Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. XLVII(48) din 4 iunie 2007 privind examinarea recursului in interesul legii, cu privire la modul de aplicare a dispozitiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedura penala
Dosar nr. 13/2007 Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituitã în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedurã penalã în cazul plângerii formulate împotriva rezoluţiei, ordonanţei ori dispoziţiei din rechizitoriu de neîncepere sau de clasare a cauzei. Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 90 de judecãtori din totalul de 115 aflaţi în funcţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie. Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, solicitând admiterea acestuia în sensul de a se decide cã, în cazul plângerii formulate împotriva rezoluţiei, ordonanţei ori dispoziţiei din rechizitoriu de neîncepere a urmãririi penale sau de clasare a cauzei, instanţa învestitã nu poate pronunţa soluţia prevãzutã de art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedurã penalã.
SECŢIILE UNITE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele: În practica instanţelor judecãtoreşti s-a constatat cã nu existã un punct de vedere unitar în aplicarea dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedurã penalã în cazul plângerii formulate împotriva rezoluţiei, ordonanţei ori dispoziţiei din rechizitoriu de neîncepere a urmãririi penale sau de clasare a cauzei. Astfel, unele instanţe au admis plângerea şi, desfiinţând rezoluţia, ordonanţa ori dispoziţia cuprinsã în rechizitoriu, au reţinut cauza spre judecare conform art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedurã penalã. Au fost şi instanţe care, admiţând plângerea, au desfiinţat rezoluţia, ordonanţa ori dispoziţia din rechizitoriu şi, fãcând aplicarea prevederilor art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedurã penalã, au trimis cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmãririi penale. În fine, alte instanţe au considerat cã într-o astfel de situaţie nu poate fi adoptatã soluţia prevãzutã în art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedurã penalã, întrucât aprecierea existenţei probelor este condiţionatã de începerea urmãririi penale. Aceste din urmã instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii. Reglementându-se în cuprinsul art. 278^1 din Codul de procedurã penalã procedura privind plângerea în faţa judecãtorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã, la alin. 1 din acest articol s-a prevãzut cã "dupã respingerea plângerii fãcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmãririi penale sau a ordonanţei ori, dupã caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmãrire penalã sau de încetare a urmãririi penale, date de procuror, persoana vãtãmatã, precum şi orice alte persoane ale cãror interese legitime sunt vãtãmate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicãrii de cãtre procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la judecãtorul de la instanţa cãreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa sã judece cauza în primã instanţã", iar în finalul aceluiaşi alineat s-a precizat cã "plângerea poate fi fãcutã şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecatã cuprinse în rechizitoriu". În continuarea reglementãrii, prin alin. 7 din articolul menţionat s-a subliniat cã "judecãtorul, soluţionând plângerea, verificã rezoluţia sau ordonanţa atacatã, pe baza lucrãrilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi prezentate". Între soluţiile ce pot fi pronunţate în cadrul acestei proceduri, la lit. c) din alin. 8 al aceluiaşi articol s-a reglementat şi aceea potrivit cãreia judecãtorul "admite plângerea, prin încheiere, desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa atacatã şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primã instanţã şi cãile de atac aplicându-se în mod corespunzãtor". Din interpretarea textului de lege rezultã cã pentru a adopta aceastã soluţie judecãtorul trebuie sã constate, pe de o parte, cã la dosar existã probe, iar pe de altã parte, cã acestea sunt "suficiente" pentru a reţine cauza spre judecare. Existenţa şi suficienţa probelor la care se referã aceastã soluţie prevãzutã de legiuitor nu pot fi însã apreciate decât dupã descoperirea şi administrarea lor cu respectarea prevederilor legii, cerinţã ce nu este susceptibilã de a fi asiguratã decât în cadrul urmãririi penale, aşa cum se subliniazã în definirea obiectului acesteia prin art. 200 din Codul de procedurã penalã. Or, rezoluţiile de neîncepere a urmãririi penale, ca şi ordonanţele sau, dupã caz, rezoluţiile de clasare, nu sunt precedate de efectuarea urmãririi penale în condiţiile respectãrii procedurii specifice acestei faze procesuale, singura activitate desfãşuratã de organele de urmãrire penalã constând în realizarea actelor premergãtoare, astfel cum sunt reglementate în art. 224 din Codul de procedurã penalã. Având rol premergãtor începerii urmãririi penale, aceste acte fundamenteazã luarea sau neluarea deciziei de declanşare a urmãririi penale sau, din contrã, pentru neînceperea urmãririi penale. Fãrã îndoialã, în lipsa garanţiilor specifice fazei urmãririi penale, actele premergãtoare îşi pãstreazã caracterul particular de investigaţii prealabile, neputând constitui probe în sensul prevederilor art. 63 din Codul de procedurã penalã. Ca urmare, elementele stabilite şi verificãrile fãcute în cadrul actelor premergãtoare, nefiind "probe" în sensul art. 63 şi urmãtoarele din Codul de procedurã penalã, nu îndeplinesc cerinţa cuprinsã în art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedurã penalã, astfel încât soluţia preconizatã prin acest articol nu poate fi adoptatã decât dupã parcurgerea fazei urmãririi penale, nefiind suficientã doar efectuarea unor acte premergãtoare ei. De altfel, în reglementarea corelativã de la lit. b) din acelaşi alin. 8 al art. 278^1 din Codul de procedurã penalã s-a prevãzut soluţia alternativã în cadrul cãreia judecãtorul "admite plângerea, prin sentinţã, desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa atacatã şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmãririi penale, dupã caz", precizându-se obligativitatea arãtãrii motivelor ce au determinat trimiterea cauzei procurorului, precum şi de a fi indicate faptele şi împrejurãrile ce trebuie constatate şi prin care anume mijloace de probã, ceea ce înseamnã cã, într-o atare viziune, neefectuarea urmãririi penale ori caracterul ei incomplet impune trimiterea dosarului la procuror. Rezultã deci cã legiuitorul a reglementat posibilitatea ca, reapreciind elementele strânse în cadrul actelor premergãtoare, instanţa sã ajungã la concluzia cã acestea conţin suficiente date care sã justifice începerea urmãririi penale, fãrã sã îi confere şi atributul de a o începe ea însãşi, ci a obligat-o sã trimitã cauza procurorului competent sã se pronunţe cu privire la un asemenea act procedural specific îndatoririlor sale. Aşa fiind, din moment ce rezolvarea datã de legiuitor în cadrul prevederii de la lit. c) din alin. 8 al art. 278^1 din Codul de procedurã penalã nu poate contraveni celei de la lit. b) din acelaşi alineat, trebuie sã se considere cã numai în mãsura în care suficienţa probelor este de necontestat, ceea ce presupune şi administrarea lor în cadrul legal corespunzãtor fiecãrei etape procesuale, s-ar putea reţine cauza, spre judecare, ca urmare a admiterii plângerii în temeiul art. 278^1 pct. 8 lit. c) din Codul de procedurã penalã, aplicabil doar în cazul când urmãrirea penalã a fost efectuatã. În consecinţã, constatându-se inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedurã penalã în cazul soluţiilor de netrimitere în judecatã date în cauze în care s-au efectuat numai acte premergãtoare, în temeiul <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, precum şi al art. 414^2 din Codul de procedurã penalã, urmeazã sã se admitã recursul în interesul legii şi sã se decidã cã, în cazul plângerii formulate împotriva rezoluţiei, ordonanţei ori dispoziţiei din rechizitoriu, prin care s-a dispus neînceperea urmãririi penale sau clasarea, instanţa învestitã nu poate pronunţa soluţia prevãzutã de art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedurã penalã.
PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedurã penalã se interpreteazã în sensul cã: În cazul plângerii formulate împotriva rezoluţiei, ordonanţei şi dispoziţiei din rechizitoriu, prin care s-a dispus neînceperea urmãririi penale sau clasarea, instanţa învestitã nu poate pronunţa soluţia prevãzutã de art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedurã penalã. Obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedurã penalã. Pronunţatã astãzi, 4 iunie 2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent, Victoria Maftei ___________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
