Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECRET nr. 470 din 20 decembrie 1971  privind organizarea şi funcţionarea Administraţiei Asigurărilor de Stat    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECRET nr. 470 din 20 decembrie 1971 privind organizarea şi funcţionarea Administraţiei Asigurărilor de Stat

EMITENT: CONSILIUL DE STAT
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 161 din 28 decembrie 1971

    CAP. 1
    Dispoziţii generale

    ART. 1
    Administraţia Asigurărilor de Stat, denumită prescurtat "ADAS", realizează, sub conducerea generală a Ministerului Finanţelor, asigurările de stat prin efectul legii şi facultative, exercitînd în Republica Socialistă România dreptul de a efectua operaţiuni de asigurare, de reasigurare, precum şi orice alte operaţiuni în legătură cu activitatea de asigurare.
    ART. 2
    Administraţia Asigurărilor de Stat are unităţi teritoriale şi alte unităţi; ea răspunde de îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii.
    ART. 3
    În scopul îndeplinirii atribuţiilor sale, Administraţia Asigurărilor de Stat colaborează cu ministerele şi celelalte organe centrale, precum şi cu organele locale ale administraţiei de stat.

    CAP. 2
    Atribuţii

    ART. 4
    În realizarea asigurărilor, Administraţia Asigurărilor de Stat exercită, în condiţiile legii, următoarele atribuţii:
    a) administrează asigurările prin efectul legii de bunuri, persoane şi răspundere civilă;
    b) organizează şi efectuează contractarea asigurărilor facultative de bunuri, persoane şi răspundere civilă, precum şi încasarea primelor la aceste asigurări;
    c) organizează şi efectuează constatarea producerii evenimentelor asigurate, evaluarea pagubelor, stabilirea şi plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate;
    d) tratează şi încheie contracte de reasigurare pentru asigurările proprii, pentru participări primite şi pentru retrocesiuni;
    e) încheie convenţii de mandat în legătură cu activitatea de asigurări interne şi externe;
    f) efectuează încasări şi plăţi în valută în legătură cu operaţiunile de asigurare, de reasigurare şi de mandat;
    g) studiază necesităţile de asigurare interne şi conjunctura pieţelor de asigurare şi reasigurare străine;
    h) participă la finanţarea acţiunilor de prevenire şi combatere a incendiilor şi a mortalităţii animalelor;
    i) participă la organizaţii internaţionale cu caracter profesional în legătură cu activitatea de asigurare;
    j) încheie convenţii ca urmare a aderării la organizaţii internaţionale cu caracter profesional;
    k) colaborează cu organizaţiile din străinătate în probleme specifice activităţii de asigurare;
    l) editează publicaţii şi lucrări în domeniul asigurărilor;
    m) organizează activitatea de popularizare a asigurărilor de stat;
    n) exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege.
    ART. 5
    În îndeplinirea atribuţiilor sale, Administraţia Asigurărilor de Stat are dreptul:
    a) să ceară ministerelor, celorlalte organe centrale, comitetelor executive ale consiliilor populare şi oricăror organizaţii socialiste, precum şi asiguraţilor, datele necesare în legătură cu realizarea asigurărilor, să consulte şi să ceară copii de pe evidenţele şi documentele privind asigurările;
    b) să verifice dacă asiguraţii întreţin bunurile cuprinse în asigurare în bune condiţii, îndeosebi cu respectarea, după caz, a regulilor agrotehnice, zooveterinare şi de prevenire a incendiilor;
    c) să încheie cu organizaţii socialiste convenţii pentru asigurări centralizate şi pentru asigurarea angajaţilor sau membrilor acestor organizaţii;
    d) să angajeze lucrători retribuiţi pe bază de cotă procentuală şi să utilizeze personal retribuit pe bază de tarife;
    e) să acorde împrumuturi cu dobîndă la contractele de asigurare de persoane asupra vieţii;
    f) să ia orice alte măsuri în legătură cu activitatea de asigurare, în condiţiile legii.

