Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECRET nr. 1.177 din 28 decembrie 1968 privind ratificarea Conventiei de la Paris pentru protectia proprietatii industriale, in forma revizuita la Stockholm la 14 iulie 1967
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decreteazã:
ART. 1 Se ratifica Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietãţii industriale, în forma revizuitã la Stockholm la 14 iulie 1967, cu urmãtoarea rezerva: "Republica Socialistã România declara, în baza art. 28 alin. 2 din convenţie, ca nu se considera legatã de prevederile alineatului 1 din acest articol. Poziţia Republicii Socialiste România este aceea ca diferendele privind interpretarea sau aplicarea convenţiei vor putea fi supuse Curţii Internaţionale de Justiţie numai cu consimţãmântul pãrţilor în litigiu pentru fiecare caz în parte". ART. 2 La depunerea instrumentului de ratificare de cãtre Republica Socialistã România a convenţiei menţionate la art. 1, se va face o declaraţie cu urmãtorul conţinut: "Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România considera ca menţinerea stãrii de dependenta a unor teritorii, la care se referã reglementarea din articolul 24 al convenţiei, nu este în concordanta cu Declaraţia cu privire la acordarea independentei ţãrilor şi popoarelor coloniale, adoptatã de Adunarea generalã a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 14 decembrie 1960 cu Rezoluţia nr. 1514 (XV), prin care se proclama necesitatea de a se pune în mod rapid şi necondiţionat capãt colonialismului sub toate formele şi în toate manifestãrile sale".
Preşedintele, Consiliului de Stat, NICOLAE CEAUŞESCU
CONVENŢIA de la Paris pentru protecţia proprietãţii industriale
ART. 1 1) Ţãrile cãrora li se aplica prezenta convenţie sunt constituite în Uniunea pentru protecţia proprietãţii industriale. 2) Protecţia proprietãţii industriale are ca obiect brevetele de invenţie, modelele de utilitate, desenele sau modelele industriale, mãrcile de fabrica sau de comerţ, mãrcile de serviciu, numele comerciale şi indicaţiile de provenienta sau denumirile de origine, precum şi reprimarea concurentei neloiale. 3) Proprietatea industriala se înţelege în sensul cel mai larg şi se aplica nu numai industriei şi comerţului propriu-zise, ci şi domeniului industriilor agricole şi extractive şi tuturor produselor fabricate sau naturale, ca de exemplu: vinuri, graunte, foi de tutun, fructe, vite, minereuri, ape minerale, bere, flori, fãina. 4) Printre brevetele de invenţie se numara diferitele feluri de brevete industriale admise de legislatiile ţãrilor uniunii, ca brevete de import, brevete de perfecţionare, brevete şi certificate adiţionale etc. ART. 2 1) Cetãţenii fiecãrei tari a uniunii se vor bucura în toate celelalte tari ale uniunii, în ceea ce priveşte protecţia proprietãţii industriale, de avantajele pe care legile respective le acorda în prezent sau le vor acorda în viitor naţionalilor, aceasta fãrã a se prejudicia drepturile prevãzute în mod special de prezenta convenţie. În consecinta, ei se vor bucura de aceeaşi protecţie ca nationalii şi de aceleaşi mijloace legale de apãrare impotriva oricãrei atingeri aduse drepturilor lor, sub rezerva îndeplinirii condiţiilor şi formalitãţilor impuse naţionalilor. 2) Totuşi, nici o condiţie cu privire la domiciliu sau la stabilirea în ţara în care este cerutã protecţia nu poate fi pretinsa de la cetãţenii uniunii pentru folosirea vreunui drept de proprietate industriala. 3) Sunt în mod expres rezervate dispoziţiile legislative ale fiecãrei tari a uniunii referitoare la procedura judiciarã şi administrativã şi la competenta, precum şi cele cu privire la alegerea domiciliului sau la instituirea unui mandatar, care ar fi impuse de legile privind proprietatea industriala. ART. 3 Sunt asimilaţi cetãţenilor ţãrilor uniunii cetãţenii ţãrilor care nu fac parte din uniune care sunt domiciliaţi sau care au întreprinderi industriale sau comerciale reale şi serioase pe teritoriul uneia dintre ţãrile uniunii. ART. 4 A. - 1) Cel care a depus în condiţii reglementare într-una dintre ţãrile uniunii, o cerere de brevet de invenţie, de model de utilitate, de desen sau model industrial, de marca de fabrica sau de comerţ sau succesorul sau în drepturi, va beneficia, pentru a efectua depozitul în celelalte tari, de un drept de proprietate în termenele precizate mai jos. 2) Se recunoaşte, ca dând naştere dreptului de prioritate, orice depozit care are valoarea unui depozit naţional reglementar, în virtutea legislaţiei naţionale a fiecãrei tari a uniunii sau a tratatelor bilaterale sau multilaterale încheiate între ţãrile uniunii. 3) Prin depozit naţional reglementar se înţelege orice depozit care este suficient pentru stabilirea datei la care a fost depusa cererea în ţara respectiva, oricare ar fi soarta ulterioara a acestei cereri. B. - În consecinta, depozitul efectuat ulteior într-una din celelalte tari ale uniunii înainte de expirarea acestor termene nu va putea fi invalidat de fapte sãvârşite într-un timp, cum ar fi mai ales un alt depozit, publicarea inventiei sau exploatarea ei, punerea în vînzare a unor exemplare ale desenului sau modelului, folosirea marcii, şi aceste fapte nu vor putea da naştere la nici un drept al terţilor şi la nici o posesiune personalã. Drepturile câştigate de terţi înainte de ziua primei cereri care serveşte ca baza dreptului de proprietate sunt rezervate prin efectul legislaţiei interne a fiecãrei tari a uniunii. C. - 1) Termenele de prioritate menţionate mai sus vor fi de 12 luni pentru brevetele de invenţie şi modelele de utilitate şi de 6 luni pentru desenele sau modelele industriale şi pentru mãrcile de fabrica sau de comerţ. 2) Aceste termene încep sa curgã de la data depozitului primei cereri; ziua depozitului nu este cuprinsã în termen. 3) Dacã ultima zi a termenului este o sãrbãtoare legalã sau o zi în care biroul nu este deschis pentru primirea depozitelor de cereri în ţara în care se cere protecţia, termenul va fi prelungit pana în prima zi lucrãtoare care urmeazã. 4) Va fi consideratã ca prima cerere, a carei data de depunere va fi punctul de plecare al termenului de prioritate, o cerere ulterioara având acelaşi obiect ca o prima cerere anterioarã în sensul alineatului 2 de mai sus, depusa în aceeaşi ţara a uniunii, cu condiţia ca la data depozitului cererii ulterioare aceasta cerere anterioarã sa fi fost retrasã, abandonatã sau refuzatã, fãrã sa fi fost supusã examenului public şi fãrã a lasa sa subziste drepturi, şi ca ea sa nu fi servit încã de baza pentru revendicarea dreptului de prioritate. Cererea anterioarã nu va mai putea servi în acest caz ca baza pentru revendicarea dreptului de prioritate. D. - 1) Oricine va voi sa se prevaleze de prioritatea unui depozit anterior va trebui sa facã o declaraţie indicând data şi ţara acestui depozit. Fiecare ţara va stabili termenul pana la care va trebui facuta, cel mai târziu, aceasta declaraţie. 2) Aceste indicaţii vor fi menţionate în publicaţiile emise de administraţia competenta în special pe brevete şi pe descrierile acestora. 3) Ţãrile uniunii vor putea pretinde de la cel care face o declaraţie de prioritate sa prezinte o copie a cererii (descriere, desene etc) depuse anterior. Copia, certificatã pentru conformitate de administraţia care a primit aceasta cerere, va fi scutitã de orice forma de legalizare şi va putea fi depusa în orice caz, fãrã nici o taxa, oricând în cadrul termenului de 3 luni de la depozitul cererii ulterioare. Se va putea pretinde ca aceasta copie sa fie însoţitã de un certificat al datei depozitului, eliberat de aceasta administraţie, şi de o traducere. 4) Alte formalitãţi nu vor putea fi cerute pentru declaraţia de prioritate, în momentul depunerii cererii. Fiecare ţara a uniunii va preciza consecinţele neîndeplinirii formalitãţilor prevãzute de prezentul articol, fãrã ca aceste consecinţe sa poatã depãşi pierderea dreptului de prioritate. 5) Ulterior, vor putea fi cerute alte justificãri. Cel care se prevaleazã de prioritatea unui depozit anterior va trebui sa indice numãrul acestui depozit; aceasta indicaţie va fi publicatã în condiţiile prevãzute la alineatul 2 de mai sus. E. - 1) Când un desen sau model industrial va fi depus într-o ţara în virtutea unui drept de prioritate întemeiat pe depozitul unui model de utilitate, termenul de prioritate nu va fi decît cel stabilit pentru desene sau modele industriale. 2) În afarã de aceasta, este ingaduit a se depune într-o ţara un model de utilitate în virtutea unui drept de prioritate întemeiat pe depozitul unei cereri de brevet, şi viceversa. F. - Nici o ţara a uniunii nu va putea refuza o prioritate sau o cerere de brevet pentru motivul ca depunatorul revendica prioritati multiple, chiar dacã ele provin din tari diferite, sau pentru motivul ca o cerere care revendica una sau mai multe prioritati conţine unul sau mai multe elemente care nu erau cuprinse în cererea sau în cererile a cãror prioritate este revendicata, cu condiţia, în ambele cazuri, sa existe o unitate a inventiei în sensul legii tarii respective. În ceea ce priveşte elementele care nu sunt cuprinse în cererea sau în cererile a cãror prioritate este revendicata, depozitul cerereii ulterioare da naştere unui drept de prioritate în condiţiile obişnuite. G. - 1) Dacã reiese din examinare ca o cerere de brevet este complexa, solicitantul va putea sa împartã cererea într-un anumit numãr de cereri divizionare, pãstrând ca data a fiecãrei dintre ele data cererii iniţiale şi, dacã este cazul, beneficiul dreptului de prioritate. 2) Solicitantul va putea de asemenea sa împartã cererea de brevet din propria lui initiativa, pãstrând ca data a fiecãrei cereri divizionare data cererii iniţiale şi, dacã este cazul, beneficiul dreptului de prioritate. Fiecare ţara a uniunii va avea facultatea sa precizeze condiţiile în care va fi admisã aceasta divizare. H. - Prioritatea nu poate fi refuzatã pentru motivul ca anumite elemente ale inventiei pentru care se revendica prioritatea nu figureazã printre revendicarile formulate în cererea depusa în ţara de origine, cu condiţia ca din ansamblul documentaţiei depuse odatã cu cererea sa reiesa în mod precis elementele respective. I. - 1) Cererile de certificate de autor de invenţie depuse într-o ţara în care depunatorii au dreptul sa ceara la alegere fie un brevet de invenţie, fie un certificat de autor de invenţie, vor da naştere dreptului de prioritate instituit de prezentul articol, în aceleaşi condiţii şi cu aceleaşi efecte ca cererile de brevete de invenţie. 2) Într-o ţara în care depunatorii au dreptul sa ceara la alegere fie un brevet de invenţie, fie un certificat de autor de invenţie, cel care cere un certificat de autor de invenţie va beneficia, în conformitate cu dispoziţiile prezentului articol aplicabile cererilor de brevete, de dreptul de prioritate întemeiat pe depozitul unei cereri de brevet de invenţie, de model de utilitate sau de certificat de autor de invenţie. ART. 4 BIS 1) Brevetele cerute în diferitele tari ale uniunii de cetãţeni ai uniunii vor fi independente de brevetele obţinute pentru aceeaşi invenţie în celelalte tari, membre sau nu ale uniunii. 2) Aceasta dispoziţie trebuie inteleasa în mod absolut, în special în sensul ca brevetele cerute în cursul termenului de prioritate sunt independente atît din punct de vedere al cauzelor de nulitate şi de decãdere, cat şi din punct de vedere al duratei lor normale. 3) Ea se aplica tuturor brevetelor care exista la data intrãrii sale în vigoare. 4) Ea se va aplica de asemenea, în cazul aderãrii unor tari noi, brevetelor care vor exista de o parte şi de alta la data aderãrii. 5) Brevetele obţinute cu beneficiul prioritatii se vor bucura, în diferitele tari ale uniunii, de o durata egala aceleia de care ele s-ar bucura dacã ar fi cerute sau eliberate fãrã beneficiul prioritatii. ART. 4 TER Inventatorul are dreptul sa fie menţionat ca atare în brevet. ART. 4 QUATER Eliberarea unui brevet nu va putea fi refuzatã şi un brevet nu va putea fi invalidat pentru motivul ca vînzarea produsului brevetat sau obţinut printr-un procedeu brevetat este supusã unor restrictii sau îngrãdiri care rezulta din legislaţia nationala. ART. 5 A. - 1) Introducerea de cãtre brevetat, în ţara în care a fost acordat brevetul, de obiecte fabricate în orice alta ţara a uniunii, nu va avea ca urmare decãderea din drepturile conferite de brevet. 2) Fiecare ţara a uniunii va putea lua mãsuri legislative care sa prevadã concesiunea de licenţe obligatorii, pentru a preveni abuzurile care ar putea sa rezulte din exercitarea dreptului exclusiv conferit de brevet, ca de exemplu în caz de neexploatare. 3) Decãderea din drepturile conferite de brevet nu va putea fi prevãzutã decât pentru cazul în care concesiunea de licenţe obligatorii s-ar fi dovedit insuficienta pentru a preveni aceste abuzuri. Nici o acţiune în decãdere sau în anulare a unui brevet nu va putea fi introdusã înainte de expirarea a doi ani de la concesiunea primei licenţe obligatorii. 4) O licenta obligatorie nu va putea fi cerutã din cauza de neexploatare sau de insuficienta exploatare înainte de expirarea unui termen de patru ani de la depozitul cererii de brevet, sau de trei ani de la acordarea brevetului, termenul care expira cel mai târziu fiind cel care se aplica; ea va fi refuzatã dacã brevetatul îşi justifica lipsa de acţiune cu motive valabile. O astfel de licenta obligatorie va fi neexclusiva şi ea nu va putea fi transmisã, nici chiar sub forma de concesiune de sub-licenta, decât împreunã cu partea din întreprindere sau din fondul de comerţ care exploateazã licenta respectiva. 5) Dispoziţiile de mai sus vor fi aplicabile modelelor de utilitate sub rezerva modificãrilor necesare. B. - Protecţia desenelor şi modelelor industriale nu poate fi atinsa de decãdere în nici un fel, nici din cauza lipsei de exploatare, nici pentru introducerea de obiecte la fel cu cele care sunt protejate. C. - 1) Dacã, într-o ţara, folosirea marcii înregistrate este obligatorie, înregistrarea nu va putea fi anulatã decât dupã un termen echitabil şi numai dacã cel interesat nu justifica motivele lipsei sale de acţiune. 2) Folosirea unei mãrci de fabrica sau de comerţ de cãtre proprietarul ei, sub o forma care diferã prin anumite elemente care nu modifica caracterul distinctiv al marcii în forma sub care ea a fost înregistratã într-una dintre ţãrile uniunii, nu va avea ca urmare invalidarea înregistrãrii şi nu va restrânge protecţia acordatã marcii. 3) Folosirea simultanã a aceleiaşi mãrci pe produse identice sau similare, de cãtre întreprinderi industriale sau comerciale considerate coproprietate ale marcii în baza dispoziţiilor legii naţionale a tarii în care este cerutã protecţia, nu va impiedica înregistrarea şi nu va reduce nicicum protecţia acordatã acestei mãrci în oricare alta ţara a uniunii, cu condiţia ca aceasta folosire sa nu aibã ca efect inducerea în eroare a publicului şi sa nu fie contrarã interesului public. D. - Pentru recunoaşterea dreptului nu se va pretinde pe produs nici un fel de semn sau de menţiune a brevetului, a modelului de utilitate, a înregistrãrii marcii de fabrica sau de comerţ, sau a depozitului desenului sau modelului industrial. ART. 5 BIS 1) Un termen de graţie, care va trebui sa fie de cel puţin 6 luni, va fi acordat pentru plata taxelor prevãzute pentru menţinerea drepturilor de proprietate industriala, în schimbul achitãrii unei taxe suplimentare, dacã aceasta este impusa de legislaţia nationala. 2) Ţãrile uniunii au dreptul sa prevadã revalidarea brevetelor de invenţie decãzute ca urmare a neplatii taxelor. ART. 5 TER În nici una dintre ţãrile uniunii nu va considera ca se aduce vreo atingere drepturilor brevetului prin: 1. folosirea, la bordul navelor celorlalte tari ale uniunii, a mijloacelor care formeazã obiectul brevetului sau, şi anume în corpul navei, în maşini, aparate de manevra, echipament de navigaţie şi alte accesorii, atunci când aceste nave vor pãtrunde în mod temporar sau accidental în apele tarii, cu condiţia ca aceasta folosire sa fie facuta exclusiv pentru trebuinţele navei; 2. folosirea mijloacelor care formeazã obiectul brevetului sau în construcţia sau funcţionarea vehiculelor aeriene sau terestre aparţinând celorlalte tari ale uniunii sau a acesoriilor acestor vehicule, atunci când acestea vor pãtrunde în mod temporar sau accidental în ţara respectiva. ART. 5 QUARTER Atunci când un produs este introdus într-o ţara a uniunii în care exista un brevet care protejeaza un procedeu de fabricaţie a acestui produs, brevetatul va avea, fata de produsul introdus, toate drepturile pe care legislaţia tarii de import i le acorda, pe baza brevetului de procedeu, asupra produselor fabricate însãşi în ţara. ART. 5 QUINQUIES Desenele şi modelele industriale vor fi protejate în toate ţãrile uniunii. ART. 6 1) Condiţiile de depunere şi de înregistrare a marcilor de fabrica sau de comerţ vor fi stabilite în fiecare ţara a uniunii de legislaţia nationala. 2) Totuşi, o marca depusa de un cetãţean al unei tari a uniunii într-o alta ţara a uniunii nu va putea fi refuzatã sau invalidata pentru motivul ca ea nu ar fi fost depusa, înregistratã sau reînnoitã în ţara de origine. 3) O marca înregistratã reglementar într-una dintre ţãrile uniunii va fi consideratã ca independenta de mãrcile înregistrate în celelalte tari ale uniunii, inclusiv ţara de origine. ART. 6 BIS 1) Ţãrile uniunii se obliga, fie din oficiu dacã legislaţia tarii o îngãduie, fie la cererea celui interesat, sa refuze sau sa invalideze înregistrarea şi sa interzicã folosirea unei mãrci de fabrica sau de comerţ care constituie o reproducere, imitaţie sau traducere putând crea confuzie de înregistrare sau de folosire, o va considera ca este notoriu cunoscutã ca fiind deja marca unei persoane admise sa beneficieze de prezenta convenţie şi ca fiind folositã pentru produse identice sau similare. Se va proceda la fel atunci când partea esenţialã a marcii constituie o reproducere a unei astfel de mãrci notoriu cunoscute, sau o imitaţie putând fi confundata cu aceasta. 2) Un termen de cel puţin 5 ani de la data înregistrãrii va trebui acordat pentru a se cere radierea unei astfel de mãrci. Ţãrile uniunii vor putea sa prevadã un termen în care sa fie cerutã interzicerea folosirii. 3) Nici un termen nu va fi stabilit pentru depunerea cererilor de radiere sau de interzicere a folosirii marcilor înregistrate sau folosite cu rea-credinţa. ART. 6 TER 1) a) Ţãrile uniunii convin sa refuze sau sa invalideze înregistrarea şi sa interzicã prin mãsuri corespunzãtoare folosirea, fãrã autorizaţia organelor competente, fie ca mãrci de fabrica sau de comerţ, fie ca elemente ale acestor mãrci, a stemelor, drapelelor şi altor embleme de stat ale ţãrilor uniunii, a semnelor sigiliilor oficiale de control şi de garanţie adoptate de cãtre ele, precum şi a oricãror imitatii de blazoane. b) Dispoziţiile de sub litera a de mai sus se aplica de asemenea stemelor, drapelelor şi altor embleme, initialelor sau denumirilor organizaţiilor internaţionale interguvernamentale din care fac parte una sau mai multe tari ale uniunii, cu excepţia stemelor, drapelelor şi altor embleme, iniţiale sau denumiri care au format deja obiectul unor acorduri internaţionale în vigoare menite sa asigure protecţia lor. c) Nici o ţara a uniunii nu este obligatã sa aplice dispoziţiile de sub litera b de mai sus în dãuna titularilor de drepturi câştigate cu buna-credinţa înainte de intrarea în vigoare, în ţara respectiva, a prezentei convenţii. Ţãrile uniunii nu sunt obligate sa aplice aceste dispoziţii atunci când folosirea sau înregistrarea prevãzutã sub litera a de mai sus nu este de natura sa sugereze publicului existenta unei legãturi între organizaţia în cauza şi stemele, drapelele, emblemele, initialele sau denumirile respective, sau dacã aceasta folosire sau înregistrare nu este în mod vadit de natura a insela publicul cu privire la existenta unei legãturi între cel care le foloseşte şi organizaţie. 2) Interzicerea semnelor şi a sigiliilor oficiale de control şi de garanţie se va aplica numai în cazurile cînd mãsurile în care ele vor fi cuprinse vor fi destinate sa fie folosite pentru mãrfuri de acelaşi fel sau de fel asemãnãtor. 3) a) Pentru aplicarea acestor dispoziţii, ţãrile uniunii convin sa-şi comunice reciproc, prin intermediul biroului internaţional, lista emblemelor de stat, a semnelor şi sigiliilor oficiale de control şi de garanţie pe care doresc sau vor dori sa le punã, în mãsura absolutã sau în anumite limite, sub protecţia prezentului articol, precum şi orice modificãri ulterioare ale acestei liste. Fiecare ţara a uniunii va pune în timp util la dispoziţia publicului listele care i-au fost notificate. Totuşi, în ceea ce priveşte drapelele statelor, aceasta notificare nu este obligatorie. b) Dispoziţiile de sub litera b a alineatului 1 al prezentului articol nu sunt aplicabile decât stemelor, drapelelor şi altor embleme, initialelor sau denumirilor organizaţiilor internaţionale interguvernamentale pe care acestea le-au comunicat ţãrilor uniunii prin intermediul biroului internaţional. 4) Orice ţara a uniunii va putea, în termen de 12 luni de la primirea notificãrii, sa transmitã tarii sau organizaţiei internaţionale interguvernamentale interesate eventualele sale obiecţii, prin intermediul biroului internaţional. 5) Pentru drapelele statelor, mãsurile prevãzute la alineatul 1 de mai sus se aplica numai marcilor înregistrate dupã 6 noiembrie 1925. 6) Pentru emblemele de stat altele decât drapelele, pentru semnele şi sigiliile oficiale ale ţãrilor uniunii şi pentru stemele, drapelele şi alte embleme, initialele sau denumirile organizaţiilor internaţionale interguvernamentale, aceste dispoziţii nu se vor putea aplica decât marcilor înregistrate dupã mai mult de 2 luni de la primirea notificãrii prevãzute la alineatul 3 de mai sus. 7) În caz de rea-credinţa, ţãrile vor putea sa radieze chiar şi mãrcile înregistrate înainte de 6 noiembrie 1925 şi care comporta embleme de stat, semne şi sigilii. 8) Cetãţenii fiecãrei tari care vor fi autorizaţi sa foloseascã emblemele de stat, semnele şi sigiliile tarii lor vor putea sa le foloseascã chiar atunci când exista o similitudine cu cele aparţinând altei tari. 9) Ţãrile uniunii se obliga sa interzicã folosirea neautorizata, în comerţ, a stemelor de stat ale celorlalte tari ale uniunii, atunci când aceasta folosire ar fi de natura sa induca în eroare cu privire la originea produselor. 10) Dispoziţiile precedente nu constituie un obstacol pentru exercitarea dreptului pe care îl au ţãrile de a refuza sau de a invalida, prin aplicarea punctului 3 de la litera B a articolului 6 quinguies, mãrcile care conţin, fãrã autorizaţie, steme, drapele şi alte embleme de stat sau semne şi sigilii oficiale adoptate de o ţara a uniunii, precum şi semne distinctive ale organizaţiilor internaţionale interguvernamentale menţionate la alineatul 1 de mai sus. ART. 6 QUARTER 1) Atunci când, în conformitate cu legislaţia unei tari a uniunii, cesiunea unei mãrci nu este valabilã decât dacã este efectuatã în acelaşi timp cu transferul întreprinderii sau al fondului de comerţ cãruia îi aparţine marca, va fi suficient pentru a se admite valabilitatea cesiunii, ca partea din întreprindere sau din fondul de comerţ situata în acea ţara sa fie transmisã cesionarului, cu dreptul exclusiv de a fabrica sau de a vinde în ţara respectiva produsele însemnate cu marca cedata. 