Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. XXIII (23) din 19 martie 2007 privind examinarea recursul in interesul legii, in aplicarea dispozitiilor art. 2 din Legea nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - SECTIILE UNITE - PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 123 din 15 februarie 2008
Dosar nr. 40/2006
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituitã în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la natura juridicã a acţiunii în regres exercitatã de asigurãtor împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 91 de judecãtori din totalul de 116 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, cerând sã fie admis, în sensul de a se stabili cã, în raport cu dispoziţiile <>art. 2 din Legea nr. 32/2000 privind societãţile de asigurare şi supravegherea asigurãrilor, natura juridicã a acţiunii în regres exercitatã de asigurãtor împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident este comercialã, iar nu civilã.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
În practica instanţelor judecãtoreşti nu existã un punct de vedere unitar în stabilirea naturii juridice a acţiunii în regres exercitate de asigurãtor, societate de asigurare, împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident.
Astfel, unele instanţe au considerat cã o asemenea acţiune, formulatã de asigurãtor împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident, are naturã juridicã civilã şi nu comercialã, invocând dispoziţiile <>art. 2 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurãrilor, potrivit cãrora acţiunea în regres este inclusã în "activitatea de asigurare", distinctã de operaţiunea de "asigurare", a cãrei semnificaţie este explicatã la pct. 3 din acelaşi articol, singura ce constituie faptã de comerţ obiectivã, în sensul prevederilor art. 3 pct. 17 din Codul comercial, susceptibilã sã atragã incidenţa legii comerciale.
S-a relevat cã din moment ce "activitatea de regres" este inclusã în reglementarea prevãzutã la art. 2 lit. A pct. 1 din Codul comercial, în cadrul cãreia i se dã semnificaţia unei activitãţi de asigurare, nu poate fi consideratã, în acelaşi timp, cã ar întruni şi trãsãturile faptei de comerţ la care se referã art. 3 pct. 17 din Codul comercial.
S-a apreciat, de asemenea, cã într-un astfel de caz nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 4 din Codul comercial, referitoare la faptele de comerţ subiective, deoarece în însuşi conţinutul acestui text de lege se precizeazã cã obligaţiunile unui comerciant intrã sub incidenţa sa numai "dacã nu sunt de naturã civilã sau dacã contrariul nu rezultã din însuşi actul".
În fine, s-a argumentat cã subrogarea asigurãtorului în drepturile asiguratului, în conformitate cu <>art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurãrile şi reasigurãrile în România, nu poate imprima naturã comercialã dreptului sãu la repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicitã, întemeiat pe dispoziţiile art. 998- 999 din Codul civil, cât timp acest drept este prin excelenţã civil, nefiind nãscut dintr-o activitate cu caracter comercial.
Alte instanţe, dimpotrivã, au apreciat cã acţiunea societãţii de asigurare, prin care solicitã obligarea persoanelor culpabile de producerea unui accident la plata de despãgubiri, în limita sumelor achitate terţilor cãrora li s-a cauzat prejudiciul, are naturã comercialã.
În sprijinul acestui punct de vedere au fost invocate dispoziţiile <>art. 2 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurãrilor, relevându-se cã atribuirea, în cadrul pct. 1 de sub lit. A a acestui articol, a semnificaţiei de "activitate de asigurare" activitãţii de regres, imprimã caracter comercial acţiunii în regres având ca obiect recuperarea sumelor de bani plãtite de asigurãtor cu titlu de despãgubiri asiguratului, ca urmare a producerii accidentului pentru care s-a asigurat.
S-a mai argumentat cã, în raport cu prevederile art. 6 şi 56 din Codul comercial, actele de asigurare, chiar dacã au caracter de fapte de comerţ numai pentru asigurãtor, sunt supuse legii comerciale pentru toţi contractanţii.
Ca urmare, s-a motivat cã, din moment ce, în cadrul acţiunii în regres ce tinde la soluţionarea raporturilor juridice dintre pãrţi reglementate prin lege, astfel cum ele decurg nu numai din faptul producerii accidentului de cãtre persoana culpabilã, ci şi din contractul de asigurare ce a fost încheiat anterior, natura juridicã a litigiului prin care asigurãtorul se subrogã în drepturile asiguratului sau ale beneficiarului contra celor rãspunzãtori de producerea pagubei nu poate fi decât comercialã.
Aceste din urmã instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.
Potrivit <>art. 22 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurãrile şi reasigurãrile în România, astfel cum a fost modificat prin <>art. I pct. 10 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 61/2005 , "în limitele indemnizaţiei plãtite, asigurãtorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurãrii contra celor rãspunzãtori de producerea pagubei, cu excepţia asigurãrilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de rãspundere civilã pentru pagube produse prin accidente de autovehicule şi împotriva asigurãtorului de rãspundere civilã, în limitele obligaţiei acestuia, conform art. 54 alin. 2 şi 3".
Pe de altã parte, prin art. 3 pct. 17 din Codul comercial, sunt considerate "ca fapte de comerţ" şi "asigurãrile, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii", iar, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 din acelaşi cod, "asigurãrile de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerţului şi asigurãrile asupra vieţii sunt fapte de comerţ numai în ce priveşte pe asigurãtor".
Aşa fiind, în raport cu prevederile art. 56 din Codul comercial, potrivit cãrora "dacã un act este comercial numai pentru una din pãrţi, toţi contractanţii sunt supuşi, în cât priveşte acest act, legii comerciale, afarã de dispoziţiile privitoare la persoana chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea ar dispune altfel", se impune ca şi acţiunea în regres exercitatã de asigurãtor, ca urmare a subrogãrii sale în drepturile asiguratului, sã fie supusã legii comerciale, cu privire la toţi contractanţii, deoarece asigurarea ce a fost încheiatã constituie faptã de comerţ în ceea ce îl priveşte pe asigurãtor.
Invocarea rãspunderii civile delictuale a terţului, în baza dispoziţiilor art. 998 şi 999 din Codul civil, aplicabile în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2 din Codul comercial, nu poate imprima caracter civil acţiunii în regres exercitate de asigurãtor, atâta vreme cât aceastã acţiune, îndreptatã împotriva terţului vinovat de producerea accidentului, îşi are temeiul în contractul de asigurare, iar caracterul de act comercial al asigurãrii, în ceea ce îl priveşte pe asigurãtor, atrage incidenţa legii comerciale, potrivit art. 56 din Codul comercial, faţã de toţi contractanţii.
Caracterul comercial al unui astfel de litigiu este impus şi de incidenţa principiului accesorialitãţii, potrivit cãruia faptele civile dobândesc caracter comercial datoritã strânsei lor legãturi cu un fapt calificat de lege ca fiind comercial, cum sunt delictele şi cvasidelictele în materie comercialã, fãcând posibilã aplicarea normelor de drept civil material, în cadrul unui litigiu comercial, fãrã sã îl transforme într-un litigiu civil.
De altfel, dispoziţia <>art. 2 lit. A pct. 1 din Legea nr. 32/2000 , prin care "activitatea de regres şi de recuperare" este inclusã în "activitatea de asigurare", imprimã şi ea caracter comercial indiscutabil acţiunii în regres exercitate de asigurãtor, în temeiul <>art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurãrile şi reasigurãrile în România, împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident.
În consecinţã, în temeiul dispoziţiilor <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, precum şi al art. 329 din Codul de procedurã civilã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili cã natura juridicã a acţiunii în regres exercitate de asigurãtor (societate de asigurare) împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident este comercialã, iar nu civilã.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii,
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În aplicarea dispoziţiilor <>art. 2 din Legea nr. 32/2000 privind societãţile de asigurare şi supravegherea asigurãrilor, stabilesc:
Natura juridicã a acţiunii în regres exercitate de asigurãtor (societate de asigurare) împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident este comercialã, iar nu civilã.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedurã civilã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi, 19 martie 2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE
ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
