Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. XX din 12 decembrie 2005 privind examinarea recursului in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la admisibilitatea cererilor prin care se solicita obligarea debitorilor ce nu-si indeplinesc obligatiile de a face sau de a nu face la plata de daune cominatorii, dupa intrarea in vigoare a art. 580^3 din Codul de procedura civila, precum si la problema daca hotararea judecatoreasca prin care s-au acordat daune cominatorii constituie titlu executoriu.
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - SECTIILE UNITE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 225 din 13 martie 2006
Dosar nr. 16/2005
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituitã în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la admisibilitatea cererilor prin care se solicitã obligarea debitorilor ce nu-şi îndeplinesc obligaţiile de a face sau de a nu face la plata de daune cominatorii, dupã intrarea în vigoare a art. 580^3 din Codul de procedurã civilã, precum şi la problema dacã hotãrârea judecãtoreascã prin care s-au acordat daune cominatorii constituie titlu executoriu.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea prevederilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 87 de judecãtori din totalul de 108 judecãtori în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Florenţa Baltã.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili cã daunele cominatorii, care reprezintã o sancţiune pecuniarã, se pot aplica şi în condiţiile reglementãrii obligãrii debitorului la plata amenzii civile conform art. 580^3 din Codul de procedurã civilã, precum şi cã hotãrârea prin care se acordã daune cominatorii este susceptibilã de executare silitã, la cererea creditorului, în limita daunelor-interese dovedite.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
1. În aplicarea dispoziţiilor art. 580^3 din Codul de procedurã civilã, instanţele judecãtoreşti nu au un punct de vedere unitar cu privire la soluţionarea cererilor prin care se solicitã obligarea la daune cominatorii a debitorilor obligaţiilor de a face sau de a nu face, în condiţiile reglementãrii posibilitãţii constrângerii debitorului la îndeplinirea acelor obligaţii, prin aplicarea unei amenzi civile.
Astfel, unele instanţe au considerat cã, ulterior introducerii în Codul de procedurã civilã a art. 580^3 , prin care a fost reglementatã procedura constrângerii debitorului la îndeplinirea obligaţiei de a face sau a obligaţiei de a nu face, prin aplicarea unei amenzi civile, cererea de obligare a acestuia la plata de daune cominatorii nu mai este admisibilã.
S-a motivat cã, în condiţiile aplicabilitãţii dispoziţiilor art. 580^3 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, daunele cominatorii nu mai sunt operante deoarece acest text de lege consacrã principiul îndeplinirii obligaţiei debitorului de a face sau de a nu face prin constrângerea acestuia pe calea aplicãrii unei amenzi civile, concretizatã în condamnarea sa la plata unei sume de bani pentru fiecare zi de întârziere, pânã la executarea obligaţiei în naturã, iar cadrul legal pentru solicitarea de despãgubiri într-un astfel de caz este reglementat la alin. 2 al aceluiaşi articol, în sensul cã, "pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligaţiei prevãzute la alin. 1, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune-interese".
Alte instanţe, dimpotrivã, s-au pronunţat în sensul cã este admisibilã cererea privind obligarea la daune cominatorii şi în condiţiile reglementãrii posibilitãţii constrângerii debitorului la îndeplinirea obligaţiei de a face sau a obligaţiei de a nu face, prin aplicarea unei amenzi civile în temeiul art. 580^3 alin. 1 din Codul de procedurã civilã.
Aceste din urmã instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.
Într-adevãr, prin reglementarea de ansamblu privind executarea silitã a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de a nu face, cuprinsã în art. 580^2-580^5 din Codul de procedurã civilã, este instituitã procedura ce permite ca debitorul unei obligaţii de a face sau de a nu face, la care se referã un titlu judecãtoresc, sã fie constrâns sã îndeplineascã acea obligaţie fie el însuşi, fie alte persoane pe cheltuiala sa.
În cadrul acestei proceduri, prin art. 580^3 alin. 1 din Codul de procedurã civilã s-a prevãzut cã, "dacã obligaţia de a face nu poate fi îndeplinitã prin altã persoanã decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile", menţionându-se în continuare cã "instanţa sesizatã de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilã, datã cu citarea pãrţilor, sã plãteascã, în favoarea statului, o amendã civilã de la 200.000 lei la 500.000 lei, stabilitã pe zi de întârziere pânã la executarea obligaţiei prevãzute în titlul executoriu". Textul menţionat este aplicabil în mod corespunzãtor, potrivit art. 580^4 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, şi în cazul când titlul executoriu cuprinde o obligaţie de a nu face.
Or, reglementarea unui atare mijloc de constrângere, pentru a înfrânge rezistenţa manifestatã de debitor la executarea obligaţiei de a face sau de a nu face, cuprinsã în titlul executoriu, nu exclude folosirea dreptului de a se recurge la obligarea debitorului la daune cominatorii, cât timp prin nici o dispoziţie a legii nu este înlãturatã o astfel de posibilitate.
În aceastã privinţã, este de observat cã daunele cominatorii, constând în condamnarea debitorului la plata cãtre creditor a unei anumite sume de bani pentru fiecare zi, sãptãmânã sau lunã de întârziere, pânã la executarea obligaţiei în natura ei specificã, îşi au temeiul în dubla funcţiune - jurisdictio et imperium - pe care o are judecãtorul, cu consecinţa prerogativei sale de a ordona şi mãsurile necesare ducerii la îndeplinire a celor dispuse prin hotãrârea pe care o pronunţã.
Cu toate cã în sistemul dreptului civil român problema daunelor cominatorii nu a fost reglementatã printr-o dispoziţie cu caracter general, aceastã instituţie este consacratã prin norme speciale.
Asemenea dispoziţii, prin care se face referire la sancţiunea plãţii de daune, sunt cuprinse în <>art. 48 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în <>art. 64 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicatã, precum şi în <>art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , care prevede cã, în cazul în care termenul nu este respectat, "reclamantul are dreptul la despãgubiri pentru întârziere".
Rezultã deci cã daunele cominatorii reprezintã o sancţiune pecuniarã, ce se aplicã de instanţele de judecatã în vederea asigurãrii executãrii unei obligaţii de a face sau de a nu face, determinatã prin hotãrâre judecãtoreascã, precum şi cã suma de bani stabilitã sã fie achitatã cu acest titlu este independentã de despãgubirile ce trebuie sã constituie echivalentul prejudiciului cauzat, iar raţiunea acordãrii unor astfel de daune o constituie exercitarea efectului lor de constrângere asupra debitorului care persistã în neexecutarea obligaţiei pe care şi-a asumat-o, prin silirea lui la plata cãtre creditor a unor sume calculate în raport cu durata întârzierii îndeplinirii obligaţiei de a face sau de a nu face.
Sub acest aspect este de reţinut cã, în cazul când cuantumul daunelor cominatorii nu este suficient determinat în momentul pronunţãrii hotãrârii judecãtoreşti, stabilirea acestuia cu precizia necesarã se poate asigura, potrivit dispoziţiilor cuprinse în teza finalã a art. 379 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, prin efectuarea calculului exact, în faza executãrii silite, în conformitate cu prevederile art. 371^2 alin. 2 din acelaşi cod.
În consecinţã, se impune a se constata cã prin reglementarea datã în cuprinsul art. 580^3 din Codul de procedurã civilã nu s-a înlãturat posibilitatea recurgerii la instituţia daunelor cominatorii pentru silirea debitorului sã îndeplineascã obligaţia de a face sau de a nu face, ci, dimpotrivã, pe lângã menţinerea acestui instrument de constrângere, s-a instituit şi amenda civilã ca mijloc de determinare a debitorului sã îşi îndeplineascã obligaţia asumatã.
2. Tot în legãturã cu aplicarea dispoziţiilor art. 580^3 din Codul de procedurã civilã, instanţele judecãtoreşti nu au un punct de vedere unitar cu privire la problema dacã hotãrârea judecãtoreascã prin care s-au acordat daune cominatorii constituie titlu executoriu.
Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul cã hotãrârile judecãtoreşti prin care debitorii sunt obligaţi sã plãteascã daune cominatorii au caracter de titlu executoriu.
În motivarea acestui punct de vedere s-a relevat cã a pretinde transformarea mai întâi, printr-o hotãrâre judecãtoreascã, a daunelor cominatorii în daune-interese ar însemna sã fie golitã de conţinut însãşi hotãrârea de obligare la daune cominatorii, al cãror rol este tocmai acela de a asigura o constrângere imediatã şi eficientã a debitorului pentru a-şi îndeplini obligaţia de a face sau de a nu face, pe care şi-a asumat-o.
Fãcându-se referire la dispoziţia cu caracter general prevãzutã la art. 379 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãreia, dacã datoria constã într-o sumã nelãmuritã, urmãririle se vor amâna pânã ce, mai întâi, se va face lichidarea, s-a considerat cã, în cazul daunelor cominatorii stabilite sub forma unei sume fixe, calculatã pe zile sau pe alt termen de întârziere, creanţa cominatorie este totuşi lichidã, întrucât cuantumul acesteia poate fi determinat pe baza titlului executoriu, în conformitate cu reglementarea datã prin art. 379 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, chiar dacã pentru aceasta ar fi nevoie de o nouã socotealã.
Alte instanţe, dimpotrivã, au considerat cã, datoritã caracterului incert şi nelichid al unor asemenea creanţe, hotãrârile judecãtoreşti prin care s-a dispus obligarea la daune cominatorii nu pot fi puse în executare, fiind necesar ca, în prealabil, sã se stabileascã, dupã regulile dreptului comun în materia rãspunderii civile, suma ce reprezintã prejudiciul efectiv cauzat creditorului prin întârzierea executãrii, cu consecinţa transformãrii daunelor cominatorii în daune compensatorii.
În motivarea acestui punct de vedere s-a relevat cã, datoritã caracterului nelichid al creanţei reprezentând daune cominatorii, declanşarea procedurii executãrii acestora ar face necesarã mai întâi transformarea lor în daune-interese, pentru a se acorda creditorului, cu titlu definitiv, numai partea din valoarea daunelor cominatorii care reprezintã prejudiciu efectiv cauzat prin întârziere, neexecutare sau executare necorespunzãtoare a obligaţiei.
Aceastã din urmã interpretare corespunde spiritului legii.
Aşa cum s-a mai învederat, daunele cominatorii constituie un mijloc juridic subsidiar de înfrângere a rezistenţei debitorului la executarea silitã şi au un caracter provizoriu, fiind acordate pânã când acesta îşi va îndeplini obligaţia asumatã şi cu posibilitatea ca instanţa de judecatã sã le modifice dacã va considera necesar.
Fãrã sã reprezinte un mijloc, direct sau indirect, de executare silitã asupra bunurilor debitorului, aceste daune constituie totuşi o modalitate de constrângere ce rezultã din ameninţarea cu o atare executare dacã debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia asumatã.
Faţã de caracterul lor provizoriu, în cazul în care debitorul executã obligaţia, daunele cominatorii vor trebui sã fie reduse la cuantumul despãgubirilor datorate pentru întârzierea executãrii, iar în cazul în care debitorul refuzã executarea, cuantumul lor ar trebui convertit totuşi la valoarea exactã a prejudiciului suferit prin neexecutare, o altã soluţie nefiind posibilã.
Într-adevãr, în sistemul nostru de drept, despãgubirea nu poate depãşi valoarea prejudiciului pentru cã diferenţa s-ar transforma într-o pedeapsã civilã în favoarea creditorului, care s-ar îmbogãţi în acest mod fãrã justã cauzã.
Ca urmare, nici executarea silitã nu s-ar putea porni pe baza cuantumului provizoriu al daunelor cominatorii, dat fiind caracterul lor incert şi nelichid.
Fiind de principiu deci cã daunele cominatorii reprezintã numai un mijloc de constrângere a debitorilor la îndeplinirea obligaţiei convenite, precum şi cã suma stabilitã în cadrul acestor daune nu poate fi consideratã certã şi lichidã, revine instanţei de judecatã îndatorirea ca, dupã executarea obligaţiei respective, sã transforme acele daune în daune compensatorii, stabilind, potrivit regulilor dreptului comun privind rãspunderea civilã, suma ce reprezintã prejudiciul efectiv cauzat creditorului prin întârzierea executãrii.
În atare situaţie, concluzia ce se impune sub acest ultim aspect este aceea cã hotãrârea judecãtoreascã prin care s-au stabilit daune cominatorii nu este susceptibilã de executare silitã, fiind necesar ca aceste daune sã fie transformate mai întâi de instanţa de judecatã, la cererea creditorului, în daune compensatorii.
În consecinţã, în temeiul dispoziţiilor <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, şi ale art. 329 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã civilã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi a se decide, în aplicarea art. 580^3 din Codul de procedurã civilã, cã orice cerere privind obligarea la daune cominatorii este admisibilã şi în condiţiile reglementãrii amenzii civile prevãzute în acest text de lege, precum şi cã hotãrârea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibilã de executare silitã, la cererea creditorului, numai în limita daunelor-interese, compensatorii, dovedite ulterior, în faţa instanţei, cu ocazia transformãrii în astfel de daune a daunelor cominatorii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabilesc:
Cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibilã şi în condiţiile reglementãrii obligãrii debitorului la plata amenzii civile conform art. 580^3 din Codul de procedurã civilã.
Hotãrârea prin care s-au acordat daune cominatorii este susceptibilã de executare silitã, la cererea creditorului, în limita daunelor-interese dovedite.
Obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedurã civilã.
Pronunţatã în şedinţa publicã din 12 decembrie 2005.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent-şef,
Victoria Maftei
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
