Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECRET Nr. 83 din 23 iulie 1975 privind ratificarea unor conventii ale Organizatiei Internationale a Muncii
Din anul 1919, cînd a luat fiinta Organizaţia Internationala a Muncii, şi pînã astãzi, conferinţele anuale ale acestui for internaţional au aprobat un numãr de 140 convenţii, din care în ţara noastrã, care se numara printre membrii fondatori ai acestei organizaţii, a ratificat în total 30 de convenţii. Prin alãturatul decret al Consiliului de Stat se ratifica încã 8 convenţii al Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi anume: 1. Convenţia nr. 127 din 28 iunie 1967 privind greutatea maxima a incarcaturilor care pot fi transportate de un singur lucrator; 2. Convenţia nr. 129 din 25 iunie 1969 privind inspecţia muncii în agricultura; 3. Convenţia nr. 131 din 24 iunie 1970 privind fixarea salariului minim, în special în ce priveşte ţãrile în curs de dezvoltare; 4. Convenţia nr. 134 din 30 octombrie 1970 privind prevenirea accidentelor de munca ale navigatorilor maritimi; 5. Convenţia nr. 135 din 23 iunie 1971 privind protecţia reprezentanţilor lucrãtorilor în întreprinderi şi înlesnirile ce se acorda acestora; 6. Convenţia nr. 136 din 23 iunie 1971 privind protecţia contra riscurilor de intoxicatie datorate benzenului; 7. Convenţia nr. 137 din 25 iunie 1973 privind repercursiunile sociale ale noilor metode de lucru în porturi; 8. Convenţia nr. 138 din 26 iunie 1973 privind virsta minima de încadrare în munca. Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decreteazã: Se ratifica urmãtoarele convenţii internaţionale în materie de munca şi ocrotiri sociale, adoptate de cãtre Conferinţa generalã a Organizaţiei Internaţionale a Muncii: 1. Convenţia nr. 127 din 28 iunie 1967 privind greutatea maxima a incarcaturilor care pot fi transportate de un singur lucrator; 2. Convenţia nr. 129 din 25 iunie 1969 privind inspecţia muncii în agricultura; 3. Convenţia nr. 131 din 24 iunie 1970 privind fixarea salariului minim, în special în ce priveşte ţãrile în curs de dezvoltare; 4. Convenţia nr. 134 din 30 octombrie 1970 privind prevenirea accidentelor de munca ale navigatorilor maritimi; 5. Convenţia nr. 135 din 23 iunie 1971 privind protecţia reprezentanţilor lucrãtorilor în întreprinderi şi înlesnirile ce se acorda acestora; 6. Convenţia nr. 136 din 23 iunie 1971 privind protecţia contra riscurilor de intoxicatie datorate benzenului; 7. Convenţia nr. 137 din 25 iunie 1973 privind repercursiunile sociale ale noilor metode de lucru în porturi; 8. Convenţia nr. 138 din 26 iunie 1973 privind virsta minima de încadrare în munca. CONFERINŢA INTERNATIONALA A MUNCII
Convenţia nr. 127 CONVENŢIE
privind greutatea maxima a incarcaturilor care pot fi transportate de un singur lucrator*) Conferinţa generalã a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocatã la Geneva de cãtre Consiliul de administraţie a Biroului Internaţional al Muncii şi reunita aici la 7 iunie 1967 în cea de a cincizeci şi una sesiune a sa, dupã ce a hotãrît sa adopte diferite propuneri privind greutatea maxima a incarcaturilor care pot fi transportate de un singur lucrator, problema care constituie cel de-al saselea punct al ordinii de zi a sesiunii, dupã ce a hotãrît ca aceste propuneri sa ia forma unei convenţii internaţionale, adopta, la 28 iunie 1967, urmãtoarea convenţie care se va numi Convenţie asupra greutatilor maxime, 1967: ART. 1 În sensul prezentei convenţii: a) expresia transport manual de incarcaturi indica orice transport a cãrui greutate a încãrcãturii este suportatã în întregime de cãtre un singur lucrator; ea include ridicarea şi aşezarea încãrcãturii; b) expresia transport manual regulat de incarcaturi indica orice activitate consacratã în mod continuu sau esenţial transportului manual de incarcaturi sau care comporta în mod normal, chiar cu discontinuitate, transportul manual de incarcaturi; c) expresia lucrator tinar se referã la orice lucrator a cãrui virsta este sub 18 ani. ART. 2 1. Prezenta convenţie se aplica transportului manual regulat de incarcaturi. 2. Prezenta convenţie se aplica tuturor sectoarelor de activitate economicã pentru care statul membru interesat poseda un sistem de inspecţie a muncii. ART. 3 Este interzis ca unui lucrator sa i se pretindã sau sa i se admitã sa transporte manual incarcaturi a cãror greutate risca sa-i pericliteze sãnãtatea sau securitatea. ART. 4 În scopul aplicãrii principiului enuntat în art. 3 de mai sus, statele membre vor tine seama de toate condiţiile în care trebuie executatã munca. ART. 5 Fiecare stat membru va lua mãsurile necesare pentru ca orice lucrator repartizat la transportul manual de incarcaturi mai grele sa primeascã în prealabil o instruire cu privire la metodele de lucru pe care urmeazã sa le foloseascã, în vederea ocrotirii sãnãtãţii şi a evitãrii accidentelor. ART. 6 În vederea limitãrii sau inlesnirii transportului manual de incarcaturi se vor folosi, pe cît posibil, mijloace tehnice adecvate. ART. 7 1. Repartizarea femeilor şi a lucrãtorilor tineri la transportul manual de incarcaturi grele va fi limitatã. 2. Atunci cînd la transportul manual de incarcaturi sînt repartizate femei sau lucrãtori tineri, greutatea maxima a incarcaturilor respective va trebui sa fie în mod categoric inferioarã celei admise pentru bãrbaţi. ART. 8 Fiecare stat membru va lua, pe calea legislaţiei naţionale sau prin orice alta metoda conformã cu practica şi condiţiile naţionale şi consultindu-se cu organizaţiile cele mai reprezentative ale celor care angajeazã şi ale lucrãtorilor, interesate, mãsurile necesare pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor prezentei convenţii. ART. 9 Ratificarile formale ale prezentei convenţii vor fi comunicãrile directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, care le va inregistra. ART. 10 1. Prezenta convenţie nu va obliga decît statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii a cãror ratificare va fi înregistratã de directorul general. 2. Ea va intra în vigoare dupã 12 luni de la înregistrarea de cãtre directorul general a primelor doua ratificãri din partea statelor membre. 3. Drept urmare, aceasta convenţie va intra în vigoare, pentru fiecare stat membru, la 12 luni dupã data la care va fi înregistratã ratificarea sa. ART. 11 1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie o poate denunta la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrãrii în vigoare iniţiale a convenţiei, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de cãtre acesta. Denunţarea nu va avea efect decît dupã un an de la înregistrarea ei. 2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, timp de un an dupã expirarea perioadei de 10 ani menţionatã la paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de denunţare prevãzutã de prezentul articol, va fi ţinut pentru o noua perioada de 10 ani şi, drept urmare, va putea sa denunţe prezenta convenţie la expirarea fiecãrei perioade de 10 ani, în condiţiile prevãzute de prezentul articol. ART. 12 1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificãrilor şi denuntarilor care îi vor fi comunicate de cãtre statele membre ale organizaţiei. 2. Notificind statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei de-a doua ratificãri care i-a fost comunicatã, directorul general va atrage atenţia statelor membre ale organizaţiei asupra datei la care prezenta convenţie va intra în vigoare. ART. 13 Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Organizaţiei Internaţionale a Muncii, în vederea înregistrãrii, în conformitate cu art. 102 din Carta Naţiunilor Unite, informaţii complete cu privire la toate ratificarile şi toate actele de denunţare înregistrate potrivit articolelor precedente. ART. 14 Ori de cîte ori va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta conferintei generale un raport asupra aplicãrii prezentei convenţii şi va examina dacã este cazul sa înscrie pe ordinea de zi a conferintei problema revizuirii totale sau parţiale a acesteia. ART. 15 1. În cazul în care conferinţa va adopta o noua convenţie de revizuire, totalã sau parţialã, a prezentei convenţii şi dacã noua convenţie nu va dispune altfel: a) ratificarea de cãtre un stat membru a noii convenţii de revizuire va determina, de plin drept, fãrã a se mai tine seama de dispoziţiile art. 11 de mai sus, denunţarea imediata a prezentei convenţii, cu condiţia ca noua convenţie de revizuire sa fi intrat în vigoare; b) cu începere de la data intrãrii în vigoare a noii convenţii de revizuire, prezenta convenţie va inceta sa mai fie deschisã ratificãrii de cãtre statele membre. 2. Prezenta convenţie va rãmîne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul sau, pentru statele membre care au ratificat-o dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire. ART. 16 Versiunile franceza şi engleza ale textului prezentei convenţii au aceeaşi valabilitate. * Traducere CONFERINŢA INTERNATIONALA A MUNCII
Convenţia nr. 129 CONVENŢIE
privind inspecţia muncii în agricultura, 1969* Conferinţa generalã a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocatã la Geneva de cãtre Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi reunita aici la 4 iunie 1969 în cea de-a cincizeci şi treia sesiune a sa, luind nota de convenţiile internaţionale ale muncii existente privind inspecţia muncii, cum sînt Convenţia asupra inspecţiei muncii, 1947, care se aplica în industrie şi comerţ, şi Convenţia asupra plantaţiilor, 1958, care se aplica anumitor întreprinderi agricole, luind în considerare ca este de dorit ca în prezent sa fie adoptate norme internaţionale asupra inspecţiei muncii în agricultura, în general, dupã ce a hotãrît sa adopte diferite propuneri privind inspecţia muncii în agricultura, problema care constituie cel de al patrulea punct al ordinii de zi a sesiunii, dupã ce a hotãrît ca aceste propuneri sa capete forma unei convenţii internaţionale, adopta, la 25 iunie 1969, urmãtoarea convenţie, care se va numi Convenţie asupra inspecţiei muncii (agricultura), 1969: ART. 1 1. În sensul prezentei convenţii, termenul întreprindere agricolã cuprinde întreprinderi sau pãrţi ale întreprinderilor care au ca obiect agricultura, creşterea animalelor, silvicultura, horticultura, transformarea primara a produselor agricole de cãtre cel care le exploateazã sau orice alta forma de activitate agricolã. 2. Dacã este necesar, autoritatea competenta va determina, dupã consultarea organizaţiilor cele mai reprezentative ale celor care angajeazã şi ale lucrãtorilor, interesate, dacã acestea exista, linia de demarcare între agricultura, pe de o parte, şi industrie şi comerţ, pe de alta parte, în asa fel încît nici o întreprindere agricolã sa nu ramina în afarã sistemului naţional de inspecţie a muncii. 3. În cazurile de neclaritate dacã convenţia se aplica sau nu unei întreprinderi sau unei pãrţi dintr-o întreprindere, problema va fi soluţionatã de autoritatea competenta. ART. 2 În prezenta convenţie, termenul dispoziţii legale cuprinde, în afarã de legislaţie, hotãrîrile arbitrale şi contractele colective care au putere de lege şi a cãror aplicare cade în sarcina inspectorilor muncii. ART. 3 Orice stat membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii care aplica prezenta convenţie trebuie sa aibã un sistem de inspecţie a muncii în agricultura. ART. 4 Sistemul de inspecţie a muncii în agricultura se va aplica întreprinderilor agricole în care lucreazã lucrãtori salariaţi sau ucenici, oricare le-ar fi modul de remunerare, natura, forma sau durata contractului lor de munca. ART. 5 1. Orice stat membru care ratifica prezenta convenţie poate ca, printr-o declaraţie anexatã la ratificarea sa, sa-şi ia obligaţia sa extindã sistemul sau de inspecţie a muncii din agricultura la una sau mai multe dintre categoriile urmãtoare de persoane care lucreazã în întreprinderile agricole: a) fermieri care nu folosesc mina de lucru din afarã, dijmasi şi alte categorii asemãnãtoare de lucrãtori agricoli; b) persoane asociate la administrarea unei întreprinderi colective, cum sînt membrii unei cooperative; c) membrii familiei celui care exploateazã pãmîntul, asa cum sînt definiţi de legislaţia nationala. 