Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECRET nr. 383 din 29 octombrie 1984  privind perfectionarea sistemului de stimulare a oamenilor muncii si a intreprinderilor in obtinerea de beneficii suplimentare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECRET nr. 383 din 29 octombrie 1984 privind perfectionarea sistemului de stimulare a oamenilor muncii si a intreprinderilor in obtinerea de beneficii suplimentare

EMITENT: CONSILIUL DE STAT
PUBLICAT: BULETINUL OFICIAL NR. 81 DIN 29/10/84
În vederea cointeresarii oamenilor muncii şi a întreprinderilor în îndeplinirea exemplara a prevederilor de plan, în creşterea mai puternica a productivitatii muncii, introducerea progresului tehnic, ridicarea calitãţii produselor, reducerea costurilor de producţie şi creşterea mai accentuata a eficientei economice,
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decreteazã:
ART. 1
Ministerele, centralele şi întreprinderile au obligaţia, potrivit legii, sa ia mãsuri pentru realizarea ritmica a producţiei fizice, de înalt nivel calitativ, competitivã pe plan internaţional, pentru creşterea continua a productivitatii muncii, reducerea costurilor de producţie, îndeosebi pe seama scaderii consumurilor materiale, valorificarea resurselor refolosibile, înlocuirea tehnologiilor invechite, gospodãrirea cu eficienta maxima a fondurilor materiale şi bãneşti, obţinerea unor rentabilitati şi beneficii cît mai ridicate.
Totodatã, organele de conducere colectivã ale ministerelor, centralelor şi întreprinderilor trebuie sa acţioneze pentru întãrirea continua a autoconducerii muncitoresti, creşterea gradului de autofinanţare a tuturor unitãţilor economice, pentru sporirea participãrii la formarea resurselor necesare dezvoltãrii generale a societãţii.
ART. 2
Oamenii muncii, în calitate de proprietari, producãtori şi beneficiari, rãspund de realizarea exemplara a sarcinilor de producţie, respectarea normelor tehnologice şi de disciplina a muncii, folosirea cu randament superior a maşinilor şi utilajelor, ridicarea calitãţii produselor, valorificarea superioarã a materiilor prime, materialelor, combustibililor şi energiei, respectarea disciplinei de plan, financiare şi contractuale, care sa elimine plata de amenzi şi penalitãţi, sporirea contribuţiei la creşterea eficientei economice, a venitului naţional, sursa din care se asigura fondurile necesare dezvoltãrii economico-sociale a tarii şi ridicãrii nivelului de trai al întregului popor.
ART. 3
Pentru creşterea rãspunderii întreprinderilor şi a oamenilor muncii în realizarea ritmica a prevederilor de plan şi a celor contractuale, rambursarea la termen a creditelor, eliminarea imobilizarilor, care sa ducã la reducerea şi eliminarea amenzilor şi penalitatilor, influentele negative rezultate din amenzi şi penalitãţi care, potrivit legii, nu sînt imputabile unor persoane, se suporta astfel:
a) 50 la suta din aceste influente, din fondul de participare a oamenilor muncii la realizarea producţiei, a beneficiilor şi la împãrţirea beneficiilor, determinat pe baza cotelor stabilite potrivit legii.
Consiliile oamenilor muncii din întreprinderi vor stabili, pe fiecare colectiv de oameni ai muncii, suma cu care se reduce fondul de participare la beneficii în raport cu rãspunderea ce îi revine pentru plata de amenzi şi penalitãţi;
b) suma reprezentind diferenţa de amenzi şi penalitãţi care a rãmas neacoperita se suporta din beneficiul total al întreprinderii, înainte de determinarea beneficiului de repartizat potrivit legii.
ART. 4
Pentru sporirea preocuparii oamenilor muncii în identificarea tuturor posibilitãţilor de creştere, peste prevederile de plan, a productivitatii muncii şi reducerea consumurilor specifice de materii prime, materiale, combustibili şi energie, fondul de participare la beneficii se majoreazã cu o parte din sumele reprezentind efectul aplicãrii acestor mãsuri care se regãsesc în beneficii peste plan, astfel:
a) 50 la suta în primul an de aplicare a mãsurilor de creştere a productivitatii muncii şi reducere a consumurilor materiale peste prevederile de plan;
b) 25 la suta în al doilea an de aplicare, dacã mãsurile respective au un efect corespunzãtor şi în acest an.
Sumele reprezentind stimulentele prevãzute la alin. 1 se repartizeazã colectivelor de oameni ai muncii care au participat nemijlocit la creşterea productivitatii muncii şi reducerea consumurilor materiale peste prevederile de plan.
