fost operatã nicio modificare în cartea funciarã.
6. La data de 16 mai 1997, Ministerul Agriculturii a transferat cele douã terenuri în patrimoniul societãţii comerciale A. Acesteia i s-a emis un titlu administrativ de proprietate.
A. Acţiunea în anulare a titlului de proprietate din 16 mai 1997 emis pe numele societãţii A.
7. Reclamantele au sesizat instanţele cu o acţiune vizând anularea titlului de proprietate eliberat la data de 16 mai 1997 societãţii A. Acestea arãtau cã terenurile îi aparţinuserã lui A. L., ale cãrui moştenitoare erau.
8. Prin Sentinţa din data de 18 ianuarie 2000, Curtea de Apel Timişoara a respins cererea reclamantelor. Instanţa a statuat cã acestea nu fãcuserã dovada dreptului lor de proprietate asupra terenurilor în litigiu, cu atât mai mult cu cât cererea lor de restituire formulatã în temeiul <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 le fusese respinsã de comisia administrativã competentã.
9. Prin Decizia din data de 21 septembrie 2001, Curtea Supremã de Justiţie a luat notã de faptul cã reclamantele renunţaserã, la data de 19 septembrie 2001, la recursul formulat împotriva hotãrârii Curţii de Apel Timişoara.
B. Acţiunea în revendicare formulatã împotriva societãţii A.
10. La data de 15 februarie 2001, reclamantele au chemat în judecatã societatea comercialã A., care se afla în posesia terenurilor, în faţa Judecãtoriei Moldova Nouã şi au solicitat restituirea acestora.
11. Prin Sentinţa din data de 26 iunie 2001, Judecãtoria Moldova Nouã a constatat cã bunicul reclamantelor figura în continuare în cartea funciarã ca proprietar şi a dispus restituirea terenurilor cãtre reclamante. De asemenea, instanţa a dispus ca acestea din urmã sã îi plãteascã societãţii comerciale A. contravaloarea construcţiilor aflate pe teren, şi anume 38.500.000 lei vechi.
12. Aceastã sentinţã a fost confirmatã în ultimã instanţã de Curtea de Apel Timişoara, la data de 28 februarie 2002. Curtea de apel a adãugat cã existenţa titlului administrativ de proprietate al societãţii A., precum şi respingerea acţiunii în anulare a acestui titlu, introdusã de reclamante, erau lipsite de relevanţã în cauzã.
13. Sentinţa din data de 26 iunie 2001 a fost pusã în executare la data de 18 iunie 2002 şi 14 martie 2003. La aceste date au fost întocmite procese-verbale de cãtre un executor judecãtoresc.
14. La o datã neprecizatã, procurorul general al României a formulat un recurs în anulare în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (denumitã în continuare Curtea de Casaţie) împotriva Sentinţei pronunţate de Judecãtoria Moldova Nouã la data de 26 iunie 2001, cu motivarea cã judecãtorii ar fi încãlcat legea.
15. Prin Decizia din data de 18 mai 2005, Curtea de Casaţie a admis recursul în anulare, a casat Sentinţa din data de 26 iunie 2001 şi, pe fond, a respins cererea de restituire a reclamantelor. Aceasta a arãtat cã restituirea terenurilor pe care statul comunist le confiscase fãcea obiectul <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 . Or, reclamantele depuseserã o cerere de restituire a acestor terenuri, ce fusese respinsã de comisia administrativã competentã deoarece pãrţii pârâte i se emisese între timp un titlu administrativ de proprietate referitor la terenurile revendicate. În plus, acţiunea în anulare a acestui titlu de proprietate fusese respinsã definitiv prin Sentinţa din 18 ianuarie 2000 a Curţii de Apel Timişoara.
II. Dreptul intern pertinent
16. La data evenimentelor, articolele relevante din Codul de procedurã civilã prevedeau urmãtoarele:
ARTICOLUL 330
"Procurorul general, din oficiu sau la cererea Ministrului Justiţiei, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremã de Justiţie, hotãrârile judecãtoreşti irevocabile pentru urmãtoarele motive:
(...)
2. când prin hotãrârea atacatã s-a produs o încãlcare esenţialã a legii, ce a determinat o soluţionare greşitã a cauzei pe fond, ori aceastã hotãrâre este vãdit netemeinicã (...)."
ARTICOLUL 330^1
"În cazurile prevãzute de art. 330 pct. 1 şi 2, recursul în anulare se poate declara în termen de 1 an de la data când hotãrârea judecãtoreascã a rãmas irevocabilã."
17. Art. 330 şi 330^1 au fost abrogate prin <>art. I pct. 17 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã.
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 6 § 1 din Convenţie
18. Reclamantele susţin cã repunerea în discuţie a Sentinţei definitive a Judecãtoriei Moldova Nouã din 26 iunie 2001 prin Decizia Curţii de Casaţie din 18 mai 2005 a încãlcat principiul securitãţii raporturilor juridice. În plus, dreptul lor de acces la o instanţã ar fi fost încãlcat prin faptul cã Curtea de Casaţie a admis recursul în anulare invocând prevederile <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 , care constituie o procedurã de restituire specialã, care nu ar împiedica, în opinia lor, introducerea unei acţiuni în revendicare întemeiatã pe dreptul comun. Prin urmare, ele susţin cã ar fi avut loc încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie, care prevede urmãtoarele în partea sa relevantã:
"Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã (...) care va hotãrî (...) asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)."
A. Asupra admisibilitãţii
19. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este vãdit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de altã parte, Curtea constatã cã acesta nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil.
B. Asupra fondului
1. Argumentele pãrţilor
20. Guvernul face trimitere la Cauza Brumãrescu, în care Curtea a constatat încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie din cauza repunerii în discuţie a unei hotãrâri definitive în urma introducerii unui recurs în anulare de cãtre procurorul general, care dispunea în acest scop de o putere discreţionarã (Brumãrescu împotriva României, [MC], nr. 28.342/95, § 62, CEDO 1999-VII). În opinia Guvernului, recursul în anulare introdus de procurorul general urmãrea sã garanteze respectarea principiului legalitãţii, deoarece scopul Curţii de Casaţie a fost sã concilieze douã hotãrâri judecãtoreşti contradictorii, şi anume Hotãrârea Curţii de Apel Timişoara din 18 ianuarie 2000 şi cea a Judecãtoriei Moldova Nouã din 26 iunie 2001. Guvernul reaminteşte cã Codul de procedurã civilã a fost modificat, eliminând calea extraordinarã de atac a recursului în anulare în materie civilã.
21. În final, Guvernul considerã cã dreptul de acces al reclamantelor la o instanţã nu a fost încãlcat prin faptul cã Curtea de Casaţie a luat în calcul respingerea cererii de restituire introduse de pãrţile interesate în cadrul procedurii administrative prevãzute de legea fondului funciar, deoarece aceastã lege prevede o procedurã administrativã prealabilã şi orice hotãrâre luatã în acest cadru de o autoritate administrativã poate face obiectul unei analize de cãtre instanţe.
22. Reclamantele nu au prezentat observaţii drept rãspuns la observaţiile Guvernului.
2. Aprecierea Curţii
23. Curtea reaminteşte cã dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 § 1 din Convenţie, trebuie sã se interpreteze în lumina preambulului Convenţiei, care enunţã supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securitãţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia datã în mod definitiv oricãrui litigiu de cãtre instanţele judecãtoreşti sã nu mai fie supusã unei noi judecãţi (Cauza Brumãrescu, citatã mai sus, § 61). În virtutea acestui principiu, nicio parte nu este abilitatã sã solicite reverificarea unei hotãrâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine reanalizarea cauzei şi o nouã hotãrâre în ceea ce o priveşte. Instanţele superioare nu trebuie sã îşi foloseascã puterea de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a proceda la o nouã analizã. Supervizarea nu trebuie sã devinã o cale de atac deghizatã. Nu trebuie sã se facã derogare de la acest principiu decât dacã o impun motive substanţiale şi imperioase (Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX).
24. În speţã, în mãsura în care Guvernul susţine cã Sentinţa Judecãtoriei Moldova Nouã din 26 iunie 2001, astfel cum a fost confirmatã în ultimã instanţã de Curtea de Apel Timişoara la data de 28 februarie 2002, era rezultatul unei erori de drept, Curtea reaminteşte cã simplul fapt cã ar putea exista douã puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauzã (Cauza Riabykh, citatã mai sus, § 52). În acest sens, Curtea observã cã Curtea de Apel Bucureşti apreciase deja, în Decizia sa din 28 februarie 2002, cã titlul administrativ de proprietate al societãţii A., precum şi respingerea acţiunii în anulare a acestui titlu, introdusã de reclamante, erau lipsite de relevanţã pentru cauzã.
25. Mai mult, Curtea remarcã faptul cã anularea unei hotãrâri judecãtoreşti definitive nu a fost motivatã, în speţã, de existenţa unor probe noi, care nu se aflaserã la dispoziţia pãrţilor pânã atunci, şi care erau de naturã sã influenţeze soluţionarea procedurii (Pravednaya împotriva Rusiei, nr. 69.529/01, § 27, 18 noiembrie 2004).
26. În plus, în cauza de faţã regãsim alte douã elemente care au determinat Curtea, în Cauza Brumãrescu, sã constate încãlcarea principiului securitãţii raporturilor juridice şi, prin urmare, încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie, şi anume intervenţia într-un litigiu civil a procurorului general, care nu era parte la procedurã, şi repunerea pe rol a unei hotãrâri definitive ce dobândise autoritate de lucru judecat şi care, mai mult, fusese executatã.
27. Aceste elemente îi sunt suficiente Curţii pentru a constata cã anularea Sentinţei definitive din 26 iunie 2001 a dus la încãlcarea dreptului reclamantelor la un proces echitabil.
28. Prin urmare, a avut loc încãlcarea art. 6 § 1.
29. Având în vedere concluziile de mai sus, Curtea apreciazã cã nu este necesar sã analizeze separat capãtul de cerere al reclamantelor referitor la încãlcarea dreptului lor de acces la o instanţã (vezi Konnerth împotriva României, nr. 21.118/02, § 51, 12 octombrie 2006).
II. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 1 din Protocolul nr. 1
30. Reclamantele se plâng de faptul cã Decizia Curţii de Casaţie din 18 mai 2005 ar fi avut ca efect încãlcarea dreptului acestora la respectarea bunurilor lor, astfel cum este recunoscut acesta în art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmãtoarele:
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilitãţii
31. Curtea constatã cã acest capãt de cerere nu este vãdit neîntemeiat, în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. De asemenea, Curtea constatã cã acesta nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil.
B. Asupra fondului
1. Argumentele pãrţilor
32. Guvernul admite cã reclamantele deţineau bunuri în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 în temeiul Sentinţei Judecãtoriei Moldova Nouã din 26 iunie 2001. Prin urmare, ele au suferit o ingerinţã în dreptul lor la respectarea acestor bunuri din cauza anulãrii sentinţei respective prin Decizia Curţii de Casaţie din 18 mai 2005.
33. Cu toate acestea, Guvernul considerã cã ingerinţa era justificatã faţã de art. 1 din Protocolul nr. 1, din moment ce ea era legalã, urmãrea un scop legitim şi era proporţionalã.
34. În ceea ce priveşte respectarea principiului legalitãţii, Guvernul aratã cã ingerinţa se bazeazã pe prevederile art. 330 şi 330^1 din Codul de procedurã civilã, astfel cum erau redactate la data evenimentelor.
35. Cât priveşte scopul legitim urmãrit, acesta susţine cã ingerinţa era necesarã în vederea respectãrii dreptului altora.
36. În final, el considerã cã ingerinţa era proporţionalã, deoarece Decizia Curţii de Casaţie din 18 mai 2005 nu a fãcut decât sã corecteze o eroare de drept.
37. Reclamantele nu au prezentat observaţii în rãspuns la observaţiile Guvernului.
2. Aprecierea Curţii
38. Curtea observã încã de la început cã pãrţile sunt de aceeaşi pãrere când considerã cã anularea Sentinţei definitive a Judecãtoriei Moldova Nouã din 26 iunie 2001 de cãtre Curtea de Casaţie constituie o ingerinţã în respectarea bunurilor reclamantelor.
39. Curtea reaminteşte faptul cã o privare de proprietate ce intrã în sfera celei de-a doua norme prevãzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 nu se justificã decât dacã se demonstreazã în special faptul cã ea a avut loc pentru o cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege. Mai mult, orice ingerinţã în folosirea proprietãţii trebuie sã respecte criteriul de proporţionalitate. Curtea nu înceteazã sã reaminteascã faptul cã un just echilibru trebuie pãstrat între cerinţele interesului general al comunitãţii şi imperativele de apãrare a drepturilor fundamentale ale omului. Grija pentru asigurarea acestui echilibru este inerentã întregii Convenţii. Echilibrul ce trebuie pãstrat este distrus dacã individul respectiv suportã o sarcinã specialã şi exorbitantã (Sporrong şi Lţnnrot din 23 septembrie 1982, seria A nr. 52, pp. 26-28, §§ 69-74 şi Cauza Brumãrescu, citatã mai sus, § 76).
