Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. XXIII din 12 decembrie 2005 privind aplicarea dispozitiilor art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, introdus prin Ordonanta Guvernului nr. 83/2000 - Dosar nr. 31/2005
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - SECTIILE UNITE - PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 233 din 15 martie 2006
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituitã în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor <>art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 , introdus prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 , referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnã.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea cerinţelor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 87 de judecãtori din totalul de 108 judecãtori în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Florenţa Baltã.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, cerând sã fie admis în sensul de a se stabili cã dispoziţiile <>art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 nu au fost aplicabile în nici o perioadã, astfel cã magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate nu li se poate acorda prima de concediu reglementatã prin aceste dispoziţii.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
În aplicarea dispoziţiilor <>art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autoritãţii judecãtoreşti, introdus în aceastã lege prin <>art. I pct. 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 , instanţele judecãtoreşti nu au un punct de vedere unitar, pronunţându-se în mod diferit.
Astfel, unele instanţe au respins cererile privind plata primelor de concediu, considerând cã, deşi prin <>art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 , astfel cum a fost modificatã prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 , s-a stabilit cã magistraţii şi celelalte categorii de personal salarizate în baza acestei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnã, pe lângã indemnizaţia de concediu, la o primã egalã cu indemnizaţia brutã sau, dupã caz, salariul de bazã brut din luna anterioarã plecãrii în concediu, acest drept a fost suspendat, succesiv, mai întâi prin <>art. 3 alin. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 33/2001 şi apoi prin <>art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001 , pentru ca prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, intratã în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, sã nu se mai prevadã dreptul la prima de concediu.
În motivarea acestui punct de vedere s-a arãtat cã, din moment ce dreptul la prima de concediu a fost suspendat prin acte normative succesive, iar prin dispoziţiile ce au reglementat ulterior salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, personalului de specialitate juridicã asimilat şi ale personalului auxiliar nu s-a mai prevãzut dreptul la prima de concediu, instanţele judecãtoreşti nu erau îndreptãţite sã acorde dreptul respectiv prin hotãrârile pe care le-au pronunţat.
S-a subliniat cã, în lipsa unei prevederi legale care sã fi fost aplicabilã magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate de la instanţele judecãtoreşti şi parchete, acestora nu li se pot acorda sume de bani cu titlu de primã de concediu decât cu nesocotirea voinţei legiuitorului, ceea ce constituie o încãlcare a principiului separaţiei puterilor în stat instituit prin art. 1 alin. (4) din Constituţie.
Alte instanţe, dimpotrivã, au admis cererile, dispunând sã fie plãtite magistraţilor reclamanţi sumele de bani reprezentând contravaloarea primelor de concediu pentru anii 2001-2004.
S-a motivat cã, deşi exerciţiul dreptului de a încasa prima de concediu, prevãzutã în <>art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 , a fost suspendat pe perioada 2001-2004 prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 33/2001 şi legile succesive privind bugetul de stat, aceastã suspendare nu echivaleazã cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizãrii acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exerciţiul sãu.
S-a mai învederat cã, din moment ce dispoziţiile legale prin care s-a suspendat acordarea primei de concediu, având caracter temporar, nu mai erau în vigoare la data soluţionãrii cererilor, astfel cã nu puteau sã mai formeze obiectul controlului de neconstituţionalitate, cu toate cã aveau conţinut contrar prevederilor art. 41 şi 53 din Constituţie, iar în aplicarea principiului instituit prin art. 3 din Codul civil judecãtorii au posibilitatea sã extindã interpretarea legii şi la situaţii pe care aceasta nu le mai reglementeazã, se impune sã se considere cã suspendarea dreptului la prima de concediu nu se poate transforma într-o mãsurã cu caracter permanent, pentru cã aceasta ar însemna însãşi înlãturarea acestui drept.
În fine, alte instanţe au admis cererile în sensul obligãrii Ministerului Justiţiei şi, respectiv, Ministerului Public la plata primei de concediu numai pentru anii 2001-2002, cu motivarea cã actul normativ cu putere de lege nu poate produce efecte decât pentru perioada în care este în vigoare.
Or, prin considerentele hotãrârilor pronunţate de aceste instanţe s-a relevat cã <>art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autoritãţii judecãtoreşti, în care era reglementatã prima de concediu, a fost abrogat prin <>art. 50 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 177/2002 , care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, încât dreptul respectiv, existând numai pânã la aceastã datã, nu poate fi pretins şi pentru perioada ulterioarã.
Aceste din urmã instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.
Într-adevãr, în <>art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autoritãţii judecãtoreşti, introdus prin <>art. I pct. 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 , s-a prevãzut cã "magistraţii şi celelalte categorii de personal salarizate pe baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnã, pe lângã indemnizaţia de concediu, la o primã egalã cu indemnizaţia brutã sau, dupã caz, salariul de bazã brut, din luna anterioarã plecãrii în concediu, care se impoziteazã separat".
Ulterior, prin <>art. III alin. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 33/2001 s-a prevãzut cã "se suspendã pânã la data de 31 decembrie 2003 aplicarea prevederilor art. 41^1 alin. 1 care cuprind dispoziţii referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnã", iar prin <>Legea nr. 386/2001 s-a dat un nou cuprins numai alin. 3 al art. III din aceastã ordonanţã, prevãzându-se cã "pe perioada suspendãrii aplicãrii prevederilor legale menţionate la alin. 1 şi 2 redevin aplicabile dispoziţiile legale în materie existente la data intrãrii în vigoare a Legii nr. 188/1999, a <>Ordonanţei Guvernului nr. 83/2000 , precum şi a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 237/2000 ".
În conformitate cu <>art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 , termenele prevãzute în <>art. III din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 33/2001 au fost prelungite pânã la 31 decembrie 2002, iar prin <>art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 s-a dispus prelungirea aceloraşi termene pânã la data de 31 decembrie 2003.
Prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 177/2002 , intratã în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, s-a prevãzut, la art. 50 alin. 2, cã "pe data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã se abrogã art. 1^1 şi celelalte dispoziţii referitoare la salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor şi personalului de specialitate juridicã asimilat, potrivit <>legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autoritãţii judecãtoreşti [...], cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare".
Rezultã deci cã la data de 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare ordonanţa de urgenţã menţionatã, erau abrogate implicit şi dispoziţiile <>art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 , referitoare la dreptul magistraţilor şi al celorlalte categorii de personal salarizate, în baza acestei legi, la o primã pentru perioada concediului de odihnã.
În raport cu aceastã situaţie, dreptul magistraţilor şi al celorlalte categorii de personal salarizate în baza <>Legii nr. 50/1996 a încetat sã mai subziste, nemaiputând sã fie pretins, cu începere de la data de 1 ianuarie 2003.
Dar pentru perioada anterioarã, chiar dacã s-a dispus, prin <>art. III alin. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 33/2001 , suspendarea aplicãrii prevederilor <>art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 , referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnã, pânã la data de 31 decembrie 2003, iar prin <>Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 şi prin <>Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 s-a prelungit, succesiv, aplicarea prevederilor care se referã la prima pentru concediul de odihnã, nu se poate considera totuşi cã acel drept nu ar fi existat, cât timp abrogarea textului de lege care îl prevedea a intervenit abia la 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 177/2002 .
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a fãcut referire impune deci sã se reţinã cã dreptul la primã pentru concediul de odihnã al magistraţilor şi al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1990, instituit prin art. 41^1 alin. 1, a fost introdus în aceastã lege prin <>art. I pct. 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 şi şi-a produs efectele începând de la 1 ianuarie 2001, iar în urma abrogãrii <>art. 41^1 alin. 1 prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 177/2002 , intratã în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, acel drept a încetat sã mai existe.
Aşa fiind şi cum, în raport cu principiul neretroactivitãţii legii civile, înscris în art. 15 din Constituţie şi în art. 1 din Codul civil, dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 177/2002 nu au putere retroactivã, rezultã cã dreptul la prima pentru concediul de odihnã acordat magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate prin <>art. 49^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 , astfel cum a fost modificatã şi completatã prin <>art. I pct. 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 , a existat în perioada anilor 2001-2002.
Or, dispoziţiile <>art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 , prin care s-a acordat dreptul în discuţie, au fost în fiinţã în întreaga perioadã menţionatã şi, fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituţia anterioarã [art. 41 alin. (2) din Constituţia revizuitã în 2003], nu s-a constatat cã ar fi neconstituţionale.
Pe de altã parte, dispoziţiile <>art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 33/2001 , prin care s-a suspendat pânã la data de 31 decembrie 2003 aplicarea prevederilor <>art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 , ca şi cele ale <>art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 , prin care s-au prelungit pânã la 31 decembrie 2002 termenele prevãzute la art. III din ordonanţa menţionatã, neconţinând vreo referire la eventualitatea desfiinţãrii dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exerciţiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele cã ar înlãtura însãşi existenţa lui.
Mai mult, suspendarea exerciţiului dreptului nu echivaleazã cu însãşi înlãturarea lui, cât timp prin nici o dispoziţie legalã nu i-a fost înlãturatã existenţa pentru anii 2001 şi 2002.
Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat nu poate înlãtura existenţa lui anterioarã pentru cã s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia revizuitã (art. 49 din Constituţia anterioarã) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementãrilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Din moment ce printr-o lege anterioarã s-a conferit dreptul la primã pentru concediul de odihnã, iar acesta a încetat sã mai fie prevãzut doar dupã trecerea a 2 ani, în care s-a suspendat aplicarea lui, nu se poate considera cã acel drept nu a existat în perioada respectivã deoarece s-ar încãlca principiul constituţional care garanteazã realizarea drepturilor acordate.
Ca urmare, pentru ca un drept prevãzut sã nu devinã doar o obligaţie lipsitã de conţinut, redusã la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrãdire nelegitimã a exercitãrii lui, un atare drept nu poate fi considerat cã nu a existat în perioada celor 2 ani, pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlãturat. Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cãrui existenţã este recunoscutã, sã fie vidat de substanţa sa şi, practic, sã devinã lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implicã asigurarea aplicãrii legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricãrei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute sã nu poatã fi obstaculaţi de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevãzute de lege.
În atare situaţie, în mod corect au procedat instanţele care au considerat cã dreptul la acţiune pentru calculul şi plata primei de concediu s-a nãscut la data de 1 ianuarie 2003, când a încetat orice cauzã de suspendare ori de neaplicare a prevederilor <>art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 , modificatã şi completatã prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 .
Reiese deci cã se impune a se considera cã dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 33/2001 , astfel cum a fost aprobatã prin <>Legea nr. 386/2001 , precum şi cele ale <>Legii nr. 743/2001 au întrerupt cursul prescripţiei dreptului la acţiune pentru beneficiarii prevederii legale sus-menţionate, a cãrei punere în aplicare a fost suspendatã sau amânatã prin acte normative temporare, emise datoritã unor condiţii financiare deosebite.
Dar efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziţiei legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevãzut dreptul respectiv.
A considera altfel ar însemna sã se prelungeascã valabilitatea dispoziţiei de suspendare a aplicãrii unui text de lege şi dupã abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput şi inadmisibil.
De aceea, nu este posibil sã se aplice în prezent nici dispoziţiile de prelungire succesivã a termenelor de punere în aplicare a <>art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 , referitoare la prima de concediu de odihnã pentru magistraţi şi personalul auxiliar, prin invocarea prevederilor legilor bugetului de stat pe anii 2003, 2004 şi 2005 [<>art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002 , <>art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 şi <>art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 ], pentru cã s-ar contraveni principiului neretroactivitãţii legii civile, prevãzut în art. 15 alin. (2) din Constituţie şi reglementat prin art. 1 din Codul civil.
Ca urmare, ordonatorilor principali de credite şi, dupã caz, ordonatorilor de credite de rang inferior le revine obligaţia sã plãteascã magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate, pentru anii 2001 şi 2002, primele de concediu de odihnã cuvenite acestora în conformitate cu <>art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 , care a fost în vigoare în cei 2 ani şi a produs efecte pânã la data de 1 ianuarie 2003.
În consecinţã, în temeiul dispoziţiilor <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, şi ale art. 329 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã civilã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili cã prima de concediu, pe lângã indemnizaţia de concediu, respectiv o sumã egalã cu indemnizaţia brutã sau, dupã caz, salariul brut din luna anterioarã plecãrii în concediu, pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate, se acordã numai pentru anii 2001 şi 2002, astfel cum a fost reglementatã prin <>art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autoritãţii judecãtoreşti, introdus în aceastã lege prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 .
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În aplicarea dispoziţiilor <>art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autoritãţii judecãtoreşti, introdus prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 , stabilesc:
Prima de concediu, pe lângã indemnizaţia de concediu, respectiv o sumã egalã cu indemnizaţia brutã sau, dupã caz, salariul brut din luna anterioarã plecãrii în concediu, pentru magistraţi şi personalul auxiliar, se acordã numai pentru anii 2001 şi 2002, astfel cum a fost reglementatã prin dispoziţia legalã menţionatã.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedurã civilã.
Pronunţatã în şedinţa publicã din 12 decembrie 2005.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent-şef,
Victoria Maftei
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