2) Aceasta dispoziţie nu impune ţãrilor uniunii obligaţia de a considera ca valabil transferul unei mãrci a carei folosire de cãtre cesionar ar fi, de fapt, de natura sa induca publicul în eroare, mai ales cu privire la provenienta, la natura sau la calitãţile esenţiale ale produselor pe care se aplica marca. ART. 6 QUINQUIES A. - 1) Orice marca de fabrica sau de comerţ înregistratã reglementar în ţara de origine va fi admisã la depunere şi va fi protejata, întocmai asa cum este ea, în celelalte tari ale uniunii, sub rezerva celor indicate în prezentul articol. Aceste tari vor putea sa ceara înainte de a proceda la înregistrarea definitiva, sa fie prezentat certificatul de înregistrare a marcii în ţara de origine, eliberat de autoritatea competenta. Pentru acest certificat nu se va cere nici o forma de legalizare. 2) Va fi consideratã ca ţara de origine acea ţara a uniunii în care depunatorul are o întreprindere industriala sau comercialã realã şi serioasã şi, dacã el nu are o astfel de întreprindere în uniune, acea ţara a uniunii în care se afla domiciliul sau şi, dacã el nu are un domiciliu în cadrul uniunii, ţara naţionalitãţii sale, în cazul când el este cetãţean al unei tari a uniunii. B - Mãrcile de fabrica la care se referã prezentul articol nu vor putea fi refuzate de la înregistrare sau invalidate decât în urmãtoarele cazuri: 1. când ele sunt de natura sa aducã atingerea anumitor drepturi câştigate de terţi în ţara în care se cere protecţia; 2. când ele sunt lipsite de orice caracter distinctiv sau când sunt compuse exclusiv din semne sau indicaţii putând sa serveascã, în comerţ, pentru a indica felul, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, locul de origine al produselor sau data producţiei, sau când ele au devenit uzuale în vorbirea curenta sau în practica comercialã cinstita şi constanta din ţara în care se cere protecţia; 3. când ele sînt contrare moralei sau ordinii publice şi, mai ales, când sunt de natura sa însele publicul. O marca nu va putea fi consideratã ca fiind contrarã ordinii publice pentru singurul motiv ca ea nu este conformã cu o oarecare dispoziţie a legislaţiei cu privire la mãrci, cu excepţia cazului când aceasta dispoziţie se referã ea însãşi la ordinea publica. Aceasta nu modifica totuşi aplicarea articolului 10 bis. C. - 1) Pentru a se apreciazã dacã marca este susceptibilã de protecţie, va trebui sa se ţinã seama de toate circumstanţele de fapt, mai ales de durata folosirii marcii. 2) Nu vor putea fi refuzate în celelalte tari ale uniunii mãrcile de fabrica sau de comerţ pentru singurul motiv ca ele se deosebesc de mãrcile protejate în ţara de origine numai prin unele elemente, care nu altereaza caracterul distinctiv şi nu modifica identitatea marcilor, în forma sub care acestea au fost înregistrate în ţara de origine. D. - Nimeni nu va putea beneficia de dispoziţiile prezentului articol dacã marca pentru care se revendica protecţia nu este înregistratã în ţara de origine. E. - Totuşi, în nici un caz reînnoirea înregistrãrii unei mãrci în ţara de origine nu va atrage obligaţia de reinnoire a înregistrãrii în celelalte tari ale uniunii în care a fost înregistratã marca. F. - Beneficiul prioritatii rãmâne câştigat pentru depozitele de mãrci efectuate în termenul prevãzut la articolul 4, chiar atunci când înregistrarea în ţara de origine nu are loc decât dupã expirarea acestui termen. ART. 6 SEXIES Ţãrile uniunii se obliga sa protejeze mãrcile de servicu. Ele nu sunt obligate sa prevadã înregistrarea acestor mãrci. ART. 6 SEPTIES 1) Dacã agentul sau reprezentantul celui care este titularul unei mãrci într-una dintre ţãrile uniunii va cere, fãrã autorizaţia acestui titular, înregistrarea pe propriul sau nume a marcii respective în una sau mai multe din aceste tari, titularul va avea dreptul sa se opunã înregistrãrii cerute sau sa reclame radierea ei sau, dacã legea tarii îngãduie aceasta, sa ceara transferul înregistrãrii în favoarea sa, afarã de cazul în care agentul sau reprezentantul va aduce o justificare faptelor sale. 2) Titularul marcii va avea dreptul, sub rezerva alineatului 1 de mai sus, sa se opunã folosirii marcii de cãtre agentul sau reprezentantul sau, dacã el nu a autorizat aceasta folosire. 3) Legislatiile naţionale pot sa prevadã un termen echitabil în care titularul unei mãrci va trebui sa valorifice drepturile prevãzute de prezentul articol. ART. 7 Natura produsului pe care trebuie sa fie aplicatã marca de fabrica sau de comerţ nu poate, în nici un caz, sa constituie un obstacol pentru înregistrarea marcii. ART. 7 BIS 1) Ţãrile uniunii se obliga sa admitã la depunere şi sa protejeze colective aparţinând unor grupuri colective a cãror existenta nu este contrarã legii tarii de origine, chiar dacã aceste grupãri colective nu poseda o întreprindere industriala sau comercialã. 2) Fiecare ţara va stabili condiţiile speciale în care va fi protejata o marca colectivã şi va putea sa refuze protecţia dacã aceasta marca este contrarã interesului public. 3) Totuşi, protecţia acestor mãrci nu va putea fi refuzatã unei grupãri colective a carei existenta nu este contrarã legii tarii de origine, pentru motivul ca aceasta grupare colectivã nu este stabilitã în ţara în care este cerutã protecţia, sau ca nu este constituitã în conformitate cu legislaţia acestei tari. ART. 8 Numele comercial va fi protejat în toate ţãrile uniunii, fãrã obligaţia de depunere sau de înregistrare, indiferent de faptul dacã el face sau nu parte dintr-o marca de fabrica sau de comerţ. ART. 9 1) Orice produs care poarta în mod ilicit o marca de fabrica sau de comerţ sau un nume comercial va fi sechestrat la importul sau în acele tari ale uniunii în care aceasta marca sau acest nume comercial are dreptul la protecţia legalã. 2) Sechestrarea va fi de asemenea efectuatã în ţara în care a avut loc aplicarea ilicitã, sau în ţãrile în care a fost importat produsul. 3) Sechestrarea va fi efectuatã la cererea fie a procuraturii, fie a oricãrei alte autoritãţi competente, fie a unei pãrţi interesate, persoana fizica sau juridicã, în conformitate cu legislaţia interna a fiecãrei tari. 4) Autoritãţile nu vor fi obligate sa efectueze sechestrarea în caz de tranzit. 5) Dacã legislaţia unei tari nu admite sechestrarea la import, aceasta va fi înlocuitã cu prohibirea importului sau sechestrarea în interior. 6) Dacã legislaţia unei tari nu admite nici sechestrarea la import, nici prohibirea importului, nici sechestrarea în interior, aceste mãsuri vor fi înlocuite pana la modificarea corespunzãtoare a legislaţiei, cu acţiunile şi mijloacele pe care legea tarii respective le-ar asigura, în astfel de cazuri, cetãţenilor sãi. ART. 10 1) Dispoziţiile articolului precedent vor fi aplicabile în cazul folosirii directe sau indirecte a unei indicaţii false cu privire la provenienta produsului sau la identitatea producãtorului, a fabricantului sau a comerciantului. 2) Va fi în orice caz recunoscut ca parte interesatã, fie ca este o persoana fizica sau juridicã, oricare producãtor, fabricant sau comerciant angajat în producerea, fabricarea sau comerţul acestui produs şi care este stabilit fie în localitatea fals indicatã ca loc de provenienta, fie în regiunea în care este situata aceasta localitate, fie în ţara fals indicatã, fie în ţara în care este folositã falsa indicaţie de provenienta. ART. 10 BIS 1) Ţãrile uniunii sunt obligate sa asigure cetãţenilor uniunii o protecţie efectivã impotriva concurentei neloiale. 2) Constituie un act de concurenta neloialã orice act de concurenta contrar practicilor cinstite în materie industriala sau comercialã. 