    CAP. 3
    Organizare şi funcţionare

    ART. 6
    Administraţia Asigurărilor de Stat este condusă de consiliul de administraţie, organ deliberativ, care hotărăşte în problemele generale privind activitatea sa.
    Consiliul de administraţie este format din:
    a) preşedintele şi vicepreşedinţii Administraţiei Asigurărilor de Stat;
    b) directori şi alţi conducători ai unor compartimente din centrala Administraţiei Asigurărilor de Stat şi ai unor unităţi ale acesteia, precum şi specialişti cu experienţă îndelungată şi înaltă calificare din cadrul sau din afara aparatului Administraţiei Asigurărilor de Stat;
    c) un delegat al sindicatelor, desemnat de Uniunea Generală a Sindicatelor din România.
    Componenţa consiliului de administraţie se stabileşte de ministrul finanţelor, la propunerea preşedintelui Administraţiei Asigurărilor de Stat.
    Preşedintele Administraţiei Asigurărilor de Stat este şi preşedintele consiliului de administraţie; în lipsa preşedintelui Administraţiei Asigurărilor de Stat, atribuţiile de preşedinte al consiliului de administraţie se îndeplinesc de unul din vicepreşedinţi, desemnat de preşedinte.
    ART. 7
    La şedinţele consiliului de administraţie pot fi invitaţi delegaţi ai unor organe şi organizaţii de stat ori obşteşti interesate în examinarea problemelor supuse dezbaterii, specialişti din cadrul sau din afara Administraţiei Asigurărilor de Stat.
    ART. 8
    Pentru analizarea unor probleme de importanţă deosebită sau care interesează întreaga activitate a Administraţiei Asigurărilor de Stat, consiliul de administraţie poate constitui colective de lucru cuprinzînd specialişti din cadrul sau din afara Administraţiei Asigurărilor de Stat. Desemnarea specialiştilor din afara Administraţiei Asigurărilor de Stat se va face cu acordul conducătorului organului central respectiv.
    ART. 9
    Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi şi adoptă hotărîri cu majoritatea membrilor ce-l compun.
    În caz de divergenţă între preşedinte şi majoritatea membrilor consiliului de administraţie, problemă asupra căreia nu s-a realizat un acord este supusă ministrului finanţelor.
    ART. 10
    Şedinţele consiliului de administraţie au loc cel puţin o dată pe trimestru şi se convoacă, în timp util, de preşedinte. Consiliul poate fi convocat şi la cererea a cel puţin o treime din numărul membrilor săi.
    ART. 11
    Consiliul de administraţie în întregul său şi fiecare membru în parte răspund în faţa ministrului finanţelor pentru întreaga activitate a Administraţiei Asigurărilor de Stat; fiecare membru al consiliului răspunde în faţa consiliului de administraţie şi a preşedintelui acestuia pentru îndeplinirea sarcinilor ce îi sînt încredinţate.
    ART. 12
    Între şedinţele consiliului, preşedintele Administraţiei Asigurărilor de Stat împreună cu vicepreşedinţii dezbat şi rezolvă probleme curente ale activităţii Administraţiei Asigurărilor de Stat şi stabilesc măsurile necesare pentru îndeplinirea operativă a hotărîrilor consiliului.
    ART. 13
    Preşedintele Administraţiei Asigurărilor de Stat informează consiliul de administraţie asupra principalelor probleme rezolvate în perioada dintre şedinţe.
    ART. 14
    În executarea hotărîrilor consiliului de administraţie şi în exercitarea atribuţiilor proprii, preşedintele Administraţiei Asigurărilor de Stat emite, potrivit legii, ordine şi decizii.
    ART. 15
    Administraţia Asigurărilor de Stat are în conducerea sa un preşedinte şi doi vicepreşedinţi.
    Preşedintele Administraţiei Asigurărilor de Stat şi vicepreşedinţii se numesc prin hotărîre a Consiliului de Miniştri. Atribuţiile vicepreşedinţilor se stabilesc de consiliul de administraţie al Administraţiei Asigurărilor de Stat.
    ART. 16
    Preşedintele Administraţiei Asigurărilor de Stat reprezintă Administraţia Asigurărilor de Stat în raporturile cu celelalte organe şi organizaţii din ţară, cu alte persoane juridice, cu persoane fizice, precum şi în relaţiile externe, în problemele care privesc activitatea Administraţiei Asigurărilor de Stat.
    ART. 17
    Structura organizatorică a Administraţiei Asigurărilor de Stat se aprobă de ministrul finanţelor, potrivit legii. Din structura organizatorică a Administraţiei Asigurărilor de Stat fac parte, pe lîngă centrala, unităţi teritoriale şi alte unităţi.
    Înfiinţarea sau desfiinţarea de unităţi fără personalitate juridică se hotărăşte de consiliul de administraţie.
    Administraţia Asigurărilor de Stat poate să înfiinţeze în străinătate, cu aprobarea organelor în drept, agenţii sau alte forme de reprezentare, pentru încheierea de asigurări, reasigurări sau efectuarea altor operaţiuni în legătură cu activitatea de asigurare.
    Normele de funcţionare şi structura organizatorică a compartimentelor din centrala Administraţiei Asigurărilor de Stat şi a unităţilor sale se stabilesc de consiliul de administraţie.

    CAP. 4
    Dispoziţii speciale

    ART. 18
    Administraţia Asigurărilor de Stat este persoana juridică, titulară de plan, funcţionează pe principiul gestiunii economice şi îşi are sediul central în municipiul Bucureşti.
    Administraţia Asigurărilor de Stat îşi desfăşoară activitatea potrivit prezentului decret şi statutului său.
    Fondurile proprii ale Administraţiei Asigurărilor de Stat sînt cele prevăzute în statut.
    ART. 19
    Administraţia Asigurărilor de Stat varsă la bugetele judeţelor şi al municipiului Bucureşti o cotă de 15%, calculată la primele realizate pe teritoriul acestora din asigurarea prin efectul legii a bunurilor unităţilor agricole cooperatiste şi ale persoanelor fizice, în vederea participării la finanţarea acţiunilor de prevenire şi combatere a incendiilor şi mortalităţii animalelor.
    Sumele vărsate de Administraţia Asigurărilor de Stat vor fi utilizate de comitetele executive ale consiliilor populare judeţene astfel:
    - o cotă de cel puţin 80%, pentru acoperirea cheltuielilor de prevenire şi combatere a mortalităţii animalelor;
    - diferenţa, pentru acoperirea cheltuielilor de prevenire şi combatere a incendiilor. Din această diferenţă, o cotă de pînă la 15% se va putea folosi pentru prevenirea şi combaterea incendiilor în oraşe şi municipii.
    Pentru municipiul Bucureşti, cotele prevăzute în alineatul precedent se vor stabili, de acord, de către ministrul finanţelor, ministrul agriculturii, industriei alimentare, silviculturii şi apelor şi ministrul afacerilor interne.
    ART. 20
    Sînt scutite de impozite, taxe de timbru şi orice alte taxe:
    a) certificatele, contractele, poliţele şi alte documente de asigurare;
    b) despăgubirile, sumele asigurate şi alte drepturi ce se acorda din asigurările de orice fel;
    c) actele de constatare a producerii evenimentelor asigurate, inclusiv declaraţiile de martori, precum şi certificatele de avarie;
    d) operaţiunile de asigurări şi de reasigurări în valută, precum şi sumele plătite sub forma de comisioane, taxe de mandat, taxe de gestiune şi alte asemenea plăţi pentru prestări de servicii în cadrul acestor operaţiuni;
    e) acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti şi la organele arbitrale de Administraţia Asigurărilor de Stat, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, precum şi orice acte eliberate sau servicii prestate de către organizaţiile socialiste pentru Administraţia Asigurărilor de Stat atunci cînd au ca obiect asigurările de orice fel.
    ART. 21
    Ministerele, celelalte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare, precum şi orice organizaţii socialiste, vor sprijini activitatea Administraţiei Asigurărilor de Stat pentru realizarea asigurărilor prin efectul legii şi facultative.

    CAP. 5
    Dispoziţii finale

    ART. 22
    Se aprobă alăturatul Statut al Administraţiei Asigurărilor de Stat care face parte integrantă din prezentul decret.
    ART. 23
    Decretul nr. 366/1953 privind finanţarea acţiunilor de prevenire şi combatere a incendiilor şi epizootiilor, cu modificările ulterioare, Decretul nr. 259/1954 privind reglementarea fondului de rezervă al Administraţiei Asigurărilor de Stat, precum şi orice alte dispoziţii contrare, se abrogă.


    ANEXA 1

    Administraţia Asigurărilor de Stat realizează în Republica Socialistă România asigurările de stat, în scopul: de a contribui la refacerea bunurilor avariate sau distruse - acordînd despăgubiri asiguraţilor ca urmare a calamităţilor naturii şi accidentelor - şi la repararea unor prejudicii de care asiguraţii răspund potrivit legii, de a crea pentru populaţie unele mijloace suplimentare de prevedere şi economisire, de a participa la finanţarea acţiunilor de prevenire şi combatere a unor evenimente producătoare de pagube, precum şi în celelalte scopuri prevăzute de lege.
    Administraţia Asigurărilor de Stat administrează asigurările prin efectul legii şi contractează asigurările facultative, de bunuri, persoane şi răspundere civilă, efectuează operaţiuni de asigurări externe, reasigurare şi de mandat, de constatare a producerii evenimentelor asigurate, evaluare a pagubelor, stabilire şi plata a despăgubirilor şi a sumelor asigurate, precum şi orice alte operaţiuni în legătura cu activitatea de asigurare.
    Administraţia Asigurărilor de Stat îşi desfăşoară activitatea pe baza Decretului nr. 470 din 20 decembrie 1971 privind organizarea şi funcţionarea Administraţiei Asigurărilor de Stat, precum şi a statutului de faţă.


    ANEXA 2

    Fondurile Administraţiei Asigurărilor de Stat

    ART. 1
    Administraţia Asigurărilor de Stat are următoarele fonduri: fondul statutar, fondul de rezervă, fondul mijloacelor fixe, rezerva de prime pentru asigurările de persoane şi fondurile speciale.
    ART. 2
    Fondul statuar este de 200.000.000 lei.
    ART. 3
    Fondul de rezervă se constituie prin alocarea unei părţi din diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile Administraţiei Asigurărilor de Stat şi serveşte la plata despăgubirilor în cazurile în care se depăşesc fondurile planificate pentru plata acestora.
    Fondul de rezervă utilizat pentru plata despăgubirilor se reconstituie din aceeaşi sursă prevăzută în alineatul precedent.
    ART. 4
    Fondul mijloacelor fixe reprezintă valoarea mijloacelor fixe aflate în administrarea directă a Administraţiei Asigurărilor de Stat.
    ART. 5
    Rezerva de prime pentru asigurările de persoane, corespunzătoare obligaţiilor de plată scadente în viitor ale Administraţiei Asigurărilor de Stat decurgînd din aceste asigurări, se foloseşte exclusiv pentru acoperirea acelor obligaţii. Administraţia Asigurărilor de Stat va păstra rezerva de prime la Casa de Economii şi Consemnaţiuni cu o dobîndă de 5% anual.
    ART. 6
    Fondurile speciale se constituie pe baza dispoziţiilor legale şi vor fi utilizate numai potrivit scopurilor pentru care au fost create.
    ART. 7
    Diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile planificate ale Administraţiei Asigurărilor de Stat - după deducerea sumelor reprezentînd cota de 15% calculată la primele realizate din asigurarea prin efectul legii a bunurilor unităţilor agricole cooperatiste şi ale persoanelor fizice, care se varsă la bugetele judeţelor şi al municipiului Bucureşti pentru finanţarea acţiunilor de prevenire şi combatere a incendiilor şi mortalităţii animalelor, a sumelor necesare constituirii fondului de premiere, în condiţiile legale, a sumelor necesare pentru finanţarea investiţiilor centralizate, precum şi a sumelor stabilite, potrivit cotelor aprobate, pentru executarea de investiţii necentralizate productive şi social-culturale, inclusiv construcţii de locuinţe - se repartizează astfel:
    a) 60% la bugetul republican;
    b) 40% pentru fondurile prevăzute în art. 2 şi 3.
    În cazul utilizării fondului de rezervă şi dacă acesta este inferior sumei de 1.000.000.000 lei, diferenţa prevăzută în alineatul precedent se repartizează integral pentru reconstituirea acestui fond pînă la nivelul anterior utilizării. Diferenţa dintre venituri şi cheltuieli, realizată peste cea planificată, provenind din depăşirea veniturilor sau reducerea cheltuielilor specifice şi generale de administraţie planificate - după deducerea sumelor necesare constituirii fondului suplimentar de premiere, potrivit dispoziţiilor legale -, precum şi din efectuarea unui volum de plăţi de despăgubiri inferior celui planificat, serveşte şi se repartizează potrivit prevederilor alineatelor precedente. În cazul în care sumele necesare pentru plata despăgubirilor depăşesc fondurile planificate în acest scop şi fondul de rezervă constituit, Administraţia Asigurărilor de Stat va efectua plăţi de despăgubiri în limita disponibilităţilor din veniturile proprii, iar în caz de nevoie şi din credite acordate de către Banca Naţională a Republicii Socialiste România, cu o dobîndă de 2% pe an, rambursabile din diferenţa dintre venituri şi cheltuieli realizată de Administraţia Asigurărilor de Stat în anii următori.


