Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECRET nr. 284 din 11 mai 1973 pentru ratificarea unor conventii ale Organizatiei Internationale a Muncii
EMITENT: CONSILIUL DE STAT AL REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA PUBLICAT: BULETINUL OFICIAL nr. 81 din 6 iunie 1973
EXPUNERE DE MOTIVE
Prin decretul alăturat se ratifică un număr de şapte convenţii adoptate de conferinţele anuale ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii.
Întrucît patru din cele şapte convenţii (convenţiile nr. 81, 88, 95 şi 111) cuprind prevederi referitoare la teritoriile care sînt reprezentate pe plan internaţional (clauza colonială), în decret s-a inclus o declaraţie faţă de această clauză, conformă cu principiile politicii externe a ţării noastre.
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:
ART. 1
Se ratifică următoarele convenţii internaţionale în materie de muncă şi ocrotiri sociale, adoptate de către Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii:
1. Convenţia nr. 59 din 1937 privind stabilirea vîrstei minime pentru admiterea copiilor la muncile industriale (revizuită).
2. Convenţia nr. 81 din 1947 privind inspecţia muncii în industrie şi comerţ.
3. Convenţia nr. 88 din 1948 privind organizarea activităţii de folosire a forţei de muncă.
4. Convenţia nr. 95 din 1949 privind protecţia salariului.
5. Convenţia nr. 111 din 1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forţei de muncă şi exercitării profesiei.
6. Convenţia nr. 117 din 1962 privind obiectivele şi normele de bază ale politicii sociale.
7. Convenţia nr. 122 din 1964 privind politica de ocupare a forţei de muncă.
ART. 2
La depunerea instrumentului de ratificare de către Republica Socialistă România a convenţiilor prevăzute de art. 1 se va face o declaraţie cu următorul conţinut:
"Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România consideră că menţinerea stării de dependenţă a unor teritorii, la care se referă reglementarea din art. 30 şi 31 ale Convenţiei nr. 81 din 1947, art. 13 şi 14 ale Convenţiei nr. 88 din 1948, art. 20 şi 21 ale Convenţiei nr. 95 din 1949 şi art. 6 al Convenţiei nr. 111 din 1958, nu este în concordanta cu Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi cu documentele adoptate de O.N.U. cu privire la acordarea independenţei ţărilor şi popoarelor coloniale, inclusiv cu Declaraţia referitoare la principiile dreptului internaţional privind relaţiile prieteneşti şi cooperarea între state potrivit Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, adoptată în unanimitate prin Rezoluţia nr. 2625 (XXV) din 1970, care proclama în mod solemn obligaţia statelor de a favoriza realizarea principiului egalităţii în drepturi a popoarelor şi a dreptului lor de a dispune de ele însele, în scopul de a pune de îndată capăt colonialismului".
Preşedintele
Consiliului de Stat,
NICOLAE CEAUŞESCU
CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ A MUNCII
CONVENŢIE
privind stabilirea vîrstei minime pentru
admiterea copiilor la muncile industriale (revizuită), 1937
(CONVENŢIA Nr. 59)*)
----------
*) Traducere.
Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii,
convocată la Geneva de către Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi care s-a întrunit aici la 3 iunie 1937 în cea de-a douăzeci şi treia sesiune a sa,
după ce a hotărît să adopte diferite propuneri privitoare la revizuirea parţială a convenţiei care stabileste vîrsta minima pentru admiterea copiilor la muncile industriale, adoptată de către conferinţa la prima sa sesiune, problema care constituie cel de-al şaselea punct al ordinii de zi a sesiunii,
considerînd că aceste propuneri trebuie să ia forma unei convenţii internaţionale,
adoptă, la 22 iunie 1937, convenţia următoare, care se va numi "Convenţie (revizuită) privind vîrsta minima (industrie), 1937".
PARTEA I
Dispoziţii generale
ART. 1
1. Pentru aplicarea prezentei convenţii vor fi considerate ca întreprinderi industriale mai ales:
a) minele, carierele şi industriile extractive de orice natură;
b) industriile în care produsele sînt prelucrate, modificate, curăţate, reparate, decorate, finisate, pregătite pentru vînzare, sau în care materialele suferă o transformare, inclusiv construcţia de nave, industriile de casare a materialelor, precum şi producerea, transformarea şi transmiterea forţei motrice în general şi a electricităţii;
c) construirea, reconstruirea, întreţinerea, repararea, modificarea sau demolarea oricăror construcţii şi edificii, cai ferate, tramvaie, porturi, docuri, diguri, canale, instalaţii pentru navigaţie interioara, drumuri, tunele, poduri, viaducte, canale colectoare, canale obisnuite, puturi, instalaţii telegrafice sau telefonice, instalaţii electrice, uzine de gaz, distribuirea apei sau alte lucrări de construcţii, precum şi lucrările de pregătire şi de fundaţie care preced lucrările prevăzute de acest alineat;
d) transportul persoanelor sau mărfurilor pe drumuri, cale ferată sau pe apă, inclusiv manipularea mărfurilor în docuri, cheiuri, debarcadere şi antrepozite, cu excepţia transportului manual.
2. În fiecare ţară autoritatea competentă va determina linia de demarcaţie între industrie, pe de o parte, şi comerţ şi agricultura, pe de altă parte.
ART. 2
1. Copiii sub 15 ani nu pot fi angajaţi sau primiţi să muncească în întreprinderile industriale, publice sau particulare, sau în unităţile subordonate acestora.
2. Legislaţia naţională poate autoriza folosirea muncii copiilor sub 15 ani în cazurile în care acestia sînt membrii familiei celui care angajează şi care foloseşte ca forţă de muncă numai propria familie, cu excepţia muncilor care, prin natura lor sau condiţiile în care sînt îndeplinite, periclitează viaţa, sănăatatea sau moralitatea celor care le execută.
ART. 3
Dispoziţiile prezentei convenţii nu privesc munca copiilor din cadrul şcolilor profesionale, cu condiţia ca această muncă să fie aprobată şi supravegheată de către autoritatea publică.
ART. 4
În scopul de a permite controlul aplicării dispoziţiilor prezentei convenţii, orice conducător de întreprindere industrială este obligat să ţină un registru de evidenţă a tuturor persoanelor sub 18 ani a căror muncă o foloseşte, cu indicarea datei naşterii acestora.
ART. 5
1. În ceea ce priveşte muncile care, prin natura lor sau condiţiile în care ele se îndeplinesc, periclitează viaţa, sănătatea sau moralitatea persoanelor care le execută, legile naţionale trebuie:
a) fie să stabilească limita sau limitele de vîrstă peste 15 ani pentru admiterea tinerilor la aceste munci;
b) fie să delege unei autorităţi competente împuternicirea de a stabili limita sau limitele de vîrstă peste 15 ani pentru admiterea tinerilor la aceste munci.
2. Rapoartele anuale care trebuie să fie prezentate în conformitate cu articolul 22 al Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii trebuie să conţină, după caz, toate informaţiile privind vîrsta sau vîrstele stabilite de către legile naţionale potrivit alineatului a) al paragrafului precedent, sau măsurile luate de către autoritatea competentă în virtutea împuternicirii delegate în conformitate cu alineatul b) al paragrafului precedent.
PARTEA a II-a
Dispoziţii speciale pentru anumite ţări
ART. 6
1. În Japonia, în locul dispoziţiilor articolelor 2 şi 5 de mai sus se aplică dispoziţiile prezentului articol.
2. Copiii sub 14 ani nu pot fi angajaţi sau primiţi să muncească în întreprinderile industriale, publice sau particulare, sau în unităţile subordonate acestora. Prin excepţie, legislaţia naţională poate autoriza folosirea muncii acestor copii în întreprinderile unde muncesc numai membrii de familie ai celui care angajează.
3. Copiii sub 16 ani nu pot fi angajaţi sau primiţi să lucreze în mine şi în fabrici cu condiţii de muncă periculoase sau insalubre, definite ca atare de legislaţia naţională.
ART. 7
1. În India, în locul dispoziţiilor articolelor 2, 4 şi 5 de mai sus se aplica dispoziţiile prezentului articol, cu valabilitate pentru toate teritoriile în care "Indian Legislature" are competenţa de a le aplica.
2. Copiii sub 12 ani nu pot fi angajaţi sau primiţi să muncească în fabricile care folosesc forţa motrice şi în care muncesc mai mult de zece persoane.
3. Copiii sub 13 ani nu pot fi angajaţi sau primiţi să muncească în transportul pe cale ferată de pasageri, de mărfuri şi servicii poştale sau la manipularea mărfurilor în docuri, cheiuri sau debarcadere, cu excepţia transportului manual.
4. Copiii sub 15 ani nu pot fi angajaţi sau primiţi să muncească:
a) în minele, carierele şi industriile extractive de orice natură;
b) în muncile cărora li se aplică prezentul articol şi care sînt considerate periculoase sau insalubre de către autoritatea competentă.
5. Cu excepţia persoanelor care prin certificat medical au fost declarate apte pentru o astfel de muncă:
a) persoanele care au împlinit 12 ani, dar care nu au împlinit vîrsta de 17 ani, nu pot munci în fabricile care folosesc forţa motrică şi în care muncesc mai mult de zece persoane;
b) persoanele care au împlinit 15 ani, dar care nu au atins încă vîrsta de 17 ani, nu pot munci în mine.
ART. 8
1. În China, în locul dispoziţiilor articolelor 2, 4 şi 5 se aplică dispoziţiile prezentului articol.
2. Copiii sub 12 ani nu pot fi angajaţi sau primiţi să muncească în nici o fabrică care foloseşte maşini acţionate de forţa motrică şi în care muncesc în mod obişnuit treizeci sau peste treizeci de persoane.
3. Copiii sub 15 ani nu pot fi angajaţi sau primiţi să muncească:
a) în minele în care muncesc în mod obişnuit cincizeci sau peste cincizeci de persoane;
b) în muncile periculoase sau insalubre, definite ca atare de legislaţia naţională, din orice fabrică care foloseşte maşini acţionate de forţa motrică şi în care muncesc în mod obişnuit treizeci sau peste treizeci de persoane.
4. Conducătorul oricărei întreprinderi industriale căreia îi este aplicabil prezentul articol este obligat să ţină un registru de evidenţă a tuturor persoanelor sub 16 ani a căror muncă o foloseşte, care să conţină şi dovezile referitoare la vîrsta acestora, cerute de către autoritatea competentă.
ART. 9
1. Conferinţa Internaţională a Muncii poate, la oricare dintre sesiunile sale în care această problemă figurează înscrisă pe ordinea de zi, să adopte, cu o majoritate de două treimi, proiecte de amendamente la unul sau mai multe dintre articolele precedente ale părţii a doua a prezentei convenţii.
2. Un astfel de proiect de amendament trebuie să indice statul sau statele membre cărora urmează să li se aplice prevederile sale şi, în termen de un an sau, în împrejurări excepţionale, în termen de 18 luni de la închiderea sesiunii conferinţei, trebuie să fie supus de către acest sau aceste state membre autorităţii sau autorităţilor naţionale în competenţa cărora intră problema respectivă, în scopul de a-l transforma în lege sau de a lua măsuri de alt ordin.
3. Statul membru care va obţine consimţămîntul autorităţii sau autorităţilor competente va comunica directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, în scopul înregistrării, ratificarea formală a amendamentului.
4. Proiectul de amendament, odată ratificat de către statul sau statele membre cărora urmează să li se aplice, va intra în vigoare ca amendament la prezenta convenţie.
PARTEA a III-a
Dispoziţii finale
ART. 10
Ratificările oficiale ale prezentei convenţii vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, care le va înregistra.
ART. 11
1. Prezenta convenţie nu va obliga decît statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii ale căror ratificări vor fi înregistrate de către directorul general.
2. Ea va intra în vigoare după 12 luni de la înregistrarea de către directorul general a cel puţin două ratificări din partea statelor membre.
3. Drept urmare, pentru fiecare stat membru, aceasta convenţie va intra în vigoare după 12 luni de la data înregistrării ratificării sale.
ART. 12
Indată după înregistrarea a cel puţin două ratificări din partea statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica acest fapt tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii. El le va notifica, de asemenea, toate înregistrările ulterioare de ratificări din partea altor state membre ale organizaţiei.
ART. 13
1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie o poate denunţa, la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrării iniţiale în vigoare a convenţiei, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de acesta. Denunţarea nu va avea efect decît după expirarea termenului de un an de la înregistrarea ei.
2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, în termen de un an de la expirarea perioadei de 10 ani menţionată la paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de a o denunţa prevăzută de prezentul articol, va fi ţinut pentru o nouă perioadă de 10 ani şi, drept urmare, va putea să denunţe prezenta convenţie la expirarea fiecarei perioade de 10 ani, în condiţiile prevăzute de prezentul articol.