3) Vor trebui sa fie interzise mai ales: 1. - orice fapte care sunt de natura sa creeze, prin oricare mijloc, o confuzie cu întreprinderea, produsele sau activitatea industriala sau comercialã a unui concurent; 2. - afirmatiile false, în exercitarea comerţului, care sunt de natura a discredita întreprinderea, produsele sau activitatea industriala sau comercialã a unui concurent; 3. - indicaţiile sau afirmatiile a cãror folosire, în exercitarea comerţului, este susceptibilã sa induca publicul în eroare cu privire la natura, modul de fabricaţie, caracteristicile, aptitudinea la întrebuinţare sau cantitatea mãrfurilor. ART. 10 TER 1) Ţãrile uniunii se obliga sa asigure cetãţenilor celorlalte tari ale uniunii mijloace legale corespunzãtoare pentru reprimarea eficace a tuturor faptelor prevãzute la articolele 9, 10 şi 10 bis. 2) În afarã de aceasta, ele se obliga sa prevadã mãsuri care sa permitã sindicatelor şi asociaţiilor care reprezintã pe industriasii, producãtorii sau comercianţii interesaţi şi a cãror existenta nu este contrarã legilor ţãrilor lor, sa acţioneze în justiţie sau în fata autoritãţilor administrative, în vederea reprimãrii faptelor prevãzute la articolele 9, 10 şi 10 bis, în mãsura în care legea tarii în care este cerutã protecţia îngãduie aceasta sindicatelor şi asociaţiilor din ţara respectiva. ART. 11 1) Ţãrile uniunii vor acorda, în conformitate cu legislaţia lor interna, protecţia temporarã inventiilor brevetabile, modelelor de utilitate, desenelor sau modelelor industriale, precum şi marcilor de fabrica sau de comerţ, pentru produsele care vor figura la expoziţiile internaţionale oficiale sau oficial recunoscute, organizate pe teritoriul uneia dintre ele. 2) Aceasta protecţie temporarã nu va prelungi termenele, prevãzute la articolul 4. Dacã, mai târziu, este invocat dreptul de prioritate, administraţia fiecãrei tari va putea stabili ca termenul sa curgã de la data introducerii produsului în expoziţie. 3) Fiecare ţara va putea sa ceara, ca dovada a identitãţii obiectului expus şi a datei de introducere, documentele justificative pe care le va considera necesare. ART. 12 1) Fiecare dintre ţãrile uniunii se obliga sa stabileascã un serviciu special al proprietãţii industriale şi un birou central de primire a depozitelor, pentru comunicarea cãtre public a brevetelor de invenţie, a modelelor de utilizare, a desenelor sau modelelor industriale şi a marcilor de fabrica sau de comerţ. 2) Acest serviciu va edita o publicaţie periodicã oficialã. El va publica în mod regulat: a) numele titularilor brevetelor acordate, cu o scurta descriere a inventiilor brevetate; b) reproducerea marcilor înregistrate. ART. 13 1) a) Uniunea are o adunare constituitã din ţãrile uniunii care sunt legate de articolele 13 pana la 17. b) Guvernul fiecãrei tari este reprezentat de un delegat care poate fi asistat de supleanţi, de consilieri şi de experţi. c) Cheltuielile fiecãrei delegaţii sunt suportate de guvernul care a desemnat-o. 2) a) Adunarea: i) se ocupa de toate problemele care se referã la menţinerea şi la dezvoltarea uniunii şi la aplicarea prezentei convenţii; ii) da directive Biroului internaţional al proprietãţii intelectuale (denumit în cele ce urmeazã "biroul internaţional"), prevãzut de convenţia care instituie Organizaţia Mondialã a Proprietãţii Intelectuale (denumita în cele ce urmeazã "organizaţia"), cu privire la pregãtirea conferinţelor de revizuire, acordand cuvenitã consideraţie observaţiilor acelor tari ale uniunii care nu sunt legate de articolele 13 pînã la 17; iii) examineazã şi aproba rapoartele şi activitatea directorului general al organizaţiei referitoare la uniune şi da acestuia toate directivele utile în problemele care sunt de competenta uniunii; iv) alege membrii comitetului executiv al adunãrii; v) examineazã şi aproba rapoartele şi activitatea comitetului sau executiv şi da directive acestuia; vi) stabileşte programul, adopta bugetul trienal al uniunii şi aproba bilanţul ei; vii) adopta regulamentul financiar al uniunii; viii) creeazã comitetele de experţi şi grupurile de lucru pe care ea le considera utile pentru realizarea obiectivelor uniunii; ix) hotãrãşte care sunt ţãrile nemembre ale uniunii şi care sunt organizaţiile interguvernamentale şi internaţionale neguvernamentale care pot fi admise la întrunirile sale în calitate de observatori; x) adopta modificãrile articolelor 13 pînã la 17; xi) întreprinde orice alta acţiune potrivita pentru realizarea obiectivelor uniunii; xii) îndeplineşte orice alte sarcini pe care le implica prezenta convenţie; xiii) exercita drepturile pe care i le conferã convenţia care instituie organizaţia, sub rezerva ca ea sa le fi acceptat. b) Asupra problemelor care intereseazã de asemenea şi alte uniuni administrate de organizaţie, adunarea statueazã având cunostinta de avizul comitetului de coordonare al organizaţiei. 3) a) Sub rezerva dispoziţiilor subalineatului b, un delegat nu poate sa reprezinte decât o singura ţara. b) Acele tari ale uniunii grupate în virtutea unui aranjament special în cadrul unui oficiu comun având, pentru fiecare dintre ele, caracterul serviciului naţional de proprietate industriala prevãzut la articolul 12, pot fi reprezentate în ansamblul lor, în cursul discuţiilor, de cãtre una dintre ele. 4) a) Fiecare ţara membra a adunãrii dispune de un vot. b) Jumãtate din ţãrile membre ale adunãrii constituie cvorumul. c) Cu toate dispoziţiile subalineatului b, dacã, în timpul unei sesiuni, numãrul ţãrilor reprezentate este mai mic de jumãtate dar este egal sau mai mare de o treime a ţãrilor membre ale adunãrii, aceasta poate lua hotãrâri; totuşi, hotãrîrile adunãrii, cu excepţia celor care se referã la procedura sa, nu devin executorii decât atunci când sunt îndeplinite condiţiile care urmeazã. Biroul internaţional comunica aceste hotãrâri ţãrilor membre ale adunãrii care nu au fost reprezentate, invitandu-le ca, în termen de 3 luni de la data comunicãrii, ele sa exprime în scris votul sau abţinerea lor. Dacã, la expirarea acestui termen, numãrul de tari care şi-au exprimat astfel votul sau abţinerea este cel puţin egal cu numãrul de tari care a lipsit pentru a se atinge cvorumul în timpul sesiunii, hotãrârile respective devin executorii cu condiţia, ca totodatã, sa fie întrunitã majoritatea necesarã. d) Sub rezerva dispoziţiilor articolului 17.2, hotãrârile adunãrii se iau cu o majoritate de doua treimi a voturilor exprimate. e) Abţinerea nu este consideratã ca vot. 5) a) Sub rezerva subalineatului b, un delegat nu poate sa voteze decât în numele unei singure tari. b) Ţãrile uniunii prevãzute la alineatul 3 b se straduiesc, ca regula generalã, sa fie reprezentate la sesiunile adunãrii de proprii lor delegaţi. Totuşi, dacã din motive excepţionale una dintre aceste tari nu poate sa fie reprezentatã de propria sa delegaţie, ea poate sa dea delegaţie alteia dintre aceste tari, împuternicirea de a vota în numele sau, convenindu-se ca o delegaţie nu poate sa voteze prin mandat decît pentru o singura ţara. Orice împuternicire data în acest scop trebuie sa constituie obiectul unui act semnat de conducãtorul statului sau de ministru competent. 6) Ţãrile uniunii care nu sunt membre ale adunãrii sunt admise la întrunirile ei în calitate de observatori. 7) a) Adunarea se întruneşte o data la fiecare 3 ani în sesiune ordinarã în baza convocãrii directorului general şi, în afarã cazurilor excepţionale, în cursul aceleiaşi perioade şi în acelaşi loc cu adunarea generalã a organizaţiei. b) Adunarea se întruneşte în sesiune extraordinarã în baza convocãrii fãcute de directorul general, la cererea comitetului executiv sau la aceea a unui sfert din ţãrile membre ale adunãrii. 8) Adunarea adopta regulamentul sau intern. ART. 14 1) Adunarea are un comitet executiv. 2) a) Comitetul executiv este constituit din ţãrile alese de adunare dintre ţãrile membre ale acesteia. În afarã de aceasta, ţara pe al carei teritoriu se afla sediul organizaţiei dispune, din oficiu, de un loc în comitet, sub rezerva dispoziţiilor articolului 16.7 b. b) Guvernul fiecãrei tari membre a comitetului executiv este reprezentat de un delegat, care poate fi asistat de supleanţi, de consilieri şi de experţi. c) Cheltuielile fiecãrei delegaţii sunt suportate de guvernul care a desemnat-o. 3) Numãrul de tari membre ale comitetului executiv corespunde cu sfertul numãrului de tari membre ale adunãrii. La calcularea numãrului de locuri care vor trebui completate, restul care rãmâne dupã împãrţirea la patru nu este luat în consideraţie. 4) La alegerea membrilor comitetului executiv, adunarea tine seama de o repartiţie geograficã echitabila şi de necesitatea tuturor ţãrilor participante la aranjamentele instituite în legatura cu uniunea, de a face parte din ţãrile care alcãtuiesc comitetul executiv. 5) a) Membrii comitetului executiv rãmân în funcţiune de la închiderea sesiunii adunãrii în cursul cãreia ei au fost aleşi, pana la sfârşitul urmãtoarei sesiuni ordinare a adunãrii. b) Membrii comitetului executiv pot fi realeşi în limita a maximum doua treimi dintre ei. c) Adunarea reglementeazã modurile de alegere şi eventuala realegere a membrilor comitetului executiv. 6) a) Comitetul executiv: i) pregãteşte proiectul de ordine de zi a adunãrii; ii) supune adunãrii propuneri cu privire la proiectele de program şi buget trienal ale uniunii, pregãtite de directorul general; iii) se pronunţa, în limitele programului şi bugetului trienal, asupra programelor şi bugetelor anuale pregãtite de directorul general; iv) supune adunãrii, cu comentarii corespunzãtoare, rapoartele periodice ale directorului general şi rapoartele anuale de verificare a gestiunii; v) ia toate mãsurile utile în vederea executãrii de cãtre directorul general a programului uniunii, în conformitate cu hotãrârile adunãrii şi ţinând seama de situaţiile care survin între doua sesiuni ordinare ale adunãrii; vi) îndeplineşte orice alte sarcini care îi sunt atribuite prin prezenta convenţie. b) Asupra problemelor care intereseazã de asemenea şi alte uniuni administrate de organizaţie, comitetul executiv statueazã având cunostinta de avizul comitetului de coordonare al organizaţiei. 7) a) Comitetul executiv se întruneşte o data pe an în sesiune ordinarã în baza convocãrii directorului general, pe cat posibil în aceeaşi perioada şi în acelaşi loc cu comitetul de coordonare al organizaţiei. b) Comitetul executiv se întruneşte în sesiune extraordinarã în baza convocãrii fãcute de directorul general, fie din initiativa lui, fie la cererea preşedintelui sau a unui sfert din membrii comitetului executiv. 8) a) Fiecare membru al comitetului executiv dispune de un vot. b) Jumãtate din ţãrile membre ale comitetului executiv constituie cvorumul. c) Hotãrârile se iau cu majoritatea simpla a voturilor exprimate. d) Abţinerea nu este consideratã ca vot. e) Un delegat nu poate sa reprezinte decât o singura ţara şi nu poate sa voteze decât în numele acesteia. 9) Ţãrile uniunii care nu sunt membre ale comitetului executiv sunt admise la întrunirile acestuia în calitate de observatori. 10) Comitetul executiv adopta regulamentul sau intern. ART. 15 1) a) Sarcinile administrative care revin uniunii sunt asigurate de biroul internaţional, care succeda biroului uniunii reunit cu biroul uniunii instituit de Convenţia internationala pentru protecţia operelor literare şi artistice. b) Biroul internaţional asigura în special secretariatul diferitelor organe ale uniunii. c) Directorul general al organizaţiei este cel mai înalt funcţionar al uniunii, pe care o reprezintã. 2) Biroul internaţional aduna şi publica informaţiile cu privire la protecţia proprietãţii industriale. Fiecare ţara a uniunii comunica cat se poate de curând biroului internaţional textul oricãrei legi noi, precum şi orice texte oficiale referitoare la protecţia proprietãţii industriale. În afarã de aceasta, fiecare ţara pune la dispoziţia biroului internaţional toate publicaţiile emise de serviciile sale competente în materie de proprietate industriala şi care se referã direct la protecţia proprietãţii industriale, considerate de biroul internaţional ca prezentând interes pentru activitatea lui. 3) Biroul internaţional publica un periodic lunar. 4) Biroul internaţional procura oricãrei tari a uniunii, la cererea ei, informaţii cu privire la problemele care se referã la protecţia proprietãţii industriale. 5) Biroul internaţional efectueazã studii şi asigura servicii menite sa faciliteze protecţia proprietãţii industriale. 6) Directorul general şi oricare dintre membrii personalului desemnat de el participa, fãrã drept de vot, la toate întrunirile adunãrii, ale comitetului executiv şi ale oricãrui alt comitet de experţi sau grup de lucru. Directorul general sau un membru al personalului desemnat de el este din oficiu secretarul acestor organe. 7) a) Biroul internaţional pregãteşte, în baza directivelor adunãrii şi în cooperare cu comitetul executiv, conferinţele de revizuire a dispoziţiilor convenţiei, altele decât cele prevãzute de articolele 13 pana la 17. b) Biroul internaţional poate sa consulte organizaţii interguvernamentale şi internaţionale neguvernamentale pentru pregãtirea conferinţelor de revizuire. c) Directorul general şi persoanele desemnate de el participa la discuţii în aceste conferinţe fãrã drept de vot. d) Biroul internaţional executa orice alte sarcini care îi sunt atribuite. ART. 16 1) a) Uniunea are un buget. b) Bugetul uniunii cuprinde încasãrile şi cheltuielile proprii ale uniunii, contribuţia acesteia la bugetul cheltuielilor comune ale uniunilor, precum şi, dacã este cazul, suma pusã la dispoziţia bugetului conferintei organizaţiei. c) Sunt considerate ca fiind cheltuieli comune ale uniunilor, cheltuielile care nu sunt atribuite exclusiv uniunii, ci de asemenea unei alte sau unor alte uniuni administrate de organizaţie. Partea uniunii la aceste cheltuieli comune este proporţionalã cu interesul pe care îl prezintã pentru ea aceste cheltuieli. 2) Bugetul uniunii este stabilit ţinând seama de cerinţele de coordonare cu bugetele celorlalte uniuni administrate de organizaţie. 3) Mijloacele de finanţare ale bugetului uniunii sunt urmãtoarele: i) contribuţiile ţãrilor uniunii; ii) taxele şi sumele datorate pentru serviciile pe care le face biroul internaţional în numele uniunii; iii) produsul vânzãrii publicaţiilor biroului internaţional referitoare la uniunea şi drepturile aferente acestor publicaţii; iv) donaţiile, legatele şi subvenţiile; v) chiriile, dobânzile şi alte diverse venituri. 4) a) Pentru a determina partea de contribuţie la buget a unei tari, fiecare ţara a uniunii este incadrata într-o clasa şi ea plãteşte contribuţiile sale anuale în baza unui numãr de unitãţi stabilit dupã cum urmeazã: Clasa I 25 Clasa II 20 Clasa III 15 Clasa IV 10 Clasa V 5 Clasa VI 3 Clasa VII 1 b) Dacã nu a fãcut-o în prealabil, fiecare ţara indica, în momentul depunerii instrumentului sau de ratificare sau de aderare, clasa în care doreşte sa fie incadrata. Ea va putea sa schimbe clasa. Dacã ţara îşi va alege o clasa inferioarã, ea va trebui sa informeze adunarea despre aceasta, în cursul uneia dintre sesiunile ordinare. O astfel de schimbare îşi produce efectul la începutul anului calendaristic care urmeazã sesiunii respective. c) Contribuţia anuala a fiecãrei tari este constituitã dintr-o suma al carei raport fata de suma globalã a contribuţiilor anuale ale tuturor ţãrilor la bugetul uniunii este la fel cu raportul dintre numãrul de unitãţi al clasei în care este incadrata ţara respectiva şi numãrul total al unitãţilor pe ansamblul acestor tari. d) Contribuţiile se datoreazã la 1 ianuarie al fiecãrui an. e) O ţara care este în întârziere cu plata contribuţiilor sale nu poate sa exercite dreptul sau de vot în nici unul dintre organele uniunii în care este membra, dacã totalul restantelor sale este egal sau superior sumei contribuţiilor pe care ea le datoreazã pentru ultimii 2 ani întregi expirati. Totuşi, o astfel de ţara poate fi autorizata sa-şi pãstreze exerciţiul dreptului de vot în cadrul acestui organ, atât timp cat acesta apreciazã ca întârzierea se datoreazã unor împrejurãri excepţionale şi inevitabile. f) În cazul când bugetul nu este adoptat înainte de începerea unui nou exerciţiu financiar, bugetul anului precedent va fi reluat, în condiţiile stabilite de regulamentul financiar. 5) Cuantumul taxelor şi al sumelor datorate pentru serviciile fãcute de biroul internaţional în numele uniunii este fixat de directorul general, care raporteazã despre aceasta în fata adunãrii şi comitetului executiv. 6) a) Uniunea are un fond de rulment constituit din remiterea unica a unei sume de cãtre fiecare ţara a uniunii. Dacã fondul devine insuficient, adunarea hotãrãşte majorarea lui. b) Valoarea remiterii iniţiale a fiecãrei tari la fondul menţionat, sau aceea a participãrii sale la majorarea acestuia, este proporţionalã cu contribuţia acestei tari pentru anul în cursul cãruia este constituit fondul. c) Proporţia şi condiţiile de remitere sunt hotãrâte de adunare la propunerea facuta de directorul general şi cu avizul comitetului de coordonare al organizaţiei. 7) a) Acordul cu privire la sediu, încheiat cu ţara pe al carei teritoriu se afla sediul organizaţiei, prevede ca, dacã fondul de rulment este insuficint, aceasta ţara acorda avansuri. Cuantumul acestor avansuri şi condiţiile în care ele sunt acordate formeazã obiectul, în fiecare caz în parte, al unor acorduri separate între ţara respectiva şi organizaţie, atât timp cat ea are obligaţia sa acorde avansuri. Cuantumul acestor avansuri şi condiţiile în care ele sunt acordate formeazã obiectul în fiecare caz în parte, al unor acorduri separate între ţara respectiva şi organizaţie. Atât timp cat ea are obligaţia sa acorde avansuri aceasta ţara dispune, din oficiu, de un loc în comitetul executiv. b) Ţara prevãzutã la subalineatul a şi organizaţia au dreptul, fiecare, sa denunţe printr-o notificare facuta în scris înţelegerea cu privire la acordarea de avansuri. Denunţarea produce efect la 3 ani dupã expirarea anului în cursul cãruia a fost facuta notificarea. 8) Verificarea gestiunii este asigurata, în condiţiile stabilite de regulamentul financiar de una sau mai multe tari ale uniunii, sau de controlori din afarã care sunt, cu consimţãmântul lor, desemnaţi de adunare. ART. 17 1) Propuneri de modificare a articolelor 13, 14, 15 şi a prezentului articol vor putea fi prezentate de orice ţara membra a adunãrii, de comitetul executiv sau de directorul general. Aceste propuneri sunt comunicate de directorul general ţãrilor membre ale adunãrii cu cel puţin 6 luni înainte de a fi supuse examenului adunãrii. 2) Orice modificare a articolelor prevãzute la alineatul 1 intra în vigoare la o luna dupã primirea de cãtre directorul general, din partea a trei pãtrimi din ţãrile care erau membre ale adunãrii în momentul când a fost adoptatã modificarea, a notificãrilor scrise de acceptare, efectuatã în conformitate cu normele constituţionale ale ţãrilor respective. Orice modificare a acestor articole, acceptatã în acest fel, leagã toate ţãrile care sunt membre ale adunãrii în momentul când modificarea intra în vigoare, sau care vor deveni membre ale ei la o data ulterioara; totuşi, orice modificare care mãreşte obligaţiile financiare ale ţãrilor uniunii nu leagã decât pe acelea dintre ele care au notificat acceptarea modificãrii respective. ART. 18 1) Prezenta convenţie va fi supusã unor revizuiri în vederea introducerii imbunatatirilor care sunt de natura sa perfecţioneze sistemul uniunii. 2) În acest scop, conferinţe ale delegaţilor acestor tari vor avea loc, succesiv, într-una dintre ţãrile uniunii. 3) Modificãrile articolelor 13 pînã la 17 sunt supuse dispoziţiilor articolului 17. ART. 19 S-a convenit ca ţãrile uniunii sa-şi rezerve dreptul de a încheia între ele, în mod separat, aranjamente speciale pentru protecţia proprietãţii industriale, în mãsura în care aceste aranjamente nu ar contraveni dispoziţiilor prezentei convenţii. ART. 20 1) a) Fiecare ţara a uniunii care a semnat prezentul act poate sa-l ratifice şi, dacã nu l-a semnat, poate sa adere la el. Instrumentele de ratificare sau de aderare se depun directorului general. b) Fiecare ţara a uniunii poate sa declare în instrumentul sau de ratificare sau de aderare ca ratificarea sau aderarea sa nu se aplica: i) articolelor 1 pana la 12, sau ii) articolelor 13 pana la 17. c) Fiecare ţara a uniunii care, în conformitate cu subalineatul b, a exclus de la efectele ratificãrii sau aderãrii sale unul din cele doua grupuri de articole prevãzute la subalineatul respectiv, poate sa declare oricând dupã aceea ca ea extinde efectele ratificãrii sau aderãrii sale asupra acestui grup de articole. O astfel de declaraţie se depune directorului general. 2) a) Articolele 1 pînã la 12 intra în vigoare, fata de primele zece tari ale uniunii care au depus instrumentele de ratificare sau de aderare fãrã a face o declaraţie în sensul ingaduit de alineatul 1 b i), la 3 luni dupã denumirea celui de-al zecelea din aceste instrumente de ratificare sau de aderare. b) Articolele 13 pana la 17 intra în vigoare fata de primele zece tari ale uniunii care au depus intrumentele de ratificare sau de aderare fãrã a face o declaraţie în sensul ingaduit de alineatul 1 b ii), la 3 luni dupã depunerea celui de-al zecelea din aceste instrumente de ratificare sau de aderare. c) Sub rezerva intrãrii în vigoare iniţiale, în conformitate cu dispoziţiile subalineatelor a şi b, a fiecãruia dintre cele doua grupuri de articole prevãzute la alineatul 1 b i) şi ii) şi sub rezerva dispoziţiilor alineatului 1 b, articolele 1 pînã la 17 intra în vigoare fata de orice alta ţara a uniunii, în afarã de cele prevãzute la subalineatele a şi b, ţara care depune un instrument de ratificare sau de aderare, precum şi fata de orice ţara a uniunii care depune o declaraţie în aplicarea alineatului 1 c, la 3 luni dupã data notificãrii unei astfel de depuneri de cãtre directorul general, în afarã cazului când în instrumentul sau în declaraţia depusa s-ar fi indicat o data posterioarã. În acest ultim caz, prezentul act intra în vigoare fata de ţara respectiva la data astfel indicatã. 3) Fata de fiecare ţara a uniunii care depune un instrument de ratificare sau de aderare, articolele 18 pana la 30 intra în vigoare la prima dintre datele la care intra în vigoare fata de aceasta ţara, în conformitate cu alineatul 1 a, b sau c, vreunul din grupurile de articole prevãzute la alineatul 1 b. ART. 21 1) Orice ţara din afarã uniunii poate sa adere la prezentul act şi sa devinã, prin aceasta, membra a uniunii. Instrumentele de aderare se depun directorului general. 2) a) Fata de orice ţara din afarã uniunii, care a depus instrumentul sau de aderare cu o luna sau mai mult de o luna înainte de data intrãrii în vigoare a dispoziţiilor prezentului act, acesta intra în vigoare la data la care aceste dispoziţii au intrat pentru prima oara în vigoare în aplicarea articolului 20, 2 a sau b, în afarã cazului când în instrumentul de aderare s-ar fi indicat o data posterioarã; totuşi: i) dacã articolele 1 pînã la 12 nu au intrat în vigoare la aceasta data, o astfel de ţara va fi legatã, în timpul perioadei interimare înainte de intrarea în vigoare a acestor dispoziţii, şi în locul lor, de articolele 1 pînã la 12 ale Actului de la Lisabona; ii) dacã articolele 13 pînã la 17 nu au intrat în vigoare la aceasta data, o astfel de ţara va fi legatã, în timpul perioadei interimare înainte de intrarea în vigoare a acestor dispoziţii, şi în locul lor, de articolele 13 şi 14.3 şi 5 ale Actului de la Lisabona. Dacã o ţara indica o data posterioarã în instrumentul sau de aderare, prezentul act intra în vigoare pentru aceasta ţara la data astfel indicatã. b) Pentru orice ţara din afarã uniunii, care a depus instrumentul sau de aderare la o data posterioarã intrãrii în vigoare a numai unuia din grupurile de articole prevãzute de prezentul act, sau la o data care precede cu mai puţin de o luna aceasta intrare în vigoare, prezentul act intra în vigoare, sub rezerva celor prevãzute la subalineatul a, la 3 luni dupã data la care notificarea aderãrii sale a fost facuta de directorul general, în afarã cazului când în instrumentul de aderare s-ar fi indicat o data posterioarã. În acest ultim caz, prezentul act intra în vigoare pentru aceasta ţara la data astfel indicatã. 3) Pentru orice ţara din afarã uniunii, care a depus instrumentul sau de aderare dupã data intrãrii în vigoare a prezentului act în întregimea lui, sau care l-a depus cu mai puţin de o luna înainte de aceasta data, prezentul act intra în vigoare la 3 luni dupã data la care notificarea aderãrii sale a fost facuta de directorul general, în afarã cazului când în instrumentul de aderare s-ar fi indicat o data posterioarã. În acest ultim caz, prezentul act intra în vigoare pentru aceasta ţara la data astfel indicatã. ART. 22 Sub rezerva excepţiilor posibile prevãzute la articolele 20.1 b şi 28.2, ratificarea sau aderarea va atrage de plin drept acceptarea tuturor clauzelor şi asigurarea tuturor avantajelor stipulate de prezentul act. ART. 23 Dupã intrarea în vigoare a prezentului act în întregimea lui, o ţara nu va putea sa adere la actele anterioare ale acestei convenţii. ART. 24 1) Orice ţara poate sa declare în instrumentul sau de ratificare sau de aderare sau poate oricând dupã aceasta sa informeze pe directorul general ca prezenta convenţie se aplica totalitãţii sau unei pãrţi a teritoriilor sale, desemnate în declaraţie sau în notificare, ale cãror relaţii externe sunt puse sub a sa rãspundere. 2) Orice ţara care a fãcut o astfel de declaraţie sau o astfel de notificare poate, oricând, sa notifice directorului general ca prezenta convenţie înceteazã a se mai aplica totalitãţii sau unei pãrţi a acestor teritorii. 3) a) Orice declaraţie facuta în virtutea alineatului 1 produce efect la aceeaşi data la care produce efect ratificarea sau aderarea al carei instrument o include, şi orice notificare efectuatã în virtutea acestui alineat produce efect la 3 luni de la comunicarea ei de cãtre directorul general. b) Orice notificare facuta în virtutea alineatului 2 produce efect dupã 12 luni de la primirea ei de cãtre directorul general. ART. 25 1) Orice ţara parte la prezenta convenţie se obliga sa adopte, în conformitate cu constituţia sa, mãsurile necesare pentru a asigura aplicarea prezentei convenţii. 2) S-a convenit ca, în momentul când o ţara va depune instrumentul sau de ratificare sau de aderare, ea va fi în mãsura, în conformitate cu legislaţia sa interna, sa aplice dispoziţiile prezentei convenţii. ART. 26 1) Prezenta convenţie rãmâne în vigoare fãrã limita de durata. 2) Orice ţara poate sa denunţe prezentul act printr-o notificare adresatã directorului general. Aceasta denunţare atrage şi denunţarea tuturor actelor anterioare şi ea nu-şi produce efectul decât fata de ţara care a fãcut-o, convenţia rãmânând în vigoare şi executorie fata de celelalte tari ale uniunii. 3) Denunţarea produce efect la 1 an dupã ziua în care directorul general a primit notificarea. 4) Facultatea de denunţare prevãzutã de prezentul articol nu poate fi exercitatã de o ţara înainte de expirarea unui termen de 5 ani, socotind de la data la care ea a devenit membra a uniunii. ART. 27 1) Prezentul act înlocuieşte, în relaţiile dintre ţãrile fata de care el se aplica, şi în mãsura în care el se aplica, Convenţia de la Paris din 20 martie 1883 şi actele de revizuire care au urmat. 2) a) Fata de ţãrile cãrora nu li se aplica prezentul act, sau nu li se aplica în întregimea lui, dar cãrora li se aplica Actul de la Lisabona din 31 octombrie 1958, acesta din urma rãmâne în vigoare în întregimea lui, sau în mãsura în care nu este înlocuit de prezentul act în virtutea alineatului 1. b) De asemenea, fata de ţãrile cãrora nu li se aplica nici prezentul act, nici pãrţi ale acestuia, nici Actul de la Lisabona, Actul de la Londra din 2 iunie 1934 rãmâne în vigoare în întregimea lui, sau în mãsura în care nu este înlocuit de prezentul act în virtutea alineatului 1. c) De asemenea, fata de ţãrile cãrora nu li se aplica nici prezentul act, nici pãrţi ale acestuia, nici Actul de la Lisabona, nici Actul de la Londra, Actul de la Haga din 6 noiembrie 1925 rãmâne în vigoare în întregimea lui, sau în mãsura în care nu este înlocuit de prezentul act în virtutea alineatului 1. 3) Ţãrile din afarã uniunii care devin parte la prezentul act îl aplica fata de orice ţara a uniunii care nu este parte la acest act sau care, deşi este parte la el, a fãcut declaraţia prevãzutã la articolul 20.1 b i). Aceste tari admit ca ţara respectiva a uniunii sa aplice fata de ele dispoziţiile celui mai recent act la care ea este parte. ART. 28 1) Orice diferend între doua sau mai multe tari ale uniunii cu privire la interpretarea sau la aplicarea prezentei convenţii care nu va fi soluţionat pe calea negocierilor, poate fi adus în fata Curţii Internaţionale de Justiţie de una dintre ţãrile în cauza, printr-o cerere facuta în conformitate cu Statutul Curţii, în afarã cazului când ţãrile în cauza vor conveni asupra unui alt mod de soluţionare. Biroul internaţional va fi informat de ţara care a fãcut cererea despre diferendul adus în fata Curţii; el va aduce aceasta la cunostinta celorlalte tari ale uniunii. 2) Orice ţara poate sa declare, în momentul când semneazã prezentul act sau când depune instrumentul sau de ratificare sau de aderare, ca ea nu se considera legatã de dispoziţiile alineatului 1. În cazul unor diferende între o astfel de ţara şi orice alta ţara a uniunii, dispoziţiile alineatului 1 nu se aplica. 3) Orice ţara care a fãcut o declaraţie în conformitate cu dispoziţiile alineatului 2 poate, oricând, sa o retragã printr-o notificare adresatã directorului general. ART. 29 1) a) Prezentul act este semnat într-un singur exemplar în limba franceza şi este depus pe lângã guvernul Suediei. b) Dupã consultarea guvernelor interesate, directorul general va întocmi texte oficiale în limbile germanã, engleza, spaniola, italiana, portughezã şi rusa şi în alte limbi pe care adunarea va putea sa le indice. c) În caz de contestaţie cu privire la interpretarea diferitelor texte, textul francez este cel autentic. 2) Prezentul act rãmâne deschis semnaturilor, la Stockholm, pana la 13 ianuarie 1968. 3) Directorul general transmite doua copii de pe textul semnat al prezentului act, certificate pentru conformitate de guvernul Suediei, guvernelor tuturor ţãrilor uniunii şi, la cerere, guvernului oricãrei alte tari. 4) Directorul general înregistreazã prezentul act la Secretariatul Organizaţiei Naţiunilor Unite. 5) Directorul general notifica guvernelor tuturor ţãrilor uniunii semnãturile, depunerea instrumentelor de ratificare sau de aderare şi a declaraţiilor incluse în aceste instrumente sau fãcute în aplicarea articolului 20.1 c, intrarea în vigoare a tuturor dispoziţiilor prezentului act, notificãrile de denunţare şi notificãrile fãcute în aplicarea articolului 24. ART. 30 1) Pana la intrarea în funcţie a primului director general, menţiunile din prezentul act cu privire la biroul internaţional al organizaţiei sau la directorul general sunt considerate ca se referã la biroul uniunii, respectiv la directorul acestuia. 2) Ţãrile uniunii care nu sunt legate de articolele 13 pînã la 17 pot sa exercite, timp de 5 ani dupã intrarea în vigoare a convenţiei care instituie organizaţia, dacã vor dori, drepturile prevãzute de articolele 13 pînã la 17 ale prezentului act, ca şi când ele ar fi legate de aceste articole. Orice ţara care va dori sa exercite aceste drepturi va depune în acest scop directorului general o notificare facuta în scris, care produce efect la data primirii ei. Ţãrile care vor proceda astfel vor fi considerate ca membre ale adunãrii pana la expirarea perioadei respective. 3) Atât timp cat ţãrile uniunii nu vor fi devenit toate membre ale organizaţiei, biroul internaţional al organizaţiei funcţioneazã de asemenea în calitate de birou al uniunii, iar directorul general în calitate de director al acestui birou. 4) Atunci când toate ţãrile uniunii vor fi devenit membre ale organizaţiei, drepturile, obligaţiile şi bunurile biroului uniunii trec asupra biroului internaţional al organizaţiei. Drept care, subscrişii, având cuvenitã împuternicire în acest scop, au semnat prezentul act. Facuta la Stockholm, la 14 iulie 1967.
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