2. Drept urmare, orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie va putea sa facã cunoscut directorului general al Biroului Internaţional al Muncii o declaraţie prin care se angajeazã sa extindã sistemul sau de inspecţie a muncii din agricultura la una sau mai multe dintre categoriile de persoane enumerate la paragraful precedent, care n-au fost încã menţionate într-o declaraţie anterioarã. 3. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie va indica, în rapoartele pe care este obligat sa le prezinte în baza art. 22 al Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, în ce mãsura a dat urmare sau îşi propune sa dea urmare dispoziţiilor convenţiei în ce priveşte acele categorii de persoane enumerate la paragraful 1 de mai sus, care nu a fãcut obiectul unor astfel de declaraţii. ART. 6 1. Sistemul de inspecţie a muncii în agricultura va avea urmãtoarele sarcini: a) sa asigure aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de munca ale lucrãtorilor în exercitarea profesiei lor, cum sînt dispoziţiile privind durata muncii, salariile, repausul sãptãmînal şi concediile, securitatea, igiena şi bunãstarea, munca femeilor, a copiilor şi a adolescentilor şi alte materii conexe, în mãsura în care inspectorii de munca au ca sarcina asigurarea aplicãrii amintitelor dispoziţii; b) sa furnizeze, celor care angajeazã şi lucrãtorilor, informaţii şi sfaturi tehnice asupra mijloacelor cele mai eficiente de respectare a dispoziţiilor legale; c) sa atragã atenţia autoritãţii competente asupra defectuozitatilor sau abuzurilor care nu-şi gãsesc o acoperire corespunzãtoare în dispoziţiile legale în vigoare şi sa facã acesteia propuneri privind îmbunãtãţirea legislaţiei. 2. Legislaţia nationala poate incredinta inspectorilor muncii din agricultura funcţii de asistenta sau de control în ce priveşte aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de viata ale lucrãtorilor şi familiilor lor. 3. Dacã inspectorilor muncii din agricultura li se încredinţeazã şi alte funcţii, acestea nu trebuie sa împiedice exercitarea funcţiilor lor principale şi nici sa aducã în vreun fel oarecare prejudicii autoritãţii sau imparţialitãţii necesare inspectorilor în relaţiile lor cu cei care angajeazã şi cu lucrãtorii. ART. 7 1. Inspecţia muncii în agricultura va fi plasata sub supravegherea şi controlul unui organ central, dacã aceasta subordonare este compatibila cu practica administrativã a statului membru. 2. În cazul unui stat federativ, expresia "organ central" poate indica un organ central stabilit fie la nivel federal, fie la nivelul unei dintre entitatile componente ale federaţiei. 3. Inspecţia muncii în agricultura va putea fi asigurata, de exemplu: a) printr-un organ unic de inspecţie a muncii, competent pentru toate ramurile activitãţii economice; b) printr-un organ unic de inspecţie a muncii care sa aibã o specializare funcţionalã asigurata prin pregãtirea adecvatã a inspectorilor însãrcinaţi cu exercitarea funcţiei lor în agricultura; c) printr-un organ unic de inspecţie a muncii care sa aibã o specializare institutionala asigurata prin crearea unui serviciu calificat tehnic al cãrui agenţi îşi vor exercita funcţiile lor în agricultura; d) printr-o inspecţie specializatã insarcinata cu exercitarea funcţiilor sale în agricultura, dar a carei activitate va fi plasata sub supravegherea unui organ central avînd aceleaşi prerogative în materie de inspecţie a muncii în alte ramuri ale activitãţii economice ca industrie, transporturi şi comerţ. ART. 8 1. Personalul inspecţiei muncii din agricultura trebuie sa fie format din funcţionari publici al cãror statut şi condiţii de serviciu sa le asigure stabilitatea în funcţie şi sa-i facã independenţi fata de orice schimbãri de guvern şi orice influenta dãunãtoare din afarã. 2. Atunci cînd legislaţia sau practica nationala permit, statele membre au facultatea ca în sistemul lor de protecţie a muncii în agricultura sa includã delegaţi sau reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale a cãror activitate va completa pe aceea a funcţionarilor publici; aceşti delegaţi sau reprezentanţi vor beneficia de garanţii în ce priveşte stabilitatea funcţiilor lor şi vor fi feriti de orice influenta dãunãtoare din afarã. ART. 9 1. Sub rezerva condiţiilor stabilite de legislaţia nationala pentru recrutarea funcţionarilor publici, inspectorii muncii din agricultura vor fi recrutati numai pe baza capacitãţii candidaţilor de a îndeplini sarcinile ce urmeazã sa şi le asume. 2. Mijloacele de verificare a acestei capacitãţi vor fi determinate de cãtre autoritatea competenta. 3. Inspectorii muncii din agricultura trebuie sa primeascã o pregãtire profesionalã adecvatã exercitãrii funcţiei lor şi vor fi luate mãsuri pentru a li se asigura în mod corespunzãtor perfecţionarea pe parcursul serviciului. ART. 10 Femeile, la fel ca bãrbaţii, pot face parte din personalul serviciilor de inspecţie a muncii din agricultura; dacã este necesar, se vor putea stabili sarcini distincte pentru inspectorii bãrbaţi şi inspectorii femei. ART. 11 Orice stat membru este obligat sa ia mãsurile necesare pentru a asigura ca experţi şi tehnicieni calificaţi corespunzãtor şi care pot sa-şi aducã contribuţia la soluţionarea problemelor care necesita cunoştinţe tehnice sa colaboreze cu inspecţia muncii din agricultura, potrivit metodelor socotite ca fiind cele mai adecvate condiţiilor naţionale. ART. 12 1. Autoritatea competenta trebuie sa ia mãsurile necesare pentru a favoriza o cooperare efectivã între serviciile de inspecţie a muncii din agricultura şi serviciile guvernamentale sau instituţiile publice şi alte instituţii care pot fi chemate sa desfãşoare activitãţi asemãnãtoare. 2. Dacã împrejurãrile o cer, autoritatea competenta poate incredinta, ca mãsura ajutatoare, unele funcţii de inspecţie la nivel regional sau local serviciilor guvernamentale corespunzãtoare sau instituţiilor publice, sau poate face ca astfel de servicii sau instituţii sa participe la respectiva activitate de inspecţie, în asa fel încît aplicarea principiilor prezentei convenţii sa nu aibã de suferit. ART. 13 Autoritatea competenta va lua mãsurile cuvenite pentru a favoriza colaborarea dintre functionarii inspecţiei muncii în agricultura, cei care angajeazã şi lucrãtori sau organizaţiile acestora, dacã ele exista. ART. 14 Se vor lua mãsuri pentru ca numãrul inspectorilor muncii din agricultura sa fie suficient spre a putea sa asigure exercitarea eficace a funcţiilor serviciului de inspecţie. La stabilirea numãrului acestor inspectori se va tine seama de: a) importanta sarcinilor ce urmeazã a se îndeplini şi, în special: i) numãrul, natura, importanta şi situaţia întreprinderilor agricole supuse controlului inspecţiei; ii) numãrul şi diversitatea categoriilor de persoane care lucreazã în aceste întreprinderi; iii) numãrul şi complexitatea dispoziţiilor legale a cãror aplicare urmeazã a fi asigurata; b) mijloacele materiale de executare puse la dispoziţia inspectorilor; c) condiţiile practice în care trebuie efectuate inspectiile pentru a fi eficace. ART. 15 1. Autoritatea competenta trebuie sa ia mãsurile necesare pentru a pune la dispoziţia inspectorilor muncii din agricultura: a) birouri locale de inspecţie care sa corespundã nevoilor serviciului, accesibile, pe cît posibil, tuturor celor interesaţi, şi amplasate în funcţie de situaţia geograficã a întreprinderilor agricole şi de existenta de cai de comunicaţii la indemina; b) înlesniri de transport necesare exercitãrii funcţiei lor, dacã nu exista mijloace de transport public corespunzãtoare. 2. Autoritatea competenta trebuie sa ia mãsurile necesare pentru ca inspectorilor de protecţie a muncii din agricultura sa li se restituie toate cheltuielile de deplasare şi toate cheltuielile accesorii necesare exercitãrii funcţiei lor. ART. 16 1. Inspectorii muncii din agricultura, purtind asupra lor actele care le atesta funcţia, vor fi autorizaţi: a) sa pãtrundã liber, fãrã avertisment prealabil, la orice ora din zi sau noapte, în locurile de munca supuse controlului inspecţiei; b) sa pãtrundã, în timpul zilei, în orice local în care considera ca exista motive întemeiate pentru efectuarea controlului; c) sa procedeze la orice investigaţii, controale sau cercetãri apreciate ca necesare, pentru a se asigura ca dispoziţiile legale sînt respectate în mod efectiv şi, în special: i) sa punã întrebãri, singuri sau în prezenta martorilor, conducatorului întreprinderii, personalului acesteia sau oricãrei alte persoane din cadrul întreprinderii, asupra tuturor problemelor privind aplicarea dispoziţiilor legale; ii) sa ceara, potrivit modalitãţilor stabilite de legislaţia nationala, sa li se prezinte toate înscrisurile, registrele şi alte documente a cãror deţinere este prevãzutã de legislaţia referitoare la condiţiile de munca şi de viata, în scopul verificãrii conformitatii acestora cu dispoziţiile legale şi pentru a le copia sau scoate extrase; iii) sa ia pentru analiza mostre din produsele, materiile sau substantele utilizate sau manipulate, cu condiţia ca cel care angajeazã sau reprezentantul acestuia sa fie încunoştinţat ca materiile sau substantele respective au fost luate în acest scop. 2. Inspectorii nu pot pãtrunde, în virtutea alineatelor a) sau b) ale paragrafului precedent, în locuinta particularã a conducatorului unei întreprinderi agricole, afarã de cazul în care au acordul acestuia sau sînt în posesia unei autorizaţii speciale eliberata de autoritatea competenta. 3. Cu ocazia inspecţiei, inspectorii vor informa despre prezenta lor în întreprindere pe cel care angajeazã sau pe reprezentantul acestuia, precum şi pe lucrãtori sau reprezentanţii lor, în afarã de cazul în care apreciazã ca o astfel de înştiinţare risca sa dãuneze eficacitatii controlului. ART. 17 Serviciile de inspecţie a muncii din agricultura vor fi chemate sa participe, în cazurile şi condiţiile prevãzute de autoritatea competenta, la controlul preventiv al noilor instalaţii, noilor substanţe şi al noilor procedee de manipulare sau de transformare a produselor, susceptibile de a constitui un pericol pentru sãnãtate sau securitate. ART. 18 1. Inspectorii muncii din agricultura vor fi autorizaţi sa ia mãsurile destinate eliminãrii defectiunilor constatate la o instalatie, la o amenajare sau în metodele de lucru din întreprinderile agricole, inclusiv utilizarea substanţelor periculoase, pe care le considera ca ameninta sãnãtatea sau securitatea. 2. Pentru a putea lua astfel de mãsuri, inspectorii vor avea dreptul, dacã mãsurile lor nu au fost contestate pe cãile judiciare sau administrative prevãzute de legea nationala, sa dispunã sau sa facã sa se dispunã: a) sa se aducã instalaţiilor, localurilor, utilajelor, echipamentului sau altor aparate, într-un termen fixat, modificãrile necesare pentru asigurarea aplicãrii stricte a dispoziţiilor legale privind sãnãtatea şi securitatea; b) sa fie luate mãsuri imediat executorii, putindu-se merge pînã la încetarea lucrului, în cazurile de pericol iminent pentru sãnãtate şi securitate. 3. Dacã procedura prevãzutã la paragraful 2 de mai sus nu este compatibila cu practica administrativã şi judiciarã a statului membru, inspectorii vor avea dreptul sa sesizeze autoritatea competenta pentru ca aceasta sa dea ordine precise sau sa determine luarea de mãsuri imediat executorii. 4. Defecţiunile constatate de cãtre inspector cu ocazia inspectarii unei întreprinderi, precum şi mãsurile luate în aplicarea paragrafului 2 sau cerute în aplicarea paragrafului 3, trebuie aduse imediat la cunostinta celui care angajeazã şi a reprezentanţilor lucrãtorilor. ART. 19 1. Inspecţia muncii din agricultura trebuie sa fie informatã despre accidentele de munca şi cazurile de boli profesionale din sectorul agricol, în cazurile şi potrivit procedurii prevãzute de legislaţia nationala. 2. Dacã este posibil, inspectorii muncii vor fi chemaţi sa participe la orice ancheta la fata locului asupra cauzelor accidentelor de munca sau ale bolilor profesionale cele mai grave, în special cele care privesc accidente sau boli provocatoare de moarte sau soldate cu un numãr oarecare de victime. ART. 20 Dacã legislaţia nationala nu prevede altfel, inspectorii muncii din agricultura: a) nu vor avea dreptul sa aibã vreun interes, direct sau indirect, în întreprinderile aflate sub controlul lor; b) vor fi obligaţi, prin mãsuri penale sau disciplinare corespunzãtoare, sa nu dezvaluie, chiar dupã pãrãsirea funcţiei, secretele de fabricaţie sau de comerţ ori procedeele de exploatare pe care le-au cunoscut cu ocazia exercitãrii funcţiilor lor; c) vor considera ca absolut confidenţialã sursa oricãrei plingeri care semnaleaza o defectiune, un pericol în procedeele de munca sau o încãlcare a dispoziţiilor legale şi nu vor divulga celui care angajeazã sau reprezentantului acestuia ca s-a procedat la efectuarea inspecţiei ca urmare a unei plingeri. ART. 21 Numãrul şi natura inspectiilor efectuate în întreprinderile agricole vor fi determinate de necesitatea de a se asigura aplicarea efectivã a dispoziţiilor legale respective. ART. 22 1. Persoanele care incalca sau neglijeazã respectarea prevederilor legale a cãror aplicare face obiectul controlului inspectorilor muncii din agricultura sînt pasibile de urmãrire judiciarã sau administrativã imediata, fãrã avertisment prealabil. Totodatã, legislaţia nationala poate sa prevadã excepţii pentru cazurile în care este necesar un avertisment prealabil dat în vederea remedierii situaţiei sau pentru a determina luarea de mãsuri preventive. 2. Inspectorii de munca pot decide ca, în locul intentarii acţiunii sau recomandarii efectuãrii urmãririi, sa dea avertismente sau îndrumãri. ART. 23 Dacã inspectorii muncii din agricultura nu au competenta de a intenta acţiuni de urmãrire, ei au dreptul de a sesiza direct autoritatea investitã sa efectueze astfel de urmãriri, prin procese-verbale constatatoare ale incalcarilor dispoziţiilor legale. ART. 24 Pentru cazurile de încãlcare a dispoziţiilor legale a cãror aplicare face obiectul controlului inspectorilor muncii din agricultura şi pentru cazurile de împiedicare a acestor inspectori în exercitarea funcţiei lor, în legislaţia nationala vor fi prevãzute sancţiuni corespunzãtoare a cãror aplicare trebuie sa fie efectivã. ART. 25 1. Inspectorii muncii sau birourile locale de inspecţie, dupã caz, au obligaţia de a prezenta autoritãţii centrale a inspecţiei rapoarte periodice asupra rezultatelor activitãţii lor în agricultura. 2. Aceste rapoarte vor fi întocmite potrivit indicatorilor autoritãţii centrale a inspecţiei şi vor trata subiecte indicate de aceasta autoritate; ele vor fi prezentate cel puţin la termenele indicate de numita autoritate şi, în orice caz, cel puţin o data pe an. ART. 26 1. Autoritatea centrala a inspecţiei va publica un raport anual asupra activitãţii serviciilor de inspecţie din agricultura, fie sub forma unui raport separat, fie ca parte componenta a raportului sau anual general. 2. Aceste rapoarte anuale vor fi publicate într-un termen convenabil, care sa nu depãşeascã în nici un caz 12 luni de la sfîrşitul anului la care ele se referã. 3. Copii ale rapoartelor anuale vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii în termen de 3 luni de la publicarea lor. ART. 27 Rapoartele anuale publicate de cãtre autoritatea centrala de inspecţie se vor referi în special la urmãtoarele subiecte, în mãsura în care aceste subiecte reies din controlul acestei autoritãţi: a) legi şi regulamente care releva competenta inspecţiei muncii din agricultura; b) personalul inspecţiei muncii din agricultura; c) statistici ale întreprinderilor agricole supuse controlului inspecţiei şi numãrul persoanelor care lucreazã în aceste întreprinderi; d) statistici ale inspectiilor efectuate; e) statistici ale infracţiunilor comise şi ale sancţiunilor aplicate; f) statistici ale accidentelor de munca şi ale cauzelor acestora; g) statistici ale imbolnavirilor profesionale şi cauzelor acestora. ART. 28 Ratificarile formale ale prezentei convenţii vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, care le va inregistra. ART. 29 1. Prezenta convenţie nu va obliga decît statele membre ale Organizaţiei Interntionale a Muncii a cãror ratificare va fi înregistratã de cãtre directorul general. 2. Ea va intra în vigoare dupã 12 luni de la înregistrarea de cãtre directorul general a cel puţin doua ratificãri din partea statelor membre. 3. Drept urmare, pentru fiecare stat membru aceasta convenţie va intra în vigoare dupã 12 luni de la data înregistrãrii ratificãrii sale. ART. 30 1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie poate sa o denunţe, la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrãrii iniţiale în vigoare a convenţiei, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de acesta. Denunţarea nu-şi va produce efectul decît dupã un an de la înregistrarea sa. 2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, timp de un an dupã expirarea perioadei de 10 ani menţionatã la paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de denunţare prevãzutã de prezentul articol, va fi ţinut pentru o noua perioada de 10 ani şi, drept urmare, va putea sa denunţe prezenta convenţie la expirarea fiecãrei perioade de 10 ani, în condiţiile prevãzute de prezentul articol. ART. 31 1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificãrilor şi denuntarilor care îi vor fi comunicate de cãtre statele membre ale organizaţiei. 2. Notificind statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei de a doua ratificãri care i-a fost comunicatã, directorul general va atrage atenţia statelor membre ale organizaţiei asupra datei la care prezenta convenţie va intra în vigoare. ART. 32 Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, spre înregistrare, în conformitate cu articolul 102 din Carta Naţiunilor Unite, informaţii complete cu privire la toate ratificarile şi toate actele de denunţare înregistrate potrivit articolelor precedente. ART. 33 Ori de cîte ori va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta conferintei generale un raport asupra aplicãrii prezentei convenţii şi va examina dacã este cazul sa înscrie pe ordinea de zi a conferintei problema revizuirii totale sau parţiale a acesteia. ART. 34 1. În cazul în care conferinţa va adopta o noua convenţie de revizuire totalã sau parţialã a prezentei convenţii şi dacã noua convenţie nu va dispune altfel: a) ratificarea de cãtre un stat membru a noii convenţii de revizuire va determina, de plin drept, fãrã a se mai tine seama de dispoziţiile articolului 30 de mai sus, denunţarea imediata a prezentei convenţii, cu condiţia ca noua convenţie de revizuire sa fi intrat în vigoare; b) cu începere de la data intrãrii în vigoare a noii convenţii de revizuire, prezenta convenţie va inceta sa mai fie deschisã ratificãrii de cãtre statele membre. 2. Prezenta convenţie va rãmîne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul sau, pentru statele membre care au ratificat-o, dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire. ART. 35 Versiunile franceza şi engleza ale textului prezentei convenţii au aceeaşi valabilitate. * Traducere CONFERINŢA INTERNATIONALA A MUNCII
Convenţia nr. 131 CONVENŢIE
privind fixarea salariilor minime, în special în ce priveşte ţãrile în curs de dezvoltare, 1970* Conferinţa generalã a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocatã la Geneva de cãtre Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi reunita aici la 3 iunie 1970 în cea de-a cincizeci şi patra sesiune a sa, luind nota de termenii Convenţiei asupra metodelor de fixare a salariilor minime, 1928, şi ai Convenţiei asupra egalitãţii de remunerare, 1951, care au fost ratificate pe scara larga, precum şi de Convenţia asupra metodelor de fixare a salariilor minime (agricultura), 1951, considerind ca aceste convenţii au adus o pretioasa contribuţie la protejarea grupurilor de salariaţi defavorizati, considerind ca în prezent este de dorit a se adopta un nou instrument care sa completeze aceste convenţii şi sa asigure salariaţilor o protecţie impotriva salariilor excesiv de scãzute şi care, deşi este de aplicare generalã, tine seama în special de nevoile ţãrilor în curs de dezoltare, dupã ce a hotãrît sa adopte diferite propuneri relative la mecanismele de fixare a salariului minim şi problemelor conexe, în special în ce priveşte ţãrile în curs de dezvoltare, problema care constituie cel de-al cincilea punct al ordinii de zi a sesiunii, dupã ce a hotãrît ca aceste propuneri sa capete forma unei convenţii internaţionale, adopta, la 24 iunie 1970, urmãtoarea convenţie care se va numi Convenţie asupra fixãrii salariilor minime, 1970: ART. 1 1. Orice stat membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii care ratifica prezenta convenţie se angajeazã sa stabileascã un sistem de salarii minime care sa protejeze toate grupurile de salariaţi ale cãror condiţii de munca sînt de asemenea natura încît acestor salariaţi trebuie sa li se asigure o protecţie corespunzãtoare. 2. Autoritatea competenta din fiecare ţara, de acord cu organizaţiile reprezentative ale celor care angajeazã şi ale lucrãtorilor, interesate, dacã acestea exista, sau dupã deplina consultare a acestora, va stabili grupurile de salariaţi care trebuie protejati. 3. Orice stat membru care ratifica prezenta convenţie este obligat ca, în primul sau raport asupra aplicãrii convenţiei pe care urmeazã a-l prezenta în baza art. 22 al Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, sa facã cunoscut grupurile de salariaţi care nu vor fi protejati în virtutea prezentului articol, indicind motivele. În rapoartele ulterioare se va arata situaţia legislaţiei şi practicii proprii privitoare la grupurile neprotejate, precizîndu-se în ce mãsura s-a dat urmare sau ce urmare se propune a se da convenţiei privitoare la aceste grupuri. ART. 2 1. Salariile minime vor avea putere de lege şi nu vor putea fi scãzute; neaplicarea lor va duce la aplicarea de sancţiuni corespunzãtoare, penale sau de alta natura, persoanei sau persoanelor responsabile. 2. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 1 de mai sus, libertatea de negociere colectivã va trebui sa fie pe deplin respectata. ART. 3 Elementele care se iau în considerare pentru a determina nivelul salariilor minime vor cuprinde, pe mãsura posibilitãţilor şi tinindu-se seama de practica şi condiţiile naţionale, urmãtoarele: a) nevoile lucrãtorilor şi ale familiei lor fata de nivelul general al salariilor în ţara, costul vieţii, prestaţiile de securitate socialã şi nivelele de trai ale altor grupuri sociale; b) factorii de ordin economic, inclusiv cerinţele dezvoltãrii economice, productivitatea şi interesul care exista pentru a realiza şi a menţine un înalt nivel de folosire a forţei de munca. ART. 4 1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie trebuie sa instituie şi sa menţinã metode adaptate condiţiilor şi nevoilor tarii, permitind fixarea şi corectarea din timp în timp a salariilor minime care se plãtesc grupurilor de salariaţi protejati în virtutea articolului 1 de mai sus. 2. Se vor lua mãsuri pentru consultarea deplina a organizaţiilor reprezentative ale celor care angajeazã şi ale lucrãtorilor, interesate, sau, în absenta unor astfel de organizaţii, a reprezentanţilor celor care angajeazã şi a lucrãtorilor interesaţi, asupra stabilirii şi aplicãrii metodelor arãtate mai sus sau asupra modificãrilor ce ar urma sa fie aduse acestora. 