Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECRET nr. 78 din 5 martie 1973  privind organizarea si functionarea consiliilor si comisiilor tehnico-economice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECRET nr. 78 din 5 martie 1973 privind organizarea si functionarea consiliilor si comisiilor tehnico-economice

EMITENT: CONSILIUL DE STAT
PUBLICAT: BULETINUL OFICIAL nr. 23 din 5 martie 1973
Creşterea eficientei economice a investiţiilor şi promovarea sistematica a progresului tehnic în toate ramurile economiei naţionale sînt strins legate de întãrirea continua a muncii de analiza şi ridicare a calitãţii documentaţiilor tehnice şi economice la toate verigile organizatorice: întreprindere, centrala industriala, minister, alte organe centrale ale administraţiei de stat, departamente şi organe locale.
În aceasta activitate, un rol de mare rãspundere revine adunãrilor generale şi comitetelor oamenilor muncii din întreprinderi, consiliilor oamenilor muncii din centrale, consiliilor de conducere ale ministerelor şi celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat şi departamentelor, precum şi consiliilor şi comisiilor tehnico-economice din instituţiile şi organizaţiile economice în cadrul cãrora funcţioneazã, organe chemate sa aducã o contribuţie competenta la luarea deciziilor privind cheltuirea fondurilor de investiţii.
În scopul de a asigura un cadru unitar în activitatea consiliilor şi comisiilor tehnico-economice şi pentru a stabili sarcinile şi rãspunderile ce le revin în acest domeniu,

CONSILIUL DE STAT AL REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA DECRETEAZĂ:

ART. 1
Pentru analizarea multilaterala a documentaţiilor de investiţii, verificarea elementelor fundamentale tehnico-economice ale soluţiilor propuse, încadrarea în normele şi normativele legale, precum şi pentru analizarea oricãror alte documentaţii tehnice şi economice, se organizeazã şi funcţioneazã:
- consilii tehnico-economice la ministere, celelalte organe centrale ale administraţiei de stat, departamente, comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi la centrale şi unitãţile asimilate acestora;
- comisii tehnico-economice la întreprinderi.
ART. 2
Consiliile şi comisiile tehnico-economice funcţioneazã, ca organe de lucru, pe lîngã organele de conducere colectivã ale ministerelor, celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat, departamentelor, comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi pe lîngã organele de conducere colectivã ale centralelor, unitãţilor asimilate acestora şi ale întreprinderilor, care au competenta de a aproba documentaţiile tehnico-economice.
ART. 3
Consiliile şi comisiile tehnico-economice au sarcina de a face o analiza multilaterala şi complexa şi de a prezenta concluzii asupra temelor de proiectare, studiilor tehnico-economice, studiilor de amplasament, precum şi asupra oricãror alte documentaţii privind activitatea tehnico şi economicã, stabilite de organele de conducere colectivã pe lîngã care funcţioneazã.
ART. 4
La elaborarea documentaţiilor pentru investiţii, un rol de cea mai mare importanta revine adunãrilor generale, comitetelor şi consiliilor oamenilor muncii din întreprinderi şi centrale, care trebuie sa aprecieze şi sa se pronunţe, potrivit legii, asupra necesitãţii şi oportunitãţii noilor obiective de investiţii, amplasamentului acestora, conceptiilor constructive şi tehnologice prevãzute, precum şi asupra altor elemente ale investiţiei.
În acest scop, temele de proiectare pentru investiţiile destinate dezvoltãrii şi modernizãrii capacitãţilor de producţie din întreprinderi vor fi dezbãtute în comitetele oamenilor muncii ale acestora, dupã care se vor supune dezbaterii în adunãrile generale ale oamenilor muncii din întreprinderile respective.
Pentru investiţiile aferente noilor obiective, temele de proiectare se vor dezbate în consiliile oamenilor muncii din centrale şi unitãţile asimilate acestora.
Temele de proiectare se vor supune aprobãrii organelor competente, numai dupã adoptarea lor de cãtre comitetele şi adunãrile generale ale oamenilor muncii sau, dupã caz, de cãtre consiliile oamenilor muncii.
Pentru documentaţiile de investiţii din competenta de aprobare a ministerelor, celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat şi departamentelor, la lucrãrile de dezbatere a temelor de proiectare vor participa miniştrii sau adjunctii acestora ori şefii de departamente, precum şi proiectantii şefi, care vor prezenta în fata adunãrilor generale, comitetelor sau consiliilor oamenilor muncii temele de proiectare, împreunã cu schita care cuprinde datele generale ale investiţiei.
ART. 5
Consiliile şi comisiile tehnico-economice vor fi formate, în raport cu complexitatea problemelor, dintr-un numãr de membri stabilit în urmãtoarele limite:
a) 15-25 membri în ministere, celelalte organe centrale ale administraţiei de stat, departamente şi comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti;
b) 10-15 membri în centrale şi unitãţi asimilate acestora;
c) 5-10 membri de întreprinderi.
ART. 6
Din consiliile şi comisiile tehnico-economice fac parte:

A. La ministere, alte organe centrale ale administraţiei de stat, departamente şi comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti:
a) specialişti de inalta calificare, tehnicieni şi economişti din întreprinderi şi alte unitãţi economice;
b) delegaţi - directori, directori ştiinţifici, cercetãtori şi alţi specialişti - din institutele centrale de cercetare şi din institutele de cercetare de ramura, aparţinînd de ministere şi alte organe centrale ale administraţiei de stat.
De asemenea, fac parte din organele de avizare directorii institutelor de proiectare subordonare;
c) directori ai direcţiilor de plan, investiţii, tehnica-dezvoltare şi ai altor direcţii din organele în care funcţioneazã consilii tehnico-economice, directori generali ai centralelor şi unitãţilor asimilate acestora, directori ai întreprinderilor subordonate.

B. La centrale, unitãţi asimilate acestora şi la întreprinderi: cadre de conducere, inclusiv şefi de compartimente, tehnicieni şi economişti de inalta calificare, precum şi alţi specialişti din centrale, unitãţi asimilate acestora şi din întreprinderile în care funcţioneazã consilii sau comisii tehnico-economice.
Din consiliile sau comisiile tehnico-economice prevãzute la lit. A şi B vor face parte delegaţii organizaţiilor de construcţii-montaj care vor executa investiţiile. În analizarea documentaţiilor tehnice şi economice, aceştia se vor referi, în principal, la soluţiile constructive, ciclurile şi ordinea de execuţie, gradul de folosire a proiectelor tip şi a prefabricatelor, la eliminarea finisajelor nejustificate şi folosirea tehnologiilor eficiente de excutie. De asemenea, din aceste consilii sau comisii vor face parte şi reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale de ramura sau, dupã caz, reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale locale.
Din consiliile şi comisiile tehnico-economice pot face parte cadre din învãţãmîntul superior, academicieni, oameni de ştiinţa cercetãtori şi alţi specialişti.
ART. 7
Desemnarea membrilor consiliilor şi comisiilor tehnico-economice se va face:
a) la întreprinderi, centrale şi unitãţi asimilate acestora, de cãtre comitetele sau consiliile oamenilor muncii, dupã caz;
b) la ministere, alte organe centrale ale administraţiei de stat şi departamente, de cãtre consiliile de conducere sau birourile executive ale acestora;
c) la comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, de cãtre acestea sau birourile lor permanente.
Pentru angajaţii altor organizaţii socialiste, desemnarea se va face cu acordul conducerii acestor organizaţii.
ART. 8
La lucrãrile consiliilor sau comisiilor tehnico-economice vor putea participa, ca invitaţi, şi alţi specialişti desemnaţi de conducãtorii organelor şi organizaţiilor respective.
De asemenea, vor participa autorii documentaţiilor supuse analizei, precum şi delegaţii unitãţilor interesate.
ART. 9
Consiliile tehnico-economice din ministere, celelalte organe centrale ale administraţiei de stat, departamente şi comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti funcţioneazã cu doua secţii:
- secţia tehnica;
- secţia economicã.
În cadrul sectiei tehnice se vor constitui: grupa de construcţii, grupa de tehnologie, precum şi alte grupe, în funcţie de specificul documentaţiilor supuse analizei.
Consiliile şi comisiile tehnico-economice îşi desfãşoarã lucrãrile pe grupe, secţii şi în plenul lor.
La secţii se analizeazã problemele specifice, iar concluziile secţiilor şi sinteza se dezbat în plen.
