Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECRET-LEGE nr. 2.650 din 8 august 1940  privitor la starea juridica a locuitorilor evrei din Romania    Twitter Facebook

DECRET-LEGE nr. 2.650 din 8 august 1940 privitor la starea juridica a locuitorilor evrei din Romania

EMITENT: REGELE CAROL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 183 din 9 august 1940


CAROL al II-lea
Prin gratia lui Dumnezeu şi vointa nationala, Rege al României,
La toţi de fata şi viitori, sãnãtate:
Asupra raportului Preşedintelui Consiliului Nostru de Miniştri şi al ministrului Nostru secretar de Stat la Departamentul Justiţiei Nr. 108.670/1940;
Vazand şi jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 1.953/1940;
Vazand avizul Consiliului Legislativ Nr. 283/1940;
În temeiul art. 46 din Constitutiune;
Am decretat şi decretam:

ART. 1
Situaţia juridicã a evreilor este statornicitã în condiţiunile acestui decret cu putere de lege.
ART. 2
Sunt socotiţi evrei în înţelesul acestui decret cu putere de lege:
a) Cei de religie mozaica;
b) Cei nãscuţi din pãrinţi de religie mozaica;
c) Crestini nãscuţi din pãrinţi de religie mozaica, nebotezati;
d) Crestini nãscuţi din mama creştinã şi tata de religie mozaica, nebotezat;
e) Cei nãscuţi din mama de religie mozaica, afarã din cãsãtorie;
f) Femeile intrand în alineatele premergãtoare, cãsãtorie cu crestini, dacã au trecut la crestinism cel mai târziu un an înainte de înfiinţarea Partidului Naţiunii.
Evreii de sânge, atei, sunt socotiţi evrei în sensul acestui decret cu putere de lege.
Trecerea la crestinism a celor de religiune mozaica, dupã punerea în aplicare a decretului, nu schimba calitatea de evreu astfel cum este statornicitã de acest decret cu putere de lege.
Cei care fac parte, la publicarea prezentului decret cu putere de lege, din comunitatile religioase evreesti, sunt socotiţi de religie mozaica.
ART. 3
Evreii se împart, în ceea ce priveşte starea lor juridicã, în trei categorii, numite în acest decret cu putere de lege: categoria 1-a, categoria 2-a şi categoria 3-a.
ART. 4
Categoria 1-a este alcãtuitã din evreii veniti în România dupã 30 Decemvrie 1918.
ART. 5
Categoria 2-a înţelesul acestui decret cu putere de lege, este alcãtuitã din:
a) Cei care au cãpãtat naturalizarea, prin lege individualã sau dispoziţiune legalã individualã, pana la 30 Decemvrie 1918;
b) Cei ce au dobândit naturalizarea, în mod colectiv, în temeiul art. 7, par. 2, lit. c. din Constituţia modificatã la 1879, servind Ţara sub Drapel, în timpul rãzboiului pentru Independenta;
c) Cei ce, locuind în Dobrogea, au dobândit naturalizarea în temeiul art. 133 adiţional al Constituţiei din 1879, art. 4 al legii din 9 Martie 1880, în temeiul legii din 19 Aprilie 1909, din 14 Aprilie 1910 şi 3 Martie 1912;
d) Cei ce au luptat în linia de foc, în razboaiele României, pentru România, cu excepţia celor cãzuţi, individual, prizonieri, celor dispãruţi, sau trecuţi în teritoriul ocupat;
e) Cei rãniţi, decorati, citaţi cu ordin, pentru acte de bravura în timpul rãzboiului;
f) Urmaşii celor morţi în razboaiele României şi urmaşii celor cuprinşi în alineatele precedente.
ART. 6
Categoria a 3-a este alcãtuitã din evreii care nu fac parte din categoriile 1-a şi 2-a.
ART. 7
Evreii prevãzuţi în categoria 1-a şi a 3-a, nu pot fi:
a) Funcţionari publici, de orice fel, cu şi fãrã salariu şi colaboratori direcţi la activitatea serviciilor publice;
b) Membrii în profesiunile care au prin natura lor legatura directa cu autoritãţile publice, ca notari publici, avocaţi, experţi şi alte îndeletniciri asemãnãtoare;
c) Membrii în consiliile de administraţie ale întreprinderilor de orice natura, publice şi particulare;
d) Comercianţi în comunele rurale;
e) Comercianţi de bãuturi alcoolice şi deţinãtori de monopoluri, cu orice titlu;
f) Tutori sau curatori ai incapabililor care sunt de religie creştinã;
g) Militari;
h) Exploatatori sau inchirietori de cinematografe, editori de cãrţi, ziare şi reviste româneşti, colportori de imprimate româneşti şi deţinãtorii oricãror mijloace de propaganda nationala româneascã:
i) Conducatori, membri şi jucatori în asociaţiile sportive naţionale;
j) Oameni de serviciu în instituţiile publice.
ART. 8
Evreii prevãzuţi în categoria I-a vor putea exercita indeletnicirile şi profesiunile libere în limitele ce se vor arata printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri. Aceştia nu pot candida şi nu pot fi aleşi în consiliile şi comitetele conducatoare ale indeletnicirilor şi profesiunilor libere organizate prin legi.
Evreii prevãzuţi în categoria 3-a pot sa practice orice îndeletniciri, profesiuni şi activitãţi, în afarã de excepţiile acestui decret cu putere de lege, pentru aceasta categorie, prevãzute în art. 7, 10, 11, 13.
ART. 9
Drepturile, legalmente dobândite, ale evreilor din categoria 2-a se menţin cu excepţiile cuprinse în art. 11 şi 13. Cei care nu sunt funcţionari publici la data publicãrii decretului, nu pot dobândi, în viitor vreo funcţiune publica.
ART. 10
Obligaţiunile militare, fiind obligaţiuni de onoare, se transforma în virtutea acestui decret cu putere de lege, pentru evreii din România, din categoria 1-a şi a 3-a, fie în obligaţiune fiscalã statornicitã în limitele ce se vor reglementa dupã puterile materiale ale fiecãrui evreu şi dupã consideratiunea dacã a fãcut sau nu serviciul militar; fie în obligaţiune de munca, potrivit nevoilor Statului şi instituţiilor publice, la muncile de interes obştesc, dupã capacitatea şi situaţia fiecãruia.
Evreii din categoria 2-a, nu pot fi militari de cariera.
Ministerul Apãrãrii Naţionale este autorizat sa desvolte aceste norme de ordine publica şi sa statorniceasca condiţiile aplicãrii lor, printr-un regulament de administraţie publica generalã. Ministerul de Finanţe prin lege, va stabili condiţiile de aplicare ale obligaţiuni fiscale.
ART. 11
Evreii aparţinând oricãrei categorii, nu pot dobândi proprietãţi rurale în România.
Ministerul de Agricultura este autorizat sa procedeze potrivit art. 16 şi 27 alin. 4 din legea constituţionalã a normelor legale în vigoare, şi a regulamentului de administraţie publica generalã pe care este autorizat sa-l întocmeascã, la exproprierea pentru cauza de utilitate publica a proprietãţilor rurale, de orice fel, în interesul naţional urmãrit de acest decret cu putere de lege. Evreii aparţinând oricãrei categorii pot vinde proprietãţile lor rurale romanilor de sânge, cu exercitarea dreptului de preemţiune pentru Ministerul de Agricultura.
Evreii aparţinând oricãrei categorii, nu pot dobândi, în viitor, întreprinderi industriale rurale.
Nulitatea este de ordine publica absolutã şi poate fi cerutã chiar de Ministerul public. Ministerul de Agricultura poate expropria bunul vândut sau dobândit plãtind vânzãtorului preţul ce se va fixa prin justiţie sau preţul vânzãrii dacã acesta este inferior justului preţ.
Dacã imobilul rural se dobândeşte pe cale testamentarã, dobanditorul este obligat sa lichideze în termen de 6 luni dela deschiderea succesiunii, altmintrelea el va fi lichidat judecãtoreşte.
Administrarea bunului se va face prin justiţie.
ART. 12
Prevederile art. 7 lit. h vor putea fi dezvoltate printr-un regulament de administraţie publica întocmit de Ministerele competente.
ART. 13
Se poate ridica atributul puterii pãrinteşti, asupra copilului sau crestin, tatãlui evreu, dacã se constata pe cale judecãtoreascã, ca acesta da copilului sau crestin, o educatiune potrivnica principiilor religioase sau naţionale.
Instanta va fi investitã prin cererea Ministerului public.
ART. 14
Evreii din orice categorie, nu pot dobândi nume româneşti. Actele de atribuire potrivnice acestei dispoziţiuni, sunt nule. Cei ce incearca sa dobândeascã şi cei ce vor dobândi nume româneşti se vor pedepsi în condiţiunile acestui decret cu putere de lege.
ART. 15
Dispoziţiuni legale speciale vor reglementa regimul învãţãmântului primar, secundar, profesional şi superior al evreilor din România, în limitele art. 10 şi 21 din legea Constituţionalã dela 27 Februarie 1938.
Regimul cultului mozaic rãmâne sub protecţia normelor constituţionale şi a legilor de aplicare.
ART. 16