3. În anumite cazuri, tinindu-se seama de natura metodelor existente de fixare a salariilor minime, se vor lua totodatã mãsuri care sa permitã ca la aplicarea directa a respectivelor metode sa participe: a) reprezentanţii organizaţiilor interesate ale celor care angajeazã şi ale lucrãtorilor sau, în absenta unor astfel de organizaţii, reprezentanţii interesaţi ai celor care angajeazã şi ai lucrãtorilor, aceasta participare trebuind sa se efectueze pe baza de egalitate; b) persoane cãrora le este recunoscuta competenta de a reprezenta interesele generale ale tarii şi care vor fi numite dupã consultarea deplina a organizaţiilor reprezentative interesate ale celor care angajeazã şi ale lucrãtorilor, acolo unde aceste organizaţii exista şi unde o astfel de consultare este conformã cu legislaţia sau practica nationala. ART. 5 Pentru a asigura aplicarea efectivã a tuturor dispoziţiilor relative la salariile minime, se vor lua mãsuri corespunzãtoare, cum ar fi un sistem adecvat de inspecţie completat prin orice alte mãsuri necesare. ART. 6 Prezenta convenţie nu trebuie consideratã ca fiind o convenţie de revizuire a vreuneia dintre convenţiile existente. ART. 7 Ratificarile formale ale prezentei convenţii vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, care le va inregistra. ART. 8 1. Prezenta convenţie nu va obliga decît statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, ale cãror ratificãri vor fi înregistrate de cãtre directorul general. 2. Ea va intra în vigoare la 12 luni dupã înregistrarea de cãtre directorul general a primelor doua ratificãri. 3. Drept urmare, aceasta convenţie va intra în vigoare pentru fiecare stat membru la 12 luni dupã data înregistrãrii ratificãrii sale. ART. 9 1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie o poate denunta la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrãrii în vigoare iniţiale a convenţiei, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de cãtre acesta. Denunţarea nu va avea efect decît dupã un an de la înregistrarea sa. 2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, într-un interval de un an dupã expirarea perioadei de 10 ani menţionatã la paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de a o denunta prevãzutã de prezentul articol, va fi ţinut pentru o noua perioada de 10 ani şi, drept urmare, va putea denunta prezenta convenţie la expirarea fiecãrei perioade de 10 ani, în condiţiile prevãzute de prezentul articol. ART. 10 1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea oricãrei ratificãri şi denuntari comunicate de statele membre ale organizaţiei. 2. Notificind statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei de-a doua ratificãri care i-a fost comunicatã, directorul general va atrage atenţia statelor membre ale organizaţiei asupra datei la care prezenta convenţie va intra în vigoare. ART. 11 Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Naţiunilor Unite, spre înregistrare, în conformitate cu articolul 102 al Cartei Naţiunilor Unite, informaţii complete asupra tuturor ratificãrilor şi tuturor actelor de denunţare pe care le va inregistra potrivit articolelor precedente. ART. 12 De fiecare data cînd va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta conferintei generale un raport asupra aplicãrii prezentei convenţii şi va examina dacã este cazul sa înscrie pe ordinea de zi a conferintei problema revizuirii totale sau parţiale a acesteia. ART. 13 1. În cazul în care conferinţa va adopta o noua convenţie de revizuire totalã sau parţialã a prezentei convenţii şi dacã noua convenţie nu dispune altfel: a) ratificarea de cãtre un stat membru a noii convenţii de revizuire va atrage de plin drept, fãrã a se mai tine seama de art. 9 de mai sus, denunţarea imediata a prezentei convenţii, cu condiţia ca noua convenţie de revizuire sa fi intrat în vigoare; b) cu începere de la data intrãrii în vigoare a noii convenţii de revizuire, prezenta convenţie va inceta de a mai fi deschisã ratificãrii de cãtre statele membre. 2. Prezenta convenţie va rãmîne în orice caz în vigoare în forma şi conţinutul sau pentru statele membre care au ratificat-o dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire. ART. 14 Versiunile franceza şi engleza ale textului prezentei convenţii au egala valoare. ------------------------- * Traducere. CONFERINŢA INTERNATIONALA A MUNCII
Convenţia nr. 134 CONVENŢIE
privind prevenirea accidentelor de munca ale navigatorilor maritimi* Conferinţa generalã a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocatã la Geneva de cãtre Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi întrunitã la 14 octombrie 1970 în cea de-a cincizeci şi cincea sesiune a sa, luind nota de termenii convenţiilor şi recomandãrilor internaţionale existente referitoare la munca, care se aplica muncii de la bordul navelor şi în porturi şi care privesc prevenirea accidentelor de munca ale navigatorilor maritimi şi, în special, de termenii Recomandarii asupra inspecţiei de munca (navigatori maritimi), 1926; ai Recomandarii asupra prevenirii accidentelor de munca, 1929; ai Convenţiei asupra protejãrii docherilor contra accidentelor (revizuitã), 1932; ai Convenţiei asupra examinãrii medicale a navigatorilor maritimi, 1946, şi a Convenţiei şi Recomandarii asupra protecţiei maşinilor, 1963, luind nota de termenii Convenţiei pentru salvarea vietilor omeneşti pe mare, 1960, şi ai reglementãrii anexate la Convenţia internationala asupra liniilor de încãrcare, revizuitã în 1966, care prevãd un anumit numãr de mãsuri de securitate ce trebuie luate la bordul navelor pentru a asigura protecţia persoanelor care lucreazã aici, dupã ce a decis sa adopte diferite propuneri referitoare la prevenirea accidentelor la bordul navelor pe mare şi în porturi, problema care constituie al cincilea punct al ordinii de zi a sesiunii, dupã ce a decis ca aceste propuneri vor lua forma unei convenţii internaţionale, luind nota ca pentru succesul acţiunii întreprinse în domeniul prevenirii accidentelor de la bordul navelor este important sa fie menţinutã o strinsa colaborare, în domeniile respective, între Organizaţia Internationala a Muncii şi Organizaţia Interguvernamentalã Consultativa a Navigaţiei Maritime, luind nota ca normele urmãtoare au fost elaborate în consecinta prin cooperare cu Organizaţia Interguvernamentalã Consultativa a Navigaţiei Maritime şi ca se propune sa se continue cooperarea cu aceasta organizaţie cu privire la aplicarea acestor norme, adopta, la 30 octombrie 1970, convenţia ce urmeazã, care va fi denumita Convenţie asupra prevenirii accidentelor (navigatori maritimi), 1970: ART. 1 1. În sensul prezentei convenţii, expresia navigator maritim se aplica oricãrei persoane angajate în orice calitate la bordul oricãrei nave care nu este o nava militarã, care este înmatriculatã într-un teritoriu în care se aplica prezenta convenţie şi care este în mod normal afectatã navigaţiei maritime. 2. În caz de dubiu dacã anumite categorii de persoane trebuie considerate ca navigatori maritimi în sensul prezentei convenţii, acesta va fi rezolvat de cãtre autoritatea competenta din fiecare ţara, dupã consultarea organizaţiilor armatorilor şi ale navigatorilor maritimi interesate. 3. În sensul prezentei convenţii, expresia accident de munca se aplica accidentelor ale cãror victime sînt navigatorii maritimi, prin faptul sau cu ocazia îndeplinirii funcţiei lor. ART. 2 1. În fiecare ţara maritima autoritatea competenta va lua mãsurile necesare pentru ca accidentele de munca sa fie anchetate şi raportate corespunzãtor şi pentru a se stabili analiza statistici amanuntite asupra acestor accidente. 2. Orice accident de munca trebuie declarat, iar statisticile vor inregistra toate accidentele de munca şi nu se vor limita numai la accidentele mortale sau la cele în care a avut de suferit însãşi nava. 3. Statisticile se vot referi la numãrul, natura, cauzele şi consecinţele accidentelor de munca şi vor preciza în care parte a navei - de exemplu puntea, sala maşinilor sau încãperile diverselor servicii - şi în ce loc - de exemplu pe mare sau într-un port - s-a produs accidentul. 4. Autoritatea competenta va trebui sa întreprindã o ancheta asupra cauzelor şi împrejurãrilor în care s-au produs accidentele de munca cauzatoare de pierderi de vieţi omeneşti sau grave leziuni corporale, precum şi asupra oricãror alte accidente specificate de cãtre legislaţia nationala. ART. 3 Pentru a avea o baza trainica de prevenire a accidentelor datorate riscurilor specifice activitãţii pe navele maritime, trebuie întreprinse cercetãri asupra evoluţiei generale în domeniul accidentelor de aceasta natura, precum şi asupra riscurilor semnalate de statistici. ART. 4 1. Dispoziţiile de prevenire a accidentelor de munca trebuie prevãzute pe cale legislativã, prin culegeri de directive practice şi prin orice alte instrumente potrivite. 2. Aceste dispoziţii se vor referi la toate dispoziţiile generale privind prevenirea accidentelor şi igiena muncii, susceptibile de a se aplica la munca navigatorilor maritimi, şi vor preciza mãsurile ce trebuie luate pentru prevenirea accidentelor specifice exercitãrii meseriei de navigator maritim. 3. Aceste dispoziţii se vor referi, în special, la urmãtoarele puncte: a) dispoziţii generale şi dispoziţii de baza; b) aspecte structurale ale navelor; c) maşini; d) mãsuri speciale de securitate deasupra şi sub punti; e) material de încãrcare şi de descãrcare; f) prevenirea şi stingerea incendiilor; g) ancore, lanturi şi parime; h) incarcaturi periculoase şi balast; i) echipament individual de protecţie. ART. 5 1. Dispoziţiile privind prevenirea accidentelor prevãzute de art. 4 vor trebui sa indice în mod clar obligaţia armatorilor, a navigatorilor maritimi şi a altor persoane interesate de a respecta aceste dispoziţii. 2. În general, orice obligaţie care revine armatorului de a furniza material de protecţie sau alte dispozitive de prevenire a accidentelor va trebui sa fie însoţitã de dispoziţii în virtutea cãrora navigatorii maritimi sa fie obligaţi sa foloseascã aceste materiale şi dispozitive şi sa respecte mãsurile de prevenire care îi privesc. ART. 6 1. Se vor lua mãsuri corespunzãtoare pentru a asigura, prin inspecţii adecvate sau prin alte mijloace, punerea în aplicare a dispoziţiilor prevãzute de art. 4. 2. Se vor lua mãsurile corespunzãtoare pentru respectarea dispoziţiilor prevãzute de art. 4. 3. Autoritãţile însãrcinate cu inspectarea şi controlul aplicãrii dispoziţiilor prevãzute de art. 4 vor trebui sa fie familiarizate cu munca pe navele maritime şi cu uzanţele acesteia. 4. În scopul usurarii aplicãrii dispoziţiilor prevãzute de art. 4, textele sau rezumatele acestor dispoziţii vor fi aduse la cunostinta navigatorilor maritimi, de exemplu prin afişarea lor la bord, într-un loc uşor vizibil. ART. 7 Se vor lua mãsuri în vederea numirii uneia sau mai multor persoane calificate sau constituirii unui comitet calificat, aleşi dintre membrii echipajului navei care, sub autoritatea cãpitanului, vor rãspunde de prevenirea accidentelor. ART. 8 1. Programele de prevenire a accidentelor de munca se vor stabili de autoritatea competenta în cooperare cu organizaţiile de armatori şi organizaţiile de navigatori maritimi. 2. Punerea în aplicare a acestor programe va trebui sa fie organizatã astfel încît autoritatea competenta, celelalte organisme interesate, armatorii şi navigatorii maritimi sau reprezentanţii acestora sa poatã participa activ la realizarea lor. 3. În mod special, se vor crea comisii mixte, naţionale sau locale, însãrcinate cu prevenirea accidentelor, sau grupe speciale de lucru, în cadrul cãrora vor fi reprezentate organizaţiile de armatori şi organizaţiile de navigatori maritimi. ART. 9 1. Autoritatea competenta va incuraja şi, pe cît posibil, ţinînd cont de condiţiile specifice fiecãrei tari, va prevedea includerea instruirii în vederea prevenirii accidentelor şi a igienei muncii în programele centrelor de formare profesionalã destinate navigatorilor maritimi de diverse funcţii şi categorii; aceasta instruire va face parte integrantã din învãţãmîntul profesional. 