40. În speţã, Curtea observã încã de la început cã nu s-a contestat faptul cã ingerinţa în dreptul reclamantelor la respectarea bunurilor lor a avut loc în condiţiile prevãzute de lege, şi anume conform prevederilor Codului de procedurã civilã ce reglementeazã recursul în anulare.
41. Curtea observã cã Guvernul invocã o eroare de drept a instanţelor ordinare pentru a justifica ingerinţa în dreptul la respectarea bunurilor reclamantelor. În acest sens, Curtea apreciazã cã, în ciuda marjei de apreciere de care dispune statul în materie, aceastã pretinsã eroare nu poate fi de ajuns pentru a justifica lipsirea de un bun dobândit în deplinã legalitate în urma unui litigiu civil soluţionat în mod definitiv.
42. Mai mult, presupunând chiar sã s-ar putea demonstra cã lipsirea de proprietate a servit pentru o cauzã de interes public, Curtea considerã cã justul echilibru a fost înlãturat şi cã reclamantele au suportat o sarcinã specialã şi exorbitantã, din moment ce au fost lipsite de douã terenuri fãrã a primi nicio despãgubire care sã reflecte valoarea realã a acestora.
43. Având în vedere cele de mai sus şi jurisprudenţa sa în materie, Curtea apreciazã cã, în speţã, zãdãrnicirea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra bunurilor lor le-a fãcut sã suporte o sarcinã disproporţionatã şi excesivã, incompatibilã cu dreptul la respectarea bunurilor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, a avut loc încãlcarea acestei prevederi.
III. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenţie
44. Conform art. 41 din Convenţie,
"Dacã Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacã dreptul intern al înaltei pãrţi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinţelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrţii lezate, dacã este cazul, o reparaţie echitabilã."
A. Prejudiciu
45. Reclamantele solicitã suma de 10.000 euro (EUR) pentru prejudiciul material pe care pretind cã l-au suferit, sumã ce reprezintã valoarea de piaţã a celor douã terenuri în litigiu. În scrisoarea din 19 aprilie 2007, reclamantele îşi evalueazã pretenţiile la 20.000 EUR, însã fãrã a menţiona dacã este vorba de un prejudiciu material sau moral. În scrisoarea din 2 iulie 2008, reclamantele precizeazã cã solicitã în primul rând restituirea terenurilor în litigiu şi cã suma de 20.000 EUR ar acoperi în realitate prejudiciul material şi moral suferit.
46. Guvernul precizeazã în primul rând cã nu a fost stabilitã nicio legãturã de cauzalitate între pretenţiile reclamantelor şi pretinsa încãlcare a Convenţiei. Apoi, acesta atrage atenţia asupra faptului cã reclamantele nu au prezentat niciun document justificativ referitor la valoarea de piaţã a terenurilor pe care o pretind. În ceea ce îl priveşte, Guvernul prezintã adrese de la Primãria Sicheviţa şi de la Camera Notarilor Publici Timişoara, care menţioneazã valorile minime şi maxime ale terenurilor în comuna Sicheviţa (între 0,25 şi 1 euro/m² pentru terenurile în extravilan şi între 1 şi 2,50 euro/m² pentru terenurile în intravilan). În mãsura în care suma solicitatã, şi anume 20.000 EUR, poate fi consideratã ca fiind referitoare şi la prejudiciul moral, Guvernul considerã cã aceasta este excesivã şi face trimitere în acest sens la jurisprudenţa Curţii în materie. În final, Guvernul considerã cã hotãrârea Curţii ar putea constitui, în sine, o reparaţie suficientã a prejudiciului moral suferit.
47. Curtea reaminteşte cã o hotãrâre ce constatã o încãlcare atrage pentru statul pârât obligaţia juridicã faţã de Convenţie de a pune capãt încãlcãrii şi de a-i înlãtura consecinţele. Dacã dreptul intern nu permite decât o înlãturare parţialã a consecinţelor acestei încãlcãri, art. 41 din Convenţie îi conferã Curţii puterea de a acorda o reparaţie pãrţii lezate prin actul sau omisiunea faţã de care a fost constatatã o încãlcare a Convenţiei. În exercitarea acestei puteri, ea dispune de o anumitã marjã de apreciere; adjectivul "echitabilã" şi expresia "dacã este cazul" demonstreazã acest lucru.
48. Printre elementele luate în considerare de Curte atunci când statueazã în materie se numãrã prejudiciul material, adicã pierderile efectiv suferite ca o consecinţã directã a încãlcãrii pretinse, şi prejudiciul moral, adicã reparaţia stãrii de nelinişte, a neplãcerilor şi incertitudinilor ce rezultã din aceastã încãlcare, precum şi alte daune nepatrimoniale (vezi, printre altele, Ernestina Zullo împotriva Italiei, nr. 64.897/01, § 25, 10 noiembrie 2004).
