Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. LXXVI (76) din 5 noiembrie 2007 pentru examinarea recursului in interesul legii privind la aplicarea dispozitiilor art. 145 si 145^1 din Codul de procedura penala, in cazul masurilor preventive constand in obligarea de a nu parasi localitatea sau tara
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 18 iulie 2008
Dosar nr. 49/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 145 şi 145^1 din Codul de procedurã penalã, în cazul mãsurilor preventive constând în obligarea de a nu pãrãsi localitatea sau ţara, luate sau prelungite în cursul urmãririi penale, ulterior sesizãrii instanţei.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 75 de judecãtori din totalul de 114 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail Niţu, prim-adjunct al procurorului general.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru a fi admis în sensul de a se stabili cã mãsurile preventive prevãzute în art. 145 şi 145^1 din Codul de procedurã penalã, dispuse sau prelungite în cursul urmãririi penale, ulterior sesizãrii instanţei, nu pot fi prelungite sau menţinute de instanţa de judecatã, ci trebuie examinatã luarea acestor mãsuri în raport cu condiţiile instituite în art. 143 alin. 1 din Codul de procedurã penalã.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
În aplicarea dispoziţiilor art. 145 şi 145^1 din Codul de procedurã penalã, privind mãsurile preventive dispuse sau prelungite în cursul urmãririi penale, dupã sesizarea instanţei, s-a ivit diversitate de practicã judiciarã cu privire la posibilitatea de a fi prelungite sau menţinute de cãtre instanţa de judecatã.
Astfel, într-o opinie s-a considerat cã şi dupã sesizarea instanţei prin rechizitoriu mãsurile preventive prevãzute în art. 145 şi 145^1 , dispuse sau prelungite în cursul urmãririi penale, pot fi prelungite şi, dupã caz, menţinute de cãtre instanţa de judecatã în urma verificãrii legalitãţii acestor mãsuri.
Într-o altã opinie, dimpotrivã, s-a apreciat cã, în cazul în care mãsurile preventive prevãzute în art. 145 şi 145^1 au fost dispuse şi, respectiv, prelungite în cursul urmãririi penale, dupã sesizarea instanţei, acestea nu mai pot fi prelungite sau menţinute în continuare, ci se impune examinarea luãrii acestora în raport cu întrunirea condiţiilor care le-ar justifica.
Aceste din urmã instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.
Potrivit art. 145 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, "mãsura obligãrii de a nu pãrãsi localitatea constã în îndatorirea impusã învinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecãtor, în cursul urmãririi penale, ori de instanţa de judecatã, în cursul judecãţii, de a nu pãrãsi localitatea în care locuieşte, fãrã încuviinţarea organului care a dispus aceastã mãsurã". În continuarea aceluiaşi alineat se subliniazã cã mãsura poate fi luatã numai dacã sunt întrunite condiţiile prevãzute în art. 143 alin. 1.
Mai este de observat cã, în conformitate cu alin. 2 din acelaşi articol, "durata mãsurii prevãzute în alin. 1 nu poate depãşi 30 de zile, afarã de cazul când ea este prelungitã în condiţiile legii".
Ca urmare, sub acest aspect, se impune sã se aibã în vedere cã în cuprinsul art. 136 din Codul de procedurã penalã, prin care se reglementeazã "scopul şi categoriile mãsurilor preventive", se prevede cã "în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiunea pe viaţã sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfãşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmãrirea penalã, de la judecatã ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţã de acesta una dintre urmãtoarele mãsuri preventive: reţinerea; obligarea de a nu pãrãsi localitatea; obligarea de a nu pãrãsi ţara; arestarea preventivã".
În aceastã privinţã, prin alin. 8 al aceluiaşi articol, se relevã cã "alegerea mãsurii ce urmeazã a fi luatã se face ţinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sãnãtatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţã de care se ia mãsura".
