Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. XIV din 21 noiembrie 2005  cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 120 alin. 2 din Codul penal    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. XIV din 21 noiembrie 2005 cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 120 alin. 2 din Codul penal

EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - SECTIILE UNITE -
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 29 martie 2006
Dosar nr. 24/2005

Sub preşedinţia doamnei Lidia Bãrbulescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituitã în Secţii Unite, conformându-se dispoziţiilor <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-a întrunit în vederea examinãrii recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 120 alin. 2 din Codul penal referitoare la efectele graţierii asupra pedepselor a cãror executare este suspendatã condiţionat, în cazul graţierii condiţionate.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea cerinţelor legii, fiind prezenţi 95 de judecãtori din totalul de 110 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, cerând sã fie admis în sensul de a se stabili cã efectele graţierii condiţionate asupra pedepselor suspendate condiţionat se produc numai în mãsura în care aceasta a devenit efectivã prin împlinirea condiţiei prevãzute în legea de graţiere, înaintea expirãrii termenului de încercare al suspendãrii condiţionate şi fãrã ca suspendarea condiţionatã sã fi fost revocatã sau anulatã, precum şi cã aceste efecte au un caracter retroactiv.

SECŢIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
Instanţele judecãtoreşti nu au un punct de vedere unitar în legãturã cu aplicarea art. 120 alin. 2 din Codul penal, pronunţându-se în mod diferit cu privire la momentul în care se produc efectele graţierii condiţionate asupra pedepselor a cãror executare este suspendatã condiţionat.
Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul cã, în cazul graţierii condiţionate, termenul de încercare al suspendãrii condiţionate se reduce, conform art. 120 alin. 2 din Codul penal, numai dupã împlinirea termenului condiţie impus prin actul de graţiere, însã va fi considerat redus ca efect retroactiv.
Alte instanţe, dimpotrivã, s-au pronunţat în sensul cã şi în acest caz reducerea termenului de încercare al suspendãrii condiţionate se produce în momentul în care actul de clemenţã devine incident, independent de împlinirea termenului condiţie impus de acesta.
Ultima soluţie este cea legalã.
Conform <>art. 19 din Legea nr. 546/2002 privind graţierea şi procedura acordãrii graţierii, efectele graţierii sunt cele prevãzute de Codul penal, respectiv de art. 120.
În cazul pedepselor executabile, graţierea are ca efect, potrivit art. 120 alin. 1 din Codul penal, înlãturarea, în totul sau în parte, a executãrii pedepsei.
Conform art. 120 alin. 2 din Codul penal, în cazul pedepselor a cãror executare a fost suspendatã condiţionat, efectul constã în reducerea termenului de încercare cu durata pedepsei graţiate. Dacã suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei este revocatã sau anulatã, pedeapsa sau, dupã caz, partea din pedeapsã graţiatã nu se executã.
<>Art. 13 alin. (2) din Legea nr. 546/2002 stipuleazã expres, fãrã a face distincţie între graţierea condiţionatã şi cea necondiţionatã, cã, atunci când legea de graţiere intrã în vigoare înainte de rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare, graţierea îşi produce efectele numai de la data rãmânerii definitive a hotãrârii. Per a contrario, graţierea îşi produce efectele la data intrãrii în vigoare a actului de clemenţã, în cazul în care hotãrârea de condamnare a rãmas definitivã anterior acestei date.
Codul penal nu prevede nici o dispoziţie cu privire la momentul în care se produc efectele graţierii.
Dispoziţiile actelor de graţiere condiţionatã, adoptate pânã în prezent, potrivit cãrora cei graţiaţi, care într-un anumit interval de timp sãvârşesc o infracţiune intenţionatã, vor executa, pe lângã pedeapsa stabilitã pentru acea infracţiune, şi pedeapsa neexecutatã ca urmare a aplicãrii graţierii, nu au consecinţe asupra momentului producerii efectelor graţierii.
Interpretarea acestor dispoziţii legale impune în primul rând concluzia cã sunt avute în vedere în exclusivitate pedepsele a cãror executare a fost înlãturatã ca efect al graţierii, nu şi pedepsele care nu s-au executat ca urmare a suspendãrii condiţionate.
O altã concluzie care se deduce este aceea cã aceste dispoziţii legale nu amânã producerea efectelor graţierii, ci conferã un caracter provizoriu înlãturãrii executãrii pedepsei, urmând ca efectul prevãzut de art. 120 alin. 1 din Codul penal sã devinã definitiv dupã trecerea unui anumit termen condiţie.
În consecinţã, şi în cazul graţierii condiţionate efectul constând în reducerea termenului de încercare cu durata pedepsei graţiate se produce imediat, din momentul aplicãrii graţierii, şi nu dupã împlinirea termenului condiţie prevãzut de actul de clemenţã. Aşa fiind, cel condamnat este reabilitat de drept, conform art. 86 din Codul penal, dacã nu a sãvârşit din nou o infracţiune şi nici nu s-a revocat suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei în baza art. 83 şi 84 din acelaşi cod.
Dacã în cursul termenului de încercare astfel redus cel condamnat a sãvârşit din nou o infracţiune şi sunt îndeplinite condiţiile prevãzute de art. 83 din Codul penal, se revocã suspendarea condiţionatã a executãrii pedepsei care, devenind executabilã, este supusã termenului condiţie din legea de graţiere. În consecinţã, dacã acest termen nu s-a împlinit pânã la data sãvârşirii infracţiunii ce atrage revocarea suspendãrii executãrii pedepsei, efectul graţierii constând în înlãturarea executãrii pedepsei nu este definitiv, astfel încât se impune revocarea graţierii, urmând ca pedeapsa sã fie executatã.
O interpretare contrarã, în sensul cã graţierea condiţionatã produce efectul prevãzut de art. 120 alin. 2 din Codul penal numai dupã împlinirea termenului condiţie prevãzut de actul de clemenţã, ar echivala practic cu exceptarea, pe cale judecãtoreascã, de la beneficiul graţierii condiţionate, a pedepselor a cãror executare a fost suspendatã pe un termen de încercare egal sau care depãşeşte termenul condiţie prevãzut de actul de graţiere.

În consecinţã, în temeiul dispoziţiilor <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, şi ale art. 414^2 din Codul de procedurã penalã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a se decide în sensul concluziilor menţionate.

PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În aplicarea dispoziţiilor art. 120 alin. 2 din Codul penal, stabilesc:
Efectele graţierii condiţionate asupra pedepselor a cãror executare este suspendatã condiţionat, constând în reducerea termenului de încercare prevãzut în art. 82 din Codul penal cu durata pedepsei graţiate, se produc imediat şi nu dupã împlinirea termenului condiţie prevãzut de legea de graţiere, care se referã exclusiv la pedepsele executabile. La împlinirea termenului de încercare astfel redus cel condamnat este reabilitat de drept dacã sunt îndeplinite condiţiile prevãzute de art. 86 din Codul penal.
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 2 din Codul de procedurã penalã.
Pronunţatã în şedinţa publicã din 21 noiembrie 2005.

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI
DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
LIDIA BĂRBULESCU

Magistrat-asistent-şef,
Victoria Maftei

------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016