Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. LIX (59) din 24 septembrie 2007 pentru a examina recursul in interesul legii, cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 6^1 alin. (2) si (4) din Legea nr. 78/2000 in cazul infractiunilor prevazute la art. 256 si 257 din Codul penal
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - SECTIILE UNITE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 7 aprilie 2008
Dosar nr. 30/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituitã în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor <>art. 6^1 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 în cazul infracţiunilor prevãzute la art. 256 şi 257 din Codul penal, referitor la problema dacã bunurile ce au fãcut obiectul infracţiunii se restituie persoanelor care le-au dat în cazul în care denunţã fapta anterior sesizãrii organului de urmãrire penalã, precum şi cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 255 alin. 3 şi 5 din Codul penal, atunci când mituitorul se denunţã, iar fapta este încadratã conform <>Legii nr. 78/2000 .
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 93 de judecãtori din totalul de 115 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, solicitând sã fie admis în sensul de a se stabili cã dispoziţiile <>art. 6^1 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 , referitoare la nepedepsirea fãptuitorului şi restituirea banilor, valorilor sau oricãror altor bunuri care au fãcut obiectul infracţiunii, sunt aplicabile numai în cazul infracţiunii prevãzute la <>art. 6^1 din Legea nr. 78/2000 , nefiind incidente şi în cazul infracţiunilor prevãzute la art. 256 din Codul penal şi, respectiv, la art. 257 din acelaşi cod şi nici în cazul altor infracţiuni prevãzute de <>Legea nr. 78/2000 .
Totodatã, a solicitat sã se mai decidã cã operarea dispoziţiilor art. 255 alin. 3 şi 5 din Codul penal este limitatã la cazul infracţiunii de dare de mitã, prevãzutã la art. 255 din Codul penal.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
În legãturã cu aplicarea dispoziţiilor <>art. 6^1 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 , referitoare la nepedepsirea fãptuitorului şi restituirea banilor, valorilor sau oricãror altor bunuri care au fãcut obiectul infracţiunii, s-a constatat cã instanţele judecãtoreşti nu au un punct de vedere unitar.
Astfel, unele instanţe au considerat cã dispoziţiile <>art. 6^1 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 se aplicã şi în cazul infracţiunilor prevãzute la art. 256 şi 257 din Codul penal.
Alte instanţe, dimpotrivã, au apreciat cã dispoziţiile <>art. 6^1 din Legea nr. 78/2000 , de nepedepsire şi, respectiv, de restituire a banilor, valorilor sau a oricãror altor bunuri care au fãcut obiectul infracţiunii, sunt aplicabile numai în cazul infracţiunii prevãzute în acest text de lege, iar nu şi în cazul infracţiunilor prevãzute la art. 256 şi 257 din Codul penal sau al celorlalte infracţiuni la care se referã <>Legea nr. 78/2000 .
Aceste din urmã instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.
Potrivit <>art. 6^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, introdus în aceastã lege prin <>art. I pct. 3 din Legea nr. 161/2003 , "promisiunea, oferirea sau darea de bani, de bunuri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţã sau lasã sã se creadã cã are influenţã asupra unui funcţionar, pentru a-l determina sã facã ori sã nu facã un act ce intrã în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani".
Prin alin. (2) al aceluiaşi articol s-a prevãzut cã "fãptuitorul nu se pedepseşte dacã denunţã autoritãţii fapta mai înainte ca organul de urmãrire sã fi fost sesizat pentru acea faptã".
În fine, în cadrul alin. (3) din articolul menţionat se mai prevede cã "banii, valorile sau orice alte bunuri care au fãcut obiectul infracţiunii prevãzute la alin. (1) se confiscã, iar dacã acestea nu se gãsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani", pentru ca în alin. (4) sã se precizeze cã "banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul prevãzut la alin. (2)".
În completarea acestor reglementãri, prin art. 19 din aceeaşi lege s-a mai prevãzut cã în cazul sãvârşirii infracţiunilor la care se referã prezentul capitol (III), banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina sãvârşirea infracţiunii sau pentru a rãsplãti pe infractor ori cele dobândite prin sãvârşirea infracţiunii, dacã nu sunt restituite persoanei vãtãmate şi în mãsura în care nu servesc la despãgubirea acesteia, se confiscã, iar dacã bunurile nu se gãsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
În legãturã cu aplicarea acestor din urmã prevederi, s-a pus problema dacã dispoziţiile art. 256 alin. 2 şi ale art. 257 alin. 2 din Codul penal nu au fost înlocuite cu dispoziţiile corespunzãtoare din legea specialã.
Sub acest aspect, este de observat cã prevederile <>Legii nr. 78/2000 cuprind reglementãri cu caracter particular special în raport cu cele existente în Codul penal, în domenii apropiate sau chiar în aceeaşi materie.
Astfel, aşa cum s-a arãtat, prin <>art. 6^1 din Legea nr. 78/2000 este incriminatã fapta de cumpãrare de influenţã, în timp ce prevederile din Codul penal nu o cuprind în sfera lor de reglementare, sancţionându-l doar pe traficantul de influenţã.
În acelaşi timp, pe când în <>Legea nr. 78/2000 este reglementatã la art. 6^1 alin. (2) denunţarea ca o cauzã specialã de nepedepsire, care înlãturã în mod firesc şi incidenţa mãsurii de siguranţã a confiscãrii, prevãzutã la art. 19 din aceeaşi lege, în Codul penal nu este instituitã o asemenea cauzã de nepedepsire pentru infracţiunile adiacente de primire de foloase necuvenite sau de trafic de influenţã, în cazul acestora fiind aplicabilã, în toate situaţiile în care se constatã existenţa infracţiunilor, mãsura confiscãrii bunurilor ce au fãcut obiectul lor.
Ca urmare, prevederile <>art. 6^1 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 , potrivit cãrora "banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat", nu sunt aplicabile decât atunci când este incidentã dispoziţia de nepedepsire din alin. (2) al aceluiaşi articol, care se referã numai la sfera restrânsã a infracţiunii prevãzute la art. 6^1 alin. (1) din aceastã lege.
De aceea, este evident cã aplicarea dispoziţiilor de restituire a bunurilor ce au fãcut obiectul infracţiunii, cuprinse în alin. (4) al <>art. 6^1 din Legea nr. 78/2000 , nu poate fi extinsã şi la infracţiunile de primire de foloase necuvenite şi de trafic de influenţã prevãzute restrictiv în art. 256 şi, respectiv, în art. 257 din Codul penal, deoarece cauza de nepedepsire determinatã de denunţarea faptei, cu consecinţa înlãturãrii incidenţei confiscãrii bunului, opereazã, limitativ, numai în cazul infracţiunilor avute în vedere de legiuitor.
Aşa fiind, din moment ce în astfel de cazuri nu existã identitate de situaţie juridicã, nu se poate pretinde nici identitate de tratament juridic.
Tot astfel, pentru aceeaşi raţiune, nu poate fi extinsã aplicarea dispoziţiilor art. 255 alin. 3 şi 5 din Codul penal, incidente pentru infracţiunea de dare de mitã prevãzutã la alin. 1 al acestui articol, la cazurile de dare de mitã sãvârşite de subiecţii calificaţi la care se referã <>Legea nr. 78/2000 .
În aceastã privinţã, trebuie avut în vedere cã subiecţii infracţiunii de dare de mitã specificaţi la art. 1, art. 7 alin. (2), <>art. 8^1, 8^2, 13 şi 18^5 din Legea nr. 78/2000 , calificaţi în raport cu reglementarea datã infracţiunii de dare de mitã în Codul penal, atrag şi sancţiuni diferite, relevând un grad de pericol social mai ridicat.
Tot aşa se explicã şi nepreluarea, în cazul infracţiunii de dare de mitã sãvârşite în condiţiile <>Legii nr. 78/2000 , a cauzei de nepedepsire cuprinse în art. 255 alin. 3 din Codul penal.
Mai mult, din moment ce dispoziţiile înscrise în art. 255 alin. 5, cu referire la alin. 3, din Codul penal constituie excepţia în materia confiscãrii speciale de la regula instituitã prin art. 118 din acelaşi cod, iar reglementarea excepţiei este de strictã interpretare, se impune sã se reţinã cã atât timp cât, prin <>art. 19 din Legea nr. 78/2000 , au fost preluate dispoziţii de la art. 118 alin. 1 lit. d) şi e) din Codul penal, fãrã sã se facã nicio distincţie în raport cu bunurile provenind de la mituitorii care au denunţat fapta, nu se poate considera cã legiuitorul ar fi acceptat ca noua reglementare, cu caracter special agravat, sã mai permitã restituirea bunurilor mituitorului care a fãcut denunţul.
În consecinţã, în temeiul dispoziţiilor <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 , republicatã, precum şi ale art. 414^2 din Codul de procedurã penalã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili cã dispoziţiile <>art. 6^1 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 , privind nepedepsirea fãptuitorului şi restituirea banilor, valorilor sau oricãror altor bunuri care au fãcut obiectul infracţiunii, sunt aplicabile numai infracţiunilor prevãzute în legea specialã, iar dispoziţiile art. 255 alin. 3 şi 5 din Codul penal sunt aplicabile doar în cazul infracţiunilor încadrate exclusiv conform art. 255 din Codul penal, nefiind aplicabile şi dispoziţiile legii speciale, respectiv ale <>art. 6^1 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 .
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În aplicarea dispoziţiilor din <>Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, se interpreteazã în sensul cã:
- dispoziţiile <>art. 6^1 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, privind nepedepsirea fãptuitorului şi restituirea banilor, valorilor sau oricãror altor bunuri care au fãcut obiectul infracţiunii, sunt aplicabile numai infracţiunilor prevãzute de legea specialã;
- dispoziţiile art. 255 alin. 3 şi 5 din Codul penal sunt aplicabile numai infracţiunilor încadrate exclusiv conform art. 255 din Codul penal, nefiind aplicabile dispoziţiile legii speciale, respectiv ale <>art. 6^1 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 .
Obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedurã penalã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi, 24 septembrie 2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