Dispoziţiunile acestui decret cu putere de lege se aplica, în afarã de norme legale potrivnice, în felul urmãtor:
a) Autoritãţile şi instituţiile publice vor îndepãrta pe cei care ocupa, contrar acestor prevederi, funcţiuni publice, în termen de 3 luni dela publicarea decretului cu putere de lege;
b) Cei ce, la data publicãrii acestui decret cu putere de lege, exercita activitãţi reglementate de acest decret, sunt îndatoraţi în termen de şase luni sa lichideze lucrãrile şi drepturile lor; se respecta contractele în curs de executare.
c) Cei ce exercita activitãţi economice şi sociale de orice fel, oprite de acest decret, vor fi concediati în termen de şase luni dela data publicãrii decretului cu putere de lege; acest termen poate fi prelungit, în caz de nevoie vãditã pentru interesul economiei naţionale şi generale, prin jurnalul motivat al Consiliului de Miniştri.
ART. 17
Drepturile patrimoniale, legalmente dobândite, se respecta.
Pensiunile funcţionarilor publici sau particulari dobândite în mod legal, se respecta.
Indemnizarile, datorate celor concediati şi sub orice titlu, statornicite de legea contractului de munca şi de orice lege specialã, se respecta.
ART. 18
Aplicarea dispoziţiunilor cuprinse în art. 16 lit. a, b şi c, se va face de institutiunile publice de care depinde cel interesat, activitatea pe care o practica, sau dreptul ce deţine.
ART. 19
Cei interesaţi care se afla în indoiala în privinta calitãţii de evreu în sensul decretului şi a categoriei din care fac parte, pot indrepta cerere provocatorie directa Curţii administrative, în circumscripţia cãreia are locuinta, în termen de 3 luni dela publicarea acestui decret cu putere de lege.
Condiţiile de judecata şi cãile de atac sunt cele prevãzute de legea organicã a Curţilor administrative; impotriva deciziilor Curţilor administrative, pot face apel şi recurs, pe lângã pãrţile interesate şi Consilierii însãrcinaţi cu atribuţiunile de acuzare potrivit <>art. 4 şi 12 din decretul-lege Nr. 2.573 din 31 Iulie 1940 .
Acţiunea provocatorie, directa, nu impiedica pe conducãtorii întreprinderilor sau instituţiilor de orice natura sa facã, în termenul arãtat în art. 14, aplicaţiunea prevederilor acestui decret cu putere de lege şi deindata.
ART. 20
Cei lezati, în drepturile lor, prin actele de aplicare a acestui decret, de cãtre autoritãţile publice sau persoane îndrituite la aceasta, au deschisã calea de atac înaintea instanţelor de contencios administrativ, potrivit legii speciale sau înaintea instanţelor de jurisdicţie specialã.
ART. 21
Se vor pedepsi cu închisoare corecţionalã:
a) Dela una la şase luni, cei care prin ascunderea originei lor, se angajeazã în serviciul diferitelor instituţii;
b) Dela 6 luni la un an şi amenda dela 5.000 la 20.000 lei, cei care nu vor respecta dispoziţiunile art. 13;
c) Dela 6 luni la 2 ani, cei care nu vor respecta dispoziţiunile art. 8, literele: b, c, d, e, f, g, h, i şi j; dispoziţiunile art. 16 alin. b şi c şi dispoziţiunile art. 14;
d) Dela 6 luni la 2 ani cei care potrivit atributiunilor legale fiind în drept şi în mãsura sa împiedice cãlcarea acestui decret cu putere de lege, nu iau, cu ştiinţa, mãsurile cuvenite;
e) Dela 6 luni la 2 ani, persoanele interpuse şi cele care imprumuta numele lor, în scopul ocolirii sau împiedicãrii aplicãrii legii;
f) Dela 6 luni la 2 ani cei care sub orice forma calca dispoziţiunile de interdicţie pe care le cuprinde aceasta lege.
ART. 22
Tribunalul domiciliului celui pus sub invinuire este competent sa aplice pedepsele prevãzute în decretul cu putere de lege, fie la cererea directa a Ministerului public, fie la cererea directa a conducãtorilor organizaţiilor judeţene ale Partidului Naţiunii, potrivit normelor de procedura penalã în vigoare.
Hotãrârile tribunalului se pronunţa cu apel şi recurs în condiţiunile şi formele stabilite de codul de procedura penalã Carol al II-lea.
ART. 23
Ministerul de Justiţie este autorizat sa întocmeascã un regulament de administraţie publica generalã, în scopul aplicãrii acestui decret cu putere de lege.
Dat în Bucureşti la 8 August 1940.

