Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. VII din 20 februarie 2006 cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 140 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penala, referitoare la incetarea de drept a masurilor preventive
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - SECTIILE UNITE - PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 1 iunie 2006
Dosar nr. 40/2005
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituitã în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 140 alin. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã, referitoare la încetarea de drept a mãsurilor preventive.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea prevederilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 81 de judecãtori din totalul de 106 judecãtori în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se stabili cã neverificarea de cãtre instanţã, în cursul judecãţii, a legalitãţii şi temeiniciei arestãrii preventive, la termenele prevãzute în art. 160^b alin. 1 şi în art. 160^h alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã, atrage încetarea de drept a mãsurii arestãrii preventive luate faţã de inculpaţi şi punerea lor de îndatã în libertate.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
În aplicarea dispoziţiilor art. 140 alin. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã, instanţele judecãtoreşti nu au un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte efectele neverificãrii de cãtre instanţã, în cursul judecãţii, a legalitãţii şi temeiniciei arestãrii preventive, la termenele prevãzute în art. 160^b alin. 1 şi în art. 160^h alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã.
Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul cã neverificarea de cãtre instanţã, în cursul judecãţii, a legalitãţii şi temeiniciei arestãrii preventive, la termenele prevãzute în textele de lege menţionate, atrage sancţiunea nulitãţii relative cu consecinţele prevãzute în art. 197 alin. 1 şi 4 din Codul de procedurã penalã. S-a motivat cã în astfel de cazuri sunt incidente prevederile art. 185 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãrora nerespectarea termenelor procedurale atrage aplicarea dispoziţiilor referitoare la nulitãţi, acestea dând posibilitate inculpatului arestat preventiv sã facã dovada cã a suferit o vãtãmare datoritã depãşirii termenului fixat de lege pentru verificarea legalitãţii şi temeiniciei mãsurii arestãrii preventive luate faţã de el.
Alte instanţe, dimpotrivã, au decis cã neverificarea de cãtre instanţã, în cursul judecãţii, la termenele prevãzute în art. 160^b alin. 1 şi în art. 160^h alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã, a legalitãţii şi temeiniciei arestãrii preventive atrage încetarea de drept a mãsurii arestãrii preventive luate faţã de inculpaţi şi punerea lor de îndatã în libertate.
Aceste din urmã instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.
Prin art. 140 alin. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã se prevede cã mãsurile preventive înceteazã de drept la expirarea termenelor prevãzute în lege sau stabilite de organele judiciare, în astfel de cazuri instanţa de judecatã având obligaţia, în conformitate cu alin. 3 al aceluiaşi articol, sã dispunã punerea de îndatã în libertate a celui arestat.
Din aceste dispoziţii imperative ale legii rezultã, fãrã echivoc, încetarea de drept a oricãrei mãsuri preventive, inclusiv a arestãrii preventive, la expirarea termenelor prevãzute în lege sau stabilite de organele judiciare.
O atare interpretare este impusã de reglementarea datã art. 23 alin. (6) din Constituţia României, republicatã, potrivit cãreia "în faza de judecatã instanţa este obligatã, în condiţiile legii, sã verifice periodic, şi nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestãrii preventive şi sã dispunã, de îndatã, punerea în libertate a inculpatului, dacã temeiurile care au determinat arestarea preventivã au încetat sau dacã instanţa constatã cã nu existã temeiuri noi care sã justifice menţinerea privãrii de libertate", precum şi de alin. (9) al aceluiaşi articol, prin care se prevede cã "punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacã motivele acestor mãsuri au dispãrut, precum şi în alte situaţii prevãzute de lege".
Aceste reglementãri de ordin constituţional sunt conforme principiului înscris în art. 5 paragraful 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi libertãţilor fundamentale, la care România a aderat, potrivit cãruia "orice persoanã arestatã sau deţinutã... trebuie adusã de îndatã înaintea unui judecãtor sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecatã într-un termen rezonabil sau eliberatã în cursul procedurii".
În raport cu prevederile constituţionale şi cu aceste din urmã reglementãri internaţionale la care România a devenit parte, prin art. 160^b alin. 1 şi art. 160^h alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã a fost instituitã obligaţia instanţei de a verifica periodic, în cursul judecãţii, legalitatea şi temeinicia arestãrii preventive a inculpatului major şi a celui minor.
În acest sens este de observat cã prin art. 160^b alin. 1 din Codul de procedurã penalã s-a prevãzut cã, "în cursul judecãţii, instanţa verificã periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestãrii preventive".
Tot astfel, prin art. 160^h alin. 2 din Codul de procedurã penalã se prevede cã, în cazul minorului cu vârsta între 14 şi 16 ani, "verificarea legalitãţii şi temeiniciei arestãrii preventive se efectueazã în cursul judecãţii periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile", iar prin alin. 3 al aceluiaşi articol se prevede cã "verificarea legalitãţii şi temeiniciei arestãrii preventive a inculpatului minor mai mare de 16 ani în cursul judecãţii se efectueazã periodic, dar nu mai târziu de 40 de zile".
Faţã de prevederile constituţionale şi de reglementãrile internaţionale la care s-a fãcut referire, aceste dispoziţii cu caracter imperativ din Codul de procedurã penalã impun respectarea cu stricteţe a termenelor de verificare a legalitãţii şi temeiniciei arestãrii preventive pe întreg parcursul judecãţii, pentru cã altfel nu ar mai exista garanţia cã lipsirea de libertate poate avea loc numai în condiţiile determinate de lege.
A considera cã termenele de mai sus nu ar fi de decãdere, ci doar de recomandare ar însemna sã se lipseascã de conţinut nu numai dispoziţiile din Codul de procedurã penalã care le instituie, ci înseşi prevederile constituţionale şi reglementãrile internaţionale la care România este parte, ceea ce ar fi inadmisibil.
Pe de altã parte, neconstatarea nulitãţii mãsurii arestãrii preventive luate în cazul când instanţa nu se conformeazã dispoziţiilor procedurale obligatorii referitoare la verificarea periodicã a legalitãţii şi temeiniciei unei atare mãsuri ar contraveni şi prevederilor art. 197 alin. 4 teza finalã din Codul de procedurã penalã, potrivit cãrora se iau "în considerare din oficiu încãlcãrile, în orice stare a procesului, dacã anularea actului este necesarã pentru aflarea adevãrului şi justa soluţionare a cauzei".
Or, în raport cu prevederea art. 23 alin. (1) din Constituţie conform cãreia "libertatea individualã şi siguranţa persoanei sunt inviolabile", precum şi cu garanţiile acordate celor lipsiţi de libertate prin alin. (2)-(10) ale aceluiaşi articol, ar fi total inacceptabil ca nerespectarea obligaţiei examinãrii periodice a mãsurii arestãrii preventive, reglementatã prin art. 160^b şi art. 160^h din Codul de procedurã penalã, sã nu fie sancţionatã cu nulitatea.
Ca urmare, pentru garantarea dreptului fundamental la libertate şi la siguranţa persoanei, se impune sã se considere cã, într-o astfel de materie, nerespectarea cerinţelor privind verificarea legalitãţii şi temeiniciei mãsurii arestãrii preventive constituie o încãlcare a normelor procedurale ce asigurã justa soluţionare a cauzei de natura celei la care se face referire în art. 197 alin. 4 teza finalã din Codul de procedurã penalã, astfel cã aceasta nu se poate îndrepta decât prin încetarea de drept a mãsurii arestãrii preventive, ca efect al nerespectãrii termenelor imperative privind verificarea legalitãţii şi temeiniciei acesteia.
În consecinţã, în temeiul dispoziţiilor <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, şi ale art. 414^2 din Codul de procedurã penalã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili cã neverificarea de cãtre instanţã, în cursul judecãţii, a legalitãţii şi temeiniciei mãsurii arestãrii preventive luate faţã de inculpaţi, în raport cu cerinţele prevãzute în art. 160^b alin. 1 şi în art. 160^h alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã, atrage încetarea de drept a mãsurii arestãrii preventive luate faţã de inculpaţi şi punerea lor de îndatã în libertate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În aplicarea dispoziţiilor art. 140 alin. 1 lit. a) din Codul de procedurã penalã, stabilesc:
Neverificarea de cãtre instanţã, în cursul judecãţii, a legalitãţii şi temeiniciei arestãrii preventive a inculpatului major înainte de împlinirea duratei de 60 de zile, la care se referã art. 160^b alin. 1 din Codul de procedurã penalã, a inculpatului minor cu vârsta între 14 şi 16 ani înainte de expirarea duratei de 30 de zile prevãzute în art. 160^h alin. 2 din Codul de procedurã penalã, iar a inculpatului minor mai mare de 16 ani înainte de expirarea duratei de 40 de zile prevãzute în art. 160^h alin. 3 din Codul de procedurã penalã atrage încetarea de drept a mãsurii arestãrii preventive luate faţã de inculpaţi şi punerea lor de îndatã în libertate.
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 2 din Codul de procedurã penalã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi, 20 februarie 2006.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent şef,
Victoria Maftei
________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