ART. 14
Ori de cîte ori va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta conferinţei generale un raport asupra aplicării prezentei convenţii şi va examina dacă este cazul să înscrie pe ordinea de zi a conferinţei problema revizuirii totale sau parţiale a acesteia.
ART. 15
1. În cazul în care conferinţa va adopta o noua convenţie care va revizui total sau parţial prezenta convenţie şi dacă noua convenţie nu va dispune altfel:
a) ratificarea de către un stat membru a noii convenţii de revizuire va determina, de plin drept, fără a se mai ţine seama de dispoziţiile articolului 13 de mai sus, denunţarea imediata a prezentei convenţii, sub rezerva ca noua convenţie de revizuire să fi intrat în vigoare;
b) începînd de la data intrării în vigoare a noii convenţii de revizuire, prezenta convenţie va înceta să mai fie deschisă ratificării de către statele membre ale organizaţiei.
2. Prezenta convenţie va rămîne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul sau, pentru statele membre care au ratificat-o dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire.
ART. 16
Textele francez şi englez ale prezentei convenţii au aceeaşi valabilitate.
CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ A MUNCII
CONVENŢIE
privind inspecţia muncii în industrie şi comert, 1947
(CONVENŢIA Nr. 81)*)
----------
*) Traducere.
Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii,
convocată la Geneva de către Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi care s-a întrunit aici la 19 iunie 1947 în cea de-a treizecea sesiune a sa,
după ce a hotărît să adopte diferite propuneri referitoare la inspecţia muncii în industrie şi comerţ, problema care constituie cel de-al patrulea punct al ordinii de zi a sesiunii,
după ce a hotărît ca aceste propuneri să ia forma unei convenţii internaţionale,
adoptă, la 11 iulie 1947, convenţia următoare, care se va numi "Convenţie asupra inspecţiei muncii, 1947".
PARTEA I
Inspecţia muncii în industrie
ART. 1
Fiecare stat membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii care aplica prezenta convenţie trebuie să posede un sistem de inspecţie a muncii în întreprinderile industriale.
ART. 2
1. Sistemul de inspecţie a muncii în întreprinderile industriale se va aplica tuturor întreprinderilor pentru care inspectorii de muncă au sarcina să asigure aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de muncă şi la protecţia lucrătorilor în exercitarea profesiei lor.
2. Legislaţia naţională va putea excepta întreprinderile miniere şi de transport sau părţi ale acestor întreprinderi de la aplicarea prezentei convenţii.
ART. 3
1. Sistemul de inspecţie a muncii va avea următoarele sarcini:
a) să asigure aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de muncă şi la protecţia lucrătorilor în exercitarea profesiei lor, cum sînt dispoziţiile privind durata muncii, salarizarea, securitatea şi igiena muncii, condiţiile de trai, folosirea copiilor şi a tinerilor şi altele conexe, în măsura în care inspectorii de muncă sînt însărcinaţi să asigure aplicarea acestor dispoziţii;
b) să furnizeze celor care angajează şi lucrătorilor informaţii şi îndrumari tehnice asupra mijloacelor cele mai eficace de respectare a dispoziţiilor legale;
c) să aducă la cunoştinţa autorităţii competente deficientele sau abuzurile care constituie încalcari ale dispoziţiilor legale în vigoare.
2. Daca inspectorilor de muncă le sînt încredintate şi alte funcţii, acestea nu trebuie să stinjenească exercitarea funcţiilor principale şi nici să dauneze, într-un mod oarecare, autorităţii sau imparţialităţii necesare inspectorilor în raporturile lor cu cei care angajează şi cu lucrătorii.
ART. 4
1. În măsura în care practica administrativa a statului membru permite, inspecţia muncii va fi plasata sub supravegherea şi controlul unei autorităţi centrale.
2. În cazul unui stat federal, expresia autoritate centrală înseamna fie autoritatea federală, fie o autoritate centrală a unuia dintre membrii federaţiei.
ART. 5
Autoritatea competentă va trebui să ia măsurile corespunzaţoare pentru a favoriza:
a) o cooperare efectiva între serviciile de inspecţie, pe de o parte, şi alte servicii guvernamentale şi instituţiile publice şi particulare care exercită activităţi asemănătoare, pe de alta parte;
b) colaborarea între funcţionarii inspecţiei muncii, pe de o parte, şi cei care angajează şi lucrătorii sau organizaţiile acestora, pe de alta parte.
ART. 6
Personalul inspecţiei va fi format din funcţionari publici al căror statut şi condiţii de serviciu le asigură stabilitatea în funcţie şi independenţa faţă de orice schimbare guvernamentală şi orice influenţă neprevăzută din afară.
ART. 7
1. Sub rezerva condiţiilor cerute de legislaţia naţională pentru recrutarea angajaţilor serviciilor publice, inspectorii de muncă vor fi recrutaţi numai pe baza aptitudinii candidatului de a îndeplini sarcinile pe care urmează să şi le asume.
2. Mijloacele de a verifica aceste aptitudini vor fi stabilite de către autoritatea competentă.
3. Inspectorii de muncă trebuie să primească o pregătire corespunzătoare exercitării funcţiilor lor.
ART. 8
Pentru funcţia de inspector în cadrul serviciului de inspecţie pot fi desemnaţi atît barbaţi, cît şi femei. Daca este necesar, inspectorilor şi inspectoarelor li se pot atribui sarcini speciale.
ART. 9
În vederea asigurării aplicării dispoziţiilor legale privind igiena şi securitatea lucrătorilor care îşi exercită profesia şi pentru a se informa despre efectele pe care le au procedeele folosite, materiile utilizate şi metodele de lucru asupra igienei şi securităţii acestora, fiecare stat membru va lua măsurile necesare pentru ca la activitatea inspecţiei să asigure colaborarea unor experţi şi tehnicieni corespunzător calificaţi, inclusiv a unor tehnicieni în domeniul medicinii, mecanicii, electricităţii şi chimiei, potrivit cu metodele corespunzătoare condiţiilor naţionale.
ART. 10
Numarul inspectorilor de muncă va trebui să fie suficient pentru a asigura exercitarea cu eficacitate a funcţiilor serviciului de inspecţie şi va fi fixat ţinîndu-se seama de:
a) importanţa sarcinilor pe care inspectorii le au de îndeplinit şi în special de:
i) numarul, natura, importanta şi situaţia întreprinderilor supuse controlului;
ii) numarul şi diversitatea categoriilor de lucrători care muncesc în aceste întreprinderi;
iii) numarul şi complexitatea dispoziţiilor legale a căror aplicare trebuie să fie asigurata;
b) mijloacele materiale de executare a sarcinilor puse la dispoziţia inspectorilor;
c) condiţiile practice în care urmează să se efectueze controalele pentru a da rezultatele scontate.
ART. 11
1. Autoritatea competentă va lua măsurile necesare pentru a pune la dispoziţia inspectorilor de muncă:
a) birouri locale amenajate corespunzător nevoilor serviciului şi accesibile tuturor celor interesaţi;
b) inlesniri de transport, necesare exercitării funcţiilor acestora atunci cînd nu există posibilităţi de transport public corespunzător.
2. Autoritatea competentă va lua măsurile necesare pentru a rambursa inspectorilor de muncă toate cheltuielile de deplasare şi cheltuielile accesorii necesare exercitării funcţiilor lor.
ART. 12
1. Inspectorii de muncă purtînd asupra lor acte justificative ale funcţiilor pe care le îndeplinesc vor fi autorizaţi:
a) să patrundă liber, fără încunoştinţare prealabila, la orice ora din zi şi din noapte, în orice întreprindere supusa inspecţiei;
b) să patrunda, ziua, în toate localurile pe care au motive temeinice să le controleze;
c) să procedeze la orice cercetari, controale sau anchete considerate necesare pentru a se asigura că dispoziţiile legale sînt efectiv respectate, şi în special:
i) să interogheze, singuri sau în prezenţa martorilor, pe cel care angajează sau personalul întreprinderii, asupra tuturor problemelor referitoare la aplicarea dispoziţiilor legale;
ii) să ceara să li se prezinte toate înscrisurile, registrele şi documentele a căror deţinere este prevăzută de legislaţia referitoare la condiţiile de muncă, în scopul verificării conformităţii acestora cu dispoziţiile legale şi pentru a le copia sau scoate extrase;
iii) să pretindă afişarea instrucţiunilor prevăzute de dispoziţiile legale;
iv) să ia pentru analiza mostre din materiile şi substantele utilizate sau manipulate, cu condiţia ca cel care angajează sau reprezentantul acestuia să fie încunoştinţat că materiile sau substanţele respective au fost luate în acest scop.
2. Cu ocazia inspecţiei, inspectorul va informa despre prezenţa sa în întreprindere pe cel care angajează sau pe reprezentantul acestuia, în afara de cazul în care apreciaza că o astfel de înştiinţare riscă să dăuneze eficacităţii controlului.
ART. 13
1. Inspectorii de muncă vor fi autorizaţi să determine luarea de măsuri în vederea eliminării defecţiunilor constatate la instalaţii, la amenajari sau în metodele de lucru, pe care le consideră dăunătoare sănătăţii sau securităţii lucrătorilor.
2. Pentru a putea determina luarea acestor măsuri, inspectorii vor avea dreptul, sub rezerva contestării măsurilor respective pe caile judiciare sau administrative prevăzute de legislaţia naţională, de a dispune sau de a face să se dispună:
a) să se aduca instalaţiilor, într-un termen fixat, modificările necesare pentru a se asigura aplicarea strictă a dispoziţiilor legale privind sănătatea şi securitatea lucrătorilor;
b) să fie luate măsuri imediat executorii în cazurile de pericol iminent pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor.
3. Daca procedura stabilită la paragraful 2 nu este compatibila cu practica administrativă şi judiciară a statului membru, inspectorii vor avea dreptul să sesizeze autoritatea competentă pentru ca aceasta să dea ordine precise sau să determine luarea de măsuri imediat executorii.
ART. 14
Inspecţia muncii va trebui să fie informata despre accidentele de muncă şi cazurile de îmbolnăviri profesionale, în situaţiile şi potrivit procedurii prescrise de legislaţia naţională.
ART. 15
Sub rezerva eventualelor excepţii prevăzute de legislaţia naţională, inspectorii de muncă:
a) nu vor avea dreptul să aibă un interes oarecare, direct sau indirect, în întreprinderile aflate sub controlul lor;
b) vor fi obligaţi, prin măsuri penale sau disciplinare corespunzatoare, să nu dezvaluie, chiar după parasirea funcţiei, secretele de fabricaţie sau de comerţ ori procedeele de exploatare cunoscute cu ocazia exercitării funcţiilor lor;
c) vor considera absolut confidenţială sursa oricărei plingeri care semnalează defecţiuni de instalaţii sau încalcarea dispoziţiilor legale şi nu vor face cunoscut celui care angajează sau reprezentantului acestuia că s-a procedat la efectuarea inspecţiei ca urmare a unei plîngeri.
ART. 16
Numărul şi natura inspecţiilor efectuate în întreprinderi vor fi determinate de necesitatea de a se asigura aplicarea efectiva a dispoziţiilor legale respective.
ART. 17
1. Persoanele care vor încălca sau neglija respectarea dispoziţiilor legale a căror executare incumba inspectorilor de muncă vor fi pasibile de urmărire legală imediată, fără avertisment prealabil. Legislaţia naţională va putea să prevadă însă exceptarea cazurilor în care pentru remedierea situaţiei sau pentru luarea de măsuri preventive, este necesar un avertisment prealabil.
2. Inspectorii de muncă pot să decidă ca, în locul intentării acţiunii sau recomandării efectuării urmăririi, să dea avertismente sau îndrumări.
ART. 18
Pentru încalcarea dispoziţiilor legale a căror aplicare este supusă controlului inspectorilor de muncă, precum şi pentru împiedicarea inspectorilor de muncă în exercitarea funcţiilor lor, în legislaţia naţională vor fi prevăzute sancţiuni corespunzatoare, care vor fi efectiv aplicate.
ART. 19
1. Inspectorii de muncă sau birourile de inspecţie locală, după caz, sînt obligaţi să prezinte autorităţii centrale de inspecţie rapoarte periodice, cu caracter general, asupra rezultatelor activităţii lor.
2. Aceste rapoarte vor fi întocmite potrivit indicaţiilor autorităţii centrale şi vor trata obiective indicate din timp în timp de către aceasta; ele vor fi prezentate cel puţin la perioadele fixate de autoritatea centrală însă, în toate cazurile, cel puţin o dată pe an.
ART. 20
1. Autoritatea centrală de inspecţie va publica anual un raport cu caracter general asupra activităţii serviciilor de inspecţie aflate sub controlul sau.
2. Aceste rapoarte vor fi publicate într-un termen convenabil, care să nu depăşească insa 12 luni de la sfirsitul anului la care ele se refera.
3. Copii de pe rapoartele anuale vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, într-un termen convenabil de la publicarea lor, dar care să nu depăşească 3 luni.
ART. 21
Raportul anual publicat de către autoritatea centrală de inspecţie se va referi la următoarele:
a) legi şi reglementări de competenţa inspecţiei muncii;
b) personalul de inspecţie a muncii;
c) statistici ale întreprinderilor supuse inspecţiei şi numărul de lucrători care muncesc în aceste întreprinderi;
d) statistici ale inspecţiilor efectuate;
e) statistici ale infracţiunilor comise şi ale sancţiunilor aplicate;
f) statistici ale accidentelor de muncă;
g) statistici ale îmbolnăvirilor profesionale, precum şi la orice alte probleme referitoare la acest domeniu, în măsura în care acestea sînt de competenţa autorităţii centrale.
PARTEA a II-a
Inspecţia muncii în comerţ
ART. 22
Fiecare stat membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii care aplică prezenta parte a convenţiei trebuie să posede un sistem de inspecţie a muncii în întreprinderile comerciale.
ART. 23
Sistemul de inspecţie a muncii în întreprinderile comerciale se aplică întreprinderilor pentru care inspectorii de muncă sînt însărcinaţi să asigure aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile de muncă şi la protecţia lucrătorilor în exercitarea profesiei lor.
ART. 24
Sistemul de inspecţie a muncii în întreprinderile comerciale va trebui să satisfaca dispoziţiile articolelor 3 - 21 ale prezentei convenţii, în măsura în care acestea sînt aplicabile.
PARTEA a III-a
Diverse măsuri
ART. 25
1. Orice stat membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii care ratifică prezenta convenţie poate, printr-o declaraţie anexată ratificării sale, să excludă din acceptarea convenţiei partea a II-a a acesteia.
2. Orice stat membru care a făcut o asemenea declaraţie poate să o anuleze oricînd, printr-o declaraţie ulterioară.
3. Orice stat membru care aplică o declaraţie făcută conform paragrafului 1 al prezentului articol va indica în fiecare an, în raportul sau anual asupra aplicării prezentei convenţii, starea legislaţiei sale şi a practicii referitoare la dispoziţiile părţii a doua a prezentei convenţii, precizînd în ce măsura s-a dat urmare sau s-a propus să se dea urmare acelor dispoziţii.
ART. 26
În cazurile în care nu reiese în mod sigur că o întreprindere sau o parte ori un serviciu dintr-o întreprindere sînt supuse prezentei convenţii, sarcina rezolvării acestei probleme revine autorităţii competente.
ART. 27
Termenul dispoziţii legale folosit în prezenta convenţie cuprinde, pe lîngă legislaţie, şi hotărîrile arbitrale şi contractele colective cu putere de lege a căror aplicare inspectorii de muncă au sarcina de a o efectua.
ART. 28
Informaţii amănunţite privind întreaga legislaţie naţională care corespunde dispoziţiilor prezentei convenţii vor fi incluse în rapoartele anuale care se prezintă în conformitate cu articolul 22 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii.
ART. 29
1. Cînd teritoriul unui stat membru cuprinde regiuni foarte întinse sau cînd, datorita caracterului razlet al populaţiei sau stadiului de dezvoltare al acesteia, autoritatea competentă consideră că dispoziţiile prezentei convenţii nu pot fi aplicate, ea poate excepta acele regiuni de la aplicarea convenţiei, fie în totalitatea ei, fie cu excepţiile pe care le consideră corespunzătoare anumitor întreprinderi sau anumitor lucrări.
2. Orice stat membru trebuie să indice, în primul sau raport anual asupra aplicării prezentei convenţii, prezentat în virtutea articolului 22 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, orice regiune pentru care îşi propune să recurgă la dispoziţiile prezentului articol, precum şi motivele respective.
Drept urmare, nici un stat membru nu va putea să recurgă la dispoziţiile prezentului articol decît pentru regiunile pe care le va indica în mod expres.
3. Orice stat membru care recurge la dispoziţiile prezentului articol trebuie să indice în rapoartele sale anuale ulterioare regiunile pentru care renunţa la dreptul de a recurge la aceste dispoziţii.
ART. 30
1. În ceea ce priveste teritoriile menţionate de articolul 35 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, astfel cum ea a fost modificată prin instrumentul de amendament la Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, 1946, cu excepţia teritoriilor prevăzute de paragrafele 4 şi 5 ale citatului articol 35 astfel modificat, orice stat membru al organizaţiei care ratifică prezenta convenţie trebuie să comunice directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, în termenul cel mai scurt posibil după ratificarea sa, o declaraţie prin care să facă cunoscut:
a) teritoriile pentru care se angajează să aplice fără modificări dispoziţiile convenţiei;
b) teritoriile pentru care se angajează să aplice dispoziţiile convenţiei cu modificări şi în ce constau acele modificări;
c) teritoriile cărora nu li se aplica convenţia şi, în aceste cazuri, motivele neaplicării acesteia;
d) teritoriile asupra cărora îşi rezerva dreptul de a hotărî.
2. Angajamentele menţionate în alineatele a) şi b) ale primului paragraf al prezentului articol vor fi considerate parte integranta a ratificării şi vor avea efecte identice.
3. Orice stat membru va putea, printr-o nouă declaraţie, să renunţe, în întregime sau în parte, la rezervele cuprinse în declaraţia sa anterioară, în virtutea alineatelor b), c) şi d) ale paragrafului 1 din prezentul articol.
4. Orice stat membru va putea, în cursul perioadelor în care prezenta convenţie poate fi denunţată potrivit dispoziţiilor articolului 34, să comunice directorului general o nouă declaraţie care să modifice în orice fel termenii oricărei declaraţii anterioare şi să facă cunoscută situaţia din teritoriile determinate.
ART. 31
1. Atunci cînd problemele tratate în prezenta convenţie intra în competenţa proprie a autorităţilor unui teritoriu nemetropolitan, statul membru responsabil cu relaţiile internaţionale ale acelui teritoriu, de acord cu guvernul acelui teritoriu, va putea să comunice directorului general al Biroului Internaţional al Muncii o declaraţie de acceptare a obligaţiilor prezentei convenţii în numele acelui teritoriu.
2. O declaraţie de acceptare a obligaţiilor prezentei convenţii poate fi comunicată directorului general al Biroului Internaţional al Muncii:
a) de către două sau mai multe state membre ale organizaţiei, pentru un teritoriu sub autoritatea lor comună;
b) de către orice autoritate internaţională care raspunde de administrarea unui teritoriu în virtutea dispoziţiilor Cartei Naţiunilor Unite sau a oricăror alte dispoziţii în vigoare referitoare la acest teritoriu.
3. Declaraţiile comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, în conformitate cu dispoziţiile paragrafelor precedente ale prezentului articol, trebuie să indice dacă dispoziţiile convenţiei vor fi aplicate pe teritoriu cu sau fără modificări: dacă declaraţia menţionează că dispoziţiile convenţiei se aplică sub rezerva unor modificări, ea trebuie să specifice în ce constau acele modificări.
4. Statul sau statele membre ori autoritatea internaţională în cauza vor putea să renunţe, total sau parţial, printr-o declaraţie ulterioară, la dreptul de a invoca o modificare indicată într-o declaraţie anterioara.
5. Statul sau statele membre ori autoritatea internaţională în cauza vor putea, în cursul perioadelor în care convenţia poate fi denunţată conform dispoziţiilor articolului 34, să comunice directorului general o nouă declaraţie care să modifice în orice fel termenii oricărei declaraţii anterioare şi să facă cunoscută situaţia referitoare la aplicarea acestei convenţii.
PARTEA a IV-a
Dispoziţii finale
ART. 32
Ratificările formale ale prezentei convenţii vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, care le va înregistra.
ART. 33
1. Prezenta convenţie nu va obliga decît statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii ale căror ratificări au fost înregistrate de către directorul general.
2. Ea va intra în vigoare după 12 luni de la înregistrarea de către directorul general a cel puţin două ratificări din partea statelor membre.
3. Drept urmare, pentru fiecare stat membru aceasta convenţie va intra în vigoare după 12 luni de la data înregistrării ratificării sale.
ART. 34
1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie poate să o denunţe la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrării iniţiale în vigoare a convenţiei, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de acesta. Denunţarea nu va avea efect decît după un an de la înregistrarea ei.
2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, într-un termen de un an de la expirarea perioadei de 10 ani menţionată la paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de denunţare prevăzută de prezentul articol, va fi ţinut pentru o nouă perioadă de 10 ani şi, prin urmare, va putea să denunţe prezenta convenţie la expirarea fiecarei perioade de 10 ani, în condiţiile prevăzute de prezentul articol.
ART. 35
1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificărilor, declaraţiilor şi denunţarilor care îi vor fi comunicate de către statele membre al organizaţiei.
2. Notificînd statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei de-a doua ratificări care i-a fost comunicată, directorul general va atrage atenţia acestora asupra datei la care prezenta convenţie urmează să între în vigoare.
ART. 36
Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, în vederea înregistrării, potrivit articolului 102 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, informaţii complete cu privire la toate ratificările, toate declaraţiile şi toate actele de denunţare înregistrate în conformitate cu articolele precedente.
ART. 37
Ori de cîte ori va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta conferinţei generale un raport asupra aplicării prezentei convenţii şi va examina dacă este cazul să înscrie pe ordinea de zi a conferinţei problema revizuirii totale sau parţiale a acesteia.
ART. 38
1. În cazul în care conferinţa va adopta o nouă convenţie care să revizuiască total sau parţial prezenta convenţie şi dacă noua convenţie nu va dispune altfel:
a) ratificarea de către un stat membru a noii convenţii de revizuire va determina, de plin drept, fără a se mai ţine seama de dispoziţiile articolului 34 de mai sus, denunţarea imediata a prezentei convenţii, sub rezerva ca noua convenţie de revizuire să fi intrat în vigoare;
b) începînd de la data intrării în vigoare a noii convenţii de revizuire, prezenta convenţie va înceta să mai fie deschisă ratificării de către statele membre ale organizaţiei.
2. Prezenta convenţie va rămîne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul sau, pentru statele membre care au ratificat-o dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire.
ART. 39
Versiunile franceză şi engleză ale textului prezentei convenţii au aceeaşi valabilitate.
CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ A MUNCII
CONVENŢIE
privind organizarea activităţii de folosire a forţei de muncă, 1948
(CONVENŢIA Nr. 88)*)
---------
*) Traducere.
Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii,
convocată la San Francisco de către Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi care s-a întrunit aici la 17 iunie 1948 în cea de-a treizeci şi una sesiune a sa,
după ce a hotărît să adopte diferite propuneri referitoare la organizarea activităţii de folosire a forţei de muncă, problema care este cuprinsa în cel de-al patrulea punct al ordinii de zi a sesiunii,
după ce a hotărît ca aceste propuneri să ia forma unei convenţii internaţionale,
adoptă, la 9 iulie 1948, convenţia următoare, care se va numi "Convenţie asupra organizării activităţii de folosire a forţei de muncă, 1948".
ART. 1
1. Fiecare stat membru al Organizaţiei Internaţionale a Muncii care aplică prezenta convenţie trebuie să desfăşoare sau să vegheze la modul în care se desfăşoară activitatea publică şi gratuită de folosire a forţei de muncă.
2. Sarcina esenţială a activităţii de folosire a forţei de muncă este să realizeze, în cooperare, dacă este cazul, cu alte organisme publice şi private interesate, cea mai buna organizare posibila a pietei forţei de muncă, ca parte integrantă a programului naţional tinzînd la menţinerea şi asigurarea ocupării depline a forţei de muncă, precum şi la dezvoltarea şi folosirea resurselor productive.
ART. 2
Activitatea de folosire a forţei de muncă trebuie să fie organizată sub forma unui sistem naţional de birouri de folosire a forţei de muncă, aflate sub controlul unei autorităţi naţionale.
ART. 3
1. Sistemul trebuie să cuprindă o reţea de birouri locale şi, dacă este cazul, de birouri regionale, suficiente ca număr, pentru a satisface fiecare regiune geografică a ţării şi situate la îndemîna celor care angajează şi a lucrătorilor.
2. Organizarea reţelei:
a) trebuie să facă obiectul unei analize generale:
i) cînd s-au produs schimbari importante în repartizarea activităţii economice şi a populaţiei active;
ii) cînd autoritatea competentă consideră că este cazul să se facă o analiza generală pentru a aprecia experienţa dobîndită în cursul unei perioade de încercare;
b) trebuie să fie revizuită cînd dintr-o asemenea analiză rezultă necesitatea unei revizuiri.
ART. 4
1. Măsuri corespunzătoare trebuie să fie luate, pe cale de comisii consultative, în scopul de a asigura cooperarea reprezentanţilor celor care angajează şi a reprezentanţilor lucrătorilor la organizarea şi funcţionarea activităţii de folosire a forţei de muncă, precum şi la desfasurarea politicii privind aceasta activitate.
2. Aceste măsuri trebuie să prevadă instituirea uneia sau mai multor comisii consultative naţionale şi, dacă este cazul, comisii regionale şi locale.
3. Reprezentanţii celor care angajează şi reprezentanţii lucrătorilor în aceste comisii trebuie să fie desemnaţi în număr egal, după consultarea organizaţiilor reprezentative ale celor care angajează şi ale lucrătorilor, acolo unde asemenea organizaţii există.
ART. 5
Politica generală a activităţii de folosire a forţei de muncă, atunci cînd este vorba de îndrumarea lucrătorilor către locurile de muncă disponibile, trebuie să fie stabilită după consultarea reprezentanţilor celor care angajează şi a reprezentanţilor lucrătorilor, prin intermediul comisiilor consultative prevăzute la articolul 4.
ART. 6
Sistemul de folosire a forţei de muncă trebuie să fie organizat astfel încît să asigure eficacitatea recrutării şi plasării lucrătorilor. În acest scop, el trebuie:
a) să sprijine pe lucrători să gasească un loc de muncă convenabil, iar pe cei care angajează, să recruteze lucrători care să corespundă nevoilor întreprinderilor; în mod special, el trebuie, în conformitate cu reglementările emise pe plan naţional:
i) să înregistreze pe cei care solicită angajarea în muncă, să ia notă de calificările profesionale, experienţa şi preferinţele acestora, să-i chestioneze în vederea angajării, să le controleze, dacă este nevoie, aptitudinile fizice şi profesionale şi să-i sprijine să obţină, atunci cînd este cazul, o orientare, o pregătire sau o readaptare profesională;
ii) să obţină de la cei care angajează informaţii precise asupra locurilor de muncă vacante comunicate de către aceştia organelor care fac parte din sistemul de folosire a forţei de muncă şi asupra condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească lucrătorii de care ei au nevoie pentru ocuparea acelor locuri de muncă;
iii) să îndrume către locurile de muncă vacante pe candidaţii care posedă aptitudinile profesionale şi fizice cerute;
iv) să organizeze compensarea ofertelor şi cererilor de angajare în muncă de la un birou la altul, dacă primul birou solicitat nu este în măsura să plaseze în mod convenabil candidaţii, sau să-i îndrume către locuri de muncă vacante corespunzătoare, sau dacă alte situaţii justifică aceasta măsura;
b) să ia măsuri corespunzătoare pentru:
i) a înlesni mobilitatea profesională, în scopul de a adapta oferta de forţă de muncă la posibilităţile de folosire a acesteia în diferitele profesii;
ii) a înlesni mobilitatea geografică în vederea sprijinirii deplasării, lucrătorilor către regiunile care oferă posibilităţi convenabile de folosire a acestora;
iii) a înlesni transferările temporare ale lucrătorilor dintr-o regiune în alta, în scopul de a atenua un dezechilibru local şi momentan între oferta şi cererea de forţă de muncă;
iv) a înlesni deplasările de lucrători dintr-o ţară în alta încuviinţate de guvernele interesate;
c) să strîngă şi să analizeze, în colaborare, dacă este cazul, cu alte autorităţi, precum şi cu cei care angajează şi cu sindicatele, toate informaţiile disponibile asupra situaţiei pieţei forţei de muncă şi evoluţiei probabile a acesteia, atît pe ansamblul ţării, cît şi în diferitele industrii, profesii sau regiuni, şi să pună sistematic şi rapid aceste informaţii la dispoziţia autorităţilor publice, a organizaţiilor celor care angajează şi a organizaţiilor lucrătorilor, interesate, precum şi la dispoziţia publicului;
d) să colaboreze la administrarea asigurărilor de somaj şi a ajutoarelor de somaj, precum şi la aplicarea altor măsuri destinate să vină în ajutorul şomerilor;
e) să sprijine, pe cît este necesar, alte organisme publice sau private, la elaborarea planurilor sociale şi economice menite să influenţeze în mod favorabil situaţia folosirii forţei de muncă.
ART. 7
Trebuie luate măsuri pentru:
a) a înlesni, în cadrul diferitelor birouri de folosire a forţei de muncă, specializarea pe profesii şi pe industrii, cum este agricultura sau oricare altă ramura de activitate în care aceasta specializare poate fi utilă;
b) a răspunde în mod satisfăcător la nevoile categoriilor speciale de solicitanţi de locuri de muncă, cum sînt invalizii.
ART. 8
În ce priveşte tinerii, în cadrul activităţii de folosire a forţei de muncă şi de orientare profesională se vor lua măsuri cu caracter special.
ART. 9
1. Personalul organelor care desfăşoară activitatea de folosire a forţei de muncă trebuie să fie format din funcţionari publici beneficiind de un statut şi condiţii de serviciu care să le asigure independenţa faţă de orice schimbare guvernamentală şi orice influenţă neprevăzută din afară şi care, sub rezerva necesităţilor serviciului, să le asigure stabilitatea în funcţie.
2. Sub rezerva condiţiilor pe care legislaţia naţională le fixează pentru recrutarea personalului serviciilor publice, personalul organelor care desfăşoară activitatea de folosire a forţei de muncă trebuie să fie recrutat numai pe baza aptitudinii candidatului de a îndeplini sarcinile pe care urmează să şi le asume.
3. Mijloacele de a verifica aceste aptitudini trebuie să fie determinate de către autoritatea competentă.
4. Personalul organelor care desfăşoară activitatea de folosire a forţei de muncă trebuie să primească o pregătire corespunzătoare pentru exercitarea funcţiilor sale.
ART. 10
Organele care desfăşoară activitatea de folosire a forţei de muncă şi, dacă este cazul, şi alte autorităţi publice trebuie ca, în colaborare cu organizaţiile celor care angajează şi organizaţiile lucrătorilor şi cu alte organisme interesate, să ia toate măsurile posibile pentru ca cei care angajează şi lucrătorii să încurajeze din plin activitatea de folosire a forţei de muncă.
ART. 11
Autorităţile competente trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura o cooperare rodnică între organele care desfăşoară activitatea de folosire a forţei de muncă şi birourile de plasare private cu scopuri nelucrative.
ART. 12
1. Atunci cînd teritoriul unui stat membru cuprinde regiuni foarte întinse sau cînd, datorită caracterului răzleţ al populaţiei sau stadiului de dezvoltare a acesteia, autoritatea competentă consideră că dispoziţiile prezentei convenţii nu pot fi aplicate, ea poate excepta acele regiuni de la aplicarea convenţiei, fie în totalitatea ei, fie cu excepţiile pe care le consideră corespunzătoare anumitor întreprinderi sau anumitor lucrări.
2. Orice stat membru trebuie să indice, în primul său raport anual asupra aplicării prezentei convenţii, prezentat în virtutea articolului 22 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, orice regiune pentru care îşi propune să recurgă la dispoziţiile prezentului articol, precum şi motivele respective. Drept urmare, nici un stat membru nu va putea să recurgă la dispoziţiile prezentului articol decît pentru regiunile pe care le va indica în mod expres.
3. Orice stat membru care recurge la dispoziţiile prezentului articol trebuie să indice în rapoartele sale anuale ulterioare regiunile pentru care renunţă la dreptul de a recurge la aceste dispoziţii.
ART. 13
1. În ceea ce priveste teritoriile menţionate la articolul 35 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, astfel cum ea a fost modificată prin instrumentul de amendament la Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, 1946, cu excepţia teritoriilor prevăzute de paragrafele 4 şi 5 ale citatului articol 35 astfel modificat, orice stat membru al organizaţiei care ratifică prezenta convenţie trebuie să comunice directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, în termenul cel mai scurt posibil după ratificarea sa, o declaraţie prin care să facă cunoscut:
a) teritoriile pentru care se angajează să aplice fără modificări dispoziţiile convenţiei;
b) teritoriile pentru care se angajează să aplice dispoziţiile convenţiei cu modificări şi în ce constau acele modificări;
c) teritoriile cărora nu li se aplică convenţia şi, în acest caz, motivele neaplicării convenţiei;
d) teritoriile pentru care îşi rezerva dreptul de a hotărî.
2. Angajamentele menţionate în alineatele a) şi b) ale prezentului paragraf al prezentului articol vor fi considerate parte integranta a ratificării şi vor avea efecte identice.
3. Orice stat membru va putea, printr-o nouă declaraţie, să renunţe, în întregime sau în parte, la rezervele cuprinse în declaraţia sa anterioară în virtutea alineatelor b), c) şi d) ale paragrafului 1 din prezentul articol.
4. Orice stat membru va putea, în cursul perioadelor în care prezenta convenţie poate fi denunţată potrivit dispoziţiilor articolului 17, să comunice directorului general o nouă declaraţie care să modifice în orice fel termenii oricărei declaraţii anterioare şi să facă cunoscută situaţia din teritoriile determinate.
ART. 14
1. Atunci cînd problemele tratate în prezenta convenţie intra în competenţa proprie a autorităţilor unui teritoriu nemetropolitan, statul membru responsabil cu relaţiile internaţionale ale acelui teritoriu, de acord cu guvernul acelui teritoriu, va putea să comunice directorului general al Biroului Internaţional al Muncii o declaraţie de acceptare a obligaţiilor prezentei convenţii în numele acelui teritoriu.
2. O declaraţie de acceptare a obligaţiilor prezentei convenţii poate fi comunicată directorului general al Biroului Internaţional al Muncii:
a) de către două sau mai multe state membre ale organizaţiei, pentru un teritoriu aflat sub autoritatea lor comuna;
b) de către orice autoritate internaţională care raspunde de administrarea unui teritoriu în virtutea dispoziţiilor Cartei Naţiunilor Unite sau a oricăror alte dispoziţii în vigoare referitoare la acest teritoriu.
3. Declaraţiile comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii în conformitate cu dispoziţiile paragrafelor precedente ale prezentului articol trebuie să indice dacă dispoziţiile convenţiei vor fi aplicate pe teritoriu cu sau fără modificări; dacă declaraţia menţionează că dispoziţiile convenţiei se aplică sub rezerva unor modificări, ea trebuie să specifice în ce constau acele modificări.
4. Statul sau statele membre ori autoritatea internaţională în cauza vor putea să renunţe, total sau parţial, printr-o declaraţie ulterioară, la dreptul de a invoca o modificare indicată într-o declaraţie anterioară.
5. Statul sau statele membre ori autoritatea internaţională în cauza vor putea, în cursul perioadelor în care convenţia poate fi denunţată conform dispoziţiilor articolului 17, să comunice directorului general o nouă declaraţie care să modifice în orice fel termenii oricărei declaraţii anterioare şi să facă cunoscută situaţia referitoare la aplicarea acestei convenţii.
ART. 15
Ratificările formale ale prezentei convenţii vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, care le va înregistra.
ART. 16
1. Prezenta convenţie nu va obliga decît statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii ale căror ratificări au fost înregistrate de către directorul general.
2. Ea va intra în vigoare după 12 luni de la înregistrarea de către directorul general a cel puţin două ratificări din partea statelor membre ale organizaţiei.
3. Drept urmare, aceasta convenţie va intra în vigoare pentru fiecare stat membru după 12 luni de la data înregistrării ratificării sale.
ART. 17
1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie o poate denunţa, la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrării iniţiale în vigoare a convenţiei, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de acesta. Denunţarea nu va avea efect decît după expirarea termenului de un an de la înregistrarea ei.
2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care în termen de un an după expirarea perioadei de 10 ani menţionată la paragraful precedent nu va face uz de facultatea de denunţare prevăzută de prezentul articol va fi ţinut pentru o nouă perioadă de 10 ani şi, drept urmare, va putea să denunţe prezenta convenţie la expirarea fiecarei perioade de 10 ani, în condiţiile prevăzute de prezentul articol.
ART. 18
1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificărilor, declaraţiilor şi denunţărilor, care îi vor fi comunicate de către statele membre ale organizaţiei.
2. Notificînd statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei de-a doua ratificări care i-a fost comunicată, directorul general va atrage atenţia statelor membre ale organizaţiei asupra datei de la care prezenta convenţie va intra în vigoare.
ART. 19
Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Naţiunilor Unite, în vederea înregistrării, potrivit articolului 102 din Carta Naţiunilor Unite, informaţii complete cu privire la toate ratificările, declaraţiile şi actele de denunţare înregistrate în conformitate cu articolele precedente.
ART. 20
Ori de cîte ori va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii v prezenta conferinţei generale un raport asupra aplicării prezentei convenţii şi va examina dacă este cazul să înscrie pe ordinea de zi a conferinţei problema revizuirii totale sau parţiale a acesteia.
ART. 21
1. În cazul în care conferinţa va adopta o nouă convenţie care să revizuiască total sau parţial prezenta convenţie şi dacă nouă convenţie nu va dispune altfel:
a) ratificarea de către un stat membru a noii convenţii de revizuire va determina, de plin drept, fără a se mai ţine seama de dispoziţiile articolului 17 de mai sus, denunţarea imediată a prezentei convenţii, cu condiţia ca noua convenţie de revizuire să fi intrat în vigoare;
b) cu începere de la data intrării în vigoare a noii convenţii de revizuire prezenta convenţie va înceta să mai fie deschisă ratificării de către statele membre al organizaţiei.
2. Prezenta convenţie va rămîne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul sau, pentru statele membre care au ratificat-o dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire.
ART. 22
Versiunile franceză şi engleză ale textului prezentei convenţii au aceeaşi valabilitate.
CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ A MUNCII
CONVENŢIE
privind protecţia salariului, 1949
(CONVENŢIA Nr. 95)*)
---------
*) Traducere.
Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii,
convocată la Geneva de către Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi care s-a întrunit aici la 8 iunie 1949 în cea de-a treizeci şi doua sesiune a sa,
după ce a hotărît să adopte diferite propuneri referitoare la protecţia salariului, problema care constituie cel de-al şaptelea punct al ordinii de zi a sesiunii,
după ce a hotărît ca aceste propuneri să ia forma unei convenţii internaţionale,
adoptă, la 1 iulie 1949, convenţia următoare, care se va numi "Convenţie asupra protecţiei salariului, 1949".
ART. 1
În sensul prezentei convenţii, termenul salariu înseamnă, oricare i-ar fi denumirea sau modul de calcul, remunerarea sau cîştigurile susceptibile de a fi evaluate în bani şi stabilite prin acordul părţilor sau de către legislaţia naţională, pe care cel care angajează le datorează unui lucrător în baza unui contract de muncă, scris sau verbal, fie pentru muncă efectuată sau care urmează a fi efectuată, fie pentru serviciile prestate sau care urmează a fi prestate.
ART. 2
1. Prezenta convenţie se aplică tuturor persoanelor cărora li se plăteşte sau trebuie să li se plătească un salariu.
2. Autoritatea competentă, după consultarea organizaţiilor celor care angajează şi a organizaţiilor lucrătorilor, acolo unde asemenea organizaţii există şi sînt direct interesate, va putea excepta de la aplicarea totalităţii sau a unora dintre dispoziţiile prezentei convenţii categoriile de persoane care muncesc în astfel de împrejurări şi condiţii de angajare încît aplicarea totală sau parţială a amintitelor dispoziţii nu s-ar putea face în mod convenabil şi care nu sînt folosite la munci manuale sau care sînt folosite la servicii casnice sau alte ocupaţii asemănătoare.
3. Orice stat membru trebuie să indice, în primul sau raport anual asupra aplicării prezentei convenţii, prezentat în virtutea articolului 22 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, orice categorie de persoane pe care îşi propune să le excepteze de la aplicarea totalităţii sau vreuneia dintre dispoziţiile convenţiei, în conformitate cu prevederile paragrafului precedent. Drept urmare, nici un stat membru nu va putea să procedeze la aplicarea de excepţii decît pentru categoriile de persoane astfel indicate.
4. Orice stat membru care a indicat în primul sau raport anual categoriile de persoane pe care îşi propune să le excepteze de la aplicarea totalităţii sau vreuneia dintre dispoziţiile prezentei convenţii va trebui ca în rapoartele ulterioare să indice categoriile de persoane pentru care renunţa la dreptul de a recurge la dispoziţiile paragrafului 2 al prezentului articol, precum şi orice progres realizat în scopul aplicării prezentei convenţii la aceste categorii de persoane.
ART. 3
1. Salariile plătibile în bani vor fi achitate exclusiv în moneda avînd curs legal, iar plata sub forma de bilete la ordin, bonuri, cupoane sau sub orice alta forma considerată că reprezintă moneda avînd curs legal va fi interzisă.
2. Autoritatea competentă va putea să permita sau să prevadă plata salariului prin cec tras asupra unei bănci sau prin cec ori mandat poştal, atunci cînd acest mod de plată se practică în mod curent sau se face necesar datorită unor împrejurari speciale, cînd este prevăzut de un contract colectiv ori o hotărîre arbitrală, sau cînd, în lipsa unor astfel de dispoziţii, lucrătorul consimte.
ART. 4
1. Legislaţia naţională, contractele colective sau hotărîrile arbitrale pot permite plata parţială în natură a salariului în industriile sau profesiile unde acest mod de plată se practică în mod curent sau este preferat datorită naturii industriei sau profesiei în cauză. Plata salariului sub forma de băuturi alcoolice sau de droguri vătămătoare nu va fi admisă în nici un caz.
2. În cazurile în care este permisă plata parţială în natură a salariului, vor fi luate măsuri corespunzătoare pentru ca:
a) prestaţiile în natură să folosească personal lucrătorului şi familiei sale şi să fie conforme cu interesele acestora;
b) valoarea acestor prestaţii să fie justă şi rezonabilă.
ART. 5
Salariul va fi plătit direct lucrătorului în cauză, cu excepţia cazurilor cînd legislaţia naţională, un contract colectiv sau o hotărîre arbitrală dispune altfel, sau cînd lucrătorul în cauza acceptă un alt procedeu.
ART. 6
Se interzice celui care angajează să restrîngă în orice fel libertatea lucrătorului de a dispune după voia sa de propriul salariu.
ART. 7
1. Atunci cînd în cadrul unei întreprinderi există economate pentru vînzarea de mărfuri către lucrători sau servicii destinate să furnizeze acestora diferite prestaţii, asupra lucrătorilor în cauza nu va putea fi exercitată nici o constringere pentru a folosi aceste economate sau servicii.
2. Atunci cînd nu este posibil accesul la alte magazine sau servicii, autoritatea competentă va lua măsuri corespunzătoare pentru a obţine ca mărfurile şi serviciile să fie vîndute şi, respectiv, furnizate la preţuri juste şi rezonabile, sau pentru ca economatele sau serviciile înfiinţate de către cel care angajează să nu fie exploatate în scopul obţinerii de beneficii, ci în interesul lucrătorilor interesaţi.
ART. 8
1. Reţinerile din salariu nu vor fi autorizate decît în condiţiile şi limitele prescrise de legislaţia naţională sau stabilite printr-un contract colectiv ori o hotărîre arbitrală.
2. Lucrătorii vor trebui să fie informaţi, în modul pe care autoritatea competentă îl va considera cel mai corespunzător, asupra condiţiilor şi limitelor în care asemenea reţineri vor putea fi efectuate.
ART. 9
Este interzisă orice reţinere din salariu al cărei scop este să asigure o plată directă sau indirectă de un lucrător către cel care angajează, reprezentantului acestuia sau unui intermediar (cum ar fi un agent însărcinat să recruteze forţă de muncă), în vederea obţinerii sau pastrării unui serviciu.
ART. 10
1. Salariul nu va putea fi poprit sau cesionat decît în limitele şi modalităţile prevăzute de către legislaţia naţională.
2. Salariul trebuie să fie protejat contra popririi sau cesiunii, în măsura considerată necesară pentru asigurarea întreţinerii lucrătorului şi a familiei sale.
ART. 11
1. În caz de faliment sau de lichidare judiciară a unei întreprinderi, lucrătorii folosiţi în cadrul acesteia vor avea rang de creditori privilegiaţi, fie pentru salariile care le sînt datorate cu titlu de servicii prestate în cursul unei perioade anterioare falimentului sau lichidării şi care va fi prevăzută de către legislaţia naţională, fie pentru salariile care nu depăşesc un nivel stabilit de către legislaţia naţională.
2. Salariul constituind o creanţă privilegiată va fi plătit integral mai înainte ca creditorii ordinari să poată revendica cota-parte ce li se cuvine.
3. Ordinea de prioritate a creanţei privilegiate constituită de salariu, faţă de celelalte creanţe privilegiate, trebuie să fie determinată de către legislaţia naţională.
ART. 12
1. Salariul va fi plătit la intervale regulate. Dacă nu există alte aranjamente satisfăcătoare care să asigure plata salariului la intervale regulate, intervalele la care salariul trebuie să fie plătit vor fi stabilite de către legislaţia naţională sau fixate printr-un contract colectiv sau o hotărîre arbitrală.
2. La desfacerea contractelor de muncă, lichidarea finală a întregului salariu datorat va fi efectuată în conformitate cu legislaţia naţională, cu prevederile unui contract colectiv ori cu cele ale unei hotărîri arbitrale sau, în lipsa acestora, într-un termen rezonabil, ţinîndu-se seama de dispoziţiile contractului individual de muncă.
ART. 13
1. Plata salariului, atunci cînd este făcută în bani, va fi efectuată numai în zilele lucrătoare şi la locul de muncă sau în apropierea acestuia, afară numai dacă legislaţia naţională, un contract colectiv ori o hotărîre arbitrală nu dispun altfel sau dacă alte aranjamente, de care lucrătorii interesaţi au cunoştinţă, par mai potrivite.
2. Plata salariului este interzisă în localurile în care se consumă băuturi alcoolice sau în alte localuri asemănătoare şi, dacă prevenirea abuzurilor o impune, în magazinele de vînzare cu amănuntul sau în locurile de distracţie, cu excepţia cazurilor în care persoanele cărora li se plăteşte salariul fac serviciul chiar în aceste localuri.
ART. 14
Daca este cazul, vor fi luate măsuri eficace în vederea informării lucrătorilor într-un mod corespunzător şi uşor de înţeles:
a) asupra condiţiilor de salarizare care li se vor aplica, şi aceasta înainte de a fi angajaţi sau cu prilejul oricăror schimbări ale condiţiilor de angajare;
b) cu ocazia fiecărei plăţi de salariu, asupra elementelor componente ale salariului, pe perioada de plată considerată, în măsura în care aceste elemente sînt susceptibile de modificări.
ART. 15
Legislaţia care aplică dispoziţiile prezentei convenţii trebuie:
a) să fie adusă la cunoştinţa celor interesaţi;
b) să precizeze persoanele însărcinate cu asigurarea aplicării acestei legislaţii;
c) să prevadă sancţiuni corespunzătoare în caz de infracţiune;
d) să prevadă, în toate cazurile în care este necesar, ţinerea de state de salarii, într-o formă şi potrivit unei metode corespunzătoare.
ART. 16
Rapoartele anuale care trebuie să fie prezentate potrivit articolului 22 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii vor conţine informaţii complete asupra măsurilor luate în vederea aplicării dispoziţiilor prezentei convenţii.
ART. 17
1. Atunci cînd teritoriul unui stat membru cuprinde regiuni foarte întinse sau cînd, datorita dispersării populaţiei sau gradului de dezvoltare a acesteia, autoritatea competentă consideră că dispoziţiile prezentei convenţii nu pot fi aplicate, ea poate, după consultarea organizaţiilor celor care angajează şi ale lucrătorilor interesaţi, acolo unde asemenea organizaţii există, să excludă acele regiuni de la aplicarea convenţiei, fie în totalitatea ei, fie cu excepţiile pe care le considera necesare pentru anumite întreprinderi sau anumite munci.
2. Orice stat membru trebuie să indice, în primul sau raport anual asupra aplicării prezentei convenţii, prezentat în virtutea articolului 22 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, orice regiune pentru care îşi propune să recurga la dispoziţiile prezentului articol, precum şi motivele respective. Drept urmare, nici un stat membru nu va putea să recurgă la dispoziţiile prezentului articol decît pentru regiunile pe care le va indica în acest mod.
3. Orice stat membru care recurge la dispoziţiile prezentului articol trebuie să reconsidere, la intervale care nu depasesc 3 ani şi consultîndu-se cu organizaţiile celor care angajează şi ale lucrătorilor, interesate, acolo unde asemenea organizaţii există, posibilitatea de a extinde aplicarea prezentei convenţii asupra regiunilor exceptate în virtutea paragrafului 1.
4. Orice stat membru care recurge la dispoziţiile prezentului articol trebuie să indice, în rapoartele sale anuale, regiunile pentru care renunţa la aplicarea amintitelor dispoziţii şi progresele pe care le-a realizat în vederea aplicării treptate a prezentei convenţii în acele regiuni.
ART. 18
Ratificările formale ale prezentei convenţii vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, care le va înregistra.
ART. 19
1. Prezenta convenţie nu va obliga decît statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii ale căror ratificări au fost înregistrate de către directorul general.
2. Ea va intra în vigoare după 12 luni de la înregistrarea de către directorul general a cel puţin două ratificări din partea statelor membre.
3. Drept urmare, aceasta convenţie va intra în vigoare pentru fiecare stat membru după 12 luni de la data înregistrării ratificării sale.
ART. 20
1. Declaraţiile care vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, în conformitate cu paragraful 2 al articolului 35 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii, vor trebui să facă cunoscute:
a) teritoriile pentru care statul membru interesat se angajează ca dispoziţiile convenţiei să fie aplicate fără modificări;
b) teritoriile pentru care el se angajează ca dispoziţiile convenţiei să fie aplicate cu modificări, şi în ce constau acele modificări;
c) teritoriile cărora nu li se aplica convenţia şi motivele neaplicării acesteia;
d) teritoriile pentru care el îşi rezervă dreptul de a hotărî în asteptarea unei analize mai aprofundate a situaţiei privitoare la acele teritorii.
2. Angajamentele menţionate la alineatele a) şi b) ale primului paragraf din prezentul articol vor fi considerate parte integranta a ratificării şi vor avea efecte identice.
3. Orice stat membru va putea, printr-o nouă declaraţie, să renunţe în întregime sau în parte la rezervele cuprinse în declaraţia sa anterioară în virtutea alineatelor b), c) şi d) ale primului paragraf din prezentul articol.
4. Orice stat membru va putea, în cursul perioadelor în care prezenta convenţie poate fi denunţată în conformitate cu dispoziţiile articolului 22, să comunice directorului general o nouă declaraţie care să modifice în orice fel termenii oricărei declaraţii anterioare şi să facă cunoscută situaţia din teritoriile determinate.
ART. 21
1. Declaraţiile comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii în conformitate cu paragrafele 4 şi 5 ale articolului 35 din Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii trebuie să indice dacă dispoziţiile convenţiei vor fi aplicate în teritoriu cu sau fără modificări; atunci cînd declaraţia menţionează că dispoziţiile convenţiei se aplică sub rezerva unor modificări, ea trebuie să specifice în ce constau acele modificări.
2. Statul sau statele membre ori autoritatea internaţională interesata vor putea să renunţe, total sau parţial, printr-o declaraţie ulterioară, la dreptul de a invoca o modificare indicată într-o declaraţie anterioară.
3. Statul sau statele membre ori autoritatea internaţională interesata vor putea, în cursul perioadelor în care convenţia poate fi denunţată în conformitate cu dispoziţiile articolului 22, să comunice directorului general o nouă declaraţie care să modifice în orice fel termenii unei declaraţii anterioare şi să facă cunoscută situaţia referitoare la aplicarea acestei convenţii.
ART. 22
1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie poate să o denunţe la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrării iniţiale în vigoare a convenţiei, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de acesta. Denunţarea nu va avea efect decît după expirarea termenului de un an de la înregistrarea ei.
2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care într-un termen de un an de la expirarea perioadei de 10 ani menţionată la paragraful precedent nu va face uz de facultatea de denunţare prevăzută de prezentul articol, va fi ţinut pentru o nouă perioadă de 10 ani şi, drept urmare, va putea să denunţe prezenta convenţie la expirarea fiecărei perioade de 10 ani, în condiţiile prevăzute de prezentul articol.
ART. 23
1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificărilor, declaraţiilor şi denunţărilor care îi vor fi comunicate de către statele membre ale organizaţiei.
2. Notificînd statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei de-a doua ratificări care i-a fost comunicată, directorul general va atrage atenţia statelor membre ale organizaţiei asupra datei la care prezenta convenţie va intra în vigoare.
ART. 24
Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, în vederea înregistrării, potrivit articolului 102 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, informaţii complete cu privire la toate ratificările, declaraţiile şi actele de denunţare înregistrate în conformitate cu articolele precedente.
ART. 25
Ori de cîte ori se va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta conferinţei generale un raport asupra aplicării prezentei convenţii şi va examina dacă este cazul să înscrie pe ordinea de zi a conferinţei problema revizuirii totale sau parţiale a acesteia.
ART. 26
1. În cazul în care conferinţa va adopta o nouă convenţie care să revizuiască total sau parţial prezenta convenţie şi dacă noua convenţie nu va dispune altfel:
a) ratificarea de către un stat membru a noii convenţii de revizuire va determina, de plin drept, fără a se mai ţine seama de dispoziţiile articolului 22 de mai sus, denunţarea imediata a prezentei convenţii, sub rezerva ca noua convenţie de revizuire să fi intrat în vigoare;
b) cu începere de la data intrării în vigoare a noii convenţii de revizuire, prezenta convenţie va înceta să mai fie deschisă ratificării de către statele membre ale organizaţiei.
2. Prezenta convenţie va rămîne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul său, pentru statele membre care au ratificat-o dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire.
ART. 27
Versiunile franceză şi engleză ale textului prezentei convenţii au aceeaşi valabilitate.
CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ A MUNCII
CONVENŢIE
privind discriminarea în domeniul ocupării
forţei de muncă şi exercitării profesiei, 1958
(CONVENŢIA Nr. 111)*)
------------
*) Traducere
Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii,
convocată la Geneva de către Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi care s-a întrunit aici la 4 iunie 1958 în cea de-a patruzeci şi doua sesiune a sa,
după ce a hotărît să adopte diferite propuneri privitoare la discriminarea în domeniul ocupării forţei de muncă şi exercitării profesiei, problema care constituie cel de-al patrulea punct al ordinii de zi a sesiunii,
după ce a hotărît ca aceste propuneri să ia forma unei convenţii internaţionale,
avînd în vedere că Declaraţia de la Philadelphia afirmă că toţi oamenii, indiferent de rasă, credinţă sau sexul lor, au dreptul să urmărească realizarea progresului lor material şi dezvoltarea lor spirituală în libertate şi demnitate, în condiţii de securitate economică şi cu posibilităţi egale,
considerînd, de asemenea, ca discriminarea constituie o violare a drepturilor enunţate în Declaraţia universală a drepturilor omului,
adoptă, la 25 iunie 1958, convenţia următoare, care se va numi "Convenţie privind discriminarea (ocuparea forţei de muncă şi exercitarea profesiei), 1958".
ART. 1
1. În întelesul prezentei convenţii prin termenul discriminare se înţelege:
a) orice diferenţiere, excludere sau preferinţă întemeiată pe rasă, culoare, sex, religie, convingeri politice, ascendenţă, naţională sau origine socială, care are ca efect să suprime sau să ştirbească egalitatea de posibilităţi sau de tratament în materie de ocupare a forţei de muncă şi de exercitare a profesiei;
b) orice altă diferenţiere, excludere sau preferinţă avînd ca efect suprimarea sau ştirbirea egalităţii de posibilităţi sau de tratament în materie de ocupare a forţei de muncă şi exercitare a profesiei, care ar putea fi specificată de către statul membru interesat după consultarea organizaţiilor reprezentative ale celor care angajează şi a organizaţiilor lucrătorilor, dacă acestea există, precum şi a altor organisme competente.
2. Diferenţierile, excluderile sau preferinţele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumita ocupaţie nu sînt considerate discriminări.
3. În înţelesul prezentei convenţii, termenii ocuparea forţei de muncă şi exercitarea profesiei includ accesul la pregătirea profesională, accesul la ocuparea forţei de muncă şi la exercitarea diferitelor profesii, precum şi condiţiile de ocupare a forţei de muncă.
ART. 2
Orice stat membru care aplică prezenta convenţie se angajează să formuleze şi să practice o politica naţională care să urmărească promovarea, prin metode adaptate condiţiilor şi uzantelor naţionale, a egalităţii de posibilităţi şi de tratament în materie de ocupare a forţei de muncă şi exercitare a profesiei, în scopul eliminării oricăror discriminari.
ART. 3
Orice stat membru care aplică prezenta convenţie trebuie, prin metode adaptate condiţiilor şi uzanţelor naţionale:
a) să se străduiască să obţină colaborarea organizaţiilor celor care angajează şi a organizaţiilor lucrătorilor, precum şi a altor organisme competente, pentru a favoriza acceptarea şi aplicarea acestei politici;
b) să adopte legi şi să încurajeze programe de educare capabile să asigure acceptarea şi aplicarea acestei politici;
c) să abroge orice dispoziţie legislativă şi să modifice orice dispoziţie sau practică administrativă care este incompatibilă cu politica menţionată;
d) să urmeze aceasta politica în ceea ce priveşte ocupaţiile supuse controlului direct al unei autorităţi naţionale;
e) să asigure aplicarea acestei politici în activitatea serviciilor de orientare profesională, de pregătire profesională şi de plasare, supuse controlului unei autorităţi naţionale;
f) să indice, în rapoartele sale anuale asupra aplicării convenţiei, măsurile luate în conformitate cu aceasta politica şi rezultatele obţinute.
ART. 4
Nu sînt considerate discriminari măsurile ce afectează individual o persoana bănuită în mod legitim că desfăşoară o activitate care prejudiciaza securitatea statului sau în privinţa căreia s-a stabilit că desfăşoară în fapt aceasta activitate, cu condiţia ca persoana în cauză să aibă dreptul să apeleze la o instanţă competentă stabilită conform practicii naţionale.
ART. 5
1. Măsurile speciale de protecţie sau de asistenţă prevăzute de alte convenţii sau recomandări adoptate de către Conferinţa Internaţională a Muncii nu sînt considerate discriminări.
2. Orice stat membru poate, după consultarea organizaţiilor reprezentative ale celor care angajează şi a organizaţiilor lucrătorilor, acolo unde ele există, să definească ca nediscriminatorii orice alte măsuri speciale destinate să ţină seama de nevoile deosebite ale persoanelor faţă de care o protecţie sau o asistenţă specială este recunoscută în mod general ca necesară datorita sexului, vîrstei, invalidităţii, sarcinilor familiale sau nivelului social ori cultural.
ART. 8
Orice stat membru care ratifică prezenta convenţie se angajează să o aplice în teritoriile nemetropolitane, conform dispoziţiilor Constitutiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii.
ART. 7
Ratificările formale ale prezentei convenţii vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, care le va înregistra.
ART. 8
1. Prezenta convenţie nu va obliga decît statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii ale căror ratificări au fost înregistrate de către directorul general.
2. Ea va intra în vigoare după 12 luni de la înregistrarea de către directorul general a cel puţin două ratificări din partea statelor membre ale organizaţiei.
3. Drept urmare, aceasta convenţie va intra în vigoare pentru fiecare stat membru după 12 luni de la data înregistrării ratificării sale.
ART. 9
1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie poate să o denunţe la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrării iniţiale în vigoare a acesteia, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de acesta. Denunţarea nu va avea efect decît după un an de la înregistrarea ei.
2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, într-un termen de un an de zile de la expirarea perioadei de 10 ani menţionată la paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de denunţare prevăzută de prezentul articol, va fi ţinut pentru o nouă perioadă de 10 ani şi, drept urmare, va putea să denunţe prezenta convenţie la expirarea fiecarei perioade de 10 ani, în condiţiile prevăzute de prezentul articol.
ART. 10
1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificărilor şi denunţarilor care îi vor fi comunicate de către statele membre ale organizaţiei.
2. Notificînd statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei de-a doua ratificări comunicate, directorul general va atrage atenţia statelor membre ale organizaţiei asupra datei la care prezenta convenţie va intra în vigoare.
ART. 11
Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, în vederea înregistrării, potrivit articolului 102 din Carta Naţiunilor Unite, informaţii complete cu privire la toate ratificările şi toate actele de denunţare înregistrate în conformitate cu articolele precedente.
ART. 12
Ori de cîte ori va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta conferinţei generale un raport asupra aplicării prezentei convenţii şi va examina dacă este cazul să înscrie pe ordinea de zi a conferinţei problema revizuirii totale sau parţiale a acesteia.
ART. 13
1. În cazul în care conferinţa va adopta o nouă convenţie care să revizuiască total sau parţial prezenta convenţie şi dacă noua convenţie nu va dispune altfel:
a) ratificarea de către un stat membru a noii convenţii de revizuire va determina, de plin drept, fără a se mai ţine seama de dispoziţiile articolului 9 de mai sus, denunţarea imediată a prezentei convenţii, cu condiţia ca noua convenţie de revizuire să fi intrat în vigoare;
b) începînd de la data intrării în vigoare a noii convenţii de revizuire, prezenta convenţie va înceta să mai fie deschisă ratificării de către statele membre ale organizaţiei.
2. Prezenta convenţie va rămîne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul sau, pentru statele membre care au ratificat-o dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire.
ART. 14
Versiunile franceză şi engleză ale textului prezentei convenţii au aceeaşi valabilitate.
CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ A MUNCII
CONVENŢIE
privind obiectivele şi normele de bază ale politicii sociale, 1962
(CONVENŢIA Nr. 117)*)
-----------
*) Traducere
Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii,
convocată la Geneva de către Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi care s-a întrunit aici la 6 iunie 1962 în cea de-a patruzeci şi şasea sesiune a sa,
după ce a hotărît să adopte diferite propuneri privind revizuirea Convenţiei asupra politicii sociale (teritorii nemetropolitane), 1947 - problemă care constituie cel de-al zecelea punct al ordinii de zi a sesiunii -, mai ales în scopul de a permite statelor independente să o aplice şi să o ratifice în continuare,
considerînd că aceste propuneri ar trebui să ia forma unei convenţii internaţionale,
considerînd că dezvoltarea economică trebuie să servească ca bază a progresului social,
considerînd că ar trebui să fie făcute toate eforturile pe plan internaţional, regional sau naţional, pentru a se asigura o asistenţă financiară şi tehnică care să ocrotească interesele populaţiilor,
considerînd ca, atunci cînd este cazul, trebuie luate măsuri internaţionale, regionale sau naţionale în vederea stabilirii unor condiţii comerciale care ar încuraja o producţie cu randament ridicat şi ar permite să se asigure un nivel de trai rezonabil,
considerînd că ar trebui luate toate iniţiativele posibile prin măsuri adecvate pe plan internaţional, regional sau naţional, pentru încurajarea îmbunătăţirilor în domenii cum sînt: igiena publica, locuintele, alimentaţia, invatamintul public, bunastarea copiilor, statutul femeilor, condiţiile de muncă, remunerarea salariaţilor şi a producatorilor independenţi, protecţia lucrătorilor migranţi, securitatea socială, funcţionarea serviciilor publice, precum şi producţia în general,
considerînd că ar trebui luate toate iniţiativele posibile pentru interesarea şi asocierea efectivă a populaţiei la elaborarea şi aplicarea măsurilor de progres social,
adoptă, la 22 iunie 1962, convenţia următoare, care se va numi "Convenţie asupra politicii sociale (obiective şi norme de bază), 1962".
PARTEA I
Principii generale
ART. 1
1. Orice politică trebuie să urmărească în primul rînd bunăstarea şi dezvoltarea populaţiei, precum şi încurajarea aspiraţiilor acesteia către progresul social.
2. În definirea oricărei politici de importanţă generală va trebui să se ţină seama de repercusiunile acestei politici asupra bunastării populaţiei.
PARTEA A II-A
Îmbunătăţirea nivelului de trai
ART. 2
Îmbunătăţirea nivelului de trai va fi considerată ca obiectivul principal al planurilor de dezvoltare economică.
ART. 3
1. La elaborarea planurilor de dezvoltare economică se vor lua toate măsurile practice şi posibile pentru a pune în concordanţă aceasta dezvoltare cu evoluţia în bune condiţii a colectivităţilor interesate.
2. Se va urmări, în mod special, să se evite dislocarea vieţii familiale şi a oricărei celule sociale tradiţionale, mai ales prin:
a) studierea atentă a cauzelor şi efectelor mişcărilor migratorii şi eventuală adoptare de măsuri corespunzătoare;
b) încurajarea urbanizării în regiunile în care necesităţile economice antrenează o concentrare a populaţiei;
c) prevenirea şi eliminarea aglomerării în zonele urbane;
d) îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în regiunile rurale şi amplasarea unor industrii specifice în regiunile în care există forţă de muncă suficientă.
ART. 4
Următoarele măsuri vor figura printre cele pe care autorităţile competente vor trebui să le ia în considerare în vederea creşterii capacităţii de producţie şi îmbunătăţirii nivelului de trai al producătorilor agricoli:
a) eliminarea, cît mai mult posibil, a cauzelor care determină contractarea de datorii în mod obişnuit;
b) controlarea cesiunilor de terenuri cultivabile persoanelor care nu sînt cultivatori, cu scopul ca aceasta cesiune să se facă pe cît posibil numai în interesul ţării;
c) controlarea, prin aplicarea unei legislaţii corespunzătoare, a proprietăţii şi a folosirii pamintului, precum şi a altor resurse naturale, pentru a se asigura că acestea sînt cît mai bine folosite în interesul populaţiei ţării, ţinîndu-se seama de drepturile tradiţionale;
d) controlarea condiţiilor de concedare a pămîntului pentru cultivare şi a condiţiilor de muncă, în scopul de a se asigura fermierilor şi lucrătorilor agricoli cel mai ridicat nivel de trai posibil şi o parte echitabilă din avantajele care pot rezulta din îmbunătăţirea randamentului sau a preţurilor;
e) reducerea costurilor de producţie şi de distribuţie prin toate mijloacele posibile, în special prin înfiinţarea, favorizarea şi ajutorarea cooperativelor de producători şi de consumatori.
ART. 5
1. Se vor lua măsuri pentru a se asigura producătorilor independenţi şi salariaţilor condiţii de viaţă care să le permită îmbunătăţirea nivelului lor de trai prin eforturi proprii şi care să le garanteze menţinerea unui nivel minim de trai stabilit pe baza anchetelor oficiale asupra condiţiilor de viaţă, efectuate de acord cu organizaţiile reprezentative ale celor care angajează şi ale lucrătorilor.
2. La stabilirea nivelului minim de trai va trebui să se ţină seama de nevoile familiale esenţiale ale lucrătorilor, inclusiv alimentaţia şi valoarea sa nutritivă, locuinţa, îmbrăcămintea, îngrijirile medicale şi educaţia.
PARTEA A III-A
Dispoziţii referitoare la lucrătorii migranţi
ART. 6
Cînd împrejurările în care sînt folosiţi în muncă lucrătorii cer ca ei să locuiască în afara căminelor proprii, condiţiile în care acestia sînt folosiţi vor trebui să ţină seama de nevoile lor familiale normale.
ART. 7
Atunci cînd într-o regiune se va face apel, în mod temporar, la resursele de forţa de muncă ale unei alte regiuni, se vor lua măsuri pentru favorizarea transferului parţial de salarii şi de economii ale lucrătorilor din regiunea unde sînt folosiţi în muncă în regiunea de unde provin.
ART. 8
1. Atunci cînd într-o regiune se va face apel la resursele de forţa de muncă ale unei ţări supuse unei administraţii diferite, autorităţile competente ale ţărilor interesate vor trebui, de fiecare dată cînd va fi necesar sau de dorit să o facă, să încheie acorduri pentru reglementarea problemelor de interes comun care s-ar putea pune prin aplicarea dispoziţiilor prezentei convenţii.
2. Aceste acorduri vor trebui să prevadă că lucrătorul migrant se va bucura de protecţie şi de avantaje care să nu fie inferioare celor de care beneficiază lucrătorii care locuiesc în regiunea în care sînt folosiţi migranţii.
3. Aceste acorduri vor trebui să prevadă inlesniri acordate lucrătorilor, pentru a le permite să transfere către căminele lor o parte din salariile şi economiile realizate.
ART. 9
Atunci cînd lucrătorii şi familiile lor se deplasează dintr-o regiune unde costul vieţii este scăzut într-o regiune unde costul vieţii este mai ridicat, trebuie să se ţină seama de creşterea costului vieţii pe care o antrenează aceasta schimbare de reşedinţă.
PARTEA A IV-A
Remunerarea lucrătorilor şi probleme conexe
ART. 10
1. Va trebui încurajată stabilirea nivelurilor salariilor minime pe cale de acorduri colective, liber negociate, între sindicatele reprezentînd pe lucrătorii interesaţi, pe de o parte, şi cei care angajează sau organizaţiile celor care angajează, pe de altă parte.
2. Atunci cînd nu există metode potrivite pentru stabilirea nivelurilor salariilor minime pe cale de acorduri colective, vor fi luate măsurile necesare pentru a permite stabilirea acestor niveluri prin consultare cu reprezentanţii celor care angajează şi ai lucrătorilor, printre care vor figura reprezentanţi ai organizaţiilor lor respective, dacă acestea există.
3. Se vor lua măsurile necesare pentru ca, pe de o parte, cei care angajează şi lucrătorii interesaţi să aibă cunoştinţă de nivelurile salariilor minime în vigoare, iar pe de altă parte, salariile efectiv plătite să nu fie inferioare nivelurilor minime aplicabile.
4. Orice lucrător căruia i se aplică nivelul salariului minim şi care după intrarea acestuia în vigoare a primit salarii inferioare acestui nivel trebuie să aibă dreptul să recupereze pe cale judiciară sau pe alte căi autorizate de lege suma ce i se datorează, într-un termen care va putea fi fixat de legislaţie.
ART. 11
1. Se vor lua măsurile necesare pentru a se asigura că toate salariile cîştigate sînt legal plătite, iar cei care angajează vor fi obligaţi să ţină registre care să specifice plăţile salariilor, să elibereze lucrătorilor dovezi cu privire la plata salariilor lor şi să ia alte măsuri pentru înlesnirea controlului necesar.
2. Salariile vor fi plătite, de regulă, în moneda avînd curs legal.
3. Salariile vor fi plătite, de regulă, direct lucrătorului.
4. Va fi interzisă înlocuirea parţială sau totală a salariilor datorate lucrătorilor pentru muncă pe care au prestat-o, prin alcool sau băuturi alcoolice.
5. Plata salariilor nu va putea să fie făcută în localuri în care se consumă băuturi sau în magazine, excepţie făcînd numai lucrătorii care lucrează în astfel de unităţi.
6. Salariile vor fi plătite cu regularitate la intervale care să permită reducerea posibilităţii de contractare de datorii în rîndul salariaţilor, afară de cazul cînd există un obicei local contrar, iar autoritatea competentă se va convinge de dorinţa lucrătorilor de a se menţine acest obicei.
7. Dacă hrana, locuinţa, îmbrăcămintea şi alte furnituri şi servicii esenţiale constituie un element al remunerării, autoritatea competentă va lua toate măsurile practice şi posibile pentru a se asigura că ele sînt corespunzătoare şi că valoarea lor în bani a fost calculată exact.
8. Se vor lua toate măsurile practice şi posibile în scopul:
a) de a informa pe lucrători asupra drepturilor pe care le au în materie de salarizare;
b) de a împiedica orice reţinere neautorizată din salarii;
c) de a limita sumele reţinute cu titlu de furnituri şi servicii, care constituie un element al remunerării, la justa valoare în bani a acestor furnituri şi servicii.
ART. 12
1. Nivelul maxim şi modul de restituire a avansurilor din salarii vor fi reglementate de către autoritatea competentă.
2. Autoritatea competentă va limita nivelul avansurilor care pot fi acordate unui lucrător pentru a-l determina să accepte o ocupaţie; nivelul autorizat va fi indicat în mod clar lucrătorului.
3. Orice avans acordat peste nivelul stabilit de către autoritatea competentă va fi în mod legal nerestituibil şi nu va putea să fie recuperat prin compensare asupra plăţilor datorate lucrătorilor la o dată ulterioară.
ART. 13
1. În rîndul salariaţilor şi producătorilor independenţi vor fi încurajate formele de economii rezultate dintr-un act spontan al celui care economiseşte.
2. Se vor lua toate măsurile practice şi posibile în vederea protejării salariaţilor şi a producătorilor independenţi contra cametei, în special prin măsuri urmărind reducerea dobînzilor asupra împrumuturilor, prin controlul operaţiunilor de acordare a fondurilor băneşti de către cei care le finanţează şi prin încurajarea sistemelor de împrumuturi în scopuri determinate cu ajutorul organizaţiilor cooperatiste de credit sau cu ajutorul instituţiilor plasate sub controlul autorităţii competente.
PARTEA A V-A
Nediscriminarea în materie de rasă, culoare, sex, credinţă, apartenenţă la o grupare tradiţională sau de afiliere sindicală
ART. 14
1. Unul dintre scopurile politicii sociale va trebui să fie desfiinţarea oricărei discriminări între lucrători întemeiată pe rasă, culoare, sex, credinţă, apartenenţă la o grupare tradiţională sau afiliere sindicală, în materie de:
a) legislaţie şi contracte de muncă, care vor trebui să ofere un tratament economic echitabil tuturor celor care locuiesc sau muncesc în mod legal în ţară;
b) admitere la ocupaţiile atît publice, cît şi private;
c) condiţii de angajare şi avansare;
d) înlesniri de pregătire profesională;
e) condiţii de muncă;
f) măsuri referitoare la igienă, protecţie şi bunăstare;
g) disciplină;
h) participare la negocierea contractelor colective;
i) niveluri de salarii, acestea trebuind să fie stabilite în conformitate cu principiul "la muncă egală salariu egal", pentru acelaşi proces de muncă şi aceeaşi întreprindere.
2. Se vor lua toate măsurile practice şi posibile în scopul reducerii oricăror diferenţe între nivelurile salariilor rezultînd din discriminari întemeiate pe rasă, culoare, sex, credinţă, apartenenţă la o grupare tradiţională sau afiliere sindicală, prin ridicarea nivelurilor aplicabile lucrătorilor plătiţi mai puţin.
3. Lucrătorii care provin dintr-o ţară şi sînt angajaţi să muncească într-o altă ţară vor putea obţine, pe lîngă salariul lor, avantaje în bani sau în natură, pentru a face faţă tuturor sarcinilor personale sau familiale rezonabile care rezultă din folosirea în muncă a acestora în afara căminului lor.
4. Dispoziţiile precedente ale prezentului articol nu vor putea să prejudicieze măsurile pe care autoritatea competentă va considera necesar sau oportun să le ia în scopul ocrotirii maternităţii şi asigurării sănătăţii, securităţii şi bunăstării lucrătoarelor.
PARTEA A VI-A
Educarea şi pregătirea profesională
ART. 15
1. În măsura în care condiţiile locale permit, se vor da dispoziţii corespunzătoare pentru dezvoltarea progresiva a unui larg program de educare, de pregătire profesională şi de ucenicie, în scopul de a pregăti în mod eficace copiii şi ţinerii de ambele sexe pentru o ocupaţie utila.
2. Legile sau reglementarile naţionale vor stabili vîrsta la care şcolarizarea ia sfîrşit, precum şi vîrsta minimă şi condiţiile de folosire în muncă.
3. Pentru ca copiii să poată beneficia de posibilităţile de instruire existente şi, totodată, pentru ca extinderea acestor posibilităţi să nu fie împiedicată de cererea de forţă de muncă din aceasta categorie, în regiunile unde există posibilităţi de instruire suficiente pentru majoritatea copiilor de vîrstă şcolară va fi interzisă folosirea în timpul orelor de şcoală a copiilor care nu au atins vîrsta la care se termină şcolarizarea.
ART. 16
1. În scopul de a se asigura o productivitate ridicată prin dezvoltarea muncii specializate, va trebui să se organizeze, atunci cînd este cazul, însuşirea noilor tehnici de producţie.
2. Autorităţile competente se vor ocupa de organizarea sau de controlul acestei pregătiri profesionale, după consultarea organizaţiilor celor care angajează şi ale lucrătorilor din ţara de unde provin candidaţii şi din ţara unde are loc pregătirea.
PARTEA A VII-A
Dispoziţii finale
ART. 17
Ratificările formale ale prezentei convenţii vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, care le va înregistra.
ART. 18
1. Prezenta convenţie nu va obliga decît statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii ale căror ratificări au fost înregistrate de către directorul general.
2. Ea va intra în vigoare după 12 luni de la înregistrarea de către directorul general a cel puţin două ratificări din partea statelor membre ale organizaţiei.
3. Drept urmare, aceasta convenţie va intra în vigoare pentru fiecare stat membru după 12 luni de la data înregistrării ratificării sale.
ART. 19
Intrarea în vigoare a prezentei convenţii nu implica denunţarea de plin drept a Convenţiei asupra politicii sociale (teritorii nemetropolitane), 1947, de către un stat membru faţă de care ea continuă să fie în vigoare şi nici nu împiedică ratificarea ei ulterioară.
ART. 20
1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie poate să o denunţe la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrării iniţiale în vigoare a acesteia, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de acesta. Denunţarea nu va avea efect decît după un an de la înregistrarea ei.
2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, în termen de un an de la expirarea perioadei de 10 ani menţionată la paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de denunţare prevăzută de prezentul articol, va fi ţinut pentru o nouă perioadă de 10 ani şi, drept urmare, va putea să denunţe prezenta convenţie la expirarea fiecărei perioade de 10 ani, în condiţiile prevăzute de prezentul articol.
ART. 21
1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificărilor şi denunţărilor care îi vor fi comunicate de către statele membre ale organizaţiei.
2. Notificînd statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei de-a doua ratificări comunicate, directorul general va atrage atenţia statelor membre ale organizaţiei asupra datei la care prezenta convenţie va intra în vigoare.
ART. 22
Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Naţiunilor Unite, în vederea înregistrării potrivit articolului 102 din Carta Naţiunilor Unite, informaţii complete cu privire la toate ratificările şi toate actele de denunţare înregistrate în conformitate cu articolele precedente.
ART. 23
Ori de cîte ori va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta conferinţei generale un raport asupra aplicării prezentei convenţii şi va examina dacă este cazul să înscrie pe ordinea de zi a conferinţei problema revizuirii totale sau parţiale a acesteia.
ART. 24
1. În cazul în care conferinţa va adopta o nouă convenţie care să revizuiască total sau parţial prezenta convenţie şi dacă noua convenţie nu va dispune altfel:
a) ratificarea de către un stat membru a noii convenţii de revizuire va determina, de plin drept, fără a se mai ţine seama de dispoziţiile articolului 20 de mai sus, denunţarea prezentei convenţii, sub rezerva ca noua convenţie de revizuire să fi intrat în vigoare;
b) începînd de la data intrării în vigoare a noii convenţii de revizuire, prezenta convenţie va înceta să mai fie deschisă pentru ratificare de către statele membre ale organizaţiei.
2. Prezenta convenţie va rămîne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul său, pentru statele membre care au ratificat-o dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire.
ART. 25
Versiunile franceză şi engleză ale textului prezentei convenţii au aceeaşi valabilitate.
CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ A MUNCII
CONVENŢIE
privind politica de ocupare a forţei de muncă, 1964
(CONVENTIA Nr. 122)*)
---------
*) Traducere.
Conferinţa generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii,
convocată la Geneva de către Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii şi care s-a întrunit aici la 17 iunie 1964 în cea de-a patruzeci şi opta sesiune a sa,
avînd în vedere că Declaraţia de la Philadelphia recunoaşte obligaţia solemna a Organizaţiei Internaţionale a Muncii de a sprijini punerea în aplicare de către diferitele naţiuni ale lumii a programelor capabile să realizeze ocuparea deplină a forţei de muncă şi ridicarea nivelului de trai şi ca preambulul constituţiei organizaţiei prevede lupta împotriva somajului şi garantarea unui salariu care să asigure condiţii de existenţă convenabile,
avînd de asemenea în vedere ca, în sensul Declaraţiei de la Philadelphia, Organizaţiei Internaţionale a Muncii îi revine sarcina să cerceteze şi să aprecieze repercusiunile politicilor economice şi financiare asupra politicii de ocupare a forţei de muncă, în lumina obiectivului fundamental potrivit căruia "toţi oamenii, indiferent de rasă, credinţă sau sexul lor, au dreptul să urmărească realizarea progresului lor material şi dezvoltarea lor spirituală în libertate şi demnitate, în condiţii de securitate economică şi cu posibilităţi egale",
avînd în vedere că Declaraţia universală a drepturilor omului prevede că "orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă şi la protecţie împotriva somajului",
luînd nota de termenii convenţiilor şi recomandărilor internaţionale asupra muncii, existente, care sînt în raport direct cu politica de ocupare a forţei de muncă şi în special Convenţia şi Recomandarea asupra activităţii de ocupare a forţei de muncă, 1948, Recomandarea asupra orientării profesionale, 1949, Recomandarea asupra pregătirii profesionale, 1962, precum şi Convenţia şi Recomandarea privind discriminarea în domeniul ocupării forţei de muncă şi exercitării profesiei, 1958,
considerînd că aceste instrumente ar trebui plasate în contextul mai larg al unui program internaţional urmarînd asigurarea expansiunii economice bazate pe ocuparea deplina a forţei de muncă în scop productiv şi în condiţii de libera alegere a muncii,
după ce a hotărît să adopte diferite propuneri referitoare la politica de ocupare a forţei de muncă, care sînt cuprinse în cea de-a opta problema înscrisă pe ordinea de zi a sesiunii,
după ce a hotărît ca aceste propuneri să ia forma unei convenţii internaţionale,
adoptă, la 9 iulie 1964, convenţia următoare, care se va numi "Convenţie asupra politicii de ocupare a forţei de muncă, 1964".
ART. 1
1. În vederea stimulării cresterii şi dezvoltării economice, a ridicării nivelului de trai, a satisfacerii necesităţilor de forţă de muncă şi a rezolvării problemei somajului şi subocupării forţei de muncă, orice stat membru va formula şi aplica, ca un obiectiv esenţial, o politică activă urmărind promovarea ocupării depline a forţei de muncă, în scop productiv şi în condiţii de liberă alegere a muncii.
2. Politica menţionată va trebui să tindă a garanta:
a) că va fi de lucru pentru toate persoanele disponibile şi în căutare de muncă;
b) că aceasta muncă va fi pe cît posibil productivă;
c) că va exista libera alegere a muncii şi că fiecare lucrător va avea toate posibilităţile de a dobîndi calificările necesare pentru a ocupa un serviciu care să-i convină şi de a folosi în aceasta muncă calificările, precum şi aptitudinile sale, fără deosebire de rasă, culoare, sex, religie, opinii politice, ascendenţă naţională sau origine socială.
3. Politica menţionată va trebui să ţină seama de stadiul şi de nivelul de dezvoltare economică, precum şi de raporturile care există între obiectivele ocupării forţei de muncă şi celelalte obiective economice şi sociale şi va fi aplicată prin metode adaptate condiţiilor şi uzanţelor naţionale.
ART. 2
Orice stat membru va trebui, prin metode adaptate condiţiilor ţării şi în măsura în care acestea permit:
a) să determine şi să reexamineze cu regularitate, în cadrul unei politici economice şi sociale coordonate, măsurile care trebuie adoptate în vederea atingerii obiectivelor enunţate în articolul 1;
b) să ia hotărîrile necesitate de aplicarea acestor măsuri, inclusiv elaborarea de programe, dacă este cazul.
ART. 3
În aplicarea prezentei convenţii, reprezentanţii grupurilor interesate în măsurile ce trebuie luate şi, în special, reprezentanţii celor care angajează şi reprezentanţii lucrătorilor vor trebui să fie consultaţi cu privire la politica de ocupare a forţei de muncă, în scopul de a se ţine pe deplin seama de experienţa şi părerile lor, vor colabora din plin la elaborarea acestei politici şi vor participa la acţiunile de sprijinire a lucrătorilor.
ART. 4
Ratificările formale ale prezentei convenţii vor fi comunicate directorului general al Biroului Internaţional al Muncii, care le va înregistra.
ART. 5
1. Prezenta convenţie nu va obliga decît statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii ale căror ratificări au fost înregistrate de către directorul general.
2. Ea va intra în vigoare după 12 luni de la înregistrarea de către directorul general a cel puţin două ratificări din partea statelor membre ale organizaţiei.
3. Drept urmare, pentru fiecare stat membru această convenţie va intra în vigoare după 12 luni de la data înregistrării ratificării sale.
ART. 6
1. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie poate să o denunţe la expirarea unei perioade de 10 ani de la data intrării iniţiale în vigoare a acesteia, printr-un act comunicat directorului general al Biroului Internaţional al Muncii şi înregistrat de acesta. Denunţarea nu va avea efect decît după un an de la înregistrarea ei.
2. Orice stat membru care a ratificat prezenta convenţie şi care, în termen de un an de la expirarea perioadei de 10 ani menţionată la paragraful precedent, nu va face uz de facultatea de denunţare prevăzută de prezentul articol, va fi ţinut pentru o nouă perioadă de 10 ani şi, drept urmare, va putea să denunţe prezenta convenţie la expirarea fiecarei perioade de 10 ani, în condiţiile prevăzute de prezentul articol.
ART. 7
1. Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va notifica tuturor statelor membre ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii înregistrarea tuturor ratificărilor şi denunţarilor care îi vor fi comunicate de către statele membre ale organizaţiei.
2. Notificînd statelor membre ale organizaţiei înregistrarea celei de-a doua ratificări care i-a fost comunicată, directorul general le va atrage atenţia asupra datei la care prezenta convenţie va intra în vigoare.
ART. 8
Directorul general al Biroului Internaţional al Muncii va comunica secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, în vederea înregistrării, potrivit articolului 102 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, informaţii complete cu privire la toate ratificările şi toate actele de denunţare înregistrate în conformitate cu articolele precedente.
ART. 9
Ori de cîte ori va considera necesar, Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii va prezenta conferinţei generale un raport asupra aplicării prezentei convenţii şi va examina dacă este cazul să înscrie pe ordinea de zi a conferinţei problema revizuirii totale sau parţiale a acesteia.
ART. 10
1. În cazul în care conferinţa va adopta o nouă convenţie care va revizui total sau parţial prezenta convenţie şi dacă noua convenţie nu va dispune altfel:
a) ratificarea de către un stat membru a noii convenţii de revizuire va determina, de plin drept, fără a se mai ţine seama de dispoziţiile articolului 6 de mai sus, denunţarea imediată a prezentei convenţii, cu condiţia ca noua convenţie de revizuire să fi intrat în vigoare:
b) începînd de la data intrării în vigoare a noii convenţii de revizuire prezenta convenţie va înceta să mai fie deschisă ratificării de către statele membre ale organizaţiei.
2. Prezenta convenţie va rămîne în orice caz în vigoare, în forma şi conţinutul sau, pentru statele membre care au ratificat-o dar care nu vor ratifica convenţia de revizuire.
ART. 11
Versiunile franceză şi engleză ale textului prezentei convenţii au aceeaşi valabilitate.
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