CAROL

Preşedintele Consiliului de Miniştri,
Inginer Ion Gigurtu

Ministrul justiţiei,
Ion V. Gruia


Referat cãtre Consiliul de Miniştri,

Domnilor Miniştri,
Problema evreeasca constituie o problema politica, juridicã şi economicã, în marginile Statului roman autoritar şi totalitar, care descifreaza, prin conţinutul şi felul satisfacerii ei, însãşi legea destinului Natiei. Se poate spune ca prin rezolvarea acestei probleme, se statorniceste dreptatea poporului roman.
Statutul pe care vi-l infatisez, reglementeazã pe liniile poruncilor fundamentale ale desvoltarii Natiei, situaţia juridicã a evreilor din România.
Nu este un lucru fãrã folos sa amintesc ca acest Statut incearca, asezand un punct de plecare într-o lucrare pe care timpul, pe diferitele lui impulsuri şi rasvratiri, urmeazã sa defineascã şi s-o desavarseasca o rezolvare a problemei, prin mijloacele noastre launtrice. Nu este de asemeni lipsit de însemnãtate sa amintesc ca, în stadiul de acuitate a problemei evreesti, acţiunea de inoire a puterilor de vieata româneascã care cer sa iasa în larg, trebuie sa izvoreasca în deosebi, dintr-o ordine juridicã noua, sincerã, sprijinita pe realitatile româneşti.
Au fost timpuri, în ţara noastrã, chiar îndatã dupã razboiu, când problema aceasta, atât de grava astãzi, putea sa fie rezolvatã, în cadrul legilor existente în acea vreme şi prin mãsuri administrative.
Ceea ce s-a întâmplat însã, începând cu sfârşitul anului 1918, la noi, aminteste, în primul rând, vremurile de odinioara ale lui Mihai Voda Sturza, când "a trecut peste ţara atâta nenorocire", deschizandu-se "porţile Moldovei, jidovilor", cum se scrie în însemnãrile vremii în al doilea rând, dovedeşte ca o vindecare numai pe calea mãsurilor administrative, este neîndestulãtoare şi o noua ordine legalã, fãcând parte dintr-un sistem, trebuie sa aseze toate punctele organice de sprijin şi de apãrare, ale Natiei.
Fãrã indoiala ca reglementarea situaţiei juridice a evreilor trebuie sa fie unitarã şi hotãrâtã. Rezolvarea unitarã înseamnã statornicirea unor norme de drept sub porunca unei preocupãri, precise şi sigure; înseamnã prezenta unui singur scop în toatã aceasta lucrare; înseamnã elaborarea unui sistem juridic izvorat din realitatile româneşti; înseamnã încã, sa se cunoascã din capul locului punctul de plecare şi punctul de sfârşit al problemei. Prin rezolvarea unitarã, nu trebuie sa se înţeleagã o rezolvare brusca. Ea presupune, într-o politica temeinica şi serioasã, pentru interesele mari ale tarii, o succesiune de mãsuri, poruncite de un singur scop: salvarea Natiei. Cine a urmãrit framantarile poporului roman, în cursul secolului al XIX-lea în perioada urmãtoare domniilor regulamentare; cine cunoaşte ofitele domneşti izvorâte din hotãrârea domneascã de a apara Natia, îşi da seama de toate silintele Domnilor nostri, în politica dusa impotriva primejdiei de înstrãinare. Este mai ales, în aceasta vreme, un punct de plecare pentru o mişcare spiritualã, la început pur formala, din punct de vedere juridic; o mişcare spiritualã care se adanceste cu vremea, desprinsa din aceasta unica nevoie şi care înseamnã, în aceste timpuri, nadejdea de aşezare, a oricãrei îndreptãri, dealungul vremurilor de politicianism marunt.
Realitatea româneascã, în materie, se rezuma, într-un procent de 10 la suta populaţie evreeasca din populaţia nationala totalã.
În fata acestei situatiuni, fiecare roman, cu dragoste de ţara şi neam, trebuie sa se pãtrundã de adevãrul ca problema evreeasca trebuie rezolvatã, nu prin mãsuri de împrumut servil, ci în marginile realitatilor româneşti.
Fãrã indoiala ca se poate proceda la adoptarea servila a normelor de drept din ţãrile stapanite de un puternic spirit de infaptuire a unei comunitãţi naţionale pure. Dar realitatile româneşti, definesc porunci româneşti.
Aceste porunci pot fi mai incisive şi ireductibile în unele materii. Jocul intamplator la noi, al expedientelor în opera de guvernare, al practicilor fãrã ştiinţa, fãrã siguranta şi fãrã orientare, ne-ar impinge cãtre un empirism plin de intunecare şi de descurajare, care ar primejdui rezolvarea problemei însãşi, interesul Natiei însãşi.
II. Constituţia Romana din 27 Februarie 1938, statorniceste în art. 1, ca România este un Stat Naţional. Constitutiunea din 1923 formula, în art. 1, acelaşi principiu. Din conţinutul legiuirilor constituţionale arãtate rezulta însã ca formulele acestea, identice din punct de vedere literar, se deosibesc adanc. Statul Naţional în marginile formulei constituţionale din 29 Martie 1923, rezuma o formula fãrã conţinut. Statul Naţional în marginile legii constituţionale din 27 Februarie 1938 rezuma o realitate: Statul promovator al realitatilor româneşti, al forţelor lui autochtone. Pana la aceasta lege fundamentalã nationalismul a încercat infrangeri continui. Nationalismul tradiţional al lui Balcescu şi Kogalniceanu, pana la Unire, a fost invins de liberalism. Un nationalism importat şi formal s-a substituit, printr-o anumitã practica politica, nationalismului autohton. Statul Naţional a fost în realitate Statul liberal, desavarsit dupã tipare strãine de nevoile noastre şi adoptate pe cale de împrumut. Nepotrivirea între formule politice împrumutate şi realitatile organice româneşti a fãcut sa isbucneasca nationalismul ideologic al cãrui eminent reprezentant a fost Eminescu. De aici nationalismul evolueaza câte un înţeles romantic şi sentimental, care se îndreaptã, foarte curând în afarã de isbucnirile protestatoare, cãtre un nationalism organic. Determinismele nationalismului, pentru România, nu se poate rezuma astãzi, numai în afirmarea unui principiu spiritual, ci la organizarea lui în adancurile Natiei; la afirmarea originalitatilor naţionale în drumul realizarilor; la o alaturare, vie şi intreaga, a politicii constructive, de particularitãţile organice ale Natiei.
Nationalismul trece acum, cu acest Statut şi în limitele legii fundamentale, dela o pura mişcare spiritualã şi dela un militantism protestatar, la perioada de organizare. Prolegomenele miscarii nationaliste capata drumul organic al destinului roman. O noua ordine de Stat se incheaga, în marginile constituţionale, care a impus legilor speciale organizarea prioritatii intereselor naţionale, adicã domnia Naţiunii în forţele ei creatoare şi în impulsurile ei morale. Naţiunea în sensul legii constituţionale a devenit mai puţin o comunitate juridicã sau o colectivitate politica, mai mult o comunitate spiritualã şi organicã asezata pe legea sângelui din care izvorãşte o erarhie a drepturilor politice. În aceasta lege a sângelui, sunt cuprinse toate "posibilitãţile de suflet, de spirit, de etica". Apãrarea sângelui constituie baza morala a recunoaşterii drepturilor politice supreme. De altfel realitatea Statului naţional, în formula legii constituţionale din 27 Februarie 1938, se precizeazã prin:
a) Proclamarea legii sângelui;
b) Proclamarea principiului ca Naţiunea Romana este creatoare de Stat;
c) Promovarea categoriilor functionale, naţionale, ca realitati politice de baza;
d) Distincţia juridicã şi politica între romani de sânge şi cetãţeni romani.
III. Statul Roman, autoritar în virtutea legii constituţionale, devine prin legea din iulie 1940, privitoare la organizarea Partidului Naţiunii, un Stat totalitar, în sectorul politic. Evoluţia aceasta nu este în contrazicere cu principiile constituţionale, care cuprinde în ele putinta aceasta de evoluţie politica dela autoritarism la totalitarism, în funcţie de necesitatea asigurãrii existenţei poporului roman. Forţele active, care pot, prin trainicia lor creatoare, sa aseze o elita noua, din substanta de vieata a traditiei istorice, a realitatilor româneşti şi a noului regim, pãstreazã intreaga lor libertate; iar Statul totalitar, în sectorul politic, înseamnã mai puţin un imperiu al libertãţii formale şi haotice, mai mult o confuzie cu natia o unire a puterilor de jos cu puterea de sus, o concentrare a energiilor lucrãtoare într-o singura vointa conducatoare; o libertate ordonatã.
Statutul ce va prezint cuprinde reglementarea stãrii juridice a evreilor din România, în cele trei sectoare ale vieţii publice:
1. Spiritual;
2. Politic;
3. Economic.
Aceasta reglementare este statornicitã, dealtfel, în limitele prevederilor constituţionale.
În sectorul spiritual proiectul de decret cu putere de lege, privitor la starea juridicã a evreilor din România, nu statorniceste hegemonia Statului. Libertatea de constiinta, absolutã în sistemul Statului roman, libertatea religioasã, libertatea cultului mozaic, libertatea învãţãmântului mozaic, de toate gradele, rãmân sub protecţia legii constituţionale.
Dacã libertatea de constiinta este absolutã, libertatea cultului, a învãţãmântului, a dreptului de asociaţie sunt libertãţi pe care legea constituţionalã le garanteazã, potrivit legilor de aplicatiune a prevederilor constituţionale. Acest lucru rezulta clar din art. 10 din Constituţie în cuvintele "în condiţiunile statornicite de legi"; în partea finala a art. 19 din Constitutiune prin cuvintele: "raporturile între diferitele culte şi Stat sunt de domeniul legilor speciale"; cum în sfârşit o arata alin. 2 din art. 19: "Statul garanteazã tuturor cultelor o deopotrivã libertate şi protectiune, întru cat exerciţiul lor nu aduce atingere ordinei publice, bunelor moravuri, siguranţei Statului". Prin acest statut cuprins în legea constituţionalã, prin însãşi vieata spiritualã a evreilor rãmâne, nu în stare de integrare în comunitatea româneascã, ci în îndatorirea de respect fata de comunitatea româneascã, pe temeiul propriei libertãţi ce i se recunoaşte.
2. Sectorul vieţii politice impune însã o reglementare specialã şi absolutã în scopul apãrãrii comunitãţii româneşti. Vieata politica se rezuma în trei funcţiuni esenţiale; în aceea de alegator, de ales şi în funcţiunile publice propriu zise. Art. 27 şi 67 din legea constituţionalã fixeazã directivele în aceasta materie. Într-adevãr, art. 27 prevede ca: "numai cetãţenii romani sunt admisibili în funcţiunile şi demnitãţile publice, civile şi militare, ţinându-se seama de caracterul majoritar şi creator de Stat a Naţiunii Romane". Textul constituţional nu statorniceste un drept egal, pentru cetãţenii romani, la ocuparea funcţiunilor şi demnitatilor publice, ci dimpotriva, conditioneaza admisibilitatea cetãţenilor romani la ocuparea funcţiunilor publice de "caracterul majoritar şi creator de Stat al Naţiunii Romane". A tine socoteala de acest caracter nu înseamnã a exercita numai un simplu drept de apreciere, şi un atribut de putere discretionara. Ci înseamnã dreptul Statului de a reglementa fãrã control, pe temeiul acestui indreptar, însãşi drepturile cetãţenilor romani. Dealtfel, art. 67 din Constituţie afirma, în mod absolut, acelaşi principiu etnic statornicind ca "nu poate fi Ministru decât cel care este roman de cel puţin trei generaţii". Unele legi ordinare, cum este legea administrativã din 14 August 1938 face aplicaţiunea principiului etnic cuprins în art. 27 şi 67 din Constituţie hotãrând ca Rezidentii Regali, trebuie sa fie romani de origine. În aceste condiţiuni legiuitorul constituant distinge noţiunea de roman sau cetãţean roman de origina - notiune juridicã şi politica majorã - de noţiunea de cetãţean roman, care reprezintã o creatiune formala legalã.
3. Sectorul vieţii economice şi sociale, reprezintã fãrã indoiala aspectul necesar al vieţii politice. În conceptia materialista vieata politica este un fenomen de suprafata fata de framantarile economice şi sociale. În conceptia statala moderna legile politice exercita o vie şi directa înrâurire asupra vieţii sociale, chiar dacã aceasta n-ar invedera altceva decât o legatura de neînlãturat între forţele sociale care cer sa iasa în larg şi structura politica a Statului. Oricare ar fi însã conţinutul acestui raport de forte reglementarea sectorului economic şi social, prin acest statut, - în afarã de legile speciale cu caracter economic, ce vor urma şi care vor proceda la reglementarea şi controlul activitãţilor economice în cadrul economiei generale a Statului - constituie o urmare necesarã a sistemului constituţional.
În fixarea regulilor juridice ale Statului în aceste materii, am fost preocupati de a stabili o limita exactã între aceste principii şi regulile constituţionale. O atentie deosebita am acordat principiului constituţional al egalitãţii înaintea legilor şi principiului libertãţii de munca. Aceste principii trebuesc intelese însã în cuprinsul lor exact al legii constituţionale din 27 Februarie 1938.
a) Dela egalitatea înaintea legii proclamata în legea constituţionalã din 29 Martie 1923, la egalitatea înaintea legii în Constituţia din 27 Februarie 1938, este o deosebire adanca. Legea constituţionalã din 29 Martie 1923 cuprindea un titlu special: "Despre drepturile Romanilor". În aceasta lege fundamentalã nu exista nici un titlu privitor la "datoriile romanilor". Pe de alta parte întreg asezamantul constituţional din 1923 era patruns de ideia ca romanii, fãrã deosebire de origina etnicã, de limba sau de religie, se bucura de toate libertãţile şi drepturile enumerate în textele constituţionale şi în legile ordinare; ca romanii, sunt egali înaintea legii, fãrã nicio alta preocupare. Preciziunea unor datorii în textul acestei Constitutiuni avea un caracter cu totul intamplator. Nu forma o grije specialã şi esenţialã a legiuitorului constituant. Mai mult încã, recunoaşterea drepturilor nu reprezenta un echivalent sau o urmare necesarã şi etica a implinirii datoriilor fundamentale.
Constituţia din 27 Februarie 1938 formuleazã în titlul II numit "Despre datoriile şi drepturile romanilor", doua capitole şi anume: capitolul 1 "Despre datoriile romanilor" şi capitolul 2 "Despre drepturile romanilor". În partea 1-a se statorniceste suma datoriilor romanilor; în partea 2-a, ca urmare necesarã a implinirii datoriilor se statorniceste suma drepturilor romanilor. Chiar dacã conceptia juridicã dupã care omul nu este subiect de drept şi nu are datorii sau funcţiuni fata de comunitate, ar fi pusã la indoiala, încã din noua aşezare constituţionalã se desprinde, în mod precis şi sigur, prioritatea datoriilor fata de drepturi. Întâi îndeplinirea datoriilor cãtre comunitatea româneascã şi apoi recunoaşterea drepturilor; mai mult încã, drepturile afirmate de legea constituţionalã îşi au izvorul numai în împlinirea datoriilor şi numai o egalitate în sarcini poate duce la o egalitate în drepturi;
b) Art. 5 din Constituţie statorniceste regula ca: "toţi cetãţenii romani, fãrã deosebire de origine etnicã şi credinţa religioasã, sunt egali înaintea legii, datorandu-i respect şi supunere". Acest text cuprinde, fãrã indoiala, pe cetãţenii romani, fãrã deosebire de originea etnicã şi credinţa religioasã. Însã principiul acesta al egalitãţii înaintea legii este cuprins în capitolul 1 care se ocupa de datoriile romanilor. Prin urmare cetãţenii romani sunt egali înaintea legilor din punctul de vedere al datoriilor. Pe de alta parte, art. 5 al. 1 prevede ca cetãţenii romani "sunt egali înaintea legii", "datorandu-i respect şi supunere" deci principiul egalitãţii înaintea legii este afirmat numai în ceea ce priveşte datoriile cetãţenilor romani, cu excepţiile pe care le cuprinde, aceasta materie în textul art. 6 din Constitutiune.
Art. 10 din legea constituţionalã în vigoare prevede ca: "Romanii se bucura de libertatea constiintii, de libertatea muncii, de libertatea învãţãmântului, de libertatea presei, de libertatea întrunirilor, de libertatea de asociaţie şi de toate libertãţile din care decurg drepturi în condiţiunile statornicite prin legi". Spre deosebire deci de art. 5 legiuitorul constituant în art. 10 întrebuinţeazã termenul "roman", nu "cetãţeni romani fãrã deosebire de origine etnicã şi credinţa religioasã". Fãrã indoiala ca legiuitorul constituant nu s-a gandit sa desfiinteze libertatea de munca pentru unii cetãţeni romani, dar libertatea de munca este un drept sprijinit pe împlinirea datoriilor. Esenţial este însã concluziunea ca, nu se poate vorbi de egalitate în aceasta materie, între cetãţenii romani de origine şi cetãţenii romani de origine strãinã şi ca deci reglementarea libertãţii de munca pe principiul erarhiei drepturilor este constituţionalã. Reglementarea muncii deci nu trebue, necesar, sa aibã la baza egalitate între cetãţenii romani de origine şi strãini de origine.
Cu atât mai mult ca art. 10 şi celelalte texte statornicesc existenta drepturilor, lãsând reglementarea exerciţiului lor în grija legiuitorului ordinar. Într-adevãr art. 10 spune: "în condiţiile statornicite prin legi".
IV. Sistemul statutului ce propun are la baza lui, câteva principii fundamentale şi anume:
1. Principiul reglementãrii drepturilor evreilor, fãrã preocuparea de a le ridica calitatea de cetãţeni romani, cari, în economia proiectului, nu prezintã nici o însemnãtate.
2. Distinctiunea juridicã şi politica între romani de sânge şi cetãţeni romani, cu toate urmãrile vroite ale legiuitorului constituant.
3. Fixarea notiunii "evreu" pe criteriul ritului, criteriul mai restrictiv decât criteriul pur biologic, unit însã cu criteriul sângelui, asa cum se prevede în art. 2; criteriul sângelui însã, în sistemul decretului nu are un conţinut fizic, ci etic, asa cum am arãtat mai sus; pe aceasta cale toate greutatile ivite în aplicaţiunea legislaţiei altor State europene se vor gãsi inlaturate.
4. În sfârşit principiul grupãrii evreilor în trei categorii, din punctul de vedere al situaţiunilor politice, juridice şi economice; aceasta însã nu este o grupare intamplatoare. Ea are rostul de tranzitie cãtre un regim care aparţine zilei de maine. Un punct deosebit de important de stabilit în decretul cu putere de lege, a fost acela al definitiunii legale a "evreului".
În art. 2 am socotit evrei, în sensul legal, pe cei de religie mozaica, socotind o incompatibilitate morala, spiritualã şi organicã între romanul de sânge şi religie mozaica; am adancit aceasta idee la cei nãscuţi din pãrinţi de religie mozaica, purtând în sangele lor destinul unei incompatibilitãţi spirituale şi organice, agravatã deci prin ascendenta; am barat drumul de infiltrare în granitele comunitãţii naţionale, acelora care, la naştere au cãpãtat binecuvantarea religiei crestine, dacã pãrinţii sãi de religie mozaica, nu au fost, mai înainte botezati, socotind acest act de încredinţare a copilului, religiei crestine, ca un act de oportunitate din punct de vedere politic, pe care ascendenta implacabila nu l-a putut şterge; aceasta chiar dacã mama acelui crestin este de religie creştinã, iar tatãl de religie mozaica, socotind în acest caz, rezistenta religioasã a tatãlui, ca un semn al destinului celui nãscut. Prin urmare alineatele c şi d, deşi cuprind în redactare un aparent pleonasm, totuşi necesar în cuvintele "de religie mozaica nebotezati" se referã la situatiuni precise, iar cuprinsul lor rãmâne sa fie statornicit, în conţinutul arãtat prin interpretarea instanţelor judecãtoreşti. Am pãstrat aceeaşi stare juridicã copilului nãscut din mama de religie mozaica, în afarã de cãsãtorie; în sfârşit am inglobat în noţiunea legalã de evreu şi "femeile intrand în alineatele premergãtoare, cãsãtorite cu crestini, dacã au trecut la crestinism cel mai târziu un an înainte de înfiinţarea Partidului Naţiunii", fãrã însã vreo urmare juridicã asupra situaţiunii soţilor lor şi urmaşilor lor, care aparţin mai departe comunitãţii naţionale.
În sfârşit, în cuprinsul aceluiaşi text, m-am ocupat de doua împrejurãri şi anume am stabilit ca:
a) Situaţia de evreu asa cum o stabileşte decretul cu putere de lege, nu poate fi schimbatã prin trecerea la crestinism a celor de religie mozaica, dupã data publicãrii decretului;
b) Cei ce fac parte, la publicarea decretului, din comunitatile evreesti, sunt socotiţi de religie mozaica.
Iar evreii de origine, atei, sunt socotiţi evrei în înţelesul decretului.
Statutul statorniceste o grupa a evreilor care au venit în România dupã 30 Decemvrie 1918. Evreii din aceasta categorie sunt supuşi la interdictiuni majore. Consiliul de Miniştri va recunoaşte pentru aceştia, în mod limitativ, practica unor activitãţi şi îndeletniciri, în domeniul liber, adicã în acel domeniu nesupus restrictiunilor legale.
Statutul deosibeste o alta grupa alcãtuitã din evrei, care prin trecutul şi vieata lor, pot sa foloseascã darul Natiei romane, de a le recunoaşte un regim de favoare determinat, însã, în mod rigid, pe criterii morale. Criteriile morale au fost stabilite, cu grije şi cu dreptate, ţinând socoteala nu numai de lungã aşezare a unor evrei în ţara, ci de o suma de acte şi fapte, precise şi neindoielnice, din care sa rezulte consideratiunea juridicã de a li se menţine drepturile. Textul art. 4 al decretului îi arata pe cei ce au cãpãtat naturalizarea prin lege sau dispoziţiunea legalã individualã, pana la 30 Decemvrie 1918; pe cei ce au dobândit naturalizarea, în mod colectiv, în temeiul art. 7 part. 2 lit. c din Constituţia modificatã în 1879, servind Ţara sub drapel, în timpul rãzboiului pentru Independenta, în urma art. 44 al Tratatului dela Berlin din acel an; pe locuitorii evrei din Dobrogea, care au dobândit naturalizarea şi drepturile politice, în temeiul dispoziţiunilor legii din 1909, 1910 şi 1912; pe cei ce au luptat în linia de foc, în razboaiele României, pentru România, fãcând deci o distinctiune între cei ce au fost mobilizati fie la servicii, partea sedentara, sau zona de operaţie şi între cei care au luat parte la lupte, infruntand dusmanii tarii, direct în linia de foc; instanţele judecãtoreşti vor stabili, dela caz la caz, aceasta situaţie, pe criteriile arãtate, pentru aceştia din urma, care numai ei vor folosi acest drept. Chiar în categoria acestora am exclus dela beneficiul legii pe cei care au cãzut, individual prizonieri, care au dispãrut în timpul luptelor sau care au trecut în teritoriul ocupat de inamic. Am cuprins în aceasta categorie pe cei rãniţi, decorati, citaţi cu ordine, pentru acte de bravura, în timpul rãzboiului, chiar dacã n-au fost în linie de foc, gandindu-ma la cei cativa cercetasi, care s-au fãcut vrednici de asemenea distinctiuni.
În sfârşit, în aceeaşi grupa, am cuprins urmaşii celor morţi în razboaiele României şi urmaşii categoriilor exceptate.
Chiar evreii din aceasta categorie însã nu intra în comunitatea nationala deoarece:
a) Ei nu au dreptul, în viitor, sa dobândeascã funcţiuni publice;
b) Nu au dreptul sa aibe şi sa dobândeascã proprietãţi rurale de orice fel, în România;
c) Nu pot sa participe la conducerea şi activitatea politica a tarii;
d) Nu pot fi militari de cariera.
În sfârşit Statutul statorniceste o a treia grupa alcãtuitã din evreii care nu fac parte din celelalte doua categorii şi care pot sa exercite, în virtutea decretului cu putere de lege, activitãţi şi profesiuni în afarã de cele interzise prin dispoziţiunile categorice ale decretului.
Proiectul de decret lege prevede, pentru evreii din aceasta grupa şi pentru evreii veniti în România dupã 1918, interdictiunea:
a) De a ocupa funcţiuni publice, de orice fel cu şi fãrã salariu;
b) De a colabora în mod direct, la activitatea serviciilor publice;
c) De a fi membrii în profesiunile care au, prin structura lor, legatura directa cu autoritãţile publice, decretul cu putere de lege arãtând cu titlu de exemplificare profesiunea avocaţilor, notarilor publici, experţilor;
d) De a fi membrii în consiliile de administraţie ale întreprinderilor de orice natura, publice şi particulare;
e) De a fi comercianţi în comunele rurale;
f) De a fi comercianţi de bãuturi alcoolice şi deţinãtori de monopoluri, cu orice titlu;
g) De a fi tutor sau curator ai incapabililor care sunt de religie creştinã;
h) De a fi militari;
i) De a fi deţinãtori sau inchirietori de cinematografe; deţinãtori, editori de cãrţi, ziare şi reviste româneşti, colportori de imprimate româneşti şi deţinãtorii oricãror mijloace de propaganda nationala, româneascã;
j) De a fi conducatori, membri şi jucatori în asociaţiile sportive naţionale;
k) De a dobândi proprietãţi rurale de orice fel în România; dispoziţiunea aceasta se referã la toate categoriile şi se întinde şi la situatiunile actuale, art. 11 din acest decret cu putere de lege, reglementand trecerea proprietãţilor dela evrei la romanii de sânge, pãstrând dreptul de preemţiune al Statului şi, exproprierea evreilor proprietari de bunuri rurale în România;
l) De a fi oameni de serviciu la instituţiile publice;
m) De a exercita puterea pãrinteascã asupra copilului crestin, în alte condiţiuni decât acelea stabilite de art. 13 din acest decret cu putere de lege.
Statutul interzice evreilor prin art. 14 dobândirea de nume româneşti, socotind orice abatere ca o infracţiune şi actele de atribuire în viitor, nule de plin drept, instanta chematã sa aplice pedeapsa pronunţând şi nulitatea acestui act.
Este necesar sa arat ca în vieata economicã se impun mãsuri care nu formeazã obiect de preocupare specialã pentru acest decret cu putere de lege dar pe care acest statut le comanda ca urmãri de neinvins, privitoare la controlul şi romanizarea economiei.
V. Statutul în sfârşit, precizeazã modalitãţile de aplicare ale decretului, termenele de aplicare impuse de împrejurãrile economice; respecta drepturile câştigate, determina garanţiile necesare pentru valorificarea drepturilor celor interesaţi, creând în aceasta materie garanţii juridice privitoare la valorificarea calitãţii de evreu şi categoriei respective pe deoparte, şi garanţii privitoare la verificarea modului de aplicare, din partea organelor administrative, a dispoziţiunilor acestei legi, pe de alta parte, stabileşte în sfârşit sancţiunile abaterilor dela prevederile acestui decret cu putere de lege, şi felul aplicãrii acestor sancţiuni.
România este ţara numai a Romanilor. Tãria şi structura Natiei sta în intaietatea virtutilor eroice, pentru care pãmântul, economia şi conducerea politica, pe scara întregei erarhii sunt puncte vitale de promotiune. Natia noastrã este o natie de ţãrani; taranimea este isvorul ei întreg; este nobletea noastrã de sânge şi pãmânt, de aci apãrarea ei în funcţiunile esenţiale; semnalul de alarma al legii acesteia.
Acest statut juridic, politic şi economic, al evreilor, impune, prin discriminare, charta drepturilor Romanilor. Statutul isvoraste sub impulsul destinului istoric implacabil şi formuleazã legea de apãrarea Natiei. El înseamnã, mai mult, pentru cei care poarta rãspunderea politica a guvernarii, singurul punct de plecare sigur, hotãrât şi onest, cãtre o Romanie legatã de veşnicie. Timpurile de maine imi vor da dreptate.
Dacã şi Domniile - Voastre impartasiti modul meu de a vedea, va rog a ma autoriza sa pun Înaltei semnãturi a Maiestatii Sale Regelui, alãturatul proiect de lege cu putere de lege.

Ministrul justiţiei,
ION V. GRUIA

---------

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email




Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decret Lege, Regele Carol, DECRET-LEGE nr. 2.650 din 8 august 1940

Comentarii



Nume
Email
Comentariu

Maximum 3000 caractere.
Cod securitate:
Cod de securitate
Fii primul care comenteaza.
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice