Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECLARATIA SOLEMNA nr. 1 din 31 martie 2009  cu ocazia aniversarii a 60 de ani de existenta a Aliantei Nord-Atlantice si marcarii a 5 ani de la aderarea Romaniei la NATO    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECLARATIA SOLEMNA nr. 1 din 31 martie 2009 cu ocazia aniversarii a 60 de ani de existenta a Aliantei Nord-Atlantice si marcarii a 5 ani de la aderarea Romaniei la NATO

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 234 din 9 aprilie 2009

Acum 5 ani, la 2 aprilie 2004, România a deschis un capitol nou şi decisiv din istoria sa. Aderarea oficialã la Alianţa Nord-Atlanticã, cea mai puternicã şi de succes organizaţie de securitate colectivã din toate timpurile, a marcat împlinirea unuia dintre obiectivele majore ale politicii externe şi de securitate româneşti, dar şi un moment crucial al definirii locului nostru ca stat pe scena internaţionalã contemporanã. Dupã anii de izolare în spatele Cortinei de Fier, România revenea în familia euroatlanticã de securitate şi valori.
La 6 decenii de la crearea sa, NATO continuã sã joace un rol primordial în securitatea euroatlanticã, precum şi de liant indispensabil între Europa şi America de Nord. Apartenenţa la NATO, alãturi de calitatea dobânditã ulterior, aceea de membru al Uniunii Europene, furnizeazã României cadrul principial şi instrumentele esenţiale de abordare a politicii sale externe, conform valorilor la care am aderat şi în care credem.
La nivel simbolic, armonizarea obiectivelor noastre cu cele ale aliaţilor noştri, în plan regional, european şi internaţional, consfinţeşte ieşirea României din logica acţiunii individuale şi a izolãrii şi trecerea la o abordare modernã a rolului sãu în lume. Beneficiile se fac simţite în viaţa de zi cu zi a fiecãruia dintre noi: stabilitate, predictibilitate, solidaritate transatlanticã şi garanţii solide de securitate. În acelaşi timp, acest statut ne oferã şansa şi capacitãţile de a ne manifesta pe deplin ca stat generator de stabilitate şi securitate.
Aderarea României la NATO a contribuit în mod esenţial la transformarea democraticã, la consolidarea statului de drept, la progresul economic şi social din ţara noastrã. În egalã mãsurã, acest proces a consolidat securitatea şi stabilitatea în spaţiul euroatlantic, în regiunea noastrã şi chiar dincolo de aceasta. România nu a întârziat sã se remarce ca un membru activ, dinamic, flexibil şi creativ al Alianţei, printr-o participare consistentã şi cu rezultate larg apreciate, alãturi de parteneri, în toate operaţiunile şi în conturarea politicilor NATO. Ţara noastrã şi-a câştigat astfel un profil strategic bine conturat, care valorizeazã poziţia geostrategicã a României, ca stat a cãrui frontierã naţionalã coincide cu frontiera externã sud-esticã a NATO.
Am pledat cu consecvenţã pentru politica "uşilor deschise", pentru intensificarea legãturilor dintre NATO şi toate statele partenere. Am afirmat energic necesitatea continuãrii extinderii Alianţei în Balcanii de Vest şi regiunea extinsã a Mãrii Negre, drept unica modalitate de a asigura pe termen lung apãrarea colectivã şi stabilitatea pe continentul european şi nu numai. În contextul procesului profund parcurs de NATO de adaptare a capacitãţilor şi structurilor sale la noul context global de securitate, România s-a afirmat ca un aliat responsabil, generator de valoare adãugatã, având drept obiectiv menţinerea relevanţei şi eficacitãţii NATO ca pilon fundamental al securitãţii euroatlantice la începutul secolului XXI.
Desemnarea României ca ţarã-gazdã a Summit-ului NATO din 2008, cea mai mare reuniune la vârf de pânã acum din istoria Alianţei, a reprezentat o recunoaştere simbolicã a relevanţei contribuţiei noastre. La cinci ani de la aderare îi asigurãm astãzi, din nou, pe partenerii noştri din NATO de angajamentul nostru ferm în raport cu ţelurile, valorile şi sarcinile Alianţei. NATO se poate baza pe România, acum şi în viitor.
Exprimãm astãzi respectul nostru faţã de munca şi devotamentul exemplar ale militarilor români în misiunile asumate, dar şi faţã de impresionanta investiţie de încredere a societãţii româneşti. Succesul pe care îl marcãm acum nu înseamnã doar afirmarea identitãţii şi demnitãţii noastre ca membri respectaţi ai familiei euroatlantice, ci şi oportunitatea exprimãrii voinţei noastre înnoite ca statutul de membru al NATO şi al Uniunii Europene sã însemne beneficii şi pentru cetãţenii României. Ajunşi la deplinã maturitate ca membri ai Alianţei, înţelegem sã facem un obiectiv prioritar din valorificarea maximã a acestui statut, printr-o contribuţie sporitã la evoluţia NATO.
Summit-ul de la Strasbourg-Kehl are potenţialul de a consolida rolul NATO de alianţã de apãrare colectivã deschisã spre cooperãri la nivel global, iar România îşi doreşte o Alianţã capabilã sã se adapteze continuu şi eficient la noile ameninţãri şi la contextul de securitate global, menţinându-şi, în acelaşi timp, coeziunea şi capacitatea de acţiune flexibilã şi promptã în toate situaţiile.
Considerãm cã NATO trebuie sã rãmânã, în primul rând, o Alianţã de apãrare colectivã, cu o abordare cuprinzãtoare asupra securitãţii, şi cã trebuie sã îşi diversifice instrumentele de protejare a pãcii şi stabilitãţii membrilor sãi, prin parteneriate, prin continuarea politicii de extindere, prin sprijinirea capacitãţilor de menţinere a pãcii ale altor organizaţii cu valori similare.
Susţinem promovarea în continuare a unei politici active a NATO de atragere a statelor din Balcanii de Vest, prin valorificarea adecvatã a oportunitãţilor de cooperare şi dialog politic. Susţinem în continuare aspiraţiile euroatlantice ale Georgiei şi Ucrainei, în contextul în care acestea îşi vor demonstra capacitatea de a îndeplini criteriile impuse de NATO, manifestând un comportament responsabil şi predictibil în relaţiile internaţionale. Considerãm aniversarea din acest an a 60 de ani de existenţã a Alianţei drept un moment de cotiturã, care sã consolideze realizãrile de pânã acum, dar sã constituie cu atât mai mult o oportunitate de reafirmare a valorilor care au dus la crearea NATO şi care fac din acestea motorul progresului intern, în statele care nãzuiesc cãtre asocierea la aceastã distinsã comunitate de principii şi acţiune.

Aceastã declaraţie a fost adoptatã de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comunã din 31 martie 2009.


PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE

PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ

Bucureşti, 31 martie 2009.
Nr. 1.

--------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016