Aşadar, apare evident cã atât textul art. 145 din Codul de procedurã penalã, cât şi dispoziţiile la care se face referire prin acesta conţin reglementãri lipsite de echivoc în ceea ce priveşte luarea sau prelungirea, în cursul urmãririi penale, a mãsurii preventive la care se referã, fiind însã mai puţin explicite în legãturã cu luarea şi prelungirea sau menţinerea aceleiaşi mãsuri în cursul judecãţii.
De aceea, ţinându-se seama de caracterul restrictiv al interpretãrii dispoziţiilor procedurale, potrivit cãrora mãsurile preventive nu pot fi luate, prelungite sau menţinute ori revocate decât în limitele prevãzute în norma de reglementare, se impune ca prelungirea sau menţinerea lor, în cazul în care au fost dispuse ori prelungite în cursul urmãririi penale, dupã sesizarea instanţei prin rechizitoriu, sã nu mai poatã fi examinatã de instanţa de judecatã, care nu este împiedicatã însã sã procedeze la discutarea luãrii acelor mãsuri dacã sunt întrunite la momentul respectiv condiţiile prevãzute în art. 145 alin. 1 şi în art. 145^1 alin. 2, cu referire la art. 143 alin. 1 din Codul de procedurã penalã.
Ca urmare, în lipsa unor dispoziţii exprese, mãsurile preventive constând în obligarea învinuitului sau inculpatului de a nu pãrãsi localitatea, precum şi în obligarea acestuia de a nu pãrãsi ţara, dispuse ori prelungite fie de procuror, fie de judecãtor, în cursul urmãririi penale, dupã sesizarea instanţei prin rechizitoriu, chiar dacã ele se justificã în continuare, nu pot face obiectul unei noi prelungiri sau al menţinerii de cãtre instanţa de judecatã.
Dar, în raport cu dispoziţiile art. 136 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãrora "mãsurile prevãzute în alin. 1 lit. b) şi c) se pot lua de procuror sau de judecãtor, în cursul urmãririi penale, şi de instanţa de judecatã, în cursul judecãţii", se impune concluzia cã într-o atare ipotezã revine instanţei atribuţia de a dispune o asemenea mãsurã dacã, discutând luarea lor, constatã cã sunt întrunite condiţiile prevãzute în art. 143 alin. 1 din Codul de procedurã penalã.
În atare situaţie, a atribui instanţei de judecatã posibilitatea de a dispune prelungirea sau menţinerea unei asemenea mãsuri preventive, dispusã de procuror sau de judecãtor în cursul urmãririi penale, dupã sesizarea instanţei prin rechizitoriu, ar echivala cu crearea unor norme de reglementare pe calea interpretãrii analogice a dispoziţiilor existente într-o altã materie, a arestãrii preventive, ceea ce ar fi inadmisibil.
În consecinţã, în temeiul <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, precum şi al art. 414^2 din Codul de procedurã penalã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili cã dispoziţiile art. 145 şi 145^1 din Codul de procedurã penalã se interpreteazã în sensul cã mãsurile preventive referitoare la obligarea de a nu pãrãsi localitatea sau ţara, dispuse ori prelungite fie de procuror, fie de judecãtor, în cursul urmãririi penale, dupã sesizarea instanţei prin rechizitoriu, nu pot fi prelungite sau menţinute de cãtre instanţa de judecatã, urmând ca luarea acestor mãsuri sã fie discutatã în faţa instanţei, dacã sunt întrunite condiţiile prevãzute în art. 143 alin. 1 din Codul de procedurã penalã.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dispoziţiile art. 145 şi 145^1 din Codul de procedurã penalã se interpreteazã în sensul cã:
Mãsurile preventive referitoare la obligarea de a nu pãrãsi localitatea sau ţara dispuse ori prelungite fie de procuror, fie de judecãtor, în cursul urmãririi penale, dupã sesizarea instanţei prin rechizitoriu, nu pot fi prelungite sau menţinute de cãtre instanţa de judecatã, urmând a fi discutatã luarea acestora, dacã sunt întrunite condiţiile prevãzute în art. 143 alin. 1 din Codul de procedurã penalã.
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedurã penalã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi, 5 noiembrie 2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI
DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