49. În plus, acolo unde diferitele elemente ce constituie prejudiciul nu se preteazã la un calcul exact sau acolo unde distincţia dintre prejudiciul material şi prejudiciul moral se dovedeşte a fi dificilã, Curtea ar putea fi obligatã sã le analizeze global (Comingersoll împotriva Portugaliei [MC], nr. 35.382/97, § 29, CEDO 2000-IV).
50. În circumstanţele speţei, Curtea apreciazã cã restituirea celor douã terenuri în suprafaţã de 982 m² şi de 1.856 m², situate în satul Gornea din comuna Sicheviţa (judeţul Caraş-Severin) şi al cãror drept de proprietate a fost confirmat prin Sentinţa definitivã a Judecãtoriei Moldova Nouã din 26 iunie 2001, le-ar repune pe reclamante, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentã cu cea în care s-ar fi aflat dacã cerinţele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încãlcate. Dacã statul pârât nu procedeazã la aceastã restituire în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri, Curtea hotãrãşte ca acesta sã le plãteascã împreunã pãrţilor interesate, cu titlu de daune materiale, o sumã care sã corespundã cu valoarea actualã a terenurilor.
51. Ţinând cont de informaţiile de care dispune cu privire la preţurile de pe piaţa imobiliarã localã şi de elementele furnizate de pãrţi, Curtea estimeazã valoarea de piaţã actualã a terenurilor la 5.000 EUR.
52. În acest sens, ea considerã cã anularea Sentinţei definitive din 26 iunie 2001 de cãtre Curtea de Casaţie a atras dupã sine o gravã încãlcare a dreptului reclamantelor la respectarea bunurilor lor, ceea ce constituie un prejudiciu moral. Având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa şi statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenţie, Curtea le acordã împreunã reclamantelor suma de 3.500 EUR pentru prejudiciul moral suferit.
B. Cheltuieli de judecatã
53. Reclamantele mai solicitã şi suma de 3.000 EUR pentru cheltuielile de judecatã angajate în faţa instanţelor interne şi în faţa Curţii.
54. Guvernul nu se opune acordãrii unei sume pentru cheltuieli de judecatã, cu condiţia sã fie vorba de cheltuieli reale, necesare şi rezonabile.
55. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecatã decât în mãsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului lor. În lipsa oricãrui document justificativ, Curtea nu le acordã reclamantelor nicio sumã cu acest titlu.
C. Dobânzi moratorii
56. Curtea considerã potrivit ca rata dobânzii moratorii sã se bazeze pe rata dobânzii facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. declarã cererea admisibilã;
2. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 6 § 1 din Convenţie din cauza lipsei unui proces echitabil;
3. hotãrãşte cã nu este necesar sã analizeze capãtul de cerere întemeiat pe art. 6 § 1 din Convenţie referitor la refuzul dreptului de acces la o instanţã;
4. hotãrãşte cã a avut loc încãlcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
5. hotãrãşte:
a) ca statul pârât sã le restituie reclamantelor terenurile în suprafaţã de 982 m² şi, respectiv, 1.856 m², situate în satul Gornea din comuna Sicheviţa (judeţul Caraş-Severin), în cel mult 3 luni de la data rãmânerii definitive a prezentei hotãrâri conform art. 44 § 2 din Convenţie;
b) ca, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât sã le plãteascã împreunã reclamantelor, în acelaşi termen de 3 luni, 5.000 EUR (cinci mii euro) cu titlu de daune materiale;
c) ca, în orice caz, statul pârât sã le plãteascã împreunã reclamantelor 3.500 EUR (trei mii cinci sute euro) cu titlu de daune morale;
d) ca sumele respective sã fie convertite în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plãţii, iar la acestea sã fie adãugate orice sumã ce ar putea fi datoratã cu titlu de impozit;
e) ca, începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi pânã la efectuarea plãţii, aceastã sumã sã se majoreze cu o dobândã simplã având o ratã egalã cu cea a facilitãţii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene valabilã în aceastã perioadã, majoratã cu 3 puncte procentuale.
6. respinge cererea de reparaţie echitabilã în rest.
Întocmitã în limba francezã, ulterior fiind comunicatã în scris la data de 14 octombrie 2008, pentru a face aplicarea art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