ART. 10
Lucrãrile în plen ale consiliilor tehnico-economice din ministere, celelalte organe centrale ale administraţiei de stat, departamente, comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti vor fi conduse, în raport cu importanta problemelor, de: miniştri, primii adjuncţi ori adjunctii acestora sau de secretarii generali, şefii de departamente sau preşedinţii comitetelor executive al consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti. Persoana care conduce lucrãrile consiliului tehnico-economic va fi socotitã ca fãcînd parte din acest organ.
Lucrãrile pe secţii şi cele pe grupe de specialitate vor fi conduse de specialişti cu autoritate profesionalã, membri ai consiliilor tehnico-economice, desemnaţi de miniştri, conducãtorii celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat, şefii de departamente sau preşedinţii comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti.
Lucrãrile consiliilor şi comisiilor tehnico-economice din centrale, unitãţile acestora şi din întreprinderi vor fi conduse, dupã caz, de directorul general al centralei sau la locţiitorul acestuia, de directorul întreprinderii sau de locţiitorul sau.
ART.11
Pentru pregãtirea lucrãrilor de analiza a documentaţiilor tehnice şi economice, consiliile tehnico-economice din ministere, celelalte organe centrale ale administraţiei de stat, departamente şi comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti au un secretariat. Secretarii acestor consilii sînt directorii direcţiei tehnice sau ai direcţiei tehnice-dezvoltare.
În centrale şi unitãţi asimilate acestora, precum şi în întreprinderi, secretariatul consiliilor sau comisiilor tehnico-economice va fi asigurat de şeful compartimentului tehnic.
ART. 12
Planurile anuale, trimestriale şi lunare de lucru ale consiliilor sau comisiilor tehnico-economice se aproba de cãtre organele de conducere colectivã ale organelor şi organizaţiilor în cadrul cãrora ele îşi desfãşoarã activitatea.
În planurile anuale de lucru ale consiliilor tehnico-economice din ministere, celelalte organe centrale ale administraţiei de stat, departamente şi comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi în planurile trimestriale ale consiliilor şi comisiilor tehnico-economice din centrale, unitãţi asimilate acestora şi din întreprinderi, se va stabili, în funcţie de specificul şi importanta lucrãrilor, şi componenta acestor consilii sau comisii, pentru fiecare obiectiv în parte.
În planurile anuale de lucru ale consiliilor tehnico-economice din ministere, celelalte organe centrale ale administraţiei de stat, departamente şi comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti se vor cuprinde obiectivele de investiţii ale cãror documentaţii vor fi avizate sub conducerea ministrilor, conducãtorilor celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat, sefilor de departamente şi preşedinţilor comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi cele ale cãror documentaţii vor fi analizate sub conducerea prim-adjunctilor de miniştri, adjunctilor ministrilor, secretarilor generali, prim-vicepreşedinţilor sau vicepreşedinţilor, potrivit importantei lucrãrilor ce vor fi avizate.
ART. 13
Secretariatele consiliilor şi comisiilor tehnico-economice vor difuza membrilor şi invitaţilor, cu cel puţin 30 de zile înaintea şedinţelor de lucru, în afarã documentaţiilor supuse avizãrii, şi alte materiale documentare, din ţara şi din strãinãtate privitoare la tehnologii moderne, tehnice avansate, precum şi alte date asupra performantelor la zi pe plan mondial, obţinute în unitãţi similare cu cele proiectate.
ART. 14
La temele de proiectare se vor analiza:
a) justificarea tehnica şi economicã a investiţiei;
b) capacitatea de producţie şi termenele de punere în funcţiune;
c) volumul orientativ al investiţiilor şi al lucrãrilor de construcţii-montaj;
d) asigurarea materiilor prime şi a principalelor materiale;
e) sortimente ce se vor realiza şi destinaţia producţiei;
f) importuri pentru investirii şi producţie;
g) principalii indicatori de eficienta economicã.