ART. 5
În vederea stimulãrii creşterii producţiei pentru export, a ridicãrii nivelului calitãţii acesteia, a valorificãrii superioare a materiilor prime, materialelor, combustibililor şi energiei şi obţinerii pe aceasta cale a unor preţuri externe cît mai mari, fondul de participare la beneficii se majoreazã cu o parte din sumele reprezentind contravaloarea în lei a valutei obţinute peste plan de întreprinderile care produc mãrfuri pentru export, ca urmare a realizãrii unor preţuri externe superioare celor planificate, astfel:
a) 50 la suta în primul an;
b) 25 la suta în cel de-al doilea an, dacã preţurile externe realizate sînt cel puţin la nivelul anului anterior.
ART. 6
Pentru creşterea cointeresarii personalului de cercetare şi inginerie tehnologicã în elaborarea unor noi tehnologii, realizarea de produse cu caracteristici tehnico-functionale superioare, creşterea continua a competitivitatii produselor româneşti, valorificarea materiilor prime, materialelor, combustibililor şi energiei, precum şi pentru stimularea personalului din întreprinderi în aplicarea în producţie a rezultatelor cercetãrii ştiinţifice, din beneficiile suplimentare obţinute ca efect al aplicãrii acestora o parte va fi destinatã majorãrii fondului de participare la beneficii, astfel:
a) 60 la suta din beneficiile suplimentare în primul an de aplicare;
b) 30 la suta în al doilea an de aplicare, dacã mãsurile respective asigura obţinerea de beneficii suplimentare.
ART. 7
În scopul stimulãrii oamenilor muncii de a contribui cu soluţii noi şi eficiente la creşterea productivitatii muncii şi reducerea costurilor de producţie, prin invenţii şi inovaţii, fondul de participare la beneficii se majoreazã cu suma reprezentind efectele aplicãrii în producţie a inventiilor şi inovatiilor, în urmãtoarele proporţii:
a) 50 la suta din efectele aplicãrii în producţie a inventiilor şi inovatiilor, în primul an de aplicare;
b) 25 la suta în al doilea an de aplicare, dacã se menţine efectul inventiei sau inovatiei.
ART. 8
În sensul prevederilor art. 4, 6 şi 7 din prezentul decret, prin an de aplicare se înţelege perioada de cîte 12 luni care începe sa curgã de la data aplicãrii în producţia curenta a mãsurilor prevãzute de articolele respective.
ART. 9
Sumele cu care se majoreazã fondul de participare la beneficii potrivit prevederilor art. 4 se acoperã din beneficiile realizate peste plan, obţinute pe ansamblul unitãţii.
ART. 10
Sumele cu care se majoreazã fondul de participare la beneficii potrivit art. 5, 6 şi 7 se suporta din rezultatele financiare ale unitãţilor economice.
ART. 11
Conducãtorii unitãţilor socialiste şi personalul muncitor din compartimentele care au sarcini legate de stabilirea fondului de participare la beneficii rãspund de aplicarea corecta a prevederilor prezentului decret.
Sumele reprezentind efectul aplicãrii mãsurilor prevãzute la art. 4, 6 şi 7 se determina prin compararea costurilor efectiv realizate cu cele planificate, pe baza datelor privind reducerea consumurilor specifice de materii prime, materiale, combustibili şi energie, a consumului de manopera şi a cheltuielilor de amortizare, pe unitatea de produs. În situaţia în care în timpul aplicãrii acestor mãsuri intervin reduceri sau cresteri de costuri de producţie ca urmare a modificãrii unor preţuri sau retribuţii ori prin aplicarea altor mãsuri, influenta acestora nu se ia în considerare în calculul avantajelor economice.
Organele financiar-bancare au obligaţia sa controleze modul de determinare şi constituire a fondului de participare la beneficii, potrivit legii.
ART. 12
Sumele individuale de care poate beneficia personalul de cercetare ştiinţificã şi inginerie tehnologicã din fondul constituit potrivit art. 6, precum şi autorii inventiilor şi inovatiilor din fondul constituit potrivit art. 7, se acorda independent de celelalte premii sau stimulente de care beneficiazã personalul respectiv şi nu sînt plafonate.
ART. 13
Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor şi Comitetul de Stat al Planificarii vor elabora norme metodologice în vederea aplicãrii unitare a prevederilor prezentului decret.
ART. 14
Prevederile prezentului decret se aplica începînd cu data de 1 noiembrie 1984.
----------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016