Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. XXIV din 16 aprilie 2007  pentru examinarea recursului in interesul legii, cu privire la aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi in cazul inculpatilor cetateni straini, cand legea prevede aceasta pedeapsa    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. XXIV din 16 aprilie 2007 pentru examinarea recursului in interesul legii, cu privire la aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi in cazul inculpatilor cetateni straini, cand legea prevede aceasta pedeapsa

EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - SECTIILE UNITE -
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 14 noiembrie 2007

Dosar nr. 47/2006

Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituitã în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi în cazul inculpaţilor cetãţeni strãini, când legea prevede aceastã pedeapsã.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 88 de judecãtori din totalul de 116 în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a stabili cã pedeapsa complementarã a interzicerii unor drepturi nu se aplicã inculpaţilor care sunt cetãţeni strãini, deoarece vocaţia acestora de a ocupa anumite funcţii este prohibitã prin normã constituţionalã.

SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
În legãturã cu aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi în cazul inculpaţilor cetãţeni strãini, când legea prevede aceastã pedeapsã, instanţele judecãtoreşti nu au un punct de vedere unitar.
Astfel, unele instanţe au considerat cã în cazul inculpaţilor cetãţeni strãini nu se aplicã pedeapsa complementarã a interzicerii unor drepturi, considerând cã vocaţia acestora de a ocupa anumite funcţii este prohibitã prin normã constituţionalã.
Alte instanţe, dimpotrivã, s-au pronunţat în sensul cã pedeapsa complementarã a interzicerii unor drepturi se aplicã şi inculpaţilor care sunt cetãţeni strãini, când sunt stabilite pedepse cu închisoarea de cel puţin 2 ani şi aceastã pedeapsã este prevãzutã de textul de lege sancţionator.
Aceste din urmã instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.
În conformitate cu art. 64 alin. 1 din Codul penal, pedeapsa complementarã a interzicerii unor drepturi constã în interzicerea unuia sau unora dintre drepturile enumerate la lit. a)-e) din cuprinsul acestui alineat.
În cadrul reglementãrii date prin art. 65 din Codul penal modului de aplicare a pedepsei interzicerii unor drepturi, se prevede la alin. 1 cã "pedeapsa complementarã a interzicerii unor drepturi poate fi aplicatã, dacã pedeapsa principalã stabilitã este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constatã cã, faţã de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurãrile cauzei şi persoana infractorului, aceastã pedeapsã este necesarã", iar la alin. 2, cã "aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede aceastã pedeapsã", precizându-se în alineatul final cã şi în cazul în care aplicarea pedepsei complementare este obligatorie "condiţia arãtatã în alin. 1 cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie sã fie îndeplinitã".
Existenţa şi conţinutul drepturilor a cãror executare poate fi interzisã pentru o perioadã limitatã de timp, ca urmare a aplicãrii pedepsei complementare prevãzute în art. 64 din Codul penal, sunt garantate prin Constituţia României, fiind reglementate, dupã caz, prin norme de drept comun şi legi speciale.
Evident, restrângerea unor drepturi ca urmare a interzicerii exercitãrii lor o anumitã perioadã de timp, strict limitatã prin hotãrârea de condamnare, nu poate fi dispusã decât cu scopul de ansamblu şi finalitatea specificã a fiecãrei pedepse, determinatã de mecanismul ce realizeazã individualizarea acesteia.
De aceea, alegerea de cãtre judecãtor a drepturilor ce trebuie interzise, precum şi determinarea perioadei de timp în care sã nu fie exercitate, ca modalitate concretã de aplicare a pedepsei complementare prevãzute în art. 64 din Codul penal, constituie, alãturi de pedeapsa principalã dispusã, mijlocul de realizare a individualizãrii sancţiunii penale.
Este adevãrat cã între drepturile a cãror exercitare poate fi interzisã sunt prevãzute, în cuprinsul art. 64 alin. 1 din Codul penal, şi unele drepturi pe care nu le poate avea pe teritoriul României decât cetãţeanul român, dupã cum altele au caracter universal.
În contrast cu particularitãţile intrinseci drepturilor ce fac obiectul pedepsei complementare prevãzute în art. 64 din Codul penal, se impune concluzia cã, în ducerea la îndeplinire a dispoziţiei referitoare la interzicerea exercitãrii unuia sau mai multora dintre aceste drepturi, se pot ivi diferenţieri de interpretare determinate de calitatea de autohton sau de strãin a autorului infracţiunii.
Or, astfel de cazuri impuse de caracterul atipic al situaţiei strãinului nu pot sã nu ducã la dificultãţi, dacã nu chiar la imposibilitãţi de executare a hotãrârii de condamnare, în ceea ce priveşte dispoziţia referitoare la aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.
Desigur, în raport cu principiul teritorialitãţii legii penale, al realitãţii legii penale şi al universalitãţii legii penale, astfel cum acestea sunt reglementate în art. 3, 5 şi 6 din Codul penal, se pot ivi cazuri de cetãţeni strãini sau de persoane fãrã cetãţenie care sã fie judecaţi de instanţe penale române pentru infracţiuni sãvârşite pe teritoriul României sau în afara teritoriului ţãrii. Ca urmare, este evident cã şi faţã de asemenea persoane pot deveni incidente dispoziţiile art. 64 din Codul penal, privind aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.
Aşa cum s-a arãtat, însã, particularitãţile acestor cazuri, determinate de conţinutul concret al fiecãruia dintre drepturile ce pot fi interzise în cadrul pedepsei complementare prevãzute în art. 64 din Codul penal, impun diferenţieri de aplicare a acestei pedepse, realizabile şi potrivit criteriilor generale de individualizare fixate în art. 72 din Codul penal, pentru a se da eficienţã şi în cazul strãinilor dispoziţiei de interzicere a exercitãrii anumitor drepturi susceptibile sã le aibã.
Mai mult, aplicabilitatea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, în conţinutul reglementat prin art. 64 din Codul penal, nu poate fi limitatã numai la cetãţenii români, ci vizeazã, deopotrivã, şi pe cetãţenii strãini, în mãsura în care instanţele penale din România sunt învestite sã-i judece în temeiul art. 3, 5 sau 6 din Codul penal, astfel cã aceastã pedeapsã trebuie stabilitã şi în cazul lor tot în condiţiile prevãzute în art. 65 din Codul penal.
Neîndoielnic, nu se poate considera, de principiu, cã strãinul nu s-ar bucura de exercitarea mãcar a unora dintre drepturile la care se referã art. 64 din Codul penal sau a unor prerogative similare acestora, astfel cã, prin individualizarea lor, el devine, ca subiect activ de drept penal, susceptibil şi de un tratament sancţionator complet, urmând ca, în ipoteza extrãdãrii sale, instanţa penalã naţionalã sã-i reindividualizeze pedeapsa complementarã, în raport cu particularitãţile specifice de reglementare din ţara respectivã.

În consecinţã, în temeiul <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, precum şi al art. 414^2 alin. 2 şi 3 din Codul penal, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili cã pedeapsa complementarã a interzicerii unor drepturi, prevãzutã în legea penalã românã în conţinutul art. 64 din Codul penal, se aplicã în condiţiile art. 65 din acelaşi cod şi inculpaţilor cetãţeni strãini.

PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Stabilesc cã pedeapsa complementarã a interzicerii unor drepturi, prevãzutã în legea penalã românã în conţinutul art. 64 din Codul penal, se aplicã în condiţiile art. 65 din acelaşi cod şi inculpaţilor cetãţeni strãini.
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedurã penalã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi 16 aprilie 2007.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei
________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016