2. Deosebit de aceasta, se vor lua toate mãsurile (de exemplu notele oficiale conţinînd diferite instrucţiuni necesare) pentru a atrage atenţia navigatorilor asupra unor riscuri deosebite. ART. 10 Statele membre vor depune eforturi, eventual cu ajutorul organizaţiilor interguvernamentale sau al altor organizaţii internaţionale, pentru a coopera în vederea uniformizarii, cît mai mult posibil, a oricãror alte dispoziţii vizind prevenirea accidentelor de munca. ART. 11 Ratificarile formale ale prezentei convenţii vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, care le va inregistra. ART. 12 1. Prezenta convenţie nu va angaja decît statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii ale cãror ratificãri vor fi înregistrate de cãtre directorul general. 2. Ea va intra în vigoare dupã 12 luni de la înregistrarea de cãtre directorul general a primelor doua ratificãri din partea statelor membre. 3. Drept urmare, aceasta convenţie va intra în vigoare, pentru fiecare stat membru, dupã 12 luni de la data la care a fost înregistratã ratificarea acestuia. ART. 13 1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie o poate denunta la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrãrii în vigoare iniţiale a convenţiei, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de cãtre acesta. Denunţarea nu va intra în vigoare decît la un an dupã ce a fost înregistratã. 2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, în decurs de un an de la expirarea perioadei de 10 ani menţionatã în paragraful precedent, nu va face uz de posibilitatea de denunţare prevãzutã în prezentul articol, se va angaja pentru o noua perioada de 10 ani şi, drept urmare, va putea denunta prezenta convenţie la expirarea fiecãrei perioade de 10 ani, în condiţiile prevãzute în prezentul articol. ART. 14 1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificãrilor şi denuntarilor care i-au fost comunicate de cãtre membrii organizaţiei. 2. Notificind statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei de a doua ratificãri care i-a fost comunicatã, directorul general va atrage atenţia statelor membre ale organizaţiei asupra datei la care prezenta convenţie va intra în vigoare. ART. 15 Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru a fi înregistrate, conform art. 102 al Cartei Naţiunilor Unite, informaţii complete în legatura cu fiecare ratificare şi fiecare act de denunţare înregistrate conform articolelor precedente. ART. 16 Ori de cîte ori va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta conferintei generale un raport asupra aplicãrii prezentei convenţii şi va examina dacã este cazul sa înscrie pe ordinea de zi a conferintei problema revizuirii totale sau parţiale a acesteia. ART. 17 1. În cazul în care conferinţa va adopta o noua convenţie care va revizui total sau parţial prezenta convenţie şi dacã noua convenţie nu dispune altfel: a) ratificarea de cãtre un stat membru a noii convenţii de revizuire va antrena de plin drept, fãrã a se mai tine seama de articolul 13 de mai sus, denunţarea imediata a prezentei convenţii, cu condiţia ca noua convenţie de revizuire sa fi intrat în vigoare; b) cu începere de la data intrãrii în vigoare a noii convenţii de revizuire, prezenta convenţie va inceta sa mai fie deschisã pentru ratificare de cãtre statele membre. 2. Prezenta convenţie va rãmîne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul sau, pentru statele membre care au ratificat-o dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire. ART. 18 Versiunile franceza şi engleza ale textului prezentei convenţii au egala valabilitate. CONFERINŢA INTERNATIONALA A MUNCII
Convenţia nr. 135 CONVENŢIE
privind protecţia reprezentanţilor lucrãtorilor în întreprinderi şi înlesnirile ce se acorda acestora* Conferinţa generalã a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocatã la Geneva de cãtre Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi întrunitã la 2 iunie 1971 în cea de a cincizeci şi sasea sesiune a sa, luind nota de dispoziţiile Convenţiei asupra dreptului de organizare şi negociere colectivã, 1949, care acorda protecţie lucrãtorilor impotriva tuturor actelor de discriminare ce aduc atingere libertãţii sindicale în materie de angajare, considerind ca este de dorit sa se adopte dispoziţii complementare privind reprezentanţii lucrãtorilor, dupã ce a hotãrît sa adopte diverse propuneri în legatura cu protejarea reprezentanţilor lucrãtorilor în întreprinderi şi cu înlesnirile ce trebuie sa li se acorde acestora, problema care constituie al cincilea punct al ordinii de zi a sesiunii, dupã ce a hotãrît ca aceste propuneri sa capete forma unei convenţii internaţionale, adopta, la 23 iunie 1971, urmãtoarea convenţie care se va numi Convenţie privind reprezentanţii lucrãtorilor 1971: ART. 1 Reprezentanţii lucrãtorilor din întreprinderi trebuie sa beneficieze de o protecţie eficace impotriva oricãror mãsuri care i-ar putea prejudicia, inclusiv desfacerea contractului de munca, şi care ar avea drept cauza calitatea sau activitãţile lor de reprezentanţi ai lucrãtorilor, apartenenţa sindicala sau participarea la activitãţi sindicale, în mãsura în care acţioneazã potrivit legilor, convenţiilor colective sau altor aranjamente convenţionale în vigoare. ART. 2 1. În întreprinderi trebuie sa se acorde înlesniri reprezentanţilor lucrãtorilor, pentru a putea sa-şi îndeplineascã repede şi eficace funcţiile lor. 2. Din acest punct de vedere, trebuie sa se ţinã seama de caracteristicile sistemului de relaţii profesionale aplicate în ţara respectiva, precum şi de nevoile, importanta şi posibilitãţile întreprinderii interesate. 3. Acordarea înlesnirilor nu trebuie sa împiedice buna funcţionare a întreprinderii interesate. ART. 3 Sînt reprezentanţi ai lucrãtorilor, în înţelesul prezentei convenţii, urmãtoarele persoane, recunoscute ca atare de legislaţia sau practica nationala: a) reprezentanţii sindicali, care sînt numiţi sau aleşi de sindicate sau de membrii sindicatelor; b) reprezentanţii aleşi, care sînt liber aleşi de lucrãtorii din întreprindere, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei naţionale sau ale convenţiilor colective şi ale cãror funcţii nu se extind la activitãţi care în ţãrile interesate sînt recunoscute ca aparţinînd prerogativelor exclusive ale sindicatelor. ART. 4 Legislaţia nationala, convenţiile colective, hotãrîrile arbitrale sau judecãtoreşti vor putea determina categoria sau categoriile de reprezentanţi ai lucrãtorilor care urmeazã a avea dreptul de protecţia şi înlesnirile prevãzute de prezenta convenţie. ART. 5 Cînd într-o întreprindere exista în acelaşi timp reprezentanţi sindicali şi reprezentanţi aleşi, trebuie luate mãsuri corespunzãtoare de garanţie pentru ca prezenta reprezentanţilor aleşi sa nu fie folositã pentru a slabi situaţia sindicatelor interesate sau a reprezentanţilor acestora, şi pentru încurajarea cooperãrii, în toate problemele care îi privesc, între reprezentanţii aleşi, pe de o parte, şi sindicatele interesate şi reprezentanţii acestora, pe de alta parte. ART. 6 Aplicarea dispoziţiilor convenţiei va fi asigurata pe calea legislaţiei naţionale, a convenţiilor colective sau pe orice alta cale conformã cu practica nationala. ART. 7 Ratificarile formale ale prezentei convenţii vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, care le va inregistra. ART. 8 1. Prezenta convenţie nu obliga decît pe membrii Organizaţiei Internaţionale a Muncii ale cãror ratificãri vor fi înregistrate de directorul general. 2. Ea va intra în vigoare dupã 12 luni de la înregistrarea de cãtre directorul general a primelor doua ratificãri din partea membrilor. 3. Pentru fiecare membru, aceasta convenţie va intra în vigoare dupã 12 luni de la data cînd ratificarea sa va fi înregistratã. ART. 9 1. Orice membru care a ratificat prezenta convenţie o poate denunta la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrãrii iniţiale în vigoare a convenţiei, printr-un act comunicat directorului Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de cãtre acesta. Denunţarea nu va avea efect decît la un an de la înregistrarea sa. 2. Orice membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, în termen de un an de la expirarea perioadei de 10 ani menţionatã în paragraful precedent, nu va face uz de posibilitatea de a o denunta, prevãzutã de prezentul articol, se va obliga pentru o noua perioada de 10 ani şi, în consecinta, va putea denunta prezenta convenţie la expirarea fiecãrei perioade de 10 ani, în condiţiile prevãzute de prezentul articol. ART. 10 1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor membrilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificãrilor şi denuntarilor care îi vor fi comunicate de membrii organizaţiei. 2. Notificind membrilor organizaţiei înregistrarea celei de a doua ratificãri care îi va fi comunicatã, directorul va atrage atenţia acestora asupra datei la care prezenta convenţie va intra în vigoare. ART. 11 Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Naţiunilor Unite, conform art. 102 al Cartei Naţiunilor Unite, informãri complete privind orice ratificare şi orice act de denunţare înregistrate conform articolelor precedente. ART. 12 Ori de cîte ori va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta conferintei generale rapoarte asupra aplicãrii prezentei convenţii şi va examina dacã este cazul sa înscrie pe ordinea de zi a conferintei problema revizuirii totale sau parţiale a acesteia. ART. 13 1. În cazul în care conferinţa va adopta o noua convenţie avînd ca obiect revizuirea totalã sau parţialã a prezentei convenţii şi în mãsura în care noua convenţie nu dispune altfel: a) ratificarea de cãtre un membru a noii convenţii de revizuire va atrage de plin drept, fãrã sa mai opereze art. 9 de mai sus, denunţarea imediata a prezentei convenţii, cu condiţia ca noua convenţie de revizuire sa fi intrat în vigoare; b) cu începere de la data intrãrii în vigoare a noii convenţii de revizuire, prezenta convenţie nu va mai putea fi ratificatã de cãtre membri. 2. Prezenta convenţie va continua sa ramina în vigoare, în forma şi conţinutul sau, pentru membrii care au ratificat-o dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire. ART. 14 Versiunile franceza şi engleza ale textului prezentei convenţii au aceeaşi valabilitate. CONFERINŢA INTERNATIONALA A MUNCII
Convenţia nr. 136 CONVENŢIE
privind protecţia contra riscurilor de intoxicatie datorate benzenului* Conferinţa generalã a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocatã la Geneva de Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi întrunitã la 2 iunie 1971 în cea de-a cincizeci şi şaptea sesiune a sa, dupã ce a hotãrît sa adopte diferite propuneri privind protecţia impotriva riscurilor datorate benzenului, problema care constituie cel de-al saselea punct al ordinii de zi a sesiunii, dupã ce a hotãrît ca aceste propuneri sa ia forma unei convenţii internaţionale, adopta, la 23 iunie 1971, convenţia urmãtoare, care se va numi Convenţie asupra benzenului, 1971: ART. 1 Prezenta convenţie se aplica tuturor activitãţilor care expun pe lucrãtori: a) hidrocarburi aromatice benzen C6H6, denumita în cele ce urmeazã benzen; b) produselor a cãror proporţie de benzen depãşeşte 1% din volum, denumite în cele ce urmeazã produse conţinînd benzen. ART. 2 1. Ori de cîte ori exista disponibilitati de produse inlocuitoare inofensive sau mai puţin nocive, acestea trebuie substituite benzenului sau produselor conţinînd benzen. 2. Paragraful 1 al prezentului articol nu se aplica: a) producţiei de benzen; b) întrebuinţãrii benzenului la lucrãrile de sinteza chimica; c) întrebuinţãrii benzenului în carburanţi; d) lucrãrilor de analiza sau cercetãri în laboratoare. ART. 3 1. Autoritatea competenta din fiecare ţara va putea sa acorde derogãri temporare de la proporţia fixatã de alin. b) al art. 1 şi de la dispoziţiile paragrafului 1 al art. 2 al prezentei convenţii, în limitele şi pentru perioada care se vor stabili dupã consultarea organizaţiilor cele mai reprezentative interesate, ale celor care angajeazã şi ale lucrãtorilor, dacã acestea exista. 2. În asemenea cazuri, statul membru interesat va indica în rapoartele sale asupra aplicãrii prezentei convenţii, pe care este obligat sa le prezinte în virtutea art. 22 al Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, situaţia legislaţiei proprii şi practica sa privind problemele care fac obiectul derogarilor, precum şi progresele realizate în legatura cu aplicarea completa a dispoziţiilor convenţiei. 3. La expirarea unei perioade de 3 ani de la intrarea iniţialã în vigoare a prezentei convenţii, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta conferintei un raport special privind aplicarea paragrafelor 1 şi 2 de mai sus şi care va conţine propunerile pe care el le va considera oportune în legatura cu mãsurile de luat în aceasta privinta. ART. 4 1. Folosirea benzenului şi a produselor conţinînd benzen trebuie sa fie interzisã în anumite lucrãri ce vor fi prevãzute de legislaţia nationala. 2. Aceasta interdicţie trebuie sa vizeze cel puţin folosirea benzenului şi a produselor conţinînd benzen ca solventi sau diluanti, cu excepţia operaţiunilor efectuate în aparate închise sau prin alte procedee prezentind aceleaşi condiţii de securitate. ART. 5 Pentru asigurarea unei protecţii eficace a lucrãtorilor expusi benzenului sau produselor conţinînd benzen, vor fi luate mãsuri de prevenire tehnica şi igiena a muncii. ART. 6 1. În localurile în care se fabrica, se minuieste sau se foloseşte benzenul sau produse conţinînd benzen trebuie luate toate mãsurile necesare pentru prevenirea degajarii de vapori de benzen în atmosfera locurilor de munca. 2. Dacã lucrãtorii sînt expusi benzenului sau produselor conţinînd benzen, cel care angajeazã trebuie sa facã în asa fel încît concentratia de benzen din atmosfera locurilor de munca sa nu intreaca limita maxima pe care autoritatea competenta o va fixa la un nivel care sa nu depãşeascã valoarea plafonului de 25 pãrţi la milion (80 mg/mc). 3. Directivele autoritãţii competente trebuie sa precizeze procedeul de determinare a concentratiei de benzen în atmosfera locurilor de munca. ART. 7 1. Lucrãrile care comporta folosirea benzenului sau a produselor conţinînd benzen trebuie sa se efectueze, pe cît posibil, în aparate închise. 2. Dacã folosirea aparatelor închise nu este posibila locurile de munca unde se foloseşte benzen sau produse conţinînd benzen trebuie echipate cu mijloace eficace care sa asigure evacuarea vaporilor de benzen în mãsura necesarã protejãrii sãnãtãţii lucrãtorilor. ART. 8 1. Lucrãtorii care intra în contact cu benzen lichid sau produse conţinînd benzen trebuie prevãzuţi cu mijloace de protecţie individualã adecvate contra riscurilor de absorbţie percutanata. 2. Lucrãtorii care, pentru motive deosebite, se pot gãsi în situaţia de a fi expusi la concentratii de benzen în atmosfera locurilor de munca care depãşesc limita maxima prevãzutã de paragraful 2 al art. 6 al prezentei convenţii, trebuie prevãzuţi cu mijloace de protecţie individualã adecvate contra riscului de inhalare de vapori de benzen; durata expunerii trebuie sa fie pe cît posibil limitatã. ART. 9 1. Cînd lucrãtorii sînt chemaţi sa efectueze lucrãri care îi expun la benzen sau la produse conţinînd benzen, ei trebuie sa fie supuşi: a) unui aprofundat examen medical de aptitudine, prealabil angajãrii, care sa comporte analiza singelui; b) unor examene periodice ulterioare care sa comporte examinari biologice (inclusiv analiza singelui) şi a cãror frecventa este stabilitã de legislaţia nationala. 2. Dupã consultarea organizaţiilor cele mai reprezentative ale celor care angajeazã şi ale lucrãtorilor, interesate, dacã acestea exista, autoritatea competenta din fiecare ţara poate acorda derogãri de la obligaţiile prevãzute la paragraful 1 al prezentului articol în ce priveşte anumite categorii de lucrãtori. ART. 10 1. Examenele medicale prevãzute la paragraful 1 al art. 9 al prezentei convenţii trebuie: a) sa fie efectuate sub responsabilitatea unui medic calificat acceptat de autoritatea competenta, cu ajutorul, dacã este cazul, al laboratoarelor competente; b) sa fie atestate în mod corespunzãtor. 2. Aceste examene medicale ale lucrãtorilor trebuie sa fie gratuite. ART. 11 1. Femeile a cãror sarcina a fost constatatã medical şi mamele care alapteaza nu pot fi folosite la lucrãri care comporta expunerea la benzen sau produse conţinînd benzen. 2. Ţinerii sub virsta de 18 ani nu pot fi folosiţi la lucrãri care comporta expunerea la benzen sau produse conţinînd benzen; totuşi, aceasta interdicţie poate sa nu fie aplicatã acelor tineri care primesc o şcolarizare sau o instruire, dacã sînt sub control tehnic şi medical adecvat. ART. 12 Cuvintul "benzen" şi semnalizatoarele de pericol necesare trebuie sa fie clar vizibile pe orice recipient care conţine benzen sau produse în a cãror compoziţie intra benzenul. ART. 13 Fiecare stat membru trebuie sa ia toate mãsurile necesare pentru ca orice lucrator expus benzenului sau produselor conţinînd benzen sa primeascã instructajul corespunzãtor asupra mãsurilor de prevenire care trebuie avute în vedere pentru salvarea sãnãtãţii şi evitarea accidentelor, precum şi asupra mãsurilor ce se iau în cazurile de manifestare a simptomelor de intoxicare. ART. 14 Fiecare stat membru care ratifica prezenta convenţie: a) va lua, pe cale de legislaţie sau prin orice alta metoda conformã practicii şi condiţiilor naţionale, mãsurile necesare pentru a pune în aplicare dispoziţiile prezentei convenţii; b) va indica, potrivit practicii naţionale, persoana sau persoanele cãrora le revine sarcina de a asigura aplicarea dispoziţiilor prezentei convenţii; c) se va angaja sa insarcineze serviciile de inspecţie corespunzãtoare cu controlul aplicãrii dispoziţiilor prezentei convenţii sau sa verifice ca este asigurata o inspecţie adecvatã. ART. 15 Ratificarile formale ale prezentei convenţii vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, care le va inregistra. ART. 16 1. Prezenta convenţie nu va obliga decît statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii a cãror ratificare va fi înregistratã de cãtre directorul general. 2. Ea va intra în vigoare dupã 12 luni de la înregistrarea de cãtre directorul general a primelor doua ratificãri din partea statelor membre. 3. Drept urmare, aceasta convenţie va intra în vigoare pentru fiecare stat membru la 12 luni dupã data înregistrãrii ratificãrii sale. ART. 17 1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie o poate denunta la expirarea unei perioade de 10 ani dupã data intrãrii în vigoare iniţiale a convenţiei, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de cãtre acesta. Denunţarea nu-şi va produce efectele decît dupã un an de la înregistrarea ei. 2. Orice membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, timp de un an dupã expirarea perioadei de 10 ani menţionatã în paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de denunţare prevãzutã de prezentul articol, se va obliga pentru o noua perioada de 10 ani şi, drept urmare, va putea sa denunţe prezenta convenţie la expirarea fiecãrei perioade de 10 ani, în condiţiile prevãzute de prezentul articol. ART. 18 1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificãrilor şi denuntarilor care îi vor fi comunicate de cãtre statele membre ale organizaţiei. 2. Notificind statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei de-a doua ratificãri care i-a fost comunicatã, directorul general va atrage atenţia statelor membre ale organizaţiei asupra datei la care prezenta convenţie va intra în vigoare. ART. 19 Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Naţiunilor Unite, în scopul înregistrãrii, conform art. 102 al Cartei Naţiunilor Unite, informaţii complete cu privire la toate ratificarile şi toate actele de denunţare pe care el le va inregistra conform articolelor precedente. ART. 20 De fiecare data cînd va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta conferintei generale un raport asupra aplicãrii prezentei convenţii şi va examina dacã este cazul sa înscrie pe ordinea de zi a conferintei problema revizuirii totale sau parţiale a acesteia. ART. 21 1. În cazul în care conferinţa va adopta o noua convenţie care sa revizuiasca total sau parţial prezenta convenţie şi în mãsura în care noua convenţie nu dispune altfel: a) ratificarea de cãtre un membru a noii convenţii de revizuire va atrage de plin drept, fãrã a se mai tine seama de art. 17 de mai sus, denunţarea imediata a prezentei convenţii, sub rezerva ca noua convenţie de revizuire sa fi intrat în vigoare; b) cu începere de la data intrãrii în vigoare a noii convenţii de revizuire, prezenta convenţie va inceta de a mai fi deschisã ratificãrii de cãtre statele membre. 2. Prezenta convenţie va rãmîne în orice caz în vigoare în forma şi conţinutul sau pentru statele membre care au ratificat-o dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire. ART. 22 Versiunile franceza şi engleza ale textului prezentei convenţii au egala valoare. CONFERINŢA INTERNATIONALA A MUNCII
Convenţia nr. 137 CONVENŢIE
privind repercursiunile sociale ale noilor metode de lucru în porturi* Conferinţa generalã a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocatã la Geneva de cãtre Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi reunita aici la 6 iunie 1973 în cea de-a cincizeci şi opta sesiune a sa, considerind ca metodele de lucru din porturi s-au modificat şi continua sa fie supuse unor importante modificãri - de exemplu prin adoptarea unitãţilor de încãrcare, introducerea tehnicilor de transbordare orizontala (roll-on/roll-off), grad mai mare de mecanizare şi automatizare -, în timp ce în miscarea mãrfurilor apar noi tendinte; ca astfel de modificãri risca sa fie şi mai pronunţate în viitor, considerind ca aceste schimbãri au de asemenea repercursiuni considerabile asupra nivelului de folosire a forţei de munca în porturi şi asupra condiţiilor de munca şi de viata ale docherilor şi ca trebuie adoptate mãsuri pentru a evita sau diminua problemele care decurg din aceste schimbãri, considerind ca docherii trebuie sa participe la avantajele pe care le reprezintã noile metode de munca şi ca în consecinta studiul şi introducerea acestor metode trebuie însoţite de elaborarea şi adoptarea de dispoziţii legale care sa prevadã îmbunãtãţirea situaţiei lor prin mijloace ca regularizarea folosirii forţei de munca şi stabilizarea cistigului şi prin alte mãsuri privind condiţiile de viata şi de lucru ale celor interesaţi şi securitatea şi igiena muncii în porturi, dupã ce a hotãrît sa adopte diferite propuneri referitoare la repercursiunile sociale ale noilor metode de munca (docks), care constituie cea de-a cincea problema a ordinii de zi a sesiunii, dupã ce a hotãrît ca aceste propuneri sa ia forma unei convenţii internaţionale, adopta, la 25 iunie 1973, urmãtoarea convenţie, care se va numi Convenţie asupra muncii în porturi, 1973: ART. 1 1. Convenţia se aplica persoanelor care sînt disponibile în mod obişnuit pentru a efectua o munca de docher şi pentru care aceasta munca constituie principala sursa de cistig anual. 2. În sensul prezentei convenţii, expresiile docheri şi munca în porturi indica persoane şi activitãţi definite ca atare de legislaţia sau practica nationala. Organizaţiile celor care angajeazã şi cele ale lucrãtorilor, interesate, trebuie consultate la elaborarea şi la revizuirea acestor definiţii sau trebuie antrenate sa colaboreze în orice alt mod; deosebit de aceasta, se va tine seama de noile metode de munca şi de repercursiunile lor asupra diferitelor sarcini ale docherilor. ART. 2 1. Politicii naţionale îi revine sarcina sa incurajeze toate organele interesate în a asigura docherilor, pe mãsura posibilitãţilor, un serviciu permanent sau regulat. 2. În orice situaţie, docherilor trebuie sa li se asigure un minimum de perioade de lucru sau un minimum de venit, a cãror mãrime şi natura vor depinde de situaţia economicã şi socialã a tarii şi portului în cauza. ART. 3 1. Se vor stabili şi tine la zi registre pentru toate categoriile profesionale de docheri, potrivit cu legislaţia sau practica nationala. 2. Docherii înmatriculaţi vor avea prioritate la obţinere de lucru în porturi. 3. Docherii înmatriculaţi trebuie sa fie oricind pregatiti sa lucreze în conformitate cu modalitãţile prevãzute de legislaţia sau practica nationala. ART. 4 1. Efectivul de lucrãtori înscris în registre va fi revazut în mod periodic în scopul stabilirii sale în funcţie de nevoile portului. 2. Dacã devine necesarã o reducere a efectivului înscris într-un registru, se vor lua toate mãsurile pentru a preveni sau a atenua efectele care ar aduce prejudicii docherilor. ART. 5 Pentru a se obţine de la noile metode de lucru maximum de avantaje sociale, politicii naţionale îi revine sarcina de a incuraja pe cei care angajeazã sau organizaţiile acestora, pe de o parte, şi organizaţiile lucrãtorilor, pe de alta parte, sa coopereze la ameliorarea eficacitatii muncii în porturi, cu concursul autoritãţilor competente obţinut de la caz la caz. ART. 6 Statele membre vor proceda în asa mod încît regulile corespunzãtoare privind securitatea, igiena, bunãstarea şi formarea profesionalã a lucrãtorilor sa li se aplice şi docherilor. ART. 7 În mãsura în care dispoziţiile prezentei convenţii nu vor fi puse în aplicare pe calea contractelor colective, a hotãrîrilor arbitrale sau în orice alt mod conform cu practica nationala, ele trebuie aplicate pe calea legislaţiei naţionale. ART. 8 Ratificarile formale ale prezentei convenţii vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, care le va inregistra. ART. 9 1. Prezenta convenţie nu va obliga decît statele membre a cãror ratificare va fi înregistratã de directorul general. 2. Ea va intra în vigoarea la 12 luni dupã înregistrarea de cãtre directorul general a primelor doua ratificãri din partea statelor membre. 3. Drept urmare, aceasta convenţie va intra în vigoare, pentru fiecare stat membru, dupã 12 luni de la data la care a fost înregistratã ratificarea sa. ART. 10 1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie o poate denunta la expirarea unei perioade de 10 ani dupã data intrãrii iniţiale în vigoare a convenţiei, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, care îl va inregistra. 2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, timp de un an dupã expirarea perioadei de 10 ani menţionatã în paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de denunţare prevãzutã în prezentul articol, se va obliga pentru o noua perioada de 10 ani şi, în consecinta, va putea denunta prezenta convenţie la expirarea fiecãrei perioade de 10 ani, în condiţiile prevãzute de prezentul articol. ART. 11 1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificãrilor şi denuntarilor comunicate lui de cãtre statele membre ale organizaţiei. 2. Notificind statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei de-a doua ratificãri care i-a fost comunicatã, directorul general va atrage atenţia statelor membre ale organizaţiei asupra datei la care prezenta convenţie va intra în vigoare. ART. 12 Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Naţiunilor Unite, spre înregistrare, în conformitate cu art. 102 al Cartei Naţiunilor Unite, informaţii complete asupra tuturor ratificãrilor şi tuturor actelor de denunţare înregistrate potrivit articolelor precedente. ART. 13 Ori de cîte ori va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta conferintei generale un raport asupra aplicãrii prezentei convenţii şi va constata dacã este cazul sa înscrie pe ordinea de zi a conferintei problema revizuirii totale sau parţiale a acesteia. ART. 14 1. În cazul în care conferinţa va adopta o noua convenţie de revizuire, totalã sau parţialã, a prezentei convenţii şi dacã noua convenţie nu dispune altfel: a) ratificarea de cãtre un stat membru a noii convenţii de revizuire va atrage de plin drept, fãrã a se mai tine seama de art. 10 de mai sus, denunţarea imediata a prezentei convenţii sub rezerva ca noua convenţie de revizuire sa fi intrat în vigoare; b) cu începere de la data intrãrii în vigoare a noii convenţii de revizuire, prezenta convenţie va inceta de a mai fi deschisã ratificãrii de cãtre statele membre. 2. Prezenta convenţie va rãmîne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul sau, pentru statele membre care au ratificat-o dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire. ART. 15 Versiunile franceza şi engleza ale textului prezentei convenţii au egala valoare. CONFERINŢA INTERNATIONALA A MUNCII
Convenţia nr. 138 CONVENŢIE
privind virsta minima de încadrare în munca, 1973* Conferinţa generalã a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, convocatã la Geneva de cãtre Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi reunita aici la 6 iunie 1973 în cea de-a cincizeci şi opta sesiune a sa, dupã ce a hotãrît sa adopte diferite propuneri relative la virsta minima de încadrare în munca, problema care constituie cel de-al patrulea punct al ordinii de zi a sesiunii, luind nota de termenii Convenţiei asupra virstei minime (industrie), 1919; ai Convenţiei asupra virstei minime (munca maritima), 1920; ai Convenţiei asupra virstei minime (agricultura), 1921; ai Convenţiei asupra virstei minime (carbunari şi fochisti), 1921 ; ai Convenţiei asupra virstei minime (munci neindustriale), 1932; ai Convenţiei (revizuite) asupra virstei minime (munca maritima), 1936; ai Convenţiei (revizuite) asupra virstei minime (industrie), 1937; ai Convenţiei (revizuite) asupra virstei minime (munci neindustriale), 1937; ai Convenţiei asupra virstei minime (pescari), 1959 şi ai Convenţiei asupra virstei minime (munci subterane), 1965, considerind ca a sosit momentul sa se adopte un instrument general asupra acestui subiect care va trebui sa înlocuiascã treptat instrumentele existente ce se aplica unor sectoare economice limitate, în vederea abolirii totale a muncii copiilor, dupã ce a hotãrît ca acest instrument va lua forma unei convenţii internaţionale, adopta, la 26 iunie 1973, urmãtoarea convenţie, care se va numi Convenţia asupra virstei minime, 1973: ART. 1 Orice stat membru care aplica prezenta convenţie se angajeazã sa urmãreascã o politica nationala care sa asigure abolirea efectivã a muncii copiilor şi sa ridice în mod progresiv virsta minima de încadrare în funcţie sau de folosire la munca la un nivel care sa permitã adolescentilor cea mai completa dezvoltare fizica şi mintalã. ART. 2 1. Orice stat membru care ratifica prezenta convenţie va specifica, printr-o declaraţie anexatã ratificãrii sale, o virsta minima de încadrare în funcţie sau folosire la munca pe teritoriul sau sau pe mijloacele de transport înmatriculate pe teritoriul sau; cu excepţia dispoziţiilor art. 4 şi 8 ale prezentei convenţii, nici o persoana de virsta inferioarã acestei limite minime nu va putea fi incadrata într-o funcţie sau folositã la munca în vreo profesie oarecare. 2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie va putea, în consecinta, sa informeze, prin noi declaraţii, pe directorul general al Biroului Internaţional al Muncii ca ridica virsta minima stabilitã anterior. 3. Virsta minima stabilitã conform paragrafului 1 al prezentului articol nu va putea fi inferioarã virstei la care înceteazã şcolarizarea obligatorie şi, în nici un caz, virstei de 15 ani. 4. Deosebit de dispoziţiile paragrafului 3 al prezentului articol, orice stat membru a carei economie şi instituţii şcolare nu sînt suficient de dezvoltate va putea, dupã consultarea organizaţiilor celor ce angajeazã şi a organizaţiilor lucrãtorilor, interesate, dacã acestea exista, sa stabileascã, într-o prima etapa o virsta minima de 14 ani. 5. Orice stat membru care va stabili o virsta minima de 14 ani, în virtutea paragrafului precedent, trebuie sa declare în rapoartele pe care este obligat sa le prezinte în baza art. 22 al Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii: a) fie ca motivul hotãrîrii sale persista; b) fie ca renunţa de a se prevala de paragraful 4 de mai sus cu începere de la o anumitã data. ART. 3 1. Virsta minima de încadrare în orice fel de funcţie de folosire în orice fel de munca ce prin natura sa sau prin condiţiile în care se exercita este susceptibilã de a dãuna sãnãtãţii, securitãţii sau moralitãţii adolescentilor nu trebuie sa fie sub 18 ani. 2. Funcţiile sau muncile prevãzute la paragraful 1 de mai sus vor fi determinate de cãtre legislaţia nationala sau autoritatea competenta, dupã consultarea organizaţiilor celor care angajeazã şi a organizaţiilor lucrãtorilor, interesate, dacã astfel de organizaţii exista. 3. Fãrã a mai tine seama de dispoziţiile paragrafului 1 de mai sus, legislaţia nationala sau autoritatea competenta poate, dupã consultarea organizaţiilor celor care angajeazã şi a organizaţiilor lucrãtorilor, interesate, dacã ele exista, sa permitã încadrarea în funcţie sau folosirea în munca a adolescentilor începînd cu virsta de 16 ani, cu condiţia ca sãnãtatea, securitatea şi moralitatea lor sa fie pe deplin garantate şi sa primeascã, pentru ramura respectiva de activitate, o instruire corespunzãtoare sau o şcolarizare profesionalã. ART. 4 1. În mãsura în care este necesar şi dupã consultarea organizaţiilor celor care angajeazã şi a organizaţiilor lucrãtorilor, interesate, dacã ele exista, autoritate competenta poate excepta de la aplicarea prezentei convenţii anumite categorii de funcţii sau de munci dacã aplicarea dispoziţiilor convenţiei la aceste categorii ridica dificultãţi de executare deosebite şi importante. 2. Orice stat membru care ratifica prezenta convenţie trebuie ca în primul sau raport asupra aplicãrii acesteia, pe care este obligat sa-l prezinte conform art. 22 al Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, sa indice motivat categoriile de funcţii sau munci care au fost exceptate în baza paragrafului 1 al prezentului articol; în rapoartele ulterioare sa va arata starea legislaţiei şi practicii proprii în ce priveşte aceste categorii, precizîndu-se în ce mãsura s-a aplicat sau s-a propus sa se aplice prezenta convenţie în ce priveşte numitele categorii. 3. Prezentul articol nu excepteazã de la aplicarea prevederilor prezentei convenţii funcţiile sau muncile arãtate la art. 3. ART. 5 1. Orice stat membru a cãrui economie şi servicii administrative nu sînt suficient de dezvoltate va putea, dupã consultarea organizaţiilor celor care angajeazã şi ale lucrãtorilor, interesate, dacã ele exista, sa limiteze, într-o prima etapa, cimpul de aplicare a prezentei convenţii. 2. Statul membru care se prevaleazã de paragraful 1 al prezentului articol trebuie sa arate, printr-o declaraţie anexatã ratificãrii sale, ramurile de activitate economicã sau tipurile de întreprinderi cãrora urmeazã a li se aplica dispoziţiile prezentei convenţii. 3. Cimpul de aplicare a prezentei convenţii trebuie sa cuprindã cel puţin: industriile extractive; industriile de manufactura; de construcţii şi lucrãri publice; electricitatea, gazele, apa; serviciile sanitare; transporturile, antrepozitele şi comunicaţiile; plantaţiile şi alte întreprinderi agricole exploatate în principal în scopuri comerciale, cu excepţia întreprinderilor familiale sau de mici proporţii care produc pentru consumul local şi nu folosesc în mod regulat lucrãtori salarizaţi. 4. Orice stat membru care a limitat cimpul de aplicare a convenţiei în virtutea prezentului articol: a) trebuie sa arate, în rapoartele pe care este obligat sa le prezinte în baza art. 22 al Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, situaţia generalã a folosirii muncii adolescentilor şi copiilor în ramurile de activitate exceptate de la aplicarea prezentei convenţii, precum şi orice progres realizat în vederea largirii aplicãrii dispoziţiilor convenţiei; b) poate oricind sa extindã cimpul de aplicare a convenţiei printr-o declaraţie adresatã directorului general al Biroului Internaţional al Muncii. ART. 6 Prezenta convenţie nu se aplica muncii efectuate de copii sau adolescenti în institutele de învãţãmînt general, în şcolile profesionale sau tehnice ori în alte institute de formare profesionalã şi nici muncii efectuate de persoane sub 14 ani în întreprinderi, dacã aceasta munca se îndeplineşte în conformitate cu condiţiile stabilite de autoritatea competenta dupã consultarea organizaţiilor celor care angajeazã şi ale lucrãtorilor, interesate, dacã astfel de organizaţii exista, şi dacã face parte integrantã: a) fie dintr-o şcoala sau dintr-un curs de formare profesionalã a cãrui responsabilitate revine conducatorului unei şcoli sau unei instituţii de formare profesionalã; b) fie dintr-un program de formare profesionalã aprobat de autoritatea competenta şi executat în principal sau în întregime într-o întreprindere; c) fie dintr-un program de orientare destinat sa faciliteze alegerea unei profesii sau a unui tip de formare profesionalã. ART. 7 1. Legislaţia nationala poate autoriza încadrarea în munci uşoare a persoanelor între 13 şi 15 ani sau executarea de cãtre aceste persoane a astfel de munci cu condiţia ca muncile respective: a) sa nu fie susceptibile de a le prejudicia sãnãtatea sau dezvoltarea; b) sa nu fie de natura a le prejudicia: interesul pentru şcoala, participarea la programele de orientare sau formare profesionalã aprobate de autoritatea competenta, posibilitatea de a beneficia de instruirea primitã. 2. Legislaţia nationala poate, de asemenea, cu excepţia condiţiilor prevãzute de alin. a) şi b) ale paragrafului 1 de mai sus, sa permitã încadrarea în funcţie sau folosirea la munca a persoanelor în virsta de cel puţin 15 ani care nu şi-au terminat încã scolaritatea obligatorie. 3. Autoritatea competenta va determina activitãţile în care încadrarea în funcţie sau folosirea la munca poate fi permisã în conformitate cu paragrafele 1 şi 2 ale prezentului articol şi va fixa durata în ore şi condiţiile funcţiei sau muncii respective. 4. Fãrã a mai tine seama de prevederile paragrafelor 1 şi 2 ale prezentului articol, un stat membru care s-a folosit de dispoziţiile paragrafului 4 al art. 2 poate, atît timp cît înţelege sa se prevaleze de aceste dispoziţii, sa înlocuiascã virstele de 12 şi 14 ani cu virstele de 13 şi 15 ani indicate la paragraful 1 şi virsta de 14 ani cu virsta de 15 ani indicatã la paragraful 2 al prezentului articol. ART. 8 1. Dupã consultarea organizaţiilor celor care angajeazã şi ale lucrãtorilor, dacã acestea exista, autoritatea competenta poate autoriza, de la caz la caz, prin derogare de la interdicţia de încadrare în funcţie sau folosire la munca prevãzutã de art. 2 al prezentei convenţii, participarea la activitãţi de genul spectacolelor artistice. 2. Autorizãrile astfel acordate trebuie sa limiteze durata în ore a serviciului sau muncii autorizate şi sa-i fixeze condiţiile. ART. 9 1. Autoritatea competenta va lua toate mãsurile necesare, inclusiv prevederea de sancţiuni corespunzãtoare, în vederea asigurãrii aplicãrii efective a prezentei convenţii. 2. Legislaţia nationala sau autoritatea competenta va stabili persoanele cãrora le revine sarcina respectãrii dispoziţiilor de aplicare ale prezentei convenţii. 3. Legislaţia nationala sau autoritatea competenta va stabili registrele sau alte documente pe care cel care angajeazã este obligat sa le ţinã şi sa le pãstreze la dispoziţia sa; aceste registre sau documente vor indica numele şi virsta sau data naşterii, certificate, pe cît posibil, în modul cuvenit, a persoanelor încadrate în munca de el sau care muncesc pentru el şi a cãror virsta este sub 18 ani. ART. 10 1. Prezenta convenţie revizuieste Convenţia asupra virstei minime (industrie), 1919, Convenţia asupra virstei minime (munca maritima), 1920, Convenţia asupra virstei minime (agricultura), 1921, Convenţia asupra virstei minime (carbunari şi fochisti), 1921, Convenţia asupra virstei minime (munci neindustriale), 1932, Convenţia (revizuitã) asupra virstei minime (munca maritima), 1936, Convenţia (revizuitã) asupra virstei minime (industrie), 1937, Convenţia (revizuitã) asupra virstei minime (munci neindustriale), 1937, Convenţia asupra virstei minime (pescari), 1959 şi Convenţia asupra virstei minime (munci subterane), 1965. 2. Intrarea în vigoare a prezentei convenţii nu închide calea ratificãrii ulterioare a Convenţiei (revizuite) asupra virstei minime (munca maritima), 1936, Convenţiei (revizuite) asupra virstei minime (industrie), 1937, Convenţiei (revizuite) asupra virstei minime (munci neindustriale), 1937, Convenţiei asupra virstei minime (pescari), 1959 şi Convenţiei asupra virstei minime (munci subterane), 1965. 3. Convenţia asupra virstei minime (industrie), 1919, Convenţia asupra virstei minime (munca maritima), 1920, Convenţia asupra virstei minime (agricultura), 1921 şi Convenţia asupra virstei minime (carbunari şi fochisti), 1921 vor inceta sa mai fie deschise ratificãrii ulterioare din momentul în care toate statele membre pãrţi ale acestei convenţii vor consimţi la aceasta închidere, fie ratificind prezenta convenţie, fie printr-o declaraţie comunicatã directorului general al Biroului Internaţional al Muncii. 4. Cu începere de la intrarea în vigoare a prezentei convenţii: a) faptul ca un stat parte la Convenţia (revizuitã) asupra virstei minime (industrie), 1937, accepta obligaţiile prezentei convenţii şi fixeazã, conform art. 2 al acesteia, o virsta minima de cel puţin 15 ani, atrage de plin drept denunţarea imediata a Convenţiei (revizuite) asupra virstei minime (industrie) 1937; b) faptul ca un stat membru parte la Convenţia asupra virstei minime (munci neindustriale), 1932, accepta obligaţiile prezentei convenţii pentru muncile neindustriale în sensul numitei convenţii, atrage de plin drept denunţarea imediata a Convenţiei asupra virstei minime (munci neindustriale), 1932; c) faptul ca un stat membru parte la Convenţia (revizuitã) asupra virstei minime (munci neindustriale), 1937, accepta obligaţiile prezentei convenţii pentru muncile neindustriale în sensul numitei convenţii şi fixeazã, conform art. 2 al prezentei convenţii, o virsta minima de cel puţin 15 ani, antreneaza de plin drept denunţarea imediata a Convenţiei (revizuite) asupra virstei minime (munci neindustriale), 1937; d) faptul ca un stat membru parte la Convenţia (revizuitã) asupra virstei minime (munca maritima), 1936, accepta obligaţiile prezentei convenţii pentru munca maritima şi, fie ca fixeazã, conform art. 2 al prezentei convenţii, o virsta minima de cel puţin 15 ani, fie ca precizeazã ca art. 3 al prezentei convenţii se aplica muncii maritime, atrage de plin drept denunţarea imediata a Convenţiei (revizuitã) asupra virstei minime (munca maritima), 1936; e) faptul ca un stat membru parte la Convenţia asupra virstei minime (pescari), 1959, accepta obligaţiile prezentei convenţii pentru pescuitul maritim şi, fie ca fixeazã, conform art. 2 al prezentei convenţii, o virsta minima de cel puţin 15 ani, fie ca precizeazã ca art. 3 al prezentei convenţii se aplica la pescuitul maritim, atrage de plin drept denunţarea imediata a Convenţiei asupra virstei minime (pescari), 1959; f) faptul ca un stat membru parte la Convenţia asupra virstei minime (munci subterane), 1965, accepta obligaţiile prezentei convenţii şi, fie ca fixeazã, conform art. 2 al prezentei convenţii, o virsta minima cel puţin egala cu cea pe care a indicat-o în executarea convenţiei din 1965, fie ca precizeazã ca o astfel de virsta se aplica conform art. 3 al prezentei convenţii la muncile subterane, atrage de plin drept denunţarea imediata a Convenţiei asupra virstei minime (munci subterane), 1965. 5. Cu începere de la intrarea în vigoarea a prezentei convenţii: a) acceptarea obligaţiilor prezentei convenţii atrage denunţarea Convenţiei asupra virstei minime (industrie), 1919, în ce priveşte aplicarea art. 12 al acesteia; b) acceptarea obligaţiilor prezentei convenţii pentru agricultura atrage denunţarea Convenţiei asupra virstei minime (agricultura), 1921 în ce priveşte aplicarea art. 9 al acesteia; c) acceptarea obligaţiilor prezentei convenţii pentru munca maritima atrage denunţarea Convenţiei asupra virstei minime (munca maritima), 1920, în ce priveşte aplicarea art. 10 al acesteia şi a Convenţiei asupra virstei minime (carbunari şi fochisti), 1921 cu privire la aplicarea art. 12 al acesteia. ART. 11 Ratificarile formale ale prezentei convenţii se vor comunica directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, care le va inregistra. ART. 12 1. Prezenta convenţie nu va obliga decît statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, a cãror ratificare va fi înregistratã de cãtre directorul general. 2. Ea va intra în vigoare dupã 12 luni de la înregistrarea de cãtre directorul general a primelor doua ratificãri din partea statelor membre. 3. Drept urmare, aceasta convenţie va intra în vigoare, pentru fiecare stat membru, dupã 12 luni de la data la care a fost înregistratã ratificarea sa. ART. 13 1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie o poate denunta la expirarea unei perioade de 10 ani dupã data intrãrii iniţiale în vigoare a convenţiei, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, care îl va inregistra. Denunţarea nu va avea efect decît dupã un an de la înregistrarea ei. 2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, timp de un an dupã expirarea perioadei de 10 ani menţionatã în paragraful precedent, nu va uza de facultatea de denunţare prevãzutã de prezentul articol, va fi ţinut pentru o perioada de 10 ani şi, în consecinta, va putea denunta prezenta convenţie la expirarea fiecãrei perioade de 10 ani, în condiţiile prevãzute de prezentul articol. ART. 14 1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificãrilor şi denuntarilor comunicate lui de cãtre statele membre ale organizaţiei. 2. Notificind statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei de-a doua ratificãri care i-a fost comunicatã, directorul general va atrage atenţia statelor membre ale organizaţiei asupra datei la care prezenta convenţiei va intra în vigoare. ART. 15 Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Naţiunilor Unite, spre înregistrare, în conformitate cu art. 102 al Cartei Naţiunilor Unite, informaţii complete asupra tuturor ratificãrilor şi tuturor actelor de denunţare înregistrate conform articolelor precedente. ART. 16 Ori de cîte ori va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta conferintei generale un raport asupra aplicãrii prezentei convenţii şi va constata dacã este cazul sa înscrie pe ordinea de zi a conferintei problema revizuirii totale sau parţiale a acesteia. ART. 17 1. În cazul în care conferinţa va adopta o noua convenţie de revizuire, totalã sau parţialã, a prezentei convenţii şi dacã noua convenţie nu dispune altfel: a) ratificarea de cãtre un stat membru a noii convenţii de revizuire va atrage de plin drept, fãrã a se mai tine seama de art. 13 de mai sus, denunţarea imediata a prezentei convenţii, sub rezerva ca noua convenţie de revizuire sa fi intrat în vigoare; b) cu începere de la data intrãrii în vigoare a noii convenţii de revizuire, prezenta convenţie va inceta de a mai fi deschisã ratificãrii de cãtre statele membre. 2. Prezenta convenţie va rãmîne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul sau, pentru statele membre care au ratificat-o dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire. ART. 18 Versiunile franceza şi engleza ale textului prezentei convenţii au egala valoare. -------------------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