ART. 15
La studiile tehnico-economice pentru investiţii se vor analiza, în principal:
a) justificarea capacitãţii şi profilului pentru investiţia propusã;
b) valoarea investiţiei şi a lucrãrilor de construcţii-montaj, precum şi eşalonarea acestora;
c) alegerea terenului, natura şi categoria acestuia, gradul de ocupare, necesitatea efectuãrii unor exproprieri şi scoateri din circuitul agricol, demolãri, stramutari şi altele asemenea;
d) gradul de folosire a capacitãţilor de aceeaşi natura, existente în sector;
e) eficienta economicã a investiţiei şi anume: investiţia specifica, productivitatea muncii, costuri şi cheltuieli materiale de producţie, acumulari, beneficii, durata de recuperare a investiţiei, valoarea producţiei la 1.000 lei fonduri fixe, durata de execuţie a lucrãrii, durata de realizare a parametrilor proiectati, aportul valutar net, eficienta exportului şi altele asemenea, în funcţie de specificul investiţiei;
f) mãsuri pentru combaterea poluarii mediului;
g) eficienta soluţiilor constructive adoptate, economisirea materialelor deficitare, ponderea lucrãrilor de construcţii-montaj şi a construcţiei în totalul investiţiilor, finisajele prevãzute şi justificarea oportunitãţii acestora, gradul de ocupare a suprafeţelor construite;
h) necesarul de utilaje, examinindus-se posibilitãţile maxime de asigurare a acestora din ţara;
i) asigurarea şi valorificarea superioarã a materiilor prime, materialelor, pieselor de schimb, materialelor auxiliare, combustibilului, energiei, apei precum şi altor utilitãţi şi deserviri necesare producţiei, modul de rezolvare a evacuarii şi epurarii apelor uzate;
j) respectarea normelor de protecţia muncii şi de igiena, precum şi modul în care sînt asigurate grupurile şi obiectele sociale;
k) asigurarea cu muncitori, calificarea lor, precum şi a cadrelor cu pregãtire medie, necesare exploatãrii investiţiei;
l) asigurarea desfacerii producţiei la intern şi la export;
m) modul de cooperare cu alte unitãţi;
n) organizarea şantierului;
o) coordonarea cu alte sectoare de activitate şi modul de realizare a investiţiilor conexe.
La analiza studiilor tehnico-economice de cãtre comisiile tehnico-economice din întreprinderi vor fi avute în vedere acele elemente cuprinse în alineatul precedent care sînt caracteristice obiectivului supus analizei.
ART. 16
Pentru investiţiile care cuprind tehnologii noi, studii tehnico-economice supuse analizei vor fi însoţite, în mod obligatoriu, de acordul instituţiilor centrale de cercetare sau al instituţiilor de cercetare pe ramuri, ori, dupã caz, al institutelor de proiectare şi cercetare în tehnologie, asupra necesitãţii şi oportunitãţii acestor tehnologii.
Se interzice angajarea de importuri de licenţe şi utilaje tehnologice, care nu au acordul institutelor prevãzute în alin. 1 şi al consiliilor tehnico-economice.
ART. 17
Ministerele, celelalte organe centrale ale administraţiei de stat, departamentele şi comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi ale municipiului Bucureşti pot constitui, pe lîngã secretariatele consiliilor tehnico-economice, colective de specialişti, avînd sarcina de a expertiza studiile tehnico-economice şi, pe aceasta baza, de a atrage atenţia asupra unor aspecte de importanta majorã, omise sau soluţionate necorespunzãtor în documentaţii, referitoare la problemele prevãzute la art. 15 şi care n-au fost ridicate în secţiile şi grupele consiliilor tehnico-economice.
Acolo unde aceste colective vor fi constituite, studiile tehnico-economice trimise spre analiza vor fi înaintate concomitent atît consiliului tehnico-economic, cît şi colectivului de expertizare.
Referatul de expertizare va fi prezentat în şedinţa de lucru a consiliilor tehnico-economice, precum şi în birourile executive, respectiv în consiliile de conducere ale ministerelor, celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat, departamentelor şi comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, care examineazã şi aproba documentaţiile tehnico-economice.
În perioada de desfãşurare a muncii de expertizare salariaţii respectivi vor fi scutiţi de alte sarcini de serviciu.
ART. 18
La încheierea lucrãrilor de analiza a documentaţiilor, consiliile şi comisiile tehnico-economice întocmesc un document cuprinzînd concluziile şi propunerile lor, rezultate din examinarea acestor documentaţii.
Aceste documente se întocmesc în termen de cel mult 30 de zile de la primirea documentaţiei complete.
Eventualele completãri necesare îmbunãtãţirii documentaţiilor supuse analizei vor fi cerute de secretariatele consiliilor şi comisiilor tehnico-economice, în cel mult 7 zile de la depunerea acestora, fãrã ca termenul maxim de 30 de zile, prevãzut în alineatul precedent, sa poatã fi depãşit.
ART. 19
Observaţiile şi propunerile formulate de consiliile şi comisiile tehnico-economice, cu care organizaţia de proiectare a fost de acord, vor fi transpuse în documentaţiile supuse analizei, în termenele stabilite de aceste consilii sau comisii.
Observaţiile şi propunerile asupra cãrora consiliile sau comisiile tehnico-economice şi organizaţiile de proiectare nu au ajuns la un acord se supun organelor de conducere colectivã prevãzute la art. 21, spre a decide.
ART. 20
Consiliile şi comisiile tehnico-economice pot lucra valabil în prezenta a cel puţin jumãtate plus unu din membrii lor şi iau hotãrîri cu doua treimi din numãrul membrilor prezenţi la şedinţa; ele rãspund pentru concluziile lor în fata organelor colective de conducere ale ministerelor, celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat, departamentelor, comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, centralelor, unitãţilor asimilate acestora şi întreprinderilor.
Membrii consiliilor sau comisiilor tehnico-economice care au pãreri divergenţe sînt obligaţi sa-şi motiveze obiectiunile în scris, în termen de 2 zile de la data şedinţei, avînd dreptul sa-şi susţinã punctul de vedere, dacã nu a fost reţinut de cãtre consiliul sau comisia din care fac parte, la organele ierarhic superioare.
ART. 21
Documentaţiile, însoţite de concluziile consiliilor sau comisiilor tehnico-economice, se supun deciziei organelor colective de conducere ale ministerelor, celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat, departamentelor comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, centralelor şi unitãţilor asimilate acestora, precum şi celor ale întreprinderilor. Odatã cu acestea se vor depune şi eventualele divergenţe formulate de membrii acestor consilii sau comisii.
ART. 22
Plata proiectelor şi a celorlalte documentaţii tehnico-economice se face de cãtre bãncile finanţatoare, numai pe baza aprobãrii acestor documentaţii, de cãtre organele de conducere colectivã din ministere, celelalte organe centrale ale administraţiei de stat, departamente, comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, centrale şi unitãţi asimilate acestora, precum şi cele ale întreprinderilor.
ART. 23
Ministerele, precum şi celelalte organe centrale ale administraţiei de stat şi comitetele executive al consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, vor elabora, în termen de 90 de zile de la publicarea prezentului decret, regulamente pentru organizarea şi funcţionarea consiliilor şi comisiilor din cadrul acestora şi al unitãţilor subordonate, cu respectarea dispoziţiilor prezentului decret, pe care le vor supune aprobãrii organelor colective de conducere.
În aceste regulamente vor fi prevãzute, pe lîngã documentaţiile de investiţii, şi alte documentaţii tehnice şi economice, precum şi elementele ce vor fi analizate de cãtre consiliile sau comisiile tehnico-economice.
ART. 24
Se recomanda Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugãreşti, Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum şi celorlalte organizaţii obşteşti sa elaboreze şi sa aprobe regulamente de organizare şi funcţionare pentru consiliile şi comisiile tehnico-economice, cu respectarea dispoziţiilor din prezentul decret.
ART. 25
Banca Nationala a Republicii Socialiste România împreunã cu ministerele şi celelalte organe centrale ale administraţiei de stat vor prevedea, în planurile de casa trimestriale, plafoanele necesare pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare, cazare şi diurna ocazionate de participarea la şedinţele de lucru a membrilor consiliilor şi comisiilor tehnico-economice, domiciliaţi în alte localitãţi decît cele în care au loc şedinţele acestor consilii sau comisii, precum şi fondurile necesare plãţii expertizarii studiilor tehnico-economice.
ART. 26
Prin întreprinderi, în sensul prezentului decret, se înţeleg şi alte unitãţi asimilate acestora, avînd denumiri specifice activitãţii lor.
ART. 27
Denumirea consiliu tehnico-ştiinţific prevãzutã în actele normative referitoare la organizarea şi funcţionarea ministerelor, celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat, consiliilor populare, centralelor şi unitãţilor asimilate acestora, precum şi în alte acte normative, se înlocuieşte cu denumirea consiliu tehnico-economic.
ART. 28
Orice dispoziţii contrare prezentului decret se abroga.

-----------------------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016