    ANEXA 3

    Activitatea Administraţiei Asigurărilor de Stat

    ART. 1
    În administrarea asigurărilor prin efectul legii, Administraţia Asigurărilor de Stat:
    a) elaborează studii în vederea fundamentării economice a propunerilor de reglementare privind asigurarea de bunuri, persoane şi răspundere civilă, stabilirea riscurilor, a sumelor asigurate şi a tarifelor de prime, precum şi a altor elemente în legătură cu asigurările prin efectul legii;
    b) elaborează propuneri de reglementare privind metodologia referitoare la operaţiunile de identificare şi înregistrare a bunurilor aparţinînd unităţilor agricole cooperatiste şi persoanelor fizice, precum şi la cele de stabilire a primelor în asigurarea de bunuri, asigurarea călătorilor şi asigurarea de răspundere civilă;
    c) încheie convenţii, după caz, cu ministere, departamente, precum şi cu organizaţii de transport pentru încasarea şi decontarea primelor la asigurarea călătorilor;
    d) elaborează metodologia de planificare a încasării primelor de asigurare;
    e) efectuează, în termenele stabilite de Ministerul Finanţelor, vărsămintele la bugetele judeţelor şi al municipiului Bucureşti, pentru finanţarea acţiunilor de prevenire şi combatere a incendiilor şi a mortalităţii animalelor.
    ART. 2
    În realizarea asigurărilor facultative interne, Administraţia Asigurărilor de Stat:
    a) elaborează propuneri privind stabilirea condiţiilor de asigurare şi a tarifelor de prime;
    b) elaborează propuneri privind normele de constituire a rezervei de prime pentru asigurările de persoane şi calculează periodic, pe baze actuariale, această rezervă;
    c) organizează şi efectuează contractarea asigurărilor facultative de bunuri, persoane şi răspundere civilă, atît prin unităţi proprii cît şi prin alte organizaţii socialiste;
    d) controlează operaţiunile de contractare a asigurărilor şi de încasare a primelor care nu s-au făcut prin unităţi proprii, în ce priveşte aplicarea condiţiilor de asigurare şi a tarifelor de prime;
    e) efectuează organizat operaţiuni de acordare a împrumuturilor, de amortizare a sumelor asigurate şi de transformare a contractelor de asigurare, la asigurările de persoane;
    f) încheie cu organizaţiile socialiste convenţii de mandat pentru contractarea asigurărilor şi încasarea primelor, convenţii pentru asigurarea angajaţilor sau membrilor acestor organizaţii şi pentru încasarea şi decontarea primelor, precum şi convenţii pentru asigurări centralizate de bunuri, persoane şi răspundere civilă;
    g) administrează portofoliul asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere civilă.
    ART. 3
    Cu privire la plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate la asigurările interne, Administraţia Asigurărilor de Stat:
    a) elaborează propuneri de norme tehnice privind constatarea producerii evenimentelor asigurate, evaluarea pagubelor, precum şi stabilirea şi plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate;
    b) organizează şi efectuează constatarea producerii evenimentelor asigurate, verificarea constatărilor făcute, potrivit legii, de alte organe, evaluarea pagubelor, stabilirea şi plata despăgubirilor;
    c) verifică respectarea de către asiguraţi a regulilor agrotehnice, zooveterinare şi de prevenire a incendiilor, precum şi a altor măsuri de prevenire;
    d) organizează şi efectuează operaţiunile de stabilire a gradelor de invaliditate, precum şi de stabilire şi plată a sumelor cuvenite, în materia asigurării prin efectul legii a călătorilor şi a asigurărilor facultative de persoane;
    e) încheie convenţii cu organizaţii socialiste în legătură cu efectuarea unor operaţiuni de constatare a producerii evenimentelor asigurate şi evaluare a pagubelor.
    ART. 4
    În realizarea asigurărilor facultative externe, Administraţia Asigurărilor de Stat:
    a) elaborează propuneri privind stabilirea condiţiilor de asigurare şi a tarifelor de prime;
    b) elaborează propuneri de norme tehnice privind constatarea producerii evenimentelor asigurate, evaluarea pagubelor, precum şi stabilirea şi plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate;
    c) organizează şi efectuează operaţiunile privind contractarea asigurărilor facultative în valută, de bunuri, persoane sau răspundere civilă, în ţară şi în străinătate;
    d) organizează şi efectuează, în ţară şi în străinătate, constatarea producerii evenimentelor asigurate, evaluarea pagubelor, stabilirea şi plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate la asigurările în valută;
    e) încheie în ţară şi în străinătate contracte de mandat în legătură cu activitatea de asigurări externe, primind şi dînd mandate pentru emiterea contractelor de asigurare şi încasarea primelor, constatarea producerii evenimentelor asigurate, evaluarea pagubelor, stabilirea şi plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate, pentru reprezentarea intereselor în faţa instanţelor judecătoreşti şi organelor arbitrale, precum şi pentru alte servicii;
    f) efectuează operaţiuni de reasigurare atît pentru cote cesionate cît şi pentru cote primite, direct sau prin mandat de subscriere;
    g) efectuează încasări şi plăţi în lei şi în valută, conform legii, în legătură cu operaţiunile de asigurare, reasigurare şi mandat, precum şi pentru alte servicii privind activitatea de asigurări externe;
    g) efectuează încasări şi plăţi în lei şi în valută, conform legii, în legătură cu operaţiunile de asigurare, reasigurare şi mandat, precum şi pentru alte servicii privind activitatea de asigurări externe;
    h) administrează portofoliul asigurărilor externe şi al reasigurărilor.
    ART. 5
    Administraţia Asigurărilor de Stat mai efectuează următoarele operaţiuni în legătură cu activitatea de asigurare şi reasigurare:
    a) elaborează proiectele planurilor anuale şi de perspectivă în legătură cu activitatea de asigurare;
    b) elaborează studii privind lărgirea şi diversificarea activităţii de asigurare, precum şi a schimburilor de reasigurare şi a prestărilor de servicii pentru asemenea activităţi, în concordanţă cu necesităţile de asigurare interne şi cu conjunctura pieţelor de asigurare şi reasigurare străine;
    c) efectuează analize şi studii cu privire la evoluţia riscurilor în vederea stabilirii primelor, pe feluri de asigurări şi sectoare economice;
    d) elaborează indicaţii tehnice cu privire la organizarea şi conducerea evidenţei primelor pe feluri de asigurări şi categorii de asiguraţi;
    e) participă, în legătură cu activitatea de asigurare, la organizaţii internaţionale cu caracter profesional, încheind convenţiile necesare ca urmare a aderării la acestea şi colaborează cu organizaţii din ţară şi străinătate în probleme specifice activităţii de asigurare;
    f) editează publicaţii şi lucrări în domeniul asigurărilor;
    g) organizează şi efectuează activitatea de popularizare a asigurărilor, prin materiale publicate în presa centrală şi locală, prin editarea de materiale, prin intermediul radioteleviziunii, al cinematografiei, prin conferinţe publice şi prin orice alte mijloace de popularizare;
    h) informează ori de cîte ori este necesar, ministerele, celelalte organe centrale şi organele locale interesate asupra cauzelor care au favorizat şi determinat creşterea sau menţinerea ridicată a mortalităţii animalelor sau a pagubelor la alte categorii de bunuri şi asupra aspectelor rezultate din activitatea altor organe în legătură cu sarcinile ce le revin pe linia asigurărilor de stat.


    ANEXA 4

    Atribuţiile consiliului de administraţie
    ART. 1
    Consiliul de administraţie examinează problemele activităţii Administraţiei Asigurărilor de Stat şi are următoarele atribuţii principale:
    a) adoptă proiectele planurilor anuale şi de perspectivă; ia măsuri în vederea îndeplinirii planului, dezvoltării asigurărilor interne şi externe şi a schimburilor de reasigurare, precum şi plăţii la termen şi în bune condiţii a despăgubirilor şi a sumelor asigurate;
    b) aprobă planurile de venituri şi cheltuieli, de investiţii şi reparaţii capitale, de muncă şi salarii şi de popularizare ale Administraţiei Asigurărilor de Stat;
    c) aprobă bilanţul contabil anual al Administraţiei Asigurărilor de Stat;
    d) hotărăşte, conform legii, asupra actelor de dispoziţie referitoare la mijloacele băneşti şi celelalte bunuri ale Administraţiei Asigurărilor de Stat;
    e) stabileşte atribuţiile vicepreşedinţilor Administraţiei Asigurărilor de Stat;
    f) stabileşte normele de funcţionare şi structura organizatorică a compartimentelor din centrala Administraţiei Asigurărilor de Stat şi a unităţilor sale, structura personalului, precum şi competentele în cadrul Administraţiei Asigurărilor de Stat;
    g) hotărăşte înfiinţarea sau desfiinţarea de unităţi fără personalitatea juridică, precum şi de agenţii sau alte forme de reprezentare în străinătate, cu aprobarea organelor în drept;
    h) analizează modul în care compartimentele din centrala Administraţiei Asigurărilor de Stat şi unităţile sale îşi îndeplinesc atribuţiile şi ia hotărîrile corespunzătoare;
    i) hotărăşte, potrivit legii, cu privire la probleme de personal în legătură cu selecţionarea, pregătirea, perfecţionarea şi promovarea personalului şi numeşte cadrele de conducere ale unităţilor sale;
    j) stabileşte organizarea şi funcţionarea controlului în cadrul Administraţiei Asigurărilor de Stat;
    k) elaborează propuneri de proiecte de acte normative referitoare la activitatea Administraţiei Asigurărilor de Stat;
    l) hotărăşte în orice alte probleme de conducere legate de buna desfăşurare a activităţii Administraţiei Asigurărilor de Stat.
    Hotărîrile consiliului de administraţie se pun în aplicare prin ordine şi decizii emise de preşedintele consiliului de administraţie.


    ANEXA 5

                               Dispoziţii finale

    ART. 1
    Administraţia Asigurărilor de Stat răspunde potrivit legii, pentru obligaţiile sale.
    ART. 2
    Unităţile Administraţiei Asigurărilor de Stat îşi desfăşoară activitatea potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat de consiliul de administraţie.
    ART. 3
    Pentru desfăşurarea activităţii sale Administraţia Asigurărilor de Stat are dreptul să deţină mijloace de transport auto.
    ART. 4
    Aparatul de control şi revizie al centralei controlează activitatea unităţilor Administraţiei Asigurărilor de Stat, potrivit legii.
    ART. 5
    Administraţia Asigurărilor de Stat şi unităţile sale folosesc sigiliul pe care este reprodusă stema Republicii Socialiste România.

                                   ----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016