Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. XXXV din 7 mai 2007 examinarea recursului in interesul legii, cu privire la incadrarea juridica a faptei unei persoane de a pretinde, primi sau accepta bani ori alte foloase spre a le remite unui functionar asupra caruia are influenta sau lasa sa se creada ca are influenta, pentru a-l determina sa faca ori sa nu faca un act ce intra in atributiile sale de serviciu
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - SECTIILE UNITE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 12 noiembrie 2007
Dosar nr. 9/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituitã în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la încadrarea juridicã a faptei unei persoane de a pretinde, primi sau accepta bani ori alte foloase spre a le remite unui funcţionar asupra cãruia are influenţã sau lasã sã se creadã cã are influenţã, pentru a-l determina sã facã ori sã nu facã un act ce intrã în atribuţiile sale de serviciu.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 90 de judecãtori din totalul de 116 în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, cerând sã se decidã în sensul cã fapta unei persoane de a pretinde, primi sau accepta bani ori alte foloase, în vederea remiterii acestora unui funcţionar asupra cãruia are influenţã sau lasã sã se creadã cã ar avea influenţã, pentru a-l determina sã facã ori sã nu facã un act ce intrã în atribuţiile sale de serviciu, constituie în orice situaţie infracţiunea de trafic de influenţã prevãzutã în art. 257 din Codul penal, iar nu infracţiunea de înşelãciune prevãzutã în art. 215 din acelaşi cod.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
Prin recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se învedereazã cã instanţele judecãtoreşti s-au pronunţat în mod diferit cu privire la încadrarea juridicã a faptei unei persoane de a pretinde, primi sau accepta bani ori alte foloase, în vederea remiterii acestora unui funcţionar, asupra cãruia pretinde cã are influenţã, pentru a-l determina sã facã sau sã nu facã un act ce intrã în atribuţiile sale de serviciu.
Astfel, se susţine cã unele instanţe au considerat cã o asemenea faptã constituie infracţiunea de trafic de influenţã prevãzutã în art. 257 din Codul penal, iar alte instanţe au încadrat atari fapte în infracţiunea de înşelãciune prevãzutã în art. 215 din acelaşi cod.
S-a relevat, în acest sens, cã principalul criteriu de distincţie dintre cele douã infracţiuni ar trebui sã-l constituie caracterul influenţei ce o poate exercita autorul faptei asupra funcţionarului vizat de trafic, o atare influenţã neputând fi decât fie realã, fie posibilã şi credibilã, fãrã de care prestigiul acelui funcţionar nu ar fi afectat, iar încadrarea faptei în art. 257 din Codul penal nu s-ar justifica.
În fine, s-a argumentat cã expresiei "pentru altul", la care se referã atât art. 215 alin. 1 din Codul penal, cât şi art. 257 alin. 1 din acelaşi cod, nu are relevanţa ce i s-a atribuit de unele instanţe, pentru a diferenţia infracţiunea de înşelãciune de aceea de trafic de influenţã, câtã vreme în noţiunea "pentru altul" poate fi inclus şi funcţionarul faţã de care fãptuitorul are sau pretinde cã ar avea influenţã.
S-a mai subliniat cã trebuie avut în vedere cã, în timp ce obiectul juridic al infracţiunii de trafic de influenţã îl constituie încrederea în prestigiul şi integritatea funcţionarului aflat în serviciul unei persoane juridice, obiectul juridic al infracţiunii de înşelãciune constã doar în buna-credinţã ce trebuie sã existe în cadrul relaţiilor sociale ce privesc patrimoniul.
Or, se susţine cã din moment ce cumpãrãtorul de influenţã urmãreşte realizarea unui anumit interes, legal sau ilicit, în schimbul folosului pe care îl asigurã persoanei care are influenţã sau lasã sã se creadã cã are influenţã asupra funcţionarului pe care pretinde cã îl va determina sã facã ori sã nu facã un anumit act din sfera atribuţiilor sale de serviciu, nu se poate considera cã ar fi prejudiciat prin fapta respectivã câtã vreme el şi-a micşorat de bunãvoie patrimoniul în schimbul serviciului dorit sau acceptat.
Ca urmare, prin recursul în interesul legii s-a cerut sã se stabileascã deosebirea dintre infracţiunea de trafic de influenţã şi aceea de înşelãciune în raport cu aceste criterii de distincţie.
Examinându-se recursul în interesul legii, în raport cu situaţiile invocate şi aspectele de practicã judiciarã la care se face referire, se constatã urmãtoarele:
Potrivit art. 257 alin. 1 din Codul penal, infracţiunea de trafic de influenţã constã în "primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, sãvârşitã de cãtre o persoanã care are influenţã sau lasã sã se creadã cã are influenţã asupra unui funcţionar pentru a-l determina sã facã ori sã nu facã un act ce intrã în atribuţiile sale de serviciu...".
Spre deosebire de aceastã infracţiune, infracţiunea de înşelãciune, astfel cum este reglementatã în cuprinsul art. 215 alin. 1 din Codul penal, constã în "inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevãratã a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasã a unei fapte adevãrate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacã s-a pricinuit o pagubã...".
Aşa cum rezultã din prevederile menţionate, între cele douã infracţiuni existã deosebiri esenţiale, atât cu privire la obiectul juridic şi latura obiectivã a acestora, cât mai ales referitor la trãsãturile specifice ce caracterizeazã latura lor subiectivã.
Or, aceste deosebiri, ce particularizeazã modul de sãvârşire a celor douã infracţiuni, situaţiile relevate prin recursul în interesul legii nu subliniazã dificultãţi de interpretare a dispoziţiilor art. 257 alin. 1 din Codul penal în comparaţie cu cele înscrise în art. 215 alin. 1 din acelaşi cod, atunci când fapta concretã se referã la oferire sau acceptare de a da bani ori alte foloase în schimbul unor acte promise de o persoanã cu realã sau presupusã influenţã asupra unui funcţionar cu atribuţii de serviciu în sfera cãrora intrã şi posibilitatea de a îndeplini acele acte.
Mai mult, soluţiile invocate în sprijinul sesizãri cu recurs în interesul legii nu conţin elemente de comparare care sã justifice cerinţa de a se da dezlegare într-o problemã de încadrare juridicã diferitã datã de instanţe cu privire la speţe identice, hotãrârile la care s-a fãcut referire în anexele privind fapte sãvârşite în condiţii diferite, care, evident, nu ar justifica aceeaşi încadrare juridicã.
Aşa fiind şi cum, în raport cu dispoziţiile art. 414^2 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, se poate cere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin exercitarea cãii extraordinare de atac a recursului în interesul legii, sã se pronunţe numai asupra chestiunilor de drept care au primit o soluţionare neunitarã din partea instanţelor judecãtoreşti, iar nu şi atunci când soluţiile evocate privesc situaţii-premisã diferite, se constatã cã nu sunt întrunite condiţiile pentru a se adopta o soluţie în interesul legii cu privire la încadrarea juridicã a faptei la care se referã sesizarea.
În consecinţã, urmeazã ca recursul în interesul legii sã fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Resping recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la încadrarea juridicã a faptei persoanei de a pretinde, primi sau accepta bani ori alte foloase, în vederea remiterii acestora unui funcţionar asupra cãruia pretinde cã are sau lasã sã se creadã cã are influenţã, pentru a-l determina sã facã ori sã nu facã un act ce intrã în atribuţiile sale de serviciu, în infracţiunea de trafic de influenţã prevãzutã de art. 257 din Codul penal şi nu de înşelãciune prevãzutã de art. 215 din Codul penal.
Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi, 7 mai 2007.
PREŞEDINTELE
ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: