Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. XIV din 5 februarie 2007  privind interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 169 alin. (4) din Codul de procedura fiscala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. XIV din 5 februarie 2007 privind interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 169 alin. (4) din Codul de procedura fiscala

EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - SECTIILE UNITE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 733 din 30 octombrie 2007

Dosar nr. 45/2006
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituitã în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în legãturã cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 169 alin. (4) din Codul de procedurã fiscalã, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, referitor la competenţa materialã şi teritorialã de soluţionare a contestaţiei la executarea silitã şi a contestaţiei împotriva unui titlu executoriu fiscal.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 87 de judecãtori din totalul de 116 în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, cerând sã se decidã în sensul cã judecãtoria în a cãrei razã teritorialã se face executarea este competentã sã judece contestaţiile formulate împotriva executãrii silite înseşi sau a unor acte de executare, efectuate în baza unor titluri executorii fiscale, respectiv contestaţii împotriva unor titluri fiscale.

SECŢIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
În aplicarea dispoziţiilor art. 169 alin. (4) din Codul de procedurã fiscalã, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, instanţele de judecatã s-au pronunţat în mod diferit referitor la competenţa materialã şi teritorialã de soluţionare a contestaţiei la executarea silitã şi a contestaţiei împotriva unui titlu executoriu fiscal.
Astfel, unele instanţe au considerat cã soluţionarea cererilor ce au ca obiect contestaţii formulate împotriva executãrii silite sau actelor de executare efectuate în baza unor titluri executorii fiscale, respectiv contestaţii împotriva unor titluri executorii fiscale, este de competenţa tribunalului - secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea acestui punct de vedere s-a învederat cã, în raport cu prevederile art. 41 din Codul de procedurã fiscalã, actele menţionate au caracter administrativ fiscal, cât timp sunt emise de un organ fiscal competent, acestea încadrându-se în conţinutul noţiunii de "act administrativ" definit de dispoziţiile <>art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 .
Alte instanţe fie au respins contestaţiile formulate împotriva titlurilor executorii fiscale, ca inadmisibile, fie au declinat competenţa de soluţionare în favoarea organelor prevãzute de art. 179 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedurã fiscalã, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
În fine, alte instanţe au considerat cã judecãtoria în circumscripţia cãreia se face executarea este competentã sã judece contestaţiile formulate împotriva executãrii silite înseşi sau a unor acte de executare efectuate în baza titlurilor executorii fiscale, precum şi contestaţiile împotriva unor titluri executorii fiscale.
Aceste din urmã instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.
Potrivit art. 169 alin. (1) din Codul de procedurã fiscalã, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, orice persoanã interesatã poate face contestaţie împotriva oricãrui act de executare efectuat, cu încãlcarea prevederilor legale, de cãtre organele de executare fiscale, precum şi împotriva refuzului acestora de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii.
Totodatã, în conformitate cu dispoziţiile alin. (3) al aceluiaşi articol, "Contestaţia poate fi fãcutã şi împotriva titlului executoriu în temeiul cãruia a fost pornitã executarea, în cazul în care acesta nu este o hotãrâre datã de o instanţã judecãtoreascã sau de alt organ jurisdicţional şi dacã pentru contestarea lui nu existã o altã procedurã prevãzutã de lege".
În reglementarea competenţei şi a modului de soluţionare, în cuprinsul alin. (4) al aceluiaşi articol 169 din Codul de procedurã fiscalã se mai prevede: "Contestaţia se introduce la instanţa judecãtoreascã competentã şi se judecã în procedurã de urgenţã."
În lipsa unor proceduri exprese referitoare la instanţa judecãtoreascã competentã, devin aplicabile, în acestã privinţã, dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Codul de procedurã fiscalã, în care se precizeazã cã: "Unde prezentul cod nu dispune se aplicã dispoziţiile Codului de procedurã civilã."
Or, potrivit art. 400 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, "Contestaţia privind lãmurirea înţelesului, întinderii sau aplicãrii titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotãrârea ce se executã", iar "Dacã o asemenea contestaţie vizeazã un titlu executoriu ce nu emanã de la un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare".
Din coroborarea acestor dispoziţii cu prevederea de la art. 373 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, cã "Instanţa de executare este judecãtoria în circumscripţia cãreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune astfel", reiese cã este competentã sã judece, atât contestaţia la executarea propriu-zisã, cât şi contestaţia la titlu, judecãtoria în circumscripţia cãreia se face executarea.
Ca urmare, judecãtoriei în circumscripţia cãreia se face executarea îi revine competenţa sã judece în cazul contestaţiei împotriva executãrii propriu-zise sau al contestaţiei la titlu, atunci când o astfel de contestaţie vizeazã un titlu executoriu fiscal ce nu emanã de la un organ de jurisdicţie, evident, în cazul în care legea nu prevede o altã cale de atac împotriva acestuia.
O atare soluţie se impune deoarece, în cazul contestãrii executãrii silite ce se realizeazã de cãtre organele administrativfiscale în baza unui titlu executoriu fiscal, dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil, material şi procesual, iar nu de normele de drept public cuprinse în <>Legea nr. 554/2004 , a contenciosului administrativ şi, respectiv, în titlul IX din Codul de procedurã fiscalã, care sunt aplicabile numai la soluţionarea acţiunii în anularea sau modificarea obligaţiei fiscale, ce constituie titlu de creanţã fiscalã.
Aceastã interpretare este conformã şi prevederilor art. 169 alin. (2) din Codul de procedurã fiscalã, prin care se precizeazã cã, în cazul contestaţiei menţionate, "Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executãrii silite prin ordonanţã preşedinţialã prevãzute de art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã nu sunt aplicabile".
De aceea, nu se poate considera cã, în cazul contestaţiei la executarea silitã a creanţelor fiscale, legiuitorul ar fi reglementat exercitarea şi soluţionarea ei în alte condiţii decât cele specifice dreptului comun, referitoare la contestaţia la executare în materie civilã, pentru cã ori de câte ori a urmãrit sã excludã aplicarea anumitor dispoziţii ale dreptului comun în domeniul fiscal, a prevãzut aceasta în mod expres.
Ca urmare, adoptarea punctului de vedere potrivit cãruia competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare îndreptatã împotriva titlului executoriu fiscal ar aparţine organelor cu atribuţii administrativ-jurisdicţionale din Ministerul Finanţelor Publice sau instanţelor de contencios administrativ este determinatã de insuficienta distincţie dintre "titlu executoriu fiscal", "titlu de creanţã fiscalã" şi "act administrativ fiscal".
Or, în aceastã privinţã, trebuie avut în vedere cã din coroborarea dispoziţiilor art. 21 cu cele ale art. 168 alin. (3) din Codul de procedurã fiscalã rezultã cã titlul de creanţã fiscalã este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului şi obligaţiile de platã corelative ale contribuabililor, ce rezultã din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptãţite potrivit legii.
În acest sens, în dispoziţiile cu caracter explicativ cuprinse în pct. 107.1 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Codului de procedurã fiscalã, aprobate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.050/2004 , sunt enumerate urmãtoarele titluri de creanţã fiscalã:
"a) decizia de impunere emisã de organele competente, potrivit legii;
b) declaraţia fiscalã, angajamentul de platã sau documentul întocmit de plãtitor prin care acesta declarã obligaţiile fiscale, în cazul în care acestea se stabilesc de cãtre plãtitor, potrivit legii;
c) decizia prin care se stabileşte şi se individualizeazã suma de platã, pentru creanţele fiscale accesorii, reprezentând dobânzi şi penalitãţi de întârziere, stabilite de organele competente;
d) declaraţia vamalã, pentru obligaţiile de platã în vamã;
e) documentul prin care se stabileşte şi se individualizeazã datoria vamalã, inclusiv accesorii, potrivit legii;
f) procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, întocmit de organul prevãzut de lege, pentru obligaţiile privind plata amenzilor contravenţionale;
g) ordonanţa procurorului, încheierea sau dispozitivul hotãrârii instanţei judecãtoreşti ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte în cazul amenzilor, al cheltuielilor judiciare şi al altor creanţe fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanţa judecãtoreascã."
Pe de altã parte, prin art. 41 din Codul de procedurã fiscalã, actul administrativ fiscal este definit ca fiind "actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale".
În ceea ce priveşte titlul executoriu fiscal, prin art. 137 alin. (2) din Codul de procedurã fiscalã se prevede cã "Titlul de creanţã devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscalã este scadentã prin expirarea termenului de platã prevãzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevãzut de lege".
Titlul executoriu fiscal trebuie sã cuprindã, potrivit art. 137 alin. (5) din Codul de procedurã fiscalã, pe lângã elementele precizate la art. 43 alin. (2) din acelaşi cod, necesare pentru actul administrativ fiscal, urmãtoarele: codul de identificare fiscalã, domiciliul fiscal, precum şi orice alte date de identificare, cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului.
În art. 169 din Codul de procedurã fiscalã, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, prin care este reglementatã contestaţia la executare silitã, se prevede, la alin. (1), cã "Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricãrui act de executare efectuat cu încãlcarea prevederilor prezentului cod de cãtre organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuzã sã îndeplineascã un act de exectuare în condiţiile legii", iar la alin. (3) se adaugã precizarea potrivit cãreia "Contestaţia poate fi fãcutã şi împotriva titlului executoriu în temeiul cãruia a fost pornitã executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotãrâre datã de o instanţã judecãtoreascã sau de alt organ jurisdicţional şi dacã pentru contestarea lui nu existã o altã procedurã prevãzutã de lege".
Este semnificativ cã prin alin. (4) din textul de lege susarãtat se prevede cã, în toate cazurile menţionate, "Contestaţia se introduce la instanţa judecãtoreascã competentã şi se judecã în procedurã de urgenţã".
Rezultã deci cã, dacã pentru contestarea titlului de creanţã fiscalã nu s-a reglementat accesul la o instanţã judecãtoreascã, pe calea contestaţiei la titlul executoriu fiscal, adresatã instanţei de executare, pot fi cerute nu numai lãmuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului, ci se pot invoca şi apãrãri de fond cu privire la însãşi validitatea creanţei fiscale.
O atare interpretare dã posibilitate subiectului procesual activ al contestaţiei sã se bucure de o procedurã contradictorie în dovedirea dreptului sãu, de care nu ar fi putut beneficia anterior deoarece actul fiscal ce constituie titlu executoriu, fiind emis de un organ fãrã atribuţii jurisdicţionale, nu are caracter jurisdicţional.
Ca urmare, posibilitatea contestãrii titlului executoriu fiscal pe calea contestaţiei la executare subzistã numai în mãsura în care actul ce constituie titlu de creanţã fiscalã nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ-fiscal.
Dacã în procedura de individualizare a taxelor, impozitelor, contribuţiilor, datoriilor vamale şi a accesoriilor la acestea este reglementatã calea administrativ-jurisdicţionalã de atac, respectiv aceea a contestaţiei împotriva titlurilor de creanţã fiscalã sau a altor acte administrative fiscale, în cadrul procedurii executãrii silite a creanţelor fiscale este reglementatã, ca singurã cale judiciarã de atac, contestaţia la executarea propriuzisã, prin care se contestã titlul de executare.
Excluderea de cãtre legiuitor a instanţei de contencios administrativ de la soluţionarea contestaţiilor îndreptate împotriva titlului executoriu fiscal reiese din interpretarea comparativã, logicã, a dispoziţiilor art. 188 alin. (2) şi ale art. 169 alin. (4) din Codul de procedurã fiscalã.
Sub acest aspect, este de observat cã, dacã în cazul contestaţiei împotriva titlului de creanţã fiscalã sau a altui act administrativ-jurisdicţional s-a prevãzut expres, prin art. 188 alin. (2) din Codul de procedurã fiscalã (versiunea 1 ianuarie 2007), cã "Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa judecãtoreascã de contencios administrativ competentã", referirea de la art. 169 alin. (4) din Codul de procedurã fiscalã cã, în cazul executãrii silite, "Contestaţia se introduce la instanţa judecãtoreascã competentã[...]", nu poate fi interpretatã decât în sensul cã o atare competenţã revine numai instanţei de drept comun care, în raport cu reglementarea de la art. 1 pct. 1 din Codul de procedurã civilã, este judecãtoria.
Aşa fiind, pentru corecta aplicare a dispoziţiilor art. 169 alin. (4) din Codul de procedurã fiscalã, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se impune a se stabili cã judecãtoria în circumscripţia cãreia se face executarea este competentã sã judece contestaţia atât împotriva executãrii silite înseşi, a unui act sau mãsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscalã de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii, cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul cãruia a fost pornitã executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotãrâre datã de o instanţã judecãtoreascã sau de un alt organ jurisdicţional, evident numai dacã pentru contestarea lui nu existã o altã procedurã prevãzutã de lege.

În consecinţã, în temeiul dispoziţiilor <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, precum şi ale art. 329 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã civilã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi a se decide în sensul celor stabilite mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În aplicarea dispoziţiilor art. 169 alin. (4) din Codul de procedurã fiscalã, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, stabilesc:
Judecãtoria în circumscripţia cãreia se face executarea este competentã sã judece contestaţia, atât împotriva executãrii silite înseşi, a unui act sau mãsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscalã de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii, cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul cãruia a fost pornitã executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotãrâre datã de o instanţã judecãtoreascã sau de un alt organ jurisdicţional, dacã pentru contestarea lui nu existã o altã procedurã prevãzutã de lege.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedurã civilã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi, 5 februarie 2007.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI
DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei

--------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016