Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 990 din 12 iulie 2011  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 399 alin. 1 teza a doua din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 990 din 12 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 399 alin. 1 teza a doua din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 5 septembrie 2011

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecãtor
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Petre Lãzãroiu - judecãtor
    Mircea Ştefan Minea - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
    Tudorel Toader - judecãtor
    Andreea Costin - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Cuc Management" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 22.070/299/2010 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
    La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
    Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
    Prin Încheierea din 3 noiembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 22.070/299/2010, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Cuc Management" - S.R.L. din Bucureşti într-o cauzã având ca obiect contestaţie la executare şi suspendare executare silitã.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul aratã, în esenţã, cã textele legale criticate încalcã dreptul la un proces echitabil, întrucât pe calea contestaţiei la executare se reexamineazã titlul sãu executoriu reprezentat de o hotãrâre judecãtoreascã definitivã şi irevocabilã.
    Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti considerã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã, deoarece prin calea contestaţiei la executare reglementatã de art. 399 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã civilã se asigurã un proces echitabil, ce implicã punerea în executare a unei hotãrâri judecãtoreşti devenite titlu executoriu.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 399 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã civilã, care au urmãtorul cuprins:
    - Art. 399 alin. 1 teza a doua: "De asemenea, dacã nu s-a utilizat procedura prevãzutã de art. 281^1, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lãmuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum şi în cazul în care organul de executare refuzã sã înceapã executarea silitã ori sã îndeplineascã un act de executare în condiţiile prevãzute de lege."
    Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 16 care consacrã principiul egalitãţii în drepturi, ale art. 21 alin. (3) care statueazã dreptul pãrţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 24 care privesc dreptul la apãrare, ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi ale art. 124 care privesc înfãptuirea justiţiei, precum şi prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã s-a pronunţat în numeroase cazuri asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã civilã, statuând cã acestea sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 1.268 din 12 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 23 noiembrie 2010, Decizia nr. 1.340 din 9 decembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 12 februarie 2009, şi Decizia nr. 816 din 19 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 6 august 2009, Curtea a reţinut, în esenţã, cã procedura contestaţiei la executare este destinatã sã înlãture neregularitãţile comise cu prilejul urmãririi silite sau sã expliciteze titlul executoriu ce urmeazã a fi valorificat. În cadrul soluţionãrii contestaţiei, instanţa nu poate examina împrejurãri care vizeazã fondul cauzei şi care sunt de naturã sã repunã în discuţie hotãrâri care emanã de la organe cu activitate jurisdicţionalã în faţa cãrora au avut loc dezbateri contradictorii, pãrţile având posibilitatea cu acel prilej de a invoca apãrãrile de fond necesare. O soluţie contrarã sub acest aspect ar nesocoti principiul autoritãţii de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil.
    Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
    În ceea ce priveşte pretinsa nesocotire a art. 16 din Legea fundamentalã, Curtea constatã cã textul de lege criticat nu creeazã nicio discriminare între pãrţile raportului juridic, întrucât nu se poate reţine o similitudine între situaţia juridicã a debitorilor şi cea a creditorilor de naturã sã permitã caracterizarea regimului juridic diferenţiat ce le este aplicabil ca fiind discriminatoriu.
    În ceea ce priveşte invocarea încãlcãrii dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea observã cã acest text constituţional nu are incidenţã în cauzã din moment ce instanţa de contencios constituţional nu a constatat nicio încãlcare a drepturilor şi libertãţilor fundamentale indicate de autorul excepţiei.

    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                            În numele legii
                               DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. 1 teza a doua din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Cuc Management" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 22.070/299/2010 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 iulie 2011.


              PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                      AUGUSTIN ZEGREAN

                     Magistrat-asistent,
                       Andreea Costin
                